Anul acesta, pe 7 și 8 iunie, se sărbătoresc Rusaliile, denumite în tradiția creștin-ortodoxă Pogorârea Sf. Duh (Cincizecimea) și Sf. Treime. Lunea Rusaliilor (Sf. Treime) este zi nelucrătoare nu doar în România, ci și în Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Islanda, Luxemburg, Țările de Jos, precum și în unele cantoane din Elveția sau regiuni din Norvegia sau Ungaria. Interesant este că în țări ortodoxe precum Bulgaria sau Rusia în a doua zi de Rusalii se lucrează, așa cum se întâmplă în țările catolice Italia, Brazilia, Irlanda, Spania, Canada, Portugalia, Polonia etc.

În contemporaneitate, Rusaliile sunt o sărbătoare strict creștină, ea celebrând data întemeierii Bisericii Creștine. Practic, în a 10-a zi de la Înălțarea Domnului și a 50-a de la Învierea Mântuitorului a avut loc ceea ce se cheamă Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli și descoperirea lor față de lume și de creația lui Dumnezeu, Cel în Treime (Tatăl – creator, Fiul mântuitor, Duhul Sfânt sfințitor, toți creatori și mântuitori). Atunci a cuvântat Sf. Apostol Petru și s-au converit la creștinism vreo 3.000 de suflete, ele alcătuind prima comunitate de creștini din Ierusalim și din lume.

Denumirea sărbătorii vine din latina populară, „pasca rusata“, care înseamnă „paștele trandafirilor“ sau, preluată în românește, „sărbătoarea rozelor“. În Roma Antică, la începutul lunii mai, avea loc Rosalia, eveniment dedicat trandafirilor, adică vieții și frumuseții, cât și cultului morții. În timpul cuceririi romane, dacii au preluat și ei sărbătoarea, pe care de-a lungul timpului au transformat-o deopotrivă în cult solstițial al soarelui ce aducea recolte bogate, prosperitate și sănătate și într-un soi de pomenire a morților, prin organizarea de mese bogate. A fost o îmbinare a tradițiilor pre și post creștine. În precreștinism, Rusaliile sau Rusalcele erau ființe mitice extraordinare, niște fecioare frumoase care-și făceau apariția mai cu seamă vara, denumite de români Iele. Se spune că acestea, departe de ochii oamenilor, s-ar prinde în hore, iar pe locul unde dansează pământul rămâne ars. În altă variantă, aceste ființe s-ar materializa în bătrâne urâte, gârbovite, aducătoare de rele și necaz. Personalitatea ambivalentă a acestor creaturi, nu?, vorbește despre viață (fecioare) și moarte (babe). Pentru a se proteja de iele, oamenii purtau la ei frunze de pelin sau fire de usturoi ori își umpleau locuința cu leuștean. În acele zile, dat fiind faptul că Rusalcele controlau și apele, oamenii evitau să se scalde în râu. Deunăzi vreme, Rusaliile erau sărbătorite câte trei zile în Transilvania și Moldova și șapte zile în Muntenia și Oltenia, chiar opt în Banat. În ajun se comemorează Moșii de Vară, când sufletele morților se crede că se întorc în lumea lor, cea a veșniciei, după o preumblare de câteva săptămâni, fixată între Sf. Pași și Rusalii. În anumite zone preoții sfințesc apele și câmpul pentru ca roadele să fie ferite de grindină, iar în altele florile de tei care se păstrează peste vară, fiind folosite spre alungarea furtunilor. Există, de asemenea, tradiția ungerii ușilor cu usturoi pentru a împiedica intrarea spiritelor rele în casă, iar oamenilor le este interzis, din același motiv, să se certe în această perioadă. Tot pentru alungarea spiritelor rele, bărbații fac în lunea Rusaliilor dansul cunoscut astăzi sub numele de Călușari.

Sânzienele sau Drăgaicele

Pe 24 iunie, anul acesta, Biserica Ortodoxă celebrează Nașterea Sf. Ioan Botezătorul și Aducerea moaștelor Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava. În mitologia românească, în această zi se sărbătoresc Sânzienele, un fel de zâne bune din „clasa ielelor“ care devin surate cu Rusaliile doar atunci când nu le este respectată sărbătoarea. Numele vine de la zeița romană Santa Diana, patroana vânătorilor și pădurilor. La noi, Sânzienele sunt cunoscute și ca Frumoasele, Zânele sau Drăgaicele (ultima denumire fiind folosită în sudul țării), semnificând iubirea și fertilitatea. În popor se crede că în noaptea de Sânziene se petrec lucruri magice, toate minunile fiind atunci posibile, iar în altă variantă binele și răul ating apogeul, motiv pentru care, iată, creștinii din Moldova se roagă la moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava pentru a scăpa de necazuri, boli și suferințe. Există și varianta potrivit căreia în această zi se deschid cerurile și Sânzienele încep să danseze, fiind un fel de sărbătoare a Soarelui, dragostei și poftei de viață. Legenda mai spune că Sânzienele sunt ființe supranaturale, foarte frumoase, care trăiesc în păduri și pe câmpii; ele conferă florilor sau buruienilor întrebuințări deosebite, acestea devenind leac pentru tămăduirea bolilor. Zânele zboară noaptea, împart rod holdelor, înmulțește animalele și păsările și aduc câte un copil în familiile care nu puteau naște prunci. De Sânziene, tradiția este ca fetele să culeagă florile cu același nume pe care le împletesc în cosiţe ce le țin pe cap, după care le aruncă peste case; dacă se prind pe horn e semn că fata se va mărita în cel mai scurt timp. În zorii zilei, băieții se adună în cete și colindă satul, având flori de sânziene prinse la pălării. Tot în această zi se alege Drăgaica, respectiv cea mai cuminte, frumoasă și bună la inimă fecioară din sat. Aceasta este împodobită cu spice de grâu, în timp ce fetele celelalte sunt îmbrăcate în alb. Noaptea există obiceiul stropirii trupului cu extract de flori, iar dimineața se spală fața cu rouă, ambele obiceiuri purtând credința că omul devine mai frumos la chip. Roua de pe sânziene are, desigur, și rol de vindecare a bolilor. În alte zone sărbătoarea se numește și Amuțitul Cucului; dacă pasărea încetează să cânte înainte de Sânziene, vara va fi secetoasă. Ca să împiedice o asemenea perspectivă, oamenii se încingeau la brâu cu cicoare sau chiar sânziene, care în plus le și conferea putere de lucru la muncile agricole. Tot acum se încing focuri pe dealuri, peste care se aruncă arome provenite din flori puternic mirositoare, rolul flăcărilor „udate“ cu parfum de flori fiind acela de a ține la distanță spiritele malefice.

Maria BOGDAN