reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Aug 2019

Sărbătorile Pascale, între credință și tradiții

Sărbătorile de Paști sunt considerate cele mai importante pentru creștini. Pregătirea pentru această sărbătoare începe cu mai bine de o lună înainte, timp în care credincioșii postesc și se roagă. În popor, și mai ales în lumea satului, încă există numeroase tradiții care se păstrează cu strictețe, atât în zilele de post, în Săptămâna Patimilor, cât mai ales în zilele de Paști. Mersul la Denii, pregătirea casei și a gospodăriei, precum și prepararea bucatelor tradiționale sunt doar o parte dintre aceste demersuri premergătoare, însă, în funcție de zonă, tradițiile și obiceiurile diferă. Pentru a afla mai multe despre tradițiile și credințele din satul românesc am stat de vorbă cu doamna prof. dr. Doina Ișfănoni, etnolog și cercetător, care nu doar cunoaște aceste obiceiuri, ci pe unele le și respectă cu sfințenie.

– Sunteți foarte apropiată de tot ceea ce reprezintă tradițiile din lumea satului, iar din acest motiv v-aș ruga să detaliați ce înseamnă din punct de vedere religios și al tradițiilor perioada Postului Mare și Săptămâna Patimilor.

– Postului Mare este acea perioadă de reflexie, de autocunoaștere a noastră ca potențial uman și emoțional. O zi importantă este Sâmbăta lui Lazăr, atunci când se prefigurează sărbătoarea Floriilor printr-o tradiție respectată mai ales în sudul țării, aceea a lăzărițelor. Adică fetițele curate – una care se îmbracă în mireasă și celelalte o acompaniază, și celebrează acel străvechi rit de fecunditate întrucât Lazăr, feciorul care pleacă cu turmele la păscut, moare, pentru că, urcându-se pe o creangă ca să scuture frunze la animale, ea se rupe și el moare. Surorile îl bocesc, chiar și cântecul lăzărițelor narează acest trist eveniment, de fapt tâlcul acestei legende este unul străvechi, accentuând moartea sacră pentru a permite renașterea. În schimb, Floriile prefigurează gloria Mântuitorului Iisus, pentru că el este primit în cetatea Ierusalimului de populație cu ovații și ramuri de finic, obiceiuri destinate inițial doar regilor și eroilor care câștigaseră bătălii importante. Însă știm că Iisus nu intră ca orice rege sau erou pe atelaj sau cal, ci pe măgar ca semn al smereniei sale.  Întorcându-ne la lumea satului, de aceea se duce la biserică acea expresie a fecundității, a rodirii, întruchipată prin ramura de salcie – un simbol străvechi al dezvoltării ciclice a vieții vegetale, care este semnul gloriei Mântuitorului, înlocuind bineînțeles fenicul inițial, iar în unele zone din țară ramura de salcie este înlocuită de mâțișori. Cu această ramură creștinii pleacă de la biserică și sunt tot felul de obiceiuri, de exemplu ating copiii spunând: să creșteți și să vă dezvoltați! Este păstrată apoi în casă pentru că se spune că, atunci când vin furtuni sau alte fenomene climaterice, păzește casa de cele rele.

– În această zi încep și Deniile consecutive, deci dimineața ne ducem la biserică, ne întoarcem cu ramura de salcie sau mâțișori, venim acasă și sărbătorim alături de cei dragi, dar seara ne întoarcem la Sfânta Biserică.

– De fapt, de la Florii intrăm într-o altă etapă, este un fel de apogeu al credinței, al convingerilor creștine. În Săptămâna Mare intrăm și în aceea frenezie de pregătire a gospodăriei, bărbații au grijă mai ales de curte, livadă și grajd, iar femeile de casă. Trebuie să spunem că în această săptămână un moment importat îl reprezintă Joia Mare deoarece este ziua celor 12 Evanghelii și momentul crucial când Iisus la Cina cea de Taină știe foarte bine ce soartă îl așteaptă. Iar din acest moment, prefigurat teologic de această masă specială și de jertfa pe care și-o asumă Iisus, femeile anticipează în gospodărie, prin prepararea celor două simboluri pascale – ouăle roșii și pasca. Există credința că este bine să fii prezent la această slujbă pentru că există și obiceiuri precreștine, cum ar fi celebra ață cu 12 noduri, adică la fiecare evanghelie se face un nod pe ață, iar peste an, în momente grele, dezlegi un nod și se spune că Dumnezeu te ajută să duci la capăt greutățile.

– Ați atins un punct cheie. Am văzut chiar și la biserică ouă vopsite în alte culori, nu doar roșii, deși teologic știm că ouăle se înroșesc. Putem face și ouă de alte culori?

– Ouăle roșii reprezintă jertfa Mântuitorului, iar prin culoare aduc în atenție riturile vechi de fecunditate deoarece roșul este culoarea sângelui, a fertilității, a tinereții fără bătrânețe. Din dorința de fală au apărut și alte tipuri de ouă, cele colorate sau încondeiate, care expun tot felul de motive, dar nu întâmplătoare.

– Ați amintit și de Pască; cum ar trebui ea preparată pentru a respecta tradiția?

– Pasca nu trebuie văzută doar un sortiment gastronomic, în care savoarea reprezintă principalul scop. Pasca este un aliment ofrandă, ritualic, cu care, exact ca anafura, noi ne vom împărtăși, deci ea trebuie dusă la biserică pentru a fi sfințită. De aceea în vechime erau restricții foarte importante în ceea ce privește prepararea ei. De exemplu, cernutul făinii îl făceau numai femeile bătrâne și curate, iar frământatul ei trebuia să aibă loc dimineața pentru a fi în ritmul soarelui ce crește. Aluatul trebuie să dospească, iar prin drojdia care face aluatul să crească se înțelege ascensiunea cristică. Adaosul de brânză, de oi de cele mai multe ori, amintește de mielul cristic, jertfelnic. În multe locuri din țară nu se frământă în Vinerea Mare, când Iisus este mort, de aceea se face pasca joi sau sâmbătă. Un alt lucru important de care trebuie să ținem cont este forma ei. Ea trebuie să fie mereu rotundă, cercul înseamnă perfecțiune, dar de această dată ea întruchipează soarele. Pe mijlocul ei se face crucea răstignirii, de aceea se pun și ouăle în cele 4 colțuri, iar în unele zone ea are colțișori ca razele solare. În momentul în care pasca este așezată în coșul cu care mergem la biserică ea este deasupra, vizibilă, este sfințită prima și tot cu ea se începe masa de Paște. Din ea nu mănâncă doar oameni, ci și animalele din gospodărie, iar în toate zilele de Paști ea trebuie să stea pe masă.

– Ați pomenit și de miel. Știm că datina spune că trebuie să-l avem pe masă, însă care este de fapt semnificația lui?

– Mielul este substitutul jertfei Mântuitorului. Să nu uităm că în templu mielul era dus și jertfit. Iisus a mers în templu, a fost judecat și condamnat, a fost jertfit. În multe zone se spune că mielul trebuie gătit întreg, pentru a fi neamul împreună, iar în Banat se îngroapă la poalele pomilor chiar și oasele, pentru ca nici măcar atunci să nu se împrăștie neamurile.

– Vinerea Mare este un alt moment important pentru creștini, ce tradiții și semnificații puteți aminti aici?

– Vinerea Mare mergem la biserică pentru trecerea pe sub Epitaf, care înseamnă de fapt trecere prin Mormântul lui pentru a putea să renaști, așa cum El va învia sâmbătă. Mai apoi, dacă vorbim despre comuniunea care se creează în noaptea de Înviere, ea este unică. Chiar dacă am postit sau nu, dacă este vorba despre un copil sau un vârstnic, este bine să mergi la biserică în noaptea de Înviere și în Săptămâna Mare.

– Ce preparate trebuie să punem în coșul pe care îl ducem la biserică în noaptea de Înviere?

– De fapt, în țară sunt două obiceiuri, se merge cu coșul sau cu blidul. În Bucovina întâlnim cea mai completă și complexă formă de așezare a coșului pascal. Se spune că trebuie puse 12 feluri de mâncare în coș, acestea întruchipând cei 12 Apostoli. Se începe cu ceea ce înseamnă sporul casei – adică mai întâi se pun un pic de slănină și cârnați pentru că porcul asigură peste an alimentele de bază pentru familie. În continuare se pune cașul, proaspăt de preferat de această dată, apoi friptura de miel, ouăle, iar unele femei mai pun și peteca (n.r. prosopul) cu care au șters cu ceară sau untură ouăle, pentru că peste an ea va fi pavăză și va feri de rău pentru că a fost sfințită, dar mai ales pentru că a participat la un act de mare sacralitate, reali­zându-se transferul oului de la aliment la simbol. Se mai pune în coș, zahăr, puțin hrean, unii mai pun și puțin piper, se mai pune cozonacul, pasca frumos împodobită cu ouăle cele mai frumoase puse deasupra. Se spune că bărbatul trebuie să ducă coșul. În Muntenia se merge tot așa, dar cu blidul, adică se pune pe o farfurie mare pasca împreună cu ouăle. Însă în Muntenia și Oltenia mai există un obicei pentru noapte de Înviere: se merge cu un cocoș viu, care reprezintă ofranda care se face pentru răposații care au murit fără lumânare deoarece știm cu toții ceea ce Iisus i-a spus lui Petru, adică că se va lepăda de El de 3 ori când vor cânta cocoșii. Iar după ce preotul spune Veniți de luați lumină, cocoșul se dă de pomană.

– Ce semnifică înconjuratul bisericii în Vinerea Mare și la Înviere?

– La Prohod semnifică cortegiul către locul de îngropăciune, iar la Înviere reprezintă triumful.

– Cele trei zile de Paști au o semnificație aparte, mai ales în lumea satului, și sunt tot felul de obiceiuri care se respectă.

– Da, suntem practic într-un moment de mare sărbătoare. Ziua de Paști este de fapt Lumina coborâtă în mintea noastră, este un fel de încununare, de glorie, de bucurie pe care fiecare creștin o primește, după toate săptămânile de post și slujba de Înviere. De fapt, ne începem ziua cu a doua Înviere, cum se spune în popor. În acest moment suntem deja înnoiți. De aceea la această slujbă ne îmbrăcăm cu cămășile populare nou cusute sau cu lucrurile nou cumpărate pentru că momentul întâlnirii cu Iisus este crucial pentru existența umană. După slujba de la biserică este momentul ciocnitului pe luate. Atenție însă, ouăle se ciocnesc numai la vârf, în sens ascensional, nu pe laturi sau, cum se spune în Moldova, pe coaste, și nici la fund. Ciocnirea ouălor semnifică certificarea, deschiderea mormântului lui Iisus.

– Există și o tradiție ca în dimineața de Paște să te speli cu apa în care a fost așezat un ou roșu alături de o monedă.

– Sigur, pregătirea pentru a merge la biserică este specială. Moneda nu a fost pusă în apă cu scopul de avuție, ci pentru de a străluci ca ea, în nădejdea luminii care de acum va fi mai puternică, înainte punându-se în apă ban de argint sau de apă. Oul roșu îl punem pentru a fi rumeni în obraji, adică sănătoși și puternici.

– Masa din prima zi este importantă, exact cum ați amintit. Există și aici tradiții, de exemplu cine începe masa, cu ce preparat?

– Sigură că da! În tradiție masa de Paște trebuie să cuprindă toate bunătățile pregătite în zilele premergătoare sărbătorii. Tronează, ca să spunem așa, ouăle roșii și pasca, nu lipsesc preparatele de miel, sigur celelalte preparate diferă de la o zonă la alta, dar de obicei nu lipsește ciorba cu leuștean, sarmalele, cozonacul sau dulciurile. Prânzul acesta este al familiei – părinți, bunici, copii, adică neamul cel aproape cum se spune. Această masă se deschide întotdeauna cu ciocnitul ouălor, iar cel mai bătrân din neam este cel cu care de obicei ceilalți membri ai familiei ciocnesc mai întâi ouăle.

– Obiceiurile nu se opresc doar pentru prima zi. Mai sunt încă două zile de tradiții și obiceiuri. Diferă ele în funcție de zonă?

– Cândva, în zona Moldovei sau în zona montană a Munteniei se construia scrânciobul și mai sunt zone în care se practică acest obicei. Datul acesta în scrânciob avea cândva o funcție premaritală, nu doar tinerii ieșeau din casă, ci toată lumea mergea la iarbă verde sau la birt pentru a socializa. Să nu uităm că în Transilvania există obiceiul stropitului, în sudul țării se evidenția măiestria femeilor de a coase, de exemplu în sudul județului Olt încă se păstrează sărbătoarea cămășilor. Să nu uităm mersul la nași, pentru că și el este foarte important, cum fina se străduiește să arate cât de pricepută a fost și ea, iar nașa întoarce favorul pentru că nu se poate ca fina să fie mai presus, de aceea există acest frumos schimb de produse. În aceste zile se dă și de pomană pentru morți pentru că există convingerea aceasta că înainte de a ne hrăni noi, trebuie să ne hrănim strămoșii. Înainte se organizau baluri în a doua și a treia zi de Paști, iar în unele zone se mai păstrează obiceiul. Această sarcină cade mai ales pe umerii flăcăilor, așa cum se întâmplă și cu balurile de la sărbătorile de iarnă.

– Ce ne puteți spune despre cei care se nasc și despre cei care mor în perioada Paștilor? În popor există tot felul de superstiții și credințe…

– Așa este, se spune că cine moare la Paști se duce direct în Rai pentru că cerurile sunt deschise. Iar cel ce se naște în aceste zile este un om cu mult noroc, un om ales, pentru că precum Iisus va fi un om cu vederi progresiste, va fi un om care în societate poate deveni un lider.

– Avem așadar multe tradiții, iar noi ca popor nu ar trebui să le pierdem, ci să le cunoaștem și să le transmitem așa cum se cuvine. Vă mulțumim că ați împărtășit cu noi toate aceste cunoștințe.

– Noi, etnologii, am învățat de la oamenii cu care am stat de vorbă în cercetările pe teren că omul de la țară are acea înțelepciune care ne oferă convingerea că vom putea învinge diferitele dificultăți prin care trecem. Cred că prin credință și tradiție omul nu se simte singur și are acel sentiment al solidarității, iar în aceste zile bucuria este deplină pentru fiecare dintre noi.

Larissa SOFRON

Cultură de „piaţă“ la Gura Humorului

Un spaţiu nou pe scena artei contemporane bucovinene, Piaţa agroalimentară din Gura Humorului îşi propune să dezvolte un program axat pe artişti plastici, atât humoreni cât şi din întreaga ţară, cuprinzând expoziţii ale unor nume importante din arta românească a ultimilor 50 de ani.

2.500 mp...

Piaţa, în suprafaţă de 2.500 mp, a fost modernizată în anul 2018 din banii bugetului local pentru a oferi condiţii optime de igienă şi calitate pentru comercializarea produselor alimentare şi nealimentare. Rapid a devenit un loc unic în România, plin de oameni, cumpărători şi vânzători, curioşi şi iubitori de literatură şi arte plastice, un spaţiu dedicat diversităţii mediilor de exprimare, cu o expoziţie permanentă, un fel de simeză, devenind şi locul unde se vor vinde cărţi, tablouri, legume, carne, produse apicole, ouă, murături sau fructe.

„Să nu se mire nimeni când în Piaţa Centrală a oraşului Gura Humorului turişti care vor veni la Voroneţ vor cumpăra cărţi, tablouri, fructe, vinuri, dulceţuri, ciuperci, fructe de pădure, legume, carne, în fine, o bucată zdravănă de Bucovină“, este mesajul celor care administrează Piaţa Agroalimentară Gura Humorului.

Pol al artei contemporane în Bucovina

După inaugurarea pieţei, pe 21 decembrie 2018, au avut loc deja două evenimente, lansarea cărţii „EmoTicoane“, de Sorin Poclitaru, şi vernisajul expoziţiei de pictură „Artist 2018“, semnată de Radu Bercea. De la începutul lunii martie, humorenii care vor ajunge la Piaţă vor putea admira lucrările pictorului rădăuţean Ioan Bodnar. Beneficiind de un spaţiu stabil, Galeriile de artă de la Piaţa Agroalimentară adoptă o altă abordare de a aduce arta şi artiştii mai aproape de cetăţenii urbei, punând accentul pe promovarea artiştilor plastici şi a scriitorilor contemporani prin expoziţii, lansări de carte şi prin proiecte interdisciplinare experimentale de pictură, sculptură, inclusiv expoziţii de grup.

Într-un oraş în care există muzeu şi un centru cultural modern, cum puţine localităţi din ţară au, Primăria Gura Humorului, în parteneriat cu un om drag locului, Radu Bercea, artistul plastic cu cea mai intensă activitate expoziţională din arealul bucovinean, a pus la cale o surpriză pentru cei care vin la piaţă.

„Avem muzeu, avem Centru Cultural cu săli de expoziţii şi de spectacole, dar nu toţi oamenii ajung acolo. Domnul primar Marius Ursaciuc a convenit împreună cu mine să deschidem la piaţă Galeria «Artis». Este un proiect destul de interesant pentru mine pentru că nu am mai auzit până acum să se facă într-o piaţă o galerie de artă. Dacă publicul nu are timp să frecventeze o galerie de artă venim noi la el. Pe lângă spaţiul dedicat activităţilor specifice din piaţă, unde fiecare tablou este dedicat unui aspect din piaţă, fiind expuse tablouri cu plante, flori, legume, fructe, animale, chipuri de comercianţi, sunt alte două spaţii foarte generoase pe culoarele care duc la magazine şi în zona administrativă, unde ne-am propus expoziţii de grafică, tablouri cu peisaje, arhitectură urbană, flori, portrete, acuarelă etc. Aici traficul este foarte mare datorită oamenilor care privesc spre tablourile expuse şi în mai puţin de o lună piaţa a devenit un loc cunoscut nu numai de humoreni, ci și de turiştii dornici de confesiuni cromatice într-un loc atipic la prima vedere pentru aşa ceva. În curând își vor expune creaţia aici şi alţi artişti din judeţ, dar şi din afara acestuia. Poţi veni la piaţă nu numai să faci cumpărături, ci o poţi vizita doar pentru a privi aceste lucrări“, ne-a spus maestrul Radu Bercea.

Fiecare artist care expune la piaţă donează o lucrare Primăriei oraşului Gura Humorului, astfel încât peste câţiva ani vom avea Pinacoteca de la Piaţă, cu lucrări ale artiştilor plastici consacraţi, dar şi ale celor care se află la primele expoziţii personale sau de grup.

Artistul care demonstrează că pasiunea nu moare

Devenit un reper al artei din Bucovina şi un punct de sprijin al acestor tărâmuri culturale, artistul Radu Bercea a prezentat pe simezele Pieţei Agroalimentare din Gura Humorului, în cadrul expoziţiei de pictură „Artist 2018“, o adevărată colecţie de artă care cuprinde 70 de lucrări de acuarelă, pastel ori culori de ulei, grafică, portrete ale unor personaje desprinse în mare parte din lumea reală sau care s-au dovedit a fi „Vrednici de Bucovina“, pictură pe pânză.

„Pictura pentru mine este o latură a vieţii mele. Prin pictură eu de multe ori mă detaşez, uit de necazuri, de suferinţă“, susţine maestrul Radu Bercea.

Pictorul şi graficianul Radu Bercea, un om cu un destin aparte, este cunoscut prin cele peste 200 de expoziţii, realizate de-a lungul timpului în ţară ori peste hotare, în Ucraina, Ţările Baltice, Franţa şi exotica Brazilie, acolo unde primăria oraşului Rio Negro i-a acordat pe merit titlul de cetăţean de onoare, şi, nu în ultimul rând, prin imaginile plastice ale infernului trăit în perioada de detenţie politică, în cărţi precum „Imagini din gulagul românesc“, „Memoria retinei gulagului românesc“, „Deportaţii“ ori „Mărturii din Infern“. Mai este cetăţean de onoare în Port Marly – Franţa, în Ostriţa, regiunea Cernăuţi, şi Gura Humorului.

Martir al neamului

Radu Bercea este şi un martir al neamului românesc, care a trecut prin gulagul românesc, iar ceea ce a trăit spune şi altora, dar nu prin cuvinte, ci prin imagini pictate, prin desen, printr-o expoziţie itinerantă, „Memoria retinei gulagului românesc“, care a poposit în numeroase oraşe din România, dar şi peste hotare.

Pe 30 aprilie 1959, când era elev în anul trei la Arte Plastice, la Şcoala de Pictură şi Arte Decorative „Octav Băncilă“ din Iaşi, a fost arestat de către organele de securitate în urma unui comentariu la adresa Partidului Comunist pe care l-a făcut în timpul unei discuţii cu colegii săi. Tribunalul Militar Iaşi l-a condamnat pe elevul Radu Bercea la 20 de ani de muncă silnică şi zece ani de degradare civică, motivele fiind „discuţii duşmănoase la adresa regimului din RPR, elogii la modul de viaţă din statele capitaliste, ponegrirea condiţiilor de viaţă din ţara noastră create de PRM şi Guvern“. A trecut prin lagărele din Balta Brăilei, unde i-a cunoscut pe scriitorul Alexandru Ivasiuc, academicianul Alexandru Zub, scriitorul Alexandru Paleologu, în final fiind închis în Bacul Gironde, care avea arborat steagul francez, iar vapoarele care treceau pe Dunăre nu ştiau că acolo este o închisoare.

Silviu BUCULEI

  • Publicat în Sate

Spectacol tradiţional în Bucovina - măştile între ritual şi obiect de recuzită

Bucovina este o zonă în care tradiţiile populare româneşti, peste care şi-a pus amprenta civilizaţia austro-ungară ca urmare a includerii ei în Imperiul Habsburgic în 1775, se păstrează nealterate. De la Vatra Dornei până la Rădăuţi şi Cernăuţi (Nordul Bucovinei) întâlnim cele mai spectaculoase manifestări ale credinţelor şi practicilor magice din lumea satelor din această zonă, printre care se numără şi măştile. Dacă în trecut măştile jucate la cumpăna dintre ani aveau rol de protecţie, legătură spirituală cu forţele supranaturale având funcţii magice, astăzi acestea au devenit mijloace de expresii plastice, unde magicul a subordonat esteticul în dorinţa de a impresiona asistenţa şi de  a crea spectacol prin caricaturizarea în imaginarul rural a diverselor personaje.

La Muzeul Etnografic „Hanul Domnesc“, cele mai vechi măşti populare

Bucovinenii transfigurează de secole, prin măşti şi jocuri, îndeletnicirile de zi cu zi şi momentele cele mai importante din viaţa omului: naşterea, căsătoria şi moartea. Chiar dacă majoritatea măştilor şi-au pierdut caracterul ritualic de odinioară (şi au devenit laice, cu personaje animaliere sau umane: capra, ursul, calul, ţapul, moşii, babele, soldaţii, ţiganii, doctorul, pădurarul, negustorul, bunghierul etc. şi nu mai sunt utilizate pentru a îndepărta boala şi energiile negative, în Bucovina există numărul cel mai mare de măşti de pe teritoriul românesc. Cele mai vechi măşti din zona de nord-est a ţării se află în patrimoniul Muzeului Bucovinei, o parte dintre acestea fiind prezentate publicului la Muzeul Etnografic „Hanul Domnesc“ din Suceava.

„Măştile sunt foarte haioase, sunt executate de meşteri mascaragii (aşa se numesc meşterii care realizează măştile populare), din diferite materiale: blană, fuior de câlţi, materiale textile, pănuşi de porumb, cu ochi de sticlă, dinţi din fasole etc. În expoziţia organizată de Muzeul Etnografic sunt prezentate măşti care se joacă mai ales în cadrul obiceiurilor de iarnă. Este vorba de măşti de cap, care acoperă tot capul, şi măşti obrăzare, care acoperă doar faţa. Ca şi categorii de măşti avem măşti de urâţi (măşti de moşi, de babe – sunt acele măşti blănoase cu tot felul de accesorii) şi măşti de frumoşi, cum ar fi cele de la malancă şi hurta de împăraţi, măşti de militari cu vestoane la care sunt adăugate accesorii, oglinzi, epoleţi pe umeri, coifuri mari din pene de gâscă colorate cunoscute sub denumirea de ceacuri, şi sunt jucate doar în câteva comune din jurul Sucevei. Toate sunt piese din patrimoniul Muzeului de Etnografie, noi le avem în depozitele muzeului, sunt făcute cu ani în urmă, pentru că de la an la an această tradiţie se pierde, se fac din ce în ce mai puţine măşti care păstrează strict autenticitatea vetrei etnofolclorice din care provin. Fiecare mască din colecţia noastră are o descriere referitoare la tipul măştii, materiale folosite, localitatea de provenienţă, datarea“, ne-a spus Maria Cruşninschi, muzeograf, Serviciul de Etnografie al Muzeului Bucovinei din Suceava.

Măştile diferă de la o vatră etnofolclorică la alta

Obiectele vestimentare, piesele de recuzită şi accesoriile personajelor din diferite alaiuri şi jocuri specifice sărbătorilor de iarnă prezentate de Muzeul Etnografic din Suceava datează de la începutul secolului al XX-lea. Ceac-ul (coif mare) este o piesă de recuzită confecţionată din pene colorate întâlnită în zonele Bosanci şi Moara, în „Hurta de Împăraţi“ (ceată de Anul Nou). Penele de gâscă sunt vopsite şi lipite pe o pălărie din fetru, iar culoarea penelor relevă funcţia sau rangul personajului: general, ministru, cancelar, împărat.

Masca de ursar este întâlnită la costumul de ursar, personajul principal din „Alaiul Ursului“, fiind confecţionată din pănuşi de porumb, cârpe colorate, catifea, fuior de câlţi, fasole în zona comunei Dărmăneşti, în timp ce la Dumbrăveni aceeaşi mască are pănuşile de porumb vopsite, dar şi pene de curcan ori fâşii din piele.

Obrăzarul de urât este o mască antropomorfă care înfăţişează un chip uman din categoria „Urâţilor“, confecţionată din blană de oaie albă, brumărie, lână colorată, fasole, în tip ce obrăzarul de moş din zona Vatra Dornei, tot o mască ce înfăţişează un bătrân, este confecţionat din blană de oaie neagră, lână colorată, ţesătură din lână piuată, cârpe colorate. La Suceava obrăzarul moşului este confecţionat din  blană de oaie albă şi brumărie, lână colorată, fuior din câlţi, pălărie din fetru, scoici, fasole, mărgeluţe, în timp ce la Bălăceana pe obrăzarul moşului găsim lemn cioplit, fasole, pânză de sac, cuie. Obrăzarul de babă este o mască antropomorfă care înfăţişează un chip uman (babă) confecţio­nată în zona Sucevei din fuior de câlţi, vezică de porc, cârpe colorate, fasole, carton. Masca de ţigancă de la Ipoteşti este confecţionată din cârpe colorate, tulpan cu decor floral stilizat, fuior de câlţi, lână colorată, bănuţi din tablă.

Cinci meşteri populari duc mai departe tradiţia confecţionării măştilor populare

Măştile populare erau folosite şi la noi încă din perioada precreştină, iar ele s-au păstrat o vreme şi în creştinism, fiind legate de anotimpuri, de naştere, nuntă şi înmormântare, de evenimentele comunităţii, principalele momente din viaţa omului fiind însoţite în acele vremuri de nevoia de alungare a duhurilor rele sau de înveselire. De cele mai multe ori masca populară era concepută să fie cât mai urâtă, ca să alunge răul, după cum reiese şi din volumul „Măştile populare“, publicat de reputatul etnograf Romulus Vulcănescu în anul 1970. Deşi există o tradiţie în confecţionarea măştilor şi un ritual pentru fiecare tip de mască, care se păstrează prin viu grai din generaţie în generaţie, măştile populare sunt folosite astăzi doar în perioada Sărbătorilor de iarnă, în rest ele având rol decorativ, fiind măşti „de ţinut în casă“, pentru alungarea spiritelor rele.

De la Călin Brăteanu, directorul Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din cadrul Centrului Cultural „Bucovina“ al judeţului Suceava, am aflat că în evidenţele instituţiei pe care o conduce sunt cinci meşteri populari care duc mai departe tradiţia confecţionării măştilor populare. Cele mai multe măşti confecţionate de meşterii populari sunt haioase, viu colorate, având rolul de a bine dispune oamenii. Niciodată un meşter nu face două măşti la fel, elementele definitorii ale fizionomiei – ochii, nasul, gura, părul fiind ingenios metamorfozate pentru a întruchipa bătrâneţea, identitatea etnică, profesia şi alte elemente specifice măştii lucrate. Fiecare mască are farmecul ei, este diferită şi exprimă ceva. Personajele reprezentate de măştile din Bucovina ironizează prostia, urâtul sau alte defecte umane, critică asupritorii şi laudă gospodarii cei mai de seamă ai comunităţii. Uneori, când este ironizat un „edil al satului“, un „lider de partid“ sau un personaj „influent în timpurile noastre“, cei care confecţionează măşti îşi atrag antipatii şi duşmani. Cea mai mare parte a măştilor confecţionate de mascaragii iau drumul străinătăţii, iar altele ajung la iubitorii de folclor şi tradiţii din toate colţurile ţării. O altă categorie de măşti antropomorfe confecţionate de meşterii suceveni, din care fac parte cele ce reprezintă vechiul cult al moşilor şi strămoşilor (măşti de babe şi moşnegi), măştile cu caracter etnic (măşti de ţigan sau cele inspirate din costumul popular al diverselor popoare), ajung la ansamblurile folclorice.

Silviu BUCULEI

GALERIE FOTO

Mărţişoarele copilăriei, simple şi uşor de confecţionat

Pe 1 martie se oferă persoanelor dragi mărţişoare în semn de apreciere sau mulţumire. Tradiţia sărbătorii are o vechime de mii de ani, încă de pe vremea dacilor mărţişoarele fiind considerate aducătoare de fericire şi noroc. Ele sunt formate în mod tradiţional dintr-un şnur în culorile alb cu roşu, albul reprezentând iarna şi roşul primăvara, la care se adăugă mici simboluri ale norocului: soare, lună, stea, scară, ancoră, flori, inimă, potcoavă, trifoi cu patru foi, coşar etc.

Pe 1 martie se oferă persoanelor dragi mărţişoare în semn de apreciere sau mulţumire. Tradiţia sărbătorii are o vechime de mii de ani, încă de pe vremea dacilor mărţişoarele fiind considerate aducătoare de fericire şi noroc. Ele sunt formate în mod tradiţional dintr-un şnur în culorile alb cu roşu, albul reprezentând iarna şi roşul primăvara, la care se adăugă mici simboluri ale norocului: soare, lună, stea, scară, ancoră, flori, inimă, potcoavă, trifoi cu patru foi, coşar etc.

Mărţişoarele tradiţionale sunt tot mai căutate

De mărţişoarele autentice, tradiţionale nu ne putem despărţi aşa de uşor, un exemplu în acest sens fiind ceea ce creează meşterul popular Carmen Cristea din Suceava. Este vorba de mărţişoare care reprezintă o fată şi un băiat, făcute din aţă în două culori tradiţionale alb şi roşu, pe care sucevenii le primesc cu drag, cu toate că sunt foarte simple şi uşor de confecţionat. „Sunt mărţişoare pe care le-am făcut împreună cu mama mea în vârstă de 81 de ani şi sunt mărţişoarele copilăriei ei. După cum mi-a povestit chiar ea, motivele de inspiraţie erau păpuşile din cârpe, pe care părinţii le confecţionau pentru a se juca copiii când erau mici. Când era luna martie, având la îndemână aţele cu care lucrau părinţii ţesături şi cusături în casă, copiii au inventat împreună cu părinţii şi bunicii acest tip de mărţişor. Ele se realizează foarte simplu, din mici ghemotoace de aţă roşie şi albă. Se formează o păpuşă sau jurubiţă din aţă cu dimensiunea a patru degete care se modelează tot cu aţă. Se leagă mâinile, picioarele, mijlocul la băieţel şi la fetiţă se formează rochia. Sunt  mărţişoare care au succes, sunt ochioase, copiii sunt atraşi de ele, pentru că sunt inspirate din forma corpului omenesc“, ne-a spus Carmen Cristea.

Lucrate cu suflet

Aceste mărţişoare ingenioase şi cu valoare sentimentală se pot realiza din orice fel de aţă, lâniţă, bumbac, aţă de papiotă, în funcţie de ceea de avem la îndemână în casă. Pe  măsură ce scade dimensiunea, sunt tot mai greu din realizat.

„Cele două siluete, băiat şi fată, urmează a fi împreunate printr-un şnur răsucit manual din aţă roşie şi albă şi legate împreună. Alături de oamenii din aţă avem şi trăistuţe de dimensiuni mici, foarte ingenioase, care au rolul de a promova zestrea bucovineană. Este o ţesătură cu pătrăţele alb şi negru şi baira, care este un şiret alb cu roşu, astfel fiind realizat mărţişorul. Costul nu este mare deoarece este realizat din materiale ieftine, iar la vânzare, ca la orice produs realizat de un meşter popular, munca nu este acoperită. De obicei, meşterul are în sânge dorinţa de a face ceva frumos, autentic, nu urmărește mereu banii. Majoritatea colegilor mei lucrează cu sufletul, se bucură când realizează un obiect nou sau când a ieşit un lucru adevărat, iar mărţişorul nu face parte din categoria meşteşugului, este mai mult legat de artă şi e bine să îl facă toată lumea. Bunicul meu făcea mărţişoare din paie, mama făcea din cârpe, toţi ar trebui să facem mărţişoare, aşa cum ne pricepem, pe care să le dăruim celor dragi“, este îndemnul meşterului popular Carmen Cristea.

Sentimentele meșterilor, în micile obiecte

martisor carmen cristea 3

Carmen Cristea este cunoscută în rândul meşterilor populari şi pentru mărţişoarele din ceramică, ceramica şi pictura fiind pasiunile sale. Absolventă a Liceului Pedagogic, apoi a Facultăţii de Economia Turismului, suceveanca s-a axat pe ce i-a plăcut în viaţă, pictura pe sticlă şi ceramică, fiind pictor decorator sticlărie şi ceramică mai mulţi ani într-una dintre cele mai renumite fabrici de sticlărie din judeţ. Aici a învăţat şi tainele meseriei de sticlar, şi-a deschis orizontul spre ceramică, a avut tangenţă cu materia primă, cu cuptoarele în care se ard ceramica și sticla, cu coloranţii, iar până la realizarea mărţişoarelor din ceramică şi din sticlă nu a fost decât un pas.

„Îi îndemn pe cei care cumpără mărţişoare să achiziţioneze obiecte autentice, care pot fi păstrate în casă ca elemente decorative. Eu de mică am cumpărat numai de la meşteşugari, aşteptam să vină târgurile să-mi cumpăr ceva. De aceea doresc ca oamenii să achiziţioneze aceste obiecte făcute cu mare drag de colegii mei. Sunt meşteri populari din mai multe zone, sunt mărţişoare din lemn, din coajă de ghindă, din coajă de nucă, mărţişoare cusute, mărţişoare din pânză, mărţişoare decorate pe ouă de prepeliţă etc. Pe chipurile celor care cumpără mărţişoare tradiţionale se poate citi o bucurie aparte. În loc să cumpere mărţişoare realizate în serie, toate la fel, este mai valoros şi mai frumos un mărţişor lucrat manual, iar cel care îl primeşte va avea şi o mică parte din sufletul unui meşter român. Este şi un respect faţă de cel căruia îl dăruieşti“, ne-a asigurat Carmen Cristea. 

Cadou simbolic, oferit din inimă

Originile sărbătorii mărţişorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, pe 1 martie, lună care purta numele zeului Marte, ocrotitor al câmpului şi al turmelor, zeu care personifica naşterea naturii. La vechii traci era omagiat zeul Marsyas-Silen, considerat inventatorul fluierului, cultul său fiind legat de glia maternă şi de vegetaţie, fiindu-i consacrate sărbătorile primăverii, ale florilor şi fecundităţii naturii. Se mai spune că dacii credeau în simbolurile norocoase ale primăverii şi le purtau până când înfloreau copacii. Semnificaţia mărţişorului a rămas aceeaşi de-a lungul timpului, un simbol al primăverii, al revenirii la viaţă, care ne aduce optimism şi credinţă. Şi forma acestuia s-a schimbat, adaptându-se cerinţelor vremii. „Mama mea este din satul Poieniţa, un sat bătrânesc foarte frumos din judeţul Neamţ, situat lângă pădure. Primăvara se respectau câteva tradiţii legate de mărţişor. După ce erau purtate timp de aproape o lună, mărţişoarele erau agăţate într-un trandafir, vişin sau cireş înflorit din faţa casei. Se credea că, dacă pomul va rodi, omul va avea noroc sau şnurul roşu îl va proteja de boli, fiind protejați copiii și casa“, ne-a spus Carmen Cristea.

Silviu Buculei

  • Publicat în Traditii

Ansamblul „Mugurelul“ reînvie folclorul autentic

La Iași, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) „Ion Ionescu de la Brad“, în decursul timpului pasionații de domeniul folcloric au conservat tradițiile și obiceiurile străvechi, păstrând patima jocului moldovenesc. Astfel, de mai bine de 49 de ani, o mână de oameni, de la seniori până la elevi, păstrează nealterat folclorul autentic și mențin viu „cel mai longeviv ansamblu folcloric studențesc din România“.

Mână de la mână… reîntregim hora străbună

Povestea acestui ansamblu începe cu aproape jumătate de secol în urmă, când o mână de studenți de la USAMV Iași s-au hotărât să întemeieze un grup folcloric.

Cătălin Hilițanu, coregraful Ansamblului „Mugurelul“ de astăzi, a început să îi coordoneze și să îi pregătească pe membrii ansamblului încă din 1974. Acesta a studiat dansul popular, iar primii pași și diversele suite de dansuri din zona Moldovei nu au reprezentat un chin pentru el, mai ales că cel care l-a inițiat în arta coregrafiei a fost maestrul Viorel Vătămaniuc, din cadrul Ansamblului „Ciprian Porumbescu“ din Suceava. După ani și ani, foștii dansatori din vechea generație au decis să se întrunească din nou, sub îndrumarea aceluiași coregraf. Datorită acestei inițiative, în acest moment Ansamblul „Mugurelul“ numără peste 80 de membri: dansatori, dar și soliști vocali. Pe lângă voie bună, patima dansului și iubirea față de tradiție, un ansamblu precum acesta nu poate fi remarcat fără minunatele costume tradiționale noi, croite după modele autentice găsite la Muzeul Etnografic al Moldovei.

ansamblul Mugurelul b

Începând de anul acesta, Ionuț Timofte este reprezentantul ansamblului și se ocupă de recuzită, de costumele populare şi de buna funcţionare a activităţii întregului ansamblu. Acesta ne mărturisește că nu este greu, atunci când ai ambiţie și dai dovadă de punctualitate şi chef de joc: „Mă bucur că am şansa de a le arăta şi celor din zona mea că şi pășcănenii sunt vrednici la joc.“

Mână de la mână, munca depusă nu are cum să nu dea roade. Membrii ansamblului se întâlnesc săptămânal, repetând câte două-trei ore. În cazul unui spectacol, orele se dublează, chiar se triplează; la fel și efortul depus: „Repetițiile se desfășoară în Aula Magna «Haralamb Vasiliu», de luni până joi, uneori și în week-end, când avem programul încărcat. Chiar și atunci când fiecare dintre noi a avut o zi mai solicitantă, repetițiile ne fac să ne detașăm de toate și să ne unească și mai mult. Membrii ansamblului sunt ca o familie și doresc să păstreze legături strânse pe tot restul vieții. Datorită performanțelor noastre, fiind văzuți și apreciați de ceilalți, am fost solicitați să ținem momente artistice la diferite evenimente private.“

Ionuț s-a întâlnit cu dansul popular încă de mic copil, învățând să facă primii pași de la părinți. Acesta este din Pașcani, oraș ce păstrează tradiţia dansurilor moldoveneşti, dar locul unde a copilărit este satul Hărmăneștii Vechi, județul Iași, unde pe viitor are planuri mari și dorește să ducă tradiția mai departe, să instruiască tinerii comunei, formând un ansamblu folcloric așa cum este cel din care face parte în acest moment.

Suite și strigături moldovenești

ansamblul Mugurelul d

În primul an de facultate, aflând de Ansamblul „Mugurelul“, nu a ezitat şi a participat încă de la prima întrunire la repetiții: „Am pornit pe acest drum la începutul primului an de facultate, fiind singurul membru nou al ansamblului din acea perioadă. M-am integrat repede în colectiv și împreună am învăţat dansurile și strigăturile. Astfel, am reuşit să legăm suitele de dansuri, respectiv o suită cu dansuri din zona Vasluiului, urmând apoi Suita Hârlăului și a Iaşului, pe care le dansăm şi astăzi. În momentul acesta eu sunt mâna dreaptă a domnului coregraf și sunt încântat că avem spectacole atât în țară, cât și în străinătate. Chiar în această perioadă ne pregătim pentru o deplasare în Polonia, unde vom participa la Festival of Traditional Art-InterFolk.

Per ansamblu, spectacolele sunt ample, cuprinzând momente din viața omului, mai ales că atât cântecul cât și jocul popular sunt reflexia străbunilor asupra urmașilor. Astfel, în cadrul fiecărui spectacol cei prezenți vor avea ocazia să retrăiască cele mai importante evenimente din viața satului moldovenesc, evidențiind obiceiuri și trăiri ale țăranului român petrecute odinioară, dar și datini și obiceiuri legate de naștere, șezătoare și clacă, nuntă, hora satului, plecarea flăcăilor la război și obiceiurile de iarnă.

Legătura cu identitatea noastră ca popor o putem menține doar păstrând vii tradițiile și obiceiurile populare, precum și cântecul și dansul popular, ale căror origini ajung să se piardă în negura timpului; avem datoria să le ducem mai departe, prin intermediul noilor generații și să transmitem bucuria de altădată a jocului și cântecului dulce moldovenesc. Cu siguranță un exemplu demn de urmat este Ansamblul „Mugurelul“ care a adunat generații de studenți și a salvat folclorul specific zonei Podișului Moldovenesc. Acesta întinerește prin fiecare generație nouă de dansatori ce aleg să se prindă în jocul popular.

Beatrice Alexandra MODIGA

  • Publicat în Social

Un meşteşug străvechi tot mai căutat. Confecţionarea opincilor tradiţionale

Pe vremuri, încălţămintea de zi cu zi, dar şi de sărbătoare a ţăranului român era opinca. În unele vetre etnofolclorice şi astăzi opincile fac parte din elementele costumului popular, fie că acoperă talpa femeii fie pe cea a bărbatului. Confecţionarea opincilor, încălţări moştenite de la daci, este un meşteşug, care în Bucovina este păstrat şi transmis mai departe de Marin Gogălniceanu din Sasca Mică, meşter popular, membru al Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova.

Opincile, suveniruri şi elemente ale costumului popular

Realizate mai întâi din piele de porc, după anii ’50 din cauciuc şi în prezent din piele de porc sau de vită, opincile au ajuns obiecte de muzeu, suveniruri pentru turiştii străini, iar o mică parte sunt purtate de soliştii de muzică populară şi de dansatorii care îmbracă costumul popular. Ca să faci opinca din piele de porc, animalul trebuie să aibă o vârstă de doi ani şi se foloseşte numai pielea de pe spatele porcului care este mai rezistentă. Opincile purtate mai mult de membrii ansamblurilor de dansuri populare, cele achiziţionate de colecţionari sau de iubitorii tradiţiilor din satele româneşti şi care le poartă doar ocazional sunt confecţionate din piele de vită, care e argăsită cu diverse substanţe chimice.

„Mergând la şcoală în clasa I, colegii mei erau toţi cu opinci şi cu trăistuţă pentru cărţi. Tatăl meu, fiind salariat, şi-a permis să mă trimită la şcoală cu ghiozdan şi cu sandale. Eu am venit plângând acasă şi am spus că vreau opinci şi traistă la fel cum au toţi colegii mei din clasă. Împreună cu fratele meu a făcut o pereche de opinci și mi-a rămas întipărit în minte cum au fost făcute. Mai întâi a fost dorinţa de a le purta, apoi de a le confecţiona. Acum fiind pensionar şi având timp, am scos modelele de opinci din lada de zestre a familie şi am început confecţionarea lor“, îşi începe povestea de opincar Marin Gogălniceanu.

Opincile, cea mai sănătoasă încălţăminte

opinci DSC 0486

Meşterul din Sasca Mică spune că nu este greu de realizat o pereche de opinci, dar durează mai bine de cinci, şase ore. Se croieşte pielea prelucrată, în funcţie de mărimea opincii, stabilindu-se mărimea formei dreptunghiulare a materialului croit. Se înseamnă găurile mici pentru cusut, care trebuie perforate pentru piele tare, şi găurile mai mari prin care trece o cureluşă numită nojiţă, confecţionată tot din piele şi care adună această bucată de piele în jurul piciorului, dându-i formă de încălţăminte. La final se coase opinca. Pe vremuri opincile erau cusute cu fire de păr răsucite, provenite din coada unui cal, dar astăzi este folosită aţa şi sfoara de cizmărie. Deşi pare a fi uşor de cusut o opincă, nu este chiar aşa pentru că trebuie formate încreţiturile opincii, care formează vârful ascuţit. Mai mult durează modelele cu nojiţe sucite în trei sau patru fire din lână neagră de oaie. Opincile se încălţă peste ciorapi de lână sau obiele albe şi sunt cea mai sănătoasă încălţăminte pentru că în ele nu transpiri.

„Şi eu port opinci, nu poţi să faci opinci şi să mergi în pantofi. Opincile sunt foarte sănătoase. Toate organele omului sunt reflectate în talpă. Cu opincile mergând pe pietriş, pe pământ se face un masaj al tălpilor, este acea reflexoterapie prin care se stimulează natural punctele reflexe din talpă, un adevărat «tablou de comandă» pentru activităţile întregului organism. Păcat că unii nu ştiu, iar alţii nu au încredere în medicina tradiţională“, consideră Marin Gogălniceanu.

Pe lângă opincile din piele de bovină, meşterul de pe malul Moldovei confecţionează şi brâie, chimire, materia primă fiind asigurată din materialul pentru confecţionarea opincilor.

Silviu Buculei

Expo - Conferința Produsul Românesc

“100 de ani de Romania – 100 de ani de TRADITIE – 100 de GUSTURI ALESE”

Revista de specialitate RO.aliment are plăcerea de a vă invita la ce de-a 3-a ediție a Expo – Conferinței Produsul Românesc, “100 de ani de ROMANIA – 100 de ani de TRADITIE – 100 de GUSTURI ALESE”, motiv de sărbătoare a 100 de ani de produse alimentare romanești.

Întâlnirea anuală a producătorilor, procesatorilor și furnizorilor implicați în ramurile industriei agro-alimentare din România, cu autoritățile de profil, specialiști, experți, cercetători găzduiește și concursul “Ora de bun gust”- desemnarea premiilor “Gustul Ales 2018”, cat si Meeting Retail – mesele rotunde destinate facilitării accesului producătorilor și procesatorilor la raft.

Evenimentul va avea loc in București la Clubul Diplomatic, in ziua de 7 iunie

Cei 100 de ani care se împlinesc de la Marea Unire sunt cu siguranță motiv de bilanțuri. Sunt mărci românești care au trecut testul timpului și au parcurs alături de România drumul ei istoric cu suișurile și coborâșurile sale. Și ne bucurăm că unii dintre reprezentanții acestor mărci se vor afla printre noi pentru a ne spune câteva din secretele acestei dăinuiri în timp.

Facem bilanțul anilor trecuți pentru a vedea cum stăm și pentru a fi mai bine pregătiți pentru timpurile ce vor veni. Marile provocări pentru toți producătorii români din industria alimentară țin de adaptarea la timpul ce ni s-a dat și mai ales la tehnologiile lui. Adoptarea celor mai potrivite metode de producție, transport depozitare sau vânzare pot face diferența în sensul acelei dăinuiri în timp. Iar noi vrem să vă fim alături pentru a vă ajuta să fiți tot timpul cât mai bine informați pentru luarea celor mai potrivite decizii.

În lumina  realităților (viziunea autorităților vs. poziția producătorilor și procesatorilor) cu care se confruntă industria românească/produsul romanesc, ne-am dorit să cream prin acest eveniment, o platformă B2B ce facilitează conexiuni la nivel înalt între jucători și autoritățile de profil, specialiști, experți, cercetători.

Printre temele care vor fi atinse în cadrul evenimentului  organizat de revista RO.aliment se numără:

  • Probleme ale industriei alimentare pentru care autoritățile au/preconizează soluții în viitorul apropiat
  • Publicitatea mincinoasa
  • Alinierea etichetării produselor alimentare tradiționale la cerințele legislației comunitare
  • Frauda alimentara – exemple si planuri de siguranța și control
  • Produsele vegetale – tradiție, avantaje nutriționale și trenduri de consum
  • Greșeli de etichetare a produsului alimentar românesc – exemple și sfaturi
  • Produsul românesc un bilanț al ultimilor 28 de ani
  • Acrilamida – update
  • Povestea de succes a celor mai longevive mărci românești
  • Alergenii alimentari in produsele de panificație
  • Cat de căutat este produsul romanesc la raft? Își doresc consumatorii produse alimentare romanești?
  • Piețe externe cu potențial pentru produsele romanești
  • Contextul regional în care evoluează industria românească;

Am invitat să intre în dialog cu participanții, reprezentanți ai Comisiei pentru agricultură, MADR, ANPC, ANSVSA, ROMALIMENTA, APRIL, ARC, PROAGRO, APAR, AMRCR, ROMPAN, PRODCOM, UCPR, reprezentanți ai ambasadelor și ai companiilor străine interesate de piața românească, reprezentanți ai ambasadelor.

In cadrul evenimentului vor avea loc doua momente speciale:

  • Concursul “Ora de bun gust”, desemnarea premiilor “Gustul Ales”
  • Meeting Retail – fiecare producător înscris are posibilitatea de a purta discuții individuale de 10-15 minute, cu reprezentanții marilor rețele de magazine pentru a-și prezenta produsele și pentru a află detalii în legătura cu posibilitatea de a intra la raft.

ORGANIZATOR: RO.aliment

PARTENER PREMIUM SI SPONSOR AL CONCURSULUI “ORA DE BUN GUST”: BORSEC- regina apelor minerale

PARTENERI GOLD: KUK ROMANIA, NSF Romania

PARTENERI: INAQ CONSULTING, IBA – Institutul de Bioresurse București, Ocean Fish

PARTENERI OFICIALI: ROMALIMENTA, APRIL, ARC, APAR, ROMPAN, PROAGRO, ASIAR, AMRCR, APCPR

PARTENERI MEDIA: GHIDUL FERMIERULUI, AGROSTANDARD, TVR, LUMEA SATULUI, AGROBUSINESS, DACICCOOL, AGROAZI, MAGAZIN PROGRESIV

Produsul Românesc este cel mai de succes eveniment de acest gen. Este locul unde vă puteți întâlni cu cele mai bune practici pentru creșterea afacerilor și accesul pe noi piețe, unde puteți să interacționați cu reprezentanți ai retail-ului obținând contacte valoroase.

Pentru alte informații ne puteți transmite un mail la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau ne puteți contacta la tel +40 744 162 991. Ate informații pe http://www.roaliment.ro

Boboteaza – tradiţie şi credinţă la Poiana Stampei

În comuna suceveană Poiana Stampei se mai păstrează încă nealterate vechile obiceiuri de iarnă. În localitatea situată la graniţa dintre Ardeal şi Bucovina iernile sunt ca în poveşti, cu zăpadă şi cu geruri năprasnice. Sărbătorile de Iarnă încep cu postul pe care îl ţine aproape tot satul, în Ajunul Crăciunului se merge cu colinda la fiecare casă, iar în prima zi de Crăciun toată lumea merge la biserică, îmbrăcată în costum popular. Seara, fiii satului plecaţi în toate colţurile ţării sau peste hotare, împreună cu părinţii şi toţi cei dragi se întâlnesc la Casa de Cultură, unde are loc spectacolul „Sfânta seară de Crăciun“, în care evoluează ansambluri de datini şi obiceiuri din comună şi din judeţ. De Anul Nou se organizează cete care au în componenţă capre, urşi, ţigani, mascaţi, însoţite de muzicanţi care fac urări la fiecare casă. Sfârşitul Sărbătorilor de Iarnă este marcat de sărbătoarea Botezului Domnului şi prăznuirea cinstitului şi slăvitului proroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului.

O cruce de gheaţă presupune o zi de muncă în ger

În fiecare an, sfinţirea cea mare a apei, în ziua de Bobotează, se face la un altar de gheaţă realizat pe malul râului Dorna care traversează comuna. În ajun, cei mai vrednici gospodari se duc la râu unde, în amonte, decupează blocuri de gheaţă, pe care le transportă la locul de rugăciune pentru a fi făcută crucea mare din gheaţă şi masa pe care preoţii aşază Evanghelia şi celelalte obiecte de cult. În trecut, localnicii foloseau ca unelte ferăstrăul şi toporişca, iar acum taie gheaţa cu drujba. Gheaţa din apa râului Dorna este recunoscută în zona Bucovinei şi a Bistriţei pentru puritate; în iernile mai calde, când în zona de şes şi deal nu îngheaţă apele, gheaţa necesară confecţionării crucilor care se pun în curtea bisericilor este adusă din Dornişoara, sat component al comunei Poiana Stampei, cunoscut prin temperaturile deosebit de scăzute.

Pregătirea sfinţirii apei se face cu multă atenţie

Locul de desfăşurare a slujbei se alege împreună cu preotul satului, într-un spaţiu larg, ferit de vânt, lângă o punte de lemn care traversează râul Dorna şi unde, pe timp de vară, turiştii care practică river rafting sunt aşteptaţi cu plăcinte calde, ceai şi ţuică fiartă. Înainte de răsăritul soarelui, gospodarii aduc fân la altarul de gheaţă. Aşa cum am aflat chiar de la cei care amenajează locul, Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioară l-ar fi născut pe Domnul nostru Iisus Hristos într-un grajd de animale.

Pentru slujba de Bobotează este adusă apă neîncepută, de la un izvor din munte, care este pusă în vase mari. Tot dimineaţă se tăie şi se scoate din râu o bucată de gheaţă, pentru ca preotul să poată sfinţi şi apa râului.

Sfinţirea apei respectă o tradiţie moştenită de peste 100 de ani. Nu există slujbă de Bobotează fără cruce de gheaţă. În anii când nu a fost ger şi apa nu a îngheţat la Dornişoara – iar aceasta s-a întâmplat de foarte puţine ori – oamenii au făcut cruce de gheaţă cu ajutorul tiparelor confecţionate din lemn, în care s-a pus apă la îngheţat în frigidere. Sătenii consideră crucea de gheaţă ca fiind ciclul vieţii, ea făcând legătura între Botezul Domnului şi răstignirea Sa. „Ridicarea crucii de gheaţă este o datorie de onoare pentru noi, cetăţenii comunei Poiana Stampei“, ne-a spus Ioan Pilug, unul dintre sătenii care este prezent în fiecare an la procesiunea de la râul Dorna.

Procesiune şi ceremonial religios de sfinţire a apei pe malul râului Dorna

După Sfânta Liturghie, la biserică, toată suflarea satului rosteşte ultimele colinde de la Sărbătorile de Iarnă, vechi, tradiţionale zonei de munte, care reflectă prin versuri viaţa oamenilor simpli de pe aceste meleaguri, multe dintre ele culese de profesoara Dorina Paicu şi membrele grupului folcloric „Flori de pe Dorna“. Apoi, se porneşte din faţa Bisericii „Sf. Arh. Mihail şi Gavril“, situată în centrul comunei, în procesiune până la râul Dorna, unde se desfă­şoară ceremonialul religios de sfinţire a apei. Acesta aminteşte de Botezul Domnului în apa Iordanului, sărbătoare numită şi Epifania sau Teofania, una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii deoarece nimeni nu poate deveni creştin fără botez.

Întreg ceremonialul religios, la care participă toată suflarea comunităţii, se desfăşoară în jurul crucii de gheaţă şi le reaminteşte localnicilor cele petrecute la apa Iordanului, când Iisus a venit din Galileea la râul Iordan, unde era Ioan Botezătorul, cerând să fie şi el botezat.

Preoţii Domiţian Tătaru şi Constantin Jbanca cheamă, în genunchi, puterea Duhului Sfânt, pentru ca apa sfinţită să aibă puterea de a sfinţi viaţa oamenilor şi a satului prin binecuvântarea Domnului. Conform preotului Domiţian Tătaru, Boboteaza este o manifestare a celor trei Persoane ale Treimii: Fiul se botează în Iordan de către Ioan, Spiritul Sfânt se coboară asupra lui Iisus, iar Tatăl din Cer Îl declară ca fiind Fiul său.

Stropirea ogorului cu apă sfinţită aduce rod bogat

„Când fac sfinţirea apei mă rog ca apa aceasta să se sfinţească cu puterea, cu lucrarea şi cu pogorârea Sfântului Duh, pentru ca să se pogoare peste ea lucrarea cea curăţitoare a Treimii celei mai presus de fire, pentru ca să fie tămăduitoare sufletelor şi trupurilor şi să izgonească toată puterea cea potrivnică. Prin gustarea şi stropirea cu apă sfinţită să ne trimită Dumnezeu binecuvântarea Sa, care să ne spele de întinăciunea patimilor. Din această apă se vor adăpa păsările cerului, peştii şi celelalte făpturi din ape, păstorii vor aduce animalele la râu pentru a le potoli setea, oamenii îşi vor uda ogorul pentru a avea rod bogat. Dacă va fi apă pe râurile şi lacurile noastre, noi nu vom suferi de sete şi de arşiţă. Potrivit învăţăturii Sfinţilor Părinţi, «firea apei celei sfinte este ca să spele şi trupul, şi sufletul Său». Această apă sfinţită de preot poartă în ea puterea curăţitoare şi sfinţitoare a harului dumnezeiesc. De aceea, cu ea se stropesc şi lucrurile care trebuie binecuvântate sau sfinţite, cum ar fi binecuvântarea şi sfinţirea prapurilor, sfinţirea crucii şi a troiţelor, a clopotului, a vaselor şi veşmintelor liturgice, sfinţirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor şi a Sfântului şi Marelui Mir. Pe multe dintre acestea le vom sfinţi în acest an, pentru că Bunul Dumnezeu ne ajută, iar, după trei ani de la incendiu, biserica noastră se reconstruieşte cu ajutorul dumneavoastră“, a spus preotul Domiţian Tătaru.

După slujba de sfinţire a apei, transformată în agheasmă, fiecare sătean ia apă sfinţită în vasele cu care a venit de acasă. Pe drumul de întoarcere toţi cei prezenţi la slujba de Bobotează strigă „Chiraleisa!“ pentru belşugul roadelor din acest an, pentru a avea furaje şi animale sănătoase, pentru a fi feriţi de boli şi primejdii. În drumul spre casă, sătenii toarnă câte puţină agheasmă în fântânile întâlnite în cale, iar odată ajunşi în gospodărie, oamenii stropesc cu aceasta curtea, casa, grajdul, animalele din grajd, pomii din livadă.

GALERIE FOTO


Silviu Buculei

Ansamblul „Cununa Călimanilor“, ambasadorul tradițiilor din zona Mureșului

În zilele de sărbătoare, pe ulițele Muzeului Satului „Dimitrie Gusti“ din București te întâlnești mereu cu persoane care păstrează tradițiile și obiceiurile românești, ba mai mult, le și transmit din generație în generație. Așa l-am cunoscut pe domnul Vasile Gabor, coregraful Ansamblului „Cununa Călimanilor“. Era înconjurat de copii și tineri, îmbrăcați în costumul popular specific comunei Deda din județul Mureș. O comună de altfel cu o vastă activitate culturală și care are chiar și un muzeu etnografic.

„Acest ansamblu a fost înființat în 2004. Am avut de-a lungul timpului mai multe generații de copii pe care i-am învățat jocuri populare, nu doar de pe Valea Mureșului, ci suite de dansuri din zone limitrofe comunei noastre. Împreună cu un colectiv de părinți inimoși am înființat o asociație culturală și astfel participăm la diferite festivaluri sau acțiuni pe care le desfășurăm în comună. La noi totul este cântec, joc și voie bună. De exemplu, anul trecut am fost la un festival internațional organizat în Macedonia, iar cu generațiile anterioare am fost și în Polonia, Bulgaria, Ungaria. Noi prezentăm pe scenă 8 suite de dansuri specifice diferitor zone ale țării, iar cu ajutorul părinților din cadrul asociației am realizat costume pentru fiecare dintre aceste zone. Așa ne prezentăm cu mândrie în orice colț din lumea asta“, a punctat coregraful ansamblului.

În prezent, domnul Gabor coordonează activitatea celor 36 de dansatori, 5 instrumentiști și 4 soliști vocali. Obiectivele acestora sunt culegerea, transmiterea și promovarea folclorului din zonă prin intermediul cântecelor, al jocului și al obiceiurilor. Repertoriul ansamblului este format din dansuri și cântece din zona folclorică a Văii Superioare a Mureșului, dar și din alte zone precum Câmpia Transilvaniei, Făgăraș, Moldova sau Maramureș. 

Ce mi-a plăcut cel mai mult la membrii ansamblului a fost mândria cu care purtau costumul popular specific zonei de baștină, precum și timiditatea specifică tinerilor din lumea satului, care iubesc tradiția și își rup din timpul liber ca s-o prezinte și celorlalți. Mult timp de acum încolo îmi vor rămâne în minte zgarda cu bani de argint purtată de fetele din ansamblu și pălăria cu pene de struț și mărgele a băieților. De ce tocmai aceste elemente? Pentru că sunt specifice comunei Deda și imposibil de atribuit altei zone din țară.

De remarcat este faptul că, deși ansamblul nu are o istorie vastă în spate, ci este format la începutul anilor 2000, membrii acestuia sunt deja cunoscuți la nivel național și internațional și apreciați, pentru că transmit prin dans și cântec bucurie și speranță. Speranța că tradițiile românești nu vor muri niciodată!

amsamblu cununa a

Larissa SOFRON

  • Publicat în Cultura

Tradiția oieritului, reconfirmată în Sibiu și Brașov

Astăzi vom analiza evoluția zootehniei în două județe, Brașov și Sibiu, care se aseamănă din mai multe puncte de vedere: ambele au atins un nivel economic de dezvoltare ce le clasează în Top 10 după cifra de afaceri; au, alături de Maramureș și Alba, cel mai mare număr de produse tradiționale atestate; sunt asemănătoare ca dispunere geografică, iar relieful a permis ca zootehnia să fie ramura cea mai importantă a agriculturii, în special creșterea oilor.

Agricultura Brașovului, locul 7 între prioritățile autorităților

Suprafața județului Brașov este de 536.309 ha, 52,44 % înseamnă suprafață agricolă (281.251 ha), din care arabil – 120.528 ha, pășuni – 98.548 ha și fânețe – 60.836 ha. Mediul rural reprezintă 77% din teritoriu, iar ca dispunere geografică, relieful muntos ocupă circa 40% din suprafața județului, iar cel depresionar și deluros – 60%. Amplasarea într-un asemenea cadru natural a permis ca agricultura să exceleze în ramura creșterii animalelor, în special a ovinelor. Dacă vreți, economia rurală s-a reglat de una singură în acest sens, dovadă și evoluția efectivelor de animale din 1990 încoace. La o zootehnie centralizată și programată de la centru, numărul de bovine, porcine sau păsări era aproape egal cu cel din oricare alt județ al țării cu posibilități naturale mai bune decât ale Brașovului. Față de 1990, efectivul de bovine a scăzut, în 2015, la 46,21%, cel de porcine – la 43,82%, iar cel de păsări – la 76,51%. Asta cu toate că zona dispune de un important nucleu de cercetare și ameliorare a bovinelor (rasa Bălțată Românească ameliorată prin încrucișarea cu Red Holstein) și păsări (singurul patrimoniu genetic cu populații pure de curci din România). În schimb, populația de ovine, pentru că relieful este compatibil cu dezvoltarea acestei specii, a crescut cu 11,5%. Numărul de caprine a crescut, în același interval, cu 15% (tabelul nr. 1).

Totuși, Brașovul, având alte resurse de dezvoltare (turism, industrie, servicii), autoritățile nu pun extrem de mare accent pe agricultură. În Strategia de dezvoltare a județului, Orizont 2020-2030, măsurile pentru dezvoltarea mediului rural prin agricultură sunt abia pe locul șapte între prioritățile specialiștilor. Și nu orice fel de agricultură, ci doar cea bio, ca posibilă nișă de succes. De altfel, lista produselor tradiționale, termen ce incumbă noțiunea de „natural“, cuprinde produse din lapte de vacă, oaie sau capră (caș, brânză, telemea, urdă, cașcaval), preparate din carne de porc sau de vită (cârnați, slănină, mușchi, mușchiuleț, caltaboș etc.), pâine cu cartofi, dar și produse mai deosebite, ca dulceața de trandafiri sau pește afumat.

Ca măsuri pentru dezvoltarea zootehniei, strategia de dezvoltare a județului are în vedere: susținerea și dezvoltarea activităților pentru creșterea animalelor în special în zona de nord a județului și în zona Făgăraș, folosind material genetic de calitate; importul de rase de ovine și bovine cu randamente sporite la producția de carne, dar și păstrarea raselor tradiționale; refacerea pajiștilor și a pășunilor comunale; sprijinirea creșterii efectivului de bubaline; asigurarea încărcării optime a pășunilor cu animale pentru menținerea calității pajiștilor; diversificarea producției și deschiderea către noi oportunități de piață; folosirea eficientă a programelor de ajutorare și finanțare a agricultorilor etc.

Ce ziceți de Drumul Brânzei?

Sibiul este, ca întindere, cu 1,28% mai mare ca Brașovul, având o suprafață totală de 543.248 ha. 30% din teritoriu este ocupat de munți, 50% – de dealuri și podiș, restul reprezentând aria depresionară de contact desfășurată între cele două forme de relief. Ponderea principală este reprezentată de terenuri agricole (56%) și terenuri cu vegetație forestieră (37%). Suprafaţa agricolă este de 305.280 ha: 117.000 ha arabil, 108.000 ha de pășuni, 73.000 ha de fânețe, 5.000 ha de vie și livezi. Structura agriculturii este adecvată specificului zonei, astfel încât sectoarele vegetal și cel de creștere a animalelor sunt bine reprezentate. În zona montană și submontană, agricultura este profilată pe creșterea animalelor, preponderent a ovinelor, o activitate de mare tradiție în Sibiu. În zona colinară și de podiș se cultivă cereale, cartofi, legume, dar este dezvoltat și sectorul de creștere a animalelor, iar în Podișul Târnavelor condițiile sunt propice culturii viței-de-vie. Vorbind despre creșterea ovinelor, Sibiul deține un fel de brand de țară ca tradiție, aceasta fiind activitatea zootehnică de bază și înainte de 1990, dar și acum. Efectivul de ovine a crescut cu 15,64%, de la 367.500 de capete la 574.770 de capete. În schimb, numărul de bovine a scăzut dramatic (53,27%), la fel stând lucrurile și în cazul porcinelor (61,79%) și păsărilor (80,07%) (tabelul nr. 2).

La fel ca Brașovul, Sibiul a cunoscut o importantă dezvoltare a turismului și a industriei. Dar autoritățile nu ignoră ruralul, un la fel de mare furnizor de turism până la urmă, la fel ca municipiul reședință de județ ori zona de munte. Ca dezvoltare viitoare, autoritățile pun mare accent pe creșterea ovinelor și mai ales pe valorificarea tradiției privind acest sector. Nu-i de mirare, deci, că vom avea o latură turistică a oieritului, printr-un așa-zis Drumul Brânzei. Și neapărat, sibienii vor să extindă latura „agriculturii naturale“, fiind printre județele cu cele mai multe produse de acest fel înregistrate. Obiectivul este așadar promovarea agriculturii extensive – ecologice (organică, biologică), iar ca măsuri ar fi: sprijinirea înființării și funcționării administrative a asociațiilor profesionale și a grupurilor de producători specializați pe creșterea animalelor, procesare sau comercializare de produse agricole; încurajarea instalării tinerilor fermieri prin măsuri active din PNDR; promovarea continuă a producției ecologice; dezvoltarea cu prioritate a zootehniei și creșterea ponderii acesteia în totalul producției agricole; îmbunătățirea pășunilor; introducerea sau continuarea metodelor agricole de producție prietenoase cu mediul, promovarea biodiversității, a solului și a calității mediului.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 12, 16-30 iunie 2017 – pag. 36-38

În Bucovina, tradițiile se află pe mâini bune

Indiferent de perioada din an când alegi să vizitezi Bucovina, sigur vei avea șansa să admiri și chiar să cumperi ouă încondeiate de la meșterii populari din zonă. Acest meșteșug se transmite din generație în generație, iar modelele și tehnica de execuție oferă unicitate ouălor, iar valoarea acestora este recunoscută la nivel mondial. Nu demult am vizitat Mănăstirea Moldovița, un sfânt lăcaș situat în comuna cu același nume din județul Suceava. Aici nu erau la fel de multe tarabe ca la celelalte mănăstiri din zonă, însă meșteșugarii nu puteau să lipsească. Astfel l-am cunoscut și pe tânărul Paul Daniel Boșutariu, nu avea tarabă, doar o băncuță mică pe care stătea cuminte și aștepta cumpărători chiar la intrarea pe drumușorul ce duce spre mănăstire.

M-am apropiat de el în ideea de mă uita la ouăle așezate în cofraj și să-mi aleg unul dintre ele. M-a întâmpinat cu căldură și zâmbetul pe buze, foarte „dezghețat“, după cum se spune în zonă, și mi-a explicat că unele ouă sunt creația lui, altele ale bunicii. Acela a fost momentul în care mi-a stârnit curiozitatea și am vrut să aflu mai multe despre el. L-am întrebat de unde are această pasiune și bineînțeles dacă ceilalți îi apreciază munca. „Am învățat de la ambele mele bunici cum să încondeiez ouă, care la rândul lor știu ce și cum să facă de la bunicile lor. La mine în familie toate femeile încondeiază ouă, din generație în generație. Bărbații nu fac acest lucru, eu sunt primul care a îndrăznit. Încondeiez ouăle ținând cont și de motivele tradiționale care se regăsesc în zonă, dar încerc să fac și alte combinații, să aduc și modele noi, practic încerc să reinterpretez unele dintre ele“, a povestit Paul.

La cei 13 ani, Paul este încă pe băncile școlii generale, iar de loc este din satul Paltinul. Nu știe exact ce vrea să devină când va fi mare, dar este sigur că nu se va desprinde de meșteșuguri și tradițiile locale.

Bunica sa, doamna Ecaterina Saghin, este un meșter popular cunoscut în Bucovina și cu siguranță este unul dintre cei importanți susținători ai lui Paul. Atunci când merge la târguri și expoziții, pe lângă obiectele dumneaei, expune și ouăle încondeiate de nepotul său. Pe lângă ouăle vândute de bunica sa, Paul încearcă să le comercializeze atunci când este în vacanță, mai cu seamă de Sărbători, turiștilor care vizitează Mănăstirea Moldovița. Unele au motive geometrice, altele florale, fiecare e unic și reprezintă cu siguranță o parte din sufletul tânărului meșteșugar. Încondeiază chiar și ouă din lemn, iar cel mai interesant mi s-a părut cel pe care apare un sfânt lăcaș, poate chiar sfânta Mănăstire Moldovița. Avea expus și un ou de struț, atent lucrat, iar prețul era de 200 de lei, iar Paul a explicat imediat de ce costă atât: „Doar oul simplu costă 50 de lei, apoi se adaugă prețul cerii, al ustensilelor, adică tot ce avem nevoie ca să îl facem frumos. La el se lucrează cam 3 zile, deci așa se ajunge la cei 200 de lei.“ Un preț rezonabil, spun eu, dacă stăm să ne gândim cât de meticuloasă este această îndeletnicire, dar mai ales cât este de frumos.

Am achiziționat ouă încondeiate atât de el, cât și de bunica Ecaterina, iar apoi am plecat cu gândul împăcat că în Bucovina se vor găsi și peste ani și ani ouă încondeiate, ouă autentice, cu modele unice. Dacă ajungeți în Bucovina, să nu ezitați să vizitați Mănăstirea Moldovița, iar de-l întâlniți pe Paul, să zăboviți câteva clipe alături de el, vă v-a impresiona cu siguranță!

Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 11, 1-15 iunie 2017 – pag. 50-51

Semnificațiile și tradițiile lui Făurar

Februarie este cea mai scurtă lună din an, iar denumirea populară provine de la meșterii făurari care ascuțeau și pregăteau uneltele pentru muncile agricole. Tot în această perioadă se formau poduri de gheață peste ape, fără cuie și fier. E semn de primăvară, noaptea-i rece, ziua-i tot mai cald, iar bufnițele și pițigoii revin la viață. De îngheață și bate vântul, anul va fi mănos și vara secetoasă; dacă apa curgătoare e caldă, e semn că vin geruri năprasnice; de plouă și tună, în vară se anunță grindină și furtuni. Încă de la începutul lunii, gospodarii presară gunoi în livezi, fac curățenie pe lângă casă, pregătesc altoii și florile pentru grădină.

Încă din prima zi a lunii, țăranii țin sărbătoare pentru protejarea recoltelor, celebrându-l la această dată pe Sfântul Mucenic Trifon – patronul insectelor dăunătoare, în popor cunoscut și ca Trif Nebunul sau Triful Viermilor. Următoarea zi este Întâmpinarea Domnului însă, dincolo de sărbătoarea creștină, la sate se ține Ziua Ursului sau Stretenia. Se spune că ursul iese din bârlog. Dacă e soare se sperie de propria umbră, intră înapoi și e semn că iarna se va prelungi; dacă e înnorat rămâne afară, își strică bârlogul, așadar e semn de vreme bună. Este ziua în care anotimpul rece se confundă cu cel cald, păsările încep să se cuibărească, se dă de pomană, boii nu se pun la treabă și nu se aruncă cenușa din sobă, că altfel vor veni lupii.

În data de 10 februarie se sărbătorește Sfântul Mucenic Haralambie, zi în care nu se lucrează pentru a fi apărat de boli, pentru a avea culturi sănătoase și casa ferită de primejdii. Se dă de pomană, se sfințesc colaci care, împreună cu aghiasma, au rolul de a feri animalele de boli. Pe 11 februarie este ziua Sfântului Mucenic Vlasie Episcopul, protectorul păsărilor și al femeilor gravide.

Se spune că păsările migratoare se întorc, iar agricultorii nu fac treabă tocmai pentru ca să nu aibă stricăciuni provocate de înaripate.

Pe 24 februarie se sărbătorește Dragobetele – logodnicul păsărilor, patronul dragostei sau cap de primăvară ori fiul Babei Dochia, un tânăr chipeș și cu suflet bun, zeu al iubirii care seduce fetele. În această zi păsările încep să își facă cuib, nu se sacrifică niciun animal, iar fetele și băieții au motiv de bucurie. În unele zone din țară se obișnuia ca tinerii să meargă la cules de ghiocei și viorele în pădure; fetele se întorceau alergând, urmate de feciorii care le îndrăgeau. În alte zone, încă de dimineață, tinerii adunau zăpada, o lăsau să se topească, iar cu apa obţinută se spălau pe cap pentru a avea părul frumos. Dragobetele sărută fetele! este sintagma zilei și motiv de sărbătoare. Tineretul din sat se aduna cândva pentru a sărbători, a dansa și a mânca, adică a-și face Dragobetele după cum se spunea, tocmai pentru ca să fie feriți de boli, iar restul anului să fie îmbelșugat. Gospodinele trebuie să facă curat în casă, în semn de prosperitate, iar dacă pupăza se aude cântând se vestește un an spornic și bun.

În funcție de perioada în care se sărbătorește Paștele, în primele luni ale anului începe și Postul Mare și se țin diverse tradiții, uneori încă din februarie, alteori din martie. Anul acesta obiceiurile vor putea fi puse în practică începând cu luna martie, dar despre acestea vom detalia în următorul material al rubricii Calendarul popular.

Loredana Larissa SOFRON

Ruptul sterpelor

An de an, în cea de-a doua duminică a lunii mai, în Maramureş satul Bogdan Vodă se pregăteşte de sărbătoare cu răpăit de tobe şi vuiet de bucium. Este „Ruptul sterpelor“, cea mai veche şi completă sărbătoare pastorală, care ne leagă de străvechile datini ale dacilor liberi de pe aceste meleaguri. Sărbătoarea marchează începutul sezonului pastoral prin activităţi practice şi juridice şi este un bun prilej pentru o frumoasă petrecere câmpenească unde se bea, se mănâncă şi se joacă pe rupte după melodii păstoreşti tradiţionale.

Pe tărâmul lui Bogdan Vodă

Nu departe de actuala intrare în satul Bogdan Vodă (fost Cuhea) se găsesc vestigiile fostei rezidenţe princiare a celui care a trecut Pasul Prislop pentru a întemeia Moldova şi al cărui nume comuna îl poartă cu mare fală. Situat la jumătatea fru­moasei Văi a Izei, la intersecţia drumului ce se bifurcă înspre Ieud şi Vişeu de Jos, Bogdan Vodă devine, la jumătatea lunii mai, gazda uneia dintre cele mai străvechi datini. Ceea ce în Ţara Oaşului este cunoscută drept „Sâmbra oilor“, maramureşenii au denumit-o „Ruptul sterpelor“. Şi parcă anume pentru a se respecta proverbul conform căruia petrecere fără lăutari nu se poate, cam în aceeaşi perioadă are loc festivalul „Floare mândră de pe Iza“, concurs de muzică populară organizat în satul Şieu. Având în vedere că numai 2 km despart cele două sate, aceste manifestări ajung să se contopească într-o singură sărbătoare, prilej de voie bună ce se întinde pe mai bine de o săptămână. În care trase de boi sau de cai, în maşini umplute ochi, pe biciclete sau pe jos, puzderie de oameni din satele alăturate şi chiar mai îndepărtate se grăbesc să prindă începerea sărbătorii, sâmbătă, dis-de-dimineaţă. După numeroase activităţi practice (închiderea ţarinelor, repararea stânei, tunsul oilor, înţărcatul mieilor etc.) şi juridice (plata păşunatului, asocierea proprietarilor, însemnarea oilor, alegerea ciobanilor etc.) se măsoară şi se crestează pe un răboj de lemn laptele de la oile fiecărui simbriaş. Pe baza acestui semn se calculează apoi cantitatea de brânză cuvenită fiecăruia, la spargerea stânei. Aceste activităţi sunt însoţite de numeroase ritualuri menite să apere stâna şi ciobanii de forţele malefice, pe timpul păşunatului.

Practici şi ritualuri magice

Aprinderea „Focului viu“, afumarea ciobanilor şi a oilor, alungarea prin strigăte şi zgomote a „vrăjitoarelor“ care fură sporul laptelui, anularea puterii cucului de a lua sau strica laptele prin practica magică „Cucu-Răscucu“, purificarea oilor şi a stăpânilor de oi prin stropirea cu apă sfinţită, scăldatul ritual în apa curată a Izei sau spălatul cu roua plantelor, prepararea unor alimente rituale sau pronunţarea de formule magice fac parte din obiceiurile locale ale sărbătorii.

Pentru majoritatea curioşilor şi a sutelor de gură-cască veniţi să petreacă aşa cum se obişnuieşte la oricare altă sărbătoare, „Ruptul sterpelor“ se încheie cu o mare petrecere câmpenească unde se mănâncă preparate specifice (balmoşul, mămăliga fiartă în lapte cu adaos de unt, mielul fript haiducesc, colacii de Sângiorz, caşul de la prima mulsoare etc.), se cântă, se bea şi se joacă după melodii păstoreşti specifice.

Paul Rogojinaru

Americanii, cuceriţi de tradiţiile româneşti

Obiceiurile, datinile, dansurile şi cântecele populare din Bucovina au fost prezentate la sfârşitul anului 2014 în Statele Unite ale Americii de către Ansamblul Folcloric „Plaiurile Dornelor“ din Vatra Dornei şi de solistul de muzică populară Eusebiu Gafiţa.

În perioada 15 noiembrie - 3 decembrie 2014, un grup folcloric din cadrul Ansamblului „Plaiurile Dornelor“, alcătuit din 11 elevi (dansatori şi instrumentişti), coordonaţi de profesorii Dorin Pardău şi Vasile Moroşan, directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei, au fost prezenţi în nord-estul SUA, unde au participat la un amplu schimb de experienţă cultural-educativ organizat de Folk Arts Center of New England, Boston – Massachusetts.

Dorneni i-au învăţat pe americani dansuri populare

În decursul celor 17 zile ale turneului nord-american, tinerii artişti dorneni au susţinut nouă ateliere de lucru şi spectacole în diferite spaţii culturale, şcoli, colegii şi universităţi din statele Massachusetts, Maine, New Hampshire şi zona metropolitană Boston. Programul pregătit pentru publicul american a fost alcătuit din suite de jocuri populare, piese instrumentale şi grup vocal, reprezentând principalele zone folclorice ale României: Ţara Dornelor, Bucovina, Moldova, Muntenia şi Banat. O parte specială a spectacolelor, foarte apreciată, a fost Alaiul obiceiurilor de iarnă din Bucovina, care a cuprins colinde, pluguşorul, jocul căiuţilor, jocul ursului, jocul caprelor şi cel al măştilor. Au fost prezentate şi expoziţii cu obiecte de artă populară şi proiecţii cu scurtmetraje şi imagini din România.

„În programul stabilit de organizatori au fost incluse o vizită la prestigioasa universitate Massachusetts Institut of Technology şi un atelier de lucru împreună cu membrii Clubului internaţional de dans din cadrul universităţii. Un alt moment important a fost şi prezenţa timp de o oră, în direct, în studioul postului de radio WUNH, la emisiunea Worlds of Music. Foarte importante au fost atelierele de lucru realizate împreună cu elevii americani, membri ai clubului de dans Mladost şi formaţia instrumentală Mierlita, grupuri care şi-au exprimat dorinţa de a rămâne în legătură permanentă cu elevii români şi în viitor, chiar dacă distanţa foarte mare îi desparte, pentru a iniţia proiecte cultural-educative comune. Foarte interesantă a fost ziua de joi, 27 noiembrie, când elevii români şi profesorii lor s-au aflat printre cei 28 de invitaţi ai dnei Arlene Ferguson la masa de Ziua Recunoştinţei, sărbătoare tradiţională importantă a poporului american“, ne-a spus prof. Vasile Moroşan, directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei.

Cea mai importantă şi mai emoţionantă zi a turneului a fost duminică, 30 noiembrie, când reprezentanţii comunităţii românilor din Boston, împreună cu Folk Arts Center of New England, au organizat un amplu eveniment dedicat zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României. Manifestările s-au desfăşurat timp de patru ore, într-o sală aparţinând armatei SUA. Pe lângă jocurile şi cântecele populare româneşti, artiştii dorneni au pregătit cântece vechi patriotice, colinde şi obiceiuri de iarnă din Bucovina. Pentru că în sală s-au aflat foarte mulţi copii născuţi în America, ei au învăţat de la tinerii dorneni primii paşi ai jocurilor populare româneşti, Alunelul, Coasa, Hora, iar părinţii şi-au reamintit Braşoveanca.

Colaborarea româno-americană va continua

Românii din Atlanta au avut bucuria de a petrece Crăciunul la şezătorile la care a participat fălticeneanul Eusebiu Gafiţa, elev în clasa a IX-a la Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti“ din Bucureşti, secţia canto tradiţional, clasa profesoarei Loredana Streche, solist vocal şi solist instrumentist la Orchestra Populară „Gheorghe Zamfir“ din cadrul aceluiaşi colegiu, condusă de prof. dirijor Nicolae Falcuie şi la Orchestrele Hora Bucureşti & Ciocârlia Junior, condusă de prof. dirijor Lucian Goiana. Eusebiu Gafiţa i-a încântat pe românii de peste Ocean cu doine şi balade acompaniate de sunetul viorii lui, cântece de joc, colinde şi un concert de pricesne susţinut în Biserica Ortodoxă „Sfinţii Împăraţi“ din Atlanta.

„A fost o onoare şi o experienţă deosebită această plecare în America şi de aceea ţin să-i mulţumesc pentru invitaţie domnului Florian Ion. Înainte de a pleca în America m-am întâlnit la Fălticeni cu învăţătorul Gheorghe Popa, cel care a înfiinţat Festivalul „Şezătoarea copiilor“, la care m-am făcut remarcat în urmă cu câţiva ani. De la învăţătorul Popa am luat CD-uri şi DVD-uri cu activitatea copiilor din Fălticeni, pentru a le duce tinerilor din SUA. De la Doina Baciu de la Radio Iaşi am dus în America CD-uri şi DVD-uri ale unor artişti consacraţi din zona Moldovei, printre care şi ale solistului Sorin Filip, cel care a pus o cărămidă de bază la cariera mea muzicală. De la biserica din satul părinţilor mei, Mihăieşti, părintele paroh Florin Axinia a trimis o felicitare Bisericii Ortodoxe Române din Atlanta, o icoană şi câteva daruri sfinte“, ne-a spus Eusebiu Gafiţa.

Talentatul solist sucevean ne-a spus că această colaborare cu partea americană va continua. În urma discuţiilor cu câţiva oameni de seamă din comuna Horodniceni s-a iniţiat un proiect de bună colaborare între comunitatea românilor de acolo şi localitatea suceveană, având ca finalitate o înfrăţire între aceste comunităţi. Deja preotul paroh George Acsente de la Biserica Ortodoxă Română Atlanta a luat legătura cu preotul Florin Axinia de la Parohia Mihăieşti pentru o viitoare colaborare.

Eusebiu Gafiţa, sursă de inspiraţie pentru americani

Eusebiu Gafiţa le-a câştigat inimile americanilor, dovadă fiind intenţia lor de a-l invita pe sucevean la câteva festivaluri din America.

„Eusebiu a fost pentru noi o sursă de inspiraţie, cum să ne creştem şi să ne educăm copiii. Este rezultatul nenumăratelor ore de repetiţie şi studiu şi multă trudă din partea părinţilor care l-au dus la repetiţii şi s-au sacrificat pentru fiul lor. Nădăjduiesc că şi Eusebiu s-a simţit bine între noi, cei care ne petrecem viaţa departe de scumpa noastră ţară, între românii din comunitatea din Atlanta, statul Georgia. Doresc ca această relaţie a noastră să fie doar începutul a ceea ce va urma. Dorim să îl avem pe Eusebiu şi la festivalurile noastre de aici, din Atlanta, din octombrie“, a precizat preotul George Acsente la finalul concertului de Crăciun din Atlanta.

Principalul proiect la care lucrează în prezent Eusebiu Gafiţa este lansarea celui de-al doilea album al său care conţine melodii populare autentice, interpretate vocal, şi piese interpretate la vioară.

Silviu Buculei

Abonează-te la acest feed RSS