reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Aug 2019

Itinerarii transilvane, călare și pe jos la Castelul Bethlen

  • Publicat în Turism

Așa cum am mai spus și în alte rânduri, Transilvania are un farmec aparte, care reușește să pătrundă în inimile turiștilor în orice perioadă a anului. Mirajul transilvan este atât de puternic încât, odată ajuns la inima vizitatorului, rămâne acolo și nu mai pleacă, de cele mai multe ori, niciodată. Așa s-a întâmplat de-a lungul vremii cu mulți trecători, care au poposit inițial doar pentru câteva zile și au rămas iubitori eterni ai ținutului. Unul dintre cele mai celebre dintre exemplele recente în acest sens îl reprezintă Alteța Sa Prințul Charles, moștenitorul coroanei britanice.

Ca-n vremea poveștilor copilăriei

Zona cuprinsă între Valea Hârtibaciului și Valea Târnavelor a reprezentat, de-a lungul istoriei, un leagăn al civilizației. Așa cum dovedesc descoperirile arheologilor, încă din cele mai vechi timpuri aici au existat așezări prospere, chiar dacă nu întotdeauna foarte mari. Explicații s-ar putea găsi, desigur, multe: numeroase râuri o străbat pe direcția nord-sud. Pe văile lor se află lunci fertile și păduri bogate. Din loc în loc, între dealuri există depresiuni adăpostite în mod natural de vânturi și alte vicisitudini ale climei, parcă anume potrivite pentru întemeierea unor așezări omenești. De asemenea, acestea sunt ferite și din calea marilor căi de comunicație, atât istorice cât și prezente.

În câteva cuvinte, acestea sunt motivele principale pentru care în această zonă există mai multe așezări care în ultimele secole și-au schimbat prea puțin înfățișarea. Atât peisajul natural, cât și satele, obiceiurile, moravurile au rămas la fel ca în poeziile lui Goga și Coșbuc sau în romanele lui Liviu Rebreanu. Ba chiar, în unele locuri, ca în legendele cavalerești din secolele XV – XVII.

Fără mobil și Internet, în sânul naturii

Întreprinzătorii moderni au speculat, cum au putut și cum s-au priceput, farmecul locurilor. Însă unii dintre ei au reușit să aducă rezultatele aproape de perfecțiune. Ei au reușit să îl facă pe turistul modern, obosit și hărțuit de civilizație, să retrăiască atât timp cât își dorește în liniștea patriarhală a secolelor apuse, dar fără a fi supus privațiunilor din epocă.

Așadar, propunem celor care doresc o astfel de călătorie să plece de la Sighișoara către Mediaș, pe șosea, apoi, la aproximativ cinci kilometri de ieșirea din Sighișoara, s-o apuce pe drumul secundar din stânga, spre Stejărenii. Deși neasfaltat, este un drum bun și cu un farmec aparte. După cca zece minute se ajunge la Hanul Dracula. Probabil că locul nu are și nici nu a avut vreodată de-a face cu aprigul voievod. Sau poate că, dimpotrivă, pe aceste locuri tânărul Vlad a învățat să mânuiască arcul sau sabia. Nu vom ști-o poate niciodată, dar, în mod cert, Dracula este un brand al întregii regiuni.

Curtea hanului este împrejmuită cu un gard solid, de lemn și porți din bușteni întregi. Dar interiorul este desprins parcă din altă lume: o peluză imensă, mărginită de straturi de flori, întâmpină vizitatorii. Un lac, pe care coabitează în armonie lebede, rațe mandarin, broaște țestoase și carași chinezești, completează farmecul locului. Un podeț conduce vizitatorii la insula pe care s-au amenajat un foișor și o masă cu bănci de lemn. Undeva, mai în spate, o stână a fost construită pentru cei care doresc să petreacă o seară într-un astfel de loc. Pe lângă stână, spre deliciul copiilor, mai mari sau mai mici, sălășluiesc găini, un ponei năbădăios, un măgar simpatic și sociabil, o căprioară, o ciurdă de porci Mangalița, iepuri gigantici. Pe scurt, o grădină zoologică în miniatură. Dar o grădină zoologică interactivă, unde animalele pot fi hrănite și mângâiate de vizitatori. La aceasta se mai adaugă cei câțiva câini, de pază sau de agrement, și mulțimea de pisici care și-au găsit aici un adăpost plăcut și sigur.

La intrarea în acest colț de rai, recepționerul te înștiințează că „nu există semnal la telefoanele mobile și nu există nici Internet“. Rețeta completă pentru a te putea bucura nestingherit de tovărășia prietenilor, a familiei și a animalelor.

Un sat ocolit de vreme și vremuri

Pornind de la han, după aproximativ șase-șapte kilometri, drumul ajunge în centrul satului Stejărenii. Calea poate fi parcursă pe jos, cu bicicleta sau cu mașina. Indiferent care dintre aceste mijloace va fi folosit, turiștii vor putea să se bucure de pădurea prietenoasă pe care o străbate șoseaua și de luncile acoperite de o iarbă care parcă te îmbie să te întinzi pe ea. Satul se vede încă de departe. Începuturile așezării se pierd în negura vremurilor. Cert este că în acest sat, cunoscut pe vremuri și sub numele său unguresc, Beșa, a fost ridicată, în secolul al XV-lea, o biserică săsească. Ultima oară, lăcașul a fost restaurat între 1913 și 1914 și a fost înzestrat cu o orgă nouă.

Întreg satul pare rupt dintr-o poveste veche. Casele păstrează stilul străvechi transilvan. Pe seară, oamenii ies pe la porți și își povestesc unii altora, molcom, întâmplările de peste zi. Asta dacă nu au drum pe la magazin, care se află în centru și care este și cârciumă. La demisolul unei străvechi case săsești, cu aspect de turn de cetate, în ciuda zugrăvelii moderne și nou-nouțe, clienții cinstesc câte o bere la mesele închegate din jumătăți de bușteni. Și dacă nu ești de-al locului ești bine-venit.

Cuviincioși, oameni te iscodesc: de unde vii, cât stai, cu ce treabă, cum îți place la ei. Ș-apoi îți povestesc că în sat au mai rămas vreo 200, dar mai mulți bătrâni. Că mai vin, la sfârșit de săptămână, cei de la oraș care și-au cumpărat case în sat. Dacă vrei, cumva, poți trece să vezi și tu casele care sunt de vânzare, că sunt multe. Dar e mai greu iarna, când se înzăpezește drumul. Și tot așa, până când afli totul despre viața lor, altminteri simplă: cine mai poate lucrează la câmp, alții mai cresc și câte un animal, iar cei mai norocoși își completează veniturile precare cu câte o pensie. Mai sunt și câțiva navetiști, dar care trebuie să treacă în fiecare zi dealul, până la Criș, unde vine autobuzul... Și cam asta e... În plus, vinul bun, parfumat, făcut de cârciumar din struguri de la munte, copți pe îndelete de soarele blând, de pe dealurile transilvane...

Mărturii ale vremurilor de glorie

O luăm și noi pe drumul care trece dealul, în satul Criș. Acela pe care îl străbat navetiștii în fiecare zi, la dus și la întors. Dar, față de ei, îl străbatem cu ochii larg deschiși la peisajele ce se deschid la fiecare curbă. Coaste de deal împădurite domină câmpii ce se aștern în pantă domoală, până unde vezi cu ochii. Și, tocmai când începi să te obișnuiești cu priveliștea, să nu te mai minunezi după fiecare serpentină, ajungi în Criș. De sus, de pe o coamă de deal, străvechiul castel Bethlen domină întreaga zonă. Lucru firesc, de altfel, căci o parte din faima să se datorează și faptului că include cel mai înalt turn pentru arcași din toată Transilvania.

Castelul a fost construit în jurul anului 1500, ca reședință nobiliară a lui Mark Bethlen. Ulterior, fiecare proprietar a mai adăugat câte ceva. Unii mai mult, alții mai puțin. Așa a apărut în 1559 turnul pentru arcași. Cândva a apărut și capela, construită într-un stil gotic, care, deși nu este de mari dimensiuni, impresionează prin solemnitatea ansamblului. Scara de onoare și galeria impresionează de asemenea plăcut vizitatorul. Impresia este accentuată și de multitudinea de basoreliefuri amplasate pe ziduri și pe fațadele clădirilor. Ansamblul, considerat a fi una dintre cele mai reprezentative clădiri pentru stilul renascentist transilvănean, a fost locuit permanent până la sfârșitul Marelui Război. Atunci, proprietarii săi, aparținători ai străvechii familii Bethlen, au considerat că e mai sănătos pentru ei să-l părăsească și să se refugieze în Ungaria. Totuși, castelul a fost naționalizat de-abia în 1949. O vreme a găzduit magaziile IAS-ului și ale CAP-ului. Apoi a rămas în paragină.

În anul 2007, castelul a fost retrocedat proprietarilor săi de drept. Aceștia au considerat că cel mai înțelept lucru este să-l dea în folosință, pentru 50 de ani, unei fundații. În schimb, aceasta din urmă și-a luat obligația de a-l restaura, lucru care în parte s-a și petrecut. Și astfel, încet-încet, edificiul își recapătă măreția de altădată, despre care pot încă să poves­tească stejarii seculari aflați în preajmă.

Cel mai important este însă că palatul poate fi vizitat de către doritori și chiar merită!

O bază hipică pentru turiști

Și pentru că, așa cum spune o zicală, „călătorului îi șade bine cu drumul“, continuăm traseul către drumul național Sighișoara – Mediaș prin satul Daneș. Aici vă propunem o ultimă oprire, la Domeniul „Daneș – Dracula“. Aici a fost amenajată o bază de agrement ceva mai specială. Pe lângă serviciile unui motel modern și cochet, doritorii pot beneficia și de avantajele unei baze hipice. Fie că e vorba de o tură prin manej, de un curs care durează mai multe zile, de o plimbare, inclusiv la castelul Bethlen, călare sau cu trăsura, toate sunt posibile. Beneficiarii pot alege dacă vor să locuiască în motel sau „la fermă“, în apropierea cailor.

Într-un astfel de context poți înțelege de ce oamenii care trec pe aici vor reveni iar și iar pe plaiurile transilvane. Și parcă-parcă începi să-i înțelegi și pe cei care-și doresc Transilvania cu orice preț. Și ești și mai sigur că, orice-ar fi, nu vei accepta ca cineva s-o ia!

Alexandru GRIGORIEV