reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Nov 2019

A fost lansată propunerea legislativă pentru legea meșteșugarilor

Asociația Centrul Romano de Studii și Dezvoltare Socială și partenerii săi, Ministerul Culturii și Identității Naționale și Secretariatul General al Guvernului, lansează în consultare publică propunerea legislativă intitulată „Legea meșteșugarilor tradiționali din România”, elaborată în cadrul proiectului „Politică publică pentru meșteșugul tradițional”. Consultarea publică se desfășoară în intervalul 05 septembrie - 23 septembrie 2019.

Persoanele interesate să participe la procesul de reglementare a domeniului de activitate specific meșteșugarilor tradiționali sunt invitate să ia parte la consultarea publică online prin completarea formularului de propuneri și observații care poate fi găsit aici, alături de textul propunerii legislative și expunerea de motive.

Acest proces de consultare se desfășoară cu scopul de a colecta de la persoanele, organizațiile și instituțiile interesate de domeniul meșteșugurilor tradiționale propuneri și recomandări cu privire la propunerea legislativă menționată mai sus în vederea îmbunătățirii acesteia. Pornind de la opiniile exprimate în cadrul procesului de consultare, experții implicați în proiect vor definitiva propunerea legislativă „Legea meșteșugarilor tradiționali din România” urmând ca ulterior să fie înaintată către Parlamentul României.

Proiectul „Politică publică pentru meșteșugul tradițional” este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 – 2020 și se derulează în perioada 3 septembrie 2018 – 2 noiembrie 2019. Valoarea totală a proiectului este de 934.105,58 lei iar valoarea cofinanțării UE este de 770.988,47 lei.

Detalii despre proiect sunt disponibile pe website-ul www.crsds.ro, unde se regăsește și propunerea de politică publică alternativă privind meșteșugurile tradiționale rezultată în cadrul proiectului  de la care a pornit procesul de elaborare a propunerii legislative supusă consultării, dar și pe pagina de facebook dedicată proiectului (www.facebook.com/mesteshukar.traditional/).

Târgul de „Cămeşi“ din Sf. Ilie - sărbătoarea satului din sufletul nostru

Târgul de „Cămeşi“ de la Sfântu Ilie, organizat de Asociaţia Culturală „Vatra Satului“, Parohia Sf. Ilie şi Primăria Şcheia, este un bun prilej de promovare a tradiţiilor păstrate încă de multe gospodine din sat, care au ocazia de a expune, a vinde şi a purta cu mândrie cămăşile tradiţionale, dar şi alte elemente ale portului popular românesc. Timp de o zi, pe lângă prezentarea de costume populare, manifestarea, organizată în Duminica Floriilor, include şi un spectacol artistic cu muzică tradiţională, susţinut de grupuri folclorice din zonă şi de reprezentanţii cei mai importanţi ai vetrelor folclorice din Bucovina.

Satul unde se fac costume populare de secole

Costumul popular tradiţional se poartă cu mândrie în Bucovina, cu precădere, în comunităţile tradiţionale, unde, duminica şi în zilele de sărbătoare, oamenii îl îmbracă pentru a merge la biserică. Lucrat manual şi alcătuit din ie, bundiţă, poale, catrinţă, bârneaţă, opinci pentru femei şi cămaşă, bundiţă, iţari, brâu, opinci pentru bărbaţi, costumul popular face parte din tezaurul culturii populare româneşti. Sfântul Ilie este satul din cea mai bogată comună a judeţului Suceava – Şcheia unde se fac costume populare de secole, tainele meşteşugului fiind transmise din generaţie în generaţie, de la mamă la fiică. Pe pânză albă sau crem, ţesută în casă, iile sunt cusute manual cu fire de mătase, lână toarsă foarte subţire sau bumbac, uneori fiind înnobilate cu mărgele.

Primele ii româneşti le întâlnim pe Columna lui Traian şi pe monumentul de la Adamclisi. Cea mai veche şi autentică reprezentare a costumului popular românesc se regăseşte în Cronica pictată de la Viena, din 1330. Deşi voci importante susţin promovarea iei peste hotare, cea mai importantă fiind Comunitatea La Blouse Roumaine, acest brand de ţară neoficial nu a fost inclus în patrimoniul UNESCO, însă de Sânziene, pe 24 iunie, se sărbătoreşte Ziua Universală a Iei. 

Educaţie prin tradiţii

buculei IMG 1146

„Ne-am întâlnit pentru că fiecare dintre noi avem o datorie pentru locul din care am plecat. Eu am plecat de aici, de la Sfântu Ilie, oamenii din acest sat m-au crescut, m-au educat să fiu aşa cum sunt, drept pentru care, împreună cu cei de vârsta mea, am hotărât să adunăm mamele, mătuşile, familiile noastre într-un demers pentru educaţie prin tradiţie. Cântăm, vorbim, povestim, vedete fiind gospodinele cu produsele create de ele. Dacă înainte se cosea şi se ţesea la fiecare casă, acum mai sunt câteva gospodării care se pot mândri că au păstrat aceste meşteşuguri. Este adevărat că vremurile s-au schimbat, dar asta nu înseamnă că noi trebuie să ne rupem de ceea ce a fost bun în viaţa noastră. Noi credem în tradiţii pentru că tradiţiile înseamnă familie, credinţă, înseamnă până la urmă AND-ul nostru de români. Este o manifestare spontană, organizată în funcţie de ceea ce s-a dorit în sat. Pe mine mă bucură foarte mult pentru că am observat o deschidere şi o preocupare a oamenilor spre tradiţii şi spre educaţia noastră prin tradiţii. Suntem în prag de primăvară, suntem în prag de viaţă şi este nevoie de acest moment al cămăşilor cu flori, organizat într-o primăvara cu flori, de oamenii care fac flori pe ii. Atmosfera este de adevărată sărbătoare, indiferent dacă ne gândim la o sărbătoare religioasă sau la sărbătoarea tradiţiilor româneşti. Este sărbătoarea satului din sufletul nostru“, consideră solistul de muzică populară Călin Brăteanu, director al Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, cel care s-a ocupat de organizarea Târgului de „Cămeşi“ împreună cu un grup de prieteni cu care a copilărit şi alături de care trăieşte în Sf. Ilie.

Păstrarea şi recondiţionarea costumelor populare

Târgul de „Cămeşi“ este şi un bun prilej de a afla cum se păstrează costumele populare şi cum se recondiţionează. De la cei care le realizează am aflat că în elementele costumului popular trebuie pusă în fiecare an levănţică uscată pentru a ţine dăunătorii departe, în special moliile. La trei-patru ani costumele populare nefolosite trebuie spălate, dar numai manual şi cu săpun de casă, altfel firele de bumbac, in, lână îşi pierd luciul, fibrele încep să se descompună, rezultând o pierdere a bogăţiei de culori şi o strălucire nedorită. În dulap elementele costumului popular sunt păstrate numai pe dos pentru a protejate cusăturile şi mărgelele. De asemenea, un fier de călcat vertical cu abur este foarte bine de folosit pentru a curăţa un costum popular, dar înainte trebuie testată pe dos rezistenţa firelor colorate la acţiunea aburului.

Recondiţionarea costumelor populare trebuie analizată de la element la element şi de la cauza care a provocat deteriorarea. Sunt şi costume care nu mai pot fi recondiţionate, pentru că sunt grav afectate de trecerea timpului, dar de la care se poate recupera modelul. După decupare, bucata de costum se spală, se apretează, apoi se studiază modelul şi se aşază pe hârtie milimetrică, respectând strict şi cromatica sau se realizează costume populare în miniatură.

Haine pentru păpuşi...

Brânduşa Gâză realizează costume populare pentru păpuşi făcute din bucăţele din costumul popular, din cămăşi şi catrinţe vechi, care sunt deteriorate şi nu se mai pot recondiţiona.

„Pasiunea mea pentru artizanat a început la Atena. Am fost plecată 20 de ani, mi-a lipsit România, mi-a lipsit  tot ce este tradiţional. Am făcut acolo o asociaţie de români, un ansamblu folcloric şi un mic bazar. Am făcut voluntariat pentru a face câţiva bani pentru asociaţie şi pentru a ne trece emoţiile şi dorul de ţară realizând păpuşele în costume populare, trăistuţe, fel de fel de lucruri mărunte. Am venit de doi ani acasă şi cos de dimineaţă până seara. Nu mă mai interesează banii, copiii sunt mari, o fac pentru sufletul meu, pentru liniştea mea. Fac holiţe pentru bundiţe (holiţa sau meşina este o fâşie îngustă de piele de oaie, bine curăţată şi de pe care a fost îndepărtată lâna, decorată cu flori şi motive populare), pe care le dau la cojocar pentru a le aplica pe cojocele sau bundiţe. Cos motive florale şi geometrice, modelele le creez eu, fiind inspirate din cele autentice“, ne-a spus Brânduşa Gâză.

Iile vechi „păstrate pentru suflet“

buculei IMG 1160

Magdalena Vasilavschi a adus mai multe cămăşi populare la care motivele alese sunt cele naţionale care se poartă acum. Are şi ii lucrate la lampă, în urmă cu 50 de ani, cu mărgele cusute pe pânză de casă, dar şi cămeşi de damă şi bărbăteşti noi, realizate din pânză de casă şi cusute cu motive vechi.

„Când eram copil, mama cosea şi îmi spunea să mă uit la ceea ce face, să învăţ. Atunci spuneam că niciodată nu am să cos ii, este prea migălos, dar am ajuns la pensie, iar cusutul îmi ocupă timpul liber, este o pasiune. La Sfântu Ilie vin doritorii de costume populare acasă şi ne dau de cusut, nu mergem în târguri“, ne-a spus Magdalena Vasilavschi.

În funcţie de complexitatea modelului, de materialele folosite, preţul unei ii realizată manual poate varia între 500 şi 2.000 lei, cele mai frumoase, mai scumpe şi mai căutate de cunoscători fiind cele mai vechi de 50-60 de ani.

Ileana Caşovschi este renumită pentru frumuseţea lucrurilor care ies din mâinile sale, unele cusături depăşind imaginaţia. De mică coase ii de sărbătoare, dar şi din acelea pe care femeile le purtau la muncile câmpului. Cele vechi „păstrate pentru suflet“ şi care au o „istorie“ legată de membrii familiei sunt făcute cu mărgele şi molinea. Doamna Ileana ne spune cu regret că molinea nu se mai găseşte, iar iile cusute cu aceasta nici acum nu s-au decolorat.

„Ceea ce este acum în comerţ, deşi permite o lucrătură mult mai fină, nu mai are rezistenţă aşa cum aveau aţele pe vremuri. O cămaşă, la care lucrezi şi noaptea, cu un model mediu ca şi complexitate se face  într-o lună jumătate. Am şi o fotă, cu un model cu paiete, la care am lucrat jumătate de an“, ne-a spus Ileana Caşovschi.

Silviu BUCULEI

Colecția etnografică „Pădurea, leagăn de civilizaţie a răzeşilor Dornei“

Cea mai nouă colecţie etnografică din judeţul Suceava şi una dintre cele mai valoroase prin natura exponatelor şi cercetarea etnografică desfăşurată chiar în vatra satelor din care provin obiectele, a fost inaugurată în comuna Dorna Arini. Colecţia Etnografică „Pădurea, leagăn de civilizaţie a răzeşilor Dornei“, a profesorului Mihai Vleju, este o expoziţie permanentă găzduită la etajul Căminului Cultural „Savin Alexievici“ din satul Cozăneşti, în centrul reşedinţei de comună.

35 de ani de cercetare etnografică au creat un muzeu

În entitatea culturală şi artistică românească şi europeană, judeţul Suceava reprezintă una dintre vetrele de străveche civilizaţie, mărturie fiind peste 30 de colecţii etnografice din satele sucevene, cele mai multe fiind colecţii particulare şi doar cinci fiind găzduite de spaţii publice, respectiv case muzeu şi cămine culturale din subordinea administraţiilor publice locale. Muzeele şi colecţiile etnografice din satele Bucovinei constituie un factor de identitate, originalitate şi specific local al unei comunităţi, dar şi o resursă importantă de patrimoniu şi pentru dezvoltarea turismului cultural, insuficient valorificată atât la nivel local, cât şi naţional.

Colecţia Etnografică de la Dorna Arini cuprinde aproape 200 de obiecte adunate de-a lungul anilor de profesorul Mihai Vleju, pentru fiecare obiect existând în documentarea etnografică o descriere amănunţită, începând cu tehnica realizării, uneltele folosite şi terminând cu modul de utilizare şi necesitatea folosirii lui. „Expoziţia este finalizarea muncii mele de cercetare etnografică începută în 1983. Sub genericul «Pădurea, leagăn de civilizaţie a răzeşilor Dornei» avem obiecte folosite la exploatarea lemnului din pădure, avem prezentate plutăritul şi scule pentru plutărit. Trecem apoi la ustensilele folosite la stână, budăci, coveţi, găleţi mici, doniţe, avem industria casnică, de unde nu lipsesc ceaunul cu pirosteie, fierul de călcat, războiul de ţesut şi toate ustensilele care ajută la realizarea ştergarelor, lăicerelor, covoarelor, dar şi a costumului popular. Semnificative pentru colecţia etnografică sunt costumul popular din sat, de femeie şi de bărbat, şi costumul ciobanului. Fiind din lână, aceste obiecte sunt în vitrine de sticlă etanşate foarte bine pentru a nu pătrunde molia“, ne-a spus profesorul Mihai Vleju.

Arhitectura tradiţională ţărănească, element definitoriu al unei aşezări

Chiar dacă în satul de azi se mai păstrează doar foarte puţin din ceea ce a fost odată, iar locuitorii lui nu mai sunt ţăranii de odinioară, sufletul satului românesc este acelaşi, de cele mai multe ori prin cei care îşi au rădăcinile în el, chiar dacă ei sunt orăşenii de astăzi, şi prin cei mai în vârstă locuitori, martori ai evoluţiilor socio-culturale şi politico-economice ale aşezărilor rurale de-a lungul istoriei şi care, de cele mai multe ori, au contribuit la definirea identităţii unei localităţi. Deşi satul românesc are altă faţă acum, arhitectura tradiţională ţărănească este un element definitoriu al unei aşezări, fie că e vorba de casa simplă, construită din lemn, ori de biserica sau şcoala satului. 

Bazinul Dornelor este o zonă cu o situaţie aparte, ţăranii de aici fiind liberi, răzeşi, având organizare şi conducere proprii, ce le ofereau un statut aparte, de relativă autonomie. Dominanţa lemnului ca material de construcţie este un prim element distinctiv al arhitecturii ţărăneşti locale din cele mai vechi timpuri şi până în vremurile recente, cel mai folosit fiind lemnul de brad. Influenţa austriecilor, care din 1775 au fost ocupanţi ai Bucovinei, a dus la o unitate de stil a locuinţelor ţărăneşti, casa dorneană ajungând să aibă dimensiuni destul de mari, de 40-60 metri pătraţi, construită la început din bârne rotunde de lemn, foarte lungi, cât un perete întreg, apoi din bârne cioplite pe două sau patru părţi care se încheiau „în cheotori“ sau în îmbinări crestate, capetele grinzii fiind tăiate în varii dimensiuni şi forme şi care dobândeau de multe ori valoare decorativă pentru exteriorul casei. Alături de modurile de „încheiere“ şi înno­bilare a capetelor grinzilor, în colecţia profesorului Vleju putem studia decorarea prin cioplire a stâlpilor prispei alcătuind succesiuni de trunchiuri de piramidă (acele coloane ale infinitului), a cerdacului, a uşilor, prin aplicarea de cuie decorative, cu floare, a grinzilor transversale ale casei.

Un muzeu făcut de oameni simpli

Ideea profesorului Vleju de a organiza în comuna natală un muzeu care conţine creaţii ale civilizaţiei populare tradiţionale româneşti este mai veche, dar până în urmă cu trei luni nu a găsit spaţiul necesar. Dorinţa sa a fost ca muzeul să fie vizitat de turişti, să fie un loc de cunoaştere a tradiţiilor şi obiceiurilor de către elevi şi tineri, deci se impunea să fie amenajat într-o clădire situată în zona centrală a comunei, cu parcare, bine semnalizată, în apropierea şcolii şi a primăriei. Pentru Colecţia Etnografică „Pădurea, leagăn de civilizaţie a răzeşilor Dornei“, profesorul dornean a primit „un spaţiu generos la etajul Căminului Cultural, dar mult prea mic pentru numărul impresionant de exponate pe care domnul profesor le deţine“, după cum a precizat Ioan Moraru, primarul comunei Dorna Arini. La amenajarea colecţiei au contribuit actualii şi foştii elevi, pentru că, deşi are vârsta de 70 de ani, Mihai Vleju încă îi îndrumă pe elevii dorneni în arta înnobilării lemnului şi osului cu ajutorul dălţilor, însă şi Obştea de răzeşi Cozăneşti-Ortoaia şi oameni simpli din Dorna Arini, Cozăneşti, Gheorghiţeni, Ortoaia, Rusca, Sunători, care, timp de 35 de ani, au oferit profesorului Vleju o parte din obiectele de uz gospodăresc moştenite de la bunici şi străbunici.

48 de generaţii au învăţat să redea viaţă lemnului şi osului

Mihai Vleju este absolvent al Facultăţii de Arte Plastice din Iaşi, promoţia 1970, şi timp de 50 de ani i-a învăţat pe copii să prelucreze lemnul şi osul, fiind conducătorul cercurilor de sculptură şi meşteşuguri artistice de la Clubul Copiilor din Vatra Dornei. Rezultatele muncii sale şi a elevilor s-au concretizat în sute de premii, majoritatea locul I, la Faza Naţională a Olimpiadei meşteşugurilor populare. O parte din foştii elevi fac astăzi uşi pentru catapetesme sau restaurează lucrări vechi, de sute de ani. Pe lângă înnobilarea lemnului, profesorul Vleju şi-a dedicat ultimii 35 de ani cercetării etnografice din această vatră etnofolclorică. Profesorul Vleju a contribuit la dezvoltarea turismului în Bazinul Dornelor prin conceptul de includere a turistului în populaţia sătească şi atragerea celui venit  la odihnă într-un şir de îndeletniciri practice, care formează aşa-numita „industrie casnică“, bazată pe materia primă locală, uneltele lucrate în gospodărie, braţele de muncă ale membrilor casei.

„Domnul Vleju este o valoare pentru Vatra Dornei şi nu o spun pentru că suntem lângă dumnealui. Ştie toată lumea că până acum s-a ocupat de tinerii de lângă dânsul, 48 de generaţii a înnobilat domnul Vleju la Clubul Copiilor, obţinând 17 titluri olimpice la prelucrarea lemnului şi 5 la prelucrarea osului. Acestea nu sunt singurele lucrări, dacă ar fi să mai deschidem o expoziţie cu lucrările domnului Vleju ne-ar trebui un spaţiu imens“, a precizat Minorica Dranca, directorul Muzeului Etnografic din Vatra Dornei.

Silviu Buculei

GALERIE FOTO

Florin Dumitru și poveștile sale de lut

Imposibil, dacă te afli într-un salon unde expune Florin Dumitru, să nu te oprești la standul său de poveste. Da, chiar așa se și cheamă, „Povești din lut“, cu o fascinantă Românie în miniatură, plămădită din pământ ars. E mai mult decât meșteșug popular ce face artistul din Târgoviște; este o tehnică veche, studiată și readusă la viață, folosită de oamenii din trecut atunci când realizau diferite obiecte.

Florin Dumitru s-a născut și a crescut la Târgoviște, într-un cartier cu blocuri comuniste. Prin anii '80, cum spune chiar artistul, „totul era gri și rece la oraș“, așa că vacanțele la țară au reprezentat singurele evadări și locul unde își au originea interesul și atenția pentru casele vechi țărănești. În liceu a realizat că are abilități pentru artele plastice și chiar a devenit student la Facultatea de Arte, în București. Însă după un semestru s-a răzgândit și a considerat că ar fi mai nimerit să studieze istorie-arheologie și să se specializeze în acest domeniu. Timp de 10 ani a lucrat apoi în cadrul unui centru de cercetare a preistoriei al Universității „Valahia“, din Târgoviște. Aici, în ultima parte, a fost preocupat de arheologie experimentală, încercând să descopere modalitățile tehnice prin care oamenii din trecut realizau diferite obiecte. S-a documentat teoretic despre tehnici de prelucrare, pictare și ardere, a învățat cum se lucrează cu lutul și așa a descoperit noua sa pasiune – ceramica. A renunțat la slujba fixă de la stat, și-a construit un atelier în satul vacanțelor sale, Ibrianu, comuna Cornești, Dâmbovița și de atunci trăiește prin și pentru poveștile sale din lut.

– Care au fost primele dvs. lucrări și ce impact au avut la public?

– Primele expoziții la care am participat au fost cu lucrări de grafică și pictură. După aceea au urmat expoziții cu vase de ceramică, replici după obiecte din neolitic. De aproximativ 5 ani particip la diferite manifestări cu căsuțe miniaturale din ceramică dispuse sub forma unor sate sau orașe vechi. Reacțiile oamenilor au fost pozitive, cumva căsuțele le aduc aminte de copilăria lor, de locuri verzi, luminoase și de alte povești frumoase.

– Cum și când s-au născut „Poveștile din lut?“

– Căsuțele din lut au apărut după ce am aplicat și îmbunătățit o tehnică foarte veche de a realiza obiecte de ceramică. Până atunci făceam vase și statuete din lut, iar căsuțele, dintr-un alt material. Treptat, am ajuns să fac aproape exclusiv căsuțe. La puțin timp după ce am început, mi-am dat seama că este important să le prezint lumii sub o denumire care să înglobeze tot ce reprezintă ele. Am realizat că, într-un anumit fel, sunt o poartă spre trecut, spre amintirile din vacanțele făcute în casa bunicilor de la țară, spre vremuri care devin „de poveste“, de aici și numele „Povești din lut“. Între timp, am înregistrat la OSIM această denumire, cu scopul de a o proteja în mod legal și pentru a putea dezvolta ideea.

– Ca să înțeleagă și cei care nu v-au văzut colecțiile, practic dvs. reproduceți case, sate din diverse zone ale țării. Cu ce case reprezentative ați început și care vă sunt cele mai apropiate sufletului?

– Toate sunt replici după case existente. Primele au fost cele din zona mea, nordul Munteniei, conace cu pridvor central sau lateral. Apoi au urmate case din zona Munților Apuseni cu acoperiș înalt de paie, apoi cule oltenești și case din Bucovina. Acum putem vorbi despre colecții de case reprezentative pentru mai toate regiunile țării, iar diversitatea acestora este într-o continuă creștere.

Casele vechi din satele românești au o simplitate, un echilibru al proporțiilor și o cromatică duală alb-negru ce le fac impresionat de frumoase din punct de vedere arhitectural. Materialele din care erau realizate erau cele locale, extrase direct din natură: baza din piatra, structura din bârne de lemn, pereți din chirpic sau lemn, acoperiș cu șiță, paie, stuf sau țiglă. Toate acestea le făceau să se integreze perfect în natură, dar au consti­tuit și cauza dispariției lor rapide – dacă acoperișul nu mai este întreținut, casele se topesc sub acțiunea apei în câțiva ani, rămân doar pietrele de fundație…

Pe de altă parte, frumusețea caselor vechi arată ce fel de oameni le ocupau, pentru că ea, casa, este o oglindă a omului care o construiește. Și cred că erau niște țărani cu un bun-simț și o înțelegere a rosturilor lumii cum astăzi mai greu găsim.

– Cum procedați, mergeți în diverse locuri, studiați, fotografiați și apoi în atelier faceți o replică a ceea ce ați văzut?

– Procesul de documentare este foarte important și durează zile bune. Deși sunt de dimensiuni reduse, căsuțele trebuie să redea cât mai fidel specificul arhitecturii unei zone, iar detaliile sunt esențiale. De multe ori mă folosesc de fotografii făcute de mine, dar mă ajut și de relevee din publicații de specialitate sau chiar de hărți Google, în special pentru imagini aeriene. Toate aceste informații sunt de mare ajutor la realizarea căsuțelor. Sunt foarte importante muzeele de profil din țară – muzee ale satului. Aici sunt păstrate în bune condiții de conservare  monumente de arhitectură populară. Multe căsuțe sunt inspirate după case din Muzeul Astra – Sibiu, Muzeul Satului de la Golești – Pitești, Muzeul Satului Vâlcean – Râmnicu Vâlcea, Muzeul Satului Bucovinean – Suceava sau Muzeul Satului din București.

– În afară de case, ce alte lucrări mai expuneți?

– Pe lângă căsuțele din lumea satului românesc – iar ceva timp am simțit nevoia să completez peisajul cu oițe și ciobani, dar și căpițe – mai realizez și căsuțe inspirate de arhitectura veche a orașelor medievale din Transilvania. Acestea sunt replici după casele sașilor din Sibiu, Sighișoara, Mediaș, Brașov și se pot asambla, punând una lângă cealaltă, sub forma unor străduțe, cartiere ce refac atmosfera orașelor peste care au trecut secole și ele au rămas în picioare.

– Cât timp vă ia să finalizați, să zicem, o stradă plină de case? Sau să spunem altfel, câte piese lucrați într-o lună, într-un an?

– Procesul realizării este manual, destul de laborios, care permite serii de obiecte. Căsuțele sunt confecționate în etape distincte, ce se întind pe mai multe zile. Atunci când sunt gata suficient de multe obiecte pentru a umple cuptorul urmează arderea. În cuptor intră aproximativ o mie de piese. Iar, după calculele mele, anul trecut am realizat peste zece mii de obiecte, căsuțe, biserici, oițe, ciobani.

– Unde expuneți, unde vă vindeți piesele?

– Am preferat să colaborez cu galeriile de artă populară sau magazinele ce aparțin muzeelor pentru că acestea au criterii de selecție a obiectelor expuse mai serioase. De asemenea, mai colaborez cu galerii de artă și magazine care au găsit modalități de expunere potrivite și care nu comercializează kitsch-uri. Destul de rar mai particip și la târguri.

GALERIE FOTO


Maria Bogdan

La Gorgota de Prahova, meșteșugurile ținute în viață de bătrânii satului și de... primărie

La 22 kilometri de Ploiești, la o altitudine de numai 66-80 metri, așezată pe o mare întindere de pe DN-1, între lunca Ialomiței și cea a Prahovei, afluent al acesteia, comună mare, cu cinci sate arătoase – Gorgota, Potigrafu, Crivina, Fânari și Poienarii Apostoli, cu peste 5.200 de locuitori, Gorgota de azi defilează – zi-noapte –, prin fața miilor de trecători care-i parcurg, în fugă, zona centrală, iar aceștia dau onorul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, întemeietorul așezării. Aici, la Gorgota, de mulți ani meșteșugarii locului duc faima comunei și își etalează pe la porți firme atrăgătoare, veritabile blazoane ale meseriilor practicate de ei, dar și de înaintaşii lor. Fie că-i vorba de vestiți olari și rotari, fie de fierari sau de împletitori din răchită, ca să nu mai vorbim de sculptori în lemn, de stejar, de tei, de ulm și de frasin; păduri – rămășițe din vestiții codri ai Vlăsiei, păduri care înconjoară din toate părțile localitatea, așijderea și aluviunile de la cele trei cursuri de apă care-i traversează hotarele.

Viceprimarul comunei, fiul și nepoții săi, sculptori în lemn

Chiar dacă trecerea vremii schimbă gusturile, dar și preferințele sătenilor și, drept urmare și unele dintre îndeletnicirile tradiționale, acestea având astăzi mai puțină trecere la cumpărători, meşteşugarii s-au adaptat noilor realităţi, preferând activităţi precum acelea de prelucrare a lemnului, fapt vizibil în satele Poenarii Apostoli și Gorgota. În satul de centru, la Potigrafu, meșteșugurile tradiționale au o mai mare vizibilitate.

Potrivit statisticilor locale, ne încredințează primarul Ionuț Nicolae Dumitru, în comună se practică cu succes meserii tradiționale aproape 50 de meseriași. Cei mai mulți sunt olari, peste 20, precum și un mare număr de rotari și de fierari, împletitori din răchită, sobari. Sigur, mai puțini ca altădată. Totul este în raport de comenzile primite. În toamnă vezi rogojini, vara – coșuri de porumb, precum și coșuri de flori, diverse coșulețe. Mai nou, la Potigrafu au apărut și sculptori în lemn, uși, ferestre, porți. Dintre aceștia din urmă, aflăm că se distinge chiar familia viceprimarului Marin Frățilă, dar și cea a fiului său, Nicolae Frățilă, ai cărei fii deja își întovărășesc părinții și bunicii în atelierele de la șoseaua națională, copii sau adolescenți care deja au început să mânuiască cu pricepere dalta și ciocanul... Viceprimarul – în fotografie – ne spune bucuros că, personal, are de acum mult mai multe comenzi din sat, dar chiar și din unele orașe din țară. El este tare bucuros, deopotrivă pentru reușitele personale și ale familiei, că sunt încă tineri săteni care îmbrăţişează o astfel de meserie, pentru că la olari sunt mulți meseriași. Dintre aceștia se disting, familia Ştefan – tatăl și fiul – Florin Ștefan și Alexandru Ștefan, dar și Nicolae Postelnicu și Ioan Apostol, de 80 și, respectiv, 60 de ani. Chiar dacă comenzile sunt acum ceva mai puține, oamenii caută la Gorgota o gamă variată de vase de lut. Dacă nu ajung aici, îi caută în Ploieşti sau prin târgurile comunale din județ. Asta fiindcă meseriașii de la Gorgota merg prin sate, la târgurile comunale, dar și la felurite Festivaluri de profil din județ sau din țară.

Primarul și viceprimarul ne mai spun că este în firea lucrurilor ca numărul sătenilor-meșteșugari să mai scadă de la an la an, că cei mai mulți dintre aceştia sunt bătrâni. De aceea primăria îi încurajează pe acei tineri cărora le place olăritul, de exemplu, să preia meseria de la bătrânii satului. Îi ajută cum și cât pot, să îmbrățișeze meserii consacrate, tradiţionale. În acest scop, administraţia locală le acordă tot felul de facilități, scutiri de taxe, dar și premii, precum și orice fel de sprijin posibil, ca să participe la Festivalul meșteșugarilor Gorgota – Tradiție și continuitate!, ajuns în 2017 la ediția a 13-a. Important de semnalat este faptul că această manifestare este înregistrată de către Primăria Comunei Gorgota la OSIM București.

O perspectivă încurajatoare

Primăria comunei Gorgota, ne mai încredințează tânărul edil, fan al meseriașilor de tradiție, Ionuț Nicolae Dumitru, privește cu multă luare aminte păstrarea și dezvoltarea chiar şi a meșteșugurilor consacrate, care fac mai bine cunoscută localitatea prahoveană. În acest sens, Consiliul Local a aprobat un proiect cu fonduri europene. Pentru anul viitor, se are în vedere realizarea unei Case de cultură a localității, instituție care va fi construită în chiar centrul comunei, cu o investiţie de jumătate de milion de euro. În interiorul viitorului edificiu vor fi realizate și ateliere meșteșugărești, unde copiii sătenilor vor învăța mai multe meserii. Casa de cultură va fi prevăzută și cu cinci roți ale olarului, dar și cu un Muzeu al olăritului. Tot aici va fi realizat, în vecinătatea DN-1, un magazin de prezentare și desfacere a produselor meseriașilor din comună.

Se speră astfel că inițiativa Primăriei va da un nou impuls dezvoltării meseriilor tradiționale, stopând astfel declinul care se manifestă acum în domeniu.

GALERIE FOTO


 

Cristea BOCIOACĂ

Simboluri rare în meșteșugul lingurilor

Viorel Marian este un cioplitor în lemn foarte priceput din localitatea suceveană Fălticeni. El este prezent la manifestările dedicate meşterilor populari din marile oraşe, dar şi din Capitală la cele două mari târguri organizate la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Târgul de Mărţişor, de Florii şi Târgul de Sfântul Nicolae. Lucrările sale sunt apreciate, fiind achiziţionate fie pentru împodobirea locuinţelor, fie pentru întrebuinţarea lor în treburile gospodăreşti.

De la tâmplar mecanic la meşter popular

Viorel Marian continuă o tradiţie a familiei. Bunicul său din partea tatălui a fost cel mai priceput şi mai solicitat tâmplar din satul Dolhești, județul Suceava, dar Viorel nu a reuşit să înveţe meserie de la acesta pentru că bunicul a murit în cel de-al Doilea Război Mondial. Bunicul dinspre mamă se ocupa cu oieritul şi îşi lucra singur lingurile şi instrumentele pentru stână. Viorel a lucrat şi în industria lemnului timp de 14 ani, iar în 1995, în urma disponibilizărilor făcute de fabrica de mobilă din Fălticeni, pentru a-şi câştiga existenţa, s-a apucat de înnobilat lemnul la sugestia unui bun prieten, tot cioplitor în lemn, profesorul Călin Dănilă. S-a perfecţionat din mers, la început învăţând să dea o nouă viaţă lemnului de la meşterii din urbea de pe Şomuz, iar după ce a acumulat experienţă şi a căpătat încredere că ceea ce face este valoros a luat drumul manifestărilor dedicate meşterilor populari. După primul an de cioplit a fost invitat de Complexul Muzeal „Astra“ din Sibiu la Târgul de Sfânta Mărie, unde a expus cruciuliţe de pus la gât, casete de bijuterii şi piese de mobilier.

Succesul însă l-au adus lingurile de lemn, Viorel Marian remarcându-se în timp prin multitudinea modelelor pe care ştie să le sculpteze.

Locul preferat de lucru este la Muzeul Satului Bucovinean

Pe lângă atelierul de acasă, cel mai bun loc pentru a da o nouă formă unei bucăţi de lemn este Muzeul Satului din vecinătatea Cetăţii de Scaun a lui Ştefan cel Mare de la Suceava.

„S-a întâmplat sau aşa a fost sortit de la început, de când s-a deschis Muzeul Satului Bucovinean, să fiu aşezat în acest loc. În toţi anii, tot aici la piua de sumane din comuna Satu Mare m-am aşezat să lucrez şi să arăt publicului ceea ce fac. Este un loc care mă face să trăiesc o călătorie în timp, sunt în mijlocul satului tradiţional bucovinean, în faţa gospodăriei ţărăneşti, lângă un atelier meşteşugăresc, sunt în locul unde poţi întâlni cele mai multe elemente populare tradiţionale. Lingura de lemn tradiţională, cu simboluri româneşti, și peretele de lemn înnegrit de la piua de sumane unde este expusă, se pun în valoare reciproc. Lingura pe care o fac eu fiind, lucrată în contemporaneitate, în contrast cu construcţia veche, se valorizează reciproc“, ne-a motivat Viorel Marian alegerea acestui loc pentru lucrul lingurilor de lemn.

O lingură de lemn are două părţi: materială şi spirituală

Lingurile de lemn îmbină partea materială, căuşul - cu ajutorul căruia ne hrănim, cu partea spirituală, coada, pe care se pun diverse simboluri, de aceea au şi o valoare mai mare, estetică şi pentru alimentaţie. Pentru a realiza o lingură de lemn, în prima etapă se alege, la dimensiunea dorită, o bucată de lemn uscat, fără noduri, de tei, cireş, prun sau nuc. Întâi se croieşte coada, apoi se formează căuşul care se curăţă de aşchii, se ajustează şi se subţiază coada lingurii până la dimensiunea dorită, după care se desenează modelul dorit şi se începe conturarea formei. Viorel Marian a studiat îndelung „Albumul de crestături în lemn“ al lui Dimitrie Comşa, dar şi alte lucrări de specialitate, a vizitat muzee care expun obiecte tradiţionale ţărăneşti, s-a documentat în teren, dar şi în biblioteci. Creaţiile sale sunt înnobilate cu simboluri tradiţionale precum: soarele rotitor, cocoşul, pomul vieţii, cercul vieţii, vulturul, bufniţa, şarpele, Dragobetele. Fiecare motiv are o anumită semnificaţie, cel mai răspândit fiind simbolul solar aplicat nu doar pe linguri, ci şi pe alte obiecte din gospodăria ţărănească şi care reprezintă divinitatea şi se pune pe obiecte cu scopul de a-l proteja pe cel care folosește obiectul.

Lingura românească cu simbolurile rare, vechi

Sculpturile de pe cozile lingurilor de lemn sunt simboluri. Simbolurile solare reprezentau divinitatea, cocoşul simbolizează speranţa, cântatul cocoşului alungând întunericul, soarele rotitor reprezintă continua trecere a timpului, având 12 raze care reprezintă cele 12 luni ale anului, cercul vieţii, simbol format dintr-o pasăre (aerul), dintr-un şarpe (pământul) şi un peşte (apa), care se mănâncă unul pe celălalt şi astfel viaţa se reia la nesfârşit. Solviorul – călăuză a sufletului pe tărâmul celălalt, vulturul – simbolul puterii, fiind consi­derat împăratul tuturor păsărilor, bufniţa, considerată simbolul înţelepciunii, pentru că ea vede acolo unde ceilalţi nu văd, în întunericul ignoranţei, şarpele, considerat spiritul protector al casei şi familiei şi protejat pentru a nu se abate necazuri asupra celor care se aflau în casa în care trăia, Dragobetele – simbolul iubirii prin cele două păsări aşezate faţă în faţă şi care au ochi doar una pentru cealaltă. Dacă deasupra păsărilor este o bufniţă, cei doi tineri vor fi călăuziţi de înţelepciune, iar dacă este un simbol solar deasupra, îndrăgostiţii vor fi protejaţi de divinitate. Pomul vieţii reprezentat de un brad stilizat, apa care este sursa vieţii reprezentată printr-o o linie ondulată stilizată sunt alte simboluri întâlnite pe lingurile lui Viorel Marian.

Lingura mirilor, folosită o singură dată în viaţă şi transmisă copiilor

„«Lingura îngemănată» sau «lingura mirilor», folosită o singură dată în viaţă, în noaptea nunţii, când mirele şi mireasa mâncau din aceeaşi strachină de lut şi cu aceeaşi lingură grâu fiert, care este simbolul belşugului, m-a determinat să lucrez cu predilecţie linguri. Pe coada lingurii sunt sculptate două păsări dispuse spate în spate, unite de o inimă (în partea superioară), care despică o broască, simbol al răului (în partea inferioară). Această dispunere a simbolurilor sugera, în satul tradiţional, că cei doi miri, uniţi de iubire, luptă ca nişte războinici cu pericolele care pot apărea din toate direcţiile. Semnificaţia era să rămână uniţi şi să se iubească tot restul vieţii ca în noaptea nunţii, după care o păstrau şi o dădeau primului copil care se căsătorea. Era o transmitere a simbolului fidelităţii.

Alte modele căutate de cei care achiziţionează linguri de lemn de la mine sunt coarnele de berbec, simbolul curajului, virilităţii şi fertilităţii, spicul  de grâu, simbolul belşugului. Realizez şi un model de lingură din zona Craiovei, hora păsărilor, care este o multiplicare a simbolului iubirii. Dansul păsărilor apare ca o succesiune de capete de păsări aşezate faţă în faţă, cioc în cioc, sugerând că viaţa poate fi perpetuată doar prin iubire. Prima oară am văzut-o la Muzeul de Etnografie din Craiova. Pentru ca la câteva târguri din zona Olteniei nu am văzut meşteri localnici care să redea această horă, am spus că este păcat să se piardă şi am început să o fac.

Oamenii sunt interesaţi, o parte dintre cei care admiră lingurile făcute de mine recunosc modele de linguri de la bunici sau de la părinţi şi îşi amintesc semnificaţia, mai ales că unele dintre ele erau folosite numai la anumite ocazii. Străinii descoperă cu uimire că avem o cultură cel puţin la fel de valoroasă şi de veche ca a multor popoare din Europa sau de pe alte continente“, ne-a povestit cioplitorul.

A practicat mai multe meserii până să se împrietenească cu lemnul

Viorel Marian s-a născut la Fălticeni pe 25 iunie 1962. A făcut o şcoală profesională de laminorist-trefilator conductori electrici, a fost sondor la prospecţiuni geologice, a lucrat în mină, a fost operator-chimist, apoi a fost tâmplar mecanic 11 ani şi 3 ani mecanic întreţinere maşini de prelucrare a lemnului. Din 1995 a început prietenia cu lemnul şi consideră că „s-ar putea adapta şi la alte ocupaţii, dar nu cu aceeaşi satisfacţie sufletească“.

GALERIE FOTO


 

Silviu Buculei

Rețeaua meșteșugarilor rurali se reunește la București

Clubul Țăranului Român din București va găzdui pe data de 23 octombrie 2015, de la ora 10.00, evenimentul de prezentare a primei Rețele Naționale a Meșteșugarilor Rurali  și a cincea dezbatere pe tema dezvoltării rurale prin meșteșuguri, pe care proiectul Made in Rural o organizează în această lună, după întâlnirile regionale din Craiova, Sibiu, Iași și Cluj. Peste 10 ONG-uri și asociații care acționează prin programe de dezvoltare comunitară vor pune în dezbatere publică obiectivele rețelei, criteriile și beneficiile afilierii la rețea, precum și definirea statutului, a condițiilor de aderare și a planului de acțiune pentru anul 2016. „Există numeroase organizații care acordă sprijin meșteșugarilor, însă lipseste o structură la nivel național care să susțină în mod coerent dezvoltarea sectorului prin politici care să influențeze direct legislația, modul în care se acordă finanțări, susținerea vânzărilor, fiscalitatea și să unească eforturile individuale”, spune Iulian Ifrim, Coordonator Regional al proiectului.
 
Reţeaua Naţională a Meşteşugarilor Rurali va facilita schimbul de resurse între organizaţiile existe la nivel naţional, de la informaţii de interes general - surse de finanţare, oportunităţi de desfacere etc - până la consultanţă specializată. Aceasta completează acţiunile desfăşurate de diverse instituţii sau ONG-uri în sprijinul meşterilor populari din spatiul rural şi poate deveni structura care reprezintă public interesele acestora, în special în relaţia cu factorii responsabili de clarificarea situaţiei legislative a meşterilor populari. Lansarea reţelei de susţinere a meşteşugarilor este unul dintre rezultatele proiectului MADE IN RURAL, proiect confinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 aparținând Fundaţiei World Vision România. Aceasta dezvoltă de peste patru ani proiecte care urmăresc revitalizarea artei populare meşteşugăreşti şi promovarea acesteia ca oportunitate accesibilă oamenilor din mediul rural pentru dezvoltarea economică a comunităţilor.
  • Publicat în Social

Traditiile prind viata intre 16 si 20 octombrie la ROMEXPO la Targul National pentru Artizanat si Mestesuguri

Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri si Turism in parteneriat cu ROMEXPO va invita la prima editie a Targului National pentru Artizanat si Mestesuguri

Targul va avea loc in perioada 16 - 20 octombrie si se bucura de prezenta a 200 dintre cei mai priceputi mestesugari din tara.

Targul National pentru Artizanat si Mestesuguri a fost organizat cu scopul de a sustine micii mestesugari in promovarea produselor proprii, autentice romanesti, dar si pentru a impartasi publicului din traditiile de odinioara. Timp de 5 zile, bucurestenii vor putea achizitiona obiecte si produse traditionale si vor putea lua parte la atelierele de lucru special create de catre mesterii artizani.

“Avem o tara plina de traditii, de oameni talentati si mestesugari priceputi, asa ca trebuie sa aducem in fata publicului toate acestea. Prin intermediul acestui eveniment, in care partea expozitionala si evenimentele se completeaza reciproc, ne propunem sa aducem in prezent aceste traditii si produsele rezultate, reamintind vizitatorilor bogata mostenire culturala pe care o avem”, declara doamna Maria Grapini, Ministrul Delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri si Turism

Pe parcursul fiecarei zile, in cadrul standurilor, expozantii vor da ocazia vizitatorilor nu numai sa achizitioneze produsele finite, dar si sa inteleaga modul in care acestea sunt realizate, care sunt materialele folosite si cat de importanta este transmiterea mestesugului din generatie in generatie.

In cadrul evenimentului vor putea fi regasite obiecte precum: covoare tesute manual, ii, tapiserii, stergare, dantelarie, ceramica traditionala, papusi folclorice, masti, articole din lemn, sticla, piele, fier, etc.

Programul de vizitare al Targului National pentru Artizanat si Mestesuguri:

16 – 20 octombrie 2013, intre orele 10.00 si 18.00

Pret bilet de acces: 15 lei

Pentru mai multe detalii despre eveniment, accesati: www.aippimm.ro

Târguşorul Meşteşugarilor de la Ruginoasa (27-28 iulie 2013)

Primăria Comunei Ruginoasa, Centrul Cultural Ruginoasa şi Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova (AMPM), în parteneriat cu Muzeul Municipal Paşcani şi Asociaţia Presei Agricole din România (A.P.A.R.), organizează în perioada 27-28 iulie 2013, în faţa Centrului Cultural din Ruginoasa, nu departe de Palatul neogotic al lui Cuza Vodă, prima ediţie a Târguşorului Meşteşugarilor.

Precizăm faptul că inedita manifestare va reuni circa 20 de meşteşugari din judeţele Iaşi, Neamţ, Suceava, Botoşani, Argeş şi Harghita. Obiectivele principale sunt aceleaşi pentru care Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova militează încă de la înfiinţare: păstrarea şi promovarea meşteşugurilor artistice tradiţionale şi educarea publicului, în special a celui tânăr, în spiritul respectului pentru tradiţii româneşti şi bun gust autentic.

Abonează-te la acest feed RSS