La Nămăiești se ajunge ușor; localitatea este la câteva minute de orașul Câmpulung Muscel și este vizitată de zeci de turiști care vor să vadă Mănăstirea săpată în piatră. Oamenii se închină, admiră peisajul și satul care se întinde la poalele așezământului și pleacă mai departe...

Clădirea de lângă biserică pare pustie... Dar, dacă îi treci pragul, în interior te întâmpină un sat întreg, cu localnici, alai de nuntă, preoți, tradiții și obiceiuri. O lume fascinantă.

Muzeul Etnografic al Mănăstirii Nămăiești este unic în țară. Costume naționale, vechi de peste 150 de ani – din zonele Argeș și Târgoviște, marame, obiecte tradiționale, covoare și ulcere, maica stareță Lucia Nedelea le-a adunat pe toate ani în șir, din dorința de a păstra vie tradiția străbunilor, precum și amintirea bunicii sale, cea care i-a pus pentru prima dată acul de țesut în mână. Ideea i-a fost inspirată de Înalt Preasfințitul Calinic Argeșeanul, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. Cea care a sprijinit-o până la final a fost mama ei.

După ce a renovat clădirea de lângă mănăstire, maicii Lucia i-a venit ideea să facă un mic muzeu, numai că nu prea avea ce să pună în el. A mers la mama ei acasă, provenind dintr-o familie cu tradiție, unde portul popular era sfânt, i-a spus ce intenționa să facă și aceasta a asigurat-o că îi va da toate costumele pe care le mai are în casă, mai puțin unul, cu care dânsa ar fi vrut să se înmormânteze. Până la urmă, l-a cedat și pe acesta muzeului. Dar costumele primite din familie nu erau suficiente, așa că stareța Lucia a mers din poartă în poartă și a reușit să mai găsească prin casele bătrânești, prin vechile lăzi de zestre, ii și marame prețioase. A fost o muncă imensă, dar făcută cu pasiune și plăcere. La unele piese, maica stareță a intervenit chiar și de 5-6 ori, pentru a le aduce la starea de acum. Le-a spălat cu apă de ploaie și cu săpun de casă, le-a îngrijit cu multă răbdare și dragoste.

Apoi, mamei maicii starețe i-a venit ideea de a organiza expoziția de costume pe scene. Așa s-a creat o scenă de nuntă, avea fota de la coana preoteasa unde bunica maicii crescuse. Mamei i-a plăcut atât de mult cum a ieșit camera respectivă și a zis să mai facă „o nuntă“. Așadar, în muzeul de azi sunt două scene de nuntă, unde personajele cu costumele lor sunt bunica stareţei, Ilenica Popii, pe când era mireasă, rudele ei şi cele ale ginerelui, precum şi naşii, apoi e o scenă ce prezintă viaţa de zi cu zi a satului și o scenă ce prezintă un altar.

Cu ajutor de la mamă, surori și prietene, maica Lucia a adunat și peste 200 de perechi de opinci. După ce totul a fost gata, a mai rămas un detaliu: prezentarea. Cum să le vorbești astăzi oamenilor despre vremuri apuse și, totodată, să le trezești  interesul? Răspunsul a venit tot de la mama... Fiecare scenă trebuia pusă pe versuri. Pentru fiecare scenă, stareţa Ana Lucia Nedelea a compus câte o poezie.

Arta meșteșugului

Cu războiul de țesut și acul, Mănăstirea Nămăiești a creat un costum național premiat cu medalia de aur la Expoziția Internațională de la Paris din 1889. Pe lângă această impresionantă colecţie, Muzeului Etnografic al Mănăstirii Nămăeşti mai expune hrisoave vechi din secolul al 16-lea, obiecte de artă feudală bisericească şi populară, precum şi o colecţie de carte veche românească.

Muzeul Mănăstirii Nămăiești adăpostește și o întreagă taină a vieții monahale. Când viitoarea stareță Lucia Nedelea a intrat în mănăstire, o măicuță a prezentat-o legendarei maici Mina Hociotă, veterană decorată în două războaie mondiale: „Măicuță, fata aceasta este din sat de la mine! Vă rog să o binecuvântați, să rămână în mănăstire!“ Maica Mina, care avea atunci 74 de ani, a zis: „Să o binecuvânteze Dumnezeu să rămână în mănăstire și să ajungă stareță!“ Zicerea avea să se împlinească în 1994, când maica Lucia i-a urmat la stăreție maicii Onufria Scarlat.

Maica Mina se bucura de un enorm respect, inclusiv din partea autorităților comuniste. S-a numărat printre puținele persoane decorate și de regele Ferdinand cu Ordinul Național „Steaua României“, dar și de guvernul din 1968 la jubileul luptelor de la Mărășești. Doar trei femei au primit „Steaua României“: Smaranda Brăescu, prima femeie-parașutist, Ecaterina Teodoroiu, Eroina de la Jiu, și maica Mina Hociotă. Ca și Teodoroiu, maica Mina a primit și ea gradul de sublocotenent al Armatei Române.

Anca LĂPUȘNEANU

Se spune că cele trei mănăstiri rupestre din judetul Argeș, Cetățuia – Nămăiești – Corbii de Piatră, formează un triunghi magic. Ele sunt și acum pline de mister și de legende născute din vremea dacilor.

Despre Mânăstirea Nămăiești se spune că este un monument fără vârstă, existând din vremuri imemoriale. Se crede că pe locul sfântului lăcaș a fost un altar dacic, închinat zeului Zamolxis. În urmă cu aproximativ 2000 de ani, aici a fost găsit un teritoriu creștin. Mircea Eliade spunea despre credințele referitoare la Zamolxis că au fost absorbite și automat transformate în cea creștină, existând astfel și o explicație pentru dispariția cultului lui Zamolxis din Dacia.

„Nemo est“, Nămăiești

Tradiția orală leagă începuturile bisericii de venirea pe meleaguri românești a Sf. Apostol Andrei. Unii istorici susțin că bisericuța din piatră de la Nămăiești ar fi fost un Templu păgânesc al primului zeu al dacilor Zamolxis, alții spun că ar fi fost o catacombă creștină din perioada stăpânirii romane. Un istoric german spune că Sf. Andrei se uita pe fereastră și spera că va găsi pe unul din slujitorii zeului Zamolxis cu care să stea de vorbă și de la care să înceapă propovăduirea creștină în zonă. Însă, negăsind pe nimeni în zonă și în grotă, se întoarce către însoțitorii de călătorie și le spune: „Nemo est“ (Nu este nimeni). De aici denumirea de Nămăiești.

Coborând apostolul Andrei în grotă, lasă icoana în partea de nord (el a pictat mai multe icoane cu Maica Domnului), locul în care se află și în prezent. Istoricul spune „coborând“ deoarece intrarea în biserică se afla pe deasupra bisericii, prin turlă, iar singura fereastră era cea de la Sf. Altar.

Cea mai veche atestare a bisericii datează din vremea lui Mircea cel Bătrân.

Mânăstirea Corbii de Piatră – ritualuri în numele lui Zamolxis

Tot în ținutul Argeșului, ascunsă în pântecele unui munte, își are existența o altă biserică străveche, cea de la Corbii de Piatră. Aici, ca și la Nămăiești, se crede că a fost un altar dacic, pe care se aduceau sacrificii zeului Zamolxis. Nicolae Iorga spunea că aici ar fi fost castelul lui Voicu, tatăl lui Corvin, de unde și denumirea satului Corbi. Lăcașul este presărat cu tot felul de obiecte bizare, ce păstrează urmele unei lespezi de altar precreștin, jgheaburi dăruite ploii sau necunoscutelor ritualuri dacice. Era un loc pentru cei ce trăiau în înfrățire cu natura, rupere de lume sau asprimea postului. Toate acestea pentru desăvârșirea sufletului. Ea a fost redeschisă în urma viziunii pe care a avut-o un pustnic sfânt care, arătându-i-se în vis locașul, a venit aici și a deschis-o.

Al doilea ctitor al Mânăstirii este Sf. Neagoe Basarab.

Un perete abrupt fără pic de vegetație, o stâncă plată impunătoare, un templu șlefuit de mâini necunoscute. Așa arată exteriorul lăcașului. În stânca de gresie se află biserica cu două altare, specifică lumii bizantine din veacul al X-lea. O astfel de biserică-sală mai există în Cappadocia Sf. Vasile cel Mare. Se spune că, în urmă cu 900 de ani, era o altă intrare în biserică, una secretă, un coridor prin care oamenii se aplecau pentru a intra. Preoții lui Zamolxis au deschis aici tainele și misterele unei lumi nebănuite. Apoi, i-au urmat preoții lui Hristos.

La Cetățuia există un izvor misterios, tămăduitor

Schitul Cetățuia se află în vârf de munte, la o altitudine de 880 m. Drumul poate fi considerat ca unul inițiatic pentru că este presărat din loc în loc cu troițe ce semnifică opririle lui Hristos pe drumul Golgotei. Construit pe un vechi altar dacic, Schitul Cetățuia este prezentat în multe legende. Aici există imprimat în stâncă semnul cavalerului trac. Unii povestesc că acesta ar fi semnul lui Zamolxis. Legenda spune că întemeietor ar fi fost Negru Vodă. Biserica din vârf de munte este amenajată într-o peșteră naturală, fiind de fapt alcătuită din două peșteri separate printr-un perete natural. Aici există un mic izvor considerat tămăduitor. Apa, picătură cu picătură, se adună într-un bazin natural doar în perioada dintre Izvorul Tămăduirii și Adormirea Maicii Domnului. Comoara de preț a Schitului rămâne racla cu moaștele Sf. Ioanichie Schimonahul, unul dintre numeroșii sihaștri din valea chiliilor. În Ţara Câmpulungului Muscel se află o sihăstrie numită Valea Chiliilor, în vechea aşezare dacică denumită Cetăţeni, de la care şi-a luat denumirea şi Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă. În anul 1944, egumenul schitului Cetăţuia, Pimen Bărbieru, și monahul Isidor au descoperit o peşteră săpată în peretele muntelui, aproape de bisericuţa din piatră, în care se aflau, pe un pat de piatră, moaştele unui sfânt sihastru. Ele erau acoperite de o pânză fină ţesută de păianjeni, iar deasupra, pe perete, era scris în piatră: „Schimonahul Ioanichie + 1638“.

Toate aceste biserici rupestre rămân învăluite în mister. În triunghiul format de ele se creează o legătură puternică și indisolubilă.

Anca Lăpușneanu