reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 Nov 2019

Manele la ușa lui Ciprian Porumbescu!

  • Publicat în Turism

În urmă cu mulți, foarte mulți ani, am ajuns la Stupca, azi comuna Ciprian Porumbescu (Suceava). Era un du-te vino neîntrerupt, o mare de adolescenți și tineri, iar satul răsuna în acordurile Baladei. De Rusalii, sărbătoare în care a avut liber aproape toată România, s-a întâmplat să fiu în zonă și să doresc să revăd nu musai locurile, ci neapărat casa, micuța și fermecătoarea casă memorială în care a trăit și a sfârșit tragic de tânăr (29 de ani) compozitorul. Ce-am găsit? Pustiu. Mult pustiu. Căci pustiu se cheamă și impietatea de-a lăsa să „țipe“ manele la ușa muzeului!

Între timp, da, în comună nu mai este doar casa memorială, ci și un muzeu care poartă numele marelui compozitor. Și ce mare ar fi ajuns dacă n-ar fi sfârșit atât de tânăr! Pesemne că un muzeu ar fi fost necesar dacă investiția ar fi fost continuată cu, nu știu cum să-i zic, un plan prin care zona să se dezvolte turistic pe seama bogăției culturale de care dispune. Căci indiscutabil trebuie să te socotești bogat dacă l-ai avut cândva și azi ai amintirile (casa, muzeul, mormântul, locurile, povestea de iubire neîmplinită, episodul cu Eminescu de la Putna, sfârșitul prematur, patriotismul, biografia în sine, obiectele pe care le-a atins) creatorului nemuritoarei Balade. Sau... Să nu mai fie interesat omul de valorile culturale?

Frumusețe și pustiu răvășitor la Casa memorială

Cirian Porumbescu casa memoriala farni nici macar un turist

Dinspre șoseaua europeană E 58 (Suceava – Baia Mare) sunt două intrări în localitatea Ciprian Porumbescu. La sosire am nimerit drumul cel mai rău, prin pădure, dar și cel mai frumos. Preț de 6 km n-am întâlnit nicio mașină. Casa memorială am (re)găsit-o ușor. Cu poarta închisă. Și iarbă necosită în grădină. Și niciun vizitator în curte. Și nicio Baladă nu răsuna, ca altădată, în sat. El, Ciprian, privea de la înălțimea statuii peste cătun. Și peste iarba care-i ajungea la jumătate. Frumoasă și ea, ca-n dorurile de altădată puse-n vioară. Am desfăcut încuietoarea de la poartă și am intrat în pustiul răvășit din curte și casă. O casă mică, îngrijită, ca o jucărie, presărată la un capăt cu flori. O bancă, un nuc și un bilețel în ușă: „Sunt la muzeul din vale“. Mai târziu, la muzeu am găsit alt bilet: „Sunt la casa din deal“. E adevărat, am întâlnit un grup de trei persoane pe drum, iar una dintre ele, o doamnă, sigur era muzeograful navetist. Tristețe. Cam acesta este sentimentul dominant. Și dorul de Baladă. Și dorul de Ciprian. Ce facem noi cu valorile României? Uite, asta facem! Le uităm. Deopotrivă noi, românii, deopotrivă și dregătorii veacului acesta; noi, că nu aprindem lumânări și nu depunem o floare la mormântul compozitorului, nici măcar nu mai trecem pragul căsuței sale; dregătorii – că nu ne amintesc mai des că au cu ce se lăuda. Și, poftim, dascălii, că-și duc elevii la parcul dinozaurilor sau la Drakula Parc, dar nu și la Stupca.

Manele la ușa... Baladei!

Balci la usa muzeului Cirian Porumbescu

Am plecat la muzeu... N-aș mai fi mers! O clădire cenușie, în fine, îngrijită și ea, o curte mare, alt bust al compozitorului, dar la poartă... La poartă era un mini bâlci: bere, grătar, chinezisme, mici și manele, „auuu, iubirea mea, ce mă fac eu fără ea, ochii tăi“. Dacă nu se răsucește Porumbescu în mormânt nici acum... Ce fel de administrator poți să fii să nu găsești alt loc de văicăreli maneliste decât la ușa Baladei? La ușa Craiului Nou? Nu mi-a venit să cred! Mi-am aruncat privirea spre cimitirul unde-și are crucea Ciprian. Și spre Cer, unde-i sălășluiește spiritul. Și unde se aude încă muzica sa. Ce-a ajuns Stupca? N-a ajuns... Am plecat de-acolo cu inima strânsă, alegând drumul bun al Ilișeștilor, același pe care alerga compozitorul la revederea cu nenorocoasa lui Bertha. Sau el a fost cel nenorocos și neîmplinit. Chiar și la 134 de ani (de la dispariție). Să-i cânte la ușă manele!??

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 12, 16-30 iunie 2017 – pag. 54