reclama youtube lumeasatuluitv

Popas în Rezervația de Zimbri din Hațeg

La doar 3 km de oraşul Hațeg, pe DN66 se găseşte unul dintre cele mai atractive locuri din județul Hunedoara. Situată pe o suprafaţă de 50 de hectare, acoperită cu păduri de carpeni, stejari şi brazi, Rezervaţia Haţeg – Slivuţ găzduiește numeroși zimbri care atrag zilnic sute de turiști dornici să-i admire.

Povestea unuia dintre simbolurile Haţegului a început în 1958, când o pereche de zimbri – Podarec şi Polonka – a fost adusă din Polonia. De atunci, lucruri importante aveau să se întâmple în pădurea Slivuţ, primul loc de pe teritoriul României în care a fost introdus zimbrul european Bison bonasus.

Importanta inițială R

O lege nescrisă, dar respectată cu sfinţenie, spune că numele puilor născuţi în ţara noastră trebuie să înceapă cu litera „R“ sau chiar cu indicativul „RO“. Aşa că toţi cei peste 50 de „zimbrişori“ care au văzut lumina zilei la Haţeg, de-a lungul celor 54 de ani de existenţă a rezervaţiei, au purtat astfel de nume. Primii au fost Roman, Retezat şi Romina.

În prezent, pe plaiurile Hațeg nu se regăsesc mai mult de nouă zimbri. Actuala conducere administrativă a oraşului îşi doreşte ca, pe viitor, rezervaţia de zimbri să se mărească și să devină un centru turistic important. Proiectul este, deocamdată, la nivel de intenţie şi dorește atragerea fondurilor europene necesare pentru extindere, unde s-ar amenaja şi un punct dedicat Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului.

Rezervaţia are o amplasare geografică bună și spectaculoasă, iar dacă doriți să vizitați mai multe destinaţii turistice puteți începe din acest punct, continuând apoi călătoria cu Tronul Străbunilor, castelul Corvinilor şi, la sfârşit, Cetatea Deva.

Știați că?

  • Zimbrul este cel mai mare animal european de pe uscat. Masculul poate ajunge și la 920 kg, cu un minim de greutate înregistrat de 440 kg. Femelele sunt mai mici, având între 320 și 640 kg. Ca și la alte ierbivore, hrănirea ocupă între 50 și 80% din zi.
  • Ultimul zimbru din Moldova a fost ucis în 1762, iar din Transilvania, în 1790. Astfel, zimbrul a dispărut din actualul spaţiu românesc şi nu a mai existat timp de 150 de ani. Abia în 1958 specia a fost reintrodusă în România.

Ruxandra HĂBEANU

  • Publicat în Turism

Patru zimbri eliberați în natură în Vânători-Neamț

Patru zimbri, doi masculi și două femele, cu vârste între doi și opt ani, vor fi eliberați în natură de specialiștii Administrației Parcului Natural Vânători-Neamț, din subordinea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.

Cele patru exemplare au fost mutate într-un țarc de acomodare, urmând ca specialiștii Romsilva să îi elibereze în natură în zilele următoare.

Astfel, în urma acestei operațiuni complexe, în Parcul Natural Vânători-Neamț vor fi în libertate 29 de zimbri, din care șase născuți liberi, 13 în semilibertate, iar 7 exemplare se află în captivitate.;

Primele exemplare din Parcul Natural Vânători-Neamț au fost eliberate în natură acum cinci ani, între timp arealul lor mărindu-se până la 60.000 de hectare. Zimbrii sunt permanent monitorizați de specialiștii Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.

Zimbrii au dispărut din fauna României în urmă cu trei secole, fiind reintroduși în 1958, după importul unei perechi din Polonia, în Parcul Silvic Hațeg. Au urmat alte exemplare importate din Polonia, Cehoslovacia și Rusia, în primul deceniu fiind aclimatizate în România nouă exemplare la Hațeg și Trivale, în Argeș.

Sursa: ROMSILVA

Zimbrul, o pribegie nesfârşită între extaz şi agonie

Istoria pământului începe cu mult înainte de istoria omului. În manuscrisul despre viaţa Planetei Albastre, celui căruia i s-a spus să se „înmulţească şi să stăpânească pământul“ îi revin poate doar câteva pagini. Înainte de el, Terra a aparţinut animalelor. Supravieţuitor al întinderilor nesfârşite de gheaţă din Pleistocen, urmaşul bizonilor, zimbrul, a înfruntat vitregiile timpului şi s-a adaptat răbdător tuturor mofturilor sale. Şi, totuşi, în calea sa a apărut omul, un vânător cum nu mai existase până atunci, prins veşnic într-o competiţie închipuită pentru supremaţie. Supravieţuitorul Erei Glaciare a trebuit să se închine în faţa acestui stăpân nemilos. A fost sfârşitul unei ere.

O nouă istorie, sfâşiată între povestea tristă a zimbrilor vânaţi până la extincţie şi poveştile fabuloase despre luptele dintre om şi acest animal impozant, a început să se contureze. Surprinsă în slove şi picturi, scena luptei între primul voievod al Moldovei, Dragoş Vodă, şi zimbrul despre care legendele şopteau că ar purta o stea strălucitoare pe frunte şi că Luceafărul nopţilor reci ar sta între coarnele sale a traversat timpul până în zilele noastre. Vânătoarea aceasta aprigă avea totuşi să se încheie. În 1762, ultimul animal de legendă din ţara noastră plăteşte tributul suprem în faţa vânătorului. Într-un final, România rămâne fără zimbri şi abia mai târziu răul împlinit începe să capete alte înţelesuri. Cruzimea şi plăcerea vânătorii de zimbri alunecă undeva spre marginea conştiinţei umane, lăsând loc gândului că poate a fost greşeală. Cert este că, abia după cel de-al Doilea Război Mondial, între anii 1958-1961, zimbrii se întorc din pribegie pentru a popula rezervaţia de la Haţeg şi mai apoi pe cele de la Târgu-Neamţ şi Piteşti. Nu vor mai avea însă şansa de a trăi în sălbăticie deplină. În 1983, în Bucşani, o comună aflată în Dâmboviţa la aproximativ 80 de kilometri de Capitală, se înfiinţează cel mai mare parc de reaclimatizare şi dezvoltare a zimbrului, în zona de câmpie piemontană şi dealuri mijlocii.

Ascunsă de ochiul civilizaţiei într-o pădure de foioase, Zimbrăria Neagra, aflată în grija şefului Ocolului Silvic Bucşani, Lucian Pleşa, şi subordonată Direcţiei Silvice Dâmboviţa, îşi întinde graniţele pe 162 de hectare. Limita dintre semisălbăticia în care trăiesc acum zimbrii şi libertatea absolută este stabilită de un gard de lemn. Dincolo de el, cele 32 de exemplare, 14 masculi şi 18 femele, stau resemnate. Niciun fior al sălbăticiei care sălăşluieşte în fiinţa lor nu le îndeamnă să treacă această limită. Şi totuşi, spune Marius Ştefana, titularul Cantonului 16 Zimbrărie, personalitatea complexă a zimbrilor rezervă multe surprize celor care îi subestimează. Doar o clipă este suficientă pentru ca animalul greu ca un tanc – atinge la maturitate peste o tonă – să se transforme într-o forţă brută descătuşată de mii de muşchi. „Doar cine are şansa să vadă o luptă între doi masculi poate înţelege cât de mare este puterea acestui animal“, ne mărturiseşte omul care îi veghează de aproape două decenii. Poate şi datorită acestui gând curios, zimbrăria este astăzi căutată de tot mai mulţi oameni. Începe aşadar şi în România să se contureze conceptul de silvoturism. În fiecare zi, începând cu ora zece şi jumătate şi până aproape de ora 12, zimbrii ies de sub aripa pădurii şi vin spre jgheaburile de hrănire pentru a-şi primi tainul adus de îngrijitori. Lupta de odinioară s-a transformat într-o comuniune paşnică între om şi zimbru. Acesta din urmă se apropie fără sfială de cel care îi poartă grija, iar mâna ridicată odată pentru a-l răni astăzi îl hrăneşte. Este o imagine preţioasă, care poate fi văzută în fiecare zi timp de aproximativ două ore. Doar două ore în care timpul stă pe loc. După aceea zimbrul îşi continuă pribegia nesfârşită între extaz şi agonie. Ce îi rezervă timpul nu ştie decât omul.

Zimbrii sunt animale cu longevitate medie, ce pot trăi până la 25 de ani. În timpul sezonului de vegetaţie pot fi văzuţi în două sau trei cârduri formate din femele mature, viţei, masculi şi femele cu vârsta sub trei ani şi unul sau cel mult doi masculi conducători de cârd.

În Asia zimbrul a apărut în Pliocenul superior, iar în Europa în Pleistocen. În Europa Răsăriteană, Centrală şi Sudică cirezile de zimbri ocupau zone de stepă uscată şi silvostepă cu păduri rărite de foioase, iar arealul lui se întindea între Marea Baltică şi Marea Neagră.

Economic vorbind, supravieţuirea zimbrăriei cere eforturi importante. Cheltuielile pentru întreţinerea ei se ridică la aproximativ 350 mii de lei pe an şi sunt acoperite integral din profitul unităţii. Promovarea zimbrăriei în rândul obiectivelor turistice ar putea aduce un plus de venit, dar preţul pentru a admira coloşii este mai mult simbolic. Este vorba despre un bilet de 6 lei pentru adulţi şi de 3 lei pentru copii. Cei care vor să rămână mai mult timp la zimbrărie pot petrece noaptea în cabana Zimbrăria Neagra, cu bucătărie, living şi cinci dormitoare. Preţul închirierii ei pentru 24 de ore este de 500 de lei. Este important ca eforturile oamenilor care păstrează zimbrul în fauna ţării să fie cunoscute şi remunerate.

Laura ZMARANDA

Zimbrii de la Armeniş, mai aproape de libertate deplină

Cel mai mare proiect de reintroducere a zimbrului care a avut loc vreodată în Europa, iniţiat de Rewilding Europe şi WWF-România, intră într-o nouă etapă. Pe 12 septembrie 2014 cei 17 zimbri din Munţii Ţarcu au fost transferaţi din zona de aclimatizare într-o zonă de semilibertate, beneficiind acum de un ţarc cu o suprafaţă de aproximativ 160 de hectare.

După o perioadă în care se vor adapta la mediul sălbatic şi vor învăţa să supravieţuiască în natură, zimbrii vor părăsi şi acest ţarc şi vor deveni primii care trăiesc în sălbăticie, în Carpaţii Meridionali, din secolul al XVIII-lea încoace. Zona sălbatică în care vor fi eliberaţi în final se întinde pe nu mai puţin de 59.000 de hectare şi face parte din situl Natura 2000 Munţii Ţarcu.

Zona de aclimatizare în care se aflau a contribuit la refacerea zimbrilor de pe urma stresului cauzat de schimbarea structurii sociale şi a habitatului în care se aflau, a alimentaţiei, climei, precum şi de transportul acestora în România. În urma observaţiei directe, specialiştii WWF au constatat ca zimbrii sunt pregătiţi pentru această nouă etapă.

Aria de relativă libertate în care se află acum zimbrii este propice pentru organizarea de tururi ghidate pentru turişti împreună cu rangerii Rewilding Europe-WWF, membri ai comunităţii locale din Armeniş. Zona este împrejmuită doar cu garduri electrice, cu care zimbrii s-au obişnuit deja în ţarcul de aclimatizare.

„În noul ţarc zimbrii vor trăi cât se poate de liber. S-au adaptat repede; de gardul electric nu se mai apropie şi am văzut ochiuri de pădure deja formate în ţarcul de aclimatizare. Sunt gata de acest pas spre libertate deplină“, spune Joep van de Vlasakker, specialistul în zimbri al programului Rewilding Europe.

Despre zimbru

Zimbrul este o specie de bizon care se găseşte în Europa. Animalul a fost descris prima dată în literatura ştiinţifică de Carl Linné în 1758. A fost clasificat abia în 1996 ca specie în pericol, deşi în Europa de Vest zimbrii dispăruseră încă din secolul al XI-lea, mai puţin în Ardennes, unde au rezistat până în secolul al XIV-lea.

Ultimul zimbru din Moldova a fost ucis în 1762, iar din Transilvania în 1790. În estul Europei zimbrii erau proprietatea regilor poloni, lituanieni şi ţarilor ruşi. Regele Sigismund I al Poloniei a instituit pedeapsa cu moartea pentru braconarea zimbrilor în anii 1500. Ultimul zimbru în sălbăticie a fost ucis în Polonia în 1919, iar din lume în 1927, în Caucaz.

În 1927 mai puţin de 50 de zimbri mai rămăseseră în lume, toţi în grădini zoologice, ultimii zimbri în sălbăticie fiind ucişi de braconieri după Primul Război Mondial.

Zimbrii au fost reintroduşi cu succes în sălbăticie începând cu 1951. Se găsesc în zone protejate din păduri din Polonia, Belarus şi Republica Moldova, turme existând şi în Lituania, Ucraina, Rusia şi Kîrgîzstan, iar grădini zoologice din 30 de ţări au exemplare din acest animal.

În pericol de dispariţie

În 2000 specia număra doar 3.600 de exemplare cu un grad mare de consangvinitate, toate fiind descendente din doar 12 indivizi. Din acest motiv zimbrii actuali au o diversitate genetică limitată, fiind foarte vulnerabili la boli.

Zimbrul rămâne şi astăzi cel mai mare mamifer terestru din Europa. Un zimbru are o lungime de aproape 3 metri şi o înălţime de aproape 2 metri, cântărind de la 300 la 920 kg. Este mai înalt, dar mai puţin masiv decât ruda sa apropiată, bizonul american. De asemenea, are păr mai scurt decât acesta. Zimbrii trăiesc în păduri, având foarte puţini duşmani naturali; există doar câteva relatări din secolul al XIX-lea încoace despre atacuri din partea lupilor şi urşilor. Zimbrul este un animal ierbivor.

Zimbrii trăiesc 28 de ani în captivitate, dar în sălbăticie trăiesc mai puţin. Pot avea pui la vârste între 4 şi 20 de ani la femele şi între 6 şi 12 ani la masculi. Teritoriul zimbrilor poate ocupa şi 200 km pătraţi, iar unele turme preferă pajiştile şi poienile din pădure.

Odinioară era prezent pe tot continentul, cu excepţia unor zone din Spania, Italia şi nordul Scandinaviei. Acum însă este mai rar decât rinocerul negru, doar 3.403 exemplare rămânând în toată lumea în libertate sau semilibertate. România este una dintre cele 9 ţări europene cu zimbri care trăiesc în sălbăticie.

Zimbrul este o specie-cheie pentru fenomenul de „resălbăticire“, alimentaţia sa având un impact real asupra vegetaţiei. El consumă iarbă dar şi mărăcini, puieţi şi arbuşti, formând astfel ochiuri de pădure şi un peisaj mozaicat, contribuie la fertilizarea pajiştilor, bătătorindu-le, răscolind nisipul şi noroiul, iar în felul acesta ajută la menţinerea unei diversităţi biologice ridicate.

Impactul proiectului în regiune

Prezenţa zimbrilor în această regiune va contribui la accelerarea proceselor naturale ecologice şi va favoriza atât creşterea biodiversităţii, cât şi dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale. Ecoturismul este una dintre variantele fireşti de dezvoltare a unei zone cu astfel de caracteristici de sălbăticie.

De la sosirea zimbrilor în Armeniş comunitatea locală a cunoscut deja aceste beneficii. Localnicii s-au organizat deja într-o asociaţie locală în vederea oferirii unor servicii de agroturism, iar oaspeţii nu au întârziat să apară. Arhitectura locului cu case tip fortăreaţă, sălaşe bănăţene din piatră, lemn şi ţiglă din satele învecinate (Sat Bătrân, Sub Margine, Plopul) sunt o atracţie în sine, turiştii având ocazia să cunoască măiestriile şi îndeletnicirile oamenilor din zonă.

Munţii Ţarcu sunt parte componentă a uneia dintre ultimele zone sălbatice ale Europei, cu supra­feţe întinse, fără acţiunea intruzivă a omului, unde procesele naturale se pot desfăşura nestingherite. Obiectivul programului Rewilding Europe este să formeze o populaţie de peste 500 de animale, împărţită în cel puţin 3 subpopulaţii, precum şi coridoare ecologice de migraţie pentru animale sălbatice, care să contribuie la îmbunătăţirea conectivităţii cu celelalte zone învecinate.

Rewilding Europe şi WWF-România implementează acest proiect împreună cu comunitatea locală din Armeniş şi din împrejurimi, implicând antreprenori locali, direcţii silvice, asociaţii de vânătoare şi tur-operatori.

Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care deru­lează proiecte pentru conservarea naturii în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura.

Sorin STAICU

Zimbrul, un simbol naţional protejat de Romsilva

A umblat vorba prin târg cum că Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva ar intenţiona să pună zimbrii în bătaia puştii, prin amenajarea unor ţarcuri destinate vânătorii. Zvonerii şi răspândacii, fără a se documenta, au făcut mare tam-tam pe această temă, inflamând spiritele până la nivel guvernamental.

„Este adevărat că în Polonia şi Ucraina vânătoarea limitată a zimbrilor este permisă. Însă în România nu s-a pus niciodată această problemă“, a declarat Adam Crăciunescu, directorul general al Regiei, în cadrul unei recente conferinţe de presă, menite să liniştească apele.

Domnia sa a menţionat că, în ultima jumătate de secol, România a făcut eforturi mari pentru a readuce zimbrul în pădurile noastre. Aşa s-a ajuns ca, în acest moment, acest brand de ţară de odinioară să ajungă să numere numai 95 de exemplare, dintre care 12 la Haţeg (judeţul Hunedoara), 49 la Bucşani (Dâmboviţa) şi 34 la Vânători (Neamţ) şi numai 11 sunt în libertate în Chitele, zonă sălbatică, izolată, necirculată. Câţiva zimbri, dar prea puţini, au ajuns la grădini zoologice (în general, neinteresate de aceste animale).

RNP cheltuieşte anual peste 170.000 de euro (aproape 1.800 de euro/exemplar) numai din fonduri proprii pentru întreţinerea zimbrilor, bani în care intră plata îngrijitorilor, hrana animalelor şi paza lor.

„Romsilva dezminte zvonurile apărute în ultima perioadă, potrivit cărora extragerea exemplarelor bătrâne şi bolnave se va face prin vânătoare, cu atât mai mult cu cât legea în vigoare interzice acest lucru. Exemplarele bătrâne şi bolnave reprezintă, într-adevăr, un pericol pentru întreaga comunitate de zimbri, de aceea Regia are în vedere extragerea lor pentru a evita punerea în pericol a speciei. Pe această cale, Romsilva înştiinţează ONG-urile, mass-media şi orice altă sursă de informare că nu s-a luat în discuţie niciodată varianta uciderii zimbrilor contra cost, prin vânătoare“ – a menţionat Crăciunescu.

„Neagra“, cea mai mare zimbrărie

Pentru a elimina orice suspiciune Romsilva a organizat o vizită la Bucşani, care aparţine de Direcţia Silvică Dâmboviţa, pentru a vedea la faţa locului care este situaţia animalelor. Aici există Rezervaţia „Neagra“, cea mai mare zimbrărie din ţară, situată aproape de Târgovişte. Crăciunescu a reamintit presei că această unitate a fost înfiinţată în 1983 pentru a se urmări, cu caracter experimental, procesul de reaclimatizare şi dezvoltare a zimbrului în condiţiile din zona de câmpie premontană, unde aceste animale au trăit până la dispariţie, la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Din păcate, ţarcul de la Bucşani, cu suprafaţa de 166 ha, a fost gândit pentru numai 30 de exemplare. Directorul general a spus că aceste animale superbe au nevoie de un areal mare, izolat, cu păduri întinse şi pajişti mănoase, cum erau cândva în Moldova.

„Problema noastră este ce facem cu exemplarele foarte bătrâne sau bolnave, care însumează 7-10%. De exemplu, a fost o situaţie în care un zimbru bătrân a alunecat iarna pe gheaţă şi s-a despicat în două. Pentru a-i curma suferinţa, a trebuit eutanasiat şi extras. Acest lucru nu se poate face decât cu avizul medicului veterinar“ – a adăugat Crăciunescu.

Extinderea rezervaţiei

Romsilva intenţionează să extindă rezervaţia de la Bucşani şi, în acelaşi timp, să o introducă într-un circuit turistic, să construiască o pasarelă de pe care turiştii să vadă şi să se bucure de frumuseţea unică a zimbrilor. În prima fază se va întocmi un studiu privind managementul populaţiei de zimbri de aici, pentru că mai există o problemă. În rezervaţie se află 25 de masculi şi 24 de femele, în timp ce raportul optim este de un mascul la cinci femele. Dacă sunt mai mulţi, masculii se luptă pentru femele şi se pot omorî. Pentru optimizarea raportului între sexe, se impune transferarea câtorva exemplare către alte rezervaţii şi grădini zoologice. De asemenea, se vor construi câteva ţarcuri mai mici, în care vor fi izolaţi masculii suplimentari, numai pe perioada împerecherii.

„Menţionez că extinderea ţarcului nu înseamnă că vrem să-l transformăm în ţarc de vânătoare. Niciodată nu s-a pus această problemă, pentru că zimbrul este protejat prin Legea nr. 407/2006, reactualizată, privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic“ – a precizat directorul general. În cazul în care numărul exemplarelor este suficient de mare, unele sunt recoltate/extrase şi redistribuite în ţară, la grădinile zoologice. Totodată, zimbrii fac obiectul unor schimburi cu alte ţări pentru a evita consangvinizarea.

Născuţi liberi

Adam Crăciunescu ne-a povestit că anul trecut, în Parcul Natural Vânători Neamţ, a avut loc un eveniment deosebit: s-au născut în libertate primii doi pui!

Domnia sa a menţionat că proiectul de reintroducere a zimbrului, derulat de administraţia acestui parc, a fost statuat ca unul dintre obiectivele planului de management al parcului, încă de la înfiinţarea acestuia, în cadrul proiectului „Managementul Conservării Biodiversităţii“ (1999-2006). Însă primii paşi consistenţi privind reintroducerea zimbrului s-au făcut începând cu 2003.

Parcul Natural Vânători Neamţ este sigurul loc din ţară în care zimbrul se întâlneşte în captivitate, la Grădina Zoologică din comuna Vânători, în semilibertate la Centrul de Management al Zimbrului din cadrul Administraţiei Parcului Natural şi în libertate în zona Chitele.

Iniţial, începând cu 22 martie 2012, au fost eliberaţi cinci zimbri cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani. Apoi li s-au alăturat alte exemplare, astfel încât acum s-a ajuns la un număr de 11.

Românii au uitat de zimbri

Anul trecut la „Neagra“ au fost doar vreo 200 de vizitatori, majoritatea elevi din Dâmboviţa, Argeş şi Prahova, în special în timpul săptămânii „Şcoala Altfel“.

Tot anul trecut rezervaţia a cheltuit 343.280 de lei şi a încasat aproape 58.000 de lei din vânzarea a doi zimbri la Grădina Zoologică din Reşiţa şi aproximativ 6.500 de lei din taxa de vizitare.

La Bucşani eu am stat aproape de zimbri, puteam să-i mângâi (ceea ce este interzis!) prin gardul care limitează ţarcul. Recunosc, am fost foarte emoţionat în faţa unor animale maiestoase, încărcate de istorie. Păcat că românii ajung în număr foarte mic la „Neagra“, chiar dacă biletul de intrare costă numai 4 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copii…

Însă m-am întristat când am văzut un mascul bătrân care abia se mai ţinea pe picioare, preferând să stea mai mult culcat. „Acest zimbru va muri în scurt timp. Vedeţi cum zace? S-a izolat de turmă şi nu avem cum să-l ajutăm“ – mi-a şoptit unul dintre îngrijitori.

Traian DOBRE

Prima rezervaţie de zimbri din România are 9 exemplare

Rezervaţia Haţeg – Slivuţ este primul loc de pe teritoriul României unde acum 56 de ani erau aduşi din Polonia primii zimbri europeni – Bison bonasus. În lunga perioadă de existenţă, rezervaţia Slivuţ a trecut prin perioade bune, în care efectivele au prosperat, dar şi prin lungi perioade de recesiune, astfel încât astăzi locaţia adăposteşte doar 9 exemplare. Cantonul şi întreaga rezervaţie aparţin Direcţiei Silvice Hunedoara, dar sunt administrate de o familie soţ – soţie, care de 16 ani se îngrijesc de aceste animale ca de copiii lor.

Podarec şi Polonca, primii zimbri stabiliţi în România

Pe data de 12 noiembrie 1958 o pereche de zimbri europeni – Bison bonasus, masculul Podarec şi femela Polonca – adusă din Polonia venea să populeze prima rezervaţie din România destinată masivelor animale. În anul 1963 li s-au alăturat alte două exemplare tot din Polonia, astfel încât în anul 1966, prin înmulţire, s-a ajuns la un efectiv de 8 exemplare. Se spune că, în perioada1966-1982, aceştia au prosperat în această rezervaţie, iar acest lucru a făcut posibil transferul unor exemplare către alte locaţii din ţară. Noile familii de zimbri constituite după această perioadă au primit nume care încep cu RO, de la numele ţării noastre, şi au dat naştere altor pui, care astăzi bucură teritoriul rezervaţiei Slivuţ.

„Acum avem 2 masculi mari – Romulus, adus de la Târgovişte, tată a 4 pui, şi Romeo, pe care l-am crescut timp de un an cu biberonul, pentru că nu a fost acceptat de mama sa. Apoi avem 3 masculi mici: Rodel, Romo, Romică şi 4 femele mature, pentru reproducţie: Romina, Robiţa, Roxi şi Rozina“, explică Petru Crăciunesc, administratorul rezervaţiei Slivuţ. În prezent, zimbrul european se găseşte doar în captivitate, şi anume în 3 rezervaţii aparţinând Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva (Vânători – Neamţ, Slivuţ – Haţeg şi Neagra – lângă Târgovişte). „La Târgovişte sunt condiţii mai vitrege, dar la Vânători treaba merge mai bine, au proiecte, au primit nişte finanţări şi chiar au pus 6 exemplare în libertate. Dar am auzit că iarna se întorc, căci nu au condiţii de hrănire în libertate“, spune Petre Crăciunesc.

Spaţiul, mult prea mic

De la dumnealui am aflat că în 1998, atunci când a preluat împreună cu soţia în administrare cantonul, rezervaţia avea 496 ha, însă între timp o mare parte din suprafaţă a fost retrocedată, iar zimbrilor le-au mai rămas 20 ha, dintre care doar 10 utilizabile.

Ţarcul are o suprafaţă de 5 ha şi este împărţit în două compartimente: unul de 1,5 ha teren deschis, cu umbrare pentru vizitare, şi al doilea ţarc de 3,5 ha, acoperit cu vegetaţie forestieră, unde zimbrii înnoptează. „Anul trecut am extins şi locul de păşune şi pe cel de vizită, dar nu este de ajuns. Cândva am avut aici şi cerbi, dar acum a rămas doar ţarcul, pentru că în 1985 au fost puşi în libertate. Aici, în Retezat, în Munţii Orăştiei, avem şi exemplare viguroase, cu trofee mari. Nucleul de bază al cerbului de aici a venit“, povesteşte administratorul rezervaţiei Slivuţ.

Să nu uităm că zimbrul este cel mai greu animal european de pe uscat. Greutatea masculilor maturi variază între 440 şi 920 kg, în timp ce înălţimea la umeri poate atinge 188 cm, în timp ce femelele sunt mai mici, având o greutate de 320-640 kg, iar partea din faţă a corpului mai puţin bine-făcută. La naştere, puii au păr de culoare roşiatică şi sunt mai degrabă mici, cântărind doar 16-35 kg. Perioada împerecherii este în august şi septembrie, când masculii adulţi îşi fac apariţia în cirezile de femele şi viţei. În această perioadă masculii sunt mai agresivi, iar femelele foarte ataşate de viţei nu suportă prezenţa străinilor. Puii îşi fac apariţia în sezonul în care le este cel mai bine, primăvara.

„Pentru confortul lor am creat un ţarc sus pe deal şi când nu mai vin vizitatorii, în amurgul serii, le deschidem porţile şi ei se duc acolo, să se simtă mai liberi, în semilibertate. Aici, pentru vizitare, am extins puţin spaţiul pentru că era cam mic pentru efectivul nostru, am creat nişte umbrare, pentru că altfel ploua în mâncare, iar vara se încălzea apa din care se adăpau, nu erau condiţii prea bune“, a adăugat Petre Crăciunesc.

Direcţia Silvică Deva asigură hrana

Zimbrii sunt adaptaţi să utilizeze drept hrană o mare diversitate de plante. Ei se hrănesc intens înainte de răsăritul soarelui, pentru a umple rapid cele patru camere stomacale, apoi se odihnesc şi rumegă hrana.

Hrănirea ocupă aproximativ 50-80% din timpul zimbrilor, între răsăritul şi apusul soarelui. Din păcate, în perioadele de secetă animalele nu au unde să pască, iar îngrijitorii sunt nevoiţi să le hrănească cu lucernă şi fân. Fiind animale rumegătoare, au nevoie de plante ierboase; în timpul anului pasc lujeri, ce există sub arboretul din pădure. În plus, Ocolul Silvic le asigură porumbul, iar firma medicilor de la Deva, care se şi ocupă de rezervaţie, trimite când este nevoie concentrate.

„Sunt animale care consumă foarte mult, 10 kg de uruială, concentrate de porumb şi 15 kg păioase – lucernă, fân. Îi hrănim de două ori pe zi, iar vara schimbăm apa şi de 3 ori pe zi.“

Vizitatorii aduc încasări şi de 10.000 lei/săptămână

Vara este perioada cea mai intensă, în care turiştii veniţi în Haţeg îşi fac timp să viziteze şi rezervaţia de zimbri. Prezenţa unei specii care popula în voie altădată două continente, Europa şi America de Nord, dar şi răcoarea pădurilor umbroase ce înconjoară rezervaţia atrag în timpul verii ca un magnet vizitatori de toate vârstele.

„În general, iarna este o perioadă moartă. Dar suntem privilegiaţi de faptul că Părintele Arsenie Boca este înmormântat aici, la Mănăstirea Prislop, şi oamenii care merg la mănăstire, la întoarcere, se opresc şi la noi. Mă întreb dacă doar pentru zimbri ar veni atâta lume. În august, când vin şi străinii, e trafic mare, am avut încasări şi de 10.000 lei/săptămână“, afirmă Petre Crăciunesc.

Deşi nu ne aflăm în sezon estival, ne-am făcut timp să vizităm această rezervaţie, pe care o consider o oază de linişte şi pace pe care pădurea o oferă nu doar zimbrilor, ci şi celor dornici să regăsească echilibrul interior în schimbul unui bilet de 6 lei pentru adulţi şi 4 lei pentru elevi şi studenţi.

Patricia Alexandra POP

La Bucşani – Dâmboviţa rezervaţia se mândreşte cu 47 de zimbri

Zimbrul, farmecul pădurilor de odinioară, un simbol prezent în legende şi în tradiţii populare, iată că, după aproape trei sute de ani de absenţă din ţara noastră, este prezent astăzi în câteva rezervaţii în semilibertate, între care şi cea de la Bucşani – Dâmboviţa, cea mai mare dintre toate, a cărei existenţă va marca împlinirea, în curând, a trei decenii de existenţă, în trupul de pădure Neagra, de la Bucşani.

Directorul Direcţiei Silvice Dâmboviţa, ing. Costel Preda, unitate care are în directă răspundere rezervaţia de la Bucşani, ne spune că aceste animale, reprezentative altădată în pădurile ţării noastre, trăiesc azi într-un parc special, în semilibertate, pe 166 ha, în pădurile de stejar de la Bucşani. Sunt aici 47 de exemplare, dintre care 24 de femele. „Zimbrul este un animal sociabil – spune interlocutorul nostru –, părând a fi unul paşnic în relaţia cu omul şi tolerant cu alte animale, dar poate fi surprins şi cu ieşiri agresive imprevizibile, dovedind agilitate şi fiind deosebit de sprinten, în ciuda masivităţii sale corporale de 800-1.000 kg. Zimbrul nu poate fi socotit, totuşi, un animal complet sălbatic, aflându-se în permanenţă sub îngrijirea omului, prin hrănire complementară, dar şi prin administrarea, pe tot parcursul anului, de sare, tratamente antiparazitare, asigurându-i-se apa şi liniştea necesară. Animalele îşi duc viaţa în cârduri de câte 10-12 exemplare: femele, viţei şi masculi, Acum, când vine primăvara, animalele se retrag în desişul pădurii de stejar ori prin luminişuri, unde îşi fac şi siesta. Fără îndoială, grija statornică a omului pentru protecţia acestei valoroase specii a determinat, treptat, de-a lungul celor trei decenii, dezvoltarea reflexelor lor de dependenţă accentuată faţă de om, în detrimentul instinctului de conservare. Se poate afirma că – mai arată directorul Costel Preda – obiectivul prioritar, preconizat la înfiinţare, acela de adaptare, de experiment, mai bine-zis de reaclimatizare şi dezvoltare a zimbrului în condiţii climatice din zona de câmpie premontană şi dealuri mijlocii, a fost atins!“

„Apoi, trebuie ştiut că, prin structura sa de vârstă, a efectivului actual de zimbri, dar şi prin adaptarea lor la condiţiile locale de ecosistem, sporul de natalitate este încurajator în ultimii ani, astfel că se aşteaptă, pe mai departe, atingerea unui efectiv mărit, de până la 55 de exemplare, putând ajuta cu un număr de exemplare şi celelalte rezervaţii, cum ar fi acelea de la Haţeg şi de la Neamţ.“

De altfel, şeful rezervaţiei, Daniel Oprea, şi medicul veterinar al comunei Bucşani, Aurel Oprea, specializat în domeniu, se declară mulţumiţi de starea de sănătate a efectivelor, de faptul că numărul de exemplare s-a mărit constant. Aceasta deoarece conducerea Ocolului silvic Bucşani şi Direcţiei Silvice Dâmboviţa asigură din fonduri proprii trei miliarde lei anual: hrană şi toate cele necesare existenţei Parcului de zimbri. Şeful rezervaţiei, ajutat doar de doi îngrijitori, îngrijeşte permanent aceste animale semeţe, care înnobilează pădurile de stejar de la Neagra Bucşani – Dâmboviţa.

Vorbind despre hrană, aflăm că cei 47 de zimbri au la îndemână nutreţuri concentrate şi suculente, cum ar fi porumb, legume, dovleci, varză, pepeni, morcovi, dar şi o varietate mare de fructe de pădure, pe tot timpul anului.

Faima parcului de la Bucşani a ajuns departe, în ţări ale Europei, dovadă fiind întâlnirile care se desfăşoară aici cu delegaţii din diferite ţări, dar şi vizitele tot mai frecvente ale publicului, nu numai la sfârşit de săptămână. Aşa cum se poate vedea şi în imaginile surprinse la faţa locului, vizitatorii sunt de toate vârstele, de la copii preşcolari şi şcolari până la grupuri de adulţi veniţi mai ales din Capitală, din Ploieşti, dar şi din alte locuri din ţară. Silvicultorii de aici pun la dispoziţia vizitatorilor o cabană cu toate dotările necesare, grătare, terenuri de relaxare şi un foc de tabără, la preţuri mai mult decât accesibile.

Cristea BOCIOACĂ
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.9, 1-15 MAI 2013

Abonează-te la acest feed RSS