Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), aduce la cunoștința fermierilor lansarea a 3 noi scheme de sprijin în cadrul Măsurii 21 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19 din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020, respectiv în sectorul zootehnic – bovine, sectorul zootehnic – ovine și / sau caprine, dar și în sectorul vegetal – legume-fructe și cartofi.

Sprijinul are în vedere atenuarea problemelor legate de lichidități care periclitează continuitatea activităților agricole, respectiv a producției primare în agricultură, în sectoarele antemenționate, acestea fiind cele mai afectate de impactul COVID-19.

Având în vedere pierderile suferite din cauza pandemiei de COVID- 19, fermierii vor fi sprijiniți în vederea reluării fluxului tehnologic normal al fermei și menținerea viabilității fermelor.

Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară raportată la dimensiunea fermei și urmează să fie plătit până la 30 iunie 2021, pe baza cererii de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.

Potențialii beneficiari ai acestui sprijin temporar cu caracter excepțional sunt fermierii activi, conform definiției în sensul art. 9 din Reg. (UE) nr.1307/2013, respectiv legislației naționale, crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, și/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe și cartofi, înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, care au depus cerere unică de plată în anul 2020 și care respectă criteriile de eligibilitate, specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19.

Fermierii activi sunt:

  • beneficiarii care au îndeplinit calitatea de fermier activ și au încasat plăți directe conform dovezilor verificabile aferente cererii unice de plată din campania 2019;
  • beneficiarii care au solicitat plăți directe pentru prima dată în anul 2020 și îndeplinesc prevederile OM nr.619/2015 cu modificările şi completările ulterioare.

Cererile de solicitare a sprijinului temporar cu caracter excepțional aferente sectoarelor bovine, ovine, caprine, sectorulului legume-fructe și cartofi, însoțite de documentele generale și specifice, pot fi depuse la centrele județene/locale ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv al municipiului București sau transmise prin fax, poștă sau format electronic scanat prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură de către beneficiar pe fiecare pagină a documentului transmis.

În conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 284/23.09.2020, cererile de sprijin se depun la centrele județene/locale ale APIA începând cu data de 25 septembrie 2020, până la data de 23 octombrie 2020.

Alocarea financiară pentru această măsură este de 150 milioane de euro.

Pentru mai multe detalii privind condițiile generale și specifice de acordare a Sprijinului temporar cu caracter excepțional, consultați Ghidul solicitanților pentru măsura 21 – sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza covid-19 (articolul 39b) accesând linkul http://www.apia.org.ro/ro/ajutor-de-stat-covid-19/masura-21

Submăsura 17.1 "Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020) va fi deschisă în intervalul 11 mai - 30 noiembrie 2020 şi va începe cu sectorul vegetal, iar perioada în care se vor putea depune cererile de finanţare aferente contractelor de asigurare pentru sectorul zootehnic va fi comunicată ulterior şi anunţată pe pagina de internet.

Ministerul Agriculturii preciza că sesiunea de depunere a cererilor de finanţare va dispune de o alocare totală de aproximativ 40 milioane euro.

"O noutate importantă este faptul că se va organiza o sesiune anuală de primire a cererilor de finanţare, faţă de sesiunea precedentă, când existau sesiuni diferite pentru culturile de primăvară şi pentru cele de toamnă. Precizăm că, faţă de anul trecut, Ghidul solicitantului aplicabil pentru sesiunea din acest an include o serie de îmbunătăţiri şi simplificări. Astfel, o primă modificare o reprezintă intensitatea unică a sprijinului financiar care este acum de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătită efectiv de către fermier (solicitantul finanţării), faţă de sesiunea anterioară când intensitatea era calculată în funcţie de dimensiunea exploataţiei asigurate", precizează AFIR.

O altă simplificare se referă la eliminarea obligativităţii de a prezenta extrasul din Registrul Agricol şi acceptarea documentelor aferente plăţilor prin POS pentru justificarea plăţii a cel puţin 50% din valoarea integrală a primei de asigurare. Totodată, a fost simplificată şi Cererea de finanţare, în sensul eliminării obligativităţii de a completa suprafeţele asigurate pentru fiecare parcelă, precum şi a calculului privind dimensiunea economică a exploataţiei.

Pentru a beneficia de sprijinul financiar disponibil în cadrul submăsurii 17.1, solicitanţii trebuie să fie fermieri activi, să încheie cu o societate de asigurări un contract pentru riscurile eligibile prevăzute de Ghidul solicitantului şi să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul şi la termenele prevăzute în contract.

Riscurile eligibile în cadrul acestei linii de finanţare sunt fenomenele climatice nefavorabile, respectiv: seceta, arşiţa, inundaţiile, grindina, îngheţul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu de primăvară), ploile torenţiale sau ploile excesive şi de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada.

De asemenea, printre riscurile eligibile pentru finanţare se numără şi infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563/2007, cu modificările şi completările ulterioare. Prin intermediul submăsurii 17.1 sunt eligibile pentru decontarea asigurărilor şi riscurile asociate bolilor animalelor care figurează în Anexa II la Regulamentul (UE) nr. 652/2014 şi care nu fac obiectul despăgubirilor prin alte programe cu finanţare europeană sau naţională.

În cazul producerii unui fenomen climatic nefavorabil sau a infestării cu organisme de carantină dăunătoare plantelor acesta trebuie să fie recunoscute în mod oficial de către autorităţile competente din România, menţionează AFIR.

"În contextul actual al secetei, dublat de pandemia de coronavirus, venim în sprijinul fermierilor prin relansarea acestei submăsuri, care vine cu o serie de simplificări şi avantaje şi îi încurajăm pe toţi să-şi asigure culturile, prin încheierea acestor asigurări, pentru care Ministerul acordă prin PNDR o finanţare de 70% din valoarea primei, indiferent de dimensiunea fermelor", a precizat recent ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

În ceea ce priveşte sesiunea organizată anul trecut, din cele 1.077 cereri de finanţare eligibile, până la această dată au fost contractate 998 cereri cu o valoare de aproximativ 1,75 milioane de euro, fiind plătite 800 din acestea, diferenţa reprezentând cereri aflate în diferite stadii de contractare sau plată.

Sursa: Agerpres

În Ședința Guvernului din data de 26 martie 2020 a fost adoptată Hotărârea privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”, pentru anul 2020.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în sumă de 187.500 mii lei, reprezentând echivalentul în euro al sumei  de 39.477 mii euro și se asigură din bugetul pe anul 2020. Valoarea ajutorului de minimis este de maximum 3.000 euro/beneficiar/an.

Cererea de înscriere în program și documentele aferente pot fi depuse /transmise la DAJ inclusiv prin fax sau poștă, sau în format electronic prin e-mail, până la data de 15 mai a.c.

Potențialii beneficiari sunt:

  • producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător
  • producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008
  • producătorilor agricoli persoane juridice.

Pentru a fi eligibili la aplicarea schemei solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulative:

  • să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă indicator cu dimensiunile de circa 150 x 200 cm, pe care să se găsească inscripția "Program susținere tomate, anul 2020, beneficiar numărul .............., Direcţia pentru Agricultură a Judeţului ........./ Municipiului Bucureşti";
  • să obțină o producție de minimum 3 kg tomate/mp;
  • să fie înregistrați în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate în anul de cerere.
  • să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor completat începând cu data înființării culturii.
  • să facă dovada producției realizate prin documente justificative privind comercializarea producției

Verificările se efectuează la începutul rodirii și înainte de începerea recoltării în vederea evaluării producției. Valorificarea recoltei se face până la data de 15 iunie a.c. inclusiv.

Documentele justificative, respectiv bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare, care atestă comercializarea producției de tomate obținute din spațiile protejate, se depun la Direcțiile pentru Agricultură Județene până la data de 30 iunie 2020, inclusiv.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari ca prin decizia Directorului General al APIA nr 693/17.09.2019 a fost aprobat Ghidul destinat solicitanților privind acordarea ajutorului financiar FEGA în cadrul Programului pentru școli al României, Ediția a-II-a, revizia 1, cod AJP1-PPS” pentru anul școlar 2019-2020.

Conform art. 11 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 640/2017, cu modificările și completările ulterioare,  Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a fost desemnată ca autoritate națională competentă pentru implementarea, controlul și acordarea de ajutoare financiare din FEGA pentru furnizarea fructelor și legumelor, laptelui și produselor lactate preșcolarilor și elevilor din unitățile de învățământ și pentru realizarea măsurilor educative aferente.

Programul pentru scoli al Uniunii Europene este un program menit să creeze obiceiuri alimentare sănătoase și să ducă la creșterea consumului de produse locale în rândul copiilor, fiind construit în jurul a două componente: distribuția de fructe și legume proaspete și lapte de consum și produse lactate fără adaos de lapte praf și punerea în aplicare de măsuri educative aferente.

Noul Program pentru școli al României prevede realizarea cumulată a următoarelor măsuri:

  • acordarea gratuită pentru preșcolarii din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate și particulare acreditate și pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și particular de fructe și legume proaspete, lapte și produse lactate și de produse de panificație în limita unei valori zilnice/preșcolar/elev.
  • derularea de măsuri educative care însoțesc distribuția fructelor, legumelor, laptelui și produselor lactate.

Beneficiarii acestui program sunt preșcolarii din grădinițele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate și particulare acreditate și elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și particular care pot primi fructe și legume proaspete, lapte și produse lactate în limita unei valori zilnice/preșcolar/elev.

Pentru mai multe detalii cu privire la condițiile de accesare ale acestor măsuri și la condițiile de eligibilitate consultați Ghidul Solicitanților pe site-ul APIA: http://www.apia.org.ro/

Sursa: apia.org.ro

În ședința din 17 septembrie 2019, Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care se instituie schema de „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2019 asupra sectorului apicol”.

Măsura se instituie întrucât familiile de albine nu au putut să beneficieze de hrană suficientă, din cauza diminuării timpului pentru cules, precum și a cantității mici de polen și nectar. Astfel, fenomenele hidrometeorologice nefavorabile care s-au manifestat pe întreg teritoriul țării noastre în perioada martie – mai 2019 au fost comunicate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de către apicultori, reprezentanții formelor asociative ale acestora și Instituțiile Prefectului. De asemenea, hărțile de monitorizare a climei din perioada martie – mai 2019, elaborate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) consemnează faptul că au existat abateri semnificative privind regimul de temperaturi și precipitații care s-au înregistrat în această perioadă de timp pe întreg teritoriul țării.

Beneficiarii prezentei scheme de ajutor de minimis sunt:

a) apicultori, persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014, cu modificările și completările ulterioare, valabil la data depunerii cererii;

b) apicultori, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare;

c) apicultori, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică constituite conform legii.

Sprijinul financiar reprezentând ajutor de minimis va fi în valoare de 20 lei/familia de albine, reprezentând aproximativ 48% din cheltuielile efectuate de către apicultori pentru asigurarea rezervelor de hrană, conform tehnologiei apicole. Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar respectiv şi în cele două exerciţii financiare precedente.

Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulative de eligibilitate:

a) să aibă familii de albine înscrise în baza de date națională apicolă la data 1 martie 2019, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, gestionat de Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu”, potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.251/2017;

b) să aibă familii de albine înregistrate/autorizate la direcția sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor județeană, respectiv a municipiului București.

Termenul de depunere a cererilor şi documentelor însoțitoare este 31 octombrie 2019.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis, respectiv 37.000.000 lei se asigură de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate MADR pe anul 2019.

Sursa: madr.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește posibililor beneficiari, oportunitatea accesării fondurilor pentru finanțarea programelor de restructurare/ reconversie a plantațiilor viticole în temeiul OMADR nr. 1508/2018.

Fondurile sunt disponibile prin Programul Național de Sprijin (PNS) în Sectorul Vitivinicol 2019 – 2023. Prin accesarea acestei măsuri, producătorii din România au posibilitatea să-şi restructureze sau modernizeze suprafeţele cu viţă-de-vie care să corespundă cerinţelor actuale ale pieţei. Aceasta este una din măsurile de administrare a potențialului productiv viticol, care a fost luată de Comisia Europeană atât pentru a întări echilibrul pieţei vitivinicole, cît şi în vederea unei mai bune adaptări a ofertei la cerere pentru anumite tipuri de produse vitivinicole ce vizează anumite suprafeţe viticole a căror producţie nu este adaptată cererii, dar se poate adapta cu ajutorul unei restructurări a plantaţiilor prin:

a) reconversia soiurilor, inclusiv prin supraaltoire;

b) reamplasarea parcelelor viticole;

c) replantarea ca urmare a defrișării obligatorii a plantațiilor viticole din motive sanitare sau fitosanitare

d) modernizare:

  • proiectare, instalare/înlocuire sistem de susținere pentru conducere și palisaj;
  • modernizarea formei de conducere a viței-de-vie prin trecerea de la cultura joasă la cultura semiînaltă și înaltă;
  • modernizarea sistemului de susținere prin înlocuirea sârmelor și instalarea a 3 rânduri de sârme, dintre care minimum două duble, la sistemul pentru conducere și palisaj în vederea susținerii butucilor și conducerea lăstarilor;
  • instalarea de sisteme de irigații prin picurare, inclusiv pentru viticultorii care au accesat programele anterioare de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole.

În perioada 2019 - 2023, România îşi propune să restructureze, anual, o suprafaţă de viţă-de-vie de aprox. 1000 - 1800 ha, ceea ce ar reprezenta un procent anual de 0,5 – 1% din suprafața viticolă totală. Precizăm că în perioada anterioară de programare, 2014-2018, în România a fost supusă măsurii de restructurare/reconversie o suprafață cultivată cu viţă-de-vie de 16235 ha.

Beneficiarii programelor de restructurare/reconversie sunt producătorii viticoli, persoane fizice sau juridice care deţin şi/sau exploatează suprafeţe de viţă-de-vie cu soiuri nobile.

În anul financiar 2019, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat la plată  până la această dată, suma de 8,45 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA) pentru măsura de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole.

De asemenea, din PNS al României se mai acordă ajutoare pentru următoarele măsuri:

  • Ajutor financiar la plata primelor de asigurare a recoltei pentru suprafețele cu soiuri de struguri pentru vin
  • Investițiile în sectorul vinicol
  • Ajutorul financiar pentru distilarea subproduselor
  • Promovarea vinurilor

Pentru mai multe detalii cu privire la condițiile de accesare a acestei măsuri și la condițiile de eligibilitate vă rugăm să consultați site-ul APIA și Ghidul solicitantului privind sprijinul financiar pentru restructurarea/reconversia plantațiilor viticole – 2019: http://www.apia.org.ro/ro/directia-masuri-de-piata/viti-vinicole

Sursa: apia.org.ro

Prin intermediul Măsurii 5 - Refacerea potențialului de producție agricolă afectat de dezastre naturale și de evenimente catastrofale și instituirea unor măsuri de prevenire corespunzătoare, respectiv a sub-măsurii 5.1 - Sprijin pentru investițiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile și ale evenimentelor catastrofale probabile, fermierii au avut posibilitatea de a accesa, în intervalul 01 aprilie – 30 iunie 2019, o sesiune de primire proiecte destinată investițiilor pentru prevenirea și combaterea Pestei Porcine Africane (PPA) în România.

Interesul fermierilor pentru a accesa această submăsură a fost deosebit, fiind depuse 174 proiecte (105 proiecte aferente solicitanților publici şi 69 proiecte aferente solicitanților privați), la nivel național, în valoare de 15.739.108 euro, dintr-un total disponibil de 14.775.003 euro pentru selecția proiectelor. În prezent, cele 174 proiecte depuse la nivel național se află în analiză la nivelul AFIR.

Beneficiarii eligibili în cadrul acestor sesiuni au fost: fermieri, cooperative, grupuri de producători, constituite în baza legislației naționale în vigoare care deservesc interesele membrilor, cât și entități publice cu atribuții în domeniul sanitar-veterinar, autorități publice care au în administrare punctele de trecere a frontierei, drumurile publice și administratori/gestionari publici ai fondurilor cinegetice.

Prin Sm 5.1 sunt finanțate proiectele a căror valoare maximă eligibilă va fi de la 20.000 euro până la 250.000 euro, în funcție de tipul operațiunii și de sub-măsura accesată. Sprijinul acordat prin acestă sub-măsură contribuie la:

- Creșterea capacităţii operationale de prevenire a apariţiei epidemiilor şi combaterea acestora, inclusiv prin diminuarea timpului de reacție din partea autorităților sau

- Reducerea efectelor dezastrelor naturale, a evenimentelor adverse şi catastrofale asupra potenţialului de producţie agricolă.

Pentru a fi eligibile la finanțare în cadrul acestei sesiuni, operațiunile/acțiunile trebuie să vizeze:

  • Investiții în instalații de dezinfectare și dezinsecție;
  • Investiții în creșterea capacității operaționale pentru reducerea timpilor de diagnostic prin dotarea laboratoarelor și achiziția de mijloace de transport a probelor;
  • Achiziționarea de camere frigorifice pentru depozitarea temporară a animalelor sălbatice ucise până la primirea rezultatelor probelor prelevate;
  • Investiții în instalații, echipamente și infrastructura sanitară și garduri de protecție, inclusiv repelenți, în cadrul fermelor, pentru asigurarea biosecurității.

O noutate în cadrul acestei sesiuni este faptul că vor putea fi decontate cheltuielile eligibile stabilite în cadrul proiectului, inclusiv cele efectuate înainte de depunerea cererii de finanțare, dar nu mai devreme de data recunoașterii oficiale de către autoritățile competente a producerii fenomenului epizootiei de pestă porcină africană, respectiv data de 31.07.2017.

Alte informații sunt disponibile pe paginile web ale AFIR (www.afir.info) și MADR (www.madr.ro).

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că au fost demarate plățile pentru beneficiarii programului de tomate, astfel că, până la data de 5 iunie 2019 un număr de 214 beneficiari și-au primit deja banii, în sumă totală de 3 milioane lei. Totodată, alte 1.757 de dosare se află în lucru, urmând ca după alimentarea conturilor MADR, banii să ajungă direct la fermieri. 

În continuare, Direcțiile Agricole Județene așteaptă depunerea deconturilor justificative pentru cei care au valorificat cantitatea minimă necesară de 2000 kg/1000 mp, termenul limită de valorificare a producției obținute fiind data de 15 iunie 2019.

Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susținuți, se află în al treilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate de calitate începând cu luna mai și până în decembrie.

Informații suplimentare:

Condițiile de eligibilitate pe care beneficiarii trebuie să le îndeplinească pentru acordarea ajutorului de minimis în valoare de 3.000 de euro/an:

  • Să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1000 mp;
  • Să obțină o producție de minimim 2 kg de tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafața de teren menționată;
  • Să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în sere și solarii.

Sursa: madr.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 20.03.2019, a demarat autorizarea la plată a beneficiarilor Măsurilor 14 şi 14T (fosta Măsura 215) – Plăți privind bunăstarea animalelor - pachet a) porcine și pachet b) păsări, Campania 2018.

Suma totală autorizată la plată este de 91.428.112,49 euro, din care 53.182.296,68 euro pentru bunăstare păsări şi 38.245.815,71 euro pentru bunăstare porcine și este finanțată în procent de 100% FEADR.

Plata sprijinului financiar se efectuează în lei la un curs de schimb valutar de 4,6585 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 29 decembrie 2017, aplicabil cererilor depuse în anul 2018.

Sprijinul pentru bunăstarea animalelor are forma unei plăţi anuale fixe pe unitate vită mare (UVM) şi reprezintă o plată compensatorie pentru pierderile de venit şi costurile suplimentare suportate de fermieri care isi asuma voluntar angajamente in favoarea bunastarii animalelor.

În Ședința Guvernului din 13 iunie 2018 a fost aprobată o Hotărâre prin care se stabilește valoarea maximă a sprijinului financiar excepțional cu caracter temporar care se acordă producătorilor agricoli din sectorul fructe. Beneficiarii acestui sprijin sunt organizațiile de producători recunoscute din sectorul legume fructe și producătorii individuali din sectorul fructe.

Interdicția guvernului rus privind importul de fructe din România și din celelalte state membre ale Uniunii Europene a dus la perturbarea pieței prin scăderea semnificativă a prețurilor la aceste produse, ca urmare a faptului că o importantă piață de export a devenit indisponibilă.

În acest sens, Comisia Europeană a adoptat Regulamentul Delegat (UE) nr. 1165/2017 al Comisiei de stabilire a unor măsuri de sprijin excepționale cu caracter temporar pentru producătorii de anumite fructe. Conform art. 2 alin. (1) din acest Regulament, României i s-a alocat o cantitate de 2.000 tone. 

Situația creată a avut implicații majore și asupra producătorilor de fructe din România datorită faptului că pentru cantități însemnate de fructe nu a existat posibilitatea valorificării imediate și nici o depozitare corespunzătoare, din cauza capacității reduse de care dispune România.

In urma consultărilor cu reprezentanții Organizației Interprofesionale PRODCOM din sectorul legume fructe, a reieșit faptul că producătorii de fructe au optat pentru măsura de retragere de pe piață, în vederea distribuirii gratuite și au notificat Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură specificând produsele (mere) și cantitățile.

Ca urmare, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a notificat la Comisia Europeană produsele, cantitățile și sumele pentru măsura de retragere de pe piață în vederea distribuirii gratuite, totodată fiind aprobată și metodologia specifică de efectuare a plăților către beneficiarii acestui sprijin financiar de către APIA prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 243/2017 pentru stabilirea unor măsuri de sprijin excepționale cu caracter temporar pentru producătorii din sectorul fructe.

Resursele financiare maxime sunt de 200.000 lei și se asigură ca sprijin financiar aferent Fondului European de Garantare Agricolă (FEGA), prin bugetul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru anul 2018.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va efectua plățile către producătorii de fructe care au aplicat măsura de retragere de pe piață, în vederea distribuirii gratuite până la data de 30 septembrie 2018, potrivit prevederilor art. 12 din Regulamentul Delegat (UE) nr. 1165/2017 al Comisiei.

Sursa: madr.ro

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a încheiat peste 4.500 de contracte de finanțare care au ca obiect investiții în zona montană și pentru care s-au efectuat plăți în valoare totală de 230,6 milioane de euro. Alocarea distinctă acordată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru finanțarea investițiilor realizate în zona montană este de 683 mililioane euro.

„Zona montană este o prioritate pentru AFIR, iar proiectele din această zonă constituie o necesitate pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural. Alocarea distinctă dispusă în sesiunile de finanţare şi interesul crescut al beneficiarilor pentru accesarea fondurilor PNDR 2020 urmăresc dezvoltarea şi stabilizarea populaţiei în zona montană. Până în prezent, am finanţat 154 de ferme şi mai multe proiecte de procesare a produselor agricole, am susţinut financiar realizarea şi modernizarea a 1.192 kilometri de reţele de apă sau apă uzată şi a peste 1.450 de kilometri de drumuri comunale, agricole şi forestiere în zonele montane” a menționat Adrian CHESNOIU, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Cele mai multe investiții în zona montană au fost finanțate pentru instalarea a 1.998 de tineri fermieri prin intermediul submăsurii 6.1, pentru care AFIR a semnat decizii de finanțare în valoare de 81 milioane de euro. Pentru dezvoltarea fermelor mici prin submăsura 6.3, AFIR a încheiat 1.952 de contracte de finanțare cu o valoare de peste 29,3 milioane de euro. De asemenea, au fost contractate proiecte de investiții în exploatații agricole prin submăsura 4.1 și proiecte de înființare sau modernizare a unităților de procesare a produselor agricole prin submăsura 4.2, cu o valoare cumulată de peste 52 milioane de euro.

Investiţiile în infrastructura din zona montană au fost finanţate prin intermediul submăsurii 7.2 (Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică) pentru care AFIR a semnat 297 de contracte în valoare totală de peste 276 milioane de euro. De asemenea, 147 de contracte în valoare totală de 48,6 milioane de euro au fost semnate prin intermediul submăsurii 7.6 (Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural).

În Ședința de Guvern din 15 februarie 2018 a fost aprobată hotărârea care stabilește sumele prevăzute în anul 2018 pentru crescătorii de animale pentru înființarea şi menținerea registrelor genealogice ale raselor de animale şi pentru serviciile de determinare a calității genetice a animalelor. Anual, conform prevederilor din Hotărârea Guvernului nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, sunt aprobate sumele pentru anul în curs.

Astfel, suma alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2018 este de 56.000.000 lei, din care 27.000.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine, respectiv 29.000.000 lei pentru speciile ovine şi caprine.

Aceasta se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2018.

Pentru buna desfășurare a schemei de ajutor de stat, având în vedere modificările legislative cu privire la atestatul de producător, care au intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2018, acolo unde primăriile nu au intrat în posesia atestatelor de producător au posibilitatea eliberării unor adeverințe. Mai exact, prin acest act normativ se prevede că atestatul de producător, care trebuie atașat la cererea de plată, să fie temporar înlocuit cu adeverința emisă de aparatul de specialitate al primarului localității unde a fost depusă cererea, prin care se confirmă solicitarea atestatului de producător.

Sursa: madr.ro

Agricultorii vor beneficia și în 2018 de sprijin financiar pentru reducerea accizei la motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare, permițând astfel o diminuare a costurilor de producție în sectorul agricol prin rambursarea diferențelor de accize.

Suma alocată de Guvern în acest scop pentru anul în curs este de 320,581 milioane lei și va fi asigurată de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru 2018.

Cantitățile de motorină care vor beneficia de ajutor de stat sub formă de rambursare urmează să fie aprobate prin ordine ale ministrului agriculturii și dezvoltării rurale. De menționat, de asemenea, că schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură nu poate fi cumulată cu alte forme de sprijin pentru aceleași costuri eligibile.

Informații suplimentare:

Schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură a fost aprobată în 2014 (prin Hotărârea Guvernului 1174/ 2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură). Valoarea maximă a schemei de ajutor de stat prevăzută pentru perioada de aplicare 2014-2020 este de 3,334 miliarde de lei.

Sursa: madr.ro

Crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița vor beneficia, în perioada 2018-2020, de o schemă de sprijin financiar pentru aplicarea programului de susținere a acestora în vederea producerii cărnii de porc, pentru creșterea, îngrășarea și livrarea porcilor din rasele Bazna sau Mangalița către un procesator/altă persoană juridică, potrivit unei Hotărâri adoptate în ședința de astăzi a Guvernului.

La această schemă de ajutor de minimis participă, pe baze contractuale, furnizorii de purcei din rasele Bazna și/sau Mangalița, crescătorii de porci din rasele Bazna și/sau Mangalița și procesatorii/alte persoane juridice care defășoară activități de prelucrare și conservare a cărnii, activități de comerț cu ridicata al cărnii și produselor din carne, activități de comerț cu amănuntul al cărnii și al produselor din carne.

Potrivit acestui program de sprijin, crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița, care își desfășoară activitatea în sectorul producției primare, vor primi cu titlu gratuit, un număr par de purcei, minim 2 și maxim 10, pentru creștere, îngrășare și livrare către un procesator cu care au încheiat contract în acest sens.

Purceii pentru creștere și îngrășare sunt preluați de procesatori de la furnizorii de purcei din rasele Bazna și/sau Mangalița, în baza unui contract de livrare și transportați crescătorilor de porci.

Ajutorul de minimis reprezintă numărul de purcei primiți cu titlu gratuit din rasele Bazna și/sau Mangalița de beneficiari, iar valoarea acestuia se calculează solicitantului ajutorului, respectiv furnizorul de purcei, prin înmulțirea numărului de purcei cu 250 lei/cap purcel.

Pentru a beneficia de acest program, crescătorii de porci trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii de eligibilitate:

a) să deţină exploatații înregistrate/autorizate sanitar veterinar;

b) să încheie un contract cu un procesator sau cu altă persoană juridică;

c) să primească cu titlu gratuit, un număr par de purcei, minim 2 și maxim 10, de la un procesator sau de la o altă persoană juridică, cu care are încheiat contract;

d) să livreze minimum 50% din purceii primiți cu titlu gratuit, la procesatorul sau la altă persoană juridică, cu care a încheiat contract, la o greutate, în viu, de minim 130 kg/cap;

e) să respecte structura rației furajere stabilită în contractul cu procesatorul sau cu o altă persoană juridică;

f) să deţină registrul individual al exploataţiei, completat și actualizat, în conformitate cu prevederile art.1 pct.16 din anexa la Ordinul ANSVSA nr. 40/2010 privind aprobarea Normei sanitare veterinare pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor, cu modificările și completările ulterioare.

Furnizorii de porci solicitanți ai ajutorului de minimis, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) sa dețină scroafe și/sau scrofițe, înscrise în registrul genealogic;

b) să furnizeze purcei înțărcați către procesator sau altă persoană juridică, la greutate minimă de 10 kg/cap, în baza unui contract de livrare;

c) purceii să fie identificați potrivit legislației în vigoare.

Procesatorii și alte persoane juridice trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să preia purceii de la furnizori, în baza unui contract de livrare și să îi transporte către beneficiari,

b) să încheie contract cu beneficiarii pentru creșterea și îngrășarea purceilor,

c) să preia de la beneficiari, în vederea abatorizarii si procesarii, cel puțin 50% din efectivul de purcei destinat îngrășării/beneficiar, la o greutate minimă, în viu, de 130 kg/cap

d) să plătească beneficiarului prețul stabilit prin contract.

În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, furnizorii de purcei din rasele Bazna și/sau Mangalița, crescătorii de porci din rasele Bazna și/sau Mangalita și procesatorii/alte persoane juridice, pot solicita înscrierea în Program, în baza unei cereri, care se depune la direcția agricolă județeană (DAJ), care îi înregistrează în registrele unice corespunzătoare, precum și în registrul de evidență al ajutorului de minimis.

Durata de aplicare a acestei scheme de ajutor de minimis este 2018-2020, iar valoarea totală a schemei de ajutor de minimis pentru anul 2018 este de 4,6 mil. lei, în limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinație, de la bugetul de stat.

Sursa: madr.ro

Desigur că orice antreprenor român, indiferent că ne referim la producători agricoli sau industriali, indiferent cât ar fi de mici, poartă ascunsă, undeva în adâncul sufletului său, speranța că într-o zi va produce (și) pentru export. Unii ar putea spune că ideea aceasta cu exportul este o marotă rămasă în mintea noastră din anii comunismului, când exportul era prioritatea economiei naționale. Alții vor spune, fără să greșească, că este o obsesie mai veche. În România interbelică mențiunea „exportator“ pe cartea de vizită făcea aproape la fel de mult ca un titlu nobiliar. Era o garanție atât a bunului renume, cât și a amplitudinii posesorului. Așadar, nimeni nu ar trebui să se rușineze de dorința de a își vinde produsele și în afara țării. Și un prim pas în această direcție este acela de a se pune la curent cu mijloacele pe care le are la îndemână.

Un program care funcționează de 15 ani

Încă din anul 2002, Guvernul României a pus la punct o strategie prin care să îi sprijine pe întreprinzătorii mici și mijlocii care doresc să deruleze acțiuni de export. Într-o țară în care strategiile nu se materializează în programe, iar programele nu țin nici măcar cât mandatul celor care le elaborează, s-a întâmplat o minune. Această strategie s-a materializat, a fost transpusă într-un program, a fost bugetată și, de la an la an, s-a materializat în diverse acțiuni. Nu e puțin lucru ca în România zilelor noastre un program să funcționeze vreme de 15 ani. Dar iată că Programul de Stimulare a Exportului Românesc a dovedit că acest lucru este posibil.

Derulat la ora actuală sub egida Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, acest program își propune să sprijine producătorii români să își promoveze mărfurile în afara granițelor, prin participarea la târguri și expoziții internaționale, la misiuni economice internaționale și prin întocmirea de studii de marketing și fezabilitate. Ajutorul nu este doar unul tacit, ci, dimpotrivă, foarte concret. Mai multe dintre cheltuielile ocazionate de activitățile enumerate mai sus sunt subvenționate, unele chiar integral, de stat, în cadrul Programului.

Cheltuieli subvenționate generos

De exemplu, în cadrul misiunilor economice în străinătate, ca și al participării la târguri internaționale de specialitate, sunt decontate următoarele cheltuieli:

– 50% din cheltuielile de transport și cazare pentru un participant de la  fiecare firmă, la nivelul baremelor stabilite pentru instituţiile publice;

– 100% (total) cheltuielile privind:

  • transportul în interiorul țărilor de destinaţie pentru persoanele care participă la acţiunile res­pective, cheltuielile de deplasare pentru persoanele care organizează și coordonează acţiunile, inclusiv a unui reprezentant din partea patronatului de ramură sau a asociaţiei profesionale care contribuie la realizarea acţiunii respective;
  • închirierea spațiilor aferente întâlnirilor de afaceri și dotărilor necesare desfăşurării acestora cum sunt: TV, video, retroproiector, computer și alte asemenea;
  • reprezentarea și protocolul;
  • elaborarea și transportul materialelor de promo­vare și de prezentare, cum sunt cataloage, pliante, ecusoane etc.;
  • transportul şi asigurarea mostrelor;
  • formalităţile vamale aferente materialelor de promovare și de prezentare, precum și mostrelor;
  • mediatizarea acţiunilor pe plan local;
  • comisionul prevăzut în contractul încheiat cu societatea organizatoare a misiunilor economice și acţiunilor de promovare;

– alte cheltuieli care se justifică a fi alocate pentru realizarea acţiunilor respective, cu aprobarea ordonatorului de credite.

Condiții de eligibilitate absolut accesibile

De aceste înlesniri pot beneficia producătorii care aplică la program, în limita bugetului stabilit. De notat că prima regulă după care sunt aleși participanții este „primul venit, primul servit“.  Suma maximă ce poate fi acordată ca subvenție unui participant este de 50.000 RON/an și poate acoperi maximum 90% din cheltuielile angrenate de participarea la program.

Evident că există și o serie de condiții pe care firmele ce doresc să participe la PPER trebuie să le îndeplinească. Lista lor o prezentăm în continuare:

– sunt înregistrate conform Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare sau în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată;

– se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, în condițiile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare;

– sunt considerate întreprinderi autonome, legate, partenere sau întreprinderi unice;

– sunt înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerţului, au sediul social/punct de lucru şi îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României;

– codul CAEN pentru care solicită finanţare este eligibil în cadrul Programului şi autorizat la momentul înscrierii în Program, în conformitate cu prevederile Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare. Solicitarea finanțării se face pe un singur cod CAEN;

– nu înregistrează debite la bugetul de stat, respectiv la bugetele locale, atât pentru sediul social, cât și pentru toate punctele de lucru, la data depunerii cererii de înscriere în Program;

– nu au depăşit plafonul de minimis de 200.000 Euro pe durata a trei exerciţii financiare consecutive pentru o întreprindere unică;

– nu se află în procedura de executare silită, închidere operațională, dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, insolvență colectivă, insolvență, faliment sau suspendare temporară a activității și nu îndeplinește criteriile prevăzute de lege pentru a fi supus unei proceduri de insolvență colectivă la cererea creditorilor lui;

– nu este considerat în dificultate în sensul liniilor directoare ale Comisiei Europene;

- nu au fost subiectul unei decizii emise de către Comisia Europeană/alt furnizor de ajutor de stat/ Consiliul Concurenței de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată și creanța integral recuperată, cu penalitățile aferente;

– produsele/serviciile care vor fi promovate corespund cu profilul acțiunii la care se solicită participarea (târg/misiune economică);

– produsele care vor fi promovate la târg/misiune economică sunt fabricate în România.

Un buget generos până în decembrie 2018

Prin aceste scheme de ajutor de minimis, estimate a avea valabilitate până la 31 decembrie 2018 și a atrage peste 4.000 de beneficiari, Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri propune acoperirea costurilor de participare la târguri și expoziții internaționale, misiuni economice organizate în străinătate, precum și a costurilor aferente studiilor de piață și pe produse, după cum urmează:

– schema de ajutor de minimis intitulată „Participarea operatorilor economici la târguri și expoziții internaționale organizate în străinătate“ are o valoare maximă a bugetului de 113,27 milioane de lei;

– schema de ajutor de minimis intitulată „Organizarea de misiuni economice în străinătate“ are o valoare maximă a bugetului de 4,2 milioane de lei;

– schema de ajutor de minimis intitulată „Realizarea de studii de piață și pe produse“ are o valoare maximă a bugetului de 0,8 milioane de lei.

Pentru anul 2018 au fost deja programate mai multe misiuni economice în străinătate. Astfel, în domeniul industriei alimentare și produselor bio, zece membri APAR sunt așteptați să-și prezinte ofertele în perioada 4-10 mai la Johannesburg, în Africa de Sud. Alți șapte membri APEV vor participa în luna octombrie 2018 la un turneu în Elveția, unde vor prezenta oferta lor de vinuri și băuturi alcoolice. Mai mulți membri UCECOM vor participa la misiunile economice din Franța, de la Paris și Marsilia, între 16 și 23 septembrie, și din China, de la Beijing, Shanghai și Guangzhou între 31.10 și 8.11.

Alexandru GRIGORIEV

Executivul a aprobat, în şedinţa de astăzi, Hotărârea privind acordarea de ajutor financiar organizațiilor de producători şi altor forme asociative pentru comercializare din sectorul fructelor şi legumelor.

Actul normativ creează cadrul legal pentru acordarea de ajutor financiar organizațiilor de producători şi a altor forme asociative pentru comercializare din sectorul fructelor şi legumelor, care se asigură din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), urmare a modificării legislaţiei UE în sectorul fructelor şi legumelor. De asemenea, se reglementează şi atribuţiile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi atribuţiile Agenţiei de Plăţi şi Intervenție pentru Agricultură.

Prin acordarea acestui ajutor financiar se continuă procesul de consolidare a formelor asociative în sectorul fructelor şi legumelor, având în vedere stimularea funcționării organizațiilor de producători. Continuarea acordării sprijinului financiar comunitar aferent programelor operaţionale implementate de organizaţiile de producători asigură obţinerea de producţii continue şi constante, în directă legătură cu exigenţele marilor lanţuri de magazine, precum şi obţinerea unui disponibil de fructe şi legume pentru export.

Pentru a beneficia de ajutor financiar, beneficiarii trebuie să depună şi să aibă aprobat un program operaţional. Programele operaționale au o durată minimă de 3 ani şi maximă de 5 ani.

Ajutorul financiar din partea UE va fi egal cu valoarea contribuțiilor financiare ale membrilor sau ale organizației de producători plătite efectiv, dar limitat la 50% din valoarea reală a cheltuielilor suportate de organizația de producători, conform programului operaţional aprobat.

Sprijinul financiar comunitar este limitat la 4,1% din valoarea producției comercializate (VPC) a fiecărei organizații de producători, pragul putând fi majorat în funcție de anumite criterii. Procentul de 4,1% din VPC poate fi majorat la 4,6% din VPC în cazul organizațiilor de producători şi la 4,7% din VPC în cazul altor forme asociative pentru comercializare, cu condiția ca suma ce depășește 4,1% din VPC să fie destinată măsurilor de prevenire şi gestionare a crizelor.

Organizațiile de producători recunoscute până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri îşi păstrează recunoașterea şi pot beneficia de prevederile acesteia, cu condiția respectării obligațiilor asumate la data recunoașterii.

Organizațiile de producători care au un program operaţional aprobat înainte de data intrării în vigoare a prezentei hotărâri solicită în scris la centrele județene ale APIA, până la data de 1 noiembrie 2017, după caz continuarea/ modificarea/ înlocuirea programului operaţional pentru a beneficia de prevederile hotărârii.

Prevederile se aplică inclusiv programelor operaţionale depuse spre aprobare pentru care nu a fost finalizată procedura de aprobare până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Prin acordarea sprijinului financiar se urmărește creșterea cantitativă şi calitativă a produselor din sectorul fructe şi legume şi creșterea nivelului de valorificare a producției, care împreună pot asigura stabilizarea nivelului prețurilor produselor pe piaţă; asigurarea materiei prime pentru unitățile de procesare; echilibrarea balanței comerciale prin stimularea ofertei de legume-fructe din producția autohtonă.

Totodată, act normativ prevede adoptarea de norme pentru punerea în aplicare a prevederilor acestei hotărâri, care se aproba prin ordin al ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 1078/2008 privind acordarea de sprijin financiar grupurilor de producători recunoscute preliminar şi organizațiilor de producători în sectorul fructe şi legume, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.

Sursa: madr.ro

La data de 14 februarie 2017, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au fost primite 1.388 de solicitări de înscriere în programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu 291 cereri mai multe decât în ziua precedentă.

Acestea provin din 36 de județe, cele mai multe solicitări fiind din Giurgiu, Olt, Dolj, Teleorman, Prahova, Galați, Buzău și Mehedinți.

Reamintim că producătorii agricoli din România sunt susținuți, printr-un program guvernamental, să cultive tomate în spații protejate (sere, solarii), astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producția autohtonă.

În şedinţa Guvernului din 13 aprilie a fost aprobată o hotărâre prin care apicultorii vor primi în cursul anului 2016 sprijin financiar în sumă de 30,204 milioane de lei prin Programul Național Apicol (PNA) pentru perioada 2014-2016, din care 15,102 milioane de lei alocate de la bugetul de stat, iar 15,102 milioane de lei din fonduri europene.

Scopul de bază al Programului este sprijinirea apicultorilor pentru achiziționarea de medicamente, funduri de stupi pentru control sau funduri de stupi antivarooa, de mătci, roiuri pe faguri și/sau familii de albine, precum și pentru decontarea analizelor fizico-chimice care să ateste calitatea mierii. Valoarea totală a sprijinului financiar acordat prin acest program în perioada 2014-2016 este de 44,8 milioane de lei, din care 50% din fonduri europene și 50% din fonduri naționale. În primii doi ani de aplicare, de sprijinul financiar au beneficiat aproximativ 5.500 de apicultori, persoane fizice și juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și familiale.

Actul normativ adoptat facilitează accesul beneficiarilor la această formă de sprijin și extinde programul astfel încât să poată fi decontate mai multe activități. Astfel, se introduce în program decontarea medicamentelor folosite pentru tratarea nosemozei la albine și se elimină realizarea sistemului informativ pentru înregistrarea stupilor, care va fi finanțată din fonduri de la bugetul de stat.

Alte modificări vizează clarificări referitoare la documentele de achiziție a produselor, a medicamentelor sau reglementări ale controalelor la fața locului. Pentru a facilita accesul apicultorilor la această formă de sprijin, se elimină condiția de eligibilitate și documentul justificativ referitor la faptul că tratamentele familiilor de albine cu medicamente trebuie să se desfășoare pe baza unui calendar întocmit anual de apicultor, aprobat și urmărit de reprezentanții formei asociative. Modificarea este propusă de reprezentanții asociațiilor deoarece, conform prospectului medicamentului și în funcție de anotimp, fiecare apicultor își realizează singur calendarul tratamentelor.

Crescătorii de porci din România vor beneficia în perioada următoare de aproximativ 2,3 milioane de euro din sprijinul european de 11,1 milioane de euro acordat României de Comisia Europeană, a anunțat, miercuri, Ministerul Agriculturii.

Actul normativ care parafează acest ajutor se află pe circuitul de avizare interministerială, iar în cel mai scurt timp va ajunge pe masa Guvernului pentru aprobare.

De asemenea, MADR caută soluții și pentru acordarea unui ajutor de minimis în acest sector.

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, s-a întâlnit miercuri cu reprezentanții Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România pentru identificarea unor soluții de susținere a sectorului aflat în dificultate din cauza prețurilor foarte mici la producător.

Șeful MADR a afirmat că este cunoscută situația dificilă cu care se confruntă crescătorii de porci, anunțând sprijinul pe care aceștia îl vor putea primi, respectiv cei 2,3 milioane de euro, dar și faptul că "se caută soluții la nivelul MADR, de exemplu acordarea unui sprijin de minimis".

"În contextul în care criza sectorului cărnii de porc se manifestă la nivelul UE, ministrul Achim Irimescu i-a asigurat că au tot sprijinul din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România și reprezentanții sectorului împreună cu experții tehnici vor avea în perioada următoare consultări cu Ministerul Finanțelor pentru a vedea care ar fi posibilitățile de identificare a altor căi pentru susținerea sectorului", se precizează în comunicatul MADR.

Asociațiile fermierilor din acest sector avertizau la finele lunii ianuarie că prețul de vânzare al porcului în viu a atins cel mai mic nivel din ultimii cinci ani, fiind de aproape două ori mai mic decât prețul de producție al unui kilogram de carne de porc, în timp ce prețul la raft a rămas neschimbat.

"Prețul de vânzare la poarta fermei a atins pragul de 3,5 lei/kg (27 ianuarie n.r.) , în timp ce prețul de producție al unui kilogram de carne de porc este de aproximativ 6 lei/kilogram. Este cel mai mic preț de vânzare al porcului in viu din ultimii cinci ani, în timp ce prețul la raft al cărnii de porc a rămas neschimbat. Dacă facem comparație cu Franța, prețul unui kilogram de carne de porc astăzi la poarta fermierului francez este echivalentul a aproximativ 6 lei. În plus, Franța poate vinde porc viu către alte state membre, pe când România nu are acest drept", se preciza într-un comunicat al Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România (ACEBOPR).

Potrivit sursei citate, vânzarea porcilor vii din ferme a devenit o mare problemă mai ales în contextul ultimelor 60 de zile, când piața a fost efectiv invadată de carne provenită din Polonia, Ungaria și Germania.

Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România solicita repoziționarea marilor retaileri față de prețul foarte mic al porcului la poarta fermei și monitorizarea urgentă de către Autoritatea de Concurență a situației prezentate, care aduce atingere fermierului și consumatorului român.

AGERPRES

Termenul limită pentru depunerea cererilor de sprijin pe suprafaţă, fără penalizări, este data de 15 mai 2013, a anuţat, joi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat remis joi AGERPRES.

Pentru cererile depuse după această dată se aplică, la suma totală de plată, o penalizare de 1% pentru fiecare zi lucrătoare întârziere. După data de 10 iunie 2013, cererea de sprijin nu mai este admisă la calcul.

În perioada 1 martie - 7 mai 2013, au fost depuse, în cadrul campaniei de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă în anul 2013 un număr de 815.678 de cereri de plată, pentru o suprafaţă de aproximativ cinci milioane de hectare.

APIA invită fermierii care nu au mai beneficiat de această schemă de sprijin să depună cerere la centrul judeţean sau local la care sunt arondaţi, iar actualii fermieri beneficiari să depună cerere conform programării afişate la centrele APIA.

Beneficiarii măsurilor de sprijin pe suprafaţă sunt persoanele fizice şi/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plată, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune etc. Dacă proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafaţa respectivă va fi acordat celui care lucrează terenul.

APIA precizează că sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin un hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare. De asemenea, solicitantul sprijinului pe suprafaţă trebuie să respecte Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR) pe toată suprafaţa fermei.

Fondurile europene şi naţionale se acordă în 2013 pe schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS) şi prin plăţile naţionale directe complementare (PNDC), respectiv pentru culturile în teren arabil, in pentru fibră, cânepă pentru fibră, tutun, hamei şi sfeclă de zahăr. De asemenea, se acordă un sprijin separat pentru zahăr şi unul pentru orezul cultivat în zonele defavorizate altele decât zona montană.

Schemele şi măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Pachetul financiar prevăzut pentru pentru plăţile pe suprafaţă se ridică la 1,264 miliarde de euro, în 2013, în creştere faţă de anul trecut cu peste 21% când a totalizat 1,043 miliarde de euro. Cuantumul plăţilor directe unice pe suprafaţă va fi de 145,07 euro pe hectar, cu 25,41 euro mai mult decât alocarea anului 2012 de 119,66 euro/ha. Cu toate acestea, în anul de campanie 2012, a fost aplicat un coeficient de reducere liniară de 0,9011, datorită creşterii suprafeţelor solicitate la plată peste nivelul negociat cu UE, fermierii primind astfel 107,82 euro/hectar.

Cererile depuse la APIA în campania 2012 au totalizat 1,21 milioane, acestea vizând o suprafaţă de 9,27 de milioane de hectare. AGERPRES

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti