reclama youtube lumeasatuluitv
update 6 Dec 2019

Fără piață de desfacere, meșterii populari nu au nicio șansă

  • Publicat în Mestesuguri

Maria Durchi trăiește în comuna Moroieni, județul Dâmbovița, și este una dintre puținele femei ale satului care încă mai țes covoare. Nu ca să își câștige existența, ci doar ca o nostalgie a vremurilor când tehnologia nu căpătase atât de multă putere.

„Țesutul covoarelor este o activitate pe cale de dispariție, iar pentru cele care încă mai lucrează la război, a rămas doar o pasiune. Eram copil și pentru mine a fost ca o curiozitate, pe atunci nu exista tehnologie, nu aveam televizor. Nici măcar lumină. Mama mea țesea și voiam și eu să văd cum face. Eram atrasă de faptul că folosea fire colorate.“

Și curiozitatea s-a transformat curând în mai mult. Iar acest meșteșug, al țesutului covoarelor, a mai câștigat astfel timp. S-a schimbat acest meșteșug în vreun fel de atunci? Dna Maria spune că partea tehnologică a rămas la fel, doar lâna, altădată vopsită natural cu plante, este astăzi vopsită cu vopseluri chimice.

Materia primă, lâna folosită la țesutul covoarelor, o cumpără de la un centru de colectare de la Săcele, Brașov. Acolo este prelucrată și toarsă, însă înainte de a intra în războiul de țesut trebuie spălată și vopsită. Apoi începe arta, iar meșterul popular dezlănțuie din lână modele florale sau geometrice, toate în culori vii.

Maria Durchi lucrează covoare cu lungimi diferite, dar lățimea standard este de 65 de cm pentru că războiul pe care îl are nu permite realizarea unor covoare cu lățimi mai mari. Cel mai mare covor pe care l-a făcut este de 5 metri lungime.

mester popular 1

„Într-o oră abia dacă reușești să țeși 5-6 cm. Este o muncă extrem de migăloasă, care presupune multă răbdare. Iar la final îl dai pe nimic. Cert este că, dacă nu am comandă, nu lucrez. Eu nu îmi permit să cumpăr lână și apoi să nu îmi recuperez banii. Lâna nevopsită, brută, o iau cu 40 de lei kg. Un pliculeț de vopsea este 1.50 lei și nu poți vopsi decât 100 de grame de lână. Un covoraș de 65 cm/65 cm costă 30-40 de lei. Eu cred că prețul real al unui covoraș de 65 cm/65 cm este de 100 de lei. Bănuiesc că este oricum puțin. M-am uitat pe Internet și am văzut că valoarea lui este undeva la 50-60 de euro. Am fost pe Valea Prahovei la un magazin care comercializează covo­rașe precum cele făcute de mine. Un covoraș cu o lungime de 1,5 m și cu 65 cm lățime se vindea cu 220 de lei. La țesătoarele din Moroieni venea în urmă cu mult timp un agent comercial din acea zonă. Știți cât oferea? Pe două covoare cu dimensiunea pe care v-am spus-o nu ne dădea nici măcar cât lua el pe unul. Și atunci, cu bătaia asta de joc, nu mai bine stai degeaba?“

Fără o piață de desfacere și fără o apreciere corectă a muncii lor, meșterii populari nu au nicio șansă. Iar tinerii înțeleg această situație perfect. De aceea predarea acestei moșteniri culturale de la o generație la alta este aproape întreruptă acum. Rămâne doar în seama bătrânilor să mai facă ceva pentru acest meșteșug. Și nu este simplu deloc.

„Țesutul la război este o pasiune pentru mine. Este amprenta mea pe acest pământ. Însă nu pot face mai mult decât atât. Nu îmi pot promova activitatea pentru că asta ar însemna să nu mă mai pot ocupa și de gospodărie. Îmi amintesc că în urmă cu 10 ani în comună a fost organizat cu bani europeni un curs de țesut la care erau cumva obli­gate să participe tinerele care primeau ajutor social. Însă, după termina­rea cursului, niciuna dintre participante nu a dus mai departe acest meșteșug. Au participat probabil doar pentru că s-au temut că vor pierde ajutorul social. Și atunci ești îndreptățit să fii pesimist cu privire la viitorul acestei îndeletniciri. Cred că în curând o să apună.“

În România munca meșterilor populari este la limita dintre apreciere și indiferență. Însă străinii care ne vizitează țara văd în aceste meșteșuguri străbune ale românilor un „cult“ interesant, o formă de artă arhaică în care pâlpâie identitatea românilor și care ar trebui să treacă de limita timpului

„La un moment dat niște prieteni au venit în vizită însoțiți de niște englezi. Le-am arătat acestora covoarele realizate de mine. Le-a plăcut atât de mult încât m-au rugat să le țes și lor câteva preșulețe. Am simțit atunci că ei apreciază meșteșugul și valoarea produselor pe care le realizez. Și pe mine ca om. Ar fi poate o șansă ca meșterii populari să fie promovați în străinătate. Este foarte important să avem o piață de desfacere. Dacă am avea comenzi, iar lucrurile pe care noi le realizăm ar fi vândute la adevărata lor valoare, nu am avea nevoie de subvenție. Și nici de ajutor social de la stat. Am avea un venit asigurat prin acest meșteșug.“

Laura ZMARANDA