reclama youtube lumeasatuluitv

2014, cel mai prost an pentru apicultură din ultimii 50 de ani

Anul apicol 2013-2014 poate fi caracterizat doar printr-un singur cuvânt: dezastru. Motivul este în principal unul climateric. Iarna blândă, dar și vara extrem de ploioasă au lovit afacerile apicultorilor. Producția de miere de salcâm este aproape de zero, la fel și producția de miere de tei, iar cea polifloră s-a înjumătăţit. De aici scumpirea logică a kilogramului de miere și cu 50 de procente. În plus, populația de albine și așa slăbită a fost lovită de parazitul numit Varroa Jacobsoni.

Fără salcâm și tei

Așadar, acest an apicol, din cauza vremii neprielnice, a fost unul nefavorabil polenizării. Și asta în condițiile în care anul trecut crescătorii de albine au avut o producție foarte mare de miere polifloră sau de salcâm. Acum, apicultorii se plâng că nu au obținut nici măcar un gram de miere de salcâm. La producția de miere de tei situația este aproape la fel. Vasile Nașca, apicultor în județul Mureș, ne-a declarat că anul acesta s-au „topit“ toți banii pe care i-a investit în familiile de albine. „Eu lucrez în apicultură de doar 15 ani, dar tatăl meu, care are decenii în spate în această îndeletnicire, mi-a spus că este cel mai prost an din ultima jumătate de secol. Principala vinovată este vremea care a fost total nefavorabilă albinăritului. De exemplu, dacă anii trecuți realizam două, trei culesuri de salcâm, anul acesta, nimic. Deci nu putem vorbi de cules. Știu de la colegii apicultori că ceva miere de salcâm s-a făcut în sudul Moldovei, dar foarte puțină. Oricum, cei mai afectați au fost apicultorii care au plecat în pastoral în județele din sudul țării pentru că transportul stupilor costă mult. Oricum, doresc să trag un semnal de alarmă: pe fondul inactivității albinelor s-a dezvoltat parazitul Varroa Jacobsoni care va afecta puternic familiile la primăvară. Așa că trebuie luate urgent măsuri,“ explică Vasile Nașca. Printre apicultori se știe că parazitul provoacă o boală cu impact economic negativ asupra industriei apicole. Specialiștii atenționează apicultorii cu privire la acest parazit și îi sfătuiesc să facă cât mai multe tratamente până nu este prea târziu.

Mor familiile de albine

Și Iosif Korb, un apicultor care își desfășoară activitatea în județele Cluj, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Mehedinți, confirmă dezastrul. „Lucrez din 1978 în Asociația Crescătorilor de Albine și nu am mai văzut așa ceva. Și da, cu siguranță este cel mai prost an din ultimii 50 de ani. Și spun asta pentru că, în medie, nu am realizat nici măcar 10% dintr-o producție normală. De salcâm nici nu vorbesc, iar la tei am avut o producție sub 5 procente din ce realizam în mod normal. Nici la mierea de floarea-soarelui situația nu e bună. Am obținut 10-15 kg pe familia de albine, ceea ce înseamnă circa 30-40% din producția din 2013,“ declară Iosif Korb. Totodată, apicultorul este îngrijorat că „la salcâm au început să moară familiile de albine.“ „Mai mult decât atât, și la mierea din fructele de pădure producția este zero. Ce pot să vă mai spun că o reală problemă va fi mortalitatea mare în familiile de albine din iarna care vine și din primăvară. În concluzie, apicultorii pierd producție, pierd bani, e o catastrofă“, conchide Iosif Korb. La rândul său, apicultorul Ioan Urs, profesor de matematică, ne-a declarat că apicultura este „o știință foarte precisă“. „În apicultură, dacă nu sunt condițiile de secreție a plantelor se întâmplă ce s-a întâmplat anul acesta. Adică prea multă apă strică. Iar 2014 a fost ploios exact în perioada secreției plantelor, de salcâm și de tei. Acum, principala noastră preocupare este să prelungim activitatea mătcii care, pentru noul an apicol, trebuie să producă cât mai multe ouă,“ a explicat Ioan Urs.

Ajutor de la stat

Tocmai situația dramatică din apicultură le-a făcut pe autorități să se gândească la acordarea de ajutoare. Astfel, ajutorul va fi oferit pentru a compensa pierderile pe care apicultorii le-au suferit în acest an din cauza producției scăzute de miere cauzate în principal de condițiile meteo nefavorabile. „Vrem să facem două ajutoare de minimis, unul pentru apicultură și altul pentru agricultura ecologică. În acest an apicultorii au fost foarte afectați de ploile abundente, iar în agricultura ecologică vrem să suplimentăm fondurile. Aceste două scheme de minimis se adaugă celorlalte două pe care le-am avut, cele cu sere și solarii și cele pentru tancuri de răcire“, a anunțat recent ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Potrivit acestuia, nu vor fi probleme cu procurarea fondurilor pentru aceste ajutoare întrucât agricultura va beneficia de mai mulți bani la cea de-a doua rectificare bugetară din acest an, care va avea loc până la finele lunii septembrie, acestui sector urmând a-i fi alocate peste 200 de milioane de lei. Astfel, potrivit proiectului privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada mai-iulie 2014 ce au produs pagube asupra sectorului apicol“, resursele financiare necesare aplicării acesteia sunt de 4,131 milioane de lei. Sprijinul financiar reprezentând ajutor de minimis se acordă beneficiarilor prevăzuți în schema pentru cheltuielile suplimentare efectuate de aceștia, suportate ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile din perioada mai-iunie 2014, în cuantum de până la 50% din cheltuielile efectuate cu achiziția hranei necesare menținerii efectivului de familii de albine, dar nu mai mult de 4 lei/familia de albine pentru o stupină de până la 75 de familii și până la 50% din cheltuielile pentru hrana familiilor de albine, dar nu mai mult de 7,5 lei/familia de albine pentru o stupină cu peste 75 familii. „Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente“, se arată în actul guvernamental.

Bogdan PANȚURU

Floarea-soarelui, ultima speranţă a multor apicultori

După culesul melifer de producţie de la rapiţă, salcâm şi tei, in perioada iunie - iulie este aşteptat cu speranţe culesul de la floarea-soarelui. Floarea-soarelui este originară din nordul Mexicului şi din Statele Unite ale Americii, specia de origine fiind Helianthus lenticularis, întâlnită în flora spontană, din care ca urmare a unui proces îndelungat de selecţie şi ameliorare a rezultat specia tehnică cultivată astăzi.

Potenţialul noilor hibrizi de floare, sub semnul întrebării

Pe lângă importanţa tehnică deosebită a florii-soarelui, principală plantă producătoare de ulei din România, aceasta este o valoroasă plantă meliferă a cărei înflorire se încadrează în conveerul melifer salcâm – tei – floarea-soarelui.

Mai mult, suprafeţele mari cultivate cu floarea-soarelui în ultimii ani accentuează importanţa meliferă a acestei culturi, la care se adaugă importanţa deosebită a culesului de la floarea-soarelui pentru dezvoltarea familiilor de albine mai ales şi datorită faptului că înflorirea ei are loc vara, când flora meliferă este, în general mai redusă. Având în vedere perioada scurtă de timp de la omologare şi chiar situaţia precară a cercetării româneşti în domeniu este de recunoscut faptul că în prezent pentru majoritatea hibrizilor de floarea-soarelui cultivaţi nu se cunoaşte cu exactitate potenţialul lor melifer.

În ultimii ani s-a constatat o mare variabilitate în timp şi spaţiu a recoltei de miere obţinută de familiile de albine deplasate în pastoral la culesul de floarea-soarelui, iar mai nou s-a constatat o diminuare crescândă a secreţiei de nectar la această plantă şi implicit o scădere a producţiilor de miere.

Cauzele diminuării producţiei de nectar

Cercetările în domeniu au stabilit cauzele principale posibile ale acestei diminuări continue:

- Astfel, o cauză ar fi condiţiile climaterice din ultimii ani, reprezentate în special de precipitaţiile şi temperaturile medii anormale care au acţionat în sens invers, mărirea temperaturii determinând micşorarea umidităţii mediului ambiant al culturilor de floarea-soarelui.

- Un alt posibil motiv a acestei diminuări ar fi faptul că în procesul de ameliorare şi creare a hibrizilor de floarea-soarelui s-a acordat o importanţă deosebită însuşirilor productive şi de calitate a hibrizilor obţinuţi, cum ar fi producţia de seminţe la hectar, conţinutul de ulei, raportul favorabil între acizii graşi, procentul de coaje, rezistenţa la boli, dăunători, secetă, frângere etc., secreţia de nectar nefiind un caracter prioritar.

Acest mod de impunere a condiţiilor este profund păgubos, având în vedere faptul că în cazul unui hibrid cu potenţial melifer ridicat şi polenizarea va fi mai completă, având ca rezultat final o producţie superioară.

● Altă cauză ar fi constituită de faptul că în procesul de ameliorare şi creare a hibrizilor de floarea-soarelui s-a mers pe o tendinţă susţinută de creştere a autofertilităţii hibrizilor de floarea-soarelui şi de promovare a hibrizilor cu grad ridicat de autofertilitate.

Se poate spune, fără a greşi, că nu există o corelaţie directă între indicele melifer al unui hibrid de floarea-soarelui şi cantităţile de miere obţinută de familiile de albine de la el deoarece în calculul cantităţilor de miere obţinute de la un hibrid de floarea-soarelui intervin, în afara indicelui melifer, şi alţi factori.

Alţi factori care influenţează producţia de miere

Caracteristica principală care influenţează producţia de miere este indicele glucidic.

În principal factorii care influenţează cantitatea de miere obţinută de la un hibrid sunt indicele melifer, densitatea plantelor la hectar, numărul de flori pe calatidiu şi durata de înflorire a unei flori.

Aceşti factori sunt la rândul lor influenţaţi de factorii tehnologici şi factorii pedoclimatici şi climatici, în special temperaturile şi umiditatea mediului ambiant.

Astfel pentru optimizarea producţiei de miere obţinută de la culturile de floarea-soarelui este importantă integrarea factorilor genetici (utilizând numai hibrizi cu potenţial melifer ridicat), pedoclimatici şi tehnologici.

Din cercetările făcute de Institutul de Dezvoltare-Cercetare pentru Apicultură şi observaţiile apicultorilor se poate concluziona că cele mai mari şi stabile producţii de miere pe familia de albine (15-30 kg) se obţin la solele de floarea-soarelui cultivate în Câmpia Dunării, care este de altfel zona cea mai favorabilă acestei culturi. Fluctuaţiile de producţie de la o stupină la alta sunt determinate de gradul de dezvoltare a familiilor de albine, condiţiile de sol, soi şi microclimat.

Dintre factorii climatici, temperatura are rolul hotărâtor asupra secreţiei de nectar, ceilalţi având mai mult un rol de corecţie. Astfel, cercetările în domeniu au stabilit că temperatura optimă pentru o secreţie abundentă de nectar la floarea-soarelui este cuprinsă în intervalul 28-32°C.

Pregătirea albinelor pentru pastoral

Pentru exploataţiile apicole şi stupinele care efectuează stupărit pastoral este important locul de amplasare a familiilor de albine în aşa fel încât albinele culegătoare să poată vizita cel puţin 2-3 sole cu perioade de înflorire diferite. Anterior deplasării trebuie studiată prognoza înfloririi solelor cu floarea-soarelui şi trebuie identificate tipurile de hibrizi cultivate în ele şi potenţialul melifer al acestora.

S-a constatat că producţii abundente de nectar se obţin de la floarea-soarelui cultivată pe soluri fertile, adânci şi suficient de calde, aşa cum sunt cernoziomurile din Câmpia Dunării. Totodată, pentru obţinerea unor producţii optime este esenţial ca suma gradelor de temperatură în perioada de vegetaţie să se apropie de valoarea de 2600°C.

Legat de corelaţia strânsă dintre evoluţia temperaturii şi secreţia de nectar la floarea-soarelui, s-a observat că frecvenţa şi intensitatea maximă de cercetare a florilor s-au înregistrat între orele 10 şi 15, când tempera­tura a variat în jurul valorii de 30°C.

În final, concluzionând, se poate afirma că din punct de vedere melifer floarea-soarelui poate fi considerată cu o pondere economico-apicolă foarte mare (FM), deoarece, în condiţii prielnice, soiurile şi hibrizii de floarea-soarelui pot asigura familiilor de albine culesuri constante având o producţie de miere evaluată la 34-130 kg/ha, iar secreţia de nectar este de 0,16-0,373 mg/floare şi având o concentraţie de zahar de 55-69%. În aceste condiţii familiile de albine dezvoltate bine şi foarte bine pot realiza 10-30 kg de miere-marfă.

Totodată, trebuie specificat faptul că, odată cu culesul nectarului albinele efectuează şi polenizarea culturilor de floarea-soarelui, realizându-se în felul acesta o sporire a producţiilor de seminţe cu cel puţin 15-20%.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

(După cartea „Plante melifere de foarte mare  şi mare pondere economico-apicolă“ autori: Petre IORDACHE, Ileana ROŞCA şi Mihai CISMARU)

Albinele româneşti, un tezaur genetic pentru Europa

Interviu cu Adrian Siceanu, director ştiinţific Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură.

„România are o diversitate a soiurilor de miere unică în Europa, dar din păcate a devenit în ultimii ani o piaţă a speculanţilor şi grupurilor de interese care au introdus în ţara noastră – şi prostesc efectiv apicultorii să cumpere – hibrizi interrasiali sau alte rase de albine, care în timp distrug albina şi populaţiile locale, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări, făcându-i pe apicultori dependenţi de nişte „corcituri“ care nu mai răspund la selecţie. Albina românească se adaptează mult mai bine şi dă rezultate mai bune“, afirmă Siceanu.

– Am înţeles că tocmai v-aţi întors de la Bruxelles. Ce aţi prezentat acolo?

– Am fost la o întrunire la nivel înalt, la Parlamentul European, desfășurată sub tema „O nouă primăvară pentru albine“, şi la care au participat reprezentanţi ai Comisiei Europene, parlamentari, precum şi alte organisme în directă relaţie cu dezvoltarea apiculturii. În cadrul întâlnirii au fost puse în discuţie şi o serie de măsuri legislative cu privire la dezvoltarea apiculturii în Uniunea Europeană. Eu am fost invitat ca să prezint o serie de aspecte privind organizarea apiculturii în România, organizarea Asociaţiei Crescătorilor de Albine, a Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură, deoarece acestea sunt unice din punct de vedere organizatoric şi structural în Uniunea Europeană prin faptul că sunt private şi aparţin apicultorilor. Acest model de organizare nu mai există în UE. Eu am prezentat, de fapt, acest sistem integrat românesc, care cuprinde o asociaţie care îndeplineşte funcţiile specifice unor organizaţii profesionale ale apicultorilor, dar are un sistem economic, marketing şi aprovizionare asemănătoare cooperativelor de producţie din Vest. Institutul are laboratoare care răspund nevoilor apicultorilor, cu rezultate practice pentru dezvoltarea agriculturii româneşti.

– Cum se prezintă România comparativ cu alte state europene?

– România, spre deosebire de ţările europene, nu s-a confruntat de foarte mulţi ani cu un fenomen foarte cunoscut, este vorba de colony disorder, care se manifestă prin pierderi masive de albine. La momentul actual, în Uniunea Europeană albinele mor în număr mare, iar cauzele sunt foarte complexe. Cu toate acestea, în România nu s-a înregistrat acest fenomen. Am explicat în oarecare măsură de ce. În vestul Europei cauzele se leagă şi de bolile albinelor, în special de varoză, dar şi de folosirea intensivă a tratamentelor în agricultură, combaterea în special cu neonicotinoide, care afectează sistemul de orientare al albinelor, care se pierd. Aceasta este doar una dintre cauzele de depopulare.

O altă cauză este legată de culturile monoflorale care există acolo. În general, albinele sunt duse la culturi monoflorale. Prin chimizare s-a distrus flora concurentă culturilor monoflorale, practic este pământ uscat, curat, negru, fără altă sursă de hrană pentru albine, ceea ce în România nu se întâlneşte. România are o biodiversitate foarte mare, pe care ei nu o au, noi avem o ţară cu un mediu sănătos, dar probabil nu conştientizăm ce avem la momentul actual. În agricultură, chiar dacă se folosesc substanţe chimice de combatere a dăunătorilor, există multe zone în care sunt acele 5% perdele pe terenurile agricole unde trebuie lăsată să se dezvolte flora spontană ca să poată să fie o sursă alternativă de hrană atât pentru albine, cât şi pentru alte insecte polenizatoare. Aceasta ar fi o soluţie pe care o văd parlamentarii. 

– Ce alte probleme au mai fost discutate la Bruxelles?

– O altă problemă pe care am ridicat-o se referă la această necunoaştere a Parlamentului în ceea ce priveşte realitatea din agricultură. Am propus să se constituie, la nivel de UE, un grup de lucru ca organ consultativ pentru Parlamentul European în deciziile politice pe care le iau pentru evoluţia şi rezolvarea problemelor concrete cu care se confruntă agricultura, idee care a fost acceptată. De asemenea, am propus un sistem legislativ nou pentru comercializarea albinelor în spaţiul UE pentru că, la momentul actual, legea care este liberală susţine comerţul liber cu animale, inclusiv cu albine. Or, la albine este un caz special, deoarece împerecherea în aer liber nu poate genera controlul asupra împerecherilor şi astfel s-au distrus multe populaţii de albine din Europa. În acest context am propus să se constituie măsuri asemănătoare cu cele pe plan sanitar-veterinar, unde există măsuri restrictive pentru comerţul cu material genetic. 

– De ce nu poate fi reglementată această piaţă?!!

– Practic, în România ni se impune să nu aplicăm măsuri legale prin care să restricţionăm comerţul cu albine. Din această cauză România a devenit în ultimii ani o piaţă a speculanţilor şi grupurilor de interese care au introdus în ţară – şi prostesc efectiv apicultorii să cumpere – nişte hibrizi interrasiali sau alte rase de albine care în timp, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări, distrug albina şi populaţiile locale, făcându-i pe apicultori dependenţi de hibrizi, de rase, de nişte corcituri care nu mai răspund la selecţie. Acest lucru este deja dovedit în Franţa, de exemplu, unde noi am trimis anul trecut 500 de mătci. Pentru acest an avem cerere mult mai mare din rasă curată românească, despre care francezii au spus că este incomparabil mai bună.

De exemplu, albina hibridă introdusă acolo consumă, să zicem, 2 kg de miere pe lună în timpul iernii, în timp ce albina românească 600-700 de grame. Albina res­pectivă rămâne fără rezervă de hrană şi moare. În plus, îşi încarcă intestinul în timpul iernii repede, ajunge la diaree şi nosemoză. Albina românească copiază repede evoluţia sezonului, se adaptează mult mai bine şi dă rezultate mai bune. Or, dacă nu protejăm legislativ acest fond genetic naţional facem o crimă. Sper că la nivel de UE se va lua această decizie.

Noi nu am conştientizat diversitatea soiurilor de miere pe care o avem, care nu prea mai există în Europa, pentru că în cele mai multe ţări, în general, se obţin sortimente de miere de la plante cultivate.

– Cât de rentabilă mai este apicultura în aceste condiţii?

– În ţările din Vest aceasta este o altă problemă. Spre exemplu, în Franţa apicultura a început să devină, din cauza acestor pierderi, tot mai puţin rentabilă. De pildă, ca să poţi să ai un profit din apicultură, trebuie să ai o fermă de 600 de familii de albine, ceea ce este foarte mult. În România se consideră că un apicultor cu 150-200 de familii de albine poate să trăiască o viaţă normală, nu să se îmbogăţească.

Marius ŞERBAN

Evaluarea stării de sănătate a familiilor de albine

Examinarea exteriorului stupului, care adăposteşte familia de albine, presupune examinarea urdinişului şi a traficului albinelor la urdiniş, observarea zonei din faţa urdinişului (oglinda stupului) şi din jurul stupului, aprecierea zborului albinelor şi ascultarea stupului din exterior.

În examinarea urdinişului şi a traficului albinelor la urdiniş în primul rând se are în vedere observarea cu atenţie a numărului şi frecvenţei albinelor zburătoare, a numărului şi activităţii albinelor pe platforma urdinişului şi circulaţia acestora de dus-întors la nivelul intrării în stup. Traficul albinelor la urdiniş poate fi clasificat în trei categorii: intens, mediu şi scăzut.

Pe parcursul dimineţilor călduroase, când polenul şi nectarul sunt disponibile, traficul la urdiniş ar trebui să fie ridicat. Dacă există un trafic scăzut, când ar trebui să fie un trafic ridicat, se va proceda la un control mai amănunţit al populaţiei de albine precum şi a depozitelor de miere, nectarului din celule, a cantităţii de puiet, apariţia de larve, dăunători sau orice altceva care poate să indice o pro­blemă anormală la nivelul familiei de albine.

Odată cu evaluarea traficului albinelor la urdiniş se va aprecia vioiciunea, densitatea, direcţia zborului, în funcţie de condiţiile meteorologice din timpul observaţiilor.

În afară de aprecierea traficului la urdiniş, în urma examinării urdinişului, se mai pot constata următoarele aspecte:

- existenţa albinelor care intră şi ies din stup indică o activitate normală;

- albine multe care zboară la amiază sau când soarele bate direct pe peretele din faţă al stupului şi urdiniş indică ieşirea la zbor a albinelor tinere;

- prezenţa la urdiniş a unui număr mare de albine înseamnă fie pază sporită, caracteristică familiilor fără regină sau cu regină neîmperecheată, fie aerisire deficitară la nivelul stupului;

- existenţa urdinişurilor brumate în zilele reci de primăvară dovedeşte faptul că în interiorul stupului există o familie de albine puternică, cu puiet în cuib;

- existenţa la urdiniş, pe timpul culesului, a unui număr mare de culegătoare de polen indică prezenţa în stup a unei regine prolifice şi a unui cuib extins, pe când un număr mic de culegătoare de polen indică o situaţie critică dată de o familie de albine slabă, iar când culegătoarele de polen nu sunt observate la urdiniş este un indiciu clar al lipsei reginei din stup;

- prezenţa albinelor care cad greoaie pe scândura de zbor indică un cules bogat;

- prezenţa albinelor la urdiniş care-şi balansează abdomenul stând pe scândura de zbor întoarse cu capul către largul câmpului este dovada unui cules intens, iar orientarea albinelor cu capul spre urdiniş este indiciul unui cules spre sfârşite;

- existenţa larvelor de trântori la urdiniş, eliminate în perioada aprilie-mai este un semn că albinele nu au rezerve suficiente de hrană şi se impune completarea acestora;

- prezenţa albinelor care urcă pe peretele frontal al stupului şi care caută agitate ceva indică o familie de albine orfană, cu regină lipsă;

- un zbor intens şi dezordonat, cu mai multe albine care ies şi se întorc imediat la urdiniş, iar altele aleargă pe peretele stupului sau de-a lungul scândurii de zbor, poate indica fenomenul de furtişag;

- lupta dintre albine pe scândura de zbor indică, de asemenea, existenţa unui furtişag, iar dacă în acelaşi timp este observat un zbor activ al albinelor înseamnă că furtişagul se desfăşoară chiar în acel moment;

n zborul intens foarte abundent şi aparent dezordonat în faţa unui stup indică faptul că familia respectivă este în curs de roire;

- o activitate intensă a trântorilor în luna mai indică un semn al pregătirii de roire a familiei respective;

- aglomerarea albinelor pe peretele frontal al stupului sau sub urdiniş, sub formă de barbă, indică faptul ca familia de albine este aproape de roit şi trebuie să i se lărgească cuibul;

- existenţa la urdiniş a câtorva albine care prezintă tremurături ale aripilor sau care abia se leagănă pe scândura de zbor, iar în faţa stupului se găsesc mai multe albine moarte şi/sau muribunde, indică existenţa unei boli sau intoxicaţii, ceea ce necesită examen de laborator pentru stabilirea diagnosticului;

- prezenţa albinelor moarte pe scândura de zbor şi la oglinda stupului presupune, de asemenea, existenţa unei boli sau a dăunătorilor la nivelul stupului;

- dacă printre resturile aruncate de albine la urdiniş sau în faţa stupului se găseşte şi puiet eliminat în stare larvară, fără modificări, este o dovadă a lipsei păsturii în cuibul familiei de albine;

n dacă se constată la urdiniş prezenţa larvelor moarte sau a unor resturi cretoase sau pietrificate sunt semnele unei boli micotice (ascosferoza – puiet văros sau aspegiloza – puiet pietrificat) sau a puietului răcit;

- existenţa la urdiniş a unor cadavre de albine tinere sub formă de pupă este un semn al dezvoltării în familia de albine a larvelor de găselniţă, care atacă puietul în celule;

- eliminarea din stup a păsturii întărite sau pietrificate este o dovadă a excesului de umiditate în stup;

- trântorii scoşi la urdiniş fără a fi lăsaţi să intre în stup şi care stau îngrămădiţi pe scândura de zbor sau pe peretele frontal al stupului indică o criză de nectar şi polen în zona de cules melifer;

- albinele care întârzie sau nu ies deloc din stup denotă o stare critică dată de existenţa unei familii de albine muribunde sau ca urmare a blocării urdinişului cu albine moarte.

În ceea ce privește observarea zonei din faţa urdinişului şi din jurul stupului pot fi întâlnite următoarele aspecte:

- existenţa unui grup de albine care stau pe pământ în faţa stupului, ceea ce indică faptul că regina a murit probabil de moarte naturală şi a fost eliminată din stup;

- prezenţa în număr mare a albinelor moarte şi/sau muribunde în faţa stupului poate fi rezultatul existenţei unor boli, dăunători sau intoxicaţii;

- albinele care se târăsc pe sol indică posibile probleme la nivelul familiei de albine.

Examinarea exteriorului stupului trebuie să fie premergătoare examinării stupului în interior, iar pentru mărirea eficienţei şi preciziei evaluării fiecărei familii de albine trebuie să se ţină seama de observaţiile de la controlul exterior al stupului.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE (după cartea „Patologia albinelor“, autori: Vasilică SAVU şi Agripina ŞAPCALIU)

Identificarea stupilor

Interviu cu dr. ing. Cristinel ŞONEA

Începând din 2011 a început identificarea familiilor de albine de pe teritoriul României, măsură deseori contestată de apicultori şi de unele asociaţii de apicultori. Totuşi, cu bune şi cu rele, sistemul de identificare a familiilor de albine şi stupinelor a început să fie aplicat mai ales datorită faptului că acordările de fonduri financiare de la Uniunea Europeană şi Guvernul României pentru apicultori nu se puteau efectua fără această identificare.

– Pentru punerea în aplicare a acestei acţiuni se vor pune la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ) 8.000.000 lei, ceea ce reprezintă 17,96% din cei 44.545.756,81 lei, valoarea totală a sprijinului financiar pentru Planul Naţional Apicol 2014-2016. Care au fost iniţial problemele la aplicarea sistemului unic de identificare a stupilor?

– Acest sistem unic de identificare a stupinelor şi stupilor este implementat şi în ţările UE şi reprezintă o stare de normalitate. Deşi la început unii apicultori români au fost reticenţi şi au pus problema costurilor plăcuţelor şi panoului de identificare, pe parcurs au realizat că aceste costuri sunt mici şi se amortizează în timp. De asemenea, apicultorii români au realizat că implementarea acestuia este o condiţie esenţială pentru atragerea de fonduri substanţiale. Finanţarea se acordă pentru dezvoltarea stupinelor, îmbunătăţirea calităţii produselor apicole şi susţinerea măsurilor pentru realizarea de produse apicole. În plus, se urmăreşte îmbunătăţirea calităţii genetice a familiilor de albine şi a indicatorilor de producţie, creşterea nivelului de valorificare a resurselor de natură vegetală, ceea ce va genera creşterea ofertei de produse apicole şi majorarea exporturilor. Sprijinul financiar se acordă apicultorilor în vederea dezvoltării unor exploataţii viabile şi eficiente pentru asigurarea cu produse competitive a pieţei interne şi externe în condiţii de calitate controlată, precum şi în vederea dezvoltării economiei rurale, creându-se cadrul concurenţial prin dezvoltarea sistemului de cerere-ofertă şi prin impunerea regulilor competitivităţii şi, implicit, crearea unor noi locuri de muncă prin dezvoltarea economiei rurale şi păstrarea tradiţiei albinăritului.

– Cum ţine ANARZ-ul evidenţa numerelor unice de identificare a stupilor?

– În prezent, ANARZ-ul are o bază de date care îi permite să vizualizeze numerele de identificare alocate fiecărei asociaţii şi prin aceasta deţine evidenţa numărului de apicultori şi a numărului de familii de albine, pe judeţ şi în ţară.

– Cum intenţionează ANARZ-ul să realizeze sistemul informatic pentru identificarea stupilor?

– Planul Naţional Apicol pe perioada 2014-2016 prevede asistenţă tehnică pentru apicultori şi grupuri de apicultori – Realizarea sistemului informatic pentru identificarea stupilor. ANARZ-ul are în vedere ca prin aplicarea acestei acţiuni să realizeze îmbunătăţirea substanţială a evidenţei acţiunilor de identificare a stupilor şi stupinelor apicultorilor români şi extinderea funcţionalităţilor de software ce va asigura trasabilitatea stupilor şi a apicultorilor, interfaţarea cu alte sisteme informatice (MADR, ANARZ, APIA, APDRP, ANSVSA, INS, ASOCIAŢII, APICULTORI), vizualizarea pe o hartă interactivă a distribuţiei stupilor şi apicultorilor, precum şi a stupăritului pastoral şi gestiunea unitară a operaţiunilor de control din teren.

Prof. univ. dr. Petre IORDACHE

Pregătiţi stupina pentru iernat

Pentru ca familiile dumneavoastră de albine să treacă cu bine sezonul rece, iar în primăvară să îşi înceapă activitatea în forţă, sănătoase şi apte de cules, sunt necesare o serie de lucrări în stupină. Cu ajutorul experimentatului apicultor Mihai Grama deschidem o nouă rubrică dedicată celor care iubesc albinele şi care îşi dedică timpul şi energia acestor harnice vieţuitoare, cu promisiunea de a reveni în fiecare lună a sezonului apicol cu informaţii, sfaturi şi recomandări utile, mai ales pentru cei mai puţin experimentaţi. 

Dacă apicultorul nu este informat şi nu ştie ce are de făcut înainte de iernat este posibil să-şi supună familiile de albine unor factori de stres care pot chiar decima stupina. Frigul, prădătorii, dăunătorii, bolile, hrana insuficientă sau zgomotul pot perturba grav activitatea stupului pe timp de iarnă.

De aceea ar fi bine să dedicaţi ultimele zile însorite ale toamnei activităţilor din stupină.

Pentru o mai bună traversare a perioadei friguroase este necesară împachetarea stupilor cu materiale izolante. Ar fi de preferat să nu folosiţi materiale sintetice, precum polistirenul, ci mai de grabă perniţe din papură, paie sau pâslă şi bumbac. Altfel, din cauza lipsei de aerisire se produce condens, se formează mucegaiuri, periculoase pentru stup.

De asemenea, stupii trebuie feriţi de prădători. În acest sens se impune instalarea gratiilor contra şoarecilor, mai ales a celor micuţi care se pot strecura şi prin găurile de un centimetru. Un şoarece cât de mic poate distruge o familie de albine.

Tot acum, în toamnă târziu, se fac ultimele tratamente contra varoozei, pentru că în acest moment tratamentele au cea mai mare eficienţă.

Într-o dimineaţă mai rece verificaţi dacă albinele sunt strânse şi ocupă ramele pe cel puţin trei sferturi (privindu-le de sus pe intervalul dintre rame). Dacă nu ocupă această suprafaţă scoateţi o ramă sau chiar două pentru a obliga albinele să stea mai grupate.

O privire mai atentă prin stupi ar trebui să vă spună ce poate fi păstrat şi ce nu. Scoateţi ramele pentru reformă, pentru topit, fagurii cu defecţiuni din clădire, cu celule multe de trântori sau cu faguri negri, murdari de-a lungul unor ani de folosinţă, dar şi fagurii deschişi la culoare. Rămân doar ramele bine acoperite de albine (pe ambele părţi) şi încărcate cu miere. O ramă ar trebui să cântărească minimum 2,5-3 kg. Spre exemplu, pentru o bună iernare, un stup cu 6 rame are nevoie de circa 15-20 kg de miere şi în jur de 1,5-2 kg de păstură. Sfatul specialistului nostru este ca albinele să nu ierneze exclusiv pe mâncare sintetică. Orice stupar gospodar lasă din timp rame cu mâncare de bună calitate în stup: cu rezervă de păstură şi miere de fâneaţă sau chiar de salcâm. Mierea de mană trebuie eliminată, pentru că este mai greu digerată de albine. Aceasta poate fi acceptată în proporţie de cel mult 20%. Chiar şi în acest caz, dacă nu se fac zboruri de curăţire primăvara este o mare problemă, pentru că poate apărea nodema şi de aici tot felul de probleme.

În cadrul stupinei are foarte mare importanţă liniştea. De aceea amplasarea acesteia se face departe de sursele care produc zgomot. Caii, vacile pot răsturna stupii, un câine legat care latră, diferite zgomote precum o cale ferată, o şosea circulată sunt lucruri care nu sunt pe plac albinelor şi nu le ajută să ierneze bine.

În lunile de iarnă şi activitatea stuparilor este mult diminuată şi practic se reduce doar la ascultări. Din când în când, până în primăvară, treceţi prin faţa stupilor cu stetoscopul la urechi, puneţi-l pe stup şi ascultaţi bâzâitul albinelor. Sunetul produs trebuie să semene cu un motor aflat la ralanti, să toarcă frumos, liniştit. Ascultaţi toţi stupii şi dacă la 2-3 se aude ceva anormal, deschideţi-i doar pe aceia.

În rest, iarna este cel mai bun moment pentru a trece la munca de „atelier“. Reparaţi ramele cu defecţiuni şi revizuiţi inventarul apicol – scule, utilaje, echipamente.

Vă reamintesc că în perioada de repaus cele mai multe asociaţii apicole  organizează şedinţe, întâlniri şi cursuri pentru începători. Dar nu uitaţi că cea mai bună metodă de a „fura“ meserie este să vă alăturaţi unui maestru, unui apicultor cu experienţă care să vă împărtăşească din experienţa sa.

Patricia Alexandra POP, Mihai Grama

Produsele stupului, miracolele viitorului

• Interviu cu Cristina Mateescu, director general al Institutului de Cercetare–Dezvoltare pentru Apicultură

Albina – model de organizare

- De unde vorba aceea, „harnic ca o albină“?

- Conform instinctului ei de acumulare, albina nu are odihnă până nu îşi adună suficiente rezerve de hrană, polenul pe care îl transformă în păstură şi mierea pe care o obţine din nectarul florilor. În acelaşi timp, albina face treburile casei, curăţenie, creşte copii, deci este neobosită.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Gheorghe Verman
LUMEA SATULUI NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2012

Abonează-te la acest feed RSS