Există unele locuri în lume care par anume așezate acolo unde se află pentru a servi drept vetre de istorie și civilizație. Transilvania este împânzită, poate mai mult decât alte regiuni ale României, de astfel de locuri. Între ele, unul de excepție este și Feldioara.

Parada căruțelor...

Cândva cetate importantă, apoi târg, Feldioara este și astăzi o comună care are ce arăta vizitatorilor săi. Pe lângă urmele trecutului, oameni inimoși s-au trudit să reînvie tradițiile și obiceiurile zonei. Împletite cu reconstituirea unor vechi monumente istorice, creează un efect care îi umple de uimire pe turiștii care poposesc aici.

Feldioara se află la 17 km nord de Sibiu. Prin așezarea sa, în localitate „s-au prins“ și s-au împletit tradiții venite din multe părți. Obiceiurile venite dinspre zona vecină a Buzăului, cele ce au răzbătut dinspre Vrancea, aduse de negustori dar și de țărani băjeniți, s-au amestecat firesc cu cele ale sașilor așezați aici încă din secolul al XIII-lea și cu cele ale ungurilor și secuilor așezați în vecinătăți. Rezultatul: un impresionant spectacol multicultural, un exemplu despre cum istoria știe să unească culturi și obiceiuri diferite într-un tot unitar, într-o structură cu o identitate proprie.

Ca o vitrină sclipitoare a acestei structuri culturale apare Festivalul  de Rusalii, ce are loc în fiecare an. Cel mai așteptat moment al acestuia, pentru care întreaga comunitate se pregătește uneori și luni de zile, îl constituie parada căruțelor și bătutul armindenilor. De fapt, parada căruțelor este cea care dă semnalul de începere a festivalului. Căruțele participanților, fastuos decorate cu picturi, ștergare și cergi ornate cu motive naționale, cu panglici colorate și cununi de verdeață, defilează pe strada principală. Caii sunt și ei împodobiți de sărbătoare, cu coamele și cu cozile frumos pieptănate și împletite. La fel de mândru sunt împodobiți și cei care se află în căruțe, care de care mai fălos în costumul său tradițional care, de cele mai multe ori, include și câte o piesă nouă.

...și bătutul armindenilor

În fiecare căruță se găsesc armindenii – nuiele de mesteacăn, înalte, drepte, proaspete. Prima oprire se face în fața bisericii. Cu o țepușă mare, cu capul ghintuit, pe care o bat cu barosul, flăcăii satului fac găuri în care plantează o pereche de mesteceni. Apoi se împrăștie, în grupuri, pe la casele unde locuiesc fetele pe care le iubesc. În fața fiecăreia dintre aceste case „bat armindeni“, cum spun la plantatul mestecenilor, apoi împodobesc stâlpii porților cu cununi împletite din crengi de mesteceni. Până la seceriș, nimeni nu se atinge de ele. Rostul lor este să aducă belșug, voie bună și să alunge supărările.

După ce s-au bătut armindenii poate începe petrecerea. Orchestre, cântăreți și dansatori din localitate și din împrejurimi au grijă ca toată lumea să simtă că este o zi mare. Așa se întâmplă la Feldioara, an de an, de secole. Așa s-a întâmplat și anul acesta, de Rusalii.

Cuibul trufașilor cavaleri teutoni

Așa cum spuneam, la Feldioara obiceiurile sunt rezultatul unor tradiții preluate din culturi diferite, a căror istorie se împletește cu istoria localității. Probabil că parada căruțelor este varianta de astăzi a paradei cavalerilor teutoni, cei care au clădit aici prima cetate. Dar să o luăm, mai bine, pe rând. Numele german al localității este Marienburg, ceea ce înseamnă Cetatea Mariei. Sfânta Fecioară era protectoarea Ordinului Teutonilor. Denumirea în maghiară a localității este „Föld-Vár“, cu semnificația de „cetate de pământ“, de unde și numele românesc, Feldioara. Așadar, fie și numai după denumire aflăm că aici s-a aflat o cetate. Lucru confirmat de zidurile străvechi care domină așezarea.

În anul 1211, regele Andrei II al Ungariei le îngăduia cavalerilor teutoni să se așeze în țara Bârsei, spre a apăra granițele de răsărit ale regatului de năvălirile barbare. Cavalerii s-au grăbit să-și ia în primire dania, astfel că la 1212 au și început construcția unei cetăți puternice pentru Marele Maestru Hermann de Salza, precum și a unei biserici, pe ruinele unei foste bazilici romane. Pentru construcție s-au folosit cele mai avansate tehnologii ale vremii, deja experimentate pentru înălțarea marilor castele cruciate de la Tyr, Crac des Chevaliers și Ascalon, în Țara Sfântă. În doar câțiva ani, cu sprijinul localnicilor, au reușit să ridice aici cea mai mare cetate a Ordinului Teutonilor din această zonă a Europei. Dar nu avea să le priască căci, îngrijorat de tendințele lor expansioniste, în 1225 regele Ungariei își trimite armata să-i alunge din Transilvania.

Renașterea vechii glorii

În locul lor au venit, mult mai pașnici, coloniștii sași, care s-au așezat aici, în bună pace cu românii. Iar cetatea, reparată periodic și bine întreținută, i-a apărat de năvălirile tătare vreme de trei secole.

În anul 1529, Petru Rareș îl înfrânge aici pe Ferdinand de Habsburg și distruge cetatea. Între timp, steaua Feldioarei apusese, puțin câte puțin, umbrită fiind de cea mult mai luminoasă a Brașovului învecinat. Așa că micul târgușor și-a continuat viața sa liniștită. Asta nu a împiedicat însă ca Biserica Evanghelică înălțată în veacul al XIV-lea să se mărească treptat, până a devenit un monument ce atrage admirația celor care o vizitează. La rândul său, Biserica Ortodoxă, ctitorită în anul 1788, a găzduit un important centru de spiritualitate. Între odoarele acestui sfânt lăcaș se numără mai multe tipărituri executate în mănăstirile vâlcene. Școala veche și liceul, ca și Primăria, cu toate clădiri ridicate în secolul XVIII, impresionează și ele prin stilul arhitectonic și prin rigoarea construcției. Dar vechea strălucire a Feldioarei pare că a renăscut în ultima jumătate de deceniu. În anul 2012, oameni inimoși au propus Consiliului Local reconstrucția vechii cetăți a teutonilor. Și ceea ce părea doar un proiect nebunesc s-a transformat, pas cu pas, în realitate. La insistențele edililor din Feldioara, Consiliul Județean Brașov s-a implicat, la rându-i, în proiect și a fost de acord să-l finanțeze. La Satu Mare s-a găsit și firma care să îl pună în operă. Și așa, din 2013 și până în 2017, vechea cetate a Marelui Maestru al Teutonilor s-a ridicat din nou, spre bucuria turiștilor și spre belșugul întreprinzătorilor locali.

Pentru zeci de alte comunități din România Feldioara este un exemplu de urmat în privința modului în care o localitate poate, dacă vrea, să își reînvie tradițiile glorioase pentru un viitor mai bun.

Alexandru GRIGORIEV

GALERIE FOTO