Argăsirea pieilor, un meșteșug tot mai rar

Cândva, prelucrarea sau argăsirea pieilor de miel și oaie era o meserie de bază, astăzi este un meșteșug tot mai puțin practicat. Tot mai puține persoane poartă căciuli de astrahan, de cojoace mai că nici nu mai poate fi vorba, doar pielicelele argăsite ce pot fi folosite pentru decorarea caselor sunt mai des întâlnite. Cu toate acestea, încă mai există meșteri care din pasiune mai practică această meserie, iar Gheorghe Gînea din comuna Suhaia, județul Teleorman, este unul dintre ei. Să-l cunoaștem mai bine.

Pasiune moștenită de la bunic

L-am întâlnit pe domnul Gînea pe ulițele Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti“, acolo unde este invitat de multe ori pentru a-și expune produsele. Recunoaște că încă practică această meserie de drag și că este încântat atunci când turiștii îi apreciază munca. „Am moștenit acest meșteșug de la bunicul meu, care lucra cu mult drag pentru toată comunitatea, chiar era un meșter renumit. Mie mi-a plăcut ceea ce el făcea, așa am prins și drag de această meserie și așa a fost să fie, adică să duc eu meșteșugul mai departe“, a spus meșterul.

Știm deja că și pentru oieri vânzarea pieilor de miel nu mai este o afacere și încasează tot mai puțin din vânzarea lor, puțini sunt cei care mai au clienți, așa că majoritatea rămân nefolosite. Gheorghe Gînea cumpără piele în general de la ciobanii din zona Botoșaniului, de acolo fiind soția lui, și a creat o legătură strânsă cu unii dintre ei și chiar cu localnicii care mai cresc câteva exemplare pe lângă casă. De obicei le cumpără imediat după sacrificare, astfel încât nici nu sunt date cu sare, tocmai pentru că urmează un proces bine stabilit în prelucrarea lor.

„Sarea este foarte importantă, de aceea de cele mai multe ori nu-i las pe crescători nici măcar să le săreze. Eu știu câtă sare să le pun pentru că, dacă nu are o porțiune cuprinsă de sare, atunci când o bag în lucru lâna va cădea și se va vedea urât. Deci trebuie să aibă toată blănița sare și este suficient să stea o săptămână așa, însă poate sta așa și 2-3 luni. Apoi, în următoarea etapă, mă ajută și soția pentru că urmează spălarea. De obicei le las în apă peste noapte, le scot la uscat și apoi ne apucăm de treaba propriu-zisă. Se decarnează și se spală în mai multe ape, incluziv cu detergent, și se clătesc până când ultima apă este limpede, adică curată ca apa de băut. Dacă aceste etape nu sunt respectate și făcute cum trebuie, riscăm să persiste un miros pe care mulți îl evită“, a mai declarat meșterul teleormănean.

Meșterul ne-a spus că poate spăla și 15-20 de pielicele într-o zi. În funcție de mărime, cantitatea poate ajunge și la 20-25 de bucăți.

Următoarea etapă este la fel de importantă pentru că urmează așezarea lor într-un butoi cu soluție specială, iar aici vor sta timp de 3 săptămâni, timp în care meșterul adaugă zilnic o anumită cantitate de soluție. Apoi se controlează pentru a vedea dacă au un anumit pH și dacă rezultatul este cel dorit. Urmează introducerea unei alte substanțe pentru neutralizarea soluției folosite la argăsire și se scot la scurs pe o sfoară sau lemn, dar în niciun caz pe cablu.

„După ce scurg pieile, în timp se usucă, încep să trag de ele pentru a le întinde. Apoi, a doua zi, le pulverizez cu apă și le împachetez, după care le pun într-o pătură și le presez cu niște pietre și le las peste noapte. Apoi le întind din nou pe lungime și lățime, le bat la meliță și le pun la soare pentru a se zvânta bine. Următoarea etapă este introducerea blănițelor la o mașină de ras pentru a o prelucra, apoi le pun din nou la meliță și o întind iar pe lățime și, când ajung pe lungime, o finisez cu șmirghelul pentru a fi fină, fină. Urmează rotunjirea marginilor și, dacă este creață și frumoasă, nu mai intervin cu țesala, dar la unele intervin pentru a se vedea uniforme“, a mai declarat Gînea.

Tot procesul, până la vânzare, poate dura o lună, o lună și jumătate și apoi cumpărătorii se pot bucura de blănițe ani de zile ca și cum ar fi cumpărate cu o zi înainte deoarece nu se depreciază.

Căciulile de astrahan

Cândva, purtarea unei căciuli de astrahan era dovada unui anumit statut social, ba chiar era o mare mândrie pentru cel care o purta. În zilele noastre, doar bătrânii din sate o mai poartă frecvent. O mai întâlnim la ansamblurile folclorice, la interpreții de muzică populară, dar la anumite evenimente sau împrejurări speciale. Mulți cumpărători aleg să o achiziționeze doar pentru a o avea în casă, fie de dragul vremurilor apuse, fie pentru a o lăsa moștenire.

„Pentru o astfel de căciulă se taie mielul la aproximativ 5-7 zile, apoi urmează procesul clasic de argăsire a pieilor și apoi se prelucrează căciula cu forma și mărimea dorită. Unora le mai adaug blăniță sintetică pe dedesubt pentru a ține și mai cald. Prețul căciulilor diferă și de modelul blăniței, mai creață sau mai puțin creață, dar încep de la 250 lei“, a conchis meșterul.

Turiștii străini sunt încântați de aceste blănițe și căciuli și, chiar dacă nu cumpără, mereu se opresc să facă fotografii atunci când îl zăresc pe aleile muzeului. Meșterul mai spune că această meserie nu este foarte bănoasă, deci nu mai rentează, dar face acest lucru din pasiune și este dornic să-i învețe pe cei care vor să fure meserie, mai ales că știe că sunt tot mai puțini oameni care cunosc acest meșteșug și că este nevoie ca fiecare meșter să transmită informațiile pe care le deține pentru ca tradițiile și meșteșugurile să nu se piardă.

Larissa DINU