reclama youtube lumeasatuluitv
update 26 Mar 2019

Spectacol tradiţional în Bucovina - măştile între ritual şi obiect de recuzită

Bucovina este o zonă în care tradiţiile populare româneşti, peste care şi-a pus amprenta civilizaţia austro-ungară ca urmare a includerii ei în Imperiul Habsburgic în 1775, se păstrează nealterate. De la Vatra Dornei până la Rădăuţi şi Cernăuţi (Nordul Bucovinei) întâlnim cele mai spectaculoase manifestări ale credinţelor şi practicilor magice din lumea satelor din această zonă, printre care se numără şi măştile. Dacă în trecut măştile jucate la cumpăna dintre ani aveau rol de protecţie, legătură spirituală cu forţele supranaturale având funcţii magice, astăzi acestea au devenit mijloace de expresii plastice, unde magicul a subordonat esteticul în dorinţa de a impresiona asistenţa şi de  a crea spectacol prin caricaturizarea în imaginarul rural a diverselor personaje.

La Muzeul Etnografic „Hanul Domnesc“, cele mai vechi măşti populare

Bucovinenii transfigurează de secole, prin măşti şi jocuri, îndeletnicirile de zi cu zi şi momentele cele mai importante din viaţa omului: naşterea, căsătoria şi moartea. Chiar dacă majoritatea măştilor şi-au pierdut caracterul ritualic de odinioară (şi au devenit laice, cu personaje animaliere sau umane: capra, ursul, calul, ţapul, moşii, babele, soldaţii, ţiganii, doctorul, pădurarul, negustorul, bunghierul etc. şi nu mai sunt utilizate pentru a îndepărta boala şi energiile negative, în Bucovina există numărul cel mai mare de măşti de pe teritoriul românesc. Cele mai vechi măşti din zona de nord-est a ţării se află în patrimoniul Muzeului Bucovinei, o parte dintre acestea fiind prezentate publicului la Muzeul Etnografic „Hanul Domnesc“ din Suceava.

„Măştile sunt foarte haioase, sunt executate de meşteri mascaragii (aşa se numesc meşterii care realizează măştile populare), din diferite materiale: blană, fuior de câlţi, materiale textile, pănuşi de porumb, cu ochi de sticlă, dinţi din fasole etc. În expoziţia organizată de Muzeul Etnografic sunt prezentate măşti care se joacă mai ales în cadrul obiceiurilor de iarnă. Este vorba de măşti de cap, care acoperă tot capul, şi măşti obrăzare, care acoperă doar faţa. Ca şi categorii de măşti avem măşti de urâţi (măşti de moşi, de babe – sunt acele măşti blănoase cu tot felul de accesorii) şi măşti de frumoşi, cum ar fi cele de la malancă şi hurta de împăraţi, măşti de militari cu vestoane la care sunt adăugate accesorii, oglinzi, epoleţi pe umeri, coifuri mari din pene de gâscă colorate cunoscute sub denumirea de ceacuri, şi sunt jucate doar în câteva comune din jurul Sucevei. Toate sunt piese din patrimoniul Muzeului de Etnografie, noi le avem în depozitele muzeului, sunt făcute cu ani în urmă, pentru că de la an la an această tradiţie se pierde, se fac din ce în ce mai puţine măşti care păstrează strict autenticitatea vetrei etnofolclorice din care provin. Fiecare mască din colecţia noastră are o descriere referitoare la tipul măştii, materiale folosite, localitatea de provenienţă, datarea“, ne-a spus Maria Cruşninschi, muzeograf, Serviciul de Etnografie al Muzeului Bucovinei din Suceava.

Măştile diferă de la o vatră etnofolclorică la alta

Obiectele vestimentare, piesele de recuzită şi accesoriile personajelor din diferite alaiuri şi jocuri specifice sărbătorilor de iarnă prezentate de Muzeul Etnografic din Suceava datează de la începutul secolului al XX-lea. Ceac-ul (coif mare) este o piesă de recuzită confecţionată din pene colorate întâlnită în zonele Bosanci şi Moara, în „Hurta de Împăraţi“ (ceată de Anul Nou). Penele de gâscă sunt vopsite şi lipite pe o pălărie din fetru, iar culoarea penelor relevă funcţia sau rangul personajului: general, ministru, cancelar, împărat.

Masca de ursar este întâlnită la costumul de ursar, personajul principal din „Alaiul Ursului“, fiind confecţionată din pănuşi de porumb, cârpe colorate, catifea, fuior de câlţi, fasole în zona comunei Dărmăneşti, în timp ce la Dumbrăveni aceeaşi mască are pănuşile de porumb vopsite, dar şi pene de curcan ori fâşii din piele.

Obrăzarul de urât este o mască antropomorfă care înfăţişează un chip uman din categoria „Urâţilor“, confecţionată din blană de oaie albă, brumărie, lână colorată, fasole, în tip ce obrăzarul de moş din zona Vatra Dornei, tot o mască ce înfăţişează un bătrân, este confecţionat din blană de oaie neagră, lână colorată, ţesătură din lână piuată, cârpe colorate. La Suceava obrăzarul moşului este confecţionat din  blană de oaie albă şi brumărie, lână colorată, fuior din câlţi, pălărie din fetru, scoici, fasole, mărgeluţe, în timp ce la Bălăceana pe obrăzarul moşului găsim lemn cioplit, fasole, pânză de sac, cuie. Obrăzarul de babă este o mască antropomorfă care înfăţişează un chip uman (babă) confecţio­nată în zona Sucevei din fuior de câlţi, vezică de porc, cârpe colorate, fasole, carton. Masca de ţigancă de la Ipoteşti este confecţionată din cârpe colorate, tulpan cu decor floral stilizat, fuior de câlţi, lână colorată, bănuţi din tablă.

Cinci meşteri populari duc mai departe tradiţia confecţionării măştilor populare

Măştile populare erau folosite şi la noi încă din perioada precreştină, iar ele s-au păstrat o vreme şi în creştinism, fiind legate de anotimpuri, de naştere, nuntă şi înmormântare, de evenimentele comunităţii, principalele momente din viaţa omului fiind însoţite în acele vremuri de nevoia de alungare a duhurilor rele sau de înveselire. De cele mai multe ori masca populară era concepută să fie cât mai urâtă, ca să alunge răul, după cum reiese şi din volumul „Măştile populare“, publicat de reputatul etnograf Romulus Vulcănescu în anul 1970. Deşi există o tradiţie în confecţionarea măştilor şi un ritual pentru fiecare tip de mască, care se păstrează prin viu grai din generaţie în generaţie, măştile populare sunt folosite astăzi doar în perioada Sărbătorilor de iarnă, în rest ele având rol decorativ, fiind măşti „de ţinut în casă“, pentru alungarea spiritelor rele.

De la Călin Brăteanu, directorul Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din cadrul Centrului Cultural „Bucovina“ al judeţului Suceava, am aflat că în evidenţele instituţiei pe care o conduce sunt cinci meşteri populari care duc mai departe tradiţia confecţionării măştilor populare. Cele mai multe măşti confecţionate de meşterii populari sunt haioase, viu colorate, având rolul de a bine dispune oamenii. Niciodată un meşter nu face două măşti la fel, elementele definitorii ale fizionomiei – ochii, nasul, gura, părul fiind ingenios metamorfozate pentru a întruchipa bătrâneţea, identitatea etnică, profesia şi alte elemente specifice măştii lucrate. Fiecare mască are farmecul ei, este diferită şi exprimă ceva. Personajele reprezentate de măştile din Bucovina ironizează prostia, urâtul sau alte defecte umane, critică asupritorii şi laudă gospodarii cei mai de seamă ai comunităţii. Uneori, când este ironizat un „edil al satului“, un „lider de partid“ sau un personaj „influent în timpurile noastre“, cei care confecţionează măşti îşi atrag antipatii şi duşmani. Cea mai mare parte a măştilor confecţionate de mascaragii iau drumul străinătăţii, iar altele ajung la iubitorii de folclor şi tradiţii din toate colţurile ţării. O altă categorie de măşti antropomorfe confecţionate de meşterii suceveni, din care fac parte cele ce reprezintă vechiul cult al moşilor şi strămoşilor (măşti de babe şi moşnegi), măştile cu caracter etnic (măşti de ţigan sau cele inspirate din costumul popular al diverselor popoare), ajung la ansamblurile folclorice.

Silviu BUCULEI

GALERIE FOTO

Omul cu icoanele de la Bacău

„Omul cu icoanele“, așa este cunoscut Stoian Rodion, un meșter popular ce duce tradiția mai departe prin faptul că face icoane sculptate în lemn, măști, cușme dacice, căciuli hazlii, cojoace, opinci și linguri cu motive populare în satul natal Răcătău, din județul Bacău.

Stoian Rodion se poate numi un om cu suflet mare, care își iubește țara, cultura și neamul. Acesta are un atelier unde croiește cușme hazlii și bundițe de mult timp. În același timp, coase de mână opinci, cojoace și dă formă și viață lemnului. Cu toate că a încercat să ducă un trai decent pe alte meleaguri, nu a putut rezista multă vreme, ne spune acesta. „Am fost plecat ca tot românul în altă parte, dar m-am reîntors cu speranța că voi putea începe o viață nouă. De altfel, cred că un popor care nu are tradiție, credință și pământ nu este popor! Consider că se poate și aici, trebuie doar să vrei să faci ceva, iar orice lucru, cât de mic, trebuie realizat cu dragoste.“

Icoanele sculptate în lemn, darul lui Dumnezeu

omul cu icoanele c

Meșterul popular face parte dintr-o familie cu cinci frați, crescuți modest și cu credință în Dumnezeu, care s-a învățat cu darul meșteșugului încă de mic copil. „Pasiunea și dragul de tradiții le am de mic copil, de când îmi confecționam singur biciul, toba, capra, măștile și steaua. În aceea perioadă, pentru a-mi procura cele necesare, făceam eforturi peste putința vârstei mele. Tot atunci trebuia să învăț carte, să am grijă de animalele din curte și de frații mei, pentru că eu eram cel mai mare.

Ușor, ușor anii au trecut, iar după mult timp, respectiv 40 ani de când am plecat din satul natul, am înțeles că noi ca neam trebuie să avem o identitate. Cu toate că viața m-a purtat prin București, unde am avut meseria de dulgher, iar la Letea Bacău am făcut celuloză și hârtie și o perioadă bună de timp, circa 13 ani, am fost plecat după un trai mai bun în Italia, unde am lucrat ca zidar, sudor și grădinar, am poposit tot acasă. În urma unei cumpene cu soția mea, drept mulțumire lui Dumnezeu, în luna august a anului 2015 am făcut prima icoană, după care au urmat realizarea de troițe și cruci. Sunt trei ani de când fac icoane și doi ani de când fac opinci și căciuli. Numărul acestora îl știe numai Dumnezeu, căci eu am șters numărătoarea lor“, își începe povestioara meșterul. Stoian Rodion este absolventul Școlii Populare de Artă din Bacău, la clasa sculptură decorativă, dar despre icoanele și troițele realizate spune că sunt numai darul lui Dumnezeu. „Când sculptez icoane, eu nu mă mai aud, nu mi-e sete, iar la masă merg doar când totul este gata. Dacă ai aprecieri și solicitări, sigur îți vine să mai faci! Știți că o fântână este foarte greu de realizat, dar după ce dai de apă mergi mereu ca să te răcorești, așa mă simt și eu“, a adăugat acesta.

Cojocarul Bacăului face căciuli hazlii

omul cu icoanele b

În schimb, cu opincile a fost mai simplu deoarece le-a realizat din prima sa haină de piele. „Am văzut că lipsesc de pe piață, cu toate că sunt căutate. La diversele târguri prin țară unde merg le realizez în fața copiilor, unde le dau și lecții gratuite. Căciulile le fac după filmul «Amintiri din copilărie», așa cum aveau copiii odată când mergeau la colindat, respectiv căciula lui Păcală și a lui Tândală. Știți cum vine măsurat timpul? După ceas! Dar, dacă nu am starea și energia necesară, nu pot să mă apuc de confecționarea unei icoane, a unei căciuli sau linguri. La expozițiile și târgurile unde sunt invitat le arăt și le demonstrez celor prezenți cum se fac toate aceste minunății, dar din păcate nu am văzut niciun copil prea interesat. Supărarea mea este că nu am copiii lângă mine să îi învăț aceste meșteșuguri“, încheie meșterul popular Stoian Rodion.

Beatrice Alexandra MODIGA

Abonează-te la acest feed RSS