Acesta este sloganul proiectului de finanțare PACINFO prin care se urmărește promovarea Politicii Agrare Comune, proiect despre care am relatat în numărul anterior al revistei. De ce se discută din ce în ce mai mult despre agricultura din zonele montane? Care este motivul pentru care Politica Agrară Comună acordă o importanță majoră pentru anumite regiuni și practici agricole care nu sunt tocmai rentabile? (Nici nu pot deveni rentabile...) Obiectivul nu ar fi creșterea eficienței și modernizarea exploatațiilor agricole?

Astfel de întrebări pot preocupa fermierii în mod justificat. Noua PAC înseamnă mai mult decât susținerea producției eficiente de alimente, și devine tot mai accentuat politica de dezvoltare echilibrată și sustenabilă a regiunilor rurale. Modelul european de agricultură, pe lângă producția alimentelor de calitate vizează în același timp caracterul ecologic al practicii agricole, iar în scara de valori europeană apar tot mai accentuat ocrotirea peisajului și a comunităților rurale.

Agricultura din zonele montane contribuie tocmai la îndeplinirea acestor obiective. În aceste regiuni se impun mai rar criteriile de eficiență a producției (al producției cantitative), însă sunt prezente funcțiile sociale și de mediu ale agriculturii, acestea putând fi îndeplinite într-un mod mult mai eficient în uzine mai mici, bazate pe gospodăriile familiale, această practică având tradiție în regiunile montane ale României.

Actualmente, mulțumită condițiilor sale, în România există activități agricole atât în zonele de câmpie cât și în regiunile montane, evident practicile diferă mult între ele, aspect ce trebuie să se remarce și în politicile de subvenționare. În zonele montane (18,3% din suprafețele agricole) 90% din terenuri sunt situate pe suprafețe cu Înaltă Valoare Naturală, pe care menținerea și ocrotirea habitatelor florei și faunei necesită practici agricole speciale. În următorul număr vom prezenta aceste funcții sociale și de mediu precum și principiile legate de acestea. Mai multe informații despre proiectul PACINFO pot fi obținute accesând pagina oficială www.zonamontana.ro

 

Pe Silviu Vasile Lazăr, student la Silvicultură, la Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava, l-am găsit undeva, la 1.200 de metri altitudine, într-un gol alpin din Putna Secrieş, comuna Moldoviţa, în ipostaza de fermier. Un crescător de animale aflat în faţa unei decizii importante, cea de a opta pentru convertirea fermei de vaci de lapte într-una de bovine pentru carne, aşa cum fac mai toţi fermierii din zona de munte a Moldovei, în general, şi a Sucevei, în particular. Aici îşi are proprietatea bunicul său, Petrea Moroşanu, un ardelean care a trecut munţii cu foarte mulţi ani în urmă, spre a se ocupa de oierit. A fost un fel de interviu în patru, nouă, adică redactorului, bunicului Petrea şi nepotului Silviu, alăturându-ni-se ing. Alexandru Crăiuţ, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Taurine „Runc“ din Moldoviţa, un fervent apărător al micii gospodării de munte şi-un promotor al introducerii raselor de carne în fermele ţărăneşti.

– Silviu, ce faci aici, la aşa mare depărtare de sat, în creierul munţilor?

– Aici am crescut, alături de bunicul meu, de la care am învăţat cam totul despre animale, iar eu aş vrea să duc tradiţia familiei mai departe. Bunicul a crescut întâi oi, a avut şi capre, vaci de lapte, iar acum încercăm să trecem la bovine pentru carne.

– De ce crezi că rasa de carne este mai bună decât vaca de lapte?

– Nu mi-ar trebui atâţia oameni ca forţă de muncă, n-aş mai avea atâtea cheltuieli cu laptele, având în vedere că zona nu este electrificată şi a fost nevoie să recurg la o alternativă foarte costisitoare pentru curentul electric. E adevărat, veniturile, în varianta vacii de carne, vin doar o dată pe an, iar la vaca de lapte încasezi bani lunar, dar, cu un pic de chibzuinţă, îţi poţi organiza cheltuiala pe totul anul, fără să întâmpini probleme ulterioare de finanţare.

– Înţeleg că eşti student. Cum împaci statutul de fermier cu cel de student, când ai timp să le faci pe amândouă?

– Sunt student la Silvicultură, o meserie nu foarte îndepărtată de ceea ce fac la ferma bunicului, deci sunt cumva profesii complementare, nu concurente. Timp am fiindcă nu stau deocamdată sută la sută la fermă. Alta va fi discuţia când am să preiau în totalitate afacerea.

– Apropo de bunicul, de când vă ocupaţi de creşterea animalelor, dle Petrea Moroşanu? Numele spune că veniţi din Ardeal...

– Din Ardeal sunt de fel. Cresc animale dintotdeauna. Am avut 200 de oi, 40 de vite mari, am 40 ha de păşune şi fâneţe ale mele, tot ceea ce vedeţi aici şi dincolo de deal e al meu, deci am spaţiu proprietate privată şi de păşunat, şi de iernat animalele. Acum să zic că îi predau ştafeta nepotului meu, îl învăţ tot ceea ce ştiu eu despre animale.

– Cu noi se află şi dl ing. Alexandru Crăiuţ, de la Asociaţia Crescătorilor de Taurine din zonă. Dle inginer, cum îl ajutaţi pe Silviu, de fapt, pe toţi crescătorii de animale din Moldoviţa?

– Dl Moroşanu face parte din asociaţia noastră din 2007, e membru fondator, dar ne cunoaştem de 50 de ani. Asociaţia noastră nu e foarte numeroasă, are 70 de membri, dar e foarte puternică, deoarece cuprinde cei mai gospodari oameni din comună, iar două treimi sunt tineri. Mă bucur să vă spun că 26 din 70 de fermieri sunt beneficiari ai Măsurii 141, iar acum am selectat 11 tineri cu vârsta sub 40 de ani, pentru Măsura 121. Aşteptăm doar să se definitiveze detaliile (manualul de proceduri, ghidul solicitantului) şi plecăm iar la treabă pentru a consolida gospodăria de munte, unde se lucrează ca-n industrie, o industrie de data aceasta nepoluantă, 24 din 24, fără sâmbete şi duminici sau sărbători. Se munceşte din greu, iar munca în zootehnie nu e preţuită şi plătită.

– Revenind la tine, Silviu, aici văd că e o zonă vitregă, nu aveţi curent electric, terenul este accidentat. Cum te descurci?

– Am pus, cum vă spuneam, nişte panouri solare, dar ele nu înmagazinează energie cât să ducă un tanc de răcire, iar iarna, exact când avem nevoie mai multă de lumină, când volumul de muncă e maxim, ne lasă curentul, aşa că apelăm la vechiul felinar sau la lampă.

– E greu, cum spunea şi dl Crăiuţ, dar nu cedezi, nu?

– Citeam în nişte documentare că, înainte, un fermier hrănea patru persoane, iar acum dă mâncare, în medie, la 145 de oameni. Agricultura ar trebui să fie foarte importantă şi la noi. Bine, v-am zis, e greu în zona aceasta, nu ne ajută utilajele, noi am rămas la cal... În fine, nu cedăm, luptăm în continuare, poate şi pentru că altă soluţie nu avem, dar mai ales pentru că aşa ceva este posibil în zona noastră, cu aşa ceva putem dezvolta gospodăria de munte şi localitatea noastră, cu creşterea animalelor.

– Poate că aici, de fapt, în zilele cu potenţial deosebit, ar fi nevoie de politici agricole sau publice speciale, ştiu şi eu, mă gândesc la electrificare, la drumuri, apoi la subvenţii.

– Poate în special să facă ceva preţului laptelui, fiindcă e foarte mic în raport cu cheltuiala.

– Preţul este rezultatul dintre cerere şi ofertă, statul nu are cum să intervină în acest segment. Poate în­cerca altceva în sistemul de subvenţii...

– Să ne lase să exportăm, de exemplu, dar nici aici nu e în ordine, întotdeauna ne lovim de o incredibilă birocraţie. Apropo de birocraţie, am vrut să aplic Măsura 121, să iau un tanc de răcire, o mulgătoare, panouri solare, nişte utilaje, un tractor. Totul a fost bine până când mi-a zis cineva că nu se poate, nu am grajd nou, cum vor ei. Am grajduri, ele nu-s moderne, dar nici n-aş putea aduce aici, în vârful muntelui, condiţiile pretinse. Pe urmă, de unde să iau atâţia bani, fiindcă o construcţie după standardele respective este extrem de scumpă?!

– Ce ziceţi, dle Crăiuţ, ce sfat îi daţi lui Silviu?

– În arealul acesta unde ne aflăm potenţialul terenului e redus, laptele nu acoperă costurile, aşa că eu îi îndrum pe toţi să treacă la creşterea raselor de carne, Angus, de exemplu. Şi exploatarea e mai simplă, faci păşunat pe parcele, condiţie în care se asigură şi îngrăşarea terenului. Angusul are un randament extraordinar, la greutatea de 500 kg ponderea oaselor e de 20%, restul e numai carne. Problema e că trebuie să găsim o nişă comercială, să valorificăm această carne ca produs ecologic, deci la un preţ mai mare. Sigur că piaţa operează altfel, dar mă gândeam la soluţii alternative, eventual să se atribuie subvenţia pe rase, pe zone.

– Interesant. Tu ce spui, Silviu?

– Nu ştiu prea multe despre rasele de carne, dar din ce m-am informat şi am vorbit cu alţi fermieri, Angusul se întreţine mai uşor, însă creşterea în greutate e mai mică decât la Charolais, plus că ultima mănâncă orice i-ai da. Eu cred că o să cresc Charolais. Că vreau să renunţ la vaca de lapte e fapt ştiut, facem deja asta progresiv, de câţiva ani. A rămas doar problema rasei pe care o voi avea pe viitor în fermă.

– Succes mult!

Maria BOGDAN

Oierii din zona de munte sunt școliți cu bani elvețieni în cadrul unui program finanțat de Guvernul elvețian în sumă de 1,5 milioane de franci elveţieni. Banii vor fi folosiți pentru modernizarea unui număr de șase stâne, organizarea de cursuri pentru oieri și chiar realizarea unor schimburi de experiență în străinătate. La final, oierii vor rămâne nu doar cu know-how-ul oferit de elveţieni, ci şi cu echipamentele.

În România există circa 10.000 de stâne, dintre care 6.000 în zona montană, cea mai mare parte a acestora având probleme majore în ceea ce privește igiena, iar situația este cu atât mai gravă cu cât un produs ca să poată să fie vandabil trebuie să fie respectată siguranța alimentară, afirmă Ioan Agapi, directorul executiv al Federației Agricultorilor de Munte Dorna. Proiectul finanțat de elvețieni își propune nu doar să școlească oierii montani, ci și să le faciliteze accesul pe piață, unde cererea de produse tradiționale se menține ridicată.

Partenerii implicați în acest program sunt Federația Agricultorilor de Munte Dorna, Federaţia Oierilor de Munte din România, Fundația Heifer – care se va ocupa de planul de marketing şi management al produselor agricole –, Centrul de Instruire în Agricultură – Agrom.Ro și comunitățile locale. Acesta se derulează în două etape pe parcursul a trei ani, în cadrul Programului de Cooperare Româno-Elveţian Europa extinsă, a cărui valoare totală de finanţare – sunt vizate mai multe sectoare – se ridică la circa 180 milioane de franci elveţieni.

„Avem deja derulate două programe de formare, fiind în curs cel de al treilea. Cele șase stâne au fost alese din județele Vrancea, Suceava, Neamț, Bistrița-Năsăud, Harghita și Mureș“, a declarat Tiberiu Ștef, director Agrom.Ro.

Banii vor fi folosiți pentru realizarea de stâne, saivane, aducțiune apă și îmbunătățirea covorului vegetal, dar și pentru formare profesională, urmând să se organizeze cursuri pe grupe de 20 de oieri. În partea a doua a programului, accentul se va pune pe partea de monitorizare și supraveghere, astfel încât la final, când oierii vor intra în posesia bunurilor, să continue de sine stătător aceste activități.

Stâne modeste

Ovidiu Spânu, director Heifer România, spune că partenerii elvețieni au cerut ca banii să fi folosiți cât mai eficient, nu pentru stâne scumpe, care presupun investiții mari, ci pentru stâne modeste, fără mult inox, placaj cu marmură, ci cu un minim necesar de igienă.

„Aportul elvețian nu este doar de bani, ci și de know-how, o să facem vizite cu fermierii noștri în Elveția, Franța sau Spania, unde oaia de lapte și filiera laptelui de capră sunt bine dezvoltate“, a declarat Spinu.

Acesta susține că, până când un business plan nu vă arăta că orice cioban cu 300 de oi poate să investească într-un astfel de sistem și după cinci ani să aibă un profit semnificativ din vânzarea produselor, nu se va putea vorbi de o afacere viabilă în sector.

Reprezentantul Heifer declară că trasabilitatea este foarte importantă în ceea ce privește siguranța alimentară și ar fi păcat ca produsele oierilor montani să nu-și găsească loc pe piață, mai ales că România are tradiție în sector. Mai mult, oaia este singura specie la care ne putem lăuda cu rase românești recunoscute în zona din jur.

Producţie standardizată

În România sunt foarte multe ferme mici – doar o mică parte dintre ele fiind luate în evidența Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), iar produsele din zonele montane nu sunt atestate, spune Ioan Agapi. În plus, asociațiile de fermieri sunt mai mult pe hârtie, ele nu au nicio putere la negocierile cu cei cărora vor să le vândă marfa.

„Ne-am propus să realizăm șase locaţii, care la rândul lor să devină modele pentru a fi propuse în PNDR. Obiectivul general este să consolidăm producția tradițională“, a declarat Agapi.

În cadrul proiectului finanţat de Guvernul elveţian, entităţile implicate au ajutat oierii la întocmirea documentației tehnice pentru toate cele șase locații. Alte aspecte vizate au fost curățarea pășunii ca oile să fie bine hrănite, punerea în valoare a resurselor de apă din pășunile aflate în evidență, dar și lucrările care se impun a fi făcute pe pășuni. Următorul pas a fost amenajarea stânei, a construcției efective pentru a îndeplini condițiile de igienă a locului de procesare, povesteşte Agapi.

„Nu vrem să umblăm la tradiție, la rețete. Un alt obiectiv ar fi acela de a standardiza producția, ceea ce înseamnă o respectare aproximativă a rețetei. Vom stabili o rețetă unică care, la rândul ei, să fie standardizată, adică să aducem pe piață produse care să poată intra în supermarketuri. Vrem ca acel produs să fie «branduit», promovat în târguri locale, regionale, naționale în așa fel încât publicul să îl guste, să îi cunoască trasabilitatea şi să aibă încredere în ce facem noi“, afirmă Agapi.

Acesta spune că, pentru ca proiectul să fie extins, astfel încât de experienţa acumulată prin acest program să beneficieze şi alţi fermieri, părțile implicate în realizarea lui vor emite un ghid de bune practici care va descrie toată procedura, precum şi pașii care trebuie făcuți pentru modernizarea unei locații.

„Intenționăm ca prin acest proiect să sensibilizăm unitățile statului, universitățile agricole, alte organizații de fermieri, parteneri guvernamentali. Ținta noastră în urma proiectului este să forţăm guvernanţii să îl accepte ca măsură în viitorul PNDR, de ce nu şi actualul“, mai declară Agapi.

Ioana GUŢE

Economia zonei montane va beneficia, în viitorul apropiat, de aportul cercetării româneşti, în urma dezvoltării infrastructurii a Institutului Naţional de Cercetări Economice (INCE) „Costin C. Kiriţescu“ Bucureşti, a Academiei Române, prin crearea Centrului de Economie Montană (CE-MONT). Noul lăcaş al ştiinţei, al cărui suflet este prof. dr. Radu Rey, va fi realizat graţie unui proiect cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Unicitatea CE-MONT rezultă din faptul că nici în România şi nici în ţările carpatice şi balcanice nu există o entitate de cercetare-dezvoltare şi educaţie similară, axată pe specificitatea economico-socială şi de mediu montane. Proiectul dezvoltă un pol de excelenţă montanologică, ca prioritate românească în domeniu. Academia Română a încercat să înfiinţeze CE-MONT, în decembrie 2008, însă lipsa banilor a dus la necesitatea accesării de fonduri europene.

Agricultura montană, mai bine valorificată

„Despre munte se vorbeşte puţin din punctul de vedere al economiei, mai ales că acesta este considerat mai mult o sursă de materie primă. Însă, pentru o dezvoltare durabilă, cred că este nevoie de o altă abordare, astfel încât agricultura montană să poată fi mai bine valorificată, iar muntele să aibă asigurată dăinuirea în timp, fără a fi dus până la epuizare, cum se întâmplă cu exploatările miniere şi forestiere“ – a spus acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române.

„Lansarea noului proiect reafirmă vocaţia şi misiunea INCE, ca instituţie academică pentru cercetare fundamentală, institut care îşi propune să-şi asume un rol esenţial în dezvoltarea şi conservarea patrimoniului ştiinţific, a instituţiilor şi identităţii naţionale“ – a afirmat prof. dr. Luminiţa Chivu, director general al INCE.

Creşterea productivităţii exploataţiilor agricole

În ciuda vârstei onorabile, Radu Rey se bucura ca un copil când afirma că CE-MONT vizează domenii ale economiei specifice zonelor de munte, cu predilecţie agricultura/zootehnia din gospodăriile rurale şi alte resurse ale mediului montan.

Prin viitoarele proiecte de cercetare, se va realiza creşterea productivităţii exploataţiilor agricole montane private, cu perspective pentru dezvoltarea unor obiective de valorificare a produselor de calitate, asigurând astfel siguranţa şi securitatea alimentară a celor aproximativ 3 milioane de oameni care trăiesc în munţii României. De asemenea, creşterea productivităţii acestor exploataţii agricole va contribui la aprovizionarea cu hrană de calitate şi beneficii de sănătate a consumatorilor din mediul urban şi va reduce decalajele faţă de alte ţări dezvoltate cu munţi din Uniunea Europeană. Astfel se va ameliora nivelul de civilizaţie, cu diferenţierile date de condiţiile naturale, economice şi tradiţionale ale populaţiei montane.

„Proiectul contribuie la sporirea capacităţii de cercetare într-un domeniu deficitar, la creşterea competitivităţii ştiinţifice pe plan internaţional, prin amplificarea cunoştinţelor privind un areal vast şi marcat de specificitate şi formarea de cercetători tineri, pe domenii mulţi şi interdisciplinare, ca specialităţi montanologice, din Uniunea Europeană. Proiectul face parte din obiectivul principal al programului privind creşterea competitivităţii economice, în condiţiile sporirii importanţei munţilor, sub efectele schimbărilor climatice şi demografice, ca resursă însemnată şi regenerabilă de hrană, energie şi privind absorbţia de carbon.

Prin amplasarea CE-MONT în interiorul spaţiului montan, într-o zonă-pilot, cu mari tradiţii în creşterea animalelor, calitatea produselor lactate şi în turism şi cu acumulări instituţionale şi creative în ultimii 20 ani şi prin calitatea infrastructurii se va asigura un mediu de cercetare şi educaţie de nivel tehnico-ştiinţific înalt şi atractiv pentru cercetătorii tineri din România, dar şi pentru specialişti şi cercetători din străinătate“, a declarat Rey.

Necesitatea înfiinţării CE-MONT

Munţii Carpaţi ai României se numără printre cei mai masivi din Europa, întinşi pe 74.000 km pătraţi, ceea ce reprezintă puţin peste 31% din teritoriul naţional. Aici îşi duce viaţa aproximativ 16% din populaţie, în 825 de localităţi, dintre care 80 de oraşe şi municipii, 3.560 de sate şi 850.000 gospodării tradiţionale, cu 3 milioane ha de terenuri agricole şi 4 milioane ha de păduri. Conform domniei sale, până în 1990, cercetările în domeniile economiei agroalimentare şi sociale montane au fost ignorate, iar un sistem de învăţământ adaptat specificităţii economiei rurale montane nu a existat. Situaţia persista în mare măsură şi la nivelul anului 2012.

Slabele competenţe, limitarea apariţiei factorilor de progres, erori de orientare şi marginalizarea agroeconomiei montane, insuficienţa unor eforturi au generat stagnare şi regres, cu o amplă rămânere în urmă a cercetării ştiinţifice în domeniile economiei rurale, montane.

„Tocmai această regretabilă rămânere în urmă a cercetării ştiinţifice româneşti se doreşte a fi recuperată şi prin proiectul de dezvoltare a Centrului de Economie Montană. Conectarea INCE prin CE-MONT la reţeaua de cercetare ştiinţifică consacrată zonelor de munte din UE şi la nivel mondial va permite o evoluţie mai rapidă în creşterea calităţii cercetării ştiinţifice, transferuri de know-how şi participarea creativă, inovativă a cercetării româneşti la punerea în operă a unor soluţii optimale şi durabile de dezvoltare echilibrată, cu protejarea populaţiei, tradiţiilor şi mediului montan.

Se urmăreşte ca CE-MONT să deţină capacitatea de a previziona schimbări de esenţă, de a programa şi de a contribui la fundamentarea unor noi strategii şi politici destinate valorificării superioare şi durabile a resurselor zonei montane, un colaborator util pentru sfera decizională“ – a menţionat Rey.

Laboratoare de studii şi cercetare

Potrivit proiectului european, CE-MONT va fi dotat cu 12 laboratoare de studii şi cercetare. Acestea vor viza economia exploataţiilor agricole montane; economia resurselor montane neagricole şi energetice, regenerabile, industrii şi servicii; geografie economică, demografie şi sociologie; legislaţie, strategii şi politici montane comparate şi relaţii ştiinţifice internaţionale şi altele.

Proiectul mai include Universitatea montană est-europeană (denumire generică), cu rol aplicativ pentru masteranzi, doctoranzi, cercetători, precum şi „Biblioteca montană“, prevăzută iniţial cu 500 de lucrări consacrate zonelor montane. Difuzarea rezultatelor cercetărilor şi cunoştinţelor specifice şi utile în spaţiul montan se va realiza prin editarea revistei lunare Viaţa munţilor şi a alteia bianuale Muntele, ultima bilingvă (română şi engleză). În plus, va funcţiona Caravana montană mobilă, care va realiza evenimente ştiinţifice şi acţiuni de promovare şi conştientizare în spaţiul montan.

Câteva date tehnice ale proiectului

● Proiectul se înscrie în Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice“ – Investiţii pentru viito­rul dumneavoastră.

● Valoarea totală: 29.581.496 lei.

● Valoarea finanţării nerambursabile: 24.380.218 lei.

● Locul amplasării CE-MONT: Vatra Dornei, judeţul Suceava.

● Data semnării contractului: 21.12.2012.

● Data limită a finalizării: 30.06.2015.

● Personal: 30 de cercetători şi 5 angajaţi administrativi.

Traian Dobre
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.13, 1-15 IULIE 2013

Federaţia Agricultorilor de Munte (FAM) „Dorna“ a fost fondată în 1993, fiind prima asociere a proprietarilor de terenuri şi de animale din zona de munte din Carpaţii României. Cu susţinere din Franţa şi sprijin consistent din Germania, prima organizaţie profesională de agricultori montani a avut ca scop încă de la început dezvoltarea fermelor şi gospodăriilor, comercializarea produselor agricole obţinute din zona de munte, specializarea personalului din agricultura montană, promovarea unor surse de venit suplimentare precum agroturismul, articole din lână, artizanat şi crearea unui fond de creditare.

Deşi au trecut 20 de ani de la înfiinţare, ing. Ioan Agapi, directorul executiv al Federaţiei Agricultorilor de Munte „Dorna“, ne-a spus că îi este greu să „definească“ cum au fost aceşti 20 de ani.

„Am fost un fel de deschizători de pârtie în materie de ONG şi asociere. În ’93 toată lumea desfiinţa CAP-urile, iar noi ne asociam şi ne instruiam. A fost ceva împotriva trendului opţional al oamenilor, mai ales că şi astăzi încă se mai confundă asocierea cu colectivizarea. Unii visau fabrică de ciocolată folosind laptele din zona Dornelor, alţii preţ la lapte mai mult decât merită. Unii voiau fabrici de lactate proprii, alţii preţ bun pentru carnea livrată abatoarelor. Am avut şansa să fim găsiţi, chiar după înfiinţare, de către Agenţia de Cooperare Tehnică a Germaniei, care ne-a întrebat: pentru ceea ce v-aţi propus să faceţi cine vă plăteşte? Ei au venit lângă noi, au făcut un proiect de reorganizare a asociaţiei noastre, au schimbat statutul, astfel încât să nu mai aibă nimeni atribuţii supreme, am devenit o asociaţie în care nu mai există şefi, ci numai membri. Acum avem 2.600 de membri. Facem parte din Euromontana, Forumul Montan din România şi din Asociaţia Naţională pentru Dezvoltare Rurală Montană – ROMONTANA, astfel încât putem să ne susţinem problemele intern, dar şi la nivelul Parlamentului European şi Comisiei Europene prin Euromontana. Am reuşit foarte multe lucruri“, ne-a spus directorul FAM, ing. Ioan Agapi.

Milioane de euro obţinuţi fără birocraţie

Pentru că Federaţia urmăreşte îmbunătăţirea situaţiei economice a gospodăriilor particulare din zona de munte, introducerea progresului tehnic în agricultura montană, atragerea unor investiţii cu participare de capital extern şi autohton în vederea creşterii locurilor de muncă în zonă şi creşterea nivelului de pregătire profesională şi educaţional-comportamentală a membrilor săi, în cei 20 de ani a derulat numeroase proiecte.

Printre acestea se numără proiecte de formare profesională, transfrontaliere, de modernizare a stânelor, proiecte de populare cu vaci şi oi a fermelor, şcolarizarea ciobanilor, piscicultură, apicultură, schimburi de experienţă interne şi internaţionale, organizarea de loturi demonstrative, programe de credi­tare, proiecte de promovare a meşteşugurilor tradiţionale: ţesături, împletituri din lână, încondeiat ouă, etc., finanţarea fiind asigurată din diverse surse.

Acum avem o finanţare de la elveţieni, de 3 milioane de franci elveţieni. Am mai lucrat cu ei, au văzut că suntem serioşi, ne-au spus să venim cu proiectele. Am avut un mare avantaj că am avut suma rezervată. Am scris proiectul cu echipa, ne-au consiliat şi ei, ne-au ajutat şi de la 1 iulie începem. Au nişte condiţii de eligibilitate foarte transparente şi atunci este normal să pleci cu şanse de 110%. Am mai avut şi un proiect cu americanii de 1 milion de dolari şi tot proiectul pentru obţinerea finanţării a fost de 8 pagini. Pe cât de simplu pe atât de controlabil, un proiect logic, cu ţinte precise şi cu birocraţie minimă. În schimb, pe un proiect european transfrontalier cu BRCT-ul din Suceava a trebuit să cărăm documentaţii cu portbagajul.

Proiect de modernizare a pajiştilor alpine

Ultimul proiect derulat de FAM este de modernizare a pajiştilor alpine şi de punere în valoare a acestora. Este un proiect destul de clar şi de eficient. Constă în managementul păşunii, ceea ce înseamnă curăţat şi întreţinut păşune, punerea în valoare a surselor de apă, construirea de locuri de umbră, căi de acces, păşunat raţional, refacerea covorului ierbos cu tot ceea ce trebuie să mănânce animalul, leguminoase, graminee etc., asigurarea de tehnologie. Proiectul include şi partea de cazare a animalelor, dar şi şcolarizarea ciobanilor. Aceştia trebuie să ştie, să cunoască ceea ce înseamnă mecanizare, primă intervenţie sanitar-veterinară, să ştie să asigure un microclimat pentru lapte. Tot prin proiect se recompartimentează stâna în aşa fel încât să îndeplinească condiţiile pentru obţinerea avizului sanitar-veterinar şi micro-încărcătura din lapte să fie cea corespunzătoare. Se vor face şi caietele de sarcini pentru atestarea produselor, ambalare – etichetare şi scoaterea lor pe piaţă.

„Proiectul este realizat pe banii elveţienilor la propunerea noastră, împreună cu parteneri de-ai noştri cum ar Centrul de Instruire în Agricultură - AGROM-RO, care va face şcolarizarea. Partea de etichetare şi promovare revine Heifer Project România din Cluj, producere şi valorificare a furajelor de pe pajişti şi activităţile destinate valorificării supe­rioare a pajiştilor revin Institutului de Cercetare - Dezvoltare pentru Pajişti Braşov şi aşa mai departe. Ţinta mea este să convingem Ministerul Agricul­turii şi implicit Guvernul României să cuprindă astfel de proiecte integrate ca măsură din cadrul Programului de Dezvoltare Rurală. Vom avea exemplul acesta pus în practică. Uitaţi-vă, domnilor guvernanţi, aşa arată, hai să-l corectăm unde este cazul şi să-l promovăm pentru a-l implementa şi alţii“, a precizat Ioan Agapi.

Formare profesională practică şi pe bani

Ioan Agapi spune că în cadrul Federaţiei se face formarea profesională cu totul altfel decât o fac alte organizaţii sau instituţii, multe dintre ele finanţate de Guvernul României sau prin diverse proiecte. Federaţia selectează tinerii din zona de ope­rare, îi învaţă limba germană intensiv minimum 300 de ore, după care îi trimite în Germania, Elveţia sau Austria, unde lucrează cot la cot cu fermierul din acea ţară două – trei luni sau chiar mai mult, fiind şi plătit pentru munca depusă.

„Asta înseamnă că pepiniera noastră, în 20 de ani, şi-a deschis mintea. În ţările unde se şcolarizează tinerii noştri învaţă furajarea animalelor, igiena laptelui, învaţă cum să facă socotelile primare într-o fermă, să folosească utilaje, să aplice tehnologie pentru pajişti. Colaborăm cu Asociaţia Bavarezilor, cu Asociaţia Crescătorilor de Porci şi cu multe alte organizaţii ţărăneşti din Germania. Una dintre problemele pe care le au aceşti tineri la întoarcerea acasă este cu părinţii, care nu vor să accepte tehnologia. Mentalitatea este greu de schimbat. Taică-su îi spune: «Ai înnebunit şi tu? La noi nu merge». Avem o bătălie acerbă cu mentalitatea şi nu ştiu dacă o vom câştiga. Mentalitatea rămâne una dintre problemele majore ale omului din mediul rural şi chiar urban“, a precizat Ioan Agapi.

Silviu Buculei
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.13, 1-15 IULIE 2013

Micul iaz din vârf de munte

Moroieni, Parcul Naţional Bucegi. Avem un cadru natural bogat, într-un ochi de la marginea unui gol alpin, cu relief accidentat şi un peisaj desenat în linii puternice. Proprietarul (Sorin Ioniţă) de la Pensiunea Lin Cota 1000 a avut de rezolvat o problemă de compoziţie peisagistică, să contrapună naturii ample mici elemente de design vegetal şi floristic, într-o curte puţin generoasă pentru construcţia unor astfel de elemente. Specialiştii au găsit soluţii potrivite: au spart grădina în două trepte largi, printr-un zid de piatră neşlefuită, care să nu iasă prea mult din decorul specific ruralului.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Maria Bogdan
LUMEA SATULUI NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2012

Pagina 2 din 2
Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti