reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Jun 2019

Sculptura cu drujba, o meserie rară în România

  • Publicat în Mestesuguri

Gabriel Cernat, din Bănești-Prahova, are 32 de ani. A fost plecat în Spania vreme de nouă ani și altă jumătate de an a rătăcit prin Austria. De-acolo zice că a furat o meserie rară în România: sculptura în lemn cu drujba. În alte colțuri ale lumii este considerată artă, iar semnatarii pieselor sunt socotiți artiști plastici. Gabriel nu se numește pe sine astfel. Dar munca și lucrările lui au stârnit multă curiozitate în zonă. Și nu numai; are deja compoziții vândute în străinătate.

Comuna Bănești, situată în imediata vecinătate a orașului Câmpina, a fost printre primele localități din Prahova transformată în zonă rezidențială de lux de întâiul val de „capitaliști“ români. Văzută din afară, ai zice că așezarea este una în care oamenii nu mai pot de bine. Dar mereu a existat o discrepanță uriașă între opulența imobiliară și traiul sătenilor, între bogăția afișată și incapacitatea financiară a comunei de a asigura infrastructura minimă de servicii. În două decenii și jumătate, satele comunei și-au consumat viața în cazna facerii economiei rurale, cu toată acea decădere și mărire (aici a venit și mărirea, până la urmă) pe care o vedem pretutindeni în spațiul rural românesc. Cam aceasta este și perioada în care, ca mulți alții – milioane de oameni, până la urmă – Gabriel Cernat și-a luat lumea în cap, pentru un trai mai bun.

A absolvit opt clase, a căutat o vreme o soluție de a lucra în comună sau măcar în Câmpina, n-a găsit nimic de viitor, așa că a ajuns în Spania. În Peninsula Iberică a prestat diverse munci, până când a nimerit o echipă de întreținere și amenajat grădini. Aici a văzut primul mobilier sau aranjamente din lemn realizate cu drujba și apoi a întâlnit câțiva artiști care foloseau o astfel de tehnică. I-a plăcut atât de mult încât a încercat și el, iar când i-au reușit primele piese s-a gândit că poate face așa ceva și acasă, la Bănești.

A revenit în România, dar nu înainte a de a-și cumpăra uneltele profesionale, adică drujbe de diferite dimensiuni, aparate de finisat (flexuri), uleiuri, baițuri etc.

Acasă, în Bănești, a amenajat un atelier, a cumpărat bușteni și a început o nouă existență, cu o meserie rară în peisajul sătesc. Lucrează de mai bine de un an și, ca o primă concluzie, din această muncă se întreține. Din așa ceva trăiește. Ce și cum face? E nevoie de îndemânare, de talent, de știința de a vedea în lemn lucrurile în care acesta se poate transforma.

Pe Gabriel Cernat l-am văzut efectiv la treabă, cu rumeguș în păr, pe haine, pe față. Era la un târg și lucra demonstrativ la o piesă. Nu-și proiectează dinainte nimic pe hârtie, nu face măsurători în bucata pe care o prelucrează; se rotește în jurul lemnului, îl privește de-aproape și de departe, așa cum faci cu un tablou, când vrei să-i deslușești umbrele, nuanțele, culorile, ia drujba în brațe, o pornește și o înfige în bucata de lemn. Face tăieturi doar de el știute, ba drepte, ba oblice, sub unghiuri diverse (privitorul n-are cum intui, după bucățile retezate, ce va să iasă din trunchi), schimbă drujba mare cu una mică, apoi cu alta și mai mică... După un timp se conturează forma obiectului. De data aceasta era o statuetă, un voievod din Țările Române, în orice caz.

Am stat de vorbă nu foarte mult: modelează orice esență, face obiecte decorative sau mobilier pentru grădini, terase, foișoare, lucrează modelul numai din drujbă și finisaj cu flexul, lasă culoarea naturală sau prinde alte nuanțe, prin acoperire cu lac incolor sau baiț, după preferințe, execută orice piesă, de la mese și canapele, la pomișori sau diverse alte figurine (peștișori, ghete uriașe ca suport pentru flori, broscuțe, statuete). Munca sa a fost primită cu multă curiozitate, după care a venit și partea materială, cea a comenzilor.

Azi vinde inclusiv în Italia și Austria. În Prahova, merge de obicei la târguri sătești sau sărbători ale comunelor, iar standul său încă este privit ca ceva neobișnuit. Și sunt motive să fie așa: în România, spunea Gabriel, sunt cu totul cinci sau șase oameni care practică sculptura cu drujba.

GALERIE FOTO

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 50-51