Imprimă această pagină
Traditii 03 Aprilie 2017, 10:26

Sărbătorile Pascale în cea mai mare comunitate de polonezi din România

Scris de

Pentru etnicii polonezi din România tradiţiile şi mai ales sărbătorile sunt deosebit de importante, tradiţiile fiind transmise de la o generaţie la alta de secole. La Soloneţu Nou, un sat sucevean din comuna Cacica, cu o populaţie formată din peste 90% etnici polonezi, perioada de la Duminica Floriilor până la Paşte este una specială, în care toată familia se pregăteşte pentru a participa la cea mai mare sărbătoare creştină, Învierea Domnului.

Duminica Floriilor este prima zi din Săptămâna Sfântă în Biserica Catolică, polonezii începând pregătirile pentru a întâmpina marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului. După această zi, fiecare familie merge în cimitirul satului pentru a îngriji mormintele celor trecuţi la cele veşnice şi a face curăţenie în casă şi gospodărie. În Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor, zi stabilită de credincioşii romano-catolici pentru a fi alături de Iisus pe drumul Calvarului, polonezii din Soloneţu Nou participă la Calea Crucii, mergând prin sat, de la Biserica romano-catolică „Coborârea Duhului Sfânt“, construită în perioada 1937-1940 de către credincioşii polonezi, până la cimitirul vechi, acolo unde sunt înmormântaţi primii catolici polonezi care s-au stabilit în comunitate, pentru a le aprinde o lumânare.

Drumul Crucii, refăcut la Soloneţ

După prânz credincioşii se adună la biserica romano-catolică, unde se roagă în mod solemn, fără acompaniament, fără orgă, pentru a arăta tristeţea momentelor trăite de Hristos până la Înviere, după care pornesc pe Calea Crucii. Din biserică iese mai întâi grupul de copii şi tineri, care poartă pe braţe Crucea cu Iisus răstignit şi lumânări aprinse, urmat de preot şi mulţimea de credincioşi. Procesiunea durează aproximativ două ore şi se fac 14 opriri, în faţa unor mici capele, a unor Sfinte Cruci, care au fost construite de-a lungul anilor de polonezi. La procesiune participă aproape tot satul şi oamenii aprind o lumânare la mormântul primilor locuitori din acest loc. Drumul Crucii este un obicei pe care romano-catolicii, urmând exemplul Fecioarei Maria care a parcurs în urma fiului său, Iisus Hristos, întreg drumul spre Golgota, fiind martor ocular la fiecare oprire din acest drum, l-au păstrat, oprindu-se la cele 14 staţii. Aşa cum am aflat de la cei care participă la această procesiune, fiecare oprire este menită să ne apropie de Hristos, de patimile Lui, de suferinţa Lui. „Calea Crucii are ca scop şi regăsirea noastră, a sufletului nostru, este felul de a ne jertfi pentru Hristos, jertfa iubirii supreme pentru Dumnezeu. Această pregătire ne conduce spre Iisus care ne dă o viaţă nouă, pace şi linişte sufletească, de care avem atât de mare nevoie astăzi. Fără Hristos şi fără credinţă, fără această pregătire interioară renunţând la păcat şi curăţirea de tot ceea ce ne apasă sufleteşte nu vom reuşi“, ne-au spus localnicii din Soloneţ.

Polonezii mai în vârstă susţin că cei care participă an de an la procesiunea din Miercurea Mare de refacere a Drumului Crucii – cu credinţă, cu smerenie – Dumnezeu le iartă jumătate din păcate.

Tinerii fac pază la mormântul lui Iisus

Începând din Joia Mare, tinerii din sat, îmbrăcaţi în costume negre, cămașă albă, cu chipiu în cap şi cu o puşcă de lemn în mână fac de pază şi citesc rugăciuni la mormântul lui Iisus amenajat în miniatură în incinta bisericii. Aceasta este o tradiţie în biserica polonă, garda având ordin să păzească mormântul timp de trei zile şi trei nopți, pentru a garanta că mormântul se va păstra neatins. În Polonia, pom­pieri voluntari aveau această misiune, de a păzi mormântul lui Iisus ca amintire a momentului când Pilat a trimis o cohortă să păzească locul în care a fost înmormântat Mântuitorul. Chiar dacă nu sunt pompieri militari, tinerii au păstrat acest obicei, de aceea au şi ei acele şepci pe cap, al căror model l-au împrumutat de la comunităţile româneşti din Pârteşti. Au o carte de rugăciuni din care citesc, au rozariul, iar timpul pe care îl petrec în faţa lui Iisus este un moment de rugăciune. Din ziua de joi, după Cina Domnului, până sâmbătă la prânz, familiile vin pe rând, zi şi noapte, pentru a se ruga în faţa lui Iisus. Aceşti tineri, prin ceremonialul de schimbare a gărzii, aduc o notă aparte momentelor de rugăciune.

Celebrarea Învierii Domnului începe în Joia Mare

Celebrarea Învierii Domnului începe în Joia Mare şi continuă până a doua zi de Paşte. Cel mai important moment este micul dejun din dimineaţa Paştelui, când se consumă mâncarea binecuvântată sâmbătă după-amiază. Bucuria Paştelui se simte în orice familie, iar, conform tradiției, bucatele pregătite cu trudă nu pot fi gustate până nu sunt sfinţite în sâmbăta de dinaintea Paştelui. Nimeni nu mănâncă nimic până la întoarcerea de la slujba de Înviere. Când s-au reunit acasă, capul familiei sau persoana mai în vârstă dă startul servirii mesei, nu înainte ca fiecare să guste din oul sfinţit. Coşul tradiţional care trebuie sfinţit de preot cuprinde câteva simboluri: miel din unt de casă, crucea din sare, ouăle, cârnaţii, hreanul, şunca şi pâinea de casă. Spre deosebire de alte zone, unde pentru această sărbătoare se prepară miel, aici se pregăteşte şuncă de porc. În coşul pentru sfinţit găsim şi ouă frumos decorate, simbolizând triumful vieţii asupra morţii.

Etnicii polonezi participă la împărţirea ouălor sfinţite

De Paşte polonezii se întâlnesc la Dom Polski pentru a împărţi ouăle sfinţite. Cu acest prilej polonezii din Bucovina îşi fac urări reciproce de sănătate, bucurie şi succese.

Ceremonialul împărţirii cu oul sfinţit începe cu o rugăciune de sfinţire a bucatelor, a oului în special, oficiată de preoţii decanatului de Bucovina. Conform preşedintelui Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher, împărţirea cu oul sfinţit este o veche tradiţie poloneză care datează în Polonia de secole. Ouăle, simbol al vieţii şi al reînnoirii naturii, sunt un semn al fertilităţii şi al unei noi vieţi. „Ceremonialul împărţirii cu oul sfinţit este o tradiţie pe care etnicii polonezi au adus-o când au venit pe aceste meleaguri, în 1834, când 30 de familii de emigranţi polonezi s-au stabilit în satul care avea să se numească Soloneţu Nou, aducând cu ei şi păstrând ca o comoară nepreţuită credinţa catolică, limba şi tradiţiile părinţilor lor. În perioada comunistă, manifestarea nu s-a putut organiza în mod public, fiecare polonez marcând această sărbătoare cu sfinţenie în propria casă. După 1990, a putut fi reluată în cadru lărgit şi festiv. Dacă imediat după Sfânta Liturghia de Învierea Domnului polonezii iau masa în familie, gustând din bucatele sfinţite, de această dată membrii comunităţilor de polonezi din Suceava, Pleşa, Soloneţu Nou, Poiana Micului, Rădăuţi, Vicşani, Moara, Păltinoasa şi Gura Humorului se reunesc pentru a gusta din bucate sfinţite, pentru a marca bucuria unei sărbători străvechi care merită transmisă generaţiilor următoare“, a precizat Ghervazen Longher.

GALERIE FOTO


Silviu Buculei

Revista Lumea Satului nr. 7, 1-15 aprilie 2017 – pag. 50-51


Vizualizari 3421
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Articole recente - Lumea Satului

Articole înrudite