reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Sep 2019

Oameni care sfințesc locul

  • Publicat în Traditii

N-ar trebui azi, instituțional vorbind, să ne îngrijoreze că n-are pe mâna cui rămâne folclorul românesc – tradiția populară. Avem, la nivelul fiecărui județ, direcții de cultură, ca unități descentralizate ale ministerului de profil, centre pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale, organizate pe lângă consiliile județene, centre sau cămine culturale din localitățile țării, uneori și câte două-trei în fiecare comună. De asemenea, există institute de profil, televiziuni (comerciale, din păcate, care promovează deopotrivă urâtul și frumosul, kitsch-ul și autenticul), secțiuni de ansambluri folclorice în structura unora dintre filarmonici sau foste case de cultură ale sindicatelor. Totuși, cu această rețea instituțională de veghe, s-a întâmplat ca, vreme de peste 20 de ani, acolo, jos, în vatra satului, să nu se întâmple nimic. Să fie nimicit tot ceea ce ar fi semănat a „Cântarea României“. Să nu fie pus nimic în loc. Eventual baruri în căminele culturale. Asta până când niște anonimi – anonimi în sensul în care nu i-a promovat nimeni pentru a fi cunoscuți –, dar oameni mari la suflet, au aprins din nou flacăra tradițiilor rurale. Despre aceștia vom vorbi astăzi și câteva ediții de acum încolo. Iar ei au și un nume: Daniela Gherlea, din comuna Roșia-Bihor, și Luminița-Maria Hurlup, din Bod-Brașov.

Codrenii Bihorului

Cândva, micuța comună Roșia, situată între colinele cu același nume, la granița dintre munții și dealurile Pădurea Craiului, într-un pitoresc și cu monumente ale naturii (peșterile Ciur-Izbuc, Ciur-Ponor, Gruieț) protejate ca rezervații naturale de interes național, avea un ansamblu folcloric care ducea faima așezării în țară și în lume. Și mai avea un lucru de asemenea unic în România, un atelier de confecționat vioara cu goarnă și un rapsod neîntrecut în „zicerile“ populare la acest instrument, Dorel Codoban. După 1989, toată această zestre a fost lăsată de izbeliște. Ansamblul s-a destrămat, satul a intrat într-un alt timp și-apoi o altă rutină, nimeni nu mai avea nevoie sau chef de port, de obicei, de tradiții, de dansuri populare. Asta până în urmă cu șapte ani, când un primar, Florin Bonca, și referentul-bibliotecar Daniela Gherlea au reînființat Ansamblul „Codrenii Bihorului“ aflat și azi în coordonarea Danielei (49 de ani). Aceasta era cumva sentimental legată de vechiul grup de dinainte de 1990, fiind dansatoare a formației populare încă de când avea 14 ani. Dragostea, fiindcă la mijloc este dragoste de cântec și dans bihorean, își are rădăcinile în familie: „Bunicul meu a fost rapsod popular și aș putea spune că am crescut cu așa ceva în casă. Cu cântecul și cu dansul. Bunicul a fost cel care ne-a predat, mie și surorii mele, primele lecții de dans. Țin minte și azi, avea în mână un gen de nuielușă ușoară, învățam pașii sprijinindu-ne de speteaza unui scaun, iar când greșeam ne mai pișca uneori. Așa se face că, la 14 ani, eram suficient de competitivă pentru a evolua, alături de bunicul, în formația de dansuri a comunei, am prins și câteva deplasări în străinătate, în țară nu mai vorbesc la câte turnee am fost.“ Ansamblul are secțiuni de dans popular, soliști vocali și instrumentali, teatru, obiceiuri și tradiții locale. Începuturile au fost dificile, dar astăzi copiii și deopotrivă adulții vin cu drag la repetiții: „Avem cinci perechi de dansatori, cel mai mic are 14 ani, iar cel mai mare 25 de ani. Mă ocup și de un grup de copii, de la 4 la 14 ani, și trebuie să vă spun că, nefiind plătiți de nimeni, micuții vin la repetiții duminică de duminică, străbătând, pe jos, și 4-5 km! Acest lucru spune mult despre dimensiunea freamătului artistic creat pe lângă «Codrenii Bihorului»“, dimensiune la crearea căreia a contribuit și școala. La ansamblu cântă la fluier un domn, Mihai Baciu, care are 80 de ani, la vioara cu goarnă îl avem pe Ioan Isai, sunt și doi copii talentați ca soliști vocali și mai avem pe cineva care este neîntrecut la tragănă (doină).“ Ansamblul folcloric din Roșia este acum nelipsit de la manifestările de profil din zonă, fiind cooptat în programele serbărilor sătești și județene de Centrul pentru Conservarea și Promov­area Culturii Tradiționale Bihor. Grupul participă și la concursuri ori festivaluri de dansuri populare din țară: „Am fost, în această vară, la Eforie. Vă dați seama, pe lângă faptul că au urcat pe scenă, copiii – unii dintre ei – au văzut pentru prima dată marea; altfel n-ar fi avut posibilități să ajungă aici.“ În comuna Roșia sunt două așezăminte, Centrul Cultural „Gheorghe Ciuhandru“ (un academician născut pe aceste plaiuri), și Căminul Cultural „Dorel Codoban“ (meșterul viorilor cu goarne și rapsod popular, trecut în neființă în 2012). Autoritățile locale au pus bazele Festivalului de vioară cu goarnă „Dorel Codoban“, aflat la a cincea ediție, de mare succes tocmai grație unicității sale.

Cununa Bodului

Cu Bodul, localitate situată în Brașov, la nord de Țara Bârsei și în vecinătatea Oltului, s-a întâmplat altceva: înființarea coloniei de pe lângă Fabrica de zahăr Bod și mai apoi plecarea masivă a sașilor (din peste 1.404 familii au mai rămas, în 2002, 64 de sași), urmată de repopularea satului cu români veniți din județele învecinate, a pulverizat orice urmă de tradiție ori specific local. Dezrădăcinați cei plecați, dezrădăcinați cei veniți! Iar ruperea de izvor n-aduce nimic bun, nici unitate, nici apartenență la comunitate, nici suflet. Până mai deunăzi vreme, când niște oameni cu inimi încăpătoare, Luminița-Maria și Doru-Ion Hurlup, au făcut un lucru rar, extrem de rar: au învestit din banii și din timpul lor în înființarea Ansamblului folcloric „Cununa Bodului“. Povestea este una extrem de frumoasă. Luminița – Maria Hurlup (42 de ani) a făcut parte, în urmă cu 28 de ani, din echipa de dansatori din sat, atunci când acesta era încă o colectivitate bine sudată, când sașii confereau nota de specificitate locală: „Am dansat până prin clasa a VII-a. Venise la noi un instructor de la Ansamblul folcloric „Rulmentul“ – atunci fiecare unitate economică avea compartiment cultural – și ne-a învățat o mulțime de jocuri populare, printre care și vestitul dans de Crihalma. Am mers la «Cântarea României», am obținut premii, chiar și primul loc județean sau zonal, nu mai știu, la una dintre ediții. Ne strângeam la «Casa Roșie» săsească, acolo se organizau baluri și discoteci, era ceva viu, așezarea avea viață, trăia. După 1989 și mai ales după plecarea sașilor n-a mai rămas nimic. A mai încercat cineva de la Căminul cultural să facă ceva, dar n-a reușit.“ În 1995 au plecat din țară și soții Hurlup. S-au dus în Italia să-și câștige existența, fiindcă în comună nu mai era nicio șansă de trai bun încă de pe atunci. Au revenit în țară în 2000, apoi au plecat iar și s-au restabilit definitiv la Bod în 2004, dezvoltând propria afacere cu banii câștigați afară. A fost o chestiune de timp până când cei doi s-au implicat în viața localității. În urmă cu câțiva ani au înființat ansamblul folcloric și, atenție, au făcut totul pe cheltuială proprie: au cumpărat costume populare, au plătit deplasările la diverse evenimente artistice, au plătit hrana și cazarea copiilor. Și asta ani la rând, până când s-au implicat școala (director Angelica Tomuță) și Primăria Bod, în sensul în care pentru transport pun la dispoziție microbuzul școlar și plătesc apoi un coregraf din bugetul local. În rest, strădania este tot a familiei Bod, iar demersului artistic i s-a alăturat și fiul soților Hurlup. De ce au făcut toate aceste lucruri? Iată ce spune Luminița Maria-Hurlup: „Pentru că eu am considerat un dar faptul că, în urmă cu aproape trei decenii, cineva mi-a insuflat pasiunea pentru dans. Și consider că e datoria mea să dăruiesc altora ce-am primit. Fac din suflet totul. Avem acum trei generații de dansatori, grupa mare, 17-18 ani, cu 10 perechi, acum au mai rămas șase, grupa mijlocie, 12-17 ani, și grupa mică, elevi de la clasele I-IV. La început i-am învățat tot ceea ce am știut, iar când am considerat că am ajuns la limita cunoștințelor l-am adus pe maestrul-coregraf Gheorghe Debu, plătit acum de administrația locală. Mergem, de câțiva ani, la festivaluri în județ și în țară, am obținut multe premii, suntem extrem de mândri de copiii și tinerii noștri.“ Între timp, Luminița-Maria și-a luat toate atestatele necesare coordonatorilor și coregrafilor de dansuri, urmează Școala Populară de Artă din Brașov și a absolvit studiile superioare la Facultatea de Management - Brașov. Iar dacă vă închipuiți că acest efort a fost mereu apreciat în comunitate, vă înșelați: au existat momente când anumite persoane erau cât pe ce să destrame grupul. Este aspectul pe care familia Hurlup nu l-a înțeles nici în ruptul capului; nu te implici, dar cauți să distrugi...

GALERIE FOTO


Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 24, 16-31 decembrie 2016 – pag. 46-47