Păsările, indicatorul sănătății Planetei Albastre

Pe Planeta Albastră totul este într-o ordine ierarhică incredibilă. Fiecare ființă, indiferent cât de infimă ar părea în ochii stăpânitorului absolut al pământului, are rolul ei. Este o verigă din lanțul fragil al biodiversității. Și noi, oamenii, suntem o verigă din acest lanț. Ultima și, contrar tuturor percepțiilor, nu cea mai importantă. Natura poate supraviețui fără noi. Însă noi fără natură suntem sortiți pieirii. Ca să ne salvăm trebuie să învățăm mai mult despre natură și despre necuvântătoarele ei extraordinare. Știați, spre exemplu, că păsările sunt un indicator al sănătății mediului înconjurător? Mai multe despre splendidele înaripate ale României aflăm de la Ovidiu Bufnilă, reprezentant comunicare Societatea Ornitologică Română.

„România are între 380 și 400 de specii de păsări sălbatice. Există trei categorii, și anume păsări sedentare, care nu pleacă niciodată (spre exemplu, pițigoii și vrăbiile), cuibăritoare (spre exemplu, egretele mici) și specii de pasaj precum cocorii. Speciile cuibăritoare vin în România pentru a cuibări, iar apoi pornesc în migrație spre țări mai calde. Gâsca cu gât roșu, cea mai mică și cea mai periclitată specie de gâscă sălbatică din lume, cuibărește în Siberia și parcurge 9.000 de kilometri pentru a ierna în România, în Dobrogea. Spre finalul perioadei de iernare ajunge către zona Deltei Dunării și chiar pe apele Mării Negre. Apoi se reîntoarce în Siberia. Speciile de pasaj trec în migrația lor prin România și au nevoie să găsească aici „halte“ cu apă, resurse de hrană și locuri pentru odihnă. Delta Dunării și Dobrogea sunt ideale. Păsările se opresc aici, își refac rezervele de grăsime care le asigură energie și apoi pleacă. Cât timp vom avea aceste zone naturale protejate va fi foarte bine.“ – Ovidiu Bufnilă

Vanellus vanellus reprezintă 50% din populația cuibăritoare globală și este considerată o specie vulnerabilă amenințată de pierderea habitatelor propice în favoarea agriculturii. În România specia numără între 65.000 și 130.000 de perechi.

„Când vorbim despre biodiversitate, vorbim despre un lanț trofic. Dacă dispare o verigă, cu siguranță vor dispărea și celelalte. Vă dau exemplul banal al ciorilor, păsări pe care nu mulți le îndrăgesc. Cioara este un sanitar, o pasăre omnivoră care se hrănește și cu gunoaiele din orașe. Ciorile își fac cuiburile în copaci destul de înalți. Foarte puțină lume știe că aceste cuiburi sunt folosite și de șoimi. Aceștia nu își construiesc propriile cuiburi, ci le ocupă pe cele ale ciorilor. Așa că, dacă distrugem o colonie de ciori, cu siguranță vom distruge și cel puțin unul sau două cuiburi de șoim. “

„Egreta mică este pasărea de la care a pornit adevărata mișcare de protecție a mediului și a păsărilor. În perioada anului 1900 moda impunea ca doamnele să poarte la pălărie o pană de egretă. Era singurul motiv pentru care aceste păsări erau vânate. În momentul în care femeile au decis să nu mai folosească pene naturale la pălărie, egreta mică a fost salvată de la dispariție. Mișcarea a pornit din Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Cu această pasăre a început totul.“

Potrivit SOR, populația europeană de pelican creț este estimată la un efectiv de până la 2.000 de perechi cuibăritoare. Din cauza efectivelor reduse și a degradării continue a condițiilor de cuibărit, această specie este amenințată cu dispariția.

„Biosfera Deltei Dunării este forma supremă de protejare a păsărilor sălbatice. Acolo toată viața este protejată, vânătoarea este interzisă, iar gradul de protecție este foarte mare. Cea mai mare colonie de pelicani din Europa este în Delta Dunării, în zona Roșca – Buhaiova. Doar foarte rar acolo intră biologii pentru a face studii științifice. Noi, spre exemplu, în fiecare an numărăm pelicanii din Delta Dunării alături de specialiștii Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării. Însă nu facem acest lucru mergând cu barca și intrând în colonie, ci zburând pe deasupra lor la o înălțime care să ne permite totuși să facem o fotografie pe care să putem identifica punctele albe. Fiecare punct alb este un pelican. Așa se face monitorizarea. Nu intervenim absolut deloc. În momentul în care nu intervenim și lăsăm natura să își urmeze cursul nu se pot întâmpla decât lucruri bune. Este cea mai bună metodă de conservare.“

„Să vorbim despre vulturi. Contrar a ceea ce se crede, aceștia nu vânează, ci sunt păsări necrofage. Se hrănesc cu hoituri, deci elimină boli. Sunt echipa de curățenie a naturii pentru că se hrănesc cu hoituri și astfel elimină pericolul răspândirii bolilor. Din păcate, la ora actuală, în țara noastră nu mai există nicio specie de vultur. Accidental mai apare uneori câte un exemplar. Anul trecut, spre exemplu, am avut prima oară după 83 de ani un zăgan în România. Era un pui ieșit dintr-un ou de la o grădină zoologică. După dispariția vulturilor și a dropiilor, care apar accidental în țara noastră, pelicanul creț a ajuns cea mai mare pasăre din România. Și această specie este însă periclitată. Anul trecut coloniile de pelicani creți au primit o lovitură foarte grea. Aproape 200 de păsări au murit în urma unei epidemii de gripă aviară.“

„Unele specii sunt hulite pe nedrept pentru că avem prea puține cunoștințe despre ele. Cucuveaua cuibărește în apropiere de casele oamenilor și se hrănește cu rozătoare. Ciuful de pădure – iarna își face dormitoare și se strâng cu zecile – se hrănește tot cu rozătoarele din sate și orașe. Oamenii se tem de aceste păsări și le strică de multe ori cuiburile. Cucuveaua și-a câștigat un nume rău famat din Evul Mediu. Atunci când murea cineva se organiza un priveghi și, pentru că atunci nu existau geamuri, se deschideau obloanele. Lumina de veghe atrăgea insectele și moliile. Molia mare este o delicatesă preferată de cucuvele. Deci unde erau un priveghi, o lumină și o molie apărea și o cucuvea. De aici a apărut legenda conform căreia cucuvele prevestesc ceva rău și chiar moartea cuiva.“

„Pentru protejarea biodiversității se poate face întotdeauna mai mult și totul ar trebui să pornească de la omul simplu. Situl Natura 2000 este o zonă în care biodiversitatea este conservată și în care anumite activități sunt interzise. Măsurile de conservare trebuie să se ia în acord cu toți factorii implicați, și anume custozii (fiecare zonă protejată are un custode care face un plan de management), agricultorii, societățile comerciale (cele piscicole, spre exemplu), gestionarii fondului cinegetic. Ideea este să nu se creeze un conflict. Atunci când te duci și tai o pădure vei distruge vizuini, cuiburile de pasăre, mediul pentru insecte și habitatele mamiferelor. Este o situație în care impactul antropic este extrem de puternic și de negativ. Toți trebuie să respecte planul de management care ține seama și de activitățile umane, dar și de biodiversitate.“ – Ovidiu Bufnilă

Piciorongii sunt prezenți pe cea mai mare parte a continentului european, cu excepţia zonelor nordice. Astăzi Himantopus himantopus este periclitat. În România specia numără între 1.500-6.000 de exemplare.

Stârcul cenușiu, cea mai mare specie de stârc din țara noastră, cuibărește în aproape toată Europa și se întâlnește în preajma lacurilor, râurilor, iazurilor și mlaștinilor, dar uneori și în iazurile de grădină din zonele urbane. În România specia numără între 4.500-6.000 de perechi. În trecut, declinul populațiilor a fost pus pe seama pesticidelor, care au ucis adulții, au cauzat moartea embrionilor și au făcut ca toată coaja ouălor să fie subțire și casantă.

„Deși suntem în anul 2017, ornitologia este la început în România. Deocamdată facem monitorizări pentru a ști linia de trend la foarte multe specii de păsări sălbatice. După 27 de ani putem spune că populația de pelicani comuni este în creștere. În schimb, populația de pelican creț este în declin. O dată la 10 ani facem un recensământ al berzelor albe și calculăm linia de trend nu doar în România, ci și în Europa. Suntem implicați în 17 custodii la ora actuală, ceea ce înseamnă că avem 17 arii naturale protejate în care avem grijă să nu fie luate alte măsuri decât cele de conservare a biodiversității, dar ținem cont și de comunitățile locale. Suntem implicați în proiecte de monitorizare a păsărilor din zonele umede și a terenurilor agricole pentru că acolo se înregistrează cel mai mare declin. Din păcate, și banala vrabie de casă a început să intre într-un declin ușor. Putem să ajungem la un moment dat în situația londonezilor. În Londra mai sunt la ora actuală doar trei locuri unde mai pot fi văzute vrăbiile de casă și se organizează tururi pe bani. Dacă vrei să vezi o vrabie de casă vine un ghid pe care îl plătești, te duce, vezi, faci poze și ai plecat.“– Ovidiu Bufnilă.

GALERIE FOTO

Laura ZMARANDA