Romania

reclama youtube lumeasatuluitv

600x250 v1

Procesiune religioasă cu icoane și rugăciuni pentru venirea ploilor

Procesiune religioasă cu icoane și rugăciuni pentru venirea ploilor

Locuitorii comunei ieșene Coarnele Caprei au făcut în data de 1 iulie o rugăciune pentru ploaie. Oamenii sunt disperaţi că în comuna lor au început să sece fântânile, iar vara este abia la început. Seceta care persistă în judeţul Iași și care afectează serios culturile agricole i-a determinat pe tot mai mulți săteni să se întoarcă la rugăciuni pentru ca ploaia să revină. În parohia Coarnele Caprei preotul şi credincioşii (preoții Iulian Apopei și Petru Constantinescu) au ţinut, împreună cu săteni din satele Coarnele Caprei și Arama, o rugăciune pentru ploaie.

„Credinţa e mare şi poate ne aude Dumnezeu“

Seceta persistă și în judeţul Vaslui şi afectează culturile agricole. Sătenii au apelat la puterea rugăciunilor pentru ca ploaia să revină. În parohia Bogdăniţa din Vaslui preotul şi credincioşii au ţinut duminică, 19 iunie, o rugăciune pentru ploaie.

„Din aprilie până azi a plouat doar 5 litri pe metru. În ultima vreme am auzit cã tot mai multe fântâni seacă. Nu se anunţă ploi prea curând, dar credinţa e mare şi poate ne aude Dumnezeu şi pe noi“, au spus credincioşii.

Tot aici sunt zone care nu au o sursă de apă și oamenii sunt nevoiţi să care cu bidoanele de pe unde pot. „La noi încă este bine, dar ne-am omorât spatele cu căratul apei acolo unde nu am putut pune picurători. După o iarnă secetoasă, am intrat într-o vară la fel de grea şi tot ce ne rămâne e să ne rugăm. Este primul an în care eu am prins la biserică această rugăciune de ploaie“, a spus Anca Ursu, unul dintre credincioşii care s-au rugat să plouă din nou.

Arșița și seceta prelungită i-au scos din case pe mulți locuitori din comunele din Moldova, care au participat la procesiuni religioase cu preoți, icoane și rugăciuni, în mijlocul câmpurilor, pentru ca Dumnezeu să se îndure și să dea o ploaie, „să curgă șiroaie“.

Oamenii spun că acest ritual nu poate fi comparat cu incantațiile șamanilor din țările africane, câtă vreme rugăciunile speciale pentru ploaie sunt prevăzute în Liturghier.

„Cei care aveți credință mai puternică, luați și umbrele“

După ce la Vlăsinești, Hănești, Miron Costin și Știubieni sătenii alături de preoți s-au rugat pentru ploaie, preotul Constantin Macuc îndeamnă locuitorii orașului Săveni și din localitățile limitrofe să se alăture și ei la rugăciunea pentru ploaie. „Dumnezeu așteaptă și rugăciunea noastră, a săvinenilor! Suntem vreo cinci mii de suflete ce trăim în acest oraș. Mai mulți decât toți care au făcut cereri până acum! E drept să ne rugăm și noi dacă vrem să beneficiem de mila și darul lui Dumnezeu! Cei care aveți credință mai puternică, luați și umbrele“, a specificat preotul.

Însuși mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei i-a îndemnat pe preoții din parohii și din mănăstiri să includă rugăciunile pentru ploaie în liturghiile oficiate în această perioadă de secetă cumplită. „Acest lucru este extrem de necesar în condițiile în care pământul are mare nevoie de ploaie, seceta prelungită fiind de natură a afecta atât recolta de anul viitor, cât si nivelul la care se află apa în fântâni. De asemenea, acolo unde este cu putință, mai ales în mediul rural, preoții și credincioșii sunt îndemnați să ridice chiar în mijlocul câmpurilor rugăciuni pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie binecuvântată pe pământ“, este binecuvântarea venită de la Arhiepiscopia Iașilor.

Beatrice Alexandra MODIGA

ploi, rugaciune, spiritualitate, religios, Dumnezeu

Alte articole: