reclama youtube lumeasatuluitv
update 6 Dec 2019

Pălinca, între tradiție și pârghie economică

  • Publicat în Traditii

„Pălinca este ambasadorul României peste tot în lume, de mai bine de 500 de ani. I-am întrebat și pe Ponta, și pe Vosganian, și pe Dragnea, și pe toți politicienii care au fost în zonă: «Dom’ne, ați ieșit vreodată din țară și să nu duceți pălincă?» Au tăcut!“, spune domnul Gheorghe Ciocan, pre­ședintele Federației Asociațiilor Producătorilor de Pălincă din Nord-Vestul României și din Țara Oașului.

Pălinciile, în pericol de dispariție

Încă din copilărie, Gheorghe Ciocan a stat prin preajma cazanelor de pălincă. „Tatăl meu lucra la o pălincie, iar eu trebuia să învârt la leră, ca să nu se lipească borhotul, să nu ia palinca gust de afumat“, își amintește domnia sa. Astăzi are propria sa pălincie, cum se spune în Țara Oașului, baterie de cazane unde se distilează pălinca. De mai mulți ani se luptă, ca președinte al unei asociații profesionale, să-i facă pe guvernanți să înțeleagă că există o mare diferență între marii producători industriali de băuturi spirtoase și micii producători tradiționali de pălincă.

Până în anul 2003, băuturile alcoolice produse din distilat de fructe aveau același regim ca și vinul. În 10 aprilie 2003 a fost emis Ordinul nr. 268, care a mutat distilatele din fructe în rândul spirtoaselor. Și de atunci au început și necazurile oamenilor. La ora actuală, acciza pentru un litru de băutură alcoolică cu tăria de 52°C, cât are pălinca standard, este de 16,5 lei. Ca o „favoare“, pentru băuturile produse în gospodărie, pentru consumul propriu, în limita a 100 litri/an, este de doar 8,25 lei/litru. Adică și pentru aceea gospodarul trebuie să plătească 825 lei. Ce dacă-i a lui?

Doar că în acest mecanism intervin câteva prevederi care blochează tot mecanismul și îi sufocă pe micii producători.

Pălinca și spirtul, puse în aceeași categorie

Prima chestiune este legată de faptul că legiuitorii au pus pălinca, distilatele de fructe în general, în același cazan sau alambic – cum vreți să-i zicem – cu băuturile spirtoase obținute din cereale. În consecință, la o concentrație alcoolică egală, acciza este egală. Numai că din 100 kg de cereale se obțin 100 litri de spirt de 52ºC, pe când din 100 kg de fructe rezultă între opt și zece litri de pălincă. În plus, cerealele se recoltează mecanizat, iar prețul lor de cost este mult mai mic decât al fructelor. Ca atare, păstrarea celor două categorii de băuturi în același plafon de accizare nu face decât să crească artificial și nejustificat prețul pălincii.

A doua chestiune este și mai spinoasă. Conform actualelor prevederi legale, cazanele de producere a băuturilor spirtoase nu pot funcționa decât pentru consumul propriu al deținătorilor, în limita a 100 litri/gospodărie/an, sau în regim de antrepozite fiscale. Adică, pe limba lui Gheorghe Ciocan, lucrurile se desfășoară cam așa: „După ce ți-ai făcut documentația, ca să poți ieși pe piață cu pălinca trebuie să dai, ca și la curve, un avans de 25.000 euro, pe care îi pui acolo la ANAF, că vinzi ori că nu vinzi. Asta ca ei să fie siguri că, dacă tu vinzi 2.000 de litri anul ăsta, ei au de unde să-ți ia bănuții de acciză, în loc să îți lase banii aceia ca să poți să te dezvolți, să te modernizezi, să ai curajul să faci ceva și în momentul în care vinzi o cantitate de pălincă faci factura și plătești acciza.“

La nivelul județului Satu Mare există doar trei astfel de antrepozite fiscale. Ele nu pot procesa mai mult de o treime din producția de fructe a zonei. Restul se procesează la negru sau se pierde.

Conform calculelor FAPPNVRTO, modificarea legislației privind pălinca ar putea aduce bugetului 1.670.000 RON și ar crea 1.000 de locuri de muncă. Ceea ce cer pălincarii este, în principal, scoaterea cazanelor de sub regimul de antrepozit fiscal și reducerea accizei.

Pălinca, monedă de schimb, de generații

În zona de nord-vest a României, din Apuseni și până la Zalău, fie i se spune pălincă, horincă sau simplu, țuică, această licoare este o marcă a zonei. Produsă în general din prune, care sunt fructele cel mai ușor de obținut în condițiile regiunii, dar și din mere, pere, cireșe, struguri și, mai rar, din piersici, a ajuns cunoscută și apreciată în toată lumea. Practic, este precum ouzo pentru greci sau whisky pentru britanici. Nici unui gospodar nu îi lipsește din traistă atunci când pleacă la muncă sau la drum. Dar, dincolo de aspectul său alimentar, ca să spunem așa, pălinca mai îmbracă încă cel puțin două aspecte: unul social și altul economic.

„Fiecare bătrân la noi își păstrează pălincă pentru înmormântare. La botez se folosește pălincă. La nuntă se folosește pălincă. La coasă se folosește pălincă. Oriunde te duci, la deal, la pădure, la tăiat de bușteni – pălincă. Oașul, Maramureșul și Zalăul, toți sunt adepții pălincii. Dacă intri într-o casă la un om în Oaș sau în Maramureș vei fi bine primit, cu un pahar de pălincă, cu o slănină și cu o ceapă“, spune dl Ciocan. Și tot domnia sa își amintește: „Părinții mei au cărat pălincă, cu desagii, la țară jos și au făcut schimb. Au dat pălincă pentru porumb, pentru grâu, pentru cartofi. Aici sunt dealuri, nu cresc decât pomi. Au vândut pălincă la oraș și au luat bani ca să ne dea la școală, că n-au avut de unde altundeva să câștige bani. Altă sursă de venit n-a existat. Aceste dealuri cu pomi de aici sunt ca și sălbatice. Și asta a fost sursa de trai pentru oameni, pe lângă lemn și animale. Așa au trăit generații după generații, că atunci n-au plecat, așa cum fac acum, prin străinătate să câștige bani!“

Nici cazanele nu mai sunt ce-au fost...

Ingredientele pentru pălincă sunt cât se poate de simple: fructe ș-atât. „Dealurile de pe-aici nu sunt cultivate cu nu știu ce specii care trebuie tăiate, îngrijite, că altfel nu rezistă. Ș-atunci, nu sunt stropiți pomii cu anii. Și ce produc e curat. Un an fac, unul nu, așa se întâmplă. Fiecare și-a pus cinci – zece pomi“, ne povestește pălincarul. După ce sunt puse la fermentat, cam două-trei săptămâni, borhotul rezultat este cărat la pălincie. Doar că acum cazanele nu mai sunt vechile instalații de odinioară, sunt moderne; borhotul se încarcă cu pompa, iar motoarele amestecă pentru a nu se lipi. Fumul este evacuat prin sisteme de aerisire, astfel că încăperile sunt curate și aerisite. Tot procesul este supravegheat cu instrumente de măsură. „Pe vremuri te uitai cum curge. Când curgea prea încet, mai puneai lemne pe foc, sub cazan. Dacă începea să curgă prea tare, mai turnai apă pe foc. Acum te uiți la termometru și menții temperatura între 80 și 100 de grade. Pe vremuri gustai din ce curgea ca să îți dai seama când să oprești. Acum verifici cu alcoolmetrul și afli exact când să tai cazanul“, povestește pălincarul.

Dar, cu toată modernizarea, puține locuri te pot face să înțelegi mai bine Oașul decât câteva ore petrecute lângă cazanul de pălincă, într-o zi rece și ploioasă, discutând cu un meșter bătrân. Iar cine nu crede poate să încerce, dacă guvernanții se vor îndura să nu facă pălinciile să dispară...

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 22, 16-30 noiembrie 2016 – pag. 42-43