cemrom iulie 2018
update 19 Oct 2018

Aproape 1,3 miliarde lei pentru Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia

  • Publicat în Turism

De la începutul anului și până pe 19 iunie 2018 autoritățile publice și firmele din județele care fac parte din Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia au depus 85 de proiecte în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 (POR). De la deschiderea programului, numărul acestora a ajuns la 900. În schimb, ADR Sud-Muntenia, în calitate de organism intermediar, și-a intensificat lucrul, verificând în total (inclusiv anul trecut) 570 de proiecte: 252 dintre acestea au fost respinse de la finanțare, iar 318 au fost declarate eligibile.

Din totalul celor 318 proiecte admise și pentru care s-au semnat contracte de finanțare, 279 provin din mediul privat, iar 39 de la autoritățile publice. Valoarea totală a investițiilor se ridică la 1,29 miliarde de lei, din care fonduri europene 1,113 miliarde de lei.

Cele mai multe proiecte din mediul privat au fost depuse de IMM-urile din Argeș (90), județ urmat, în ordine, de Prahova (59 de contracte semnate), Dâmbovița (50), Teleorman (27), Giurgiu (23), Călărași (18) și Ialomița (12). Măsura cel mai des solicitată (262 de proiecte, cu o valoare de 268,9 mil. lei) a fost Axa prioritară 2-microîntreprinderi, Prioritatea de investiții 2.1 – „Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.“ Ordinea se păstrează și în cazul proiectelor depuse de autorități publice: Argeș și Dâmbovița – câte 10 fiecare, Prahova – 8, Ialomița – 4, Călărași – 3, Giurgiu și Teleorman – câte două fiecare. Cea mai mare sumă, 340,69 mili­oane de lei, a fost obținută pentru două proiecte de infra­structură rutieră (POR/2016/6/6.1/1). Cele mai multe proiecte publice vizează însă apelul de proiecte POR/2016/5/5.1/1, „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural“ – 22 de investiții, în valoare de 281,68 mil. lei.

Doar 11 proiecte ale instituțiilor din mediul rural

Vorbind despre proiectele publice, majoritatea sunt depuse de primăriile din orașe. Doar 11 proiecte provin din mediul rural, iar 80% dintre ele se referă la reabilitarea unităților de cult: comuna Voinești (Dâmbovița) – centru de zi pentru persoanele vârstnice; Drajna (Prahova) – reabilitarea monumentului istoric Moara de Apă WARTHIADI; Lipănești (Prahova) – restaurarea și punerea în valoare a arhitecturii și picturii murale a Bisericii Mari a Mănăstirii Zamfira; Manasia (Ialomița) – consolidarea, restaurarea și reabilitarea Bisericii „Înălțarea Domnului“; Aninoasa (Dâmbovița) – restaurarea și consolidarea Bisericii „Sfântul Gheorghe“ de la Mănăstirea Viforâta; Potlogi (Dâmbovița) – restaurarea, consolidarea și punerea în valoare cultural-turistică a monumentului istoric Biserica „Adormirii Maicii Domnului“ – Strâmbeanu din satul Pitaru; Cândești (Dâmbovița) – consolidare-restaurare cu integrare în circuit turistic a Bisericii din lemn „Cuvioasa Paraschiva“ – Vârtop; Mănăstirea (Călărași) – restaurarea Bisericii „Sf. Mare Mucenic Dimitrie“; Arefu (Argeș) – conservarea și consolidarea Cetății Poenari; Brăduleț (Argeș) – creșterea eficienței energetice a spitalului de recuperare Brădet; Aninoasa (Argeș) – amenajare muzeu, restaurare pictură biserică și paraclis Mănăstirea Aninoasa.

Reamintim că prin POR 2014-2020 sunt disponibile 11 axe prioritare (plus o axă de asistență tehnică), care au în total o alocare estimată de 8,25 miliarde euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), iar 1,5 miliarde de euro – contribuția națională.

Contracte proiecte tabel

Maria BOGDAN

Articole înrudite