Simfonia florilor pe domeniul de la Avrig
- Publicat în Turism
Recent, la Avrig a avut loc un eveniment cultural deosebit pentru localnici și riverani: Simfonia Florilor. Mai mulți artiști au încântat publicul cu vocile lor. Dar vedeta incontestabilă a festivalului a fost Mirabela Dauer. Organizatorii evenimentului și-au dorit ca prin acest festival să pună în valoare aranjamentele florale deosebite aflate pe domeniul din localitate. În plus, au dorit să marcheze înflorirea arborelui-lalea, o specie deosebit de frumoasă și de rară în Europa. Dar cum a ajuns acesta tocmai în micul târgușor de la poalele munților este o poveste veche și deosebită.
Edenul din Transilvania
În anul 1768 baronul Samuel de Bruckental, pe atunci șef al Cancelariei Curții Imperiale de la Viena, mai târziu guvernator general al Transilvaniei, avea să-și construiască aici reședința de vară. Domeniul tocmai îl primise în dar de la împărăteasa Maria Tereza, care i-a apreciat în mod constant calitățile.
În numai doi ani, castelul a fost gata. Cunoscătorii pot observa și astăzi cât de mult s-a inspirat baronul din pavilionul Gloriette de la Palatul Schönbrunn. Dar domeniul nu putea fi pe măsura proprietarului său fără un parc deosebit. Așa s-a născut ceea ce avea să fie cunoscut drept „edenul din Transilvania“. Pe panta ce începe din spatele castelului în stil baroc au fost amplasate o multitudine de straturi de flori, în diverse forme. Pe la jumătatea pantei au fost construite un bazin și o fântână, înconjurate cu bănci. Ceva mai jos, un pârâu a fost deviat astfel încât să traverseze grădina. Dincolo de el, câțiva stejari seculari, rămași dintr-un vechi codru, au fost puși în valoare de o pajiște superbă întinsă în jurul lor.
Dar elementul care a adus faima și supranumele grădinii l-a constituit „Orangeria“, creată după modelul celei de la Viena. În această seră, Samuel von Bruckental a adus portocali, lămâi, arbori de scorțișoară, de cafea, nucșori, dafini, ba chiar și ananași. Lor li se adaugă peste 150 de plante specifice Americii de Nord, unele aclimatizate în grădină, altele care toamna sunt mutate în sere.
Tulipanul, gigantul american mutat la Avrig
Între ele și palat se află o zonă cultivată cu flori rare în Europa, deosebite ca aspect, aduse din toate colțurile lumii. Între ele, vedeta parcului, arborele-lalea. Numit și tulipan, Liriodendron Tulipifera pentru botaniști, este un arbore originar din sud-estul Americii de Nord. Cu flori asemănătoare lalelelor și cu frunze în formă de liră, el poate atinge înălțimi de până la 40-50 de metri și un diametru cuprins între doi și patru metri.
În total, parcul măsoară 20 de hectare. Fiecare metru pătrat din această suprafață reprezintă, în sine, o încântare pentru ochii și simțurile vizitatorilor.
Astăzi, pe domeniu au fost organizate un hotel, un restaurant cu terasă și un centru de evenimente. Prin grija comunității, vechiul parc a fost readus la splendoarea sa de altădată. La rândul său, castelul a fost în parte reabilitat, procesul fiind în plină desfășurare.
La ora actuală, pentru cei care trec prin zonă, o vizită la domeniu constituie un prilej de bucurie. Iar pentru pasionații de botanică, o astfel de vizită se poate transforma într-un prilej pentru o lecție pe viu.
Alexandru GRIGORIEV
Articole înrudite
- Obiceiuri care îți distrug plantele
- Zilele Horticulturii Bucureștene, punte între trecut și viitor
- Expoziția "Flori de Toamnă" la Grădina Botanică din Iași
- Grădina de lângă casă. Ce, când, cum, unde semănăm? (XII)
- Grădina de lângă casă. Ce, când, cum și unde semănăm (VIII)
- Grădina de lângă casă: ce, când, cum, unde semănăm (VII) - Trucuri cu erbicide
- Florile româneşti, la concurenţă cu cele de import
- Grădina de lângă casă. Ce, când, cum și unde semănăm (VI)
- Grădina de lângă casă: ce, când, cum și unde sădim (I)
- Corola de minuni
Articole recente - Lumea Satului
- Schema de ajutor de stat "Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” se prelungește până la data de 31 martie 2020
- Ferma de familie în centrul viziunii agricole post 2020
- APIA a aprobat cuantumurile pentru sprijinul cuplat în sectorul zootehnic (SCZ)
- Fermierii campioni la porumb din zona Moldovei
- APIA informează că până la data de 31 decembrie 2019 inclusiv, se depun cererile pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură
- Fermierii depun la APIA cererile inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor pentru anul 2020
- Întâlnire de lucru între reprezentanții producătorilor agricoli și cei ai crescătorilor de albine
- Kaki, o specie pomicolă rentabilă
- Soiuri de prun străine, larg răspândite în livezile din România
- Tehnologia culturii de gălbenele