Adama Sultan iulie 2020
update 16 Jul 2020

Olăritul - un meșteșug cu tradiție în Horezu, dar până când?

Ceramica de Horezu poate fi considerată un brand de țară. Nu cred că există persoană care să nu fi auzit măcar o dată de meșterii de aici, care modelează obiecte deosebite, iar renumele lor a ajuns demult dincolo de granițele țării. Însă câți dintre tinerii de astăzi vor să mai învețe acest meșteșug? Tot mai puțini, o spun chiar meșterii care și-ar dori să aibă pe cine învăța… Un astfel de exemplu este și familia Țambrea Gheorghe și Carmina din Olari – Horezu, care practică acest meșteșug de mai bine de 20 de ani.

Tradiție din tată-n fiu

De cele mai multe ori, meșteșugurile se transmit din generație în generație, cei tineri învață de la părinți și bunici cum să lucreze cu lutul, iar Gheorghe Țamdrea nu a fost o excepție. A învățat de mic să modeleze lutul și să facă obiecte tot mai frumoase, iar Carmina, odată ce a intrat în familia Țambrea, adică după ce s-a căsătorit, a învățat și ea acest meșteșug.

„Noi ducem mai departe arta olăritului pe care a practicat-o și familia soțului meu. Chiar dacă există un centru la Horezu, fiecare are și un atelier acasă. Diferența dintre familii și produsele fiecăruia este dată de decorul realizat pe obiecte. Într-adevăr, motivele sunt vechi, dar fiecare meșter are felul propriu în care îl realizează“, a declarat Carmina Țambrea.

Emblema ceramicii de Horezu, cocoșul

De cele mai multe ori, atunci când ne gândim la obiectele din ceramică de Horezu ne apare în minte imaginea celebrului cocoș. Însă nici acest cocoș nu este ca un logo adăugat pur și simplu, identic de fiecare dată, ci este unic pentru fiecare familie, modul în care este realizat fiind diferit de la un olar la altul. Astfel că, prin ochiul cunoscătorilor, două obiecte care în aparență sunt la fel pot fi diferențiate prin modul în care este pictat cocoșul de Horezu.

Ce obiecte realizează familia Țambrea? Farfurii, platouri, castroane de diverse mărimi, străchini, ulcele mai mari și mai mici, vaze pentru flori, dar nu și oale pentru sarmale, adică cele care rezistă în cuptor. Motivul? Ceramica de Horezu nu rezistă la temperaturi înalte, deci cine spune că face astfel de obiecte la Horezu minte sau oferă un produs care nu va rezista așa susține Carmina. „Vindem produsele la bucată, în târgurile de specialitate, însă lucrăm și pe comandă, adică în cantități mai mari. E multă muncă până la realizarea unui produs finit, iar prețul pe care îl primim nu reflectă adevărata valoare a obiectului. Nici măcar nu aș putea spune cât timp durează să realizez un singur obiect pentru că este vorba de mai multe etape: trebuie să aduci lutul, să-l pregătești, să ai măcinate culorile, apoi să modelezi, să decorezi, să usuci, urmează apoi finisarea dosului, arderile. Lucrăm în serie, nu putem elimina anumite etape și astfel ne trebuie destul de mult timp până când putem să umplem un cuptor. Avem un cuptor special pentru vase, iar vara muncim aproximativ o lună și jumătate până umplem un cuptor. Bineînțeles, depinde și de mărimea obiectelor“, a mai punctat meșterul.

Întrebată dacă a numărat vreodată câte obiecte realizează într-un singur an, Carmina  a precizat faptul că nu știe un astfel de număr, însă într-o lună și ceva face peste 1.000 de obiecte de diferite mărimi. Una dintre cele mai importante etape din acest proces de realizare a obiectelor de ceramică este uscarea lor. Ele nu se usucă la soare pentru că de cele mai multe ori crapă. Tot din acest motiv apar și pierderile și, chiar dacă pare că se poate trăi doar din practicarea acestui meșteșug, lucrurile nu stau tocmai așa pentru că meșterii nu au o siguranță a vânzărilor, deci nu au niciun venit stabil.

Culori natural și comenzi speciale

Dacă în ceea ce privește motivele ce apar pe obiecte am înțeles deja că sunt unice, trebuie să știm acest lucru și despre culori. Ele sunt obținute natural, din pământ. „Am realizat multe comenzi speciale, chiar și mărturii de nuntă, dar am folosit mereu doar culori naturale. Eu nu pot să am pe un obiect, să spunem, frez, roz adică, pentru că nu am cum să-l obțin în mod natural. Consider că nu poți practica acest meșteșug dacă nu îți place, eu am învățat să fac astfel de obiecte după ce m-am căsătorit, însă la noi în familie băiatul nu vrea să aibă această activitate“, a mai precizat Carmina.

Internetul reprezintă o importantă cale de comercializare a produselor, însă nu și pentru obiectele de ceramică. „Nu ne prea pricepem, ce-i drept. Însă este dificil și să livrăm produsele pentru că vorbim totuși despre obiecte fragile și nu știm ce se întâmplă cu transportul până ajung produsele la cel care le-a comandat“, a conchis meșterul vâlcean.


Carmina Țandrea: „De meserie nu ne lăsăm, pentru că este sursa noastră de trai. Mi-ar plăcea să învăț pe cineva acest meșteșug. În general, cei tineri nu mai vor să continue tradiția, este greu, dar… sperăm!“

Larissa SOFRON

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Ceramica de Horezu din mâinile Mariei Ștefănescu

Maria Ștefănescu este născută în Horezu, județul Vâlcea, și provine din familia Maria și Mihai Biscu, olari renumiți în Horezu. O familie numeroasă cu patru copii la părinți, care cu toții au deprins tainele acestui meșteșug, realizat manual din lut pe roata olarului.

Olăritul, un mare „zăcământ“ de talent

Cine își imaginează că vasele de la Horezu sunt făcute cu ușurință, din pământ sau pastă argiloasă luate din curte și modelate la roată, rămâne cu mult în afara adevărului. Drumul este, în realitate, lung și anevoios, ne spune Maria, care practică de o viață acest meșteșug. „De când mă știu nu am făcut altceva decât „Ceramică de Horezu“. În prima fază, copil fiind, îmi ajutam părinții, iar în adolescență parcă asta a fost o magie. De cum m-am pus la roată totul a mers perfect! Mi-am dat seama că acolo în interiorul meu este un mare zăcământ de talent. L-am pus în practică tot timpul, nu am dat înapoi. Este cel mai frumos lucru să vezi cum dintr-un «boţ» de lut, adică un «gogoloţ» de pământ pus pe roată și cu mâini dibace, ia formă un vas de ceramică“, mărturisește meșterul olar.

Ceramica de Horezu este utilitară, dar mai mult decorativă, mai adaugă femeia. „Decorarea se realizează pe un vas care în prima fază, după ce s-a evaporat apa din el, se poată ține în mână; fără a-i modifica forma se dă fondul alb, iar cu cornul de vită, care are în vârf o pană de gâscă, prin care curge culoarea (…) și cu mișcarea circulară a roții se desenează o spirală deasă numită pânză de păianjen pe toată suprafața vasului. Ulterior, desenul continuă prin «jiravit», adică cu gaița (obiect de lemn subțire care are în vârf un metal subțire sau păr de porc mistreț), executându-se efectul desenului, adică motivul pe care doresc să-l execut.“

Meşteşug inclus în patrimoniul UNESCO

Aceasta de-a lungul anilor şi-a format un stil propriu ca de altfel fiecare meșter. „Motivele remarcabile, caracteristice vaselor mele sunt: Cocoșul, Pomul vieții, Coadă de Păun, peștele, coroniță de flori și spice, steaua, brâul, forme geometrice, peisaje, păsări etc. Culorile folosite sunt: alb, negru, cărămiziu (roșu), nuanțe de verde și albastru. Totodată, taierul din imagine are o vechime de aproximativ 25 ani și are motivele principale tradiționale: Cocoșul, Pomul Vieții, Șarpele, aflându-se în colecția personală din atelierul meu“, mai adaugă aceasta.

La rândul său meșterul olar are o familie care este sprijinul său la realizarea a tot ceea ce face. „Familia și ceramica reprezintă viața mea. Sunt mândră de ceea ce fac, dar ceea ce mă mulțumește sunt cuvintele «îmi place» pe care le aud de la cei care îmi văd vasele de ceramică (farfurii de diferite mărimi, cești, castroane, căni etc.), cei care le cumpără și îmi adresează cuvinte de laudă atât în mod direct cât și online. Ceramica de Horezu o consider unică în lume, iar fiecare meșter este special. Horezu este o zonă cu multă încărcătură istorică, un loc unde ai ce vizita și cumpăra. Dar, să nu uităm că Horezu este cel mai important centru de olărit din țară, meșteșugul făcând parte din patrimoniul mondial UNESCO“, încheie Maria Ștefănescu.


Olăritul este cel mai străvechi meșteșug atestat documentar încă din timpuri brâncovenești, având continuitate până în zilele noastre.

Beatrice Alexandra MODIGA

100 de stejari plantați la Horezu pentru marcarea Centenarului Marii Uniri

Ioan Deneș, ministrul Apelor și Pădurilor, Gheorghe Mihăilescu, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Florian Marin, prefectul județului Vâlcea și Nicolae Sărdescu, primarul orașului Horezu, au participat  marți, la Horezu, în județul Vâlcea, la o acțiune de plantare a 100 de stejari în jurul mai multor stejari multiseculari, pentru a marca Centenarul Marii Uniri din 1 decembrie 1918, când toate provinciile locuite de români s-au unit într-un singur stat.

La acțiunea de plantare a celor 100 de stejari au participat reprezentanți ai autorităților locale și o sută de preșcolari și elevi ai Liceului ”Constantin Brâncoveanu” din Horezu.

Fiecare stejar plantat a fost ”adoptat” de un elev, fiind emise și Certificate de Adopție nominale.

Stejarii au fost oferiți de Direcția Silvică Vâlcea, silvicultorii fiind implicați și în asigurarea asistenței tehnice la plantare.

Evenimentul a fost organizat în cadrul unui parteneriat între Ministerul Apelor și Pădurilor, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția Silvică Vâlcea, și Primăria Horezu.

În acest an, Ministerul Apelor și Pădurilor și Regia Națională a Pădurilor – Romsilva marchează Centenarul Marii Uniri din 1918 prin mai multe evenimente.

Silvicultori din România și Republica Moldova au aniversat în luna aprilie Centenarul Unirii Republici Democrate Moldovenești cu Regatul României, prin plantarea simbolică a ”Pădurii Centenar” pe ambele maluri ale râului Prut, iar în septembrie a fost inaugurat ”Punctul Frăției Neamului Românesc”, un observator ridicat de silvicultori la punctul de întâlnire a celor trei mari provincii istorice românești, Țara Românească, Moldova și Transilvania.

De asemenea, tot în luna septembrie a fost vernisată, la Muzeul Cinegetic al Carpaților ”Posada”, expoziția jubiliară ”100 de ani de silvicultură în România”.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare de păduri proprietatea publică a statului și 22 de parcuri naționale și naturale cu o suprafață de aproximativ 850 de mii de hectare.

Sursa: RNP-Romsilva

Abonează-te la acest feed RSS