Logo
Imprimă această pagină

Nopţi albe în ținuturile Rusiei (IX). Insulele Solovetski între paradis şi infern

PUBLICITATE: Agenție de turism: http://www.kmd-travel.ro/


De ce infern? Pe Insulele Solovetski s-a inaugurat primul gulag din era sovietică în 1921 şi care până în 1939 a fost loc de pedeapsă şi exil, un spaţiu de muncă silnică şi de tortură pentru cei consideraţi duşmani ai noii orânduiri bolşevice. Peste un milion de prizonieri au murit între aceste ziduri, mulți dintre ei artişti, scriitori sau preoţi.

De ce paradis? Pentru că în aceste locuri credinţa în divinitate a ieşit biruitoare, iar insulele Solovestsky au devenit loc de reculegere, meditaţie şi spiritualitate creştină.

Arhipelagul Solovestsky este un grup de şase insule așezate în apele Mării Albe, în nordul Rusiei, la o distanţă de doar 165 kilometri de Cercul Arctic. Locul este greu accesibil chiar şi astăzi. Am ajuns în acele locuri după o călătorie cu vaporul, plecând din golful Lacului Onega până în Marea Albă în compania unui grup de ruşi din preajma Moscovei, proaspăt debarcaţi de pe un vas de croazieră. Un grup pus pe o distracţie civilizată, acesta susţinând un adevărat recital de vestite şlagăre ruseşti şi internaţionale în care nu putea-i să nu te laşi antrenat.

Pe insule am avut parte de acea strălucire a soarelui unică la ora trei dimineaţa care ne-a dat peste cap ceasul biologic nouă, celor obişnuiţi cu mai multe ore de întuneric, chiar şi pe timpul verii. Ne-au salvat până la urmă draperiile trase la geamuri care ne-au convins să nu ne ridicăm din pat încă o oră, două.

Tot ceva unic a fost micuţa insulă Zayzatski, loc de o frumuseţe rară, dar uimitoare mai ales prin cele 35 de labirinturi de piatră unde se crede că pescarii din era preistorică se rugau la zeii lor pentru noroc la pescuit. Labirinturile sunt înconjurate de mici grămezi de pietre ce seamănă cu nişte morminte. Se presupune că triburile din zona lacului Onega îşi venerau aici morţii pe care preferau să îi ducă peste mare pentru ale împiedica sufletele să se întoarcă. Tot din acest motiv se spune că au construit labirinturi în apropierea cimitirelor. Sufletul ieşit din mormânt s-ar fi rătăcit astfel prin labirintul fără ieşire. Aceste construcţii de piatră se pare că reproduc lumea subterană, unde morţii rătăcesc prin întuneric fără putinţă de ieşire. Potrivit credinţei triburilor, morţii ajungeau în ţările nopţii eterne, acolo unde apune Soarele. Insulele erau percepute ca fiind prima escală obligatorie a călătoriei pe care trebuia să o facă fiecare suflet. Până şi vegetaţia de pe această insulă este diferită, aici predominând muşchii şi plante specifice pădurilor. Părea că ne aflăm în mijlocul unui covor frumos ornamentat cu plante şi pietre.

Am aflat şi de ipoteza apariţiei labirinturilor în urma vizitei unor extratereştri în aceste locuri, misterul persistând încă pentru că arheologii nu au toate dovezile istorice pentru celelalte variante.

M-a impresionat singurul călugăr întâlnit pe insulă, în biserica din lemn Sfântul Andrei, despre care legenda spune că însuşi ţarul Petru cel Mare ar fi participat la construcţia ei, în aşteptarea schimbării vremii pentru a se întoarce pe insula Solovky.

Unică este şi Grădina Botanică de pe acele meleaguri înfiinţată la începutul secolului 19 şi întreţinută şi azi de călugări devotaţi care au aclimatizat acolo plante şi arbori ce nu se găsesc în nici o altă parte atât de aproape de Polul Nord. Pasiunea mea pentru plante şi grădini m-a ţinut câteva ore cu mintea şi privirea aţintite asupra acelui colţ de paradis parcă special strămutat acolo în locuri în care natura e mai puţin prietenoasă.

Of, iar trebuie să mă opresc cu povestea mea, dar călătoria nu s-a terminat, iar eu abia aştept să aştern pentru voi noi poveşti despre nopţile albe ale Rusiei.

GALERIE FOTO


Teofilia Banu

Revista Lumea Satului