abonament lumea satului

update 23 Nov 2017

Călătorie în ţinuturile mayașilor (XVII)

  • Publicat în Turism

Canalul Panama – o punte între Atlantic şi Pacific

O experienţă unică pentru grupul nostru am trăit-o în decembrie 2014 vizitând Canalul Panama, o megastructură care dezvăluie măiestria inginerească la realizarea căreia au muncit zeci de mii de oameni. Se împlineau atunci 100 de ani de la inaugurarea lucrărilor, iar de la darea lui în exploatare, aveam să aflu, peste 850 de mii de nave au străbătut drumul pe ape între cele două oceane – Atlantic şi Pacific.

Intenţia de a construi un canal pe teritoriul mayașilor, data din jurul anului 1524, din timpul Regelui Carol I al Spaniei. Acesta a ordonat primele studii topografice după ce vechiul imperiu a conştientizat bogăţiile coloniilor sale din Americi şi din Asia şi după ce s-a constatat că timpul în care aurul şi mirodeniile ajungeau în Spania era prea lung. Din păcate proiectul nu a fost pus în practică.

Mai târziu, descoperirea aurului în California în anul 1849 a condus la mai multe tentative de a construi un drum pe apă între cele două oceane, dar abia în 1880 inginerul francez Ferdinand de Lesseps, cel care proiectase şi construise canalul de Suez, a început construcţia. Şi de data aceasta lucrările au eşuat, datorită ploilor foarte frecvente care provocaseră mari alunecări de teren, războiului civil din Columbia extins şi în zona istmului şi epidemiilor de febră galbenă şi malarie care au ucis vreo 30 de mii de muncitori. „Compania generală a canalului interoceanic“ a dat faliment şi aproape un milion de europeni acţionari, majoritar francezi, şi-au pierdut banii.

La 3 noiembrie 1903, în urma unei revoluții sprijinite de SUA, Panama s-a separat de Columbia, proclamându-se republică independentă şi în contrapartidă guvernul panamez a concesionat pe timp „nelimitat“ Statelor Unite ale Americii construirea, exploatarea și controlul asupra zonei canalului interoceanic. Astfel gigantica lucrare, cu porturi, lacuri artificiale, canale, poduri şi 3 ecluze, a fost finalizată în anul 1914, după 10 ani de eforturi ale mai multor zeci de mii de muncitori. Tratatul încheiat iniţial în 1904 a fost modificat de câteva ori de-a lungul timpului, astfel că în 1979 statul Panama a obţinut 60% din administrare, iar pe 31 decembrie 1999 a obţinut dreptul complet asupra canalului.

Taxa de folosire a canalului se calculează în funcție de mărimea, tipul vasului și tipul încărcăturii.

Panamax este standardul pentru limitele de dimensiune ale navelor care trec prin Canalul Panama. Mărimea admisibilă este limitată de lățimea și lungimea ecluzelor, de adâncimea apei în canal și de înălțimea podului America. Panamax are 320.04 m lungime, 33.53 m lățime și 12.56 m adâncime. Aceste dimensiuni dau parametri clari pentru navele admise pentru a traversa Canalul Panama și acestea au influențat proiectarea de navelor comerciale, navelor militare și navelor de pasageri. Specificațiile Panamax au intrat în vigoare de la deschiderea canalului în anul 1914, iar în 2009, a fost publicat standardul „New Panamax“ valabil de când al treilea set de ecluze a devenit operațional.

Am asistat la tranzitul vaselor lângă ecluza Miraflores unde se află un centru pentru vizitatori. Am văzut şi fotografiat vasele care intră şi ies din ecluză. Dinspre Oceanul Atlantic, un vapor este ridicat 26 de metri deasupra nivelului mării până în Lacul Gatun prin Ecluza Gatun, apoi coboară în Lacul Miraflores prin Ecluza Pedro Miguel şi prin Ecluza Miraflores în Oceanul Pacific. De cele mai multe ori, la intrarea în canal din ambele sensuri se formează adevărate cozi, fiecare vapor înscriindu-se pe o listă de acces, în funcţie de momentul sosirii în zonă. Tranzitarea durează în jur de 12 ore, incluzând aici şi timpii de aşteptare din ecluze.

Canalul Panama, în lungime de aproximativ 80 km, este considerat pe bună dreptate una dintre cele şapte minuni ale lumii construcţiilor inginereşti. Pentru fiecare vas care trece prin ecluza Gatun sunt necesari aproximativ 200 milioane litri de apă care vin prin gravitaţie din Lacul Gatun. Prin apele sale tranzitează circa 4% din volumul comercial navigabil din întreaga lume. Pentru construirea sa au fost folosite peste 27 milioane kilograme de dinamită. În prezent, canalul este operabil non-stop.

Călătoria mea nu s-a terminat, ci continuă cu o frumoasă poveste despre Panama City, considerat Dubaiul Americii.

GALERIE FOTO

Teofilia Banu

Revista Lumea Satului nr. nr. 6, 16-31 martie – pag. 56-57