reclama youtube lumeasatuluitv

Semnificațiile și tradițiile lui Făurar

Februarie este cea mai scurtă lună din an, iar denumirea populară provine de la meșterii făurari care ascuțeau și pregăteau uneltele pentru muncile agricole. Tot în această perioadă se formau poduri de gheață peste ape, fără cuie și fier. E semn de primăvară, noaptea-i rece, ziua-i tot mai cald, iar bufnițele și pițigoii revin la viață. De îngheață și bate vântul, anul va fi mănos și vara secetoasă; dacă apa curgătoare e caldă, e semn că vin geruri năprasnice; de plouă și tună, în vară se anunță grindină și furtuni. Încă de la începutul lunii, gospodarii presară gunoi în livezi, fac curățenie pe lângă casă, pregătesc altoii și florile pentru grădină.

Încă din prima zi a lunii, țăranii țin sărbătoare pentru protejarea recoltelor, celebrându-l la această dată pe Sfântul Mucenic Trifon – patronul insectelor dăunătoare, în popor cunoscut și ca Trif Nebunul sau Triful Viermilor. Următoarea zi este Întâmpinarea Domnului însă, dincolo de sărbătoarea creștină, la sate se ține Ziua Ursului sau Stretenia. Se spune că ursul iese din bârlog. Dacă e soare se sperie de propria umbră, intră înapoi și e semn că iarna se va prelungi; dacă e înnorat rămâne afară, își strică bârlogul, așadar e semn de vreme bună. Este ziua în care anotimpul rece se confundă cu cel cald, păsările încep să se cuibărească, se dă de pomană, boii nu se pun la treabă și nu se aruncă cenușa din sobă, că altfel vor veni lupii.

În data de 10 februarie se sărbătorește Sfântul Mucenic Haralambie, zi în care nu se lucrează pentru a fi apărat de boli, pentru a avea culturi sănătoase și casa ferită de primejdii. Se dă de pomană, se sfințesc colaci care, împreună cu aghiasma, au rolul de a feri animalele de boli. Pe 11 februarie este ziua Sfântului Mucenic Vlasie Episcopul, protectorul păsărilor și al femeilor gravide.

Se spune că păsările migratoare se întorc, iar agricultorii nu fac treabă tocmai pentru ca să nu aibă stricăciuni provocate de înaripate.

Pe 24 februarie se sărbătorește Dragobetele – logodnicul păsărilor, patronul dragostei sau cap de primăvară ori fiul Babei Dochia, un tânăr chipeș și cu suflet bun, zeu al iubirii care seduce fetele. În această zi păsările încep să își facă cuib, nu se sacrifică niciun animal, iar fetele și băieții au motiv de bucurie. În unele zone din țară se obișnuia ca tinerii să meargă la cules de ghiocei și viorele în pădure; fetele se întorceau alergând, urmate de feciorii care le îndrăgeau. În alte zone, încă de dimineață, tinerii adunau zăpada, o lăsau să se topească, iar cu apa obţinută se spălau pe cap pentru a avea părul frumos. Dragobetele sărută fetele! este sintagma zilei și motiv de sărbătoare. Tineretul din sat se aduna cândva pentru a sărbători, a dansa și a mânca, adică a-și face Dragobetele după cum se spunea, tocmai pentru ca să fie feriți de boli, iar restul anului să fie îmbelșugat. Gospodinele trebuie să facă curat în casă, în semn de prosperitate, iar dacă pupăza se aude cântând se vestește un an spornic și bun.

În funcție de perioada în care se sărbătorește Paștele, în primele luni ale anului începe și Postul Mare și se țin diverse tradiții, uneori încă din februarie, alteori din martie. Anul acesta obiceiurile vor putea fi puse în practică începând cu luna martie, dar despre acestea vom detalia în următorul material al rubricii Calendarul popular.

Loredana Larissa SOFRON

Semnificaţiile şi tradiţiile lui Brumărel

În lumea satului tradiţiile reprezintă unul dintre cele mai pronunţate elemente de identificare, iar acele vorbe din popor sau legile nescrise sunt ascultate şi respectate de multe ori asemeni Decalogului. Ideea că românul e inventiv o ştim cu toţii şi mulţi ne mândrim cu această sintagmă, iar pentru a-şi uşura traiul ţăranul a ştiut dintotdeauna cum să asocieze natura cu credinţa, tradiţia cu elementele de noutate, cunoştinţele cu nevoia de a cunoaşte. Poate aşa s-au născut şi anumite sărbători sau zile în care trebuie musai să faci ceva că altfel nu îţi merge bine. În fiecare lună din an se ţine cont de ce e făcut pentru casă şi familie, pentru câmp şi animale, pentru credinţă şi cultură, iar sărbătorilor creştine li s-au adăugat de multe ori şi semnificaţii specifice unei anumite zone. Fiecărei luni îi revine şi o denumire populară care poate să descrie întru totul specificul acesteia, formându-se astfel un calendar popular.

Octombrie este supranumit Brumărel, adică luna în care prima brumă se aşază pe sol, în această perioadă ţăranii preocupându-se în special de treburile gospodăriei: se culeg poamele, se strâng porumbul, cartofii şi napii, se sapă în jurul pomilor, se curăţă de muşchi şi de crengi uscate, se macină făina pentru iarna întreagă, se feresc stupii de umezeală şi de vânturile reci, se finalizează culesul strugurilor, se taie hameiul şi se culege ghinda.

Se spune că, în funcţie de cum este vremea în Brumărel, agricultorii vor şti la ce să se aştepte în lunile de iarnă. De exemplu, dacă sunt multe zile cu brumă groasă şi chiar cu zăpadă, temperaturile din ianuarie vor fi blânde, iar dacă plouă, în decembrie vor fi vânturi puternice. Dacă frunzele copacilor cad devreme înseamnă că noul an agricol va fi unul roditor, iar dacă frunzele stau multă vreme pe crengi, iarna va fi grea. Ceaţa abundentă din Brumărel anunţă multă zăpadă în decembrie, iar dacă în gospodării apar şoarecii de câmp e semn că iarna-i aproape.

Folcloristul Ion Ghinoiu arată faptul că până şi săptămânile au propria denumire populară. Prima este Săptămâna lui Procoavă – poartă numele sfântului care acoperă ogoarele cu zăpadă pentru ca pământul să aibă destulă apă când se desprimăvărează, holdele să aibă spic bogat şi grădinile să fie rodnice; a doua este Săptămâna Satului – cea în care preocupările sunt pentru gospodărie; cea de-a treia este Săptămâna Lucinului – denumire ce provine de la numele zeului protector al lupilor; iar ultima este Săptămâna Sâmedrului. Aşadar, denumirile au legătură cu sărbătorile creştine, iar multora dintre sărbători le-au fost atribuite şi semnificaţii specific muncilor agricole. De exemplu, ziua de 14 octombrie în care se sărbătoreşte Sfânta Cuvioasă Paracheva este ziua în care se marchează începutul pregătirii turmelor pentru iernat, dar şi deschiderea unor târguri specifice produselor pastorale. Apoi, pe 18 octombrie, ţăranii sărbătoresc Lucinul (Sfântul Luca), o sărbătoare populară ţinută pentru apărarea de lupi. Sărbătoarea Moşilor de Toamnă este una la care ţăranii ţin cont cu sfinţenie pentru că e ziua în care se pomenesc morţii şi se dă de pomană din roadele câmpului. O altă zi importantă este 26 octombrie, atunci când este serbat Sfântul Dumitru, cel care încuie iarna şi înfrunzeşte codrul. Spre exemplu, folcloristul Constantin Brăiloiu îndeamnă lumea satului să serbeze această zi aşa cum se cuvine, să nu lucreze deloc, iar cei care au avut animalele date în grija ciobanilor peste vară să îi cinstească după obiceiul Răscolului. În popor există numeroase povestioare legate şi de ajunul aceste sărbători, adică ziua de Sâmedru – o divinitate agrară, patron al păstorilor. În anumite zone geografice se aprinde un foc numit „Focul lui Sânmedru“ despre care se spune că, dacă tinerii reuşesc să sară peste, se vor căsători, iar copii, vor fi sănătoşi tot anul. Atunci când focul e aproape stins fiecare dintre cei prezenţi trebuie să ia un cărbune şi să-l arunce în livada sa pentru că aşa îşi apără pomii de dăunători şi roditori în anul care vine.

„Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă a dragoste cocoşii...“

Octombrie – George Topârceanu

Abonează-te la acest feed RSS