reclama youtube lumeasatuluitv
update 7 Aug 2022

Ultimii artizani. Cojoacele lui nea Ghiță și pieptarele lui Grigore

Pe când bruma se așeza ca o pânză peste câmpuri și mâţele își căutau culcuș cald pentru iarnă, cojocarii satelor noastre lucrau de zor. Venea vremea cojoacelor. Așa se întâmpla și la Breaza, lângă Reghin, unde Gheorghe Pascu încă mai coase la cojoace și pieptare. Cât îl mai țin puterile. Se așază la o mașină de cusut veche de peste 100 de ani care începe să toarcă sacadat peste cusătura pieptarului la care lucrează. Până să isprăvească, ne povestește despre suci, cum erau numiți, în Ardeal, cojocarii odinioară.

Cojocăritul este o moștenire de familie pentru Gheorghe Pascu. „Meseria am învățat-o de mic copil, de la părinții mei. Și bunicul a fost tot cojocar. După armată am venit aici, în Breaza, și m-am apucat și eu de cojoace. Erau mulți cojocari, prin toate satele. De loc sunt de lângă Sighișoara. Aici m-am însurat și aici am rămas. Mi-au fost dragi animalele de când eram mic și de mic am fost învățat cu munca. Știam de la tata cum se prelucrează pieile și cum se croiește un cojoc.“

Cojocăria este o muncă migăloasă, spune Gheorghe Pascu. „Acum mă mai ajută și soția la cusut, m-au mai lăsat puterile! Secretul unui cojoc bun stă în prelucrarea corectă a pielor, dar și în felul în care îl croiești. Modelele de pe cojoace și de pe pieptare le iau de pe lucrurile vechi și din ceea ce am învățat de la părinți și bunici. Cununa, funia și pomul vieții sunt modelele cele mai folosite în zona noastră.”

cojocar 1 cc

Își aduce aminte de vremurile când cojocăria era o meserie prețuită și meseriașii lucrau până târziu, în noapte, ca să poată face față comenzilor. „Pe-atunci aveam tare mult de lucru, astăzi nu se mai caută, nu mai găsești nici materiale de bună calitate. Pieile au, pentru cojocari, dichisul lor. Nu se pot prelucra în orice perioadă a anului, ci doar în lunile fără «r», în mai, iunie, iulie și august, nu se tăbăcesc în ianuarie februarie, martie sau aprilie, adică se lucrează la ele numai primăvara, după ce dă căldura și vara.“

Una dintre problemele puținilor cojocari care au mai rămas sunt pieile. Mulți proprietari de stâni le aruncă pe câmpuri sau le țin în podul caselor, în speranța că, poate, cândva, le va crește prețul și vor fi din nou căutate. „Lâna nu ai cui să o dai, pieile le țin acasă, am câteva sute, poate vor avea un preț peste câțiva ani“, ne-a spus Viorel Moldovan, unul dintre proprietarii de oi din zonă. „Ciobanii le dau foc, le aruncă sau le îngroapă în pământ, e mare păcat ce au ajuns pieile, de nu mai au nicio valoare.“

Munca la cojoace e grea și de lungă durată. „Nu, nu mai este plătită ca pe vremuri, dar, dacă ți-e drag să faci ceva, faci“, crede cojocarul mureșean. Meșteșugul pe care l-a învățat de la părinți nu va pieri nici atunci când el nu va mai fi. Băiatul său știe toate tainele cojocăriei și îl ajută când poate. Gheorghe Pascu ne mărturisește că, în vremurile când cojoacele erau la mare căutare, în satele dimprejurul Reghinului erau peste 50 de cojocari. Au mai rămas doi, el și un cojocar din Idicel Pădure, Grigore Covrig. „Din păcate, meșteșugul este pe cale de dispariție. Eu mai lucrez pentru soliștii de muzică populară, ansamblurile folclorice sau pentru cei care iubesc portul național. Lucrez pieptare cu modele tradiționale, pe care le-am dus și în străinătate. Folclorul m-a făcut să mai lucrez, să nu renunț. Se întâmplă să nu mai găsim anumite materiale, cum ar fi mătasea, anumite culori le mai facem cu ce găsim în natură, pe-acasă, din frunze sau din coji de copac“, ne-a spus Grigore Covrig, care este cu câțiva ani mai tânăr decât cojocarul din Breaza.

cojocar grigore cc

În casa lui Gheorghe Pascu multe unelte au rămas de pe vremea bunicului său. Are și câteva pieptare vechi, trecute de suta de ani, pe care nu le va înstrăina cât va fi în viață. Ele îi aduc aminte de cojocarii din bătrâni, de vremurile când cojocarul era un om bine văzut în orice sat din Ardeal. Și mașina de cusut, rămasă și ea din alte timpuri, începe, din nou, să toarcă molcom pe cusătura de piele.

În curând iarna îşi va scutura cojoacele și la Breaza. Meșterul încă mai are de lucru.

Vasile Braic