reclama youtube lumeasatuluitv
update 24 May 2019

La Gorgota de Prahova, meșteșugurile ținute în viață de bătrânii satului și de... primărie

  • Publicat în Mestesuguri

La 22 kilometri de Ploiești, la o altitudine de numai 66-80 metri, așezată pe o mare întindere de pe DN-1, între lunca Ialomiței și cea a Prahovei, afluent al acesteia, comună mare, cu cinci sate arătoase – Gorgota, Potigrafu, Crivina, Fânari și Poienarii Apostoli, cu peste 5.200 de locuitori, Gorgota de azi defilează – zi-noapte –, prin fața miilor de trecători care-i parcurg, în fugă, zona centrală, iar aceștia dau onorul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, întemeietorul așezării. Aici, la Gorgota, de mulți ani meșteșugarii locului duc faima comunei și își etalează pe la porți firme atrăgătoare, veritabile blazoane ale meseriilor practicate de ei, dar și de înaintaşii lor. Fie că-i vorba de vestiți olari și rotari, fie de fierari sau de împletitori din răchită, ca să nu mai vorbim de sculptori în lemn, de stejar, de tei, de ulm și de frasin; păduri – rămășițe din vestiții codri ai Vlăsiei, păduri care înconjoară din toate părțile localitatea, așijderea și aluviunile de la cele trei cursuri de apă care-i traversează hotarele.

Viceprimarul comunei, fiul și nepoții săi, sculptori în lemn

Chiar dacă trecerea vremii schimbă gusturile, dar și preferințele sătenilor și, drept urmare și unele dintre îndeletnicirile tradiționale, acestea având astăzi mai puțină trecere la cumpărători, meşteşugarii s-au adaptat noilor realităţi, preferând activităţi precum acelea de prelucrare a lemnului, fapt vizibil în satele Poenarii Apostoli și Gorgota. În satul de centru, la Potigrafu, meșteșugurile tradiționale au o mai mare vizibilitate.

Potrivit statisticilor locale, ne încredințează primarul Ionuț Nicolae Dumitru, în comună se practică cu succes meserii tradiționale aproape 50 de meseriași. Cei mai mulți sunt olari, peste 20, precum și un mare număr de rotari și de fierari, împletitori din răchită, sobari. Sigur, mai puțini ca altădată. Totul este în raport de comenzile primite. În toamnă vezi rogojini, vara – coșuri de porumb, precum și coșuri de flori, diverse coșulețe. Mai nou, la Potigrafu au apărut și sculptori în lemn, uși, ferestre, porți. Dintre aceștia din urmă, aflăm că se distinge chiar familia viceprimarului Marin Frățilă, dar și cea a fiului său, Nicolae Frățilă, ai cărei fii deja își întovărășesc părinții și bunicii în atelierele de la șoseaua națională, copii sau adolescenți care deja au început să mânuiască cu pricepere dalta și ciocanul... Viceprimarul – în fotografie – ne spune bucuros că, personal, are de acum mult mai multe comenzi din sat, dar chiar și din unele orașe din țară. El este tare bucuros, deopotrivă pentru reușitele personale și ale familiei, că sunt încă tineri săteni care îmbrăţişează o astfel de meserie, pentru că la olari sunt mulți meseriași. Dintre aceștia se disting, familia Ştefan – tatăl și fiul – Florin Ștefan și Alexandru Ștefan, dar și Nicolae Postelnicu și Ioan Apostol, de 80 și, respectiv, 60 de ani. Chiar dacă comenzile sunt acum ceva mai puține, oamenii caută la Gorgota o gamă variată de vase de lut. Dacă nu ajung aici, îi caută în Ploieşti sau prin târgurile comunale din județ. Asta fiindcă meseriașii de la Gorgota merg prin sate, la târgurile comunale, dar și la felurite Festivaluri de profil din județ sau din țară.

Primarul și viceprimarul ne mai spun că este în firea lucrurilor ca numărul sătenilor-meșteșugari să mai scadă de la an la an, că cei mai mulți dintre aceştia sunt bătrâni. De aceea primăria îi încurajează pe acei tineri cărora le place olăritul, de exemplu, să preia meseria de la bătrânii satului. Îi ajută cum și cât pot, să îmbrățișeze meserii consacrate, tradiţionale. În acest scop, administraţia locală le acordă tot felul de facilități, scutiri de taxe, dar și premii, precum și orice fel de sprijin posibil, ca să participe la Festivalul meșteșugarilor Gorgota – Tradiție și continuitate!, ajuns în 2017 la ediția a 13-a. Important de semnalat este faptul că această manifestare este înregistrată de către Primăria Comunei Gorgota la OSIM București.

O perspectivă încurajatoare

Primăria comunei Gorgota, ne mai încredințează tânărul edil, fan al meseriașilor de tradiție, Ionuț Nicolae Dumitru, privește cu multă luare aminte păstrarea și dezvoltarea chiar şi a meșteșugurilor consacrate, care fac mai bine cunoscută localitatea prahoveană. În acest sens, Consiliul Local a aprobat un proiect cu fonduri europene. Pentru anul viitor, se are în vedere realizarea unei Case de cultură a localității, instituție care va fi construită în chiar centrul comunei, cu o investiţie de jumătate de milion de euro. În interiorul viitorului edificiu vor fi realizate și ateliere meșteșugărești, unde copiii sătenilor vor învăța mai multe meserii. Casa de cultură va fi prevăzută și cu cinci roți ale olarului, dar și cu un Muzeu al olăritului. Tot aici va fi realizat, în vecinătatea DN-1, un magazin de prezentare și desfacere a produselor meseriașilor din comună.

Se speră astfel că inițiativa Primăriei va da un nou impuls dezvoltării meseriilor tradiționale, stopând astfel declinul care se manifestă acum în domeniu.

GALERIE FOTO


 

Cristea BOCIOACĂ

Articole înrudite