reclama youtube lumeasatuluitv
update 12 Aug 2022

În satul Văleni-Stânișoara, tradițiile de Sărbători se transmit din generație în generație

Anul trecut, pandemia de Covid-19 punea sub semnul întrebării obiceiurile de Crăciun și de Anul Nou, ba chiar mai mult, organizările de cete și mersul din casă-n casă în grupuri mai mari a fost interzis. Așa s-a ajuns ca, în acele zile de sărbătoare, lumea satului de altădată să devină în 2020 doar o amintire. Au existat însă și zone unde păstrarea tradițiilor a fost mai presus decât orice. Așa s-a întâmplat de pildă în satul meu natal, Văleni-Stânișoara, unde câțiva părinți și-au încurajat copiii să nu uite obiceiurile zonei și, chiar dacă nu au mers din casă-n casă să joace Capra de Anul Nou, au reușit să bucure o întreagă comunitate prin gestul lor.

În vremea copilăriei mele, străzile erau pline în ajunul Anului Nou și-n ziua de Sfântul Vasile. Copiii mergeau cu uratul, existau câteva grupuri mai mici de căprițe sau mascați și mai era Capra Mare, adică cea mai importantă ceată formată din adolescenți și chiar și din adulți, care transpuneau într-un mod spectaculos obiceiurile de iarnă. Trebuia să fii suficient de bun pentru a intra în această ceată, să fii responsabil și de cuvânt pentru a nu-i încurca pe ceilalți. Și, ce era cel mai important, din aceste cete nu făceau parte fetele. Doar băieții erau acceptați. Așa era datina! Fetele puteau fie să meargă cu uratul fie să facă o scenetă prin care deveneau „țigănci“ și plecau prin sat cu fărașul de tablă și tolba plină de strigături. Tare mi-aș fi dorit și eu să merg cu ceata de băieți, dar nu se putea! Dar iată că lucrurile se schimbă, iar anul trecut Iasmina Cojocariu și Ilaria Berheci au fost acceptate în grupul băieților care au mers cu capra.

Dacă Ilaria a fost țărăncuța cu trăistuță și batic de la care nu-ți puteai lua ochii, Iasmina a devenit toboșar, rol exclusiv masculin până nu demult, și a impresionat prin determinarea cu care rostea strigăturile. Alături de fete au fost 3 căprițe și un căluț, dar și alți doi toboșari.

M-am bucurat enorm atunci când am auzit că, în ciuda pandemiei, s-a păstrat obiceiul. Sper să se întâmple la fel și în acest an, cel puțin știu că cei mici se pregătesc încă de la începutul postului pentru acest moment.

Andrei Amariei, fiul lui Alin și al Simonei, are 11 ani și a jucat căprița, la fel ca și Andrei Aanei, băiatul lui Gheorghiță și al Elenei în vârstă de 13 ani. Tot un Andrei, de această dată fiul lui Iulian și al Cătălinei Ailincăi – Norocel, în vârstă de 6 ani, a fost căluț.

Iasmina este fiica lui Adrian și a Ancăi Cojocariu, are 6 ani și a dobândit pasiunea cel mai probabil de la tatăl ei, nelipsit ani la rând din ceata de Anul Nou din vremea copilăriei mele.

Ilaria-Elena și Radu-Gabriel sunt copiii lui Tudor și ai Roxanei Berheci. Dacă Ilaria are doar 4 ani și este un pic mai timidă, nu același lucru îl putem spune despre Răducu, care are 7 ani, este toboșar și a moștenit dârzenia tatălui său în tot ceea ce înseamnă tradițiile de Anul Nou. Tudor era motorul cetei de Anul Nou însă, chiar și după ce nu a mai participat activ în cadrul obiceiului, a fost ani la rând organizatorul cetelor de la noi din sat. Ca și în prezent de altfel, pentru că ne-a spus mereu: „Dacă nu ne organizăm într-un an, obiceiul se pierde!“

Sorin și Vasilică Moglan sunt frați, dar nu au crescut de mici copii în Văleni-Stânișoara, însă de când se află în grija unchiului Vasile și a mătușii Mioara Țica s-au alăturat copiilor din sat în păstrarea acestui obicei. Vasilică are 11 ani și a jucat căprița, în timp ce Sorin are 12 ani și a fost toboșar.

Trebuie să menționez că rolurile menționate mai sus sunt cele pe care copiii le-au avut anul trecut, însă vârsta corespunde prezentului.

traditii colind Valeni Stanisoara Suceava

Cu tobele încălzite, căprițele pregătite, căluțul aranjat și cojocelele și căciulile din blană de oaie la purtător, copiii au pornit prin sat în dimineața de Sfântul Vasile. Lângă ei, bineînțeles părinții, care-i sprijină și aranjează neîncetat, ba chiar le suflă din când în când dacă uită ceva ori se încurcă-n versuri. Printre gazde am fost și eu anul trecut și chiar mi s-a făcut pielea de găină când au început a juca.

În fiecare an, strigătura de început e aceeași:

Deschide-ți zăvoarele

C-apar căprioarele!

Și de aici, în funcție de toboșarul care comandă, strigăturile diferă. Iată ce ne spune Radu Berheci:

Frunzuliță foi ca nucul

Vă comandă și Răducu!

Asta-i capra dorului

Din fundul Văleniului!

Asta-i capra de la munte

Cu steluță albă-n frunte,

Cu canaci și cu hurmuz

Și s-aruncă tot mai sus! (…)

Asta-i calul cel bătrân

I-am dat paie, i-am dat fân

Acolo sus în Plai Bătrân!

Încercați să vă imaginați această strigătură rostită din toată inima de copil cu accent moldovenesc. Cuvintele vor avea alt impact, vă garantez.

Și pentru că tot vă povesteam de Iasmina Cojocariu, atunci când a început a comanda, pentru că așa se spune – toboșarul comandă la capre, uimirea a fost și mai mare. Umbla vorba-n sat ca tare frumos mai zice și că-i tare îndrăzneață și abia așteptam s-o aud, dar tot am fost surprinsă. Determinare, entuziasm și mândrie. Asta transmitea! Iasmina ne strigă așa:

Am avut 100 de capre

Și-o dat lupul într-o noapte

Și am rămas cu patru capre!

Patru capre și doi cai

Eu mă duc cu ele-n Rai

Pân’ la Sfântul Neculai!

De trei ori era să mor

Dintr-o gură de izvor

Din pricina caprelor! (…)

Ei, cum credeți că răsună aceste cuvinte rostite de o mână de copilă? Vă asigur că cel puțin la fel de puternic ca din gura celui mai zdravăn flăcău!

Acestea sunt doar câteva strigături, însă trebuie spus că toate au o ordine și-un rost pentru cei din sat. Inclusiv referirile de la diverse persoane ori locuri fac parte din farmecul jocului caprei de la Văleni.

Cum o fi anul acesta? Pandemia va goli iar străzile și ulițele satelor? Momentan n-am ști a spune, însă sperăm că tradițiile vor merge mai departe. Și, din câte am auzit, acasă copiii se pregătesc frenetic, vor avea strigături mai multe în acest an, ba chiar ceata este posibil să se mărească. Important este însă că, indiferent de cât de greu e peste tot în lume, obiceiurile din satul meu nu vor muri, iar pentru acest lucru le mulțumesc celor care știu că, dincolo de mese îmbelșugate și case împodobite, Sărbătorile de iarnă înseamnă tradiții și obiceiuri!

Larissa Dinu

Articole înrudite