reclama Nusees
update 29 Nov 2022

De Crăciun, alege globuri și decorațiuni pictate de Rodica Dîlganu

Chiar dacă suntem în luna noiembrie, magazinele sunt deja pline cu decorațiuni de Crăciun, cu globuri, aranjamente care mai de care mai sclipitoare și colorate, parcă toate menite să te facă să bagi mâna în buzunar și să mai cumperi câte ceva. Însă nici meșterii populari nu se lasă mai prejos și ne propun obiecte festive care să ne aducă mai aproape de tradiții ori obiecte personalizate ce ne pot face sărbătorile unice. Unul dintre aceștia este Rodica Dîlganu, cea care pictează cu măiestrie în special obiecte din lemn realizate de soțul ei, Viorel Dîlganu. În acest an, cei doi ne propun ceva nou: globuri și clopoței de Crăciun cu modele unice.

Mereu ceva nou

ornamente Craciun2

Iubitori de tot ceea ce înseamnă tradiție, soții Dîlganu sunt mereu atenți să readucă elemente și simboluri populare în casele noastre. Mai întâi prin diverse obiecte de mobilier din lemn, apoi prin fel de fel de obiecte decorative frumos pictate pe care mai că nici nu vrei să le folosești de teamă să nu le știrbești frumusețea. Iar acum, de Crăciun, ne propun să punem în brad și globuri speciale, unele chiar cu colindători. Și nu orice colindători, ci colindătorii ce au plecat să vestească nașterea Domnului din casă-n casă îmbrăcați în straiele de altădată, încălziți fiind nu doar de emoția momentului, ci și de cojocul tradițional.

„Mereu încercăm să venim cu lucruri noi și să ne surprindem în mod plăcut clienții. Cele mai recente decorațiuni pe care le realizăm în atelierul nostru sunt globurile și inimioarele din lemn și plastic, clopoțeii de ceramică, dar și steluțele și alte figurine din lemn. Toate obiectele sunt vopsite/pictate, iar clopoțeii sunt și lăcuiți. Am vrut sa aducem un parfum tradițional și prin decorațiunile de Crăciun și ne-am propus să facem globuri cu colindători, pe lângă cele cu modele florale, sau de sezon, dar și clopoței din ceramică pictați manual“, a declarat Rodica.

Este zarvă în atelierul din Pielești, județul Dolj, acolo unde cei doi își desfășoară activitatea, deoarece încă de la jumătatea lunii octombrie a fost deschisă lista doritorilor de obiecte festive, iar primii clopoțeii au ajuns deja la diferiți clienți din Craiova, Cluj sau Iași. Iubitorii de frumos știu că astfel de obiecte se reali­zează cu migală, dragoste și răbdare, de aceea nu-s ca toate celelalte din comerț. Este normal ca nici prețurile să nu fie la fel, dar acest aspect nu prea mai contează atunci când ai posibilitatea să personalizezi globul după bunul plac, ba chiar să-ți alegi culorile și motivele sau poate să marchezi un moment important din viață. Prețurile acestor globuri sunt accesibile, iar pentru comenzi mai mari de peste 10-20 bucăți prețul se negociază. Însă, ca idee, prețul unui glob pornește de la 25 lei/bucata, iar clopoțeii de ceramică de la 38 lei/bucata.

Reîntâlnirea cu clienții, o plăcere

ornamente Craciun

Tot ceea ce fac Rodica și Viorel fac Din dragoste pentru lemn pictat, după cum spune și sloganul micii lor afaceri. Nu vând industrial și nici nu realizează mii de produse pe lună, dar cu siguranță acordă atenție sporită fiecăruia. Tăvi, tocătoare, suporturi, castroane, scaune, măsuțe, linguri, cuiere, obiecte de mobilier, obiecte decorative și fel de fel de alte accesorii pot deveni și ele cadouri ideale, nu doar de Crăciun, ci ori de câte ori vreți să oferiți cuiva drag un cadou special.

Din 2015 și până în prezent, cei doi și-au format deja o clientelă fidelă care așteaptă noutăți, iar reîntâlnirea cu ei, după perioada pandemică, a fost de bun augur pentru că, deși știau că munca le este apreciată, schimbul de păreri și discuțiile față-n față le-au oferit încă o dată validarea de care orice artist are nevoie din când în când.

ornamente Craciun4

„A fost tare plăcut să ne revedem la câteva târguri cu prietenii din alte localități. Abia așteptam să întâlnim și oameni noi, iubitori de tradiții și care apreciază produ­sele noastre, pe care le realizăm cu drag și pasiune. Din punctul de vedere al vânzărilor, a fost un an ceva mai slab decât precedentul, cu toate acestea lucrurile și comenzile au mers pe drumul lor. Ne bucură că permanent avem clienți noi, dar ne mândrim și cu faptul că vechii clienți revin mereu cu alte comenzi. Sperăm ca anul viitor să fie măcar la fel ca anul acesta și oamenii să își permită cumpărarea produselor pe care le meșteșugim în atelierul nostru. Noi încercăm permanent să-i surprindem cu obiecte speciale, pline de farmec și culoare. Toate obiectele pe care le realizăm sunt practice și aduc parfum tradițional în orice colț al casei“, a mai punctat Rodica.

ornamente Craciun3

Printre noutățile din acest an se numără și zaharnițele din lemn de fag, seturile de bomboniere ori cutiile de pâine. Însă, pe lângă obiectele individuale, Rodica ne propune și seturi cadou alcătuite din obiecte practice, plus câte o decorațiune pentru pom.

Așadar, obiecte unice, pictate cu dragoste, pot deveni cadoul perfect pentru aceste sărbători. Iar, dacă alegeți astfel de obiecte pentru propria casă trebuie să știți că puteți alege un motiv sau mai multe, pe care să-l regăsiți pe mai multe obiecte, deci să vă formați propriile seturi.

Susțineți meșterii și producătorii locali deoarece mereu vă pot pune la dispoziție cadouri unice, la prețuri accesibile. Și nu uitați, în bradul de anul acesta globurile cu colindători s-ar putea să fie cele mai „ochioase“.

Larissa DINU

 

Articole recente - Lumea Satului

Mai multe din această categorie: « Fabricat în Râșca, de la meșteșug la brand