Cum este în Delta Transilvaniei

Două arii protejate, unicate în felul lor, se află în apropiere de Gherla, în județul Cluj: Lacul Știucilor, din comuna Fizeșu Gherlii, supranumit „Delta Transilvaniei“, și Stufărișurile de la Sic, din comuna cu același nume. Ambele rezervații sunt prea puțin cunoscute din punct de vedere turistic. Și poate că e bine așa, știind ce înțelegem noi prin turism uneori! Altfel, cine știe, am afecta, cu dezvoltarea aceasta „după ureche“, cum s-a mai întâmplat în cazul altor delte interioare, cea a Văcăreștilor sau a Neajlovului de exemplu, habitatul unor specii, de păsări rare.

Înspre cele două comune se poate ajunge din drumul european E 576 Cluj Napoca – Gherla sau din drumul național DN16 Cluj Napoca – Reghin. Comuna Fizeșu Gherlii se află în vecinătatea municipiului Gherla, iar până la satul component Săcălaia sunt 12 km. Comuna Sic, formată dintr-un singur sat, se află la 15 km de Gherla. Ambele localități, deși dețin pe teritoriul lor resurse turistice, sunt prea puțin dezvoltate din acest punct de vedere. De pildă, în ciuda faptului că Fizeșu Gherlii este vizitată anual de mii și mii de pelerini care vin la Mănăstirea Nicula (satul Nicula), autoritățile n-au speculat deloc această oportunitate. Comuna Sic se află în aceeași situație; cu o mulțime de rarități naturale sau de tradiție (de exemplu, în trecut tinerii nu aveau voie să se căsătorească dacă locuiau pe străzi diferite), suferă ca dezvoltare turistică.

Scurtă poveste a Lacului Știucilor și a Stufărișurilor de la Sic

Lângă satul Săcălaia, din Fizeșu Gherlii, chiar la marginea drumului județean, pe Valea Bonțului, se deschide un peisaj rar, cu Lacul Știucilor înconjurat de mlaștini și stufăriș. Locului i se mai spune „Delta din inima Transilvaniei“ sau, simplu, „Delta Transilvaniei“. Unii specialiști susțin că este singurul loc din România, în afara Deltei Dunării, bineînțeles, unde se formează plauri (n.n. plaur – vegetație acvatică de regulă compactă, constituită dintr-o acumulare de rădăcini, rizomi de stuf și diverse elemente organice și minerale, care formează insule plutitoare la suprafața apei). Oricum, ecosistemul existent a determinat includerea perimetrului de 26 ha între rezervațiile avifaunistice de interes național. Despre formarea lacului se afirmă că ar fi rezultatul exploatării sării de către romani; ulterior ar fi avut loc mari alunecări de teren, cu obturarea unei văi, astfel s-ar fi format Lacul Știucilor, populat, după cum sugerează numele, cu știucă, pește răpitor dulcicol sau salmastricol. Evident că, în timp, despre acest pește, supranumit „tâlharul bălților“ sau „rechinul apelor“ (n.n. – atacă nu numai peștii, ci și păsările și mamiferele acvatice, încumetându-se să înfrunte chiar vidra), s-au născut tot felul de legende, cu monștri de dimensiuni neînchipuite. Rezervația găzduiește, de asemenea, mai multe păsări protejate la nivel european, incluse în lista roșie a IUCN (conser­varea speciilor pe cale de dispariție), cum ar fi buhaiul de baltă, corcodel mic, lișiță, presură, stârc cenușiu, nagâț, cufundar polar, ciocârlie de câmp, rață mare, pescăruș albastru, fâsă de câmp, fâsă de pădure, acvilă țipătoare mică. Toate speciile enumerate mai sus sunt prezente și în cealaltă rezervație, Stufărișurile de la Sic, vecină cumva cu prima și care ar avea la origine aceleași transformări ale rezer­velor ori exploatărilor de sare abandonate în 1812. De altfel, minerologul Johann Fichtel vorbește despre o mină cu adâncimea de 105 m peste care s-ar fi surpat pământ, formând lacul Ocna Albastră.

Aceste stufărișuri, incluse tot în Delta Transilvaniei, reprezintă o zonă umedă de pe Vela Fizeșului, alcătuită din mlaștini, iazuri, stuf și papură. Suprafața rezervației are două hectare, însă dincolo de aria protejată se întind și alte terenuri mlăștinoase unde aceste păsări cuibăresc.

Maria Bogdan