Lumea satului 750x100

update 25 Nov 2020

Bundiţele de Bucovina, un meşteşug care nu trebuie dat uitării

În spatele cortinei din blăniţă brodată cu flori şi dichisită cu mărgele a ceea ce se numeşte Bundiţe de Bucovina stă un maestru iscusit la vorbă şi fascinant povestitor în graiul dulce moldovenesc al meleagurilor humorene – Ciprian Orhean. Acesta practică meşteşugul cojocăritului din 1959, de la vârsta de 14 ani, iar după şase decenii încă onorează comenzi, de la bundiţe simple, ciobăneşti, cu flori, cojoace, până la cele cu dihori, personalizate pe dimensiunile doritorilor.

6 decenii de cojocărit

Ciprian Orhean a început să practice acest meşteşug din 1959, când la vârsta de 14 ani a devenit ucenicul cojocarului de vrednică amintire Pavel Bosca din localitatea natală, Capul Codrului de lângă Gura Humorului. În acele vremuri, fiind născut într-o familie cu mulţi copii, fiecare trebuia de mic să se rostuiască în viaţă. Vremea a trecut şi după căsătorie a început să practice acest meşteşug în satul Lucăceşti, la 20 km de Suceava, unde s-a gospodărit şi şi-a crescut cei trei copii şi încă trei nepoţi. Şi iată aşa au trecut ca o suflare de vânt aproape 60 de ani de meşteşug în cojocărit, ani cu multe satisfacţii şi bucurii aduse de lumina pe care o vede de fiecare dată în ochii clienţilor mulţumiţi de dăruirea cu care respectă vechile canoane ale acestei îndeletniciri pe care actualmente doar puţini o mai cunosc şi respectă cu adevărat. „În arta cojocăritului totul începe cu respectul şi dragostea; respectul pentru animalul sacrificat din blana căruia se confecţionează bundiţa sau cojocul şi dragostea pentru frumos, dragostea pentru oameni pentru a face o lucrare trainică de calitate bună. Fiecare pas al unui om pe pământ poartă cu el o mare importanţă. În industrie există pierderi, risipă de material, în schimb în creaţia manuală autentică totul se refoloseşte, se reinventează, capătă o nouă viaţă. O bundiţă poate fi confecţionată în aproximativ o lună de zile, dar depinde de complexitatea modelului, fiindcă totul este cusut manual, apoi asamblat piesă cu piesă şi etapă cu etapă, până când bundiţa începe să prindă contur“, povesteşte meşterul cojocar.

Broderia, elementul-cheie al cojocului…

broderie

Primul sau garnitura se confecţionează din piele de miel sau dihor, iar trecerea de la prim, flori şi pielea de oaie se face prin braie, cruciţele şi puricaşi cusute cu bumbac sau mătase. „Elementele păstrării autenticităţii modelului la o bundiţă sunt reprezentate de prezenţa prohabului, o bucată de piele adiacentă, poziţionată pe cele două laterale ale bundiţei, jos la bază, care în vechime ascundea o uşoară imperfecţiune a pieilor de oaie sau miel din care era croită bundiţa şi care erau mai subţiri în acea parte (zonă), iar pe de cealaltă parte configuraţia modelului broderiei, care trebuia să fie cusut în oglindă cu elemente centrale de mare importanţă simbolică. Florile (broderia), realizate direct pe pielea de oaie sau miel, sunt un element esenţial pentru a cunoaşte câte ceva despre omul care îmbracă bundiţa sau cojocul, despre rădăcinile şi frumuseţea sa interioară“, mai adaugă suceveanul.

Bundiţele revin în trend

bundinte

Cele mai vechi exemplare de bundiţe şi cojoace au în jur 60 de ani, fiind răspândite prin toate colţurile ţării, prin muzee, dar şi prin lume în colecţiile iubitorilor de autentic şi tradiţional românesc. Dar meşterul cojocar sucevean a recondiţionat cu drag şi responsabilitate şi exemplare de peste 100 de ani, făcute de alţi cojocari. „Bundiţele le realizăm după frecvenţa cu care suntem solicitaţi, având de lucru atât în sezonul cald cât şi în cel rece; după cum spunem noi, dacă lucrul este bine făcut atunci vreme de purtat bundiţă este tot timpul în Bucovina cât şi pe alte meleaguri. În ultimul timp se observă o revigorare a interesului pentru bundiţe şi pentru acest meşteşug, în general pentru tradiţii şi obiceiuri, se încearcă să se dea o mai mare valoare portului autentic popular. Realizăm orice model doreşte clientul, evident din portofoliul nostru, de la bundiţe simple, ciobăneşti, cu flori, cojoace, până la cele cu dihori, personalizate pe dimensiunile doritorilor“, precizează meşterul.

Beatrice Alexandra MODIGA

Creatoarea de bundiţe cu borduri din jder

În zilele de sărbătoare, încântătoarele bundiţe cu borduri din jder, ce au ajuns o veritabilă emblemă pentru zona Bucovinei, pot fi admirate la localnicii din zonele Câmpulung Moldovenesc şi Rădăuţi. Aurica Cornea este una dintre cele mai cunoscute creatoare de ii şi bundiţe din zona Rădăuţi, având o bogată experienţă în confecţionarea acestor obiecte de îmbrăcăminte.

De 60 de ani face costume populare

Costumul popular încă este purtat în zilele de sărbătoare de bătrâni la biserică sau la diferitele evenimente din sat. Chiar şi tânăra generaţie, deşi poartă în mod regulat haine occidentale, îmbracă şi costumul popular la diferite ocazii. Bundiţa se remarcă ca etalon în portul popular din Bucovina, acest obiect de vestimentaţie fiind decorat cu motive florale sau geometrice şi cu adaosuri din blană de jder. Aurica Cornea este una dintre cele mai cunoscute creatoare de ii şi bundiţe din zona Rădăuţi.

De 60 de ani lucrează costume populare şi la 76 de ani nu s-a oprit din acest meşteşug. Meseria a învăţat-o la atelierul de croitorie şi cojocărie din satul natal, Vicovu de Sus şi, după câţiva ani de ucenicie în cooperaţia meşteşugărească, şi-a deschis acasă propriul atelier în care a început să confecţioneze bundiţe de miel ornate cu pielicele de dihor şi bundiţe cu bogate elemente etnografice tradiţionale, în culorile alb – negru. Face parte din Asociaţia meşterilor populari din Bucovina şi a rămas unicul meşter cojocar din zonă care mai confecţionează astfel de obiecte de îmbrăcăminte. Materialele le pregăteşte singură, iar blăniţele de dihor le cumpără.

Pe lângă bundiţe, Aurica Cornea confecţionează şi ii folosind cusături tradiţionale. De pe iile confecţionate de săteanca din Vicov nu lipsesc trandafirii şi alte flori cusute manual în culorile negru, maro şi auriu, la gât ia este uşor încreţită cu o dantelă lucrată manual iar mânecile se termină cu o broderie albă care dă o fineţe deosebită cămăşii.

A învăţat meserie de la mama sa, pe când avea doar 8 ani

„Când eram mică, mama avea începută o cămaşă cu mărgele. Eu nu am ştiut că duminica nu se lucrează şi, până a venit mama de la biserică, eu am cusut un trandafir. Când a văzut ce am făcut m-a certat pentru că am lucrat duminica, dar a apreciat cât de bine i-am copiat modelul. Atunci am constatat că pot lucra la fel ca mama şi de la 8 ani am început să lucrez cămăşi populare cu mărgele, mai ales că de la 7 ani am rămas fără tată şi nevoile erau mari.

Faptul că ştiam foarte bine croitorie m-a ajutat în meseria de cojocar. În anii ’70 multe femei coseau cămăşi populare, dar bundiţe tradiţionale se făceau din ce în ce mai puţine aşa că m-am apucat de cojocărie. Am făcut bundiţe şi pentru ansambluri folclorice renumite, am făcut şi 50 de bundiţe la fel pentru un ansamblu, şi 12, în funcţie de nevoile fiecărei formaţii“, ne-a spus Aurica Cornea.

Femeia spune că cel mai greu se fac bundiţele şi costumele populare pentru formaţii artistice pentru că trebuie respectat cu stricteţe modelul şi trebuie lucrat acelaşi element la toate costumele.

„Lucrul nu este plătit, dar trebuie să fac ceva, soţul mi-a murit, timpul trece mult mai greu când eşti singur. În plus am o pensie foarte mică din care nu aş reuşi să mă descurc. La viaţa mea am lucrat mii de cămăşi populare. În trecut făceam singură pânza suport pentru cusut motivele populare, dar nu mai pot lucra la război, nu mai am putere. Acum cumpăr pânza de la femeile din sat şi doar le croiesc şi cos puii. Cămăşile şi bundiţele le vând cu greu în târguri, pentru că lumea nu mai pune aşa preţ pe cămăşile populare. Bundiţele sunt scumpe pentru că şi blăniţa de dihor este foarte scumpă şi puţini îşi mai permit să cumpere. Doar câte o comandă pentru un ansamblu folcloric ne mai ajută să supravieţuim“, ne-a precizat meşterul popular, Aurica Cornea.

Silviu Buculei

Abonează-te la acest feed RSS