Colecția Muzeală Dăișoara. Florin Bucuțea: „Am reușit să motivăm sătenii să nu mai înstrăineze obiectele de artă populară“

Cultura la sat este tot ceea ce pot îngloba cuvintele „noi suntem responsabili să întreținem și să transmitem ceea ce am primit moștenire de la strămoșii noștri, obiceiuri, tradiții, cântece, strigături, port, până la comportamente și elemente de spiritualitate, rituri pe care le regăsim și astăzi în diverse contexte rurale“. Florin Bucuțea, originar din Rupea, județul Brașov, este unul dintre tinerii care iubesc satul românesc. Din această dragoste și-a dedicat energia și timpul pentru a realiza multe proiecte care să dezvolte satul românesc. Unul dintre acestea este Colecția Muzeală Dăișoara.

„Acestea merită să rămână în locul în care au fost create, să fie conservate și expuse“

Florin spune că a crescut în mediul rural o bună perioadă și asta i-a oferit cea mai frumoasă copilărie, cele mai de preț amintiri, cei mai calzi oameni și prieteni, care toate la un loc l-au dezvoltat și l-au făcut să fie ceea ce este astăzi. Din acest motiv a vrut să se implice în dezvoltarea mediului rural, să dea ceva înapoi mediului care i-a dat lui totul.

„Colecția Muzeală Dăișoara s-a conturat drept concept în discuții cu preotul din sat și, totodată, un foarte bun prieten, Dragoș Dobrițoiu, în toamna anului 2019. De la această discuție și până în ziua în care ne-am apucat efectiv de treabă au mai fost câteva experiențe pe care le conștientizam și le vedeam cu ochii mei, mă deranjau… respectiv prezența unor colecționari privați în sat, în casele oamenilor care, plictisiți de hainele, podoabele și obiectele vechi, vindeau și uite așa ele își pierdeau valoarea, înstrăinându-se de aceste locuri și noi rămânând mai săraci cultural. Aici ele capătă o semnificație aparte și dau valoare locului.

Era ziua de 7 decembrie când amândoi (eu și preotul Dragoș Dobrițoiu) ne-am pornit din casă în casă, din capul satului de din jos până în capul satului la deal. Îmi aduc aminte că aveam cu noi… energie bună și o foaie cu un pix.

Eram ferm convinși că vom reuși să motivăm sătenii să nu mai înstrăineze obiectele de artă populară, indiferent de suma primită în schimb pentru că ele nu au un preț, ci o valoare și asta face diferența. Notam ce primeam și de la cine. Acestea merită să rămână în locul în care au fost create, să fie conservate și expuse pentru generațiile care vor călca în acest sat, să știe cum a fost odată…, să inspire un aer de casă bătrânească, să simtă sufletul locului.

Zis și făcut. Seara, după o zi petrecută cu sătenii într-un cadru intim, în casele lor, la masa lor, am reușit să adunăm primele obiecte care urmau să facă pasul către o viitoare colecție, primele impresii și, mai mult decât atât, am reușit să le sădim consătenilor sentimentul că noi și mulți alții ce ne vor urma le vom prețui munca depusă în anii tinereții lor, prin aducerea în conștiința publicului, a frumuseții portului și obiceiului dăișorean.“

„Fiecare obiect are o poveste“

Până astăzi, Colecția Muzeală Dăișoara numără câteva zeci de obiecte și este în continuă dezvoltare. Florin spune că și-a dorit ca acest spațiu să fie călduros și să se asemene cu o cameră bătrânească din casele de odinioară ale dăișorenilor.

„Printre exponate avem o laiță pictată care datează din 1914, o alta din 1921, un lădoi (laiță în care pe vremuri se dormea) pictat din 1933, blidare pictate, cuier pictat, am refăcut patul miresei, care cu cât este mai înalt și mai bogat în țoale și perne, cu atât arată bogăția și fala familiei din care vine viitoarea mireasă, icoane pictate, două litografii catolice pe care le-am găsit într-un pod, blide, ulcioare, lămpi pe gaz, preșuri, țesături diverse, costume populare și obiecte care fac parte din diverse ceremonialuri… etc.

Îmi doream ca spațiul unde expunem să fie autentic. E o vorbă care zice că «întreabă și vei afla, caută și vei găsi». Am urmat-o întru totul și am stat la povești cu bătrânii pe care îi mai avem astăzi, să aflu cum era așezată camera, care era rânduiala, de ce așa și nu invers … toate puse cap la cap cu informațiile cerute și primite de la Muzeul de Etnografie „Gh. Cernea“ din Rupea, de la Melania Tohănean, cercetător în cadrul muzeului, pentru că, pe lângă frumusețea vizuală, vreau să fie totul corect documentat și expus. Printre cele mai vechi obiecte se numără 3 cărți religioase, laița de 107 ani, dar și obiecte vestimentare moștenite de la străbunicile femeilor vârstnice din sat, dar fiecare obiect cules și adus, găsit prin poduri, prin magazii sub fiare și uitate de lume, sau dăruit din lăzile de zestre ale dăișorenilor, are o poveste care constituie o parte de patrimoniu imaterial.“

„Obiceiul «mersul PE scoverzi» este unic, doar în Dăișoara avea loc“

În ceea ce privește patrimoniul imaterial, Dăișoara a avut o echipă de dansuri înființată în 1919, cu dansatori care au bătut cizma pe marile scene și ale căror strigături de joc au răsunat în festivaluri internaționale în Europa. „Povestea acestor emoții și a ropotelor de aplauze se regăsește în trofeele, distincțiile și diplomele obținute de-a lungul anilor. Acestea sunt expuse permanent în Colecția Muzeală Dăișoara cu scopul de a fi vizibile, observate și cunoscute de fiecare om din sat care dorește să retrăiască amintiri văzându-le, dar și de fiecare străin care ne calcă pragul și căruia vrem să îi transmitem o parte din simțirile noastre.

De curând, pe holul care duce spre colecție am montat în perete tăblițe cu numele fiecărui om din sat care a contribuit la înființarea acestui spațiu, prin donații.  Cel mai drag element este reprezentat de manechinul cu întregul costum de fată care are în spate o poveste fascinantă pentru mine. Spun că este cel mai drag pentru că, odată cu munca pentru înființarea colecției, am descoperit și am reușit să scot la suprafață un detaliu și un obicei unic. Spun unic pentru că m-am interesat și în satele vecine și acesta nu există, iar la nivel regional are elemente de ritual asemănătoare, dar deloc identice. Este vorba despre obiceiul intitulat «mersul PE scoverzi».

Am scris cu majuscule pentru că, deseori, expresia se adaptează și se face o corectură nepotrivită a limbajului, unde «pe» este înlocuit cu «la». Prin esența și specificitatea limbii române, se degradează înțelesul acestei expresii dacă este utilizată în contextul «mersul la scoverzi», pentru că feciorii și fetele nu mergeau să mănânce acele scoverzi fizic. Acest «pe» înseamnă că tinerii se adunau «pe văzute», era o primă intrare a viitoarei mirese în casa viitorului ei mire, o întâlnire de rămas bun de la feciori și fete, dar și o pregătire pentru nunta ce urma, de transfer al identității de tânără fată, spre viitoare mireasă. Toate acestea exprimate prin «mersul PE scoverzi».

Laura ZMARANDA