reclama youtube lumeasatuluitv
update 14 Nov 2019

Marin Dracea, precursor al silviculturii și agriculturii ecologice

Miercuri, 14 octombrie s-au împlinit 130 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanți silvicultori români din istoria modernă a țării – Marin Dracea. În acest sens, Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA a organizat un simpozion în onoarea celui care a fost denumit „cel mai mare silvicultor român“. De-a lungul vieții sale Dracea a militat constant pentru oprirea defrișărilor de pădure „sub orice formă s-ar desfășura aceasta“, dar și pentru „păstrarea unui echilibru, de neprețuit între câmp și pădure“.
 
Tot Marin Dracea remarca, cu mult timp înaintea apariției organizațiilor ecologiste, în anii 70, spunea că „shimbările climatice, restrângerea pădurilor, degradarea solurilor, dar și micșorarea rezervelor de apă fac viitorul incert“. De aceea, despre profesorul Dracea comunitatea ștințifică spune că a fost un adevărat precursor al silviculturii și agriculturii pe baze ecologice. „Cei care lucrează cu forțele naturii știu că, o dată echilibrul rupt, cu greu se mai poate restabili“, afirma Marin Dracea în anii 40 ai secolului trecut. La simpozionul organizat de Romsilva au participat numeroase personalități ale vieții silvice românești, printre care directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu, dar și Cristian Hera, vicepreședinte al Academiei Române și academicianul Victor Giurgiu președintele secției de Silvicultură a ASAS.
  • Publicat în Social

Noi măsuri de control în domeniul comercializării lemnului

Executivul a aprobat recent o Hotărâre prin care se completează legislația națională cu unele prevederi privind regimul de control și sancționator aplicat operatorilor economici care introduc pentru prima data pe piață lemn și produse din lemn, obligație pe care o au statele membre conform Regulamentului 995/2010 al Parlamentului European.

Practic, prin actul normativ adoptat de Guvern se introduc în legislația națională  prevederi privind controlul comercializării sortimentelor de lemn și produse din lemn corespunzătoare codurilor care intră în competență Gărzii Naționale de Mediu, și care, în prezent, nu intră sub incidență Codului Silvic și Legii contravențiilor silvice nr. 171/2010.

Anotimpul bilanţurilor. La Romsilva, iarna se numără pădurile

Dacă de mii de ani codrul e frate cu românul, încă de la înfiinţare, din anul 1991, Romsilva a încercat să devină adevăratul „frate“ al codrului. Numai că, de-a lungul ultimului sfert de veac, legi diletante au facilitat jefuirea „ca-n codru“ a pădurilor, cu toate semnalele de alarmă trase de Regia Naţională a Pădurilor. Însă, în anul care s-a încheiat Romsilva s-a organizat mai bine ca oricând, hotărâtă să protejeze „aurul verde“ al României, operând modificări radicale, în special la nivelul managementului administrativ.

Ca urmare a prevederilor OUG nr. 109/2011, privind guvernarea corporativă, anul 2014 poate fi catalogat, în istoria Regiei Naţionale a Pădurilor, drept un an al modificărilor radicale, în special la nivelul managementului administrativ. În virtutea acestui act normativ, începând cu luna ianuarie 2014, Romsilva are un nou Consiliu de Administraţie, format din 7 membri, cu un Plan de administrare pentru perioada 2014-2017, un director general selectat după procedura legală şi numit de către Consiliul de Administraţie, pentru o perioadă de patru ani, şi, totodată, un Plan de Management al directorului general, pe perioada 2014-2017, aprobat de către Consiliul de Administraţie al RNP-Romsilva. În ciuda dificultăţilor întâmpinate datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile, dar şi a altor factori perturbatori, care n-au ţinut de managementul regiei, bilanţul de activitate pe anul 2014 al RNP-Romsilva se prezintă mai mult decât mulţumitor. Astfel, la o cifră de afaceri de 1.255.000 mii lei pe program, s-au realizat 1.440.000 mii lei, în timp ce profitul brut, care fusese programat la 101.206 mii lei, s-a ridicat până la cifra de 130.000 mii lei, adică 30% profit. În ceea ce priveşte masa lemnoasă recoltată a fost uşor sub estimări, fiind luat în calcul un volum de 9.600 mii mc, dar realizându-se numai 9.107 mii mc. Depăşiri au fost şi la lucrările de îngrijire în arborete tinere (96.048 ha) şi la regenerarea pădurilor (regenerări naturale 10.300 ha şi împăduriri 6.025 ha). Şi la fructele de pădure, ciupercile comestibile şi plantele medicinale colectate realizările au fost peste cifrele estimate iniţial. Asta arată că, în condiţiile unui an marcat de profunde schimbări, conducerile unităţilor teritoriale ale regiei au reuşit să mobilizeze resursa umană la nivelul acestora, pentru realizarea indicatorilor şi chiar pentru depăşirea semnificativă a multora dintre aceştia.

Romsilva apără pădurea de… uscături

În ultimii 2 ani, Romsilva a făcut eforturi susţinute în apărarea integrităţii pădurilor proprietate publică a statului. Un tablou general al retrocedărilor de terenuri forestiere din 1 decembrie 2014 arată astfel: suprafaţa de fond forestier validată pentru retrocedare – 3.341.505 ha; suprafaţa de fond forestier pusă în posesie – 3.177.846 ha şi suprafaţa de fond forestier ce mai face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate – 472.517 ha. Din această ultimă suprafaţă: validată prin hotărâri ale comisiilor judeţene de fond funciar, necontestate în instanţă şi nepuse în aplicare – 36.884 ha; validată prin hotărâri ale comisiilor judeţene de fond funciar şi contestate în instanţă – 64.625 ha; restituită prin sentinţe judecătoreşti şi nepuse în aplicare – 130.645 ha; aflate pe rolul instanţelor de judecată – 240.363 ha. În proprietatea publică a statului, graţie cazurilor soluţionate prin hotărâri judecătoreşti definitive, au rămas 269.656 ha dintre terenurile forestiere solicitate. Pe de altă parte, cazurile a căror soluţionare este în curs prin acţiuni în justiţie, aflate în diverse faze procesuale, totalizează 201.673 ha de terenuri forestiere. Există, însă, şi cazuri în care a fost reconstituit dreptul la proprietate cu încălcarea legislaţiei în materie de fond funciar şi care pot fi readuse în proprietatea publică a statului, cu o valoare totală de 15.006 ha. Referitor la forme asociative de proprietate, în care statul a fost coproprietar, suprafaţa este de cca 25.000 ha de teren forestier. Terenurile forestiere deţinute de formele asociative, de felul celor menţionate mai sus, au fost retrocedate unor entităţi înfiinţate după anul 2000, fără ca statul român să fie cooptat ca membru cu drepturi depline. Numai în două cazuri, ca urmare a demersurilor unităţilor din structura Romsilva, statul a devenit membru în forme asociative: în Composesoratul Cisla Borşa – judeţul Maramureş şi în Obştea Moşnenilor Câmpulungeni „Negru Vodă“ – judeţul Argeş.

Băiet fiind, păduri cutreieram...

Pentru o bună informare a societăţii civile Romsilva face câteva clarificări. Astfel, în fundamentarea necesităţii de a se realiza „institutio in integrum“ s-a acreditat ideea falsă că statul deţinea în 1948 cca 1,8 milioane ha de pădure. În realitate, în 1949 (şi nu în 1948), statul deţinea pe lângă aceste suprafeţe încă cca 1 milion hectare. O parte din acestea provenea din pădurile ce au aparţinut Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, Eforiei Spitalelor Civile, Eforiei Spitalului Sf. Spiridon, Casei Şcoalelor etc. desfiinţate prin acte normative anterioare momentului deposedării foştilor proprietari. O altă parte provenea din pădurile ce au aparţinut unor societăţi comerciale (societăţi anonime, bănci) ce nu fac obiectul retrocedării, în conformitate cu prevederile legislaţiei speciale în materie. Iar altele proveneau din pădurile pierdute în favoarea statului prin sentinţe definitive (de exemplu ipoteci), din pădurile naţionalizate, cu plata de despăgubiri, prin aplicarea Reformei agrare din 1921 sau prin alte reglementări legale (optanţii maghiari) sau mai proveneau din bunurile confiscate criminalilor de război, condamnaţi definitiv de instanţe de judecată. Demn de menţionat este însă şi faptul că dezastrul pădurilor României „descoperit“ de Curtea de Conturi a fost documentat pe baza informaţiilor furnizate de RNP-Romsilva, cu ocazia acţiunii de control desfăşurată în anul 2012.

Paul Rogojinaru

Cum rămânem fără păduri? Infracţiunea comisă fără martori rămâne nepedepsită

Era o vorbă: „România – frumoasă ţară, păcat că e locuită“. O vorbă aruncată de străini şi care jigneşte orgoliul multor români. Şi totuşi, ştim bine că singuri ne aruncăm în derâdere pentru că de multe ori deciziile se iau fără cap şi, aşa cum spune înţelepciunea populară, „acolo unde nu-i cap, vai de picioare“. În cazul nostru, vai de talpa ţării, de oamenii mulţi care sunt nevoiţi să trăiască după reguli negândite, asistând uneori neputincioşi la distrugerea şi dispariţia aurului verde – pădurile.

Trecând prin mijlocul ţării, ne-am abătut pe la Direcţia Silvică Braşov pentru a schimba câteva vorbe cu directorul acestei instituţii, ing. Dan Runceanu. Am ţinut în mod deosebit să purtăm discuţia noastră în natură, pentru că zona este absolut mirifică. Ne-am minunat de peisaj încă de la oprirea motorului maşinii, pentru că ne aflam pe un platou, chiar între Munţii Bucegi şi Piatra Craiului. Ambele masive sunt încă îmbrăcate în frumoase păduri administrate atât de Regia Naţională a Pădurii, cât şi de ocoale silvice private, acolo unde terenurile aparţineau primăriilor sau composesoratelor.

Ne întrebăm cât timp ne vom mai bucura de imaginea atât de optimistă a verdelui pădurilor pentru că, în urma retrocedărilor, aici, la Braşov, din 185.000 ha RNP administrează azi doar 22.000 de ha, restul intrând în grija ocoalelor publice locale, ale primăriilor. „N-ar fi aceasta problema cea mai mare, pentru că în aceste unităţi lucrează colegi care provin tot din Direcţia Silvică, şi nici legislaţia, pentru că ea există şi se aplică, dar uneori este greu să demonstrezi în justiţie o infracţiune“, a declarat Dan Runceanu.

Afirmaţiile domniei sale au stârnit şi mai mult interes discuţiei noastre şi, firesc, am cerut lămuriri. „Vă dau un exemplu. Sunt situaţii în care noi pierdem în justiţie, deşi există procese verbale de infracţiune sau de contravenţie, pentru că nu am avut martor. Or, de unde să ai martor în vârful muntelui?“

Bună întrebare! Dar mă întreb şi eu, la rându-mi: oare aceasta este legislaţia cu care vrem să stopăm defrişarea abuzivă, furtul şi degradarea zonelor muntoase? „Se pare că nu este suficient că pădurarul descoperă infracţiunea în patrularea lui, trebuie să aibă un martor“, ne lămureşte directorul DS Braşov.

Se tot vorbeşte de programe de împădurire care să ne aducă mai aproape de media europeană, însă întregul proces propus de autorităţi cu greu se materializează în teren.

„Există dorinţa de a prelua anumite suprafeţe limitrofe pădurii, terenuri aflate sub pericolul eroziunii, de la persoane fizice sau primării, pentru a fi împădurite, pentru că suntem încă sub media europeană, dar este greu să convingi proprietarul să le împădurească, chiar şi în condiţiile în care noi îi asigurăm materialul săditor şi asistenţa necesară. Poate ar fi mai uşor dacă ar exista o anumită facilitate, o scutire de impozit sau o altă modalitate prin care omul să fie tentat să împădurească“, mărturiseşte Dan Runceanu.

Aşa stând lucrurile, te gândeşti cine o fi mai „catâr“: proprietarul care nu înţelege importanţa pădurii sau autorităţile care nu ştiu sau nu vor să se impună pentru a rezolva problema dispariţiei pădurilor despre care scriem de atâţia ani?

Patricia Alexandra POP

Vorba prof. Marin Drăcea: „Ne lipseşte conştiinţa forestieră“

Interviu cu Ion Machedon, responsabil relaţii publice Regia Naţională a Pădurilor

– Domnule doctor, ne vedem nu doar la Regie şi nu numai la simpozioane, şedinţe, conferinţe de presă ci şi, iată, la pădure. Cu ceva vreme în urmă a avut loc o întâlnire a silvicultorilor, ocazionată de Ziua Silvicultorului, ediţia a 24-a. Aţi început imediat după 1989. Cine a fost iniţiatorul?

– Iniţiatorii acestei sărbători a celor care poartă haina verde şi slujesc cu devotament şi credinţă pădurea românească au fost sindicatele din silvicultură, proaspăt constituite atunci. Ţinând cont şi de perioadele în care suntem mai prinşi cu activităţi în sector, s-a stabilit ca această sărbătoare să se ţină în fiecare an în a doua sâmbătă a lunii iunie. Anul acesta, cum spuneaţi, a fost a 24-a ediţie, iar la anul vom avea ediţie jubiliară – 25 de ani. Aceasta va avea o semnificaţie aparte şi, cu siguranţă, se va vorbi şi de istoria acestei zile a breslei silvicultorilor din România.

– Şi nu numai despre aceasta. Cred că se va discuta şi despre ce s-a întâmplat şi se întâmplă cu pădurea şi ce ar trebui făcut pentru menţinerea, protecţia, dezvoltarea şi susţinerea ei.

– Categoric va fi nevoie de un bilanţ ca pentru un jubileu, pentru că 25 de ani înseamnă ceva, chiar dacă raportăm această perioadă la ciclul pădurii, care este de 100 şi mai bine de ani.

– Ne aflăm acum în mijlocul naturii, al pădurii, mai exact. Respirăm un aer curat şi cât de important şi de benefic este pentru omenire să avem pădure, care ne dă acest aer ozonat şi care reglează mediul în care existăm!

– Aşa este. Se vorbeşte mult de funcţia economică a pădurii – poate şi din necesităţi stringente de ordin economic – şi mai puţin de cea de protecţie. Mă refer acum, efectiv, la protecţia mediului, iar, prin clasificarea ştiinţifică făcută de specialişti, aceasta implică cinci aspecte: protecţie a apelor, a solurilor şi a terenurilor,  protecţia psihicului (prin funcţia de recreere) şi, nu în ultimul rând, funcţia de rezervaţie ştiinţifică şi de conser­vare a genofondului forestier naţional (rezervaţiile, parcurile naturale etc.). Aşadar, este vorba de o multitudine de funcţii de protecţie şi este important să conştientizăm că, pe măsură ce se dezvoltă populaţia, mai ales cea urbană, dar şi industrializarea în ansamblu, cu toate componentele sale, aceste funcţii de protecţie ale pădurii trec din ce în ce mai mult pe primul plan.

– Este foarte important ceea ce spuneţi şi minunat ar fi ca toată lumea să conştientizeze şi să res­pecte aceste cinci funcţii la care făceaţi referire. Şi este iarăşi foarte important ca orice proprietar de teren, mai cu seamă cel de fond forestier, să respecte cu sfinţenie fiecare copac.

– Aveţi dreptate, însă conştientizarea pleacă de la câteva coordonate care sunt esenţiale. Eu sper ca în timp scurt ele să devină o realitate şi să se afle pe tapetul guvernanţilor, politicienilor şi, nu în ultimul rând, al administraţiei silvice. Este vorba, în primul rând, de crearea acelui cadru legislativ, absolut necesar şi eu sper ca noul Cod silvic să aibă în componentele sale o amprentă mai viguroasă decât până acum în legătură cu aceste funcţii de protecţie a pădurii.

După aceea, educarea tinerei generaţii. În acest domeniu RNP are câteva obiective distincte în strategia pe termen mediu pe care a adoptat-o. Atât în ceea ce priveşte cuprinderea elevilor şi studenţilor în acţiuni practice, dar şi în manifestări cu caracter educativ în legătură cu rolul şi importanţa pădurii, pentru formarea acelei conştiinţe forestiere de care marele nostru profesor Marin Drăcea vorbea încă de acum mulţi ani în urmă. Din păcate, a rămas un deziderat.

Apoi este vorba de capacitarea ONG-urilor de profil, care nu sunt puţine la număr. Directorul general al RNP, de la începutul mandatului său, tot face apel în această direcţie şi cred că într-un timp scurt vom asista şi la o revigorare a acestor ONG-uri şi la o strângere mult mai puternică a relaţiilor cu administraţia silvică.

– Sunteţi vechi lucrător în domeniu şi aş vrea să vă întreb: în perioada de după 1990 şi până acum – în timp, pe parcursul anilor, în temeiul legilor fondului funciar şi al altor acte normative – au fost retrocedate pădurile din reţeaua de stat în sistem privat. Ca silvicultor, ştiind că trec dintr-un patrimoniu în altul, neavând (cel puţin la începutul perioadei) siguranţa că vor fi bine administrate, aţi avut o strângere de inimă? Plecau dintr-o zonă sigură în una mai puţin sigură. Ştiu, e o întrebare delicată.

– Mă bucur să continuăm discuţia în aceeaşi zonă de sinceritate şi cred că nu ar servi nimănui ca, în legătură cu această întrebare, răspunsul meu să fie incomplet sau ocolitor. E firesc să fi avut strângere de inimă, mai ales pentru generaţia mea, care a prins şi perioada de dinainte de ’90. Noi aveam obligaţia, pădurile toate fiind ale statului, să avem grijă de ele. În momentul retrocedării, prin natura profesiei, mai ales când am văzut că ce se retroceda în foarte scurt timp dispărea, a fost multă strângere de inimă la mulţi silvicultori. Dar, printr-un efort, nu uşor, am conştientizat faptul că, cel puţin sub aspect principial, nu contează cine este proprietarul pădurii, ci cum este administrată şi gospodărită. Acum suntem vecini, în virtutea a tot ceea ce s-a retrocedat (mai mult de jumătate din suprafaţa forestieră a ţării), cu foarte mulţi proprietari, persoane fizice sau juridice. Vreau să vă spun că riscăm să cădem, la un moment dat, într-o altă extremă, văzând că sunt atâtea atacuri la adresa personalului silvic şi atâta confuzie. Ce se întâmplă negativ tot Romsilva este de vină, există pericolul ca personalul silvic al Romsilva să intre într-o anumită stare de nepăsare faţă de ceea ce se întâmplă în pădurile private. Cu alte cuvinte, personalul silvic să abandoneze misiunea profesiei, şi anume aceea de a lua atitudine faţă de tot ce se întâmplă cu pădurea. Oricare ar fi proprietarul ei.

– Dar există deja în zona privată ocoale silvice private. Nu este responsabilitatea lor?

– Ba da, dar eu mă refeream la acele suprafeţe care nu sunt încă administrate. La acei proprietari care nu au răspuns prevederilor legii. Pentru că şi asta este o problemă – modul în care proprietarii înţeleg să respecte prevederile legislaţiei silvice şi care se ridică la mult peste 500 ha la nivelul ţării.

– În noul Cod silvic, pe care îl aşteptăm cu toţii, dorindu-ne să avem o pădure sănătoasă, sunt prevederi speciale privind modul de organizare şi administrare a pădurilor din sectorul privat?

– În legătură şi cu subiectul din întrebarea anterioară, vreau să vă spun că şi actualul Cod Silvic are prevederi suficient de acoperitoare. Noul Cod Silvic va veni, în mod cert, cu prevederi suplimentare celor existente. La noi problema este alta. Nu numai referitor la silvicultură, ci la respectarea legislaţiei în general. Nu s-a creat acea mentalitate a respectului şi a fricii chiar faţă de lege, ceea ce există la ora actuală în statele Uniunii Europene. Acest lucru se poate realiza prin componenta educativă, dar şi prin partea coercitivă, pentru că instrumentele de control ale statului nu întotdeauna îşi fac datoria. La ora actuală sunt insuficient dimensionate şi ajungem la partea cea mai dureroasă în momentul de faţă: felul cum sunt instrumentate în instanţă cele mai multe dintre sesizările personalului silvic ori ale poliţiei. Aceştia constată actele ilegale, le instrumentează până în instanţă iar aici, din nefericire, se găsesc soluţii în favoarea celor care sunt certaţi cu legea.

– Aşa este, din păcate. Sperăm ca lucrurile să se aşeze pe adevăratul lor făgaş, pădurea să fie respectată de noi toţi şi să plantăm fiecare măcar câte un pom pe an.

Ion BANU

Învăţăm să aducem plusvaloare lemnului

Interviu cu Nicolae Ţucundel, preşedintele Asociaţiei Forestierilor din România

– Frumos că există o asemenea asociaţie! V-am văzut zilele trecute participant la o întâlnire a silvicultorilor, mi se pare că era a 24-a ediţie a Zilei silvicultorului. Acolo aţi transmis un mesaj foarte interesant. V-aş ruga să-l repetaţi.

– În primul rând vreau să vă spun că această Asociaţie a Forestierilor a fost înfiinţată în 1994. Iată că şi noi aniversăm 20 de ani. Corpul silvic din România cuprinde o mare familie. Sunt aici cei care fac gospodărirea pădurii, administrarea ei şi apoi o pregătesc pentru a fi valorificată.

– Adică o exploatează şi o trimit spre procesare?

– Nu, la exploatare venim noi, cei care facem parte din această asociaţie a celor care fac exploatare şi a prelucrării primare a lemnului. Pentru că pădurea este, totuşi, un element biologic şi asta trebuie să înţelegem cu toţii. Un element biologic, cu o anumită durată de viaţă, ce trebuie reînnoit. Vine sorocul, la un moment dat, ca cea care şi-a îndeplinit misiunea să iasă din scenă, să fie valorificată ca bunuri de larg consum şi de folosinţă îndelungată, lemnul fiind la baza multor elemente care ne înconjoară şi fac viaţa noastră mai plăcută. Urmează apoi o nouă generaţie.

Mesajul meu, la care făceaţi referire, a avut o temă exprimată într-un cuvânt: colaborare. Noi, cu toţii, cei care suntem în acest domeniu forestier, avem în faţă, la acest moment, foarte multe provocări. Legate de legislaţie, de o nouă modalitate de administrare a pădurilor, de o creştere a competitivităţii noastre economice.

– Dar spuneaţi ceva şi despre a proceda de aşa manieră încât să aducem plusvaloare în România. Ce anume trebuie făcut pentru asta? Pentru că ştim ce se întâmplă: se exploatează (uneori iraţional) şi, din păcate, nu se prelucrează în România, astfel plusvaloarea se regăseşte în alte ţări.

– Adevărat, pentru că această resursă excepţională care este lemnul poate fi mult mai bine valorificată. Aceasta înseamnă să facem o prelucrare mai „adâncă“, cum spunem în limbaj popular, a ceea ce înseamnă acest lemn. Şi o putem face pe tot lanţul, de la prelucrare primară până la mobilă.

Toţi aceşti agenţi economici cuprinşi în acest lanţ, fiecare pe bucăţica lui, pot aduce un plus de valoare lemnului, astfel încât să urcăm încă de la ceea ce avem acum – cca 285 euro/mc, acela care stă în pădure, pe picior. Văzând tot ceea ce creează cei care exploatează, cei care-l prelucrează primar şi mobila, realizăm undeva la 285 euro/mc.

Resursele însă ne arată, şi chiar comparativ cu ceea ce este în lume, că am putea încă să urcăm cel puţin 100 euro/mc, deci încă 30-40 de procente prin această prelucrare mai adâncă.

– Membrii asociaţiei pe care o reprezentaţi cu ce se ocupă şi cât de mult contribuie la a aduce plus valoare lemnului?

– Am să vă dau câteva exemple concrete. Cei care fac cherestea de răşinoase. Nu o mai vindem aşa, la mc, pe diverse dimensiuni, ci o prelucrăm pe ceea ce are nevoie consumatorul. Vrem să facem un acoperiş, o şarpantă, furnizăm clientului acea şarpantă chiar cu lemn rindeluit, finisat, doar să pună acoperişul şi în câteva zile să fie gata şi să rămână şi aparent, pentru că dă acea ima­gine rustică de căldură, de natural. Sau trepte de scări. De ce să fac în casă atâta beton, să folosesc un material energofag, când pot să vin cu un produs pe care natura l-a creat în timp?

– Intraţi un pic în contradicţie cu natura şi cu echilibrul natural, în ceea ce priveşte menţinerea unei suprafeţe şi a unei păduri bine încheiate, ca suprafaţă vorbesc, la nivel naţional.

– Deloc.

– Nu întâmplător spun asta. Pentru că, ştiţi, s-a exploatat pădure, şi se spune că mult. Sigur că ea trebuie să fie şi regenerată (şi avut grijă să fie regenerată natural), aici trebuie umblat şi, probabil, asociaţia dvs., împreună cu cei care administrează pădurile, trebuie să facă mai mult.

– Copacul este un element biologic, natural, care are un ciclu de viaţă. Când ciclul s-a încheiat el trebuie preluat şi transformat în bunuri folositoare omului. Eu compar copacul, care are un ciclu de viaţă de o sută şi ceva de ani, cu omul, cu ciclul de viaţă de 75-80 de ani.

– Bun, dar atunci trebuie făcută exploatarea într-un asemenea ritm încât să menţinem acel echilibru la care eu mă refeream.

– Aici poate fi o problemă, deoarece poate nu se respectă peste tot un regim silvic. Noi vorbim de un regim silvic şi vorbim de nişte reguli precise, spuse foarte clar în amenajamentul silvic, acesta fiind ca şi Noul Testament, este cartea de căpă­tâi a fondului forestier. Aici se spune clar ce ai de făcut, la fiecare 10 ani se reînnoieşte şi, în funcţie de ce se întâmplă în natură, face o îmbunătăţire a acestui proiect pe termen lung care înseamnă dezvoltarea durabilă a pădurilor şi valorificarea produsului.

– Dar vedeţi că acest amenajament silvic, acest regim de exploatare nu se respectă întotdeauna. Pe mine, ca om care admir pur şi simplu natura, nu o exploatez, nu o gospodăresc, parcă mă doare când văd că există totuşi un dezechilibru între ceea ce se face şi ce ar trebui făcut de fapt. Încă sunt lucruri care nu funcţionează, nu se respectă regimul silvic.

– Nu putem spune că nu se respectă, ci că nu se respectă în totalitate. Instituţiile abilitate ale statului trebuie să funcţioneze, pentru că legi avem, reguli avem, totul este reglementat (chiar dacă mai umblăm la Codul Silvic, e necesar din când în când) însă, cum spuneam, instituţiile trebuie să funcţioneze. Ca în toate domeniile (şi e păcat că este aşa), unii oameni cred că lucrurile se pot întâmpla după voia lor, nu după voia legii. Aici este conflictul.

– Corect, la asta mă refeream eu şi mă bucur că gândiţi aşa – sunteţi, practic, procesatori de material lemnos – deşi interesul economic al asociaţiei ar fi să proceseze cât mai mult, astfel câştigând mai mult.

– Interesul nostru este să fie ordine.

– Şi să aveţi tot timpul ce exploata raţional şi apoi valorifica.

– Şi nu numai noi, ci şi copiii noştri pentru că avem ani mulţi în spate de meserie în pădure, îi ştim şi secretele şi viaţa şi nu putem gândi decât aşa: am găsit pădurea aici, aici o lăsăm. Cum vă spuneam, ciclul nostru de viaţă este de 75-80 de ani, al pădurii este de 100-120 de ani. Ne naştem cu pădurea lângă noi, o părăsim şi ea încă mai este acolo. Are şi ea apoi, după ce şi-a îndeplinit menirea de protecţie a mediului, şi nu numai, scopul final – valorificarea. Nu o lăsăm să putrezească, aşa cum nu lăsăm toamna în câmp cartoful, porumbul sau sfecla.

Ion BANU

Atacul gândacilor de scoarţă creează alertă în rândul silvicultorilor suceveni

În judeţul Suceava seceta şi căldurile excesive din ultimii ani, mai accentuate din toamna anului 2011, au generat un deficit hidric în sol care a dus la dezechilibre mari în activitatea fiziologică a arborilor, acţionând ca factor vătămător abiotic primar în special asupra arboretelor de molid. Deficitul de apă din sol a determinat un stres hidric intens al acestora, afectând capacitatea arborilor de a se apăra împotriva dăunătorilor. Deşi considerată o specie non agresivă, până în anul 2012 fiind una de faună (numărul populaţiilor era foarte redus), gândacul de scoarţă Ips duplicatus este autorul principal al apariţiei unor focare pure sau cu o participare redusă a celorlalte specii de ipide cunoscute şi studiate de către specialişti (Ips typographus, Ips amitinus, Pityogenes chalcographus).

Seceta amplifică fenomenul

Conform specialiştilor, principalul mecanism de apărare împotriva atacului de gândaci de scoarţă îl constituie producţia şi secreţia de răşină. „Este cunoscut faptul că arborii care au un conţinut mare de răşină în scoarţă rezistă la atacul gândacilor, în timp ce arborii care au un conţinut redus de răşină sunt uşor colonizaţi de aceştia. Aşa se explică faptul că, după perioade de secetă prelungită, atacurile de gândaci de scoarţă au căpătat o amploare deosebită. Pe fondul debilitării arborilor, dăunătorii biotici, în principal gândacii de scoarţă, au produs atacuri la arborii de molid verzi pe picior cu o virulenţă deosebită“, a spus Cezar Tulbure, şef birou pază şi protecţie a pădurilor din cadrul Direcţiei Silvice Suceava.

Gândacii de scoarţă aparţinând familiei ipidelor sunt insecte care se dezvoltă, în mod obişnuit, pe arbori doborâţi sau rupţi de vânt, arbori afectaţi de foc sau insolaţii, arbori grav debilitaţi de secetă sau poluare sau pe resturi de arbori (tulpini, ramuri, cioate, rădăcini) care nu au capacitate de apărare. Ipidele trăiesc în cea mai mare parte a timpului sub scoarţa arborilor, hrănindu-se cu floem (partea internă a scoarţei) şi părăsesc acest loc doar pentru a căuta noi surse de hrană.

În raza judeţului Suceava au fost afectate în special arboretele de molid create în afara arealului natural, cu vârste de 40-50 ani, din culturile speciale de celuloză, de pe raza ocoalelor silvice Dolhasca, Fălticeni, Pătrăuţi, Adâncata, dar şi în arboretele de molid din zona premontană şi montană, în special în ocoalele silvice Solca, Gura Humorului, Marginea.

Biologia dăunătorului, o necunoscută

„Este necesar să facem precizarea că datele referitoare la acest dăunător Ips duplicatus sunt sumare, în prezent efectuându-se de către specialişti în protecţia pădurilor analize privind biologia acestui gândac, ciclurile de dezvoltare etc. Pentru a preveni extinderea focarelor şi a împiedica înmulţirea gândacilor, Direcţia Silvică Suceava a luat şi ia în continuare toate măsurile necesare, printre care depistarea şi semnalarea arborilor infestaţi de ipide, atât pe picior cât şi doborâţi sau rupţi de vânt, emiterea delegaţiilor pentru punerea în valoare a acestora, autorizarea partizilor constituite din arbori infestaţi, efectuarea lucrărilor de protecţie a pădurilor (instalarea curselor feromonale, precum şi cojirea şi evacuarea din pădure în regim de urgenţă a arborilor infestaţi de ipide)“, a mai spus Cezar Tulbure.

Toate aceste măsuri s-au efectuat sub o atentă supraveghere a specialiştilor în protecţia pădurilor, iar atât în cursul anului trecut cât şi în acest an Direcţia Silvică Suceava a efectuat instructaje cu şefii ocoalelor silvice şi cu responsabilii cu paza şi protecţia pădurilor de la aceste subunităţi, la care au participat şi specialişti cercetători din cadrul ICAS şi Facultatea de Silvicultură Suceava, care au prezentat aspecte legate de biologia gândacilor de scoarţă şi implicaţiile lor practice, precum şi gestionarea atacurilor de ipide în arboretele de molid.

„Situaţia este monitorizată permanent şi încercăm să depistăm din timp locurile unde acest gândac de scoarţă atacă arborii. Orice întârziere poate însemna zeci de hectare în plus afectate, iar nimeni nu doreşte acest lucru“, a precizat reprezentantul Direcţiei Silvice Suceava.

Silviu Buculei

Silvicultorii români „şefi“ peste cei europeni

Silvicultorii, reprezentanţi ai societăţii civile din sectorul silvic din România, au fost aleşi recent să coordoneze activitatea Consiliului Forestierilor Europeni (CEF) şi a Grupului de Consultanţă al Experţilor Forestieri din Europa (GCEFE).

Practic, este o recunoaştere a profesionalismului şi managementului forestier durabil, aplicat de generaţii de silvicultorii români, înainte ca această formă de management să fie preluată şi de alte ţări. Ei au creat păduri de excepţie şi au adus prestigiul corpului silvic din România. Astfel au ajuns să fie preţuiţi de cei care sunt interesaţi de masa lemnoasă, serviciile de vânătoare sau silvoturism, produsele accesorii ale pădurilor şi de funcţiile acestora, a afirmat Marian Stoicescu, preşedintele Federaţiei pentru Apărarea Pădurilor (FAP) şi preşedintele GCEFE, în cadrul unei recente conferinţe de presă.

România, a şaptea putere forestieră

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Traian Dobre

Cu sprijinul autorităţilor centrale continuă distrugerea pădurilor

Bogăţia verde rămâne fără pază, iar proprietarii pădurilor private nici nu ştiu ce îi aşteaptă. Conform noului ordin (nr. 904/2010) emis de Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin care vor fi desfiinţate ocoalele silvice aferente pădurilor particulare, se dă oficial şi legal undă verde tăierilor abuzive şi necontrolate. Se permite astfel continuarea jafului în pădurile seculare ale României, deşi plătim bani grei din bugetul de Stat pentru menţinerea pe posturi a funcţionarilor acestui minister.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Traian Dobre
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 20, 16-31 OCTOMBRIE 2012

Abonează-te la acest feed RSS