reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 May 2022

Cool Ice, o înghețată de familie cu o tradiție de 30 de ani

Am descoperit de curând o afacere de familie născută din dorința de a regăsi și conserva gustul dulce al copilăriei, înghețata. O înghețată bună nu se refuză niciodată, mai ales când e produsă local, în Bacău. Am fost de curând la fabrica Cool Ice a societății Felix Gist SRL din Bacău, înființată în 1992. Totul a pornit de la o mașină stradală și o coadă imensă în acea perioadă de după Revoluție. Familia Gheorghe, formată din Geta și Lucian, produce 350 de tone de înghețată pe an și a dezvoltat în timp o rețea cu 1.500 – 2.000 de clienți nu doar din Bacău, ci și în zece județe. Turul a fost interesant, fluxul tehnologic de apreciat, înghețata foarte bună și v-o recomandăm.

Gustul copilăriei? Trebuie să fie Polar!

Pe vremea când înghețata nu era la discreție, să găsești Polarul era ca și cum ai găsi o monedă de aur. Dar gustul? Gustul este al copilăriei, al prietenilor care alergau până la primul magazin să cumpere fix înghețata împachetată ca untul, al entuziasmului de a ajunge acasă să o mănânci, al nerăbdării pentru că, știm cu toții, o mâncam pe loc, ne spune antreprenorul băcăuan Lucian Gheorghe.

„Orice poveste bună are un început pe măsură. La noi a început cu dragostea de dulce. Cine nu adoră un desert bun? Dar cine nu adoră înghețata? Noi am vrut să facem o înghețată deosebită, gândită pentru toată familia, de la mic la mare, de la iubitorul de clasica ciocolată cu vanilie până la cei îndrăgostiți de bubble gum, fistic sau caramel. Cu alte cuvinte, pentru toate gusturile. Afacerea noastră este una de familie, primii noștri angajați au fost băcăuani, iar clienții noștri fideli sunt băcăuani. Ne-am dorit o afacere aproape de comunitatea în care am crescut și în care ne-am crescut copiii și acum nepoții. Așa s-a născut Cool Ice. Din dragoste de înghețată, de familie, de comunitate! Totul a pornit de la un aparat stradal de înghețată pe care l-am pus într-un punct, o chinezărie cum era pe vremea aceea de după Revoluție. Am observat că este coadă imensă la mașină și atunci am mai cumpărat încă o mașină și încă 10 și tot așa. După aceea tatăl meu a spus: „Uite, acesta este un motiv de a înființa o fabrică de înghețată!“. Putem spune că am început cu pași mărunți, dar azi facem 350 de tone de înghețată pe an și avem între 1.500 și 2.000 de clienți din județe precum Bacău, Iași, Neamț, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița. Sortimentele de înghețată pleacă de la vafă, cornet, pahare, torturi, înghețate pe băț.“

Singura fabrică de înghețată industrială din Bacău

Când au început afacerea erau vremurile foarte bune, adaugă Geta Gheorghe. „Vânzarea era mult mai bună atunci decât acum. Aici în zonă aceasta este singura făbricuță de înghețată industrială pe județul Bacău, dar mai sunt gelaterii. Următoarea pe Moldova este la Suceava. În locația de aici ne-am mutat în anul 2008. Avem acum și o secție nouă pe care am deschis-o anul trecut, în toamnă. Să lucrezi într-o făbricuță de înghețată este ca și cum ai lucra într-un laborator. E frumos, dar este greu, întâmpini multe probleme și toate sunt legate în lanț, toate sunt sincronizate și depinzi mult de partea de depozitare și menținere a unei temperaturi optime. Temperatura de depozitare la care se ține înghețata noastră este de -23 -24 grade Celsius.“

În ceea ce privește fluxul tehnologic, vă spunem pe scurt că se produce rețetarul, se cântăresc materiile prime, se pasteurizează, se aromează, după care se toarnă cu fiecare mașină de umplere înghețata vafă, cornet, pahar etc. Aparent simplu, dar munca este una anevoioasă. Familia Gheorghe are în jur de 30 de angajați permanenți, iar în fiecare sezon de activitate încă cca 25 de persoane, mai adaugă tânărul antreprenor.

„Nu depășim 50 de angajați pe an. Într-o astfel de afacere totul ține de vreme, iar pentru noi a fost bună. Vindem mai mult în mediul rural. Mai ales în pandemie mulți s-au retras de la oraș în mediul rural, unde înghețata noastră chiar s-a vândut bine. În acest moment cred că am ajuns la apogeul a ceea ce ne-am propus în trecut, mă refer l-a produse și game de sortimente. Mai avem și câteva puncte stradale, iar pe viitor ne dorim să îmbunătățim vânzarea și partea stradală, mai ales în ceea ce privește diversificarea de sortimente.“


„Celor care vor să investească într-o astfel de făbricuță le recomand să muncească și apoi să riște, mai ales că trebuie să stai foarte mult în fabrică. Tebuie să ai oamenii potriviți și să stai printre ei“ – Lucian Gheorghe


Beatrice Alexandra MODIGA

Să nu uităm de Dragobete

Cuprinși de entuziasmul tradițiilor altor popoare, uităm uneori cât de importante sunt tradițiile neamului românesc. De pildă, sărbătorim iubirea pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților, ori Valentine’s Day, cum i se spune acestei sărbători peste Ocean, și am uitat de 24 februarie, de Dragobete adică, ziua în care natura și iubirea reînvie.

Cine este Dragobete

Dragobete este considerat în credința populară ca fiind fiul Babei Dochia și este cunoscut în popor și sub numele Dragomir. Însă are și alte câteva denumiri populare cum ar fi Cap de primăvară, Năvalnicul ori Logodnicul Păsărilor. Se spune despre el că era foarte chipeș și voinic, dar mai ales iubăreț. Etnologii susțin că Dragobete a fost preluat de la daci, perioadă în care era perceput ca un zeu pețitor ori un naș ce oficia din cer, în fiecare primăvară, nunta tuturor animalelor. În timp a devenit ocrotitorul îndrăgostiților și protectorul celor care se întâlnesc pentru că se spune că cei care se iubesc în această zi vor avea parte de iubire tot anul, o iubire precum cea a păsărilor ce se logodesc în această zi specială. De fapt, este cunoscut faptul că în această perioadă păsările își caută perechea și se adună laolaltă, iar ziua de 24 nu a fost aleasă întâmplător, ci pentru că marchează începutul anului agricol. Este momentul în care natura renaște, păsările își fac cuib, ursul iese din bârlog, iar florile încep a scoate capul din zăpadă.

Legende și tradiții

Se spune că fiul Babei Dochia, Dragobete, s-a căsătorit, însă mamei sale nu i-a convenit nora. De atunci, tinerii pleacă în această zi de sărbătoare să adune flori din pădure pentru a le folosi în descântece și farmece de dragoste. De obicei, ziua se termina printr-o horă, motiv pentru ca flăcăii să sărute fetele care le plăceau. Și, în urma acestui gest, adulții aranjau nunțile din decursul anului. De aici și zicala „Dragobetele sărută fetele!“.

De-a lungul timpului, în funcție de zone, s-au format o mulțime de obiceiuri, unele dintre ele păstrându-se chiar și astăzi.

Unul dintre aceste obiceiuri amintește de cel inițial și vizează tinerii care, îmbrăcați în straie populare, merg în pădure să adune buchete de flori. Mai apoi, la amiază, fetele pleacă în sat, iar băieții le fugăresc, încercând să le fure un sărut. Dacă fete-i era drag băiatul, se lăsa sărutată, moment ce anunța începutul iubirii între cei doi, iar pe seară aceștia își anunțau în sat logodna. Despre toți cei care participau la această sărbătoare se spune că erau binecuvântați în acel an. Mai mult decât atât, din bătrâni se spunea că cei care nu participă și nu sărbătoresc această zi vor fi pedepsiți să nu iubească în acel an. În unele zone din țară încă se păstrează superstiția că îndrăgostiții trebuie neapărat să se sărute în această zi dacă vor să rămână împreună cât mai mult timp.

De asemenea, în popor se mai spune că în această zi fetele strângeau zăpadă și o topeau pentru a se spăla cu apa obținută pe cap și pe față. Rolul acestui obicei ar fi acela că așa se mențineau frumoase tot anul și băieții le remarcau mai repede. Mai mult decât atât, unele fete foloseau această apă pentru a face diferite farmece prin care să-și atragă ursiții.

Un alt obicei face referire la faptul că în această zi nimeni nu trebuie să fie supărat ori să verse lacrimi pentru că va atrage ghinioane asupra lui tot anul.

Și pentru că știm deja că tradițiile și superstițiile legate de iubire și măritiș sunt strâns legate de mitul busuiocului, nu avea cum să lipsească în această zi a iubirii. Se spune că gospodinele trebuiau să semene busuioc în răsadnițe, apoi să aibă grijă de răsaduri până de Sfântul Gheorghe, când îl plantau în grădină. Ulterior, busuiocul semănat de Dragobete era folosit în descântece, farmece și tratamente deoarece se considera că avea puteri magice. Acest busuioc era pus sub perne de tinere pentru a-și visa ursitul.

Și, dacă am ajuns la capitolul gospodărie, în această zi femeile trebuie să facă ordine și curățenie în casă tocmai pentru a avea un an îmbelșugat și a fi iubite de soți. În sate, gospodarii se fereau să lucreze pământul sau să facă treabă prin curte, de teamă ca Dragobete să nu-i pedepsească pentru că munceau, în loc să petreacă.

În această zi, băieții și bărbaţii nu au voie să necăjească persoanele de sex feminin, altfel vor avea o primăvară cu ghinion şi un an greu. Așa că atât băieţii, cât şi fetele trebuie să fie fericiți și veseli, deci să petreacă în această zi pentru a avea parte de iubire întreg anul.

Larissa DINU

  • Publicat în Traditii

Victoria Parloi: „Oamenii încep să revină la obiectele realizate manual și la tradiție“

Tot mai rar întâlnim oameni pasionați de olărit. Această activitate strămoșească pare a fi o fantomă în zilele noastre, dar cei care și-au păstrat pasiunea pentru obiectele din lut și au învățat meserie de la bunici par a avea succes acum. În ultima perioadă, în rândul românilor se observă o revenire la obiectele tradiționale. Acestea sunt tot mai căutate și înlocuiesc obiectele chinezești din supermarket-uri. Victoria Parloi, meșteșugar din Republica Moldova, ne-a vorbit despre succesul de care se bucură obiectele sale din ceramică.

Rep.: Ce obiecte aveți în gama de produse?

Victoria Parloi: Am construit o mică afacere de familie cu obiecte din ceramică cu specific basarabean, iar paleta de produse este vastă, începând cu vasele pentru bucătărie (oale, farfurii, căni, ulcioare etc.) și până la cele mai mici suveniruri. Obiectele din ceramică pe care le realizăm sunt cu specific moldovenesc tradițional. Pe fiecare dintre ele tindem să pictăm struguri pentru că aceștia sunt un simbol al Republicii Moldova și folosim culori dintre cele mai vii.

ceramica

Rep.: Cât durează realizarea unor astfel de obiecte?

V.P.: Este un proces destul de îndelungat. De exemplu, pentru un ulcior timpul de procesare este de o lună. Inițial îl modelăm, îl uscăm, după care urmează șlefuirea prin care încercăm să îi dăm o formă ideală, iar apoi merge către cuptorul care funcționează la 1.000 grade Celsius. După ce obiectele sunt scoase din cuptor, le colorăm și apoi sunt introduse din nou la cuptor, la aceeași temperatură înaltă. Abia după ce sunt scoase a doua oară din cuptor putem considera că avem produsul final. Fiecare obiect trece prin acest proces. Soțul meu le modelează la roată, iar eu le înfrumusețez. Este un hobby pe care îl practicăm de 16 ani.

victoria parloi

Rep.: Există o cerere de piață pentru aceste obiecte?

V.P.: Surprinzător, dar în ultimii cinci ani am observat o creștere a cerinței pe piață pentru astfel de obiecte. Observăm că oamenii încearcă să revină la obiectele realizate manual și la tradiție. De asemenea, calitatea și frumusețea vaselor din ceramică sunt inconfundabile, iar prin faptul că este un obiect lucrat manual păstrează și căldura celui care l-a realizat.

Rep.: Care sunt cele mai vândute produse și ce strategie de valorificare aveți?

V.P.: În general, cele destinate bucătăriei sunt cele mai căutate produse. Mâncarea gătită la cuptor în vase de ceramică poate oferi un gust unic. De aceea, gospodinele sunt atrase de ele. De asemenea, în atenția cumpărătorilor sunt și suvenirurile ce pot fi oferite drept cadou celor dragi. Obiectele noastre pot fi găsite în toate magazinele de suveniruri din Republica Moldova.

ceramica3

De asemenea, încercăm să participăm la diverse târguri naționale și internaționale, în special în România. Totodată, ne promovăm produsele în mediul online, iar dacă un client dorește obiecte din ceramică, nu ezităm să îi facem pe plac.

Prețul unui obiect poate porni de la 5 lei și ajunge până la 200 de lei. Încercăm să ne promovăm și pe piața din România deoarece, ca și în Republica Moldova, există o cerință destul de mare pentru astfel de obiecte. Suntem mândri că sunt apreciate și în România.

Liliana Postica

Sate unde poți petrece Sărbătorile de iarnă ca odinioară

Într-o lume tot mai zbuciumată, plină de incertitudini și decizii tot mai greu de luat, Sărbătorile de iarnă petrecute ca odinioară par un vis greu de îndeplinit. Dacă în alți ani la începutul lunii decembrie locurile de cazare din principalele stațiuni turistice erau deja epuizate, în acest an turiștii au fost mai sceptici în alegeri și mulți dintre ei s-au reorientat către destinații mai puțini cunoscute și mai puțin aglomerate. În multe sate din Maramureș și din Bucovina puteți găsi cazare în case tradiționale, deci puteți să-i așteptați pe colindători și urători în prag, așa cum se întâmpla și altădată.

Maramureș

Nu știm cum va fi în acest an, dacă se vor organiza festivaluri unde să apară pe scenă ansamblurile consacrate pentru a prezenta tradițiile dintr-o anumită zonă, însă în satele de munte copiii, puțini câți mai sunt, vor merge pe la case pentru a vesti nașterea Mântuitorului ori venirea Anului Nou. Pentru că, dincolo de un loc frumos, de bucate tradiționale, tradițiile sunt cele care fac unice Sărbătorile de iarnă. Așadar, haideți să cunoaștem satul românesc, mai ales în preajma Sărbătorilor.

Dacă vă gândiți să alegeți satele din Maramureș ca destinație de vacanță, trebuie să vă grăbiți pentru a prinde ultimele locuri disponibile. De ce Maramureș în perioada de iarnă? Pentru că aici veți regăsi peisajele superbe de pe Valea Izei, mănăstiri și biserici al căror turle par că se termină în înaltul cerului, localnici ce poartă cu mândrie costume populare, celebra mocăniță, preparate din carne cum doar de Crăciun se prepară și horincă… la discreție, pentru că se spune că n-ai cum să-i refuzi pe localnici atunci când îți oferă o astfel de licoare.

Care ar fi satele unde găsiți toate aceste lucruri, dar și cazare în camere ce par a fi desprinse dintr-un muzeu al satului? Fie că mergeți în Breb, Ocna Șugatag, Moisei, Săpânța, Vadu Izei sau orice alt sat veți găsi numeroase locuri de cazare, inclusiv în case bătrânești de peste 100 de ani. Căsuțele bunicii din Ocna Șugatag sunt doar un exemplu. Puteți alege o casă cu două sau trei dormitoare, dotate cu baie și bucătărie, amenajate cu obiecte de decor tradiționale, dar și șemineu unde puteți petrece câteva clipe ce vor fi întrerupte doar de trosnetul lemnelor. Soare-n Maramureș din comuna Budești este un alt proiect inedit care surprinde parfumul trecutului și confortul prezentului în același loc, unde cei mai pretențioși turiști se vor bucura de o experiență ce le va schimba perspectiva asupra vieții la țară. Complexul tradițional Casa din Vale, Casa Moroșenilor sunt doar două dintre exemplele de cazare ideală din satul Breb. Și aici veți cunoaște îndeaproape povestea costumului popular din zonă, a rețetelor autentice, a obiectelor tradiționale vechi de zeci de ani, dar și o parte din sufletul gazdelor care îți pot deveni prieteni până la finalul sejurului.

Ce tradiții speciale sunt de Crăciun în Maramureș? Ei bine, tăiatul porcului și colindatului sunt tradiții specifice mai peste tot, însă Viflaimul este un obicei al cărui specific îl veți regăsi doar aici. Pregătirile pentru această scenetă încep chiar din primele zile de post, atunci când tinerii merg la cei mai în vârstă pentru a învăța ce și cum trebuie să facă. După slujba de Crăciun, sătenii se îmbracă în costume, își iau măști și întruchipează personajele biblice din seara de Ajun.

Bucovina de poveste

În preajma Sărbătorilor, satele din Bucovina spun o poveste. De fapt, ele se transformă într-o poveste. Încă din startul postului copiii și tinerii ies în fiecare seară pe stradă pentru a se pregăti pentru Crăciun și Anul Nou, iar văile răsună în bătaia tobelor. În această zonă există stațiuni unde turiștii pot practica sporturi de iarnă; mănăstiri pe care ori de câte ori le-ai vizita sigur te vor surprinde și la o următoare vizită; muzee specifice lemnului și ouălor, tradiții și obiceiuri păstrate cu sfințenie; bucate tradiționale nenumărate, dar și locuri de cazare în case vechi, însă care oferă confortul din zilele noastre. Și, dacă ajungi în Bucovina și te vei caza într-o astfel de căsuță, nu ezita să faci foc în sobă și pe plită să faci scrijele (n.red. cartofi tăiați rondele și copți pe plita încinsă).

Pe Dealul Salinei din localitatea Cacica există în acest moment un complex desprins din vechi timpuri, Vatra Boierească. Există aici căsuțe tradiționale în care te poți caza, dar și un conac cu mai multe spații ce-ți pot oferi o vacanță de vis. Poți dormi pe vatră, așa cum făceau odinioară pruncii, ori poți alege doar să citești o carte și să-ți închipui cum stăteau oamenii la gura sobei iarna, atunci când omătul le trecea de grindă. În căsuțele tradiționale vei regăsi covoare țesute în război cu motive specifice zonei, cuverturi de lână ce se aștern frumos pe pat, ștergare la geam și pe pereți, iar în unele băi mobilierul, vasul de toaletă și chiuveta, par a fi niște ciubere readaptate. 

La Vama, Pojorâta, Fundu Moldovei ori Pârtești regăsim astfel de locuri de cazare. De exemplu, Casa Străbunicului din Pârtești de Sus este de fapt un complex cu două case ce datează de la finalul anilor 1800. Una mai mare cu 5 dormitoare, alta mai mică cu 3, însă trebuie reținut că acestea se închiriază doar integral. Casa Poveștilor și Casa Bunicii aparțin de pensiunea Bianca din localitatea Vama și poate deveni un loc de cazare unde, preț de câteva zile, poți experimenta viața unui bucovinean adevărat. Este de specificat că în mai toate comunele din județul Suceava puteți găsi locuri de cazare, unele mai moderne, altele pline de farmecul trecutului, dar cu dotări contemporane.

Și, dincolo de cazări, Bucovina îți poate oferi Sărbători de iarnă cum n-ai mai trăit niciodată. În Ajunul Crăciunului vei sta în pragul casei și vei întâmpina copiii strașnici, cu ochi scânteietori, ce interpretează colindele cu accentul specific zonei. N-ai cum să nu-i îndrăgești. În această zonă, Crăciunul este o sărbătoare ce ține de mersul la biserică și vizitele în familie, iar de Anul Nou străzile devin scene pentru cetele de mascați, de urători, de capre, de urși ori de jidani care fac adevărate spectacole pentru localnici, trecători și turiștii care de multe ori se lasă vrăjiți de intensitatea momentului, se integrează printre aceștia și colindă satele-n lung și-n lat.

Fie că alegeți Maramureșul, fie că alegeți Bucovina, nu ezitați ca în preajma Sărbătorilor să faceți și o plimbare cu mocănița pentru a vedea zona altfel. Cine știe, poate veți avea parte și de peisaje pline cu zăpadă, iar din vagoane să răsune colinde cântate chiar de voi.

Larissa DINU

  • Publicat în Traditii

Elena Torac, un ambasador al tradiţiilor huţule din Brodina

În această perioadă premergătoare Sărbătorilor Pascale, principala îndeletnicire a meșterilor populari din Bucovina este încondeierea ouălor. O întreagă tradiţie păstrată de sute de ani se ascunde în modelele şi culorile ouălor încondeiate.

Elena Torac este unul dintre cei mai cunoscuţi meşteri populari în arta decorării ouălor din Bucovina şi care, împreună cu familia sa, a creat la Brodina, satul în care locuieşte (situat aproape de graniţa cu Ucraina), o colecţie de obiecte tradiţionale, un adevărat muzeu al traiului şi tradiţiilor din satele huţule. Elena Torac a găsit şi calea de a transmite mai departe arta încondeierii ouălor, creând şcoala tinerilor închistritori de ouă din Brodina, remarcată deja şi premiată în târgurile de specialitate.

Meşteşugul, un dor care nu se poate ostoi vreodată

Elena Torac s-a născut într-o familie de meşteri populari, preluând astfel meşteşugul încondeierii de la bunica şi de la mama sa şi a transmis mai departe copiilor ei, Paula şi Paul, frumuseţea şi tehnicile încondeierii. A participat la diverse expoziţii în ţară şi în străinătate (Canada – „Caravana internaţională a talentelor“, Portugalia, Italia, Austria, Franţa, Germania,  Polonia, Ucraina, Republica Moldova), unde a primit numeroase premii şi distincţii. Consideră că tradiţiile şi meşteşugurile ne definesc ca neam.

„Meşteşugul încondeierii ouălor a fost preluat de la bunica dinspre mamă, o adevărată „ladă de zestre“ care ne-a povestit şi ne-a insuflat dragostea pentru frumos, pentru tradiţii, nu doar pentru oul încondeiat. Ne-a învăţat să facem opinci, să coasem cămăşi, să ţesem şi, odată ce ne-am născut cu meşteşugul acesta în casă, el ne va însoţi până la moarte. Este un dor care nu se poate ostoi vreodată.

M-am bucurat foarte mult că am putut să realizez împreună cu copiii mei o colecţie de obiecte tradiţionale, un adevărat muzeu cu obiecte adunate din familia noastră, dar și de la alţi oameni din satele huțule şi să duc mai departe obiceiurile populare. Îmi place să duc tradiţia mai departe, am organizat mereu şezători şi ateliere de lucru pentru copii, mai puţin acum, în această perioadă complicată din cauza pandemiei.

Şi pentru copiii mei, chiar dacă acum sunt mari, lucrează, au un job de bază, arta încondeierii, căutării şi păstrării obiectelor tradiţionale este o pasiune.

Pentru mine, când am fost plecată într-o ţară străină, cartea de identitate a fost costumul popular. Imediat  m-au recunoscut o parte dintre vizitatorii târgurilor la care am participat şi mi-au spus: «Ştim de unde vii! Vii din România! sau Vii din Bucovina!», ne-a spus Elena Torac

Încondeierea ouălor se apropie de un adevărat ritual

De mai bine de patru decenii, din mâinile vrednicei huţule sunt aşternute pe coaja oului motivele şi simbolurile din Brodina, cea mai veche vatră de încondeiere, loc în care trăiesc de sute de ani huţulii, oamenii munţilor. Chiar dacă odinioară bunica ei încondeia ouă doar în preajma Sărbătorilor Pascale pentru gospodarii satului, astăzi Elena Torac încondeiază pe tot parcursul anului pentru a face faţă cererii şi evenimentelor la care este invitată.

„Nu este zi în care să nu încondeiez, să îmi aleg ouăle, să le golesc. Înainte, pentru bunicile noastre, alegerea ouălor pentru încondeiere era un adevărat ritual, începând de la strânsul ouălor din cuibar, care se făcea Păresimi, în miercurea din a patra săptămână de post, fiind alese până în Joia Mare ouăle cele mai frumoase, fără asperităţi.

Eu lucrez tot timpul anului şi după treburile de afară, din gospodărie, îmi  găsesc timp şi pentru mine. Este un tratament, este un balsam încondeierea ouălor. Îmi odihnesc şi sufletul, şi trupul lângă aceste ouă. Totdeauna îmi găsesc măcar 3-4 ore pe zi pentru încondeiere. Practic, relaxarea mea constă în încondeierea măcar a unui ou pe zi“, ne-a mărturisit încondeietoarea din Brodina.

Un meşteşug care a evoluat de la oul aliment la oul obiect de artă

„Spectaculoasă în creaţie, păstrătoare cu sfinţenie a tradiţiilor în ceea ce înseamnă model şi cromatică canonică, în acest sens a vegheat să nu se piardă sau să se risipească cu niciun chip aceste valori culturale din locurile de obârşie ale acesteia“, după cum o caracterizează Sorin Filip, managerul Centrului Cultural Bucovina, Elena Torac şi-a schimbat în ultima perioadă tehnica, a încercat să adapteze ceea ce lucrează la vremurile actuale şi chiar are o interpretare deosebită a culorii albastru, una de speranţă, de optimism.

„Trebuie să ţinem cumva pasul cu vremurile în care trăim şi mi-am permis, în sensul frumos şi constructiv al cuvântului, să creez noi obiecte sculptate miniatural, în coajă de ouă de găină, de raţă, de struţ, acestea fiind sub formă de coşuleţe, pandante, mărţişoare. Ele sunt  create şi în urma cerinţelor clienţilor, dar asta nu înseamnă că m-am oprit o clipă din a scrie ouă bătrâneşti respectând canoanele tradiţionale.

Practic, acest meşteşug a evoluat de la oul aliment la oul obiect de artă pentru că la început se încondeia oul de Paşte care se ciocnea cu cel drag sau se dăruia celor dragi. Pentru că era fiert, după ciocnit se cojea şi se mânca. Or astăzi golim ouăle de conţinut pentru că  sunt mult mai muncite, sunt mult mai multe elemente îmbinate pe un singur ou şi se poate păstra ca un obiect de artă undeva, în  vitrină, mulţi ani fără să se altereze“, ne-a mai spus încondeietoarea, lăsând nestematele artei sale să grăiască .

Pandemia a adus schimbări în viaţa meşterilor populari

Încondeietoare ne confirmă că pandemia a adus schimbări în viaţa tuturor, inclusiv în cea a meşterilor populari. Unii s-au descurcat mai bine, alţii au întâmpinat probleme pentru că nu au putut să fie prezenţi  la târguri, nu au acces la Internet şi nu au cunoştinţe în ceea ce priveşte promovarea on-line.

„Vin dintr-un sat de munte, Brodina, un vechi centru de încondeiere din Bucovina. Pentru meşterii mai în vârstă sau  care nu au acces la reţelele de socializare, la Internet, prima problemă ar fi expunerea produselor meşteşugăreşti, mai ales că unii trăiesc din acest meşteşug şi nu îşi pot comercializa produsele. Lipsa târgurilor meşterilor populari în primul rând, lipsa turiştilor din cauza restricţiilor pe care le avem ne-au afectat pe toţi. Recent m-am întâlnit cu o încondeietoare mai în vârstă care spunea că nu ştie ce să facă, se simte dezamăgită, neputincioasă, a încondeiat câteva sute de ouă, un meşteşug pe care l-a moştenit de la străbunica, şi era foarte supărată pentru că nu ştie cum să mai continue din moment ce nu are clienţi, nu are acces la Internet, nu ştie să îşi valorifice munca pe reţelele de socializare. O voi ajuta pentru că nu doresc să se piardă tradițiile“, susține Elena Torac.

Meşteşugarii au resurse să țină steagul sus

Încondeietoarea din Brodina încearcă să vadă şi partea pozitivă a acestei perioade, și anume că a avut timp să lucreze mult mai mult ca altădată.

„Meşterii au reuşit şi în această perioadă a pandemiei să ţină sus steagul tradiţiilor. Eu mă bucur, şi nu numai eu, ci şi alţi creatori din Bucovina că nu se pierd tradiţiile şi meşteşugurile. Când cineva nu poate să vândă ceea ce lucrează, cum pomeneam mai devreme despre meşterii care nu au acces la Internet sau cunoştinţe de utilizare a calculatorului, noi ceilalţi îi ajutăm să menţină aprinsă flacăra meșteșugului tradițional.

În alţi ani luam traista cu ouă şi plecam la expoziţii în ţară şi peste hotare. Până acum am lucrat mult mai mult, m-am descurcat bine în sensul că mi-am promovat lucrările pe reţelele de socializare, pe Internet, am comenzi on-line, dar îmi lipseşte întâlnirea faţă în faţă cu clientul. Când m-am întâlnit cu un om, nu am povestit numai despre ouăle încondeiate, am povestit despre Bucovina, despre aşezare, istorie, tradiţii, despre obiceiuri şi aşa am făcut foarte mulţi curioşi să vină și să ne viziteze. Chiar şi anul trecut, în condiţii de restricţie, au venit turişti străini şi ne-au vizitat zona şi ţara şi vor veni sigur și în acest an sau anul viitor cu un prieten, cu familia. Noi, meşteşugarii, suntem practic nişte ambasadori ai tradiţiilor şi contribuim la dezvoltarea turismului în zonă.“

Oul încondeiat expediat prin curierat este mesagerul tradiţiilor din Bucovina

Pasiunea, autenticitate şi dăruirea i-au fost răsplătite prin numeroase diplome şi trofee, dar şi prin recunoştinţa şi aprecierea etnografilor, ucenicilor şi publicului, acesta din urmă reacționând pozitiv la promovarea on-line a produselor confecţionate de meşterii populari.

„Oamenii sunt receptivi, sunt foarte încântaţi şi mulţi îmi scriu că sunt recunoscători, nu doar mi, ci  tuturor celor care folosesc on-line-ul pentru că nu renunțăm la tradiții așteptând vremuri mai bune. Astfel ne facem cunoscuţi, şi sunt şi ei părtaşi la frumosul din Bucovina, chiar dacă nu suntem faţă în faţă.

În afară de asta ei comandă on-line şi aceste ouă ajung în ţară şi peste hotare. Comerţul nu s-a oprit, sărbătoarea Paştelui nu s-a oprit, ci doar întâlnirea faţă în faţă. Şi acest ou expediat prin curierat este mesagerul tradiţiilor din Bucovina şi al Sărbătorilor Pascale. Mulţi îmi scriu şi îmi sunt recunoscători că prin aceste obiecte simt sărbătorile de acasă“, a precizat Elena Torac.

Prin pasiunea şi dăruirea cu care meşterii populari dăruiesc autenticul din Bucovina, bucuria oului încondeiat nu va dispărea niciodată. Și asta datorită acestor oameni inimoşi care vor să ducă tradiţia mai departe.

Silviu Buculei

Brățări tricolore create de copii, din suflet, pentru iubita lor Românie

De câțiva ani încoace, județul Brașov este gazda unui eveniment inedit organizat special pentru copii pentru a celebra Ziua Națională. Este vorba de un atelier organizat de doamna Gabriela Bularca care, prin frumusețea demersului său, ne-a impresionat în fiecare an. În continuare vă prezentăm un text scris chiar de doamna Gabriela care ne destăinuie cum s-a desfășurat atelierul de creație în plină pandemie. Iată textul:

Numele meu este Gabriela Bularca și sunt artizan brașovean. În anii trecuți organizam atelierele de brățări tricolore, la care participau zeci de copii și tineri din Brașov și împrejurimi. Le organizam chiar de 1 decembrie pentru a sărbători ziua țării noastre și Unirea. Era o bucurie de nedescris, veselie și copii fericiți, toți reușeau să își croșeteze sau să împletească brățări tricolore. Anul acesta, din cauza crizei sanitare, toate atelierele de acest gen au fost sistate. Nu puteam lăsa să treacă o zi atât de importantă fără să gândesc ceva care să adune comunitatea de croșetăreți și iubitori de ateliere. Și cum mai toate evenimentele au trecut în mediul online, așa am trecut și noi atelierul de brățări tricolore și l-am transformat într-un concurs de brățări tricolore. Vă spun sincer că aveam emoții mari, nu știam dacă vor exista doritori, nu am estimat deloc impactul. Am postat regulamentul în care explicam pașii de urmat. Au fost două categorii de vârstă până în 16 ani și peste 16 ani. Orice tehnică a fost acceptata: cusut, țesut, pictat, mărgelit, tricotat, croșetat, împletit etc. Ca de fiecare dată aveam asigurată sponsorizarea din partea firmei MezCrafts România, furnizor de fire; sunt cei care mă sprijină în fiecare concurs sau proiect pe care îl am. Am postat anunțul și mă uitam că nimeni nu reacționează. Ups... Zic, clar nu e nimeni interesat.

De unde să știu ce va urma?

Într-o dimineață primesc un mesaj de la Galeria Creativ, un alt susținător constant al proiectelor mele, prin care mă anunța că dorește să sponsorizeze concursul cu 2 vouchere. Minunat. Galeria Creativ este un loc unde poți învăța o mulțime de tehnici. Tot în mesaj sosește și oferta de partener media și de sponsor al concursului de la Lumea Satului, o surpriză minunată și îi mulțumesc din suflet dnei Teofilia Banu. Și cum proiectele mele pe plan local sunt se pare iubite de brașoveni, a sosit și oferta firmei Sofyarn prin Andreea Mihaela Stoean, care asigura 2 pachete de fire. Minunată și în același timp nesperată atâta susținere. Mereu sunt surprinsă de bunătatea oamenilor și de dorința de a se implica în ceea ce realizez local în Brașov. Aveam încă emoții dacă vor exista doritori pentru a participa la concurs. Așteptările aveau să îmi fie depășite cu mult.

Pozele cu brățări au început să sosească. Din toate colțurile țării și chiar și din străinătate, de la români care nu își uită neamul. Aveam 12 brățări, emoțiile creșteau, și brățările tot veneau. Nu știam unde voi ajunge. Brățările au început să vină, 25, 30...

Au trimis pentru concurs prieteni vechi ai evenimentelor mele, au venit spre mine și persoane noi: grupul de copii din Prejmer coordonat de dna Cristina Mirică, un grup de copii minunați din comuna  Melinești Dolj, grup care își spun Piticii Veseli, cel mai tânăr participant în vârstă de doar 6 ani, mămici cu copii, copii cu mămici, copii pe care îi îndrum de mulți ani, acum deveniți tineri au participat și ei, doamne dragi mie din clubul de croșetat, doamne din echipa Zilei Internaționale a croșetatului, prieteni dragi, au participat și mulți dintre copiii cu care am pornit la drum în ateliere de croșetat, copii îndrumați de dna Furnică Mihaela, copii deveniți acum tineri: Ștefania, Alexandra și Teodora. Până în ultima zi de predare a pozelor au sosit 76 de poze, eram copleșită de amploarea acestui concurs. În concurs au fost înscrise modele atât de frumoase încât, dacă era posibil, le premiam pe toate. Ca tehnici au fost diverse, de la cele cunoscute de croșetare, coasere și împletire până la tehnici mai puțin cunoscute și aici doresc să menționez împletitura cu lucetul, un instrument medieval foarte interesant cu care erau realizate de către vikingi cordoane, au fost prezente brățări mărgelite, cu tehnica nodurilor, din hârtie creponată, desenate, modelate. O adevărată explozie de creativitate și de bucurie. Nu pot spune că o brățară mi-a plăcut mai mult decât alta, le iubesc pe toate, sunt create cu multă grijă și atenție.

Competiția a fost foarte strânsă, toate brățările au fost apreciate

Până la urmă s-au ales câștigătorii pe baza aprecierilor la fiecare poză. La categoria până în 16 ani, clar pe toți îi consider câștigători, sunt copii minunați. Au participat copii din Prejmer, copii din satul Melinești Dolj, din satul Spineni Dolj, din Brașov foarte mulți, în total au fost 33 de brățări înscrise la această categorie. Câștigătorii au fost: locul I Elena Antonia Dringa din Prejmer Brașov, Locul II Anastasia Banea din Brașov, locul III Alexia Costea din Prejmer Brașov, mențiune Delia Florescu Prejmer Brașov. Cât de greu a fost să anunț câștigătorii, mai ales când toți au pus suflet în ceea ce au lucrat!

La categoria peste 16 ani câștigători au fost Marcela Sârbu, prietenă dragă a festivalului Ziua Internațională a Croșetatului, locul II Luminița Gheldiu, un suflet foarte blând și drag, a cedat premiul unui copil, locul III o tânără minunată de doar 16 ani Ștefania Salahoru, săritoare și gata mereu să își ofere sprijinul acolo unde este necesar, iar mențiunea a mers spre Anca Florescu Bratei și ea prietenă a tuturor evenimentelor de croșetat și colegă de șezătoare. Sunt atât de multe de spus despre acești oameni încât aș putea scrie o carte. Albumul de concurs a fost preluat de peste 100 de persoane și de pagini, le mulțumesc.

Acum, la final, ce pot să spun? Sunteți minunați toți, cei care au creat brățări, părinții care îi susțin pe cei mici, profesori și învățători, îndrumători, sponsorii care au făcut posibile aceste lucruri. Un mare mulțumesc și respect tuturor.

Cu drag, Gabriela Bularca, artizan brașovean

Gabriela Bularca

Satul Viscri sau cum tradițiile au supraviețuit timpului

Satul Viscri, situat în sud-estul Transilvaniei, a devenit celebru mai cu seamă după ce Prințul Charles l-a vizitat și, fascinat de simplitatea locului, a decis să-i ajute pe oameni. Printr-o fundație, a contribuit la restaurarea caselor autentice săsești și amenajarea canalizării. Susținerea României de către prințul Charles a fost făcută publică și în documentarul „Wild Carpathia“, din care reținem că prinţul moştenitor britanic se dovedește a fi un adevărat ambasador al țării noastre. „Poate oamenii nu văd asta, dar România este o ţară minunată”, spune fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a.

La Viscri, Prinţul de Wales a fost mereu întâmpinat cu zâmbete de către turişti, români şi străini, iar localnicii îl așteptau cu bunătăți și mulțumiri călduroase. De doi ani, acesta nu a mai ajuns prin sat, din diverse motive. Dar un lucru a fost dovedit în timp: acela că turismul poate salva satele românești. Modelul de succes în acest sens este chiar Viscri, unde simplitatea, autenticitatea și modestia au schimbat destinul oamenilor.

Aflat la 80 de kilometri de Brașov și la 40 de Sighișoara, satul Viscri a fost inclus de UNESCO în patrimoniul mondial în 1999. În anul 2000 prințul Charles de Wales a cumpărat aici o casă săsească, ridicată la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Și turiștii au început să vină. La început, se adunau doar câteva zeci. După 20 ani, numărul lor a crescut la aproape 30.000 anual. Și iată cum un sat condamnat cândva la uitare și ruină reunește acum localnici care duc un trai decent.

Venituri provenite din turism

Mariana Purghel a lucrat la o pensiune din sat și gătea mâncare tradițională celor care vizitau localitatea. Pentru că în Viscri nu exista niciun restaurant, Mariana a decis să deschidă ea unul. Localnica face mâncare acum pentru cel puțin 100 de clienți zilnic, iar veniturile sale provin din turism. În paralel, Mariana este administrator a Asociației „Femeilor din Viscri“, care confecționează produse din pâslă (produs textil obținut prin baterea în piuă a lânii sau a părului netors al unor animale), iar vestea lor s-a dus până în Europa. În Viscri șosetele groase de lână și papucii de pâslă stau în magazinul doamnei Mariana în așteptarea cumpărătorilor, dar și în cel din Gemania.

A fost odată…

Povestea afacerii cu șosete din lână și papuci din pâslă a început acum 20 de ani. Atunci, Harald Riese, profesor, și soția sa, Maria Westerwald, stabiliți în satul Viscri, au primit de la o localnică o pereche de șosete împletite din lână de oaie. Tanti Leana era o femeie săracă și bătrână care cerșea prin sat. Într-o zi, a mers cu o pereche de șosete croșetate la poarta lui Harald Riese ca să ceară în schimb mâncare. Harald, fondatorul proiectului „Viscri-Socken“ (Ciorapi din Viscri), povestește ziarului german Badische Zeitung cum, într-o dimineață, Leana nu a mai trecut pe la ei ca de obicei pentru a cerși mâncare, ci pentru a face un troc – câteva perechi de ciorapi împletiți chiar de ea pentru o sticlă de ulei. Riese, care tocmai avea vizitatori din Germania, i-a oferit pentru ciorapi cinci mărci, reprezentând salariul pentru două zile de muncă în grajd. Invitațiilor săi le-au plăcut și lor șosetele și au comandat și ei mai multe perechi. Celelalte femei din sat au aflat despre această oportunitate, s-au mobilizat și la scurt timp s-a început producerea și livrarea de ciorapi, care aveau de-acum succes și în Germania.

Ora de șosete la Viscri

Datorită poveștii cu șosetele, sătenii din Viscri au devenit și personajele unui film documentar, coproducţie româno-germană. Pelicula, intitulată Satul Şosetelor, a fost realizată de Ileana Stănculescu, o cineastă care a descoperit din întâmplare, acum câțiva ani, scris pe o poartă, un anunţ: „Ora de şosete – miercuri şi vineri de la 10 la 12“. „De la un rucsac plin cu şosete s-a dezvoltat o mică industrie. De două ori pe săptămână, în curtea neamţului se strâng toate femeile: o jumătate de sat miercurea, cealaltă jumătate vinerea, de la o anumită oră, şi-şi predau şosetele. Sunt controlate să nu aibă greşeli, să nu fie prea lungi sau prea scurte, totul se desfăşoară „nemţeşte“. De multe ori se mai lasă și cu scandal pentru că femeile se străduiesc să tricoteze frumos, dar le sunt refuzate şosetele: pentru un centimetru în plus, ele trebuie să o ia de la capăt. Acestea sunt cerinţele celor care le cumpără: au pretenţia ca produsul să fie perfect“, povestește Ileana Stănculescu.

Așa s-a născut ideea ciorapilor „de Viscri“, iar femeile din satul transilvan s-au pus pe împletit șosete de lână pentru nemți.

Între timp, s-a fondat și Asociația „Femeilor din Viscri“, iar astăzi circa 50 de femei sunt ocupate cu realizarea de ciorapi și pâslari pe care îi lucrează de acasă. În acest mod, femeile își asigură un venit de bază. Banii nu sunt foarte mulți, în schimb au unele avantaje care – în România, pe la țară, sunt bine-venite, ca de exemplu asigurare de pensie, de boală și pentru șomaj.

Cu timpul, șosetele de lână au început să se vândă într-un volum mai mare în Germania, pe la bazarurile bisericești și de Crăciun sau la comandă, iar pentru a face față cererilor a fost amenajat  și un „depozit de ciorapi“ în localitatea Stegen de lângă Freiburg.

La început, ciorapii croșetați erau dați în schimbul alimentelor de care aveau nevoie gospodinele: zahăr, ulei sau făină. Acum, femeile din asociație produc mii de perechi de șosete, mănuși, căciuli, pulovere, pături sau papuci de pâslă care pleacă în toată lumea, purtând cu ele numele României. Peste 50.000 de perechi de şosete au luat-o spre Vest, din 1999 până astăzi.

Anca Lăpușneanu

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

  • Publicat în Traditii

Sărbători creștine și tradiții populare în luna august

Supranumită și gustar, augustru, măselar sau secerar, luna august din calendarul gregorian este marcată de trei mari sărbători creștine (6 august – Probejenia sau Schimbarea la Față, 15 august – Sfânta Maria Mare și 29 august – Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul), la care se adaugă, pe 1 august, Scoaterea Sfintei Cruci sau Macaveii, în tradiția populară.

Macaveii ursului și stupilor, Macabeii și Ziua Crucii

Pe 1 august se prăznuiesc Sfinții 7 Mucenici Macabei, cei uciși la porunca împăratului Antioh, sub privirea mamei lor. Și tot atunci este celebrată Scoaterea Sfintei Cruci, sărbătoare instituită din dorința comună a ortodocșilor ruși și greci, spre a cinsti victoriile împotriva bulgarilor, respectiv, a sarazinilor. În tradiția populară românească, prima zi din august se suprapune cu Ziua ursului sau Macaveii (Macovei) ursului ori Macovei cap de post (aluzie la postul deschis pentru Adormirea Maicii Domnului). Se spune că, atunci când coboară stânele din munte, urșii nu mai au ce mânca și se duc și ei prin sate să caute hrana prin gospodării. Sau acum ar începe perioada de împerechere și e bine să te ferești din calea lor. Tot până la 1 august roiesc albinele; este datina de a se reteza sau tăia fagurii, luându-se mierea și lăsându-le albinelor numai atât cât le-ar trebui pentru hrana lor de peste iarnă (Macaveii stupilor). Sătenii se ospătează cu vinuri îndulcite cu miere și cu turtiță caldă. La sate, pentru bunul mers al treburilor, se stropesc grădinile cu agheasmă pentru a le feri de insecte şi viermi dăunători. La biserică erau apoi sfințite boabele de grâu, care se amestecau cu cele păstrate pentru semănatul de toamnă. În această zi nu se lucrează, nu se mulg vacile, dar se sfințesc ierburile de leac.

Schimbarea la Față (Transfigurarea, Probejaniile) a Domnului

Sărbătoarea amintește de minunea de pe Muntele Tabor, unde Iisus Hristos a fost văzut de apostolii săi într-o lumină nouă. Nazarineanul a devenit strălucitor, a vorbit cu proorocii Moise și cu Ilie, fiind numit Fiul lui Dumnezeu: „Și după șase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt. Și S-a schimbat la față, înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El (...) Un nor luminos i-a umbrit pe ei și iată glas din nor zicând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L.” (Matei). În popor a fost preluat din slavona veche termenul preobrajénie, care exact asta înseamnă, schimbare la față, dar sub diferite forme: probájinĭ, pobréjinĭ și pobrejéniĭ – în Moldova, pobreájen și probeajen – în Muntenia, probaje – în Transilvania și obrăjénie – în Oltenia. Tradiția spune că, în această zi, iarba s-a copt și începe să se îngălbenească frunza, deci gospodarii trebuie să încheie cositul, păsările migratoare se pregătesc să plece, insectele și târâtoarele își caută adăpost în pământ, pentru iernare.  Este, cum ar veni, semn de toamnă. Există apoi credința că, începând cu această zi, nu mai este bine să te scalzi în apa de râu. Acum se duc strugurii la sfințit în biserică și se mănâncă pentru prima dată din recolta nouă; de Schimbarea la Față a Domnului se culeg și ultimele plante de leac. Tradiția mai spune că, dacă vremea este însorită, toamna va fi una roditoare și îmbelșugată, iar dacă plouă, va fi una mohorâtă.

Sfânta Maria Mare, Adormirea Maicii Domnului

La 15 august se slăvește momentul în care Născătoarea de Dumnezeu și-a dat sufletul în mâinile fiului său. Atunci când a binevoit să o ia pe Maica Sa în Ceruri, Iisus l-a trimis pe Arhanghelul Gavriil, același care o vestise că a fost aleasă pentru a-l naște pe Mântuitorul lumii, să-i dea de știre. El i-a adus Fecioarei Maria o ramură de finic, semn al biruinței asupra morții, iar după ce a înțeles semnul, Maica Domnului a mers să se roage pe Muntele Măslinilor, locul înălțării lui Iisus la Cer. După ce s-a rugat, Fecioara Maria s-a întors acasă și a pregătit toate cele cuvenite. Pe un nor a venit Apostolul Ioan, iar pe un altul, Petru, Pavel, Iacob și ceilalți ucenici; Maica Domnului și-a luat rămas bun de la toți, i-a binecuvântat și le-a promis că se va ruga pentru ei și îi va ocroti. Și-a dat apoi sufletul în mâinile lui Iisus, care a apărut pe un tron înconjurat de heruvimi. În tradiția populară, de Sântămăria Mare sau Sântămăria femeile merg la biserică și împart struguri, prune și faguri de miere, apoi se duc în cimitir și tămâiază mormintele rudelor. În alte zone pornesc în lungi pelerinaje și-și duc ruga spre Măicuța. Perioada dintre cele două Sântămării – Sântămăria Mare (15 august) și Sântămăria Mică (8 septembrie) – era considerată perioada cea mai potrivită pentru semănăturile de toamnă. Pe 15 august ciobanii coboară oile de la munte (La Sânta Maria Mare,/Tulesc oile la vale/ Și rămân stânile goale!/ Rămân stâni/ Fără stăpâni,/Strunguțe fără oițe,/Scaune fără băcițe!), bărbații își schimbă pălăria cu căciula, se interzice scăldatul în apa râurilor spurcată de cerb, dormitul pe prispă, gospodarii angajau pândarii la vii și se luau măsuri de protecție magică a podgoriilor împotriva păsărilor, fetele purtau năvalnic la brâu, ca să aibă pețitori, oamenii povesteau despre bunătatea și minunile Maicii Domnului. Ea era rugată arzător pentru prinderea răufăcătorilor, era chemată în rugăciunile pentru sănătate și prosperitate, fiind socotită apărătoarea tuturor celor năpăstuiți de soartă.

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Este ultima mare sărbătoare din anul bisericesc, praznic de întristare pentru uciderea celui mai aprins vestitor al pocăinței și, de asemenea, mare zi de post. Ni se cere să postim pe de o parte ca să nu ne asemănăm cu Irod, care, din cauza ospățului nemăsurat, a cerut ca Salomeea să-i danseze și drept răsplată i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezatorul, iar pe de altă parte, ca să avem viața înfrânată a lui Ioan. Oamenii nu beau vin sau nu mănâncau o serie de alimente (roșii, pepene și alte fructe) a căror formă sau culoare aminteau de cap și de sângele vărsat de Sf. Ioan Botezătorul. Unii servesc în această zi doar struguri, în timp ce alții țin post negru. În această zi nu se taie nimic cu cuțitul, ci totul se rupe cu mâna, nu se consumă varză, fiindcă o legendă spune că sfântului de șapte ori i s-a tăiat capul pe varză și iar a înviat. În zonele de sud ale României se crede că Sf. Ioan Botezătorul este unul dintre cei mai apropiați de Dumnezeu, în timp ce bucovinenii îl consideră, alături de Sfântul Nicolae, patronul pruncilor, cel care are grijă ca aceștia să nu moară nebotezați. În tradiția populară, această zi tristă era cunoscută și ca „Sfântul Ioan cap tăiat“, „Santion de toamnă“, „Sfântul Ioan taie capul pe curechi (varză)“, „Crucea mică“ sau „Brumariul“.

Maria Bogdan

Paparuda și Caloianul, două obiceiuri din mitologia precreștină românească

Astăzi vă invităm într-un teritoriu mai puțin explorat, cel al mitologiei românești, asimilată obiceiurilor, basmelor, poveștilor, poemelor ce au legătură cu credința, dragostea, prințese, prinți, vrăjitoare etc. Dacă unele dintre ele, păstrate până în zilele noastre – colindele, sorcova, Crăciunul, Boboteaza, Rusaliile – au strânsă legătură cu ortodoxia, multe dintre ele au origini precreștine, iar în această categorie se înscriu, de pildă, Paparuda și Caloianul.

Paparuda sau Păpăluga

Este un vechi ritual sau mai degrabă o veche divinitate a ploii fertilizante, probabil preromană și precreștină românească, invocată mai ales de grupurile de copii și ulterior de femei, în timp de secetă. Acest obicei se regăsește și la popoarele învecinate, numindu-se Pipirura la aromâni, Perperuda – la bulgari sau Perperuna pri Perepuna la sârbi și croați. Etimologia formelor bulgare și sârbo-croate țin de zeul fulgerului din vechea mitologie slavă de răsărit, Perun, paparudele fiind un fel de tovarășe ale acestuia. Cercetătorii admit și faptul că ar putea fi vorba despre un relict tracic, respectiv Paparion, considerat înrudit cu teonimul trac Papas, epitet al lui Zeus și al divinității tracice Attis. În fine, este luat în considerare și termenul „rudar“ și „papa“, care ar însemna „tată aducător de ploaie“. Obiceiul apare descris prima dată de Dimitrie Cantemir, fiind atestat pentru toate provinciile din țara noastră, inclusiv din Banatul sârbesc și zonele locuite cu români din Ungaria, mai puțin Maramureș și Bucovina. În varianta mitului Paparudei, conservată de folclor, invocația magică este adresată unei zeițe, în ziua de joi, a treia săptămână după Rusalii sau ori de câte ori se instalează seceta prelungită, în iunie și iulie. Inițial Paparuda a fost jucată de copii. Practic, oamenii de la țară îmbracă o copilă mai mică de 10 ani cu o cămașă făcută din frunze de copaci și buruieni. Toate celelalte fete o urmează și se duc dansând și cântând prin împrejurimi; oriunde sosesc, femeile în vârstă le toarnă apă rece în cap. Textul fredonat sună cam așa:

„Papalugo, suie-te la cer,
Deschide-i porțile,
Trimite de acolo ploaia aici,
Ca să crească bine secara, grâul, meiul și altele!“

Mai târziu, Paparuda a fost preluată de fetele tinere și, mai rar, de băieții sub 14 ani. Una sau două fete (paparudele) sunt dezbrăcate și înfășurate în frunze și ghirlande de brusture, fag, stejar, alun, împestrițate cu panglici roșii sau de alte culori. Pe cap se improviza o glugă de brusture așezată cu cotoarele în sus. Cortegiul umbla prin sat de la o casă la alta, iar în curte paparuda joacă un dans săltăreț, ce simbolizează ploaia, iar însoțitoarele cântă bătând din palme:

„Paparudă-rudă,
Vino de ne udă,
Cu găleata-leata,
Peste toată ceata,

Cu ciubărul-bărul,
Peste tot poporul.
Dă-ne, Doamne, cheile,
Să descuiem cerurile,

Să pornească ploile,
Să curgă șiroaiele,
Să umple pâraiele.
Hai, ploiță, hai,

Udă pământurile,
Să crească grânele
Mari cât porumbele.
Hai, ploiță, hai!“

În timpul sau după terminarea jocului este obligatorie udarea cu apă a paparudei ori a întregului alai. Pentru efortul lor, felele sunt răsplătite prin daruri ce semnifică abundența: ouă, mălai, grâu, caș, lapte, colaci, fructe, bani etc. După ce au terminat cu colindul prin sat, paparudele merg la un râu, aprind paie pe apă, apoi își aruncă în vad veșmintele din frunze.

Caloianul

caloian4

Este o datină care alungă fie seceta, fie ploile abundente, specifică numai zonelor din sudul țării, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei. Cunoscut și sub denumirile de Iene, Scaloian, Ududi, Murmuliță de ploiță, Tatăl soarelui, Caloianul avea la origine mitul zeului naturii, simbol al vegetației care moare și învie, iar mai târziu oamenii bisericii

l-au asimilat cu Ioan Botezătorul, ritualul ținându-se în proximitatea solstițiului de vară, a treia marți sau a patra joi după Paști ori după Rusalii sau, mai târziu, în orice zi secetoasă. Lingviștii au asimilat denumirea obiceiului numelui împăratului vlaho-bulgar Ioniță Caloian, urmaș al lui Petru și Asan, dar în realitate mitul nu are legătură cu acesta, venind tocmai din timpurile geților, sub denumirea de Scaloian. Iată cum era descris obiceiul în 1945: Pregătirile începeau de Sf. Paști, prin adunarea cojilor de la ouăle vopsite. În a doua marți se pregăteau cetele de copii de până la 14 ani, iar în a treia marți după Paște se aducea pământul galben (lut) din gropile știute de bătrâni, care se frământa apoi cu apă neîncepută (primele găleți scoase dimineața) din trei fântâni. După-amiaza, fetele confecționau din lut o păpușă ce era decorată cu coji de ou: se făceau ochii cu coji albastre, sprâncene cu coji negre, gura cu coji roșii. După asfințit chipul din lut era așezat în sicriu sau pe o mică targă, noaptea de marți spre miercuri se organiza priveghiul de către fetele din ceată și una sau două bunici din sat, iar miercuri începea pelerinajul cu bocete. Prima persoană care sosea cu flori și lumânare era așa-zisă Mama Moașa, urmată de alți copii sau chiar femei, ce purtau flori din hârtie creponată și altele naturale, din grădină. Tot în acea zi de miercuri se jelea Scaloianul precum un mort:

„Iene, Caloiene!
Tinerel te-am îngropat,
De pomană că ți-am dat
Apă multă și vin mult

Să dea Domnul ca un sfânt,
Apă multă să ne ude
Să ne facă poame multe!“

După-amiază se forma cortegiul, unde luau parte și băieții care jucau rol de popă, dascăl, purtători de cruce și steag etc. Alaiul pleca cu bocetele de rigoare din curtea unde a fost Caloianul și trecea din poartă în poartă, apoi se oprea în lanul de grâu cel mai verde. Aici se trăgea la sorți primul grup de doi copii care ascundeau Scaloianul în lan, iar ceilalți din grup stăteau cu spatele și mâinile la ochi, să nu vadă unde a fost ascunsă păpușa din lut. Când copiii ieșeau din lan strigând „Scaloianul se uită la asfințit“, primii doi plecau să-l caute. Dacă nu-l găseau, strigau „Scaloianul se uită la răsărit”, iar alți doi le luau locul pentru căutări. După ce era găsit, Scaloianul era condus la asfințit spre sat, în casa unde s-a format cortegiul, se depunea pe prispă și din nou fetele îl privegheau o noapte întreagă. Joi, în zori, se puneau lumânări în jurul sicriului/tărgii și păpușa era dusă spre prima apă curgătoare, unde i se dădea drumul pe vad, cântându-se:

„Iene-Iene, Caloiene,
Ia cerului torțile
Și deschide porțile,
Și pornește ploile,

Curgă ca șuvoile,
Umple-se pâraiele,
Printre toate văile,
Umple-se fântănile,

Să răsară grânele,
Florile, verdețele,
Să crească fânațele
Să s-adape vitele,
Fie multe pitele.“

Gârla respectivă se umplea de caloienii formați de cetele de copii din toate satele. Joi după-amiază se făcea pomana Scaloianului, la masă fiind servite plăcinte, ciorbă de pasăre cu tăiței, friptură de găină, vin cu miere, unde participa toată lumea, cu mic, cu mare. În capul mesei era invitată Mama Moașa (în sat erau mai multe mame moașe, iar șefa era „doftoroaia“ sau „Moașa Șefă“). Mesenii ieșeau apoi la drum, se stropeau cu apă din abundență, invocând astfel ploaia.

Maria Bogdan

Meșteri populari la vreme de restriște, un proiect pentru susținerea tradițiilor

În satele românești încă există meșteri populari care își întrețin familiile cu ajutorul meșteșugului pe care îl practică. Ei merg în mod constant la târgurile de profil, își vând marfa, dar mai ales promovează şi tradițiile. Ce fac în această perioadă în care nu pot desfășura astfel de activități? Ei bine, lucrează ceea ce știu mai bine. Pentru a le arăta că nu sunt singuri, doamna Eutasia Rusu – consultant artistic al Centrului Culturii Tradiționale din Suceava, a lansat un proiect pe Facebook intitulat „Meșteri populari la vreme de restriște“, cu scopul de a le prezenta activitatea chiar și în aceste vremuri dificile.

Tradiția și social media fac treabă bună împreună

Da, chiar am putea spune faptul că tradiția și social media fac treabă bună împreună! Proiectul lansat pe pagina Meșteri și meșteșuguri din județul Suceava a fost apreciat încă de la prima postare. Doamna Eutasia Rusu ne-a precizat faptul că relația Centrului Culturii Tradiționale cu meșterii din județ este una foarte strânsă, țin legătura constant, iar ideea de a-i promova în aceste momente dificile a apărut din dorința de a le arăta încă o dată că nu sunt singuri și munca lor este apreciată. Astfel, dumneaei i-a rugat să se filmeze în aceste momente dificile, să prezinte ceea ce fac și să spună cum se descurcă, iar mai apoi, cu ajutorul editorului Gabriel Sandu, imaginile să fie postate pe pagina de Facebook. Zis și făcut! Primele postări au adunat numeroase aprecieri și distribuiri. Așa am aflat și noi despre această inițiativă. Ne-a bucurat să fim aproape de meșterii populari, să le ascultăm poveștile și ne-am decis că ele pot ajunge și mai departe, astfel că am început să le difuzăm și în cadrul emisiunii Din Lumea Satului difuzată pe Agro TV. Inițiativa noastră a fost primită cu bucurie atât de cei implicați, cât și de publicul telespectator.

Încondeierea ouălor, mai mult decât un meșteșug

Torac 2

Pe această pagină sunt promovați meșteri populari care practică diverse meșteșuguri, unii sculptează, alții încondeiază ouă, unii fac obiecte din piele, alții obiecte din lut ori cos cămăși naționale și lista poate continua pentru că știm bine faptul că în Suceava tradițiile și meșteșugurile se păstrează cu sfințenie.

Ar fi destul de greu să transcriem în paginile revistei povestea fiecărui meșter prezentat, însă, pentru că proiectul a fost lansat în perioada Postului Mare, aș vrea să o amintesc mai pe doamna Elena Torac, încondeiatoarea de ouă din Brodina, care a deprins de la bunica ei acest meșteșug și care l-a transmis mai departe nu doar propriilor copii, ci și altora care sunt interesați să participe la clasele pe care le organizează.

Torac 1

„Din dorința de a se documenta mai bine, dar și din pasiune pentru meșteșug, a cutreierat satele încă din tinerețe pentru a culege de la femeile bătrâne informații despre cromatică, simbolistică, dar și despre prepararea vopselelor din plante. Ouăle scrise de doamna Elena sunt de o măiestrie și de o delicatețe desăvârșită. Și-a permis, în sensul frumos și constructiv al cuvântului, să creeze noi obiecte sculptate miniatural în coajă de ouă de găină, rață sau struț (coșulețe, pandantive etc.), acestea fiind create în urma cerințelor clienților. Dar nu s-a oprit nicio clipă din a scrie ouă bătrânești, conform canoanelor tradiționale. A participat la diverse expoziții în țară și în străinătate și a primit numeroase premii și distincții, dar cea mai mare satisfacție a meșteriței este admirația semenilor și faptul că a reușit să transmită și să păstreze nealterate tainele meșteșugului“, explică doamna Eutasia Rusu în descrierea postării doamnei Torac.

Din spusele Elenei Torac mi-a rămas întipărită în minte fraza: „Și cum spunea bunica, dacă orașul nu vine la sat, atunci satul să meargă la oraș. Eu îmi iau desaga cu tradiții și obiceiuri astfel încât și tinerii să cunoască identitatea și originile. Trebuie să ne păstrăm obiceiurile pentru că ele ne definesc ca neam.“

Olăritul, meșteșug păstrat în familie

Pascaniuc 3

Cine nu a auzit de ceramica de Marginea? Mi-e greu să cred că încă ar putea exista cineva care nu a auzit de frumusețea obiectelor create de meșterii din această localitate. Printre cei care se ocupă cu acest meșteșug se numără și familia Pașcaniuc Dumitru și Angela, care realizează fel de fel de obiecte din lut apreciate în toată lumea. Domnul Dumitru a deprins acest meșteșug din familie și îl practică încă de la vârsta de 18 ani. Realizează mai ales obiecte care pot fi folosite în casă, cum ar fi diverse oale pentru sarmale ori smântână, ulcioare, căni, castroane, ghivece sau vaze pentru flori. Angela povestește că a început să realizeze obiecte după ce a tot stat în atelier alături de soțul ei. În acest moment face fel de fel de obiecte decorative și îi sfătuiește pe cei care în această perioadă mai dificilă au parte de mai mult timp să se ocupe cu lucrul de mână, să încerce să lucreze și altceva pentru că vor beneficia de o satisfacție nebănuită.

Pascaniuc 1

Prelucrarea lemnului, un meșteșug cu tradiție

Nu puteau lipsi din acest proiect meșterii populari care transformă lemnul cu măiestrie în opere de artă. Poate cel mai cunoscut meșter din această categorie este domnul Florin Cramariuc, cel care de peste 50 de ani făurește obiecte din lemn și este președintele Asociației Meșterilor Populari din Bucovina. L-am întâlnit adesea și în târgurile de specialitate, iar modul în care vorbește despre tradiții, meșteșuguri și obiceiuri nu are cum să nu te facă curios să afli mai multe, poate chiar să pui mâna și să încerci să faci ceva.

Cramariuc Florin 1

„A preluat meșteșugul de la bunicul său, dar a și urmat cursurile Liceului de Prelucrarea Lemnului din Suceava. Făurește obiecte din lemn de peste 50 de ani și dintre acestea amintim: polonice, linguri, linguroaie, scăfițe, căușe, castroane, furculițe, cruci și cruciulițe, troițe miniaturale, măști, lăzi, blidare, baltage etc. Toată recuzita făcută de meșterul nostru drag, este atât utilitară, cât și estetică, iar numărul obiectelor pe care le confecționează este de ordinul sutelor. Pe lângă meșteșugul pe care îl practică, scrie cărți de specialitate, chiar și un manual în care descrie secretele descoperite de el, de la tipurile de lemn și până la obiectele pe care le poți face din ele, totul fiind ghidat de schițe grafice. A participat la multe târguri și expoziții atât naționale, cât și internaționale, fiind mai peste tot premiat. A coordonat tabere de prelucrarea lemnului, precum și nenumărate ateliere demonstrative“, menționează Eutasia Rusu în descrierea filmulețului care îl surprinde pe meșter sculptând.


Lista meșterilor populari prezentați pe această pagină ar putea continua încă multe pagini de aici încolo, însă vă îndemnăm să îi urmăriți la lucru și să le descoperiți povestea, iar atunci când îi întâlniți în târguri să nu ezitați să le cumpărați produsele, poate să îi și căutați deoarece din mâinile lor ies obiecte care spun o parte din povestea neamului românesc.

Larissa SOFRON

Daniel Brătescu, despre o tradiție „altfel“: „Sculptura în coajă de ou este o artă populară românească reinterpretată într-o manieră avangardistă“

Când vorbim de ouă ne gândim în primul rând la pui, apoi la mâncare și, nu în ultimul rând, la Sărbătorile Pascale. Pentru acestea din urmă oul reprezintă un simbol deosebit. Există un om care a mers și mai departe, privind oul dintr-o altă… perspectivă.

Daniel Brătescu este un tânăr arhitect care adoră provocările, arta, tradiția și lucrurile inedite. Însă cel mai mult îi place să creeze și să fie original. Aceste calități au încurajat pasiunea sa pentru sculptat în coajă de ou. S-a documentat, a luat lecții de la un maestru bătrân din China și s-a apucat de treabă. Rezultatul? O mulțime de piese unice, meticuloase, apreciate și medaliate cu aur.

Reporter: Ce anume te-a determinat să realizezi asemenea elemente decorative? 

Daniel Brătescu: Am văzut pe Internet o postare cu diferite sculpturi realizate din fructe, gheață, cranii de animale și ouă. M-a atras sculptura în coajă de ou deoarece mi s-a părut ceva deosebit, unicat și interesant. Apoi mi-a surâs ideea de a folosi o freză puternică pentru a sculpta un obiect atât de fragil. M-am documentat puțin și am reușit să iau legătura cu un sculptor bătrân din China, care m-a învățat și mi-a oferit câteva trucuri.    

Rep.: Ce te inspiră în momentul în care te apuci de sculptat?

D.B.: Inspirația vine căutând diverse modele și pattern-uri repetitive, de la motive tradiționale, la pattern-uri din natură și nu numai. Spre exemplu, am realizat o sculptură în coajă de ou inspirată din bulele rămase pe săpun după folosire, iar altul din venaturile unei frunze.

Rep.: Ce fel de ouă folosești?

D.B.: Folosesc în mare parte ouă de gâscă, de la bunica din ogradă. Am făcut experimente cu ouă de găină, struț, rață, lebădă și chiar prepeliță. Cele mai spectaculoase mi se par, cel puțin până acum, ouăle de emu. Acestea sunt închise la culoare, iar pe măsură ce intru în grosimea cojii culoarea se schimbă de la albastru la turcoaz, la alb. Am realizat un model, dintr-un ou de emu, cu care am participat la Olimpiada culinară din Luxemburg 2018 și am câștigat medalia de aur.

Rep.: Care este procesul de lucru? Cum ajunge un ou banal să se transforme într-o adevărată piesă prețioasă? Care sunt pașii necesari?  

D.B.: Procesul este unul destul de meticulos. Încep prin a curăța coaja oului. Îl spăl foarte bine, apoi se face o mică incizie în partea inferioară şi se scoate conținutul cu ajutorul unui furtun. Apoi desenez modelul și încep să-l sculptez cu ajutorul frezei. La final, introduc oul într-o baie de clor pentru a dizolva membrana interioară. Modelul meu preferat este cel compus dintr-un pattern de inimi, sculptură cu care am realizat proiectul 100carvedeggs.com, cu scop caritabil. Banii strânși din vânzare au fost donați pentru 10 cazuri de copii bolnavi de cancer de la Institutul Oncologic din Fundeni.

Rep.: Cât de migăloasă este lucrarea? Cât timp îți ia să realizezi o astfel de piesă?

D.B.: Depinde foarte mult de model și de ou în sine. Cu cât oul este mai mic și coaja mai subțire, timpul este mai scurt. La un ou de struț poate ajunge și la câteva luni de zile, bineînțeles făcând și alte activități în acel timp. Din păcate, sculpturile pe care le fac sunt extrem de fragile. Nu le ofer niciun tratament special de întărire; tocmai caracterul lor efemer le oferă farmecul și bucuria de a le privi.

Rep.: Poate această pasiune să se transforme într-un business de succes?

D.B.: Este foarte greu dar da, se poate transforma într-un business. Totul depinde de tine, ca artist, dacă îți dorești asta cu adevărat și dacă îți permiți să îți aloci tot timpul și energia în această direcție. Profesia mea de arhitect nu mi-a permis să îmi dedic tot timpul sculpturii. Pentru mine nu a fost niciodată o țintă să transform acest meșteșug într-o afacere.

Rep.: Te-ai gândit să inițiezi și alte persoane în acest domeniu?

D.B.: Am ținut în trecut, când timpul îmi permitea, workshop-uri de sculptură. Uneori țineam ședințe on-line, prin conferință video. Nu am intenționat să țin totul pentru mine. De fiecare dată când am fost întrebat am spus tot ce am știut. Îmi place ideea de a crea o concurență și chiar invit oamenii să învețe acest meșteșug pentru relaxare și destindere.

Rep.: Cum ai defini arta autentică românească?

D.B.: Arta autentică românească este cea învățată din moși-strămoși, cum este vorba. Din punctul meu de vedere, ceea ce fac eu, sculptura în coajă de ou, are o foarte mică tangență cu încondeiatul ouălor. Tehnica diferă. Tocmai din acest motiv consider că ceea ce creez este o artă tradițional românească reinterpretată într-o manieră avangardistă.

Rep.: Ai încercat să promovezi produsele tale și în afara țării?

D.B.: Am încercat, la început de drum, să vând produsele pe site-urile din străinatate, dar fără succes. Am renunțat foarte ușor, deși am văzut că există artiști care vând astfel de lucrări cu sume mari de bani. Nu știu, poate tocmai ideea aceasta de bișniță m-a făcut să nu insist în direcția aceasta.

Ruxandra HĂBEANU

GALERIE FOTO

Cărțișor, cheamă primăvara-n zbor!

Ce spuneți de un mărțisor aparte? Fondatorii proiectului artizanal Moara de Hârtie din Comana vin în întâmpinarea iubitorilor de literatură cu un accesoriu inedit: cărțisor! Un mărțișor poetic, ce are copertele din hârtie de mână cu inserţii florale, nu-mă-uita. Filele sunt din hârtie reciclată, împodobite cu un fragment de cinci versuri de inspirație folclorică din manuscrisele celor mai îndrăgiți poeți.

cartisor

„De ce Cărțișor? Pentru că în lada de zestre a poporului nostru există un obicei străvechi, cel al Mărțișorului, iar cartea merită purtată în dreptul inimii. Conceptul de cărțișor a luat naștere în 2016 cu versurile poetei Ana Blandiana, apoi a continuat cu un alt nume de aur al literaturii române, Nichita Stănescu, după care cu gândurile Mariei, Regina României, cea care a marcat Centenarul României Mari și continuă, la 170 de ani de la naşterea poetului, cu versurile lui Mihai Eminescu, spune Dana Georgescu, fondatoarea proiectului Moara de Hârtie.

Mărțișor împodobit cu versuri

cartisor m

Cărțișorul de Autor cuprinde cinci versuri de inspirație folclorică din manuscrisele eminesciene și este  disponibil în trei variante inedite, potrivite pentru toți cei care doresc să ofere daruri prețioase și sensibile la început de primăvară.

Cea mai aparte variantă este o serie limitată de 170 de exemplare din hârtie de mână realizată din ţesături de bumbac de culoare albastră, după o tehnică inspirată din tradiţia vechilor mori de hârtie, având semnătura poetului imprimată cu foiţă de aur pe cutia protectoare, sub formă de carte. Cărțișorul de Autor Mihai Eminescu este disponibil și în varianta din hârtie reciclată, cu inserţii de plante, așezat într-o cutie sub formă de carte, fiecare exemplar având pe copertă o floare naturală de culoare albastră.


De ce culoarea albastră? Pentru că este culoarea veșniciei, a înălțimilor și a profunzimilor, dar și pentru că Mihai Eminescu și romantica sa floare albastră, emblemă a liricii sale, aparțin seninului, zborului, visării, iubirii.

De ce Mihai Eminescu? Pentru că „este unul dintre exemplarele cele mai splendide pe care le-a produs umanitatea.[…] El este cel dintâi care a dat un stil sufletului românesc și cel dintâi român în care s-a făcut fuziunea cea mai serioasă a sufletului daco-roman cu cultura occidentală“, după cum scria Garabet Ibrăileanu.

Ruxandra HĂBEANU

Vişinap - denumirea arhaică a vișinatei tradiționale

Numele produsului este unic, diferențiindu-se de celelalte băuturi. Astfel, vișinap sau vișinata derivă de la vișinele folosite în fabricarea siropului, care fascinează prin culoarea rubinie a licorii, dar și prin aroma plăcută de vișină.

Pentru realizarea vișinap-ului este nevoie de multă măiestrie și dragoste. Povestea acestui produs capătă valențe istorice încă din timpuri străvechi, când bărbații se adunau în jurul cazanului pentru obținerea țuicii, iar femeile în luna lui cuptor, după culegerea vișinelor în lădițe pline cu aceste fructe roșietice preparau în odaie siropul de vișine.

Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi au amintit de produsul „vișinap“ în cartea lor „200 rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești“ apărută pentru prima dată în anul 1841 la Iași în „La Cantora Foaiei Sătești“, cu cheltuiala și îngrijirea unei societăți de iubitori ai neamului românesc, care este de fapt prima carte de bucate românească. „Vișinile să se zdobească într-o covată nouă, să se frământe bine, să se strecoare și zama să se puie în tingire mare să fiarbă până va scăde o a treia parte din ea și apoi să se puie într-o cofă nouă, să se puie la răcoare în pivniță ca să steie trei zile. Apoi, scoțindu-se încet-încet, ca să nu se tulbure, să se strecoare în veșini și să se amestice cu spirtul, puindu-se una măsură spirt și una și jumătate de zamă și așa, amestecat, să se îndulcească. După ce se va amesteca zama cu spirtul, poate sta cât de mult neîndulcit, fără a se zminti, iar neamestecată se strică. Vișinapul va fi mai bine dacă vișinile vor fi amestecate și cu cereșe amare. Să iei o balercă de o vadră, apoi să alegi vișini frumoase și s-o umpli, însă să o lași deșartă de trei degete. Apoi să iei două ocă zahăr, să le ferbi, să le legi ca de șerbet, să torni acel zahăr în balercă și, peste acel zahăr, să torni spirt de sâmburi cât va mai intra, ca să se umple balerca bine. Ulterior să se ție la răcoare câteva vreme și, pe urmă, o scurgi prin beșici. Să pui vișini multe alese, să le pisezi bine, cu sâmburi cu tot, apoi să umpli pe jumătate o balercă, cât vei voi de mare, și să umpli balerca cu spirt. Să o lași așa să șadă la răcoare până la 15 august, apoi să scurgi acel spirt și să-l îndulcești cu vutcă.“

Ingredientele și cantitățile necesare rețetei de vișinată tradițională:

  • 6 kg de vișine coapte;
  • 3 kg de zahăr;
  • 1.5 l de alcool.

Pentru culoare și aromă deosebită se pune un pumn de cireșe amare. Ingredientele folosite în realizarea vișinap-ului nu au în compoziția lor adaosuri de aditivi alimentari, coloranți, arome, vitamine, minerale, îndulcitori. La obținerea licorii se folosesc vișine proaspăt culese, în care s-au folosit numai metode tradiționale, ecologice, nestropite, crescute natural. Alcoolul va fi rachiu de tescovină.

Beatrice Alexandra MODIGA

  • Publicat în Social

Lucian Haritonov, tânărul care împletește metalul cu tradiția

Vă mai amintiţi de ştergarele bunicii de la ţară? Chiar dacă moda s-a schimbat şi tot mai puţini dintre noi mai avem aşa ceva în casă, un meşter popular s-a gândit să readucă în actualitate modelele populare. Numai că de această dată florile stilizate sunt ţesute pe… tablă. Astfel că cei care vor să-şi personalizeze locuinţa sau grădina pot opta pentru ceasuri, mese sau scaune, toate decorate în cel mai pur stil românesc. Ideea îi aparţine unui tânăr antreprenor, Lucian Haritonov.

Reporter: Cum ţi-a venit această idee: să coşi manual în tablă? De ce ai ales în mod special motivele populare?

Lucian Haritonov: Copilăria şi vacanţele mele au fost la ţară, înconjurat de astfel de lucruri cusute pe etamină şi pânză, dragostea mea pentru motive tradiţionale de acolo vine. După ani de zile în care am comercializat tone de produse din metal, am simţit nevoia de a contribui și eu și de a lăsa o amprentă asupra unor lucruri. Într-o seară oarecare, o tablă perforată din oţel şi amintirea etaminei de pe vremuri pe care cosea bunica mea au produs declicul.

Rep.: Care este, de fapt, mesajul pe care vrei să-l transmiţi prin acest concept?

L.H.: Conceptul care stă la baza Liniei Tradiţional este legat de simbolurile populare regăsite în costumul popular românesc din diferite zone ale ţării. Ne dorim ca obiectele de design Metal Creativ să reflecte, în primul rând, pasiunea şi dedicarea întregii echipe care lucrează la ele din faza de idee până la finisarea ultimului detaliu. Sunt produse care ies din tipare şi care au menirea de a locui cu imaginaţie fiecare spaţiu căruia îi sunt destinate.

Rep.: Cât de receptivi sunt clienţii cu privire la mobilierul tradiţional?

L.H.: De la începutul activităţii noastre ne-am bucurat de aprecierea celor cu care am intrat în contact. Iar faptul că motivele tradiţionale sunt integrate în obiecte cu un design modern constituie un plus.

Rep.: Care este motivul popular care te inspiră cel mai mult?

L.H.: Steaua în opt colţuri, hora de fete şi coarnele berbecului. La început am realizat câteva modelele memorate de-a lungul timpului. Ideile au curs pur şi simplu. Ulterior, împreună cu colegii, am început să folosim cărţi cu modele, să căutam poveştile despre originea modelului, ce reprezintă semnele respective, cine le purta şi cu ce ocazii, pentru că ne-am dat seama că şi povestea din spatele modelului este foarte importantă. Acum ne documentăm şi învăţăm mai multe despre motivele tradiţionale pe care le integrăm într-un design modern.

Rep.: Am observat că în varietatea produselor tale se regăseşte de mai multe ori modelul Steaua în opt colţuri. Mai exact, ce simbolizează?

L.H.: Steaua în opt colţuri simbolizează motorul timpului şi energia regeneratoare. În trecut, călătorii, păstorii şi navigatorii se orientau în spațiu după singura stea care nu-şi schimba niciodată poziţia pe cer: Steaua Nordului, călăuza fără de care ne putem rătăci. Steaua face parte din grupa motivelor fiziomorfe, subgrupa cosmic, cu elemente decorative ce redau reprezentări de corpuri şi fenomene cereşti. Se găseşte în diferite variante, fiind foarte răspândită pe tot cuprinsul ţării.

Rep.: Ce materiale foloseşti şi ce anume te inspiră când te apuci de lucru?

L.H.: Materialul principal folosit este oţelul combinat cu lemn, lână, vopsea etc. Alegerea a fost simplă și a pornit de la activitatea H Metal (business-ul mamă al Metal Creativ). Sursele de inspiraţie sunt foarte diverse; în general, suntem inspiraţi de tot ce ne înconjoară. Procesul creativ are loc împreună cu colegul meu Andrei Gheorghiu, discutăm împreună ideile şi alegem cea mai bună soluție… nu întotdeauna din punct de vedere tehnic putem realiza tot ce ne trece prin cap. Ne inspiră pasiunile noastre, obiectele pe care le întâlnim, oamenii cu care vorbim.

Rep.: Cât timp îţi ia să realizezi un astfel de mobilier?

L.H.: Perioada de realizare diferă în funcție de complexitatea şi dimensiunea piesei de mobilier. De obicei, fiecare obiect de design trece prin următoarele etape: proiectare – 2 zile, debitarea şi asamblarea reperelor – 2 zile, vopsitorie – 3 zile, cusut manual, între 2 şi 10 zile.

Ruxandra HĂBEANU

GALERIE FOTO

Datini populare românești păstrate până-n zilele noastre

Când vorbim despre tradiții românești trebuie limpede să facem distincția clară între acestea (se mai numesc datini sau obiceiuri populare) și folclor, portul popular sau meșteșuguri tradiționale. La prima vedere am fi tentați să spunem că puține zone din țară mai păstrează tradiția în formă pură și în viața de zi cu zi. În realitate, într-un fel sau altul, datina a fost păstrată, preluată, rar conservată și cel mai adesea adaptată timpurilor pe care le trăim.

Tradițiile cele mai importante țin de viața omului (naștere, nuntă și înmormântare) și de marile sărbători Creștine (Nașterea Domnului, Răstignirea și Învierea Domnului) ori ale sfinților importanți din calendarul ortodox (Sf. Andrei, Nicolae, Ion) sau a trecerii peste an (Anul Nou). Toate au legătură cu viața religioasă a omului, nașterea și nunta fiind considerate Sfinte Taine. Astăzi vom vorbi doar despre câteva dintre ele: tainele nașterii și cununiei și, pentru că suntem în sezon, despre sărbătorile lunii decembrie.

Obiceiuri legate de naștere

Ursitoarele: tradiția ar fi de sorginte romană, spun unii, iar alții afirmă că dacii au crezut dintotdeauna în Ursitoare, în puterea acestora de a croi soarta unui om. Inițial, se credea că există trei zâne care vin în prima săptămână după nașterea copilului, în nopțile zilelor impare (3,5,7), ele veghind asupra mamei și pruncului și alegându-i acestuia din urmă viitorul. În Transilvania și Moldova se mai păstrează, pe alocuri, obiceiul de a pune pe o masă, lângă nou-născut, făină de grâu cernută, sare, o pâine, un bănuț și un caier de lână. Cum vremurile s-au schimbat, Ursitoarele au fost înlocuite de actrițe-zâne, aduse în ziua botezului sau a „ruperii turtei“, iar masa cu valori a fost schimbată cu tava în care se pun tot felul de obiecte ce i se arată micuțului: pe care pune acesta mâna, acea meserie se spune că va avea.

Botezul: nu lipsește din nicio familie de creștini (ortodocși și catolici, cu ramurile sale ulterioare), fiind o tradiție pesemne introdusă de acum 2.000 de ani. Rolul esențial în creștinarea pruncului revine astăzi nașilor. Dar în anumite zone din Banat, Transilvania și Oltenia moașa este aceea care duce copilul la biserică și spune „duc un păgân și voi aduce un creștin“ și-l aduce acasă afirmând că „am dus un păgân și am adus un creștin“; când preiau copilul de la moașă, nașii pun un ban de argint pe jos, pentru a o plăti. Această tradiție este răspândită, fără excepție, la scară națională, ținând mai degrabă de religie decât de obiceiul popular. Rolul botezului este acela de curățire și spălare a păcatelor strămoșești moștenite de la Adam și Eva, introducând copilul în stare harică. Mai sunt, dar numai izolat, și alte tradiții la naștere: prima baie a copilului, când se adaugă în apă busuioc, grâu, mărar, mentă, romaniță, agheasmă, lapte dulce și un bănuț; scăldătoarea moașei, când în baia pruncului se adaugă agheasmă, gălbenele, mentă și mărar; masa moașei, a treia zi după prima Bobotează din viața nou-născutului.

Tradiții de nuntă

La căsătorie, tinerele cupluri primesc prin rugăciunile preotului harul divin care sfințește legătura lor și îi ajută la împlinirea căsniciei, iar Taina Cununiei face ca legătura dintre bărbat și femeie să fie asemănătoare aceleia dintre Hristos și Biserică. Nunta, dincolo de fastul în care s-a înveșmântat în zilele noastre acest moment unic din viață, cu aspecte cam prea des exclusiv pecuniare, rămâne o datină păstrată cu sfințenie în cultura umanității, nu doar la noi. În ortodoxie s-a împământenit obiceiul ca nicio cununie să nu aibă loc în posturile mari, de Crăciun sau Sf. Paști. Și da, cam pe nicăieri nu a mai rămas obiceiul pețirii fetei, când părinții băiatului cer mâna miresei de la părinții acesteia, cu toată pregătirea de conjunctură. Și rar, poate izolat, prin spațiul rural din Bucovina și Transilvania, se mai practică obiceiul mirelui și a fraților de ginerică, de a umbla din casă în casă cu plosca, pentru a invita satul la nuntă. Dar alte obiceiuri din timpul nunții (bradul, despletirea miresei) se practică și-n zilele noastre, deopotrivă la sat sau la oraș.

Obiceiuri de Crăciun (Nașterea Domnului) și de Anul Nou

Multe dintre datinile strămoșești au rămas în... muzee, ca să zicem așa, nemaifiind practicate aievea.

Din fericire însă, cam tot ceea ce este legat de Moș Nicolae și apoi de Moș Crăciun, de Nașterea Mântuitorului, s-a conservat până în zilele noastre. Bine, cu unele sacrificii, în sensul în care Moș Crăciun a traversat perioada comunist-ateistă sub formă de Moș Gerilă! Dar bine că a făcut-o!

Moș Nicolae este totuna cu sărbătoarea bunului Sfânt Ierarh Nicolae, care a trăit între anii 280 și 345; persoana a existat de-adevăratelea și făcea daruri multe familiilor sărace, fiind de-o bunătate de necuprins în cuvinte. Până și nuielușa face parte dintr-o povestioară care ține tot de blândețea sufletească a sfântului. Mda, și este permisă magia chiar și astăzi, Sf. Nicolae fiind întruchipat în Moș Nicolae, fratele mai mic al Crăciunului, cel care deschide feeria de decembrie cu daruri aduse în special celor mici.

Crăciunul este legat indisolubil de Nașterea Mântuitorului, dar tradiția populară a transmis până astăzi obiceiuri creștine împletite cu cele păgâne; noi suntem generoși și le numim pe toate populare. De această mare sărbătoare se urnesc colindătorii (Steaua sau Bună-dimineața); e drept, în realitate ei pornesc din casă-n casă cam de la începutul lunii decembrie. Teoretic, cântecele de stea ar trebui să revină doar primei zile de Crăciun, când colindătorii poartă cu ei o stea (din carton, din lemn sau din alte materiale) pe care sunt desenate scene biblice. De regulă sunt răsplătiți cu mere, nuci, colaci sau covrigi. Singura zonă în care la acest colind merg și adulții este Maramureșul. Un alt obicei care însoțește Crăciunul este împodobirea bradului, o reprezentare a „arborelui lumii“ sau a „arborelui Paradisului“. Până în secolul al XV-lea, europenii își împodobeau casele cu crengi de brad și numai în anul 1605 a fost înălțat primul pom de Crăciun într-o piață publică, la Strasbourg. Primul brad împodobit așa cum îl știm în zilele noastre este creația din 1611 a ducesei Dorothea Sybille von Schlesien (Breslau). La noi obiceiul a pătruns în 1866, când primii studenți români proveniți din curțile nobiliare au început să meargă la studii la universitățile din Berlin sau Viena. Din punct de vedere culinar, tradiția românească păstrează cele trei preparate de bază: perișoarele, sarmalele și cozonacul. Este adevărat, între timp, bucătăria a fost îmbogățită cu alte exporturi „rafinate“. Între Crăciun și Revelion vine sezonul urătorilor și urărilor: plugușorul, sorcova (cele mai răspândite), Ursul, Caprea, Bunghierii, Căiuții, Malanca, Jienii și Mascații.

Maria Bogdan

  • Publicat în Traditii

Tradițiile de Sărbători sunt păstrate cu sfințenie de străjerii din Dolheștii Mici

Visăm tot mai mult la acel sat idilic, cu oameni calzi și primitori, cu ulițele pline de zăpadă, cu hornurile caselor din care iese fumul gros în zilele geroase, satul acela care, în preajma Sărbătorilor de iarnă, să devină, dintr-o comunitate, o mare familie. Ei bine, aș putea spune despre satul Dolheștii Mici din județul Suceava tocmai acest lucru.

Tradiții de peste 150 ani

Dolheștenii sunt oameni credincioși care știu cât de important este să păstrezi tradițiile și portul popular. Încă de cum începe postul Nașterii Domnului, sătenii se pregătesc de marea sărbătoare. Își pregătesc sufletul prin post, casele și curțile cum știu mai bine și repetă pentru obiceiurile de iarnă. Glumind, aș spune că poștașul Gherghiță Ciocîrlan are o baghetă magică cu ajutorul căreia adună întreaga suflare dolheșteană pentru a pune la punct fiecare detaliu al spectacolului pe care-l oferă ansamblul Străjerii în preajma Sărbătorilor. Bagheta magică este de fapt cuvântul în cazul dumnealui, pentru că doar auzindu-l vorbind despre tradițiile și oamenii locului îți dai seama cum reușește să facă atâtea lucruri minunate.

traditii Bucovina

„La noi Sărbătorile de iarnă sunt mirifice iar trăirile sunt extraordinar de puternice. Practic, din ziua de 5 decembrie, atunci când la noi în sat este hram și se arvonește muzica, și până după Anul Nou suntem într-o sărbătoare continuă. Ansamblul a fost înființat în 2006, însă obiceiurile de iarnă nu au încetat niciodată. Spectacolul pe care noi îl oferim are o vechime de peste 150 ani, noi nu facem altceva decât să ducem mai departe ceea ce strămoșii noștri au născocit“, spune nenea Gheorghiță.

Ansamblul este invitat peste tot în țară pentru a oferi spectacole, însă în sat fiecare sătean are parte de această prestație în propria curte. Dacă ajungi în Dolhești în această perioadă te poți considera un om norocos pentru că una este să vezi pe scenă jocul țiganilor, de exemplu, și alta este în curtea unei case, acolo unde poți observa reacțiile oamenilor și mai ales ale copiilor. Și chiar dacă unii dintre ei au văzut spectacolul de zeci de ori, încă așteaptă cu nerăbdare să-l privească.

De prin munți și de prin văi, adunați-vă flăcăi…

Este de fapt strigătura care, acompaniată de muzică, dă startul spectacolului. Ce înseamnă până la urmă acest spectacol? Aș îndrăzni să spun că este o reprezentare a unei piese de teatru, un alt fel de teatru tradițional în care umorul ocupă rolul principal.

Primele interpretate sunt colindele, care, rostite de copiii din ansamblu, transmit acea emoție pură a bucuriei nașterii lui Hristos. De fapt, ei asta fac și în seara de Ajun, când străbat fiecare uliță din sat și intră pe fiecare poartă deschisă cu dorința de a încânta gazdele.

Nici urăturile nu sunt mai prejos, au versurile culese din popor și sunt rostite cu tâlc de străjeri. Însă acestora li se adaugă ideile pe care membrii ansamblului le pun laolaltă pe parcursul anului, atunci când se întâlnesc la clacă, iar aceste noi versuri țin cont și de gazda în curtea căreia are loc reprezentația.

„Gâscă, rață, câine, pui
Sfântă-i urma plugului
Tăți mâncăm în urma lui…“.

Adevărate piese de teatru

20181207 153351

Un moment deosebit îl constituie jocul caprei. Poate ați fi tentați să spuneți că ați mai văzut, că mai toate-s la fel, însă nu-i chiar așa. Nu sunt doar strigături, ci o întreagă scenetă, care printr-un text cu iz caragialian stârnește rumoare. Capra, baba și moșneagul, acompaniați de membrii ansamblului, transmit pe linia melodică unică în țară o scenă care arată ce se întâmplă atunci când, din vina babei, capra se îmbolnăvește, iar moșneagul apelează la așa-zisele leacuri băbești pentru a o face bine.

20181207 153847

„Melodia pe care o avem la jocul caprei și a căluților este unică. Este energică, emană bucurie și ți-e mai mare dragul să privești spectacolul. Jocul căluților este interpretat de 6 tineri, 4 îmbrăcați în căluți și doi comedianți care conduc momentul“, a mai punctat Gheorghiță Ciocîrlan.

Un moment unic în spectacolul dolheștenilor îl ocupă jocul țiganilor. Este inspirat din traiul coșarilor, adică cei care curățau hornurile. Și înfățișarea lor aduce aminte de coșari: pe față au funingine, pe cap au o podoabă confecționată din strujeni de porumb, adică planta uscată, iar în mână au un fel de „instrument“ confecționat tot din porumb. În mijlocul curții se aprinde un foc mic, tot din pănuși de porumb, iar țiganii joacă-n jurul lui. Au costume amuzate, nu neapărat tradiționale, dar atrag atenția prin sunetul clopoțeilor cusuți pe haine.

20181207 154210

După jocul țiganilor urmează jocul măștilor. Ce înseamnă acest lucru? Domni îmbrăcați în straie populare, cu măști confecționate în stil tradițional, au strigături specifice pe care le rostesc într-un mod comic pentru a le atrage atenția gazdelor. Rămânem în același stil pentru că în spectacolul străjerilor urmează jocul babei și al moșului, un moment amuzant, plin de umor, care reflectă în primă fază cererea în căsătorie, însă baba are și alți pretendenți, dar totuși răspunde afirmativ. Scena continuă cu afișarea femeii „cochete“ care are și parfum, iar jocul își păstrează nota comică inclusiv în momentele de tandrețe dintre protagoniști.

Nu lipsește din program nici jocul urșilor sau hora de final în care gazdele sunt invitate să se prindă în jocul dolheștenilor, care este de fapt o horă a prieteniei și a bucuriei în care fiecare este îndemnat să cânte.

Sub bagheta poștașului

Așa arată spectacolul ansamblului în zi de sărbătoare. El este coordonat de nenea Gheorghiță de la un capăt la altul. El nu se sfiește să-i certe pe cei care greșesc; chiar dacă-i vorba despre un ansamblu mic, cu oameni simpli, dar iubitori de tradiții, profesionalismul trebuie să fie literă de lege. Sunt susținuți și de primărie, însă nu le este ușor, de cele mai multe ori pleacă în țară pe banii lor, dar fac totul din dragoste pentru tradiție și locul natal. Iubirea pentru tradiție se citește și în ochii copiilor care așteaptă cu entuziasm fiecare moment artistic.

20181207 154525

20181207 154823

20181207 155218

Pentru mine a fost o experiență unică. Chiar dacă văzusem acest ansamblu și la București, acasă, pe Valea Șomuzului, transmit o altfel de bucurie. Și pentru că de multe ori cuvintele scrise nu pot transmite întru totul emoția și trăirile, vă invit să urmăriți spectacolul pe canalul de YouTube LUMEA SATULUI TV.

Larissa SOFRON

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

  • Publicat în Traditii

Obiceiuri și superstiții de Crăciun

În perioada Sărbătorilor de iarnă, bătrânii de odinioară obișnuiau să țină cont de anumite tradiții și obiceiuri moștenite din tată în fiu. În opinia acestora, respectând anumite reguli, belșugul și sănătatea erau de partea lor, iar ghinionul și supărările nu le mai pătrundeau în case. În rândurile de mai jos vă prezentăm cele mai populare și des practicate obiceiuri și superstiții de Crăciun.

  • Generozitatea este cheia bunătății și avuției. Dacă în Ajunul Crăciunului nu ai făcut un cadou cuiva nu vei avea parte de un an prosper.
  • Bătrânii satului încurajau consumul de mere în Ajunul Crăciunului. Se spune că, dacă vei gusta din acest fruct, vei fi sănătos tot anul.
  • La fel ca în seara de Sfântul Andrei, pentru a alunga farmecele și duhurile rele se așază căței de usturoi pe masă și la ferestre, iar în multe sate românești se obișnuiește să se ungă cu usturoi animalele din ogradă și grajdurile. Mai mult, în seara de Ajun unele persoane mătură pragul locuinței pentru a avea noroc pe tot parcursul anului următor.
  • O vorbă a bătrânilor spune că cei care au venit pe lume în această zi vor fi răsfățații destinului, iar relele îi vor ocoli.
  • O altă superstiție privitoare la noroc spune că, dacă nu decorezi căminul cu crenguțe de vâsc, vei avea parte de ghinion. În schimb, vinul vărsat pe masă prevestește vești bune.
  • În dimineața primei zile de Crăciun se obișnuiește ca oamenii să se spele pe față cu apa în care a fost pus un ban de argint. Acest lucru se face pentru a respinge bolile în anul următor.
  • O altă superstiție spune că lumânările aprinse în noaptea de Crăciun trebuie să fie lăsate să se stingă singure pentru a avea un an liniștit.
  • Colindătorii sunt răsplătiți cu colaci de către femei, pentru ca locuința să fie îmbelșugată, iar roadele bogate. În același timp, cel care nu primește colindătorii și nu îi recompensează nu va avea recoltă bună și nici belșug în casă.
  • În ziua de Crăciun superstiția spune că nu este bine să lași pe altcineva să închidă ușa întrucât îți poate alunga norocul.

O superstiție populară este legată de vremea primei zile de Crăciun. Se spune că, dacă cerul este senin, anul ce urmează va fi unul roditor, cu recolte sănătoase și bogate.

Ruxandra HĂBEANU

  • Publicat în Traditii

Decorul rustic, un stil mereu la modă

Decorul în stil rustic a fost și continuă să fie în topul preferințelor atunci când vine vorba de amenajări interioare. Ce-i drept, puțini sunt cei care pot rezista în fața unei încăperi primitoare, decorată în stil tradițional, care să te facă să te gândești instant la o atmosferă parcă ruptă dintr-un episod al copilăriei.

Acest stil se definește prin prezența unor elemente precum piatra, lemnul, motivele folclorice și decorațiunile tradiționale, care ne aduc constant aminte de legătura cu natura, cu nostalgia atmosferei de altădată.

Cu toate acestea, un cămin decorat rustic nu înseamnă neapărat păstrarea sau conservarea tradiționalului, bătrânescului sau folclorului. Decorul poate fi în egală măsură și sofisticat, modern și actual. De altfel, tema aceasta rustic-modernă este din ce în ce mai prezentă în amenajările interioare întrucât farmecul, căldura și confortul rusticului fac „casă“ foarte bună cu îndrăzneala, creativitatea și originalitatea elementelor moderne de design interior. De exemplu, o podea de culoare deschisă, mobilierul modern, ferestrele generoase, schema generală de culori neutre, calde, de pământ și expunerea pieselor arhitecturale naturale, conservate reprezintă cheia amenajării unui spațiu rustic-modern.

Potrivit specialiștilor în domeniu, pentru a crea o astfel de imagine ar fi indicat să alegeți mobilă în culori deschise, chiar albă. Efectul? Pe lângă faptul că luminează și mărește vizual spațiul, mobila albă are avantajul că este foarte ușor de asortat cu celelalte obiecte și decorațiuni. Rafturile sau mobilierul din lemn pot căpăta accente rustice dacă sunt vopsite cu un baiț special, astfel încât să pară naturale. Bucătăria poate fi drastic transformată dacă adăugați câteva rafturi decorative din lemn, pe care să așezați unelte vechi, țărănești.

De asemenea, puteți înlocui fața de masă din bucătărie cu un ștergar tradițional, iar scaunele pot fi schimbate cu băncuțe din lemn. Pentru un plus aparte, puteți pune pe masă un vas sau o tavă de lemn, pe care să o umpleți cu frunze uscate, conuri de brad și semințe. Într-o bucătărie rustică trebuie să fie prezente dulapuri din lemn suspendate, în care se țin, la vedere, borcanele cu condimente, farfuriile şi tacâmurile umplute cu fructe, legume, spice de grâu sau ierburi.

Pe lângă obiectele artizanale din lemn, fier sau din piatră naturală cu care vă puteți decora casa, specialiștii vă recomanda să nu uitați de importanța textilelor. Așadar, pe podeaua din lemn puteți pune un covor țărănesc, unul țesut la război, o blană de urs sau o blană de oaie. Vase mai vechi, câteva lămpi achiziționate de la un târg de profil sau un ceas de perete vechi de câteva sute de ani pot oferi locuinței acea atmosferă după care tânjiți.


MIC TRUC: Obiectele vechi precum vasele din lut, chei, găleți sau coșurile din răchită pot fi vopsite și transformate în corpuri de iluminat sau alte elemente de decor.

Ruxandra HĂBEANU

  • Publicat în Traditii

În Nordul Bucovinei, tradiția costumului popular, încă vie

Localitatea Voloca pe Derelui, întâlnită și sub forma Voloca (în ucraineană Волока, transliterat Voloka, și în germană Woloka am Derelui sau Woloka) este un sat reședință de comună în raionul Adâncata (actualmente raionul Hliboca) din regiunea Cernăuți – Ucraina. Satul este situat la o altitudine de 193 metri, în partea de nord a raionului Adâncata, la o distanță de 10 km de orașul Cernăuți. Începând din anul 1991, satul Voloca pe Derelui face parte din raionul Adâncata al regiunii Cernăuți, Ucraina. În prezent, are peste 3.035 de locuitori, preponderent români (97,56%). Locuitorii se ocupă aproape în exclusivitate cu crearea rochiilor de mireasă, o afacere care s-a dovedit foarte profitabilă în ultimul deceniu, satul făcându-și un nume în acest domeniu în toată lumea. Aici am cunoscut-o pe doamna Maria Bojescu, singura cusătoreasă de costume populare românești cu mărgele.

– Doamna Maria, de când ați început această muncă migăloasă?

– Când m-am căsătorit, cumnata mea cosea cu mărgele. Când au ajuns fetele mele mari le trebuiau costume și, din cauza lipsei banilor, m-am apucat să cos singură. Asta acum 20 de ani în urmă. De atunci și până acum am cusut 17 cămăși și 34 de catrințe, trăistuțe, icoane pe care le-am dăruit la biserică. Tradiția la Voloca e foarte veche, e din bătrâni moștenită. Înainte se coseau cămăși mai ușoare, mai simple. Cu trecerea timpului s-a început a coase cămăși mai grele, mai înflorate etc. Și eu am început a coase cămăși, catrințe cu diverse motive florale, dar cu mărgele. Fiecare sat are portul său, iar prin cusături își exprimă frumusețea locului. Eu am început a coase singură, din dragoste. Asta a fost chemarea mea, cum se zice. Prin ceea ce fac acum, și fac cu dragoste, am sufletul împăcat. Mulți ani am lucrat la bibliotecă. Acum, ocupația mea de bază e cusutul și compusul de poezii populare din această zonă. Am început a scrie poezii de prin clasa a VI-a.

– Felicitări, dar costumele pe care le faceți cine le mai cumpără ori le poartă și ce prețuri au?

– Fetele le poartă cel mai mult la nunți. Fetele căsătorite mai tinere, chiar și bătrânele, la diverse ocazii ori sărbători creștnie și populare. Un an și jumătate durează cusutul catrinței, cămașa 6-7 luni și are o greutate de cca 3 kg, iar prețul unui costum întreg e 4.000 de euro. Eu mai și închiriez asemenea costume pentru că nu toți își pot permite să cumpere. Cusutul unei traiste cu mărgele durează între 3-4 luni de zile, iar prețul e la 400 dolari. Fiecare mărgică e cusută în așa fel încât cu timpul să nu rupă ața. Fac și traiste mai simple, între 100 și 400 de dolari. Aici, în Voloca, fiecare fată trebuie să aibă două costume naționale. Unul în care predomină culorile roșu și verde și altul cu mai mult albastru și violet. Și atunci fiecare fată se străduiește să aibă până la nuntă câte două costume, nu neapărat de-ale mele. Dacă nu are așa ceva se pierde mândria de volocean în costumul popular. Am umblat pe la mai multe expoziții cu diverse tematici unde am prezentat portul popular românesc din Voloca atât prin Ucraina, Moldova, dar și în România.

– Cum vă descurcați în viața de zi cu zi?

– Cu o pensie de 70-80 dolari pe lună nu poți trăi și trebuie cumva să câștigi bani. Să faci o asemenea muncă te dor și ochii, dar și spatele. Nu-i ușor…

Dumnezeu ne ajută pe toți!

Text și foto: Clement LUPU

  • Publicat în Traditii

Minunile din Bucovina Banatului

Pe nedrept, Banatul nu este vestit ca o zonă turistică. Deși toată lumea știe câte ceva despre frumusețea Timișoarei, supranumită și „Orașul rozelor“, puțini sunt cei care se gândesc la turism în Banat. Poate doar așa, pentru că tot sunt în zonă, să se mai abată și pe la reședința regală de la Săvârșin. Tocmai pentru a ridica un colț al vălului care ascunde minunățiile acestui uimitor colț de țară, mai multe comunități locale și-au dat mâna într-un demers comun. Acționând sinergic, grupuri de inițiativă din mai multe localități au reușit ca, punându-și cap la cap eforturile, să creeze niște circuite care să atragă turiștii în orice sezon.

Țara Făgetului, fantastică îmbinare de peisaje, tradiții și vestigii

Nord-estul Banatului este cunoscut atât oamenilor de rând cât şi în cercetările sociologice, etnografice şi istorice drept Ţara Făgetului. Faptul se datorează împrejurării că, începând cu secolul al XVIII-lea, Făgetul a devenit cea mai importantă localitate din zonă.

Derulându-se sub forma unui imens amfiteatru, zona Făgetului este cuprinsă între Valea Mureşului, zona Pădurenilor, poalele Munţilor Poiana Ruscă şi zona Lugojului. În acest spaţiu predominant colinar, brăzdat de apele râului Bega, civilizația s-a dezvoltat încă din cele mai vechi timpuri, deși cele mai multe aşezări sunt atestate documentar de-abia din secolele XIV-XVI.

Grație îmbinării dintre peisajele sale pitorești, dominate de coline împădurite, cu așezările în care încă se mai construiesc case de lemn folosind aceleași tehnologii din vremuri imemoriale, această regiune mai este numită și Bucovina Banatului. Cei care vin aici pot descoperi străvechi biserici din lemn, admirabil conservate, dar și ruinele cetăților medievale de la Făget, Margina și Gladna Română, Mănăstirea Miron de la Românești. Acestor zidiri omenești li se adaugă cele ale naturii, cum sunt Stânca lui Filip, Stânca Florian de la Tomești, precum și minunile peșterilor de la Românești, Pietroasa, Tomești sau Luncani. Totul „se asortează“ cu bucatele și băuturile locului, cu legendele țesute în jurul fiecărui loc mai deosebit, cu costumele populare specifice, cu muzica și dansurile zonei. Rezultatul? Un amestec care îi va face pe cei care-l gustă să revină iarăși și iarăși!

Bisericile multiseculare din lem

Biserica Margina

Foto: Biserica Margina

Cel mai bine este însă să o luăm pe rând. Ușurel, fără grabă, așa cum le stă bine bănățenilor. Căci unul dintre lucrurile pe care locurile le transmit tuturor este o stare de calm, de liniște, care înlătură obișnuita repezeală a „regățenilor“. Aici totul se face calm, așezat și temeinic. Așa că unul dintre cele mai frumoase trasee începe cu „Mic dejun la Margina“. Așa se numește inițiativa unui grup de localnici din această localitate, aflată la doar câțiva kilometri de autostrada ce vine dinspre Timișoara. În cadrul acestei inițiative, câțiva producători locali și-au unit eforturile și resursele și au amenajat o casă tradițională unde se poate servi și o masă tradițională în satul Zorani.

În alt sat al comunei, la Sintești, a fost amenajat un muzeu al satului. Pe lângă acestea, undeva la șoseaua principală există și un infocentru turistic, unde doritorii pot afla despre străvechea cetate din secolul al XV-lea, ce aparţinea domeniului Huniazilor. Se crede că a fost localitatea de baştină a Elisabetei, mama lui Iancu de Hunedoara. Biserica de lemn cu hramul „Cuvioasa Paraschiva“, aflată în comună, a fost ridicată în anul 1737 şi pictată în 1784. În colecţia de artă populară „Letiţia Clopoţel“ se pot admira piese de port popular şi ţesături tradiţionale specifice.

Traseul continuă prin localitatea alăturată, Coșava, unde a fost descoperită o aşezare paleolitică cu cel mai frumos inventar din Banat. În fosta Casă a Poştei a poposit o noapte domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în drumul său spre exilul de la Heidelberg. Continuând drumul, în Curtea, descoperim biserica de lemn construită în 1794. Încă se păstrează pictura din 1806, executată pe o uşoară reparaţie de var aplicată pe scândurile monumentului. După doar câțiva kilometri ajungem la Românești. Pe raza comunei, pe o terasă a Begăi, a fost identificată o aşezare paleolitică cu urmele de locuire a nu mai puţin de şase straturi arheologice. În versantul nordic al Dealului Filip se află Peştera cu apă. Deși are o lungime totală de 370 m, are o istorie bogată. Intrarea monumentală este lată de 9,5 m şi înaltă de 2 m, ceea ce permite iluminarea difuză până la 70 m. În Sala liliecilor se află un depozit de guano, care în trecut a fost exploatat ca îngrășământ fosfatic. O coloană înaltă de șapte metri înălţime, numită „Tibia şi peroneul“, încântă vizitatorii. Anual, în această peșteră are loc un concert de muzică simfonică. În localitate se află și o biserică construită în secolul al XVII-lea din bârne de stejar, îmbinate prin sistemul „coadă de rândunică“.

Sticlă și marmură celebre în toată lumea

În localitatea următoare, Tomești, se află una dintre cele mai vechi fabrici de sticlă din ţară, înfiinţată în anul 1820. Obiectele de sticlă se produc manual, iar procesul de fabricație se poate urmări vizitând întreprinderea. Specific acesteia este cristalul albastru și roșu, măiastru lucrat. Decenii de-a rândul au fost exportate în toată lumea. De asemenea, ca o marcă a așezării, numeroase case au stâlpii porților ornați cu globuri de sticlă roșie sau albastră. 

La doar 1,5 km în amonte de Fabrica de sticlă, străbătând un sector de chei ale râului Bega, se ajunge la motelul Valea lui Liman, situat pe valea cu acelaşi nume, aproape de confluenţa cu Bega Luncanilor. Este una dintre cele mai pitoreşti zone turistice ale judeţului Timiş. Motelul, construit în 1974, are 53 de locuri de cazare, iar campingul situat în apropierea motelului, 60 de locuri. Motelul are un restaurant cu terasă, iar în vecinătatea lui se află un bazin de înot, un amfiteatru şi o scenă în aer liber unde se desfăşoară în fiecare vară Festivalul jocului şi cântecului popular bănăţean. Încă de la construcția sa a fost una dintre mândriile zonei. De la motel pornesc trasee turistice marcate spre cabana Căpriorul, vârful Padeş şi Ruschiţa.

minuni Ruschita

Foto: Rușchița

Această din urmă localitate, Rușchița, este unul dintre centrele miniere importante şi cu tradiţie din Munţii Poiana Ruscăi. Este cunoscut mai ales pentru producția de marmură albă, folosită la ornamentarea a numeroase palate din Austria, Germania, Cehia, Ungaria etc. În apropierea carierei, la locul numit Şapte izvoare, se află Monumentul turistului, construit încă din 1883.

În cele de mai sus nu v-am prezentat decât o foarte mică parte a minunilor pe care Țara Făgetului le dezvăluie celor care o vizitează. Acolo veți descoperi cu mult mai multe și mai spectaculoase. Tocmai de aceea încheiem aici, cu speranța că v-am convins să includeți în proiectele dumneavoastră și o călătorie în Bucovina Banatului.

Alexandru GRIGORIEV

  • Publicat în Turism