Pe 6 și 7 ianuarie, date la care se încheie practic sezonul Sărbătorilor de iarnă, creștinii sărbătoresc Boboteaza și îl omagiază pe Sf. Ioan Botezătorul. Ambele au valențe profund creștine, dar unele obiceiuri sunt specifice culturii populare. Astăzi vă vom prezenta elemente din tradiția ortodoxă și populară legate de acest prim mare praznic al anului calendaristic (nu și al anului bisericesc, care începe pe 1 septembrie), Boboteaza.

Botezul Domnului Iisus Hristos, sărbătoare cunoscută și sub numele Epifanie, Teofanie, Dumnezeiasca Arătare sau Descoperirea Cuvântului Întrupat, rememorează, în fiecare an, momentul în care, ajuns la vârsta de 30 de ani, Fiul lui Dumnezeu vine la apa Iordanului, unde primește, de la Sf. Ioan, botezul pocăinței. Întâi, spune Evanghelia, „a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie, trimițându-l pe el ca să-L boteze cu apă“. Iar Sf. Ioan știa și cum să-l recunoască pe Mântuitorul din mulțimea care venise spre botez: „Cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel și a stat peste El, iar Tatăl a mărturisit: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!“ (Matei 3, 17). Înainte de a-L boteza, Sf. Ioan a glăsuit către popor și către Mesia: „Vine în urma mea Cel mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg curelele încălțămintelor Lui. Deci eu v-am botezat pe voi cu apă, iar Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt.“

Agheasma Mare

Sărbătoarea Bobotezei se spune că ar data din secolul al II-lea, fiind pomenită de Sfântul Clement Alexandrinul. Iar de atunci încoace în lumea creștină reamintește acest eveniment definitoriu în fiecare an. Rânduiala slujbei de sfințire a apei este atribuită Sfântului Sofronie, patriarh al Ierusalimului (anii 600). Termenul însușit în ortodoxie – agheasmă – provine din greacă, „aghios“, însemnând chiar „sfințire“. De Bobotează este singura dată în an când se slujește Agheasma Mare (în ajunul și în ziua Botezului Domnului), care se consumă timp de opt zile, prima fiind chiar pe 6 ianuarie. Patriarhul BOR spunea: „Cifra 8 este simbolul veșniciei. Deci opt zile la rând gustăm apa aceasta, ne sfințim, ne întărim și înmulțim în noi harul pe care l-am primit la botez – fără ca aceasta să fie o repetare a botezului, bineînțeles – ne curățim și devenim mai iubiți de Dumnezeu - Tatăl, mai întăriți în credință de către Dumnezeu-Fiul și mai sfințiți de către Duhul Sfânt“. Peste an, Agheasma Mare se ia numai cu binecuvântarea duhovnicului, în anumite momente sau cumpene ale omului. De reținut: slujba solemnă de sfințire se celebrează în aer liber, când preoții ies în procesiune sau chiar merg la o apă curgătoare, cu prapori, cruci și icoane, acest gest semnificând faptul că venirea Domnului Iisus Hristos are ca scop mântuirea întregii lumi.

Credințe populare

Cu această apă se sfințesc casa, ogoarele, vitele, locul de la serviciu, agheasma având calitata de a alunga răul de oriunde. Chiar anumite pasaje rostite de preoți sugerează apărarea de necaz:  „Și-i dă apei harul izbăvirii, binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe ea izvor de nestricăciune, dar de sfințenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, de puterile cele potrivnice neatinsă, plină de putere îngerească. Iar toți cei care se vor stropi și vor gusta din ea să o aibă spre curățirea sufletelor și a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfințirea caselor și spre tot folosul de trebuință.“

În unele locuri din țară se crede că, atunci când preotul introduce crucea în apă, diavolii ies din râuri, lacuri etc. și rătăcesc pe câmpuri. Și nu-i vede nimeni, în afara lupilor, care-i aleargă să-i sfâșie. Prin această sărbătoare se purifică natura întreagă, se eliberează apele de rele, e semn pretutindeni de curățenie. De Bobotează, în unele zone se petrece exact ca de Crăciun, se prind farmecele și descântecele, se află ursitul (în ajun, fetele pun sub pernă busuioc spre a-și afla ursitul), se fac prevestiri despre noul an. Dar cea mai mare credință este cea legată de cel care aduce la mal crucea din apă. Preotul aruncă o cruce într-o apă, iar cei mai curajoși dintre bărbați (mai nou, și femei) se aruncă în apa înghețată s-o culeagă; cine o găsește primul primește binecuvântarea preotului și se crede că va avea noroc tot anul. Alte credințe: în Făgăraș preotul este așteptat cu busuioc în casele unde merge, ca să vină pețitorii la fetele nemăritate; pe crucea preotului se agață un fir de lână despre care se spune că leagă relele ori joacă rol de punte peste care vor trece sufletele morților pentru a ajunge în Rai; darurile de Bobotează oferite înseamnă belșug pentru restul anului; dacă pomii sunt încărcați cu promoroacă, atunci anul va fi bogat; în această zi, certurile sunt interzise, astfel încât oamenii să nu fie dușmani tot anul; nu se spală rufe și nimeni nu trebuie să-și spele părul din cauză că ar murdări apele sfințite.

Tradiții și obiceiuri

• „Hâzii“ sau „mascații“ este un obicei din Bistrița-Năsăud, practicat în Ajunul Bobotezei, în subzona Șieu Mocănime. Potrivit tradiției, pe ulițele satelor apar flăcăii fie travestiți în femei, fie mascați în funcție de personajele pe care le întruchipează: moşi, babe, doctori, ofițeri, miri etc. Evenimentul este aducător de veselie; mascații formează un alai care înseamnă nuntă pentru tineri, iar bătrânii suțin că aceștia umblă cu „moartea“ prin sat.
• Iordănitul femeilor este un obicei foarte vechi, specific nordului țării, care constă în aceea că femeile se strâng în seara Sf. Ion la una dintre case, aduc cu ele bucate, din care se înfruptă pe săturate, apoi beau, adică se „iordănesc“, cântă, dansează și chiuie toată noaptea. Dimineața ies pe drum și îi iau pe sus pe bărbații care le ies în cale, îi duc la cea mai apropiată apă și îi amenință că îi aruncă dacă nu se răscumpără de obicei cu o vadră de vin. Alteori femeile intră prin case și doar îi stropesc pe bărbați și tot cu acest prilej nevestele abia măritate sunt integrate în comunitate printr-un ritual special, udatul cu apă la fântână, lac sau râu.
• Iordăneala flăcăilor are loc la prânz, după slujbă, când mai mulți flăcăi îi stropesc cu agheasmă pe toți creștinii care ies din biserică. Contracost, cei mai puternici îi ridică în brațe de trei ori pe gospodarii întâlniți în cale, după care îi stropesc cu apă sfințită. Spre seară se încinge petrecerea, iar preotul care le-a dat feciorilor agheasma este răsplătit cu o pasăre de curte sau un purceluș (surse: universul credinței.ro, CreștinOrtodox.ro, Calendarul ortodox.ro, Zile și mituri. Calendarul țăranului român 2000 – I. Ghionoiu, Centrul județean de cultură Bistrița-Năsăud, ziarul Lumina).

Maria Bogdan