reclama youtube lumeasatuluitv
update 11 Dec 2019

Călătorie în ţinuturile mayașilor (VI)

  • Publicat în Turism

Joya de Ceren – „Pompeiul Mesoamericii“

Se spune despre mayaşi că au fost „grecii Lumii Noi“. Călătoria în America Centrală mi-a oferit ocazia de a intra în contact cu misterul şi originalitatea civilizaţiilor precolumbiene.

Situl arheologic de la Joya de Ceren ne-a oferit o adevărată lecţie de istorie despre civilizația Maya. Este deocamdată singurul loc descoperit ce poate oferi date despre comportamentul, organizarea şi modul de viaţă al mayaşilor de acum 1400 de ani. Este cu adevărat unul din locurile cele mai bine conservate și, nu întâmplător, ci datorită bogăției sale culturale a fost inclus pe lista Patrimoniului Universal UNESCO în anul 1993.

Joya de Ceren a fost un sat, îngropat de erupţia vulcanului Caldera Loma în anul 600. Lava vulcanică s-a pietrificat peste casele locuitorilor şi aşa a rămas până în 1976 când, lucrându-se la un proiect agricol guvernamental cu un buldozer, a fost scos la iveală satul. Aproximativ 70 de clădiri au fost descoperite, inclusiv depozite, bucătării, spații de locuit, ateliere de lucru, o structură religioasă, și o saună comună.

În ruinele vechiului sat, arheologii americani au descoperit un câmp de manioc – un fel de cartof folosit şi astăzi în bucătăria locului - a cărui organizare a fost deosebit de bine conservată de cenuşa vulcanică, aceasta acoperind spaţiile lăsate de plantele în descompunere. Cercetătorii au putut realiza că era vorba de manioc care tocmai fusese replantat atunci când vulcanul a intrat în erupţie.

Au fost scoase la lumina zilei şi rezerve de grâne, ţesături şi acoperişuri din paie, însă niciun rest uman. Un cutremur de pământ care a precedat erupţia a dat alerta şi a lăsat timp locuitorilor să fugă, abandonând totul în urma lor.

Muzeul Militar El Zapote

Nu poţi înţelege poporul salvadorian fără a cunoaşte mentalitatea acestuia. Vizita la un muzeu militar ne-a ajutat să înţelegem de ce armata a avut un rol important în istoria acestei ţări. Am văzut o colecţie de arme, uniforme, maşini militare şi tancuri din diverse perioade istorice - din secolul 18 până în zilele noastre - precum şi documente şi biografii ale unor militari. Ne-am bucurat să vedem că şi uniforma armatei române făcea parte din colecţia muzeului.

Principala atracţie în acest muzeu era un papa mobil blindat utilizat de către Papa Ioan Paul al II-lea în timpul vizitei sale pe acele meleaguri în 1993, dar şi o hartă 3D de dimensiuni uriaşe ce ne-a oferit o perspectivă asupra topografiei și a geografiei El Salvadorului pe care am avut posibilitatea să urmărim traseul călătoriei noastre, inclusiv punctul de graniţă prin care urma să trecem cu autocarul în Honduras.

Cu dorinţa de a vă împărtăși şi alte experienţe din călătoria mea vă invit să cutreierăm împreună şi în episodul următor, de data aceasta în Honduras.

GALERIE FOTO

Teofilia Banu

Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august 2016 – pag. 56-57