Satul Viscri sau cum tradițiile au supraviețuit timpului

Satul Viscri, situat în sud-estul Transilvaniei, a devenit celebru mai cu seamă după ce Prințul Charles l-a vizitat și, fascinat de simplitatea locului, a decis să-i ajute pe oameni. Printr-o fundație, a contribuit la restaurarea caselor autentice săsești și amenajarea canalizării. Susținerea României de către prințul Charles a fost făcută publică și în documentarul „Wild Carpathia“, din care reținem că prinţul moştenitor britanic se dovedește a fi un adevărat ambasador al țării noastre. „Poate oamenii nu văd asta, dar România este o ţară minunată”, spune fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a.

La Viscri, Prinţul de Wales a fost mereu întâmpinat cu zâmbete de către turişti, români şi străini, iar localnicii îl așteptau cu bunătăți și mulțumiri călduroase. De doi ani, acesta nu a mai ajuns prin sat, din diverse motive. Dar un lucru a fost dovedit în timp: acela că turismul poate salva satele românești. Modelul de succes în acest sens este chiar Viscri, unde simplitatea, autenticitatea și modestia au schimbat destinul oamenilor.

Aflat la 80 de kilometri de Brașov și la 40 de Sighișoara, satul Viscri a fost inclus de UNESCO în patrimoniul mondial în 1999. În anul 2000 prințul Charles de Wales a cumpărat aici o casă săsească, ridicată la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Și turiștii au început să vină. La început, se adunau doar câteva zeci. După 20 ani, numărul lor a crescut la aproape 30.000 anual. Și iată cum un sat condamnat cândva la uitare și ruină reunește acum localnici care duc un trai decent.

Venituri provenite din turism

Mariana Purghel a lucrat la o pensiune din sat și gătea mâncare tradițională celor care vizitau localitatea. Pentru că în Viscri nu exista niciun restaurant, Mariana a decis să deschidă ea unul. Localnica face mâncare acum pentru cel puțin 100 de clienți zilnic, iar veniturile sale provin din turism. În paralel, Mariana este administrator a Asociației „Femeilor din Viscri“, care confecționează produse din pâslă (produs textil obținut prin baterea în piuă a lânii sau a părului netors al unor animale), iar vestea lor s-a dus până în Europa. În Viscri șosetele groase de lână și papucii de pâslă stau în magazinul doamnei Mariana în așteptarea cumpărătorilor, dar și în cel din Gemania.

A fost odată…

Povestea afacerii cu șosete din lână și papuci din pâslă a început acum 20 de ani. Atunci, Harald Riese, profesor, și soția sa, Maria Westerwald, stabiliți în satul Viscri, au primit de la o localnică o pereche de șosete împletite din lână de oaie. Tanti Leana era o femeie săracă și bătrână care cerșea prin sat. Într-o zi, a mers cu o pereche de șosete croșetate la poarta lui Harald Riese ca să ceară în schimb mâncare. Harald, fondatorul proiectului „Viscri-Socken“ (Ciorapi din Viscri), povestește ziarului german Badische Zeitung cum, într-o dimineață, Leana nu a mai trecut pe la ei ca de obicei pentru a cerși mâncare, ci pentru a face un troc – câteva perechi de ciorapi împletiți chiar de ea pentru o sticlă de ulei. Riese, care tocmai avea vizitatori din Germania, i-a oferit pentru ciorapi cinci mărci, reprezentând salariul pentru două zile de muncă în grajd. Invitațiilor săi le-au plăcut și lor șosetele și au comandat și ei mai multe perechi. Celelalte femei din sat au aflat despre această oportunitate, s-au mobilizat și la scurt timp s-a început producerea și livrarea de ciorapi, care aveau de-acum succes și în Germania.

Ora de șosete la Viscri

Datorită poveștii cu șosetele, sătenii din Viscri au devenit și personajele unui film documentar, coproducţie româno-germană. Pelicula, intitulată Satul Şosetelor, a fost realizată de Ileana Stănculescu, o cineastă care a descoperit din întâmplare, acum câțiva ani, scris pe o poartă, un anunţ: „Ora de şosete – miercuri şi vineri de la 10 la 12“. „De la un rucsac plin cu şosete s-a dezvoltat o mică industrie. De două ori pe săptămână, în curtea neamţului se strâng toate femeile: o jumătate de sat miercurea, cealaltă jumătate vinerea, de la o anumită oră, şi-şi predau şosetele. Sunt controlate să nu aibă greşeli, să nu fie prea lungi sau prea scurte, totul se desfăşoară „nemţeşte“. De multe ori se mai lasă și cu scandal pentru că femeile se străduiesc să tricoteze frumos, dar le sunt refuzate şosetele: pentru un centimetru în plus, ele trebuie să o ia de la capăt. Acestea sunt cerinţele celor care le cumpără: au pretenţia ca produsul să fie perfect“, povestește Ileana Stănculescu.

Așa s-a născut ideea ciorapilor „de Viscri“, iar femeile din satul transilvan s-au pus pe împletit șosete de lână pentru nemți.

Între timp, s-a fondat și Asociația „Femeilor din Viscri“, iar astăzi circa 50 de femei sunt ocupate cu realizarea de ciorapi și pâslari pe care îi lucrează de acasă. În acest mod, femeile își asigură un venit de bază. Banii nu sunt foarte mulți, în schimb au unele avantaje care – în România, pe la țară, sunt bine-venite, ca de exemplu asigurare de pensie, de boală și pentru șomaj.

Cu timpul, șosetele de lână au început să se vândă într-un volum mai mare în Germania, pe la bazarurile bisericești și de Crăciun sau la comandă, iar pentru a face față cererilor a fost amenajat  și un „depozit de ciorapi“ în localitatea Stegen de lângă Freiburg.

La început, ciorapii croșetați erau dați în schimbul alimentelor de care aveau nevoie gospodinele: zahăr, ulei sau făină. Acum, femeile din asociație produc mii de perechi de șosete, mănuși, căciuli, pulovere, pături sau papuci de pâslă care pleacă în toată lumea, purtând cu ele numele României. Peste 50.000 de perechi de şosete au luat-o spre Vest, din 1999 până astăzi.

Anca Lăpușneanu

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO