reclama youtube lumeasatuluitv
update 11 Dec 2019

Ceramica de Horezu din mâinile Mariei Ștefănescu

Maria Ștefănescu este născută în Horezu, județul Vâlcea, și provine din familia Maria și Mihai Biscu, olari renumiți în Horezu. O familie numeroasă cu patru copii la părinți, care cu toții au deprins tainele acestui meșteșug, realizat manual din lut pe roata olarului.

Olăritul, un mare „zăcământ“ de talent

Cine își imaginează că vasele de la Horezu sunt făcute cu ușurință, din pământ sau pastă argiloasă luate din curte și modelate la roată, rămâne cu mult în afara adevărului. Drumul este, în realitate, lung și anevoios, ne spune Maria, care practică de o viață acest meșteșug. „De când mă știu nu am făcut altceva decât „Ceramică de Horezu“. În prima fază, copil fiind, îmi ajutam părinții, iar în adolescență parcă asta a fost o magie. De cum m-am pus la roată totul a mers perfect! Mi-am dat seama că acolo în interiorul meu este un mare zăcământ de talent. L-am pus în practică tot timpul, nu am dat înapoi. Este cel mai frumos lucru să vezi cum dintr-un «boţ» de lut, adică un «gogoloţ» de pământ pus pe roată și cu mâini dibace, ia formă un vas de ceramică“, mărturisește meșterul olar.

Ceramica de Horezu este utilitară, dar mai mult decorativă, mai adaugă femeia. „Decorarea se realizează pe un vas care în prima fază, după ce s-a evaporat apa din el, se poată ține în mână; fără a-i modifica forma se dă fondul alb, iar cu cornul de vită, care are în vârf o pană de gâscă, prin care curge culoarea (…) și cu mișcarea circulară a roții se desenează o spirală deasă numită pânză de păianjen pe toată suprafața vasului. Ulterior, desenul continuă prin «jiravit», adică cu gaița (obiect de lemn subțire care are în vârf un metal subțire sau păr de porc mistreț), executându-se efectul desenului, adică motivul pe care doresc să-l execut.“

Meşteşug inclus în patrimoniul UNESCO

Aceasta de-a lungul anilor şi-a format un stil propriu ca de altfel fiecare meșter. „Motivele remarcabile, caracteristice vaselor mele sunt: Cocoșul, Pomul vieții, Coadă de Păun, peștele, coroniță de flori și spice, steaua, brâul, forme geometrice, peisaje, păsări etc. Culorile folosite sunt: alb, negru, cărămiziu (roșu), nuanțe de verde și albastru. Totodată, taierul din imagine are o vechime de aproximativ 25 ani și are motivele principale tradiționale: Cocoșul, Pomul Vieții, Șarpele, aflându-se în colecția personală din atelierul meu“, mai adaugă aceasta.

La rândul său meșterul olar are o familie care este sprijinul său la realizarea a tot ceea ce face. „Familia și ceramica reprezintă viața mea. Sunt mândră de ceea ce fac, dar ceea ce mă mulțumește sunt cuvintele «îmi place» pe care le aud de la cei care îmi văd vasele de ceramică (farfurii de diferite mărimi, cești, castroane, căni etc.), cei care le cumpără și îmi adresează cuvinte de laudă atât în mod direct cât și online. Ceramica de Horezu o consider unică în lume, iar fiecare meșter este special. Horezu este o zonă cu multă încărcătură istorică, un loc unde ai ce vizita și cumpăra. Dar, să nu uităm că Horezu este cel mai important centru de olărit din țară, meșteșugul făcând parte din patrimoniul mondial UNESCO“, încheie Maria Ștefănescu.


Olăritul este cel mai străvechi meșteșug atestat documentar încă din timpuri brâncovenești, având continuitate până în zilele noastre.

Beatrice Alexandra MODIGA

Autoritățile locale, împreună cu fermierii din Argeș și Vâlcea, au discutat cu specialiștii proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți“

În data de 10 octombrie, la Pitești, a avut loc reuniunea de informare intitulată ”Gunoiul de grajd – bunăstare pentru fermieri! Măsuri locale pentru dezvoltarea agriculturii și protecția apelor”. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Apelor și Pădurilor, prin Unitatea de Management a Proiectului Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți (CIPN), sub deviza ”Agricultura, un domeniu care poate ridica nivelul de trai în comunitățile locale. Fermieri bogați înseamnă comune bogate!“

Reuniunea și-a propus să ofere informații concrete despre modul în care gunoiul de grajd poate fi transformat într-o resursă pentru agricultură, în același timp diminuându-se nivelul poluării apelor cu nitrați. Au susținut intervenții specialiști ai APIA Argeș, ai Administrațiilor Bazinale
Argeș-Vedea și Olt, Direcțiilor de Sănătate Publică, alături de fermieri și asociații agricole, reprezentanți ai grupurilor de acțiune locală.

Cod de Bune Practici Agricole

În partea a doua a reuniunii au avut loc dezbateri legate despre proiectul noului Cod de Bune Practici Agricole aflat în consultare publică, modul în care gestionarea gunoiului de grajd condiționează plățile din partea UE, în cadrul noii Politici Agricole Comune, precum și despre provocările cu care se confruntă fermierii pentru respectarea prevederilor Directivei Nitrați.

Evenimentul a fost util și important, pentru că în județele Argeș și Vâlcea creșterea animalelor este o activitate cu o pondere însemnată, precizează Ion Meţiu. Proiectul ”Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” este parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitrați, prin care se urmărește reducerea poluării cu nutrienți din surse agricole. Managementul gunoiului de grajd la nivel de comună este o preocupare principală a Proiectului, având în vedere că, la ora actuală, în România sunt peste 3 milioane de ferme mici, de subzistență, care nu au capacitatea de a implementa individual măsurile necesare prevenirii poluării solului și a apei freatice. Proiectul CIPN este în a doua fază, cea de finanțare adițională. Proiectul inițial a demarat în 2008 și s-a încheiat în 2017 și a finanțat un număr de 86 de platforme de management de gunoi de grajd. Finanțarea adițională a proiectului a fost alocată pentru cinci ani, până în martie 2022. În această fază a proiectului vor fi finanțate peste 90 de comunități locale“, a declarat Ion Meţiu, Coordonator Instituțional UMP ”Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”.

Beatrice Alexandra MODIGA

Fermierii campioni la porumb din județele Gorj, Vâlcea, Mehedinți și Hunedoara

Știm cu toții deja că 2018 a fost un an excelent pentru cultura porumbului, iar hibrizii Pioneer au oferit producții foarte bune în fiecare județ din țară. Ar fi imposibil să prezentăm fiecare fermă din fiecare județ în care producțiile au fost pe măsura așteptărilor fermierilor, însă vrem totuși să prezentăm performanța obținută de cel puțin un fermier din fiecare județ.

Începem cu județul Gorj, acolo unde își desfășoară activitatea fermierul campion Cristian Marinescu, care lucrează 160 ha, iar cu porumb a semănat anul trecut 60 ha. Cel mai performant hibrid din fermă in 2018 s-a dovedit P9903, care i-a asigurat 14.800 kg/ha. “Am semănat porumbul după grâu, astfel că după recoltatul acestei culturi am arat la 30 cm și am aplicat 200 kg/ha de îngrășăminte complexe 20.20.0. Am continuat cu lucrările de pregătire a patului germinativ în primăvară, am făcut o lucrare cu discul și una cu combinatorul, apoi am semănat în perioada 14-20 aprilie și tot atunci am aplicat 150 kg/ha de azotat. Am erbicidat de două ori și am prășit o dată, atunci am mai aplicat 150 kg/ha de azotat. A fost anul bun, nu am mai aplicat altceva, iar perioada de recoltat a fost între 20 septembrie și 1 octombrie”, a declarat fermierul campion. Acesta a mai adăugat faptul că în ultimii 4 ani a ales hibridul P9903, a obținut recolte foarte bune, motiv pentru care și în acest an îl va semăna pe 100 ha.

marinescu cristian

Un alt fermier din județul Gorj este Cristian Fulger, care a cultivat hibridul P9903 și a obținut 12.200 kg/ha. “Lucrez 190 ha, iar anul trecut am semănat pe 40 ha, după grâu. În toamnă am arat la 30-35 cm, iar în primăvară am discuit și am aplicat îngrășăminte complexe 16.16.16 – 300 kg/ha și apoi am intrat cu combinatorul. Am semănat după în perioada 20 aprilie -15 mai, cultura a primit un singur erbicid, nu am mai dat nici un fel de substanță sau tratamente, doar atunci când  am intrat cu cultivatorul am mai aplicat azot – 270 kg/ha.  Am recoltat începând cu data de 20 octombrie. În acest an intenționez să semăn cel puțin 130 ha cu porumb, suprafața poate fi mai mare pentru că intenționez să măresc suprafața din fermă. Momentan am ales hibrizii P0023, P9903 și P9874”, a afirmat agricultorul.

fulger cristian

Și în județul Hunedoara s-au înregistrat anul trecut producții foarte bune la porumb. Cele mai bune rezultate le-a înregistrat doamna Vionelia Bălușe, care a obținut 14.150 kg/ha cu hibridul P9903. “În cadrul a 5 societăți lucrăm în total 4.400 ha, iar anul trecut am avut 1.800 ha cu porumb, am semănat după floarea-soarelui, grâu, dar am avut și monocultură. Am arat în toamnă, iar 400 ha le-am scarificat, după care în primăvară am aplicat între 300 și 350 kg/ha îngrășăminte complexe în funcție de fiecare solă, după care am pregătit terenul cu combinatorul sau freza și am efectuat o lucrare cu discul. Am semănat în cea de a doua decadă a lunii aprilie și tot atunci am aplicat 25 kg/ha de îngrășământ starter. În vegetație, acolo unde am putut intra, am aplicat azot în două tranșe a câte 150 kg/ha, iar acolo unde porumbul a fost prea mare am făcut o singură trecere cu 250 kg/ha de azot. Am erbicidat toată suprafața în postemergență, iar unde a fost nevoie am corectat în vegetație. Am aplicat un îngrășământ foliar cu zinc, pe toată suprafața, iar unde a fost nevoie am revenit și cu a doua trecere, în rest nu am mai aplicat nimic, doar 30% din suprafața am prășit-o. Am început campania de recoltat în luna septembrie și am terminat în luna decembrie. În această primăvară voi semăna cel puțin 2.000 ha cu porumb, dar suprafața poate ajunge și la 2.500 ha în funcție de cum se dezvoltă rapița până în luna martie”, a precizat aceasta.

vionelia baluse

Un alt fermier campion din județul Hunedoara este domnul Miron Dragostesc, care a obținut 10.200 kg/ha cu hibridul P9074.

dragotesc miron

În județul Mehedinți cea mai bună producție a obținut-o agricultorul Alexandru Rădoi, care a semănat hibridul P9537 și a obținut 14.000 kg/ha. “Am avut anul trecut 65 ha cu porumb, a fost monocultură. În toamnă am scarificat, după care în primăvară am discuit și pregătit terenul pentru semănat și am aplicat triplu 16 - 200 kg/ha. Am semănat în prima decadă a lunii aprilie, atunci când am aplicat și 150 kg/ha de azot. Cultura a primit 2 erbicide și un foliar cu bor, atunci când plantele aveau 40-50 cm. Nu am aplicat nimic altceva și nici nu am prășit, iar recoltatul a avut loc la începutul lunii septembrie. Nu au fost probleme anul trecut, cultura a mers bine, chiar dacă răsărirea a fost mai greoaie din cauza frigului. Pentru acest an am ales hibrizii P9537, P9241 și un hibrid nou, voi semăna 70 ha cu porumb”, a punctat fermierul.

radoi alexandru

Alin Ancuța este primul fermier campion din județul Vâlcea. Acesta a semănat hibridul P9911 și a obținut 13.580 kg/ha. “Anul trecut am lucrat 1.300 ha, însă am crescut suprafața la 2.000 ha. Am avut 200 ha de porumb și am semănat după orz, rapiță sau grâu. Astfel că am arat sau scarificat, în funcție de solă și planta premergătoare. În primăvară am fertilizat cu triplu 15  - 250 kg/ha și uree - 200 kg/ha, după care am efectuat o lucrare cu discul. Am semănat în jur de 70.000 b.g/ha  în prima decadă a lunii aprilie. Am erbicidat toată suprafața o singură dată, iar unde a fost cazul am corectat cu un alt erbicid. Am prășit pe o suprafață mai mică, în jur de 50 ha, am aplicat 150 kg/ha de azot. Am recoltat în luna octombrie, a fost o campanie bună, fără probleme, motiv pentru care anul acest voi semăna 500 ha cu porumb și am ales pentru toată suprafața hibrizi Pioneer, dintre care doi hibrizi pe care i-am mai cultivat - P9911 și P9903, plus alți doi hibrizi noi ”, a precizat fermierul campion.

ancuta alin

Tot în județul Vâlcea fermier campion a devenit și domnul Elvis Nițu, care lucrează 1.300 ha, porumb a avut pe 200 ha și a obținut 11.100 kg/ha cu hibridul P9903. “Am semănat porumbul după floarea-soarelui, grâu sau chiar după porumb. Am arat din toamnă, iar în primăvară am pregătit patul germinativ și am aplicat 250 kg/ha de îngrășământ complex 20.20.0., după care am semănat 70.00 b.g./ha în perioada 10 aprilie – 12 mai. Am aplicat un singur erbicid, fără alte tratamente și am recoltat în perioada 5-10 octombrie. În acest an voi semăna 300 ha cu porumb și am ales hibrizii P9911 și P9903”, a declarat fermierul.

nitu elvis

Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anterior, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Diviza combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.

100 de stejari plantați la Horezu pentru marcarea Centenarului Marii Uniri

Ioan Deneș, ministrul Apelor și Pădurilor, Gheorghe Mihăilescu, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Florian Marin, prefectul județului Vâlcea și Nicolae Sărdescu, primarul orașului Horezu, au participat  marți, la Horezu, în județul Vâlcea, la o acțiune de plantare a 100 de stejari în jurul mai multor stejari multiseculari, pentru a marca Centenarul Marii Uniri din 1 decembrie 1918, când toate provinciile locuite de români s-au unit într-un singur stat.

La acțiunea de plantare a celor 100 de stejari au participat reprezentanți ai autorităților locale și o sută de preșcolari și elevi ai Liceului ”Constantin Brâncoveanu” din Horezu.

Fiecare stejar plantat a fost ”adoptat” de un elev, fiind emise și Certificate de Adopție nominale.

Stejarii au fost oferiți de Direcția Silvică Vâlcea, silvicultorii fiind implicați și în asigurarea asistenței tehnice la plantare.

Evenimentul a fost organizat în cadrul unui parteneriat între Ministerul Apelor și Pădurilor, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția Silvică Vâlcea, și Primăria Horezu.

În acest an, Ministerul Apelor și Pădurilor și Regia Națională a Pădurilor – Romsilva marchează Centenarul Marii Uniri din 1918 prin mai multe evenimente.

Silvicultori din România și Republica Moldova au aniversat în luna aprilie Centenarul Unirii Republici Democrate Moldovenești cu Regatul României, prin plantarea simbolică a ”Pădurii Centenar” pe ambele maluri ale râului Prut, iar în septembrie a fost inaugurat ”Punctul Frăției Neamului Românesc”, un observator ridicat de silvicultori la punctul de întâlnire a celor trei mari provincii istorice românești, Țara Românească, Moldova și Transilvania.

De asemenea, tot în luna septembrie a fost vernisată, la Muzeul Cinegetic al Carpaților ”Posada”, expoziția jubiliară ”100 de ani de silvicultură în România”.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare de păduri proprietatea publică a statului și 22 de parcuri naționale și naturale cu o suprafață de aproximativ 850 de mii de hectare.

Sursa: RNP-Romsilva

Călimănești-Căciulata, o perlă pe Valea Oltului

România este, din multe puncte de vedere, un loc binecuvântat de Dumnezeu. De altfel, nu degeaba a fost supranumită și „Grădina Maicii Domnului“. Poate că ne-am obișnuit cu tot ce avem în jur și, fie-ne iertat, nu mai apreciem întotdeauna ceea ce ne înconjoară. Și atunci o vizită într-un loc unde mare parte din aceste daruri sunt strânse la un loc ne deschide ochii și ne face să gândim puțin mai mult la tot ce avem. Un astfel de loc este stațiunea Căciulata.

Un amalgam de minuni

În lungul Oltului, la nici 20 de kilometri în amonte de Râmnicu Vâlcea se desfășoară în toată splendoarea sa orașul Călimănești împreună cu stațiunea Căciulata. Greu de spus de ce a trebuit să existe o împărțire între ele, când de fapt formează un tot. De fapt, cu adevărat doar Călimănești este un oraș așa cum scrie în dicționar. Căciulata este mai degrabă o concentrare de hoteluri, vile, restaurante, terase și locuri de agrement, animate de turiștii veniți în vilegiatură. Pe de altă parte, istoria spune că vatra localității s-ar fi aflat pe locul Căciulatei de astăzi. Și iată-ne în clasica dilemă: „Întâi a fost oul sau găina?“.

Oricum ar fi, până la urmă este vorba despre același loc în care Dumnezeu a înghesuit laolaltă o bogăție de minuni. Rezultatul? Un loc din care nu ți-ai mai dori să pleci! Un loc unde trupul se poate vindeca de dureri prin vraja apelor termale și minerale, sufletul își poate afla alinare prin rugăciune și meditație, fie în mănăstirile străvechi din localitate și din împrejurimi, fie la umbra pădurilor din zonă, iar mintea se poate odihni și apoi concentra grație microclimatului și liniștii.

Dar să le luăm pe rând.

Vatră de istorie și credință...

Descoperirile arheologice arată că zona a fost locuită încă din timpuri străvechi. Lucru de altfel firesc, având în vedere amplasarea localității într-o vale adăpostită, în lungul Oltului. Unii autori afirmă chiar că muntele sacru al dacilor, Kogayon, ar fi Muntele Cozia. Nu știm încă dacă este așa ori nu, dar este cert că în anul 138 d.C. cuceritorii romani au ridicat un castru pe malul Oltului, pe care l-au botezat Arutela. Urmele sale se mai văd încă și astăzi.

În jurul taberei militare s-a dezvoltat o obște sătească, care în secolul V s-a împărțit în patru. Partea care i-a revenit lui Căliman a dat numele actualei localități. Din celelalte trei părți s-au dezvoltat așezările Stoenești, Șerbănești și Bogdănești.

Câteva secole mai târziu, la îndemnul Sfântului Nicodim Valahul, Mircea cel Bătrân a ctitorit Mănăstirea Cozia. „A binevoit domnia-mea să ridic din temelie o mănăstire... la locul numit Călimănești pe Olt, care a fost mai înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă pe care cu dragoste și multă osârdie, după voia domniei mele, l-a închinat mai înainte zisei mănăstiri“, se scrie într-un hrisov din 20 mai 1388. Legenda spune că Mănăstirea Cozia a fost ridicată în apropierea alteia, zidită de Negru Vodă, care se găsește la poalele Muntelui Capra, ceva mai la nord.

Între zidurile Coziei își dorm somnul de veci ctitorul ei, Mircea cel Bătrân, dar și Doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazul. Pe de altă parte, în 12 septembrie 1882, plin de indignare Mihai Eminescu scria în „Timpul“: „Cozia, unde este înmormântat Mircea I, cel mai mare domn al Țării Românești, acela sub care țara cuprindea amândouă malurile Dunării până în mare, Cozia locul unde e înmormântată familia lui Mihai vodă Viteazul, un monument istoric aproape egal ca vechime cu țara – ce-a devenit aceasta? Pușcărie!“. Astăzi, sfântul lăcaș este restaurat în întregime și își așteaptă cu porțile deschise vizitatorii, fie ei credincioși în pelerinaj sau doar admiratori ai istoriei.

Mănăstirea Turnu se află așezată pe malul stâng al Oltului, la circa 2 km amonte de Cozia. Numele îi vine de la un turn aflat pe stânca numită „Piscul lui Teofil“, turn construit de legiunile romane din Castrul Arutela. Prin secolul XV-XVI niște călugări ai mănăstirii Cozia s-au retras aici, trăind într-o sărăcie deplină. S-au adăpostit în colibe, case de lemn ori chilii săpate în stâncă, așa cum au procedat pustnicii Daniil și Misail. Pe la jumătatea secolului al XVI-lea, adunându-se mulți pustnici, Misail ridică o biserică de lemn cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“.

Prin numirea în anul 1676 a egumenului Varlaam de la Mănăstirea Cozia ca episcop al Râmnicului și care mai târziu ajunge mitropolitul Țării Românești, totul se schimbă pentru viața pustnicilor de aici. Se construiește o bisericuță din piatră și cărămidă în locul celei de lemn, așezându-se sub ea moaștele cuvioșilor Daniil și Misail. Prin aceasta devine o așezare monahală statornică.

Schitul Ostrov, construit pe o insuliță a Oltului, aproape de centrul actualului orașul, a fost construit între anii 1518 – 1522. A fost ctitorit de domnitorul Neagoe Basarab, împreună cu soția sa, Despina. Este prima mănăstire de maici din Țara Românească.

...izvor de tămăduire, dar și de „obiceiuri românești“

Puterile tămăduitoare ale izvoarelor din localitate sunt și ele cunoscute din vremuri vechi. O legendă spune că un cioban se spovedește călugărilor mănăstirii Cozia spunându-le că el s-a vindecat de metehnele trupului scăldându-se într-un lac din Câmpul lui Căliman. Călugării au verificat mărturia ciobanului și au găsit chiar în jurul mănăstirii izvoare de unde „cură piatră pucioasă“. Meșteri în a vindeca diferite metehne ale trupului, construiesc pe lângă mănăstire o bolniță, unde oamenii bolnavi vin să se trateze.

Pe la jumătatea secolului al XIX-lea doctorul Carol Davila recomandă împăratului Napoleon al III-lea, care suferea de o boală a ficatului, apa actualului izvor nr. 1 de la Căciulata. Apa era îmbuteliată și dusă cu poștalionul la Paris. De asemenea, Franz Joseph, împăratul Austro-Ungariei, a beneficiat de tratamentul apelor minerale de la Căciulata. Apele de la Călimănești – Căciulata sunt recomandate pentru tratamentul unei impresionant de largi game de afecțiuni digestive, ortopedice, ginecologice, neurologice și dermatologice.

Prima captare modernă a unui izvor a fost cea a Izvorului 1 de la Căciulata, realizată de Alexandru Golescu, unul dintre cei patru fii ai lui Dinicu Golescu. În anul 1868 el a început captarea, având promis un important sprijin financiar al mai multor beneficiari ai apei miraculoase și mână de lucru asigurată de prefectul de Vâlcea. După o săptămână, n-a mai primit decât o sumă modestă, iar dintre cei zece oșteni comandați de un căprar n-a mai venit la lucru niciunul. Așa se face că a încheiat lucrarea cu oameni și materiale plătite de mama sa, Zoița Golescu. Parcă de-atunci nu s-au schimbat prea mult lucrurile în România, nu ?

Începând de prin 1900 s-au construit numeroase vile și hoteluri elegante în stațiune. Hotelul „Central“ din Călimănești pare adus direct din Karlovy Vary. În Căciulata complexul balnear alcătuit din trei hoteluri moderne poate satisface cele mai exigente pretenții.

Cât despre farmecul pădurilor din jurul stațiunii, al căror foșnet se îmbină cu susurul Oltului, vă lăsăm să-l descoperiți singuri!

Alexandru GRIGORIEV

  • Publicat în Turism

La Mănăstirea Bistrița credința se îmbrățișează cu istoria

Mănăstirea Bistrița se află în apropiere de Râmnicu-Vâlcea, în comuna Costești. Temelia așezământului a fost pusă de boierii Craiovești, la sfârșitul secolului al XV-lea. Zidirea ei s-a făcut în doar doi ani, între 1492 și 1494, pe locul unei biserici mai vechi, din lemn, cu hramul Sfintei Parascheva. 15 ani mai târziu, în 1509, oștile domnitorului Mihnea Vodă, zis și Turcitul, au distrus mănăstirea din temelii. Dar Craioveștii erau boieri de neam, evlavioși și încăpățânați, așa cum le cade bine oltenilor. Ca atare, în 1515, au început o nouă mănăstire. După sfințirea sa, în 1519, marele Ban al Craiovei, Ion Barbu Craiovescu, avea să aducă de la Constantinopol cea mai de preț zestre a așezământului: moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul.

„Creștinul la creștin trage!“

Legenda spune că marele ban le-ar fi cumpărat de la un turc. Învoiala a fost ca moaștele să fie plătite cu echivalentul greutății lor în aur. Când racla în care se afla sfântul a fost așezată pe un taler al balanței, acesta s-a înclinat puternic. Turcul deja își freca mâinile, bucuros de averea pe care urma s-o înca­seze. Dar, minune: când Barbu Craiovescu a început să așeze, una câte una, monedele de aur pe celălalt taler, balanța iute s-a echilibrat, la o sumă mică. Înciudat, turcul a exclamat: „Vezi, vezi, cum creștinul la creștin trage?“. De o jumătate de mileniu de când se află la Bistrița, sfintele moaște și-au arătat adesea puterile. Ele apără credincioșii de bolile trupești și sufletești și aduc ploaia pe timp de secetă, lucru ce face ca lăcașul să fie asaltat de numeroși pelerini.

Se mai povestește că în 1763, când epidemia de ciumă cuprinsese Bucureștiul, racla cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul a fost adusă în fața Mitropoliei, iar în urma rugăciunilor ținute ciuma a început să dea înapoi.

Vatră de credință și de învățătură

Mulți alți domnitori și boieri au făcut danii mănăstirii. Între ei, Mihai Viteazul, aflându-se fugar în anul 1600, a cumpărat satul de moșneni Costești și l-a dăruit mănăstirii. Constantin Brâncoveanu donează mănăstirii un clopot, obiect de o inestimabilă valoare, și icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana.

manastireaBistrita d

În urma cutremurului din 1810, mănăstirea a fost grav afectată. Cu ajutorul domnitorilor Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei, între anii 1846-1855 mănăstirea a fost rezidită. Pictura interioară a noii construcții a fost făcută de Gheorghe Tattarescu în anul 1850. În anii 1877-1888, pe durata Războiului de Independență, aici a funcționat un spital militar. Tot aici, între anii 1883-1898, a funcționat o școală militară. Până în anul 1948, la această mănăstire au funcționat diferite școli, inclusiv o școală normală. Pregătirea școlară a fost desființată odată cu instaurarea regimului „popular democratic“.

De asemenea, aici se mai afla un dispensar, condus cu multă pasiune de o doctoriță-călugăriță, aceasta fiind trimisă la studii de obștea de călugărițe.

În anul 1959 furia comuniștilor s-a abătut și asupra Mănăstirii Bistrița. Călugărițele au fost pur și simplu trimise „acasă“. Sfântul lăcaș a fost transformat într-un cămin-școală pentru copiii cu grave deficiențe psihice. Mulți dintre pacienți au reușit să devină autorii unor piese de mobilier ornamentate deosebit, cu mare căutare la export în epoca respectivă. În anul 1984, prin străduința Preasfințitului Gherasim, episcopul Episcopiei Vâlcei, Argeșului și Oltului, viața monahală a acestui așezământ și-a reluat cursul. Sub pretextul înființării unui muzeu al tipografiei, încet, încet așezământul a fost repopulat, clădirile refăcute și firul istoric s-a reînnodat.

Prima carte în limba română

De Mănăstirea Bistrița se leagă și capitole importante din istoria culturii românești. Se pare că aici ar fi fost tipărită prima carte în limba română, „Liturghierul“ (conform unui hrisov al lui Mihnea Vodă, aceasta a apărut la 10 noiembrie 1508). Încă din secolul al XVII-lea aici funcționează o școală, atestată documentar pe un manuscris a lui Constantin, grămatic din satul Corbeasa – Vâlcea: „Să se știe că am șezut la Mănăstirea Bistrița ca să învățăm carte“. Aici de-a lungul timpului s-au transcris numeroase cărți și hrisoave, iar unul dintre cele mai vechi acte românești, datând din 1573, de fapt al doilea după scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, a fost redactat tot la acest lăcaș. Mai târziu, în 1620 Mihail Moxa scrie aici „prima istorie universală“ de pe meleagurile noastre intitulată „Cronograful Țării Românești“. O lucrare despre viața Sfântului Grigore Decapolitul este scrisă de Matei al Mirelor, un erudit născut în Egipt care studiază la Constantinopol și Moscova, refugiat la mănăstire în iarna anilor 1610 - 1611. Lucrarea are o prefață istorică importantă deoarece prezintă o scurtă cronică a războaielor lui Radu Șerban. La chemarea episcopului de Râmnic, Ilarion, vine și-și desfășoară activitatea la Bistrița între 1694-1704 Alexandru Dascălul. I se atribuie lucrările: Otocenic sau Patetic, Cheia înțelesului, O odă pentru cititori și „gogiomanii“ Bisericii Sf. Nicolae din Scheii Brașovului. Alți numeroși copiști și traducători au lucrat la Bistrița. Între ei, Teofil (Evanghelie învățătoare – 1644), Teofan (Psaltire slavonă – 1619), Ilarion (Psaltire cu tâlc), Ștefan ieromonahul (Cazania – 1724), Ioachim din Bărbătești - grămatic (Istoria Troadei – 1766).

manastireaBistrita c

Despre importanța cărților aflate în biblioteca Mănăstirii Bistrița Alexandru, într-un raport prezentat Ministrului Cultelor, spunea: „Prin unele din aceste mănăstiri și mai ales în Bistrița și în Cozia am găsit, între altele, și câteva cărți care, nefiind de trebuință serviciului bisericesc, stau aruncate în neîngrijire și amenințând a se pierde. Aceste cărți însă, manuscripte și tipărite, sunt de o importanță mare pentru limba noastră și cea slavonă, precum arta tipografiei în țară la noi: sunt rare și lipsesc din Biblioteca națională.“

Multiculturalismul mănăstirii

O altă tradiție face Mănăstirea Bistrița un loc sacru pentru etnicii romi din România. În fiecare an, pe 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică, cum se numește popular sărbătoarea, mii de țigani se roagă în sfântul lăcaș, iar apoi încing un praznic de pomină pe malul Bistriței. Lucrurile se petrec astfel de mai bine de 50 de ani. Originea acestei tradiții se află în faptul că încă din vremuri străvechi orice țigan rob mănăstiresc putea veni la Bistrița. Aici, contra sumei de doi galbeni, își putea cumpăra libertatea. În catastifele mănăstirii se înscria numele slobozitului, astfel încât să se poată dovedi, la nevoie, că este om liber.

Așadar, la Bistrița trecutul este încă viu. Mănăstirea trăiește, iar Sfântul Grigorie Decapolitul așteaptă să împlinească rugile celor care cu credință vin la dânsul. Iar pentru cei dornici de a descoperi câteva capitole din istoria zbuciumată a culturii românești acesta este locul unde o pot face!

Alexandru GRIGORIEV

Comuna Ștefănești din județul Vâlcea, vatra folclorică a Olteniei

Situată în imediata vecinătate a municipiului Drăgășani, comuna Ștefănești face parte din zona viticolă a podgoriei Drăgășani, având centrul său viticol „Dobrușa“.

Se întinde pe o lungime de peste 15 km, sprijinindu-se cu un capăt în pădurea de foioase Dobrușa și cu celălalt capăt în pădurea Stăneasca, parte componentă a vestitului codru al Mamului care a constituit cuibul de șoimi al Buzeștilor (căpitanii lui Mihai Viteazu) și cărările umbrite ale haiducilor Jianu, Dragu, Miu, Stanciu, Munteanu ș.a., precum și drumurile pe care au călătorit în zonă Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu și Tudor Vladimirescu.

 stefanesti d

Comuna Ștefănești are o suprafață de 3.493 ha și o populație de 3.675 locuitori, fiind constituită din 5 sate (Ștefănești – centru, Șerbănești, Condoiești, Dobrușa de jos și Dobrușa de sus) și având ca activitate principală viticultura, legumicultura și culturile de câmp. Este atestată documentar din 1.437, când Vlad Dracul întărește unele drepturi de stăpânire ale supu­șilor săi „să le fie lor satele anume zise Dobrușa și Șerbănești“.

A devenit vatră folclorică a Olteniei datorită preotului Teodor Bălășel. Acesta s-a născut în 7 noiembrie 1869 în satul Bogdănești, județul Vâlcea, a absolvit seminarul din Râmnicu Vâlcea și în 1889 a venit ca învățător în comuna Ștefănești, iar din 1894, ca preot, unde a rămas până la sfârșitul vieții (1940). Preotul

A. Bălășel a fost o personalitate importantă a timpului său, având relații apropiate cu personalități de seamă ale vremii și fiind vizitat, la el acasă, în Dobrușa, de Nicolae Iorga, Spiru Haret, C. S. Nicolăescu-Plopșor, Gala Galaction, Artur Gorovei, George Coșbuc ș.a.

Pe când era în seminar la Râmnicu Vâlcea, a citit în diferite reviste culegeri de folclor românesc și a conchis bucuros că aceste piese se pot tipări, ele fiind, sublinia elevul seminarist Bălășel, „cântecele pe care eu le cântam când pășteam vitele la tata“.

„Atunci, spune el, m-am gândit că și eu aș putea face acest lucru, adică să adun cântece populare, ceea ce am și început să fac.

Așa m-am făcut folclorist.“

El menționa că este o imperioasă datorie de a aduna cât se poate de mult din vechile cântece, basme, obiceiuri etc. ale poporului român. Acționând în mod serios în acest domeniu, a adunat de la oamenii în vârstă, de la săteni, de la lăutarii vestiți ai zonei cântece, balade ș.a., ajungând la 2.000 de bucăți.

Având un volum așa mare de material adunat, se adresează lui Simion Florea Marian (un bucovinean instruit), cu rugămintea de a-l ajuta în organizarea și clasificarea materialului respectiv.

Acesta îi recomandă să-l clasifice astfel: 1) colinde, 2) cântece bătrânești, 3) doine, 4) cântece de veselie, 5) cântece de joc, 6) satire, 7) vrăji, farmece și descântece, 8) ovațiuni de nuntă și cu alte prilejuri.

stefanesti c

Spre sfârșitul vieții, opera folcloristică a lui T. Bălășel reprezenta un tezaur cu diamante strălucitoare care luminează prin vremuri lungul drum urcat de poporul nostru pe treptele istoriei. Ea cuprindea 84 colinde, 93 cântece, 288 ghicitori, 110 jocuri de copii, 279 de satire, 80 cântece de leagăn, de nuntă și de moarte, 81 cântece de dor, 207 de dragoste, 159 doine haiducești, ostășești și istorice, 21 cântece bahice, 81 balade. În total, peste 1.600 de bucăți, în 3.000 de pagini.

O parte dintre acestea a fost publicată în timpul vieții, restul se găsește în „Casa muzeu Teodor Bălășel“ din Dobrușa care cuprinde „Centrul cultural T. Bălășel“ și care a fost întreținut și valorificat parțial de ginerele său, preot Gh. Ionescu, și în prezent de fam. Florin Radu.

În anul 2016 a văzut lumina tiparului o amplă și valoroasă lucrare a unui scriitor vâlcean Costea Marinoiu, numită „Preotul Teodor Bălășel învățător, folclorist și apostol haretian.“

Printre preocupările preotului T. Bălășel s-au aflat și cele legate de organizarea folclo­riștilor. În anul 1923 se încearcă convocarea unui Congres al folcloriștilor la Râmnicu Vâlcea în amintirea lui Anton Pann. După multe frământări abia în zilele de 3-4-5 ianuarie 1927, în casa preotului T. Bălășel, din Dobrușa, se semnează „Legământul“, ce pune temelia „Asociației folcloriștilor din Oltenia“ sub genericul „Tovărășia folcloriștilor olteni“ la care au participat Gh. Ceaușeanu, N.I. Dumitrașcu – Dolj, Gh. N. Dumitrescu – Bistrița, Ion N. Popescu, Constantin Ciobanu, I.I. Buligan, C.S. Nicolăescu-Plopșor și Teodor Bălășel. Pentru conducerea asocia­ției a fost ales preotul T. Bălășel, iar ca organ de presă revista „Suflet oltenesc“.

Se subliniază că Tovărășia folclorului oltenesc și revista Suflet oltenesc au jucat un rol important în organizarea vieții folcloristice din Oltenia.

Semnatarul acestor rânduri menționează cu mândrie că s-a născut și a crescut în această comună.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

  • Publicat în Sate

Vâlcea turistică: de la Hurezi la Valea Oltului

Ce-ați face dacă v-ați afla, în concediu, în județul Vâlcea? Prima oară ați fi tentați să urmați sfatul: „Relieful, cu precădere cel carpatin, se înscrie ca fiind cel mai important avantaj turistic al zonei“. Și căutați mai departe: „Vâlcea dispune și de un important potențial speologic, multe dintre peșteri fiind ocrotite de lege ca monumente ale naturii“. Sau: „Județul ocupă locul al doilea în țară în privința așezămintelor monahale, pe teritoriul său fiind construite 33 de mănăstiri, 327 de biserici și 22 de schituri.“ Apoi nu uitați de Călimănești-Căciulata, Băile Olănești și Băile Govora. Iarna? Cele 7 domenii schiabile din Voineasa. Perla coroanei? Horezu! Însă, oricum ați face, zona nu poate fi expediată într-un singur concediu. Trebuie planificate în amănunt trasee.

Întâi de toate, există suficiente capacități de cazare: 233 de structuri de primire, pensiuni și vile turistice, agroturistice și hoteluri, ceea ce face ca Vâlcea să se situeze în top 10 după numărul de locuri de înnoptat. Pe timpul verii, oricine și-ar dori să înceapă traseul de vacanță de la munte. Sau nu. Poate că punctul de plecare ar putea fi Horezu, doar pentru a vedea ceramica de aici, celebră și peste granițele țării și, mai ales, ansamblul mănăstiresc Hurezi sau Horezu, înscris încă din anul 1993 în lista patrimoniului mondial cultural – UNESCO, sigurul de acest fel din județ. Revenind la Carpații Meridionali, sunt câteva rute care nu trebuie ocolite: inconfundabila Vale a Oltului (E 81) poate la fel de căutată, dacă nu chiar mai căutată decât Cocoșul de Horezu, cu splendorile pe care deja le cunoașteți; ramificația (DN7A) de la Brezoi înspre stațiunea Voineasa și, mai departe, cu străpungere în Transalpina, la Obârșia Lotrului; varianta (DJ 703M) desprinsă din Valea Oltului, în dreptul Mănăstirii Cornetu, înspre Pripoare (locul unde unii istorici ar localiza Bătălia de la Posada, din 1330); drumul (DN 7D) Valea Oltului, în dreptul localității Câineni, înspre Boișoara. Toate acestea duc într-un fel sau altul înspre platourile Munților Căpățânii, Făgăraș, Lotru și Parâng. Mare parte din aceste masive corespund unui însemnat număr de arii protejate (33 cu totul, în Vâlcea): două parcuri naționale (Cozia, cu o suprafață de 17.100 ha, și Buila – Vânturarița, cu suprafață de 4.186 ha) și 11 monu­mente ale naturii (speologice), în suprafață de 10,5 ha.

Perlele Munților Vâlcei

Parcul Național Cozia se suprapune cu Defileul Oltului, începând de la Călimănești-Căciulata (stațiuni balneoclimaterice), trecând pe la Cozia și până la Cornetu, apoi stânga, prin munți, până la Valea lui Stan și dreapta, până la Pripoare. În sine este de urmărit Defileul Oltului, dar sunt o mulțime de obiective turistice de vizitat: Castrul Arutela – cu vestigii romane ridicate pe o așezare dacică, pe malul stâng al Oltului, în Poiana Bivolari, unde se află și apele termale de la Bivolari; Masa lui Traian, un promontoriu stâncos din care mai apare o mică insulă în lacul de acumulare Turnu; Castrul Pretorium, în dreptul satului Copăceni – Racovița, în stânga Oltului, plus rețeaua de castre romane din apropierea masivului Cozia; Mănăstirile Cozia, Turnu, Stânișoara, schitul Ostrov (Călimănești), Cornetu (Călinești), Frăsinei (Muereasca); Cetatea lui Vlad Tepeș, situată pe Valea Băiașului etc. În Parcul Național Buila – Vânturarița (Munții Căpățânii), probabil cea mai spectaculoasă zonă este considerată a fi Cheile Cheii, cu intrare pe drumul Băilor Olănești, spre satul Cheia, și apoi, pe jos, până în defileul apei Cheia, cu stânci abrupte de 300 m, și Peștera cu Lac sau Peștera Laleaua Verde, poiana cu orhidee și alte locul de-a dreptul spectaculoase oferite de munte. Obiectivele naturale de mare interes și cu mult mers pe jos ar mai fi Cheile Bistriței, Costești, Olănești, Peștera Liliecilor (Sfântul Grigore Decapolitul de la Bistrița), Peștera Urșilor, Dolinele din Muntele Arnota, Arcada natu­rală Casa de Piatră de la Pătrunsa și așa mai departe. Zona este una foarte bogată în așeză­minte monahale: Mănăstirile Bistrița, Arnota, Pătrunsa, schiturile 44 de izvoare, Păpușa, Iezer, Jgheaburi, Dobrușa, Sf. Ioan de sub piatră, Pahomie și Bradu, biserica Ovidenia – Peștera Liliecilor. Vorbind despre zona carpatică, să mai spunem că stațiunea Voineasa are o triplă ofertă: bază de tratament pentru afecțiuni precum nevroza astenică, surmenajul fizic și intelectual, afecțiuni locomotorii și ale căilor respiratorii; domeniul schiabil deschis din 2012; agrement – Lacul Vidra.

Turism balnear așa și așa

Pentru turismul balnear, iar o astfel de vacanță s-ar putea reduce la tratamentul în sine, cu rare escapade prin împrejurimi, trebuie să știți ceea ce și autoritățile județene recunosc: „În majoritatea stațiunilor balneare există infrastructură turistică specifică însă, indiferent dacă aparține sectorului de stat sau al celui privat, aceasta este în cea mai mare parte în stare precară. Cele mai multe spații sunt de două stele sau mai puțin. Există o discrepanță între nivelul cantitativ al ofertei de servicii de cazare, relativ ridicat, și nivelul calitativ al acesteia, relativ redus (Strategia de dezvoltare 2020).“ Salvarea vine de la sistemul subvenționat de bilete (pensionari, bolnavi, cu cazare și tratament plătite de stat), ceea ce se numește „turism social“ și de la întreprinzătorii privați care își modernizează și extind oferta de facilități și produse pentru a satisface cererea turistică în creștere. Totuși, nu privații au la Călimănești-Căciulata cea mai tentantă ofertă: dincolo de piscinele termale, stațiunea dispune de un nou AquaPark cu 11 bazine interioare și exterioare, restaurant, 10 tobogane, aceasta fiind o investiție a autorităților locale și județene. Despre Băile Olănești se știe că ocupă primul loc între stațiunile balneoclimaterice din România în ceea ce privește numărul de izvoare, 41 inițial, acum 35 cu totul. Sunt inventariate izvoare iodurate, sulfurate, cu ape diuretice purgative, feru­ginoase, izvor bicarbonat, cu emanații abundente de gaze etc. Și Băile Govora au o unicitate: aici se află cel mai mare parc balnear din România, cu o suprafață de aproape 20 ha și alei cu o lungime totală de 5-6 km, proiectat în urmă cu 87 de ani, iar motivul existenței sale ar fi că tratamentul constă în plimbări, aerul având calități excepționale.

GALERIE FOTO

Pagini realizate de Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2017 – pag. 54-55

  • Publicat în Turism

Evoluția zootehniei în Dâmbovița, Argeș și Vâlcea

Astăzi, vom analiza zootehnia din ultimii 27 de ani în trei județe cu aceeași dispunere geografică: Dâmbovița, Argeș și Vâlcea. Economic însă lucrurile diferă. Argeșul se află în Top 10 între județele țării ca PIB/cap de locuitor, bazându-și dezvoltarea pe sectorul industrial, mai puțin pe agricultură, în vreme ce Vâlcea și Dâmbovița au o economie agrarindustrială. Ca performanțe, Dâmbovița ocupa, în 2012, locul I în ierarhia județelor la producția de ouă, iar Vâlcea deținea poziția secundă la producția de miere.

Evoluția efectivelor de animale în cele trei județe a urmat trendul general, cu o prăbușire a numărului până prin anul 2000, perioadă ce coincide cu dezafectarea fostelor unități comuniste, o ușoară redresare până în 2005, o nouă diminuare după anul aderării țării la UE și o a doua creștere pesemne după atragerea banilor europeni. Cu o singură excepție în cazul județului Dâmbovița, unde numărul de caprine din 2015 îl depășește pe cel din 1990, peste tot efectivele scăzând în medie cu 40-50% față de acum 27 de ani.

Dâmbovița: cu excepția creșterii păsărilor, zootehnia a cedat în fața culturilor vegetale

Fondul funciar al județului Dâmbovița cuprinde 61,1% terenuri agricole. Din totalul acestei suprafețe, cea mai mare parte este reprezentată de arabil – 70,7%, pășuni – 17,2% și fânețe – 8,1%. La dispoziția crescătorilor de animale ar fi deci peste 25% din terenul agricol. De altfel, din totalul producției agricole, zootehnia are o pondere de doar 28,7%. Explicabil de ce efectivul de bovine a scăzut cu 71,41% față de 1990, cel de porcine – cu 41,89% și cel de ovine – cu 64,78%. Chiar și în cazul păsărilor, acolo unde Dâmbovița este un important furnizor de ouă, numărul de păsări a scăzut cu mai bine de 50%. Singurul domeniu în care au excelat crescătorii de animale ar fi sectorul caprinelor.

tabel 1 zootehnie

Argeșul nu acordă o foarte mare importanță zootehniei

Jumătate din teritoriul județului Argeș (682.631 ha) este reprezentat de suprafață agricolă, 338.755 ha: arabil – 171.208 ha, pășuni – 98.960 ha, fânețe – 46.790 ha, livezi – 20.761, vie – 1.036 ha. Deși are câteva unități de elită, Argeșul nu se bazează foarte mult pe agricultură în compoziția PIB; profilul zonei rămâne unul industrial. Totuși, dincolo de pomicultură, sector reprezentativ inclusiv în domeniul cercetării, ținuturile deluroase, care ocupă 38,3% din suprafața județului, și cele muntoase, cu o pondere de 29,6%, ar fi propice cel puțin creșterii ovinelor, dar nu s-a remarcat o astfel de tendință cel puțin în anii din urmă. De fapt, impresia ar fi că nu există o strategie de dezvoltare unitară a agriculturii, dovadă și evoluția efectivelor de animale, cumva fără o explicație logică.

vaci lapte Holstein

De exemplu, la bovine efectivul a scăzut până în 2000, apoi a crescut până în 2007 pentru ca, în 2010 și 2015, să se înregistreze cel mai mic număr de animale din perioada analizată (o scădere, în 2015, cu 45,67% față de 2007 și cu 60,99% față de 1990). Același lucru s-a întâmplat în cazul porcinelor: în 2015 se înregistrează 19,4% din efectivul din 2007 și 18,27% față de 1990. La porcine s-a petrecut un lucru rar, în sensul în care efectivele din 2007 au fost mai mari decât cele din 1990! La ovine, caprine și păsări numărul de animale este mai mare decât în 2007, dar mai mic cu 15-40% decât în 1990.

tabel 2 zootehnie

Vâlcea: resurse suficiente, animale puține!

Dacă ar fi să-și utilizeze resursele, Vâlcea ar trebui să performeze în zootehnie. Județul dispune de o suprafață agricolă de 242.856 ha (42,15% din întregul teritoriu), pășunile deținând 44%, la care se adaugă fânețele, cu 13% din totalul agricol.

tabel 3 zootehnie

În strategia de dezvoltare a județului se spune: „Extinderea pășunilor din zonele montane, deluroase și subcarpatice ale județului a favorizat activitățile de creștere a ovinelor și caprinelor, plasând zootehnia județului Vâlcea pe primul loc în Regiunea Sud-Vest Oltenia.“ Să vedem în ce fel le-a favorizat: efectivul de ovine era, în 2015, de 114.338 capete (date INS), e adevărat, cu 24.569 de capete mai mult decât în anul aderării țării la UE, dar cu 128.362 de capete mai puțin decât în 1990. Unde este „favorizarea“? Nici la caprine nu a fost atins numărul deținut în 1990. În ceea ce privește bovinele, efectivul a scăzut cu 57,04% față de 1990, iar cel de porcine se află la 72,81% față de efectivul de acum 27 de ani.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 13, 1-15 iulie 2017 – pag. 34-35

Ministrul Agriculturii: “Trebuie să avem o mai bună organizare în sectorul creșterii animalelor”

Prezent la Târgul Anul de Animale din comuna Vaideeni, județul Vâlcea, Achim Irimescu, ministrul Agriculturii a declarat că se impune o mai bună organizare în sectorul creșterii animalelor, la fel cum se impune și identificarea soluțiilor optime pentru atragerea tinerilor în satul românesc, dar și promovarea cosumului de carne de oaie.

„Sper ca în anii viitori să avem o organizare şi mai bună în sectorul creşterii animalelor şi să reuşim să facem şi o bursă de animale, sa ne aliniem la comerţul modern, cel electronic. Îmi doresc ca satul nostru să redevină ce a fost odată în acest domeniu iar crescătorii noştri de ovine să îşi câştige locul meritat la nivel european. Mi-aş dori ca tot acel deficit de carne de ovine de la nivel european să fie acoperit din producţia românească”, a declarat ministrul Achim Irimescu în cadrul evenimentului.

Târgul de la Vaideeni, județul Vâlcea a reunit asociaţii de crescători de animale din zece judeţe ale ţării.

Abonează-te la acest feed RSS