reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Jun 2019

Muzeul viticulturii și pomiculturii, o fereastră spre spiritualitate

  • Publicat în Turism

Viticultura și pomicultura au constituit unele dintre primele ocupații ale oamenilor, după ce au urcat de la stadiul de hoarde migratoare la cel de populații stabile. Sau, altfel spus, odată ce au devenit gospodari, oamenii au început să cultive pomi fructiferi și viță-de-vie. La noi în țară acest lucru s-a întâmplat încă din neolitic, acum mai bine de 5.000 de ani, după cum atestă descoperirile arheologice. Locuitorii comunităților neolitice au cultivat pomii fructiferi și viță-de-vie pe lângă casele lor. În așezarea neolitică de la Radovanu s-au găsit dovezi despre folosirea fructelor de nuc, alun, corn, măceș și prun sau corcoduș. Alunele carbonizate, descoperite în stațiunea neolitică de la Pietrele, județul Giurgiu, dovedesc folosirea fructelor pe o arie mai largă. Locuitorii comunităților neolitice de tip Cucuteni au fost printre primii cultivatori ai viței-de-vie. În acest context, un muzeu al agriculturii și viticulturii tradiționale românești apare ca o necesitate. Și unde se putea găsi un loc mai bun pentru o astfel de întreprindere decât în mijlocul unei vechi podgorii, la marginea unei vestite curți boierești? Adică la Golești, alături de conacul celebrei familii unde odată a fost via boierilor.

O Românie la scară mai mică

În anul 1966 s-a luat decizia ca pe lângă Muzeul Golești să se înființeze Muzeul Viticulturii și Pomiculturii din România. Acesta înfățișează civilizația țărănească de la mijlocul veacului al XIX-lea din principalele zone viticole și pomicole ale țării. Încă de la început a fost proiectat să cuprindă 34 de gospodării (18 viticole și 16 pomicole), un han și o primărie. Oltenia și Muntenia sunt reprezentate prin șapte gospodării viticole și șapte pomicole. O gospodărie viticolă reprezintă Dobrogea, câte patru gospodării viticole și pomicole, Moldova, iar șase gospodării viticole și cinci pomicole – Transilvania. Ceea ce este deosebit la acest muzeu amenajat pe o suprafață de mai multe hectare este faptul că toate gospodăriile sunt originale. Ele au fost demontate bucată cu bucată de pe amplasamentele lor originale și refăcute pe de-a-ntregul în curtea muzeului. În jurul lor au fost aduse și toate acareturile originale: grajduri, magazii, cotețe, crame, poverne etc. Multe dintre ele au fost și împrejmuite cu gardurile originale. În curți se cultivă flori și chiar, din loc în loc, câte un petec de grădină. Și, evident că dintr-un astfel de sat nu pot să lipsească pomii fructiferi și vița-de-vie. Inclusiv băncile de la unele porți sunt umbrite de pomi fructiferi.

Un sat de-adevăratelea

Alăturarea celor 34 de gospodării a făcut să se nască un sat adevărat. E adevărat, un sat puțin mai neobișnuit, din cauza alăturării de stiluri deosebite de gospodării. Locuințele de munte stau alături de cele de câmpie, dând naștere unui ansamblu unic. Există aici case celebre, cum este, de exemplu, cea a bunicilor marelui istoric al neamului nostru, Constantin Giurescu, adusă de la Chiojd, din Buzău, dar și un bordei simplu, din Gorj.

Pentru ca satul să fie un sat adevărat a avut nevoie și de o primărie. Și ea a fost adusă din comuna Hârsești, județul Argeș, fiind un edificiu administrativ specific începutului secolului al XX-lea, așa cum încă mai sunt destule în funcțiune în toată Muntenia și Oltenia.

De asemenea, un sat tradițional românesc nu poate trăi fără biserică. Cea de aici a fost construită din lemn, la 1814, în satul argeșean Drăguțești. Restaurată cu migală, ea impresionează și astăzi prin arhitectura simplă, dar sobră și, totodată, apropiată sufletului. Într-un cuvânt, pătrunzând într-o astfel de biserică te simți, deopotrivă, în casa Domnului, dar printre sufletele locuitorilor satului, de-acum și de mai-nainte.

Și oare ce-ar fi un sat de viticultori și pomicultori fără un han? Unde s-ar aduna oamenii seara, după ce au isprăvit munca, ori la sărbători, să dea și să primească vești, să schimbe două-trei vorbe și să cinstească o glajă? Așa că străvechiul han de răspântie din Posești-Prahova, construit în prima jumătate a secolului al XIX-lea, s-a mutat aici. Nu-i lipsește nici tejgheaua caracteristică, nici bucătăria înzestrată cu cuptor și vatră, nici două camere de oaspeți și nici camera hangiței. Ba, pe deasupra, camera hangiței mai are și o firidă prin care aceasta poate supraveghea discret tot ceea ce se întâmplă în sala mare.

În sfârșit, pentru ca totul să fie așa cum scrie la carte, carte pe care tinerele vlăstare ale comunității s-o știe citi, există și o școală. Clădirea a fost adusă din zona Comănești – Bacău și a fost construită la începutul secolului al XIX-lea. În interior se află tot inventarul original.

Într-un cuvânt, acest sat se poate spune că reprezintă o Românie rurală la scară mai mică. Practic, fiecare zonă etnografică a țării a reușit să-și pună tușa asupra acestei așezări muzeale, astfel încât vizitatorul să poată înțelege într-o plimbare de o singură zi tot ceea ce îi unește pe români, indiferent din ce parte a țării s-ar trage.

Un muzeu viu

Pe lângă case și acareturi, în cadrul muzeului spații largi sunt dedicate instalațiilor și uneltelor necesare prelucrării fructelor și transformării lor în vin, țuică și alte produse. Multe dintre aceste instalații sunt adevărate minuni realizate de istețimea și intuiția țărănească. Oameni fără prea multă școală, dar inteligenți și cu simț practic, au găsit soluții admirabil de simple pentru a rezolva eficient probleme complicate. Un exemplu concludent este un lin gigantic (linul este un vas pentru zdrobirea strugurilor) lung de aproximativ 2 m, lat de 1,5 m și adânc de 1 m, realizat dintr-un singur trunchi de copac. Cavitatea din interior nu a fost cioplită cu dalta, ci realizată prin arderea dirijată a interiorului. Ulterior a fost suficientă o simplă finisare. O cantitate imensă de muncă scutită.

De asemenea, mici minuni ale tehnicii sunt și povernele îngropate sau semi-îngropate. Construcția lor este astfel realizată încât exclude riscul de izbucnire a unui incendiu, iar răcirea condensatorului era asigurată de ape curgătoare.

Și încă multe alte minuni tehnice sau artistice se pot descoperi în fiecare casă sau gospodărie: îmbinări meșteșugite, fără cuie, ornamente deosebite și câte și mai câte. Dar poate că ceea ce este cel mai frumos este că acest sat este viu. Prin grija conducerii Ansamblului Muzeal Golești, aici se desfășoară în permanență felurite activități. Aproape în fiecare lună are loc câte un festival, pe lângă tabere de creație, ateliere pentru copii, simpozioane, filmări și diverse alte activități.

În concluzie, un drum până la Golești nu poate fi decât o bucurie a sufletului și o încântare a ochiului. Nu vă refuzați această plăcere!

Alexandru GRIGORIEV

GALERIE FOTO