Lumea satului 750x100

update 2 Dec 2020

Sculptura în lemn are reprezentanți și în București

Muzeul Național al Satului este adesea gazda meșterilor populari care aduc în fața vizitatorilor adevărate obiecte de artă meșteșugite cu propriile mâini. Aici l-am cunoscut pe domnul Rudy Walter, un sculptor din București care lucrează exclusiv cu lemn.

„Realizez cruci, linguri cu diferite modele, icoane, miniaturi de troițe, diverse modele de triptic pentru care aleg în general lemn de tei. Este un hobby pe care îl am de mic copil. În urma mai multor vizite în țară, la biserici și în diverse locuri, am văzut uși sculptate, cruci și am încercat să sculptez și să văd ce va ieși. Am fost autodidact, am mers în târguri de profil și stăteam așa, mai într-o parte de meșterii acelor vremuri și vedeam cum lucrează. Așa am început, pe parcurs mi-am făcut cuțitașe, dăltițe, pentru că așa se procedează, le faci după mâna ta, să îți fie mai ușor să lucrezi“, spune meșterul.

Printre cele mai apreciate obiecte pe care acesta le realizează sunt crucile mici de mână. În general, astfel de obiecte le putem observa la preoți, sunt de diferite mărimi, rotunjite la capete sau nu, iar fiecare model este unic. Cele realizate de meșterul bucureștean au un farmec aparte pentru că se poate observa faptul că fiecare detaliu contează pentru acesta și nimic nu este lăsat la voia întâmplării. O cruce realizată de acesta costă în jur de 50 lei, iar în funcție de volumul de muncă depus pentru realizarea ei, prețul poate crește. Troițele, care sunt lucrate atât pe față, cât și pe spate, pot ajunge în jur de 100 lei. Prețurile sunt pentru toate buzunarele, meșterul precizând faptul că nu exagerează în ceea ce prețul, deși poate ar merita mult pentru că sunt lucrări realizate exclusiv manual care necesită răbdare și timp.

„La fiecare triptic lucrez doar de mână, nimic nu este lucrat la mașină. Este lucrat tot lemnul, interior, exterior, dar și spatele. Un lucru deosebit, spun eu, este faptul că și balamaua este realizată tot manual, ușa nu este înțepată sus sau jos pentru a pune cuiul. Cuiul este tot de lemn, introdus prin interior, eu am conceput așa ceva. Eu cred că un astfel de obiect, la fel ca și o cruce ori o icoană, nu trebuie să aibă nimic din metal, trebuie să fie numai din lemn“, a specificat Rudy Walter.

Modelele de triptic pe care acesta le realizează sunt deosebite, înfloriturile sunt atent realizate, iar centrul acestuia surprinde diferite scene religioase. Mi-a atras atenția în special cel cu Fecioara Maria și Pruncul, dar și cel pe care apar Sfinții Petru și Pavel. Sunt cu adevărat obiecte de artă, care nu se realizează ușor și nici într-un timp scurt, uneori meșterul realizează un triptic și în mai mult de o lună de zile.

„Încerc să realizez și diverse linguri pe care apar elemente din natură: păsări, fluturi, viță-de-vie, păuni, elemente din folclor: țărăncuțe, feciori, dar și Fecioara Maria. Am zis să mai diversific, dar fac și modelele foarte vechi, cum ar fi însemnele de pe stâlpii caselor vechi“, a mai spus aceasta.

De fiecare dată când un trecător se oprea la standul lui, meșterului parcă i se lumina fața, deși masca reprezenta un impediment în a-i citi adevărata emoție. Sunt târguri la care nu vinde mare lucru, pentru că nu toți vizitatorii apreciază astfel de obiecte, însă Rudy Walter se mândrește cu faptul că fiecare obiect spune o poveste, poveste sculptată cu propriile mâini.

Larissa DINU (SOFRON)

Sculptură, arhitectură, agricultură la Ferma de Artă de la Liteni

Satul sucevean Moara, comuna Liteni, a devenit un loc unic în ţară prin existenţa unei galerii de artă contemporană. Dacă în mari oraşe ale ţării galeriile de artă se închid una după alta, Marian Zidaru, sculptor, desenator şi pictor român, și soţia sa, Victoria Zidaru, a cărei operă artistică include lucrări de pictură, grafică, sculptură şi broderie, au lăsat Capitala şi s-au întors în satul natal pentru a investi în lucruri considerate adesea depăşite, cum ar fi vechea casă părintească. După ani de muncă, au clădit prima „Fermă de Artă“ din România, un spaţiu tradiţional, cu livadă cu pomi fructiferi, cu ateliere, cu o căsuţă bucovineană şi anexele sale, un spaţiu destinat întâlnirilor artiştilor, arhitecţilor şi studenţilor la arte cu meşteşugul ţărănesc şi agricultura.

Singura galerie de artă din mediul rural sucevean a pornit de la „căsuţa animalelor“

Ferma de Artă se împarte în două spaţii diferite. Primul este o gospodărie bucovineană dezvoltată şi adaptată, cu funcţiune de locuinţă pentru artişti şi rezidenţi, ateliere, spaţii de expunere şi infrastructură pentru desfăşurarea unor activităţi culturale.

Casa de locuit şi anexele au fost transformate în spaţii expoziţionale, cu lucrări care au legătură cu spaţiul din care provin cei doi creatori de frumos, Marian şi Victoria Zidaru, lucrări care îmbină meseria lor cu trăirea unei vieţi religioase, dar şi opere de artă care îmbină tehnica modernă, abstractul, cu meşteşugul ţărănesc sculptural sau pe suport textil. Este un loc pe care l-a moştenit doamna Victoria de la părinţi, plin de frumuseţe, echilibru şi armonie, pus la dispoziţia artiştilor şi arhitecţilor, fie că este vorba de nume consacrate sau studenţi. Sunt cinci spaţii expoziţionale, numite magazii, cel mai recent fiind cel în care a avut loc vernisajul unei expoziţii de fotografie a comunităţii din Liteni, un amfiteatru, care, pentru a nu fi invaziv în natură s-au coborât destul de jos pardoseala şi zona în care  se poate sta, existând astfel legătura cu natura. Toate spaţiile sunt pline de lucrări, vechea şură a devenit atelierul de lucru al domnului Marian Zidaru, iar atelierul doamnei Victoria Zidaru te întâmpină cu mirosul pânzei de in şi cânepă, ţesută manual de gospodinele din sat.

„Aici era căsuţa animalelor şi în rest era fân. A fost primul loc în care am înfipt ţăruşul când am venit. Sunt lucrări din diverse perioade, cele mai multe din anii ’90, dar şi una din 1983. Cobiliţa suspendată pe tavan este de la o mătuşă, este originală, am scris «CER».

Acest loc a apărut de la sine datorită mamei Victoriei, doamna Ionescu, care a ţinut morţiş ca acest pământ să nu se împartă, să îl ţină întreg până în ziua în care am revenit acasă şi am început să ne ocupăm de anumite reparaţii care erau absolute necesare. Văzând că locul devine din ce în ce mai interesant şi noi ne ataşam din ce în ce mai mult de acest spaţiu, ne-am gândit că primul pas ar fi o rezidenţă pentru artişti“, ne-a spus sculptorul Marian Zidaru

Artistul are nevoie de un spaţiu de atelier în care să gătească, să doarmă

Spaţiile din întreaga fermă sunt organizate pavilionar, nu există o construcţie mare în care se organizează totul. Ceea ce au găsit cei doi soţi în locul acesta au păstrat, iar ceea ce s-a făcut nou este în acelaşi spirit al locului, folosind materialele tradiţionale pentru construcţii, respectiv lemnul şi lutul şi forţa de muncă locală.

„Spaţiul în care ne aflăm este împărţit în cinci pavilioane pe care le numim magazii, chiar şi casa veche am numit-o magazie. M5 este singura galerie în care se şi găteşte (bucătăria), dar jumătate este galerie de artă, pentru că am mers pe principiul că artistul nu are nevoie de dormitor, de sufragerie, de bucătărie etc., ci de un spaţiu de atelier în care să gătească, să doarmă. Pe acest principiu ne-am construit noi existenţa chiar şi la Bucureşti încă din timpul facultăţii.

Locuiam la un bătrânel foarte simpatic, fost farmacist în perioada interbelică, care, ca prin minune, şi-a salvat una dintre case aflată într-un loc foarte bun, pe strada Alexandru Sahia, acum Jean Louis Calderon. El închiria toate camerele la artişti, pe ateliere. Pentru că noi nu ne permiteam mai mult, am închiriat o cameră în care lucram şi dormeam. Pe acest principiu am continuat şi în acest loc. De aceea putem să deschidem toate aceste magazii spre vizitare. Dar să nu vă mire că într-un loc veţi vedea o cămaşă aruncată pe o sculptură, o căciulă pusă pe un alt obiect. Asta dă farmecul locului. Am făcut un stil din ceea ce nu am putut schimba; ce nu poţi să schimbi trebuie să accepţi. Şi s-a dovedit a fi o idee foarte bună“, consideră Marian Zidaru.

„Casa cu aripi“, prima construcţie dintr-un complex artistic realizat pe trei hectare de teren

Cel de-al doilea spaţiu este un teren de trei hectare, aflat nu departe de gospodărie, fiind locul viitorului complex artistic ce va cuprinde: ateliere-locuinţă pentru rezidenţi, spaţii pentru expunere şi evenimente culturale, un muzeu ce va conţine lucrări din întregul parcurs artistic al sculptorilor Victoria şi Marian Zidaru. Terenul de 3 hectare conţine actualmente o plantaţie de nuci şi o primă locuinţă-atelier, de tip arhitectură experimentală, în stadiu de structură închisă, realizată în cadrul unui proiect-pilot, şi un al doilea exerciţiu de sculptură-arhitectură în jurul fântânii.

În această nouă locaţie a Fermei de Artă o echipă de arhitecţi (Alexandra Mihailciuc, Alexandra Culescu, Andrei Tache) clădesc împreună cu sculptorii Marian şi Victoria Zidaru proiectul Triunghi – arhitectură – sculptură – agricultură, un ansamblu de locuinţe, galerii de artă modulare, săli de conferinţe, ateliere şi spaţii pentru concerte, într-o concepţie de ecologie culturală şi umană.

Despre Casa cu aripi, prima construcţie de la Triunghi, ne-a vorbit arhitecta Alexandra Culescu, cea care a gândit a realizat proiectul împreună cu alţi câţiva colegi arhitecţi.

„Am încercat să dăm drumul la o serie întreagă de căsuţe care vor găzdui locuinţe de lucru pentru artişti, spaţii de adunare şi expoziţionale, poate şi un muzeu. Casa este inspirată din şurile de pe lângă casele de aici; am încercat să fie în tradiţia locală, dar să nu fie o pastişă şi să dea un pic de speranţă acestui loc, o casă cu aripi, aripile făcând legătura între spaţiul interior, destinat artistului, şi spaţiul exterior, care va fi întreaga gospodărie. Această căsuţă are atât spaţiu de odihnă, de lucru, cât şi spaţiu de expoziţie; va fi pentru un rezident artist”, a precizat arhitecta Alexandra Culescu.

Proiectul Triunghi – Sculptură – Arhitectură – Agricultură a deschis ferma de artă pentru public

În perioada 16-29 august, la Ferma de artă din satul Moara s-a desfăşurat workshopul de sculptură – arhitectură Triunghi – Sculptură, Arhitectură, Agricultură.

Timp de două săptămâni, aici au avut loc prezentări de carte, cea mai interesantă fiind cea a volumului. Marea lume mică, care poartă semnătura arhitecţilor Alexandra Mihailciuc şi  Alexandra Culescu (o carte-joc recomandată copiilor şi familiei, cu un text de citit pe două dimensiuni, mesaje şi simboluri care te provoacă să le descoperi, cu istorii de citit şi provocări ascunse pentru ochi curioşi, o carte despre case şi visele lor, despre obiecte preţioase şi ale lor făuritori), vernisaje comunitare, proiecţii de filme de autor, s-au experimentat proiecte arhitecturale şi artistice. Proiectul, cofinanţat de AFCN, a fost coordonat de arhitecţii Alexandra Mihailciuc, Alexandra Culescu, Andrei Tache împreună cu artiştii vizuali Marian Zidaru, Victoria Zidaru şi Dan Sandu şi partenerii: Atelier Zidaru, Ordinul Arhitecţilor din România Filiala Nord-Est, Asociaţia Designers, Thinkers, Makers, Primăria Moara.

Workshopul s-a încheiat pe 29 august cu o prezentare a proiectului susţinută de sculptorul Marian Zidaru şi de arhitecta Alexandra Mihailciuc, o expoziţie de fotografie istorică a comunităţii din Liteni – Culorile trecutului şi un recital de chitară clasică a arhitectului Tudor Irimescu, absolvent şi al unei şcoli de muzică şi cu o vastă experienţă concertistică de 12 ani.

„Aşteptăm această zi de şapte-opt ani, nu suntem complet gata, dar suntem vizitabili. Ferma de artă se deschide cu proiectul Triunghi, Sculptură – Arhitectură – Agricultură şi cu o expoziţie despre satul Liteni“, ne-a spus Marian Zidaru

Mediul urban şi cel rural, două realităţi care se ating fără să se intersecteze

În perioada workshopului, studenţi, arhitecţi şi meşteri ai satului au confecţionat chirpici, au ridicat un spaţiu care pune în valoare fântâna, s-a lucrat ceramică, realizarea infrastructurii în acest al doilea spaţiu devenind prilej de întâlnire interdisciplinară între lumea artelor (arhitecţi, artişti plastici), motorul formativ (pentru studenţi şi săteni deopotrivă), loc de experiment, de expresie şi dezvoltare culturală.

„Noi căutam un loc pentru experimente de arhitectură şi pentru a învăţa ce înseamnă arhitectura şi drumul de la schiţă la realitate. Ca arhitecţi lucrăm foarte mult abstract în facultate şi nu înţelegem foarte clar anumite lucruri, iar când ieşim din şcoală dăm peste o nouă realitate şi trebuie să compensăm această carenţă. Căutăm mereu noi teritorii de explorare şi oameni deschişi către aceste aventuri şi nu este foarte uşor să îi găseşti, iar dacă îi găseşti, sunt în zona asta de artă, arhitectură. După ce am făcut primul exerciţiu mai pragmatic de zidărie am înţeles foarte multe despre proiectele de zidărie pe care doar le desenăm şi nu le executăm.

Al doilea lucru care ne-a adus aici era o observaţie pe care am avut-o: mediul rural şi mediul urban sunt două realităţi care, cumva, se ating fără să se intersecteze cu adevărat. Încercăm să scurgem cât mai mult dintr-un loc în celălalt şi să luăm ce e mai important din ele şi să le împrietenim.

Ne propunem să punem umărul şi la ceea ce s-ar putea numi şcoala satului. Asta însemna să facem ateliere cu copii din sat, teatru de umbre, pictură, desen, lecţii despre icoane, despre pristolnice. Sunt atâtea lucruri absolut fabuloase care te formează ca om indiferent de drumul  pe care îl alegi mai departe în viaţă.

Un al treilea lucru pe care ni l-am propus prin acest proiect, consecinţă şi a altor proiecte, este lansarea unei publicaţii. Prin prima publicaţie de artă în mediul rural  încercăm să vorbim despre artă unui public divers“, ne-a spus arhitecta Alexandra Mihailciuc.

Până unde poate merge compromisul între modern și tradiţional?

Comuna Moara s-a urbanizat, au apărut case de odihnă ale celor care locuiesc în Suceava, doar Liteniul a mai rămas în proporţie de 60% rural.

„Nu ştiu cât va mai rezista în acest fel pentru că sunt o serie de facilităţi pe care le oferă tehnologia modernă, chiar şi noi avem tot felul de dispozitive şi aparate pe care încercăm să le integrăm cât de cât într-o atmosferă rurală. Ceea ce încercăm la Triunghi este să găsim soluţii în acest sens. Nu este simplu, este foarte greu să pui panouri solare pe o şură cu şindrilă. Nu se poate aşa ceva, nu au ce căuta panourile acolo şi atunci trebuie să faci un compromis. Până unde faci acest compromis, până unde laşi de la tine, până unde îţi impui punctul de vedere? Asta căutăm aici, asta încercăm cu aceşti tineri şi cu studenţii care vin în practică“, ne-a mărturisit Marian Zidaru.

Bucovina, zona unde se amestecă sacrul cu profanul, tradiţia cu modernismul

Forma artistică pură, ce populează spaţiul, trecând prin tehnicile specifice lemnului împreună cu capacitate expresivă a sculptorului Marian Zidaru, creaţiile vieţuirii în echilibru cu natura şi cu Dumnezeu, ale iertării, renaşterii şi ale devenirii împletite creativ de Victoria Zidaru sunt predate, într-o formă academică, arhitecţilor, care, infuzează propriul meşteşug cu un adaos de semnificaţie prin folosirea structurilor vizuale arhetipale împletite creativ cu o sete autentică a redescoperirii formei prin înglobarea meşteşugului popular în repertoriul tehnic şi simbolic abordat.

Întâlnirea celor două profesii, artist – arhitect, naşte o abordare specifică a materiei, numită „sculptură-arhitectură“, utilitară şi expresivă deopotrivă, arhaică prin tehnică şi contemporană prin filtrul critic al protagoniştilor, un parcurs ce poate naşte soluţii la relativul impas vizibil astăzi atât în arhitectură şi arte plastice, cât şi în sfera meşteşugurilor tradiţionale din România.

„Galeria pe care tocmai am deschis-o prin vernisajul expoziţiei dedicate satului Moara este destinată expoziţiilor temporare de artă contemporană în special şi, nu în ultimul rând, artiştilor din Suceava. Sperăm ca întreg spaţiul să fie sub tutela Muzeului de Artă Recentă din Bucureşti, pe scurt Muzeul Mare. Avem discuţii în acest sens cu patronul muzeului, Roger Akoury, şi cu directorul muzeului, Erwin Kessler, care au vizitat locul acesta şi au afirmat că este o idee foarte bună pentru artiştii străini care vin în rezidenţă la Muzeul Mare să facă şi un popas în Bucovina, fiind zona cea mai interesantă din România, unde se amestecă sacrul cu profanul, tradiţia cu modernismul, toate într-o măsură foarte echilibrată“, a precizat Marian Zidaru.

Proiectul îşi propune să exploateze la maximum acest spaţiu, generând un complex de activităţi diferite, fiecare cu specificul, publicul, valenţele şi obiectivele sale, ca bază nutritivă pentru o creştere organică, viguroasă în ediţiile următorilor ani, sperând într-o permanentizare a  unei acţiuni de tip festival cultural care să crească de la an la an.

„Aici au venit artişti din diverse colţuri ale lumii; primul a fost un arhitect din America, care a vrut să vadă cum arată o fermă din România. Apoi au început să vină artişti din Germania, din Suedia, din Franţa, dar cei mai mulţi au fost din România, în special artişti tineri“, ne-a mărturisit Marian Zidaru.


Cuplul de artişti Marian şi Victoria Zidaru și-au expus lucrările în mai multe ţări România, Italia, Franţa, Germania, Marea Britanie, Spania, Grecia, Coreea de Sud şi Statele Unite ale Americii, precum şi în multe muzee ale lumii, propunând o înnoire morală, ascetică şi spirituală, prin arta antimodernă, arhaică, primitivă şi tradiţională, prin jocul subtil cu obiectivele tradiţiilor.


Silviu Buculei

GALERIE FOTO

  • Publicat în Traditii

Albumul Dor de rost, o incursiune în România profundă sau ambiția unui fotograf de a imortaliza continuatorii vechilor meșteșuguri.

Vizitând recent satul natal, Rădenii Neamțului, un distins cadru universitar ieșean a descoperit, cu uimire, în casa părintească peste o sută de spete – acea piesă a războiului de țesut formată dintr-un sistem de lamele, un fel de pieptene, cu două rădăcini prin dinții căreia sunt trecute firele de urzeală. Confecționate în urmă cu trei-patru decenii, aceste piese nu mai au acum nicio căutare, îmi spune cu nostalgie interlocutorul meu, amintindu-și că, în serile de iarnă, satul vuia de zgomotul războiului de țesut nelipsit din orice gospodărie.

Din păcate, această stare de lucruri nu este singulară. Luați de vălmășagul vieții de fiecare zi și tot mai grăbiți, oamenii secolului XXI preferă, cum se spune, „totul de-a gata“. E mult mai simplu să cumperi ceva, chiar dacă calitatea și frumusețea acelui „ceva“ lasă de dorit, iar cei care altădată, lucrând cu migală, făureau obiecte de mare frumusețe au trecut în uitare.

Împotriva uitării, a salvării a ceea ce este specific acestui colț de pământ, un artist fotograf, pe numele său Răzvan Voiculescu, cutreieră țara descoperind și aducându-i la lumină pe cei care se încăpățânează, cu dragoste și migală, să păstreze străvechi meșteșuguri.

În ani, această preocupare s-a materializat în nouă albume. În cel de al zecelea, intitulat Dor de rost, apărut recent, artistul mărturisește: „Albumul acesta e o colecție de căutări. Am început a căuta rostul românesc, i-am aflat pe păstrătorii lui și, cunoscându-i, am început să mă recunosc pe mine.“

De mari dimensiuni, cuprinzând un CD și o hartă „cu oameni și rosturi“, albumul prezintă 52 de personaje: „căutătorii de rost“, adică cei care și-au găsit menirea în a păstra și a duce mai departe această comoară a sufletului românesc, așa cum spune Dana Graură, unul dintre „căutătorii de rost“: „Scotocesc prin trecuturi și prin povești, de acum prin șire, poduri și cămări. Găsesc gusturi de demult și ierburi de-abia crescute, găsesc rețete și povești despre chibzuința mesei, găsesc înțelepciune. Din toate acestea îmi alcătuiesc rostul meu.“

Cealaltă categorie de personaje sunt „păstrătorii de rost“, adică cei care se încăpățânează să reziste asaltului vremurilor, păstrând ceea ce au moștenit de la bătrâni.

Răsfoind albumul Dor de rost parcurgem alături de artistul fotograf întreaga țară și poposim la Olivia Gavriloiu, morăriță din Ludeștii de Jos, județul Alba, Vasile Preda, curelar din Cobadin – Constanța, Bogdan Bârzu, făuritor de măști din Hârlău-Iași, Ion Perpelea, dogar din Ghelani – Dolj, Aurica Bacu din Ibănești – Vaslui, Ștefan și Timofte Gurei, iconari din Slava Cercheză – Tulcea, Gheorghe și Matei Avram, văsari – producători de pălincă – din Gârdea Seacă, județul Cluj, Ion Stanciu, creator de instrumente muzicale, din Nistorești-Vrancea și mulți alții.

Pe câțiva dintre acești adevărați artiști i-am întâlnit în peregrinările reportericești. Daniel Ifrim din Schitul Stavnic – Iași continuă olăritul ca o îndeletnicire pe care, spune el, „familia noastră o practică de când lumea“. Tatăl său, Constantin Ifrim, cu care lucrează în colaborare, a fost declarat de UNESCO „Tezaur Uman Viu“, iar ceramica care iese din mâinile acestor iscusiți meșteri, adevărați artiști populari, s-a bucurat de aprecieri la târgurile internaționale de profil din Cehia, Germania, Republica Moldova ș.a.

Vasile Găman din Poiana, Vânători Neamț, e un cunoscut sculptor în lemn. Stranele și iconostasele create de meșterul nemțean împodobesc numeroase locașuri de cult din întreaga țară. Locuința sa este un adevărat muzeu vizitat anual de mii de turiști. Poarta, măiestrit sculptată, reprezintă secvențe ilustrative din istoria țării.

Între „căutătorii de rost“ se află și bine-cunoscutul Grigore Leșe care, într-o scurtă prefață la acest album, subliniază că satul natal „mă face să fiu într-o permanentă rostire prin care se înveșnicesc tainele, semn al ordinei sufletești și al priceperii durabile. Satul este o lume a nevăzutelor, un tărâm roditor“.

În final, să-i dăm cuvântul autorului, Răzvan Voiculescu: „Și, dacă mi-e îngăduit să-mi doresc ceva, după ce veți parcurge acest album, e vorba de un singur lucru: porniți la drum! Cu siguranță veți găsi comori, esențe, gusturi și stări românești.“

Stelian CIOCOIU

GALERIE FOTO

Sculpturi în lemn cu motive folclorice

„Sculptura, la fel ca arta dramatică, este în acelaşi timp cea mai grea şi cea mai uşoară dintre toate artele.“ – Honoré de Balzac

Militar de profesie, dar mai cu seamă pasionat de cultură şi tradiţii, Florin Bejenaru, un tânăr din Fălticeni, realizează sculpturi în lemn cu motive folclorice sau religioase. Pe Florin nu l-am cunoscut odată cu lucrările sale, îl ştiam din vremea liceului ca fiind un tânăr cu gusturi alese în muzică şi literatură, cu talent la desen şi înzestrat cu un bun condei, iar vestea că dă viaţă lemnului nu a fost atât de surprinzătoare.

Spune despre el că este un om simplu care crede în oameni frumoşi pe care încearcă să şi-i aducă aproape prin ceea ce face. „M-am simţit întotdeauna legat de tradiţiile românilor şi am vrut să le păstrez în viaţă prin creaţiile mele. Am început să crestez în lemn în urmă cu 3 ani. Totul a pornit dintr-o îndrăzneală pe când eram la domnul Călin Dănilă (n.r. meşter popular şi profesor de educaţie fizică) pe care l-am văzut lucrând la o lingură şi m-am întrebat dacă aş putea crea ceva la fel de interesant. El a fost primul meu mentor“, susţine Florin.

De la linguri la icoane

„Primul obiect realizat a fost o lingură cu două frunze de stejar, stângaci sculptată, dar care m-a impulsionat şi m-a îndemnat să încerc mai mult“, îşi aminteşte el. Ambiţia, dar mai ales talentul l-au condus spre realizarea a 200 de linguri cu diferite motive: cocoşul care înseamnă speranţă, bufniţa – înţelepciune, şarpele – protectorul casei, serafimul, draconul dacic, pasărea măiastră sau soarele sunt câteva dintre cele 50 de modele care pot fi admirate pe lemnul meşteşugit. Inspirat de marii sculptori români precum Ion Irimescu sau Constantin Brâncuşi, el progresează cu această îndeletnicire şi sculptează, pe lângă linguri şi brelocuri, cruci şi icoane. „În urmă cu un an am încercat să sculptez cruci, mi-a plăcut şi aşa am început să lucrez pe teme religioase. Lemnul îl am pregătit de ani buni, adunat de familie şi de prieteni. Îmi place să crestez lemnul de cireş, de prun dar şi de tei, chiar dacă e mai moale ca esenţă“, mai adaugă Florin. Dacă iniţial totul a fost o provocare, acum priceperea şi talentul l-au îndemnat să poată oferi şi celorlalţi rezultatul muncii sale. Pentru 35-40 de lei, cei care îndrăgesc, dar mai cu seamă apreciază frumosul ca valoare estetică, pot avea un astfel de obiect acasă, ba mai mult pot solicita şi anumite motive care să apară pe obiecte cu toate că, după cum ne spune Florin, preferă să-şi aleagă singur temele pentru că se simte mai în largul lui.

Chiar dacă are o meserie frumoasă, arta tridimensională pare să-i fi intrat la suflet, sperând ca în viitor să-i devină ocupaţie: „Sper ca într-o zi să-mi câştig traiul din această îndeletnicire, dar totodată să las o urmă de frumos, bucurând cât mai mulţi oameni cu ceea ce fac“, concluzionează tânărul artist.

Sculptura în lemn este una dintre cele mai vechi îndeletniciri care se păstrează şi astăzi, din ce în ce mai rar, ce-i drept. Din acest motiv, tinerii precum Florin care aleg să ducă arta populară mai departe trebuie încurajaţi şi mai ales apreciaţi pentru a nu ne pierde elementele naţionale de identificare.

Loredana Larissa SOFRON

Abonează-te la acest feed RSS