Ultimii batozari. Treieratul tradițional, reconstituit în Sărmaş

Până în urmă cu câţiva ani, în satele de munte de pe Valea Mureşului treieratul grâului se făcea cu batoza, strămoşul combinei moderne. La Sărmaş, Harghita, mai sunt câteva gospodării în care se foloseşte bătrâna batoză pentru a obţine pâinea cea de toate zilele. Un proiect inedit al Asociației Mureșul Superior din Târgu-Mureș a reconstituit drumul bobului de grâu, din primăvară până-n toamnă. Pentru reconstituire a fost adusă și bătrâna batoză. În satele de la poalele Călimanilor se ara cu plugul tras de boi, iar la secerat se făcea clacă pentru ca munca să se isprăvească mai repede.

Lumea se obişnuise aici ca batoza să vină la arie, un loc special desemnat pentru treierat, după seceriş şi după ce grâul s-a uscat bine în snopii aşezaţi în clăiţe... Batoza vine și acum, urnită de un tractor, și ajunge cu greu pe coama dealului. Lumea s-a adunat şi este gata de treabă. Se pune cureaua la utilaj, se reglează mecanismele... Câţiva copii se uită cu admiraţie şi uimire la utilajul cel mare şi ciudat... „Eu când eram de 4 ani mergem deja la treierat, îmi plăcea foarte mult, mai ajutam şi eu după puterile mele“, îşi aduce aminte Sabin Platon, care se uită apoi cu tristeţe la dealurile goale dimprejur. „Era destul de greu atunci, trebuia să lucrezi mult pentru o bucată de pâine“, îl completează Sabin Ţăran pe vecinul său.

Marin Roşca este ultimul batozar din Sărmaş. Ultilajul are o vechime aproape centenară, dar este încă folosit acolo unde combina nu poate ajunge din cauza terenurilor greu accesibile. „Acum mai sunt doar 3-4 gospodari care mai seamănă grâu aşa cum se făcea pe vremuri. În urmă cu 20-30 de ani lucram mai mult de o lună până terminam la toată lumea, ne apuca luna octombrie la treierat“, ne mărturiseşte Marin.

Trei categorii de calitate

Spre deosebire de combina modernă, la batoză grâul este selectat pe trei categorii de calitate. Curge alene în saci... Cel bun este folosit pentru pâine, iar cel de slabă calitate pentru păsări și animalele din bătătură. Probabil că peste câţiva ani şi ultima batoză din Sărmaş va ajunge o venerabilă piesă de muzeu…

„Aceștia sunt ultimii batozari din Sărmaş şi poate că din întreaga regiune… Încet, încet, tradiţia dispare. Nu se mai seamănă grâu, nu se mai seceră cu secera, nu se mai treieră cu batoza... trăim alte vremuri, de aceea am dorit să reconstituim, mai ales pentru cei tineri şi foarte tineri, drumul greu al bobului de grâu, de la aratul cu plugul tras de boi până la secerişul manual şi treieratul cu batoza. Am realizat și un film documentar care va rămâne peste ani, atunci când peste batoza lui Marin Roşca se va aşterne praful şi uitarea“, ne spune Cristian Ţăran, coordonatorul proiectului de reconstruire a drumului pâinii, realizat de Asociaţia Mureşul Superior.

Batoza lui Marin Roşca şi-a împlinit rostul. Praful şi pleava de la treieriş s-au rispit, paiele au fost aşezate în claie şi vor fi folosite ca aşternut pentru animale. Grâul luceşte ca aurul în saci…Adevărat aur era și pâinea pentru oamenii de aici, de la munte, obişnuiţi să obţină totul cu sudoare şi multă trudă. Batoza este înhămată la tractor, coborâtă din deal și dusă acolo unde-i este locul, în curtea lui Marin Roşca, lângă fânar. Poate va mai mai urca o dată și anul ce vine...

Vasile Braic