reclama youtube lumeasatuluitv
update 5 Dec 2019

La Slobozia, un muzeu unicat în România - Muzeul Național al Agriculturii

  • Publicat în Turism

Pentru România, încă din cele mai vechi timpuri agricultura a reprezentat principala activitate economică. Încă din Antichitate se vorbește despre daci ca fiind mari cultivatori de grâu și crescători de oi și albine. Și în următoarele secole, când vine vorba despre ocupațiile principale ale populației din zona țării noastre, agricultura este indicată ca fiind principala ocupație. În epoca modernă, nu puțini erau cei care au considerat România drept „grânarul Europei“. Abia în 1949 conducerea țării își fixa drept obiectiv ca partea de PIB realizată din agricultură să fie mai mică decât cea provenită din industrie. Lucru care nu s-a realizat decât în anii '50.

În acest context apare ca un paradox faptul că țara noastră nu a avut, până de curând, un muzeu al agriculturii. (Unul dintre paradoxurile de care te izbești la tot pasul în România de astăzi. Dar aceasta este o altă poveste...).

La sfârșitul anilor 80, undeva, la nivelul conducerii din acele vremuri, se luase în calcul ideea înființării unui astfel de așezământ. Ca atare, la Slobozia, s-a început strângerea unor obiecte, în vederea constituirii unor colecții. Apoi a venit Revoluția și prioritățile s-au schimbat.

Deși în luna iulie a anului 1990 Prefectura Județului Ialomița a decis înființarea Muzeului Național al Agriculturii acesta și-a deschis porțile de-abia în 1996. Deși amplasat într-un loc oarecum impropriu unui muzeu, respectiv un fost depozit de mobilă, datorită muncii, ambiției și dăruirii celor care l-au amenajat, așezământul a căpătat formă. Începând din anul 2013, noi transformări au avut loc, astfel că s-a ajuns la forma actuală.

Nihil sine Deo

Din anul 2000, ansamblului muzeal i s-a adăugat și o veche biserică de lemn, adusă din localitatea Poiana. Atestată documentar încă din anul 1737, aceasta a fost folosită pentru cult până în anul 1900. Timp de un secol a rămas în părăsire, dar nu și în uitare. Acum, grație unor oameni inimoși, a fost restaurată și este din nou folosită pentru cult. În anul 2000, în urma eforturilor d-lui Radu Ciucă, primul director al muzeului, sfântul lăcaș a fost strămutat în parcul de lângă MNA și a fost resfințită de către P.S. Damaschin Coravu, episcop al Sloboziei și Călărașilor. De atunci, slujește drept biserică parohială, fiind în același timp și obiectiv turistic.

Cei care privesc această biserică drept o componentă a complexului muzeal pot înțelege mai bine esența agriculturii, dar și pe cei care o practică. Pentru că, dacă în celelalte activități lucrurile pot fi rânduite doar prin voia omului, agricultura depinde, în ciuda tuturor realizărilor tehnice actuale, și de voia Cerului. Fiindcă ploile, furtunile, arșița și alte asemenea lucruri sunt mai presus de voia și priceperea omenească. Așadar, nu trebuie să fi un filosof ca să înțelegi că, în agricultură cel puțin, nimic nu se face fără Dumnezeu!

Istorie și spiritualitate

După anul 2013, sub conducerea actualului său director, dl Gheorghe Petre, Muzeul Național al Agriculturii a fost reamenajat, potrivit unui nou concept. În timp ce o parte a parterului găzduiește expoziții tematice, dedicate principalelor activități din agricultură, etajul prilejuiește o incursiune în lumea celor care practică agricultura, respectiv a satului românesc, reprezentat prin instituțiile sale fundamentale. Sculele pentru lucrat pământul, accesoriile necesare viticulturii și preparării vinului, albinăritului, pescuitului, dar și lăzi specifice, de mari dimensiuni, destinate depozitării, își găsesc locul aici. Întreg tabloul este completat de depozitul vizitabil, unde, atât cât a permis spațiul, sunt expuse utilaje agricole mai vechi și mai noi.

Cele peste 13.400 de exponate sunt în măsură să creeze, într-adevăr, o imagine a ceea ce a reprezentat agricultura românească.

Pe ulița satului...

„Cel mai vechi exponat al nostru este un hambar, o ladă de depozitare a produselor, fabricată în 1702“, ne-a spus dl Gheorghe Petre. „Ceea ce am urmărit a fost ca vizitatorii să poată cunoaște toate laturile acestei activități, atât cele practice, cât și dimensiunea spirituală. De aceea am căutat ca la etaj să realizăm acea călătorie imaginară pe ulița satului. Vizitatorul pătrunde pe strada principală, trecând printre moară și han. Acestea erau locurile unde oamenii se adunau, pe vremuri și făceau schimb de informații, socializau, ș.a.m.d. Apoi urmează atelierele specifice fiecărui sat: fierăria, tâmplăria, atelierele de cusut, care reunesc croitoria, cizmăria, cojocăria. Apoi ajungem în centrul satului, unde se află școala, biserica și primăria. În ceea ce privește biserica, pe aceasta am figurat-o într-un spațiu mai restrâns, dat fiind că o avem în ansamblul ei, în parc. Mergând mai departe, pe uliță, ajungem la brutărie, băcănie, măcelărie și poștă. Apoi, intrăm în casa gospodarului“, ne explică directorul muzeului traseul. Gospodăria cuprinde un dormitor tipic unei case țărănești, o bucătărie, dar, mai ales, „camera din față“, mândria oricărei case de țărani autentici.

...dar și în remiza de utilaje

Colecția de unelte și mașini de prelucrare a solului este alcătuită din 61 de pluguri, 27 de grape, opt cultivatoare, nouă semănători, 11 tăvălugi, 11 rarițe și trei mașini de scos cartofii. Utilajele prezentate sunt de diferite forme și mărimi, unele fiind realizate de meșteri locali, ale căror nume s-au pierdut în negura timpurilor, altele fiind realizate de firme celebre, dintre care unele mai există și astăzi: „Rud Sack“, „Rud Bacher“, „Eberhardt“, „Porc Mistreț“ sau „Deutz“. Ele au fost construite pentru a fi tractate cu cai, boi sau tractoare, și au de la două la cinci brazde. Modelele existente în muzeu au fost create în perioada cuprinsă între începutul secolului XIX și prima jumătate a secolului XX. Dar poate că mai bine decât evoluția plugurilor, dezvoltarea grapelor oglindește transformarea agriculturii. Cele mai vechi grape, realizate în urmă cu peste 200 de ani sunt construite din mărăcini. Lor le-au urmat cele cu colți și cadru din lemn, apoi cele cu colți de fier. Construcțiile integral metalice apar, prin comparație, ca o minune a tehnicii.

Utilajele mecanizate alcătuiesc și ele o lume aparte. Locomobilele întâi, care erau, de fapt, niște mari motoare cu aburi ce puteau fi antrenate în câmp, unde acționau alte utilaje, precum treierători, vânturători etc., apoi tractoarele, au reprezentat o revoluție agricolă. Faptul că cel mai vechi locomobil aflat în muzeu datează din 1870, iar colecția de tractoare (dintre care multe funcționează și astăzi) include piese fabricate în SUA în anii 20, arată cu câtă seriozitate era privită mecanizarea de către agricultorii de acum un veac.

În memoria părinților agriculturii românești moderne

De altfel, marii agricultori ai României au și ei un spațiu destinat special în cuprinsul muzeului. Vizitatorii pot afla aici despre Aurelian Pană, care din vizita sa în SUA, în 1934 nu s-a întors decât cu două cufere pline cu știuleți de porumb, cu care a inițiat un nou sistem de cultură a porumbului. De-a lungul vieții sale a ocupat diverse funcții, cea mai înaltă fiind acea de ministru al Agriculturii în Guvernul Antonescu. A fost judecat și condamnat de autoritățile comuniste pentru „introducerea și încurajarea cultivării unei plante necunoscute și inutile țării noastre: soia“. S-a stins la Gherla, în mai 1951.

O altă personalitate marcantă prezentată în muzeu este Aureliu Popescu, creatorul primei ferme horticole producătoare de semințe de flori și legume din România, la Perieți. În doar zece ani, în 1946, avea să ajungă cea mai mare din Europa de Răsărit în domeniul producției de material horticol, după cum se precizează în documentele de naționalizare. Drept mulțumire, creatorul ei avea să fie și el arestat în mai multe rânduri și plimbat prin închisorile comuniste. Din anul 2005 ferma a intrat în patrimoniul MNA, dar, până acum, au lipsit fondurile necesare restaurării și includerii în circuitul cultural și turistic.

Dumitru Seceleanu, un alt părinte al agriculturii moderne românești, își are și el spațiul dedicat în muzeu. A descrie întreg Muzeul Național al Agriculturii în paginile unei reviste este o întreprindere sortită eșecului încă din start. De aceea, în speranța că această prezentare v-a incitat curiozitatea, vă invităm să vizitați această oază de spiritualitate și cultură autentică românească. În drumul dumneavoastră spre mare, rupeți-vă două - trei ceasuri și faceți un mic ocol până la Slobozia!

Chiar merită!

GALERIE FOTO


Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august 2017 – pag. 52-53