reclama youtube lumeasatuluitv
update 26 Sep 2022

În satul Văleni-Stânișoara, tradițiile de Sărbători se transmit din generație în generație

Anul trecut, pandemia de Covid-19 punea sub semnul întrebării obiceiurile de Crăciun și de Anul Nou, ba chiar mai mult, organizările de cete și mersul din casă-n casă în grupuri mai mari a fost interzis. Așa s-a ajuns ca, în acele zile de sărbătoare, lumea satului de altădată să devină în 2020 doar o amintire. Au existat însă și zone unde păstrarea tradițiilor a fost mai presus decât orice. Așa s-a întâmplat de pildă în satul meu natal, Văleni-Stânișoara, unde câțiva părinți și-au încurajat copiii să nu uite obiceiurile zonei și, chiar dacă nu au mers din casă-n casă să joace Capra de Anul Nou, au reușit să bucure o întreagă comunitate prin gestul lor.

În vremea copilăriei mele, străzile erau pline în ajunul Anului Nou și-n ziua de Sfântul Vasile. Copiii mergeau cu uratul, existau câteva grupuri mai mici de căprițe sau mascați și mai era Capra Mare, adică cea mai importantă ceată formată din adolescenți și chiar și din adulți, care transpuneau într-un mod spectaculos obiceiurile de iarnă. Trebuia să fii suficient de bun pentru a intra în această ceată, să fii responsabil și de cuvânt pentru a nu-i încurca pe ceilalți. Și, ce era cel mai important, din aceste cete nu făceau parte fetele. Doar băieții erau acceptați. Așa era datina! Fetele puteau fie să meargă cu uratul fie să facă o scenetă prin care deveneau „țigănci“ și plecau prin sat cu fărașul de tablă și tolba plină de strigături. Tare mi-aș fi dorit și eu să merg cu ceata de băieți, dar nu se putea! Dar iată că lucrurile se schimbă, iar anul trecut Iasmina Cojocariu și Ilaria Berheci au fost acceptate în grupul băieților care au mers cu capra.

Dacă Ilaria a fost țărăncuța cu trăistuță și batic de la care nu-ți puteai lua ochii, Iasmina a devenit toboșar, rol exclusiv masculin până nu demult, și a impresionat prin determinarea cu care rostea strigăturile. Alături de fete au fost 3 căprițe și un căluț, dar și alți doi toboșari.

M-am bucurat enorm atunci când am auzit că, în ciuda pandemiei, s-a păstrat obiceiul. Sper să se întâmple la fel și în acest an, cel puțin știu că cei mici se pregătesc încă de la începutul postului pentru acest moment.

Andrei Amariei, fiul lui Alin și al Simonei, are 11 ani și a jucat căprița, la fel ca și Andrei Aanei, băiatul lui Gheorghiță și al Elenei în vârstă de 13 ani. Tot un Andrei, de această dată fiul lui Iulian și al Cătălinei Ailincăi – Norocel, în vârstă de 6 ani, a fost căluț.

Iasmina este fiica lui Adrian și a Ancăi Cojocariu, are 6 ani și a dobândit pasiunea cel mai probabil de la tatăl ei, nelipsit ani la rând din ceata de Anul Nou din vremea copilăriei mele.

Ilaria-Elena și Radu-Gabriel sunt copiii lui Tudor și ai Roxanei Berheci. Dacă Ilaria are doar 4 ani și este un pic mai timidă, nu același lucru îl putem spune despre Răducu, care are 7 ani, este toboșar și a moștenit dârzenia tatălui său în tot ceea ce înseamnă tradițiile de Anul Nou. Tudor era motorul cetei de Anul Nou însă, chiar și după ce nu a mai participat activ în cadrul obiceiului, a fost ani la rând organizatorul cetelor de la noi din sat. Ca și în prezent de altfel, pentru că ne-a spus mereu: „Dacă nu ne organizăm într-un an, obiceiul se pierde!“

Sorin și Vasilică Moglan sunt frați, dar nu au crescut de mici copii în Văleni-Stânișoara, însă de când se află în grija unchiului Vasile și a mătușii Mioara Țica s-au alăturat copiilor din sat în păstrarea acestui obicei. Vasilică are 11 ani și a jucat căprița, în timp ce Sorin are 12 ani și a fost toboșar.

Trebuie să menționez că rolurile menționate mai sus sunt cele pe care copiii le-au avut anul trecut, însă vârsta corespunde prezentului.

traditii colind Valeni Stanisoara Suceava

Cu tobele încălzite, căprițele pregătite, căluțul aranjat și cojocelele și căciulile din blană de oaie la purtător, copiii au pornit prin sat în dimineața de Sfântul Vasile. Lângă ei, bineînțeles părinții, care-i sprijină și aranjează neîncetat, ba chiar le suflă din când în când dacă uită ceva ori se încurcă-n versuri. Printre gazde am fost și eu anul trecut și chiar mi s-a făcut pielea de găină când au început a juca.

În fiecare an, strigătura de început e aceeași:

Deschide-ți zăvoarele

C-apar căprioarele!

Și de aici, în funcție de toboșarul care comandă, strigăturile diferă. Iată ce ne spune Radu Berheci:

Frunzuliță foi ca nucul

Vă comandă și Răducu!

Asta-i capra dorului

Din fundul Văleniului!

Asta-i capra de la munte

Cu steluță albă-n frunte,

Cu canaci și cu hurmuz

Și s-aruncă tot mai sus! (…)

Asta-i calul cel bătrân

I-am dat paie, i-am dat fân

Acolo sus în Plai Bătrân!

Încercați să vă imaginați această strigătură rostită din toată inima de copil cu accent moldovenesc. Cuvintele vor avea alt impact, vă garantez.

Și pentru că tot vă povesteam de Iasmina Cojocariu, atunci când a început a comanda, pentru că așa se spune – toboșarul comandă la capre, uimirea a fost și mai mare. Umbla vorba-n sat ca tare frumos mai zice și că-i tare îndrăzneață și abia așteptam s-o aud, dar tot am fost surprinsă. Determinare, entuziasm și mândrie. Asta transmitea! Iasmina ne strigă așa:

Am avut 100 de capre

Și-o dat lupul într-o noapte

Și am rămas cu patru capre!

Patru capre și doi cai

Eu mă duc cu ele-n Rai

Pân’ la Sfântul Neculai!

De trei ori era să mor

Dintr-o gură de izvor

Din pricina caprelor! (…)

Ei, cum credeți că răsună aceste cuvinte rostite de o mână de copilă? Vă asigur că cel puțin la fel de puternic ca din gura celui mai zdravăn flăcău!

Acestea sunt doar câteva strigături, însă trebuie spus că toate au o ordine și-un rost pentru cei din sat. Inclusiv referirile de la diverse persoane ori locuri fac parte din farmecul jocului caprei de la Văleni.

Cum o fi anul acesta? Pandemia va goli iar străzile și ulițele satelor? Momentan n-am ști a spune, însă sperăm că tradițiile vor merge mai departe. Și, din câte am auzit, acasă copiii se pregătesc frenetic, vor avea strigături mai multe în acest an, ba chiar ceata este posibil să se mărească. Important este însă că, indiferent de cât de greu e peste tot în lume, obiceiurile din satul meu nu vor muri, iar pentru acest lucru le mulțumesc celor care știu că, dincolo de mese îmbelșugate și case împodobite, Sărbătorile de iarnă înseamnă tradiții și obiceiuri!

Larissa Dinu

  • Publicat în Traditii

Bisericile din Văleni - Stânişoara, crâmpeie din istoria locală

Crăciunul şi Sărbătorile Pascale reprezintă pentru cei mai mulţi creştini cele mai importante sărbători de peste an, însă acestora li se adaugă sărbătoarea hramului bisericii. Importanţa acestei sărbători se resimte mai ales la sate, acolo unde tradiţiile şi obiceiurile sunt păstrate din generaţie în generaţie. Pentru locuitorii satului sucevean Văleni – Stânişoara data de 15 august – Adormirea Maicii Domnului reprezintă hramul bisericii şi este una dintre zilele a cărei rânduială se păstrează încă din anul 1886.

Biserică monument

Aflat la poalele Munţilor Stânişoara, satul Văleni are o construcţie lineară de-a lungul râului Suha Mare. La intrarea în sat se află cele două biserici, cea veche, monument istoric, pe partea stângă, iar lângă şcoală, de cealaltă parte a drumului, biserica nouă, sfinţită în anul 2009.

Până nu demult, locuitorii participau la slujbele oficiate de preotul Vasile Ţigănescu în vechea biserică de lemn al cărei istoric l-a detaliat chiar dumnealui. Biserica a fost construită acum mai bine de 100 de ani şi se spune faptul că ar fi aparţinut iniţial călugărilor de la Mănăstirea Slatina – edificiu ctitorit de Alexandru Lăpuşneanu la jumătatea secolului al XVI-lea. „Este posibil ca în satul Drăceni, Slatina de astăzi, să se fi construit o biserică nouă, din cărămidă, iar cea veche, din lemn, a fost demolată şi transportată la Văleni, cu tot inventarul interior. Astfel, putem spune că biserica aceasta, care a funcţionat începând cu anul 1886, are o vechime de cel puţin 150 de ani. Biserica a fost construită pe terenul, în suprafaţă de 30 de prăjini, oferit de Toader Bilboreanu, un locuitor cu o bună stare materială. Temelia este din piatră, iar construcţia în formă de corabie este realizată din bârne. Interiorul este pictat pe un strat subţire de ipsos. Din puţinele mărturii păstrate peste timp s-a dedus faptul că pictura a fost realizată de un oarecare Irimia, originar dintr-o comună alăturată, Baia. Vechea clopotniţă a fost construită în 1915, pe vremea când biserica era păstorită de preotul Ioan Sălăgeanu, iar construcţia clopotniţei noi s-a finalizat în 1998. Tot în timpul păstoririi preotului Sălăgeanu, în anul 1921, se edifică, cu sprijinul Administraţiei Domeniului Coroanei, casa parohială din Văleni“, menţionează părintele Ţigănescu.

Biserica nouă

Începând cu anul 2000, locuitorii satului Văleni, consiliul parohial şi primăria comunei Mălini au început construcţia unei noi biserici. Într-un interval de 9 ani, noua biserică a fost construită modern, dar păstrând tradiţiile monumentelor de cult din zonă. Mult mai încăpătoare faţă de aşezământul care funcţiona până la acel moment, biserica este formată din pridvor, pronaos, naos şi altar. Pictura este realizată în tehnică fresco de către pictorul Nicolae Gavrileanu, un cunoscut artist al zonei Moldovei. Exteriorul bisericii este pictat parţial, fapt ce te poate trimite cu gândul la renumitele mănăstiri din zonă. Stranele, frumos sculptate, au fost realizate de meşterii de seamă din localitatea Vânători – Neamţ cu sprijinul eno­riaşilor şi al Consiliului Local. 

Începând cu luna septembrie 2009, locui­torii se roagă în noua biserică. La sfinţirea lăcaşului de cult au participat numeroşi preoţi, dar şi IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Cu toate că se practică de obicei ca ziua în care este sfinţită o biserică să devină şi ziua de hram, nu la fel s-a întâmplat şi în acest caz. Asemeni vechii biserici, hramul a fost păstrat în data de 15 august, tocmai pentru a nu schimba rânduiala.

Acasă de hram

„De sărbători toate drumurile duc acasă“, aşa se spune. Dar pentru cei care au plecat din Văleni-Stânişoara şi s-au stabilit căminul în alte localităţi, printre care mă număr şi eu, drumul spre casă trebuie parcurs mai ales de hram. Dacă a trecut Crăciunul sau Paştele şi sunt întrebaţi când mai vin acasă, răspund cu siguranţă „de Sfântă Mărie – adică de hram“. Şi asta pentru că există deja o tradiţie bine împământenită, iar bătrânii locului o accentuează: „Trebuie să vină copiii acasă de hram!“

Hramul bisericii poartă numele sfântului protector şi se ia atunci când se sfinţeşte locul pentru construcţie; în cazul de faţă sărbătoarea datează de la 1886 şi păstrează tradiţiile şi obiceiurile specifice. În ziua de Sfânta Maria Mare, cum i se mai spune în popor Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, sătenii merg la biserică, participă la slujbă, iar înspre final are loc pomenirea morţilor. La oficierea slujbei participă mai mulţi preoţi, în general cei care oficiază slujbele în celelalte biserici ale comunei Mălini sau preoţi care au slujit în cadrul vechii biserici. La final, participanţii la slujbă sunt invitaţi să rămână la masă. O parte dintre gospodinele din sat se ocupă cu preparatul mâncării, la masă se aşază mai întâi musafirii, adică cei care sunt veniţi din alte locali­tăţi ca urmare a unor relaţii bune stabilite de-a lungul timpului între sate.

De la biserică sătenii pleacă spre casă pentru a-şi aştepta musafirii. Un alt vechi obicei al zonei este ca de hram să îţi păşească pragul casei atât rudele, cât şi prietenii din alte localităţi. Din acest motiv, gospodinele se pregătesc pentru această sărbătoare întocmai cum fac şi în cazul celorlaltor mari sărbători creştine.

Loredana Larissa SOFRON