Anul acesta, când mă aflam pentru a doua oară pe străzile înguste din Nessebar – Bulgaria, m-am gândit intens la... Sighișoara. Și m-am gândit, cu o oarecare vinovăție, că alergăm – și e bine s-o facem, pentru plăcerea noastră și pentru cunoaștere (istorii, culturi, civilizații, tradiții) – prin toată lumea și neglijăm locurile de acasă, pe care poate că nu le-am străbătut în totalitate sau suficient. Și nu doar Sighișoara mi-a venit în minte, ci multe alte zone fermecătoare de la noi – Valea Nerei, Valea Cernei, Maramureș, Sibiu, Bucovina, Delta Dunării, Cazanele, fiecare râușor de munte, fiecare poiană etc. Da, avem și noi raiul nostru, dar parcă uneori prea sucim nasul mofturoși, cu dor de afară, dar fără să trăim pe-ndelete dorurile de acasă.

La Nessebar, istoria vine din anul 510 î.H. Sighișoara noastră este atestată documentar din anul 1.280. Dar bineînțeles că în subsolul pe care se află Cetatea au fost descoperite urme ale unor așezări de la începutul epocii fierului. Deci din mileniul I înainte de Hristos. Mai precis anii 800 î.H. pentru Europa de Est. Dinainte de Nessebar, cum ar veni. Pe Dealul Școlii (la Biserica din Deal) a existat din Antichitatea preistorică o cetate de pământ cu șanțuri și valuri întărite de palisade, distrusă de tătari și după aceea de sași, pentru a face loc cetății medievale din piatră. Ambele localități au ceva în comun: fac parte din patrimoniul mondial UNESCO. Sighișoara – din 1999, Nessebar – din 1983. Culturile și izvoarele istoriei sunt însă diferite.

Pe urmele breslașilor

E anevoios de descris atâta istorie a Cetății Sighișoarei într-un singur articol. Pesemne va fi o însemnare incompletă. Dar îmi asum riscul, de dragul de a împărăți împreună o bucată de istorie românească (chit că e săsească, tot fundament românesc are, în fine, dacic ori ce alți strămoși își vor mai fi lăsat sângele prin venele noastre!). E meritoriu că sighișorenii – ca medieșenii, sibienii și alte localități - nu au invadat zonele medievale cu modernisme. În marile orașe, deși aparent se păstrează nucleul istoric, nu s-au lăsat administratorii noi, cu ifose europene, până ce n-au trântit, printre monumentele de arhitectură, măgăoaie din sticlă fumurie. Și nici măcar nu-s ifose europene, fiindcă vesticii chiar și-au conservat monumentele; vechiul a rămas vechi, iar noul s-a dus la periferie! Revenind la Cetatea Sighișoarei, ea datează din anul 1280. Meșteșugarii stabiliți aici și organizați în bresle au ridicat în jurul cetății un zid din piatră, lung de 930 m și înalt de 4 m. Prin anii 1400, zidul a fost înălțat cu alți 3-4 m, iar în următorii 200 de ani, porțiuni din acesta au fost săltate până la 15 m.

Au fost apoi construite 14 turnuri, fiecare cu numele breslei care le-a ridicat. 9 dintre ele se mai păstrează și astăzi: Turnul cu ceas, al tăbăcarilor, croitorilor, fierarilor, cojocarilor, cizmarilor, măcelarilor, frânghierilor și al cositorarilor. Acestora li se adaugă Scara Școlarilor, Casa cu Cerb, Casa Venețiană, Biserica Mănăstire, iar în afară, Biserica din Deal, Biserica Leproșilor etc. Sighișorenii au înfruntat multe de-a lungul existenței așezării, dar cea mai grea perioadă a fost între anii 1601-1700. La începutul secolului al XVII-lea, cetatea a fost ocupată de secui, care au lăsat pagube uriașe după un an de dominație. Prin 1912, aceștia au vrut iar să invadeze orașul, dar au întâmpinat rezistență eroică din partea localnicilor. Au fost, în acel secol, patru cutremure mari și cumplita epidemie de ciumă. Dar cel mai dramatic eveniment a fost cel din 30 aprilie 1676, când un incendiu puternic aproape că a mistuit Cetatea, Orașul de Jos și împrejurimile. Au rămas neatinse Biserica din Deal și 5 turnuri. Aproape că oamenii au vrut să părăsească Sighișoara atunci.

Cetatea misterelor

În Cetate, despre ce să vorbim?, că-s atât de multe de văzut... Scara Școlarilor mai are 175 de trepte. Așa sunt de 168 de ani.  Inițial, când a fost construită, în 1642, avea 300 de trepte. Ulterior a fost acoperită pentru a-i proteja pe elevii care chiar străbăteau acest traseu în drumul loc către Liceul J. Haltrich. Iar despre turnuri... cu care să începem mai întâi? Poate cu cel cu ceas, pentru că e cel mai înalt, de 62 m? În această clădire, la primul etaj, până în 1556 a funcționat primăria orașului, iar din anul 1899 aici își are sediul Muzeul de istorie. Clădirea în sine e un spectacol de arhitectură: console care ies din perete, etaj tras în interior la nivelul cinci, patru turnulețe care simbolizau că orașul avea drept de judecată, un acoperiș înalt de 34 m, din țiglă smălțuită, un stâlp meteorologic, în vârful căruia stă un cocoș ce se rotește în direcția vântului. Iar ceasul are figurine cu zilele săptămânii, un toboșar bate sferturile de oră, apoi o avem pe zeița dreptății, pe cea a justiției, iar altele două semnifică ziua și noaptea. Toate celelalte turnuri, unele reconstruite după incendiul din 1676 ori mai târziu, poartă, într-un fel sau altul, amprenta celor care le-au edificat. Evident, toate aveau și rol de apărare. În Cetate se mai află Biserica Mănăstirii, construită în secolul al XIII-lea și demolată la sfârșitul secolului al XIX-lea. Din fosta zidire se mai conservă doar un coridor pe latura nordică. Forma actuală datează din anul 1677. Construit în stil gotic, lăcașul are trei nave de înălțimi egale, iar în interior se păstrează o cristelniță de bronz din 1440, realizată de meșterul Iacob, și un toc de ușă, sculptat în 1570 de pietrarul Toma. După ce picturile interioare au fost interzise după adoptarea Reformei, biserica a fost împodobită cu strane, balcoane bogat decorate cu sculpturi și covoare orientale. Nu voi insista cu descrierea altor obiective. Rămâne de reținut că Sighișoara este singura cetate medievală din sud-estul Europei care e și locuită. Și adaug: parcă una plină de mistere... Dar nu mistere legate de legenda potrivit căreia aici s-ar fi născut Vlad Țepeș, al cărui tată, Vlad Dracul, se zice că ar fi locuit în oraș între anii 1431 și 1435, ci e vorba despre stilul arhitectural masiv, greoi, despre zidurile înnegrite care or fi având și ele amintiri, despre prea puțina limba română pe care o auzi...

GALERIE FOTO

Maria BOGDAN