Vasile Marian Asoltanei, un ieșean din Vânători, a lăsat mirajul străinătății pentru turma sa de oi, rasa Țurcană. Despre ce este vorba? Mai jos... am pregătit un material cu un crescător de-al locului, de pe plaiuri moldovenești.

Moștenire de suflet, de familie...

„De mic copil mă ocup de oierit, dar am făcut o pauză în momentul când le-am vândut și am plecat în străinătate. Ulterior, în urmă cu doi ani am hotărât din nou să las definitiv străinătatea și să mă întorc acasă și să reiau vechea pasiune. În prezent, am un efectiv de 500 de oi, rasa Țurcană, și am ales această rasă pentru că oile sunt mai rezistente și mai ușor de întreținut. De asemenea, se pliază mai bine și în cazul unui efectiv mai mare de animale în fermă, în comparație cu alte oi care sunt gingașe și mai puțin rezistente la intemperii“, specifică crescătorul ieșean.

Și anul acesta în ferma de la Vânători a fost secetă, dar cu toate acestea a fost un an bunișor, până în prezent, adaugă într-un ton optimist crescătorul de oi. 

„Un pic ne-a deranjat seceta, dar am trecut cumva. Prețul mielului la mine în fermă anul acesta a fost de 15 lei/kg, am făcut export cu miei la arabi, poate alții au obținut un preț mai bun, dor la mine atât a fost“, adaugă Vasile Marian Asoltanei.

L-am întrebat: „Cât de costisitor este să ai grijă de o oaie?“ „Este foarte costisitor“, îmi răspunde acesta.

„Toată ziua trebuie să fii cu turma în fermă, timpul liber s-a cam dus, deci ești cam legat de mâini și de picioare. Pentru a supraviețui în zootehnie trebuie să ai și teren agricol, arendat sau propriu, pe care noi, de exemplu, cultivăm cereale și furaje, dar mai sunt perioade când mai și cumpărăm hrană pentru animale. Încercăm să mergem mai departe, poate să mai mărim efectivul sau să rămânem așa, dar să mergem înainte, dacă ne ajută și statul un pic mergem înainte, dacă nu... cum lucram noi mai demult nu se mai poate la cât este de scump totul, costurile sunt foarte mari, cum munceau bătrânii noștri odinioară, fără pic de subvenție, acum așa nu se mai poate trăi“, încheie crescătorul de oi Vasile Marian Asoltanei.

Beatrice Alexandra MODIGA

În satul Vulpășești, comuna Sagna, din județul Neamț, se află una dintre cele mai performante ferme de creștere și exploatare a ovinelor din rasa Țurcană din județ, iar la cârma ei este un tânăr inginer zootehnist. Nicu Crăciun și fiul său, Sergiu, îngrijesc împreună un efectiv total de cca 1.400 de capete.

„Este nevoie de infuzie de capital și de cunoaștere științifică“

Sergiu Crăciun are 24 de ani și a absolvit Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare, iar în prezent este masterand în cadrul Specializării Managementul producțiilor animale. Tânărul a adus noutăți tehnologice în fermă și ca urmare au apărut și rezultatele îmbucurătoare, respectiv fătări gemelare, creșteri mai bune în greutate, cu un spor mediu zilnic de 330-340 grame. Acesta ne-a împărtășit în discuția avută unele aspecte tehnologice importante, aplicate în fermă.

„Bunicul a avut o fermă de ovine, iar tatăl meu a început să muncească alături de el după ce a absolvit cursurile unui liceu de silvicultură la Câmpulung Moldovenesc. Tata a continuat această activitate, iar eu, după ce am terminat tot un liceu cu profil silvic, am preferat să mă întorc acasă. Ulterior, am absolvit Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare, iar acum sunt masterand în același domeniu“, spune tânărul nemțean.

La fel ca tatăl său, Sergiu Crăciun este convins de faptul că, pentru a asigura sporirea producțiilor și a eficienței economice, nu sunt suficiente doar seriozitatea fermierilor și dragostea acestora față de animale. „Este nevoie de infuzie de capital, de cunoaștere științifică și de un mediu politico-economic prielnic în care măsurile de susținere a activității să fie conforme cu o anumită strategie statală și la un nivel potrivit pentru fermieri.“

Noutăți tehnologice în furajare și ameliorare

Prin modificarea rației furajere a ovinelor, spune fermierul, a reușit să crească cu peste 50% sporul zilnic al greutății animalelor și a ajuns la nivelul de 330-340 g spor zilnic/ cap. În completare, spune că tot prin furajare a determinat o creștere de până la 130% a prolificității oilor, în acest an.

În cadrul fermei de la Sagna, cei doi crescători nemțeni desfășoară și activități de ameliorare la ovinele pentru lapte. La inițiativa lui Sergiu, pe un eșantion de oi Țurcană au fost începute ameliorări cu berbeci din rasa Assaf cu scopul de a urmări efectele atât asupra producțiilor de lapte, cât și a celor de carne. „Pot spune că fondurile obținute au fost de mare ajutor și de aceea voi încerca să atrag sume noi pentru procesarea laptelui, dar sper ca pe viitor birocrația să nu mai fie atât de mare. Oricum, sunt hotărât să rămân în țară și să mă ocup de creșterea oilor, de aceea voi continua să încerc să atrag finanțări. Astfel, voi avea șansa de a aplica toate cunoștințele dobândite la facultate“, mărturiseşte Sergiu Crăciun.

Beatrice Alexandra MODIGA

Nicoleta Tecar din comuna Aluniș, satul Vale, județul Cluj, are 16 ani şi a crescut printre oi. În pofida vremurilor, a schimbărilor, a ales să îndrăgească ciobănitul. Dacă multe adolescente au alte preocupări adaptate vremurilor pe care le trăim, pentru Nicoleta anii adolescenței înseamnă muncă… Multă muncă. Și asta pentru că familia adolescentei are nu mai puţin de 600 de oi.

„Adolescenții din zilele noastre râd de această meserie!“

ciobanita turcane 2

„Moștenesc pasiunea pentru oi de la tatăl și bunicul meu, ciobani fiind din tată în fiu. Acum avem un efectiv de 600 de oi Țurcane, pe care le îngrijim în familie. Și asta pentru că în ziua de azi nu se mai găsesc ciobani, care să facă lucrul acesta cu pasiune și dragoste, deși munca lor este bine plătită. Povestea fermei noastre începe de când tata era copil mic și începea să muncească la o altă fermă de prin zonă. După câțiva ani, în care a câștigat experiență, a început să-și facă propria fermă, începând cu 10 oi. Iar acum, după 19 ani de muncă, am ajuns la un număr de aproximativ 600 de oi Țurcane. Clienții noștri își comandă produsele noastre prin telefon sau la domiciliu. Nu mergem pe piață, produsele se ridică la stână sau, la nevoie, le livrăm noi. Producem caș, urdă, jintuială, zer și, la cerere, brânză și telemea. Lâna nu mai este căutată și de aceea suntem nevoiți să o vindem la prețuri foarte scăzute… De exemplu, lâna de la 600 de oi are un preț de 150 de lei toată, este un preț foarte mic, având în vedere toată munca depusă pentru o singură oaie. De la jumătatea lunii mai, noi ducem oile pe pășune, iar când dau primele zăpezi le aducem acasă, unde le dăm porumb, otavă, lucernă etc. Niciodată nu am făcut un calcul al cheltuielilor, dar ele necesită în fiecare an multe tratamente, hrană de înaltă calitate, care sunt destul de costisitoare“, ne spune tânăra clujeancă.

În zilele pe care le trăim acum sunt tot mai puțini fermieri care încep acest drum frumos deoarece întâmpină multe piedici și greutăți, mărturisește Nicoleta. „Ca un sfat pentru cei care sunt la început de drum, eu îi îndrum să o facă cu multă dragoste și pasiune și, oricât de greu ar fi, să nu dea niciodată înapoi pentru că munca lor va fi răsplătită. Este foarte greu, având în vedere că adolescenții din zilele noastre râd de această meserie… Dar eu mă consider o fată norocoasă și specială pentru că în ziua de azi rar mai vezi fete care să stea la stână și să aibă această frază în minte: „Ce intră în sânge niciodată nu mai iese!“ Peste câțiva ani eu îmi doresc să am un efectiv mai mare de oi și cu o varietate mai mare de produse, dar și mai multă susținere din partea Ministerului Agriculturii“, încheie Nicoleta Tecar.

Beatrice Alexandra MODIGA

La doar 23 de ani, tânărul Iacob Topîrcean din Gura Rîului, județul Sibiu, se ocupă împreună cu familia sa de creșterea oilor, undeva la 300 de capete. Este haină grea ciobănia, dar dragi îi mai sunt Țurcanele, după cum ne spune tânărul, motiv pentru care vrea în viitorul apropiat să își mărească efectivul și să mai perfecționeze rasa.

„La noi creșterea oilor se transmite din generație în generație și pot spune că am aceste animale de când m-am născut. Chiar de la vârsta de 9 luni am fost dus la stână pentru prima dată. Bunica mea a vrut ca tatăl meu să se facă ospătar, după ce termină școala, dar el a iubit oile foarte mult și la vârsta de 16 ani, după ce a terminat clasa a X-a, a dat foc foilor de angajare și a fugit în Munții Cindrel, la oi. Cu banii strânși și-a cumpărat toamna 10 noateni și de acolo a început de unul singur.“

Prețul brânzei apreciat greșit pe piață

Tot timpul au crescut oi Țurcane, cu toate că întreținerea lor costă destul de mult, adaugă tânărul crescător sibian. „La început tatăl meu avea oacheșe și bale, dar în momentul de față ne-am orientat spre bucălaie. Pe timp de vară mănâncă iarbă de pe pășune, iarna le dăm porumb și fân/otavă. Iarna trecută le-am dat undeva la 1-1,5 kg de porumb pe zi, pe cap de animal. Încercăm de la an la an să le dăm hrană tot mai bună, dar e foarte greu să le ții doar cu banii pe care îi scoți de pe urma lor. Pe lângă ele mai trebuie să trăim și noi. Întreținerea lor te costă destul de mult, câteodată te lași pe tine pentru ele. Cu mieii avem cel mai mare noroc pentru că sunt mai căutați și mai bine plătiți, că în rest vai și amar de noi, abia vinzi câte un kilogram cu prețul corect. Cei care au magazine de brânzeturi vor să facă avere pe spatele tău și îți cumpără brânza cu 10 lei/kg, iar ei o vând cu mult peste 30 lei/kg. De lână nici nu cred că mai are rost să vorbim, că am umplut vreo trei grajduri până acum cu lână, doar să nu o arunc să poluez mediul. Când te sună câte unul și îți face o ofertă de 30 de bani kilogramul/lână îți vine să îi zici câteva. Le tundem doar ca să nu le mai fie cald, la bani nici nu ne mai gândim.“


„La capitolul sfaturi nu cred că sunt în măsură să le dau, dar dacă nu îți este dragă oaia, să nu te apuci pentru că nu o să faci vechime. Ciobănia este o haină grea pentru că după ce mergi toată ziua după oi prin vânt, ploaie, zăpezi, noaptea când să te odihnești, trebuie să fugi după urși. Și dacă există totuși persoane care își doresc să se apuce de creșterea oilor, le spun că nu trebuie să le fie frică de muncă și așa o să reușească. Unul dintre planurile mele de viitor ar fi să mai lucrez la rasă și să ajung la un efectiv de 500 de bucălăi pe galben pentru că vreau să-mi creez o varietate proprie de oi bucălăi. În următorii 5-10 ani îmi doresc să progresăm cât mai mult și să fim tot așa sănătoși!“


Beatrice Alexandra MODIGA

În județul Hunedoara, prin Munţii Şureanu-Parâng ne întâlnim cu câțiva dintre crescătorii de ovine care au aceeași pasiune. Dragostea pentru animale a condus în timp la statornicirea unei strânse relaţii între specialiștii din ameliorare, medicii veterinari și înșiși bacii. Cu toţii şi-au dat mâna şi s-au reunit în Asociația Crescătorilor de Ovine Dacia, Hunedoara, structură care vine în întâmpinarea crescătorilor de ovine cu sugestii și soluții pentru sporirea și valorificarea producției.

Dumitru Andreșoi – președintele asociației, cu sprijinul unor specialişti de marcă din domeniu, se axează în special pe lucrările de selecție. Potrivit acestuia, Registrul genealogic are rolul de a separa populațiile de rase ovine între ele, de a menține și de a crește performanța acestora. În acest context, cu prilejul unei întâlniri, Dumitru Andreșoi spunea, printre altele: „Avem în jur de 2.800 crescători de ovine din toată țara, cu un efectiv de 1,400 milioane capete, din care aproximativ 480 mii capete femele de reproducţie fac parte din procesul de selecţie şi ameliorare. În mod deosebit ne axăm pe oaia țurcană, cu toate varietățile sale, începând cu bucălae, oacheșă, bălă, brează. Avem în rândul crescătorilor pasionați de ovine care fac eforturi pentru a dezvolta fiecare ecotip de rasă. Avem, de asemenea, un nucleu de animale foarte valoros care numai de noi depinde cum îl vom perfecționa în continuare“.

Crescătorii de ovine își consolidează fermele pentru perfecționare și o valorificare a producţiei cât mai eficientă, de aceea lucrările de selecție pentru aceștia sunt tot mai importante. Tocmai de aceea specialiștii în ameliorare și gestionare a Registrului Genealogic sprijină crescătorii, fiindu-le aproape pentru a dezvolta şi perfecţiona rasele pure de ovine.

Revenirea sectorului...

Deși după anii ’90 sectorul ovin a înregistrat o scădere drastică a efectivelor, din 2006 şi până în prezent, acestea au înregistrat o creştere semnificativă atât numeric, cât şi calitativ, sigur şi ca urmare a sprijinului financiar de care crescătorii au beneficiat. Astfel, sectorul ovin este într-o continuă creștere, mai cu seamă din anul 2014, când s-a elaborat HG 1179 prin care statul alocă sume importante Controlului Oficial al Producțiilor (COP). Există peste 500 de angajați în asociațiile de ameliorare, iar 40% din subvenții revin acestei activităţi. Pajiștile din România pot suporta minimum 20 milioane de ovine, iar în prezent sunt aproximativ 10 milioane de capete. De aceea rolul ameliorării este de a crește producția de lapte, carne și lână şi, în acelaşi timp, efectivele de animale.

Totodată, Dumitru Andreșoiu susţine că rasa țurcană este una dintre cele mai valoroase: „Deși nu a fost înregistrată ca rasă ţurcana, cu toate că s-au făcut demersurile necesare în acest sens, pot spune că acest tip de oaie se pretează cel mai bine la nivelul României atât din punctul de vedere al producţiei, cât şi ca adaptabilitate în zonele de creştere. De asemenea, ne propunem să facem ferme de elită, înmulțire și comerciale, unde vom putea diferenția subvențiile în funcție de performanțele crescătorilor de ovine.“

La rândul său, dr. ing. Gheorghe Neață, director general la Registrul Genealogic ACO – Hunedoara, sprijină membrii asociației pentru promovarea acestei populaţii de ovine: „Dorim omologarea ca rasă a oii țurcane. Odată având o diversitate mare de rase, avem și capacitatea de producție și capacitatea de consum de iarbă. Oaia țurcană brează este o minune a naturii, cu performanțe valoroase în special în producția de lapte.“

Valorificare optimă a pășunilor

Specialiștii din selecție și ameliorare evidențiază faptul că țurcana este potrivită pentru arealurile din România, în special în zona montană de pășunat. Acestea au o capacitate mare respiratorie și forță la pășunat, valorificând astfel optim resursa vegetală din aceste zone. De asemenea, oaia țurcană este ușor adaptabilă și cu o producție mare de lapte. Natalitatea în unele turme poate fi de peste 170%, astfel că prin numărul mare de miei sporește și producția de carne. Iar pentru baci, mulsul mecanic al oii țurcane nu este o problemă. Dr. Ing. Gheorghe Neață a argumentat: „Dacă această oaie brează ar fi exploatată așa cum sunt exploatate în țările din vest oile pentru lapte, adică să le adauge la iarbă un supliment de concentrate – proteine, vitamine, minerale – pe zi, garantez că nu stă nicio rasă din Europa în fața ei, ca și economicitate. Nicio rasă nu valorifică mai bine ca oaia țurcană pășunile.“


Dumitru Răscolean, președintele Compososeratului din Obștea Ajiană din orașul Petrila, Hunedoara, sprijină și el asociațiile crescătorilor de ovine: „Composesoratul din Obștea Ajiană a fost fondat încă din 2001 și este cel mai mare composesorat din județul Hunedoara, cu peste 1.140 de membri. Acesta se întinde pe o suprafață de păduri de 5.000 ha și aproape 2000 ha de pășuni alpine. Un sprijin pentru composesorat vine din subvențiile APIA pe care le alocăm executării lucrărilor de întreținere a pășunilor construcțiilor stânelor – așezăminte pastorale – căilor de acces. Încercăm să păstrăm stânele vechi. Am creat și un ocol silvic privat pentru a gospodări mai bine proprietățile de păduri. De asemenea, încercăm să contribuim cât mai mult în dezvoltarea producției animaliere și creșterea numărului de animale“, a conchis Dumitru Răscolean.


Liliana POSTICA

Fermele de familie reprezintă peste 90% din toate fermele la nivel global și produc 80% din produsele alimentare din lume. Acestea sunt factorii-cheie ai dezvoltării durabile, inclusiv ai eradicării foametei și a tuturor formelor de malnutriție. Pe aceasta mizăm și noi și încurajăm astfel de ferme. Povestea următoarei ferme de familie vine de data aceasta din satul Sârbi, județul Maramureș.

Petru Rednic, sufletul unei ferme de animale de familie din satul Sârbi, județul Maramureș, a dorit să își exprime, din propria experiență, viziunea asupra fermelor mici de animale: „Nu ai nicio șansă, în acest domeniu dacă nu există pasiune. Dețin o fermă de 130 de oi, o afacere de familie la care lucrăm toți, dar este foarte greu să ne menținem pe linia de plutire din mai multe motive.“

Cu toate că în majoritatea timpului crescătorul maramureșean este plecat din țară, poate spune că nu a renunțat la micuța sa fermă din satul natal. „Din păcate, nu sunt tot timpul acasă, dar ne descurcăm așa cum putem; pot spune că rezistăm doar din dragoste pentru animale. Investiția a fost destul de costisitoare și cu siguranță nu este un business bun momentan. De mic copil am crescut printre animale, îmi aduc aminte că aveam tot timpul în jur de 10 oi, așa cum este și tradiția pe la noi. Dar mi-am zis că ar trebui să măresc efectivul, practic de vreo 7 ani am început să cumpăr oi, iar în prezent am ajuns la un număr de 130 de capete, rasa Țurcana Breaza, din punctul meu de vedere cele mai frumoase și productive oi“, mai adaugă crescătorul.

Vara oile familiei Rednic sunt duse la munte la pășunat, iar pe timp de iarnă le țin pe stabulație cu porumb, otavă și fân, iar producția de lapte este una satisfăcătoare, zice acesta. „Până încep să fete le dau 700 g/cap oaie de porumb, iar după, câte 1 kg/cap de animal. Oile sunt vaccinate la fiecare început de an, și de 2-3 ori/an le administrăm tratamente. Eu folosesc: Gardal, Vermitan, Douvistome și Bimectin. La noi în zonă cel mai mult valorificăm cașul, urda și laptele acru, în perioada mai - august, când acestea îmi dau în jur de 500-800 ml/cap de animal“, încheie Petru Rednic, crescătorul de oi din satul Sârbi, județul Maramureș.

Beatrice Alexandra MODIGA

Pentru tânărul Marius Traian Mindirigiu din satul Hoisești, comuna Dumeşti, judeţul Iaşi, un crescător de ovine cu un efectiv de 500 de capete din rasa Țurcană, varietatea Oacheşă, campania de fătări ajunsese undeva la 70%, la mijlocul lunii martie, când i-am făcut și noi o vizită. Anul acesta, mieii din ferma sa vor pleca la export către țările arabe, pentru că așa este mai rentabil, ne mărturisește acesta.

15 kg, greutatea ideală a unui miel în perioada Paștelui

„Fătările au început undeva pe data de 12 februarie; am băgat berbecii în staul pe 14 septembrie, ținând cont că ele încep să fete cu o zi, două, trei mai înainte, în funcție de oaie; cu fătările am ajuns la stadiul de 70%, am undeva la peste 200 de miei“, ne specifică crescătorul ieșean.

Cu toate că prețul furajelor a crescut, existând majorări importante în ceea ce privește cerealele și nutrețul, prețul cărnii de miel va fi exact ca anul trecut, ne asigură Marius Mindirigiu. „Anul acesta a fost o situație foarte dificilă din cauza secetei din 2020 când cerealele au avut un preț de 1 leu/kg; acum prețul este mult mai mare, am auzit că se vând cu 1,20 lei/kg și chiar cu 1,40 lei/kg. Noi nu am avut de unde strânge strânsură, ne-am reorientat pe unde am putut, eu personal am vorbit cu o cunoștință și am balotat o miriște de porumb, greu tare am procurat cereale. Au fost foarte scumpe, plus că nu am avut de unde cumpăra, mai ales lucerna și fânul. Ținând cont că am fost în perioada de pandemie și mulți sunt cei care au rămas fără locuri de muncă, noi o să încercăm să menținem prețul, cel puțin la fel cum a fost anul trecut, undeva la 23-25 lei/kg mielul în caracasă, și sperăm să obținem 15 lei/kg în viu. Greutatea mieilor la mine în fermă variază; între 25-30 kg, cei care sunt fătați mai devreme, iar cei care vor fi fătați mai târziu, undeva la 15 kg, numai buni de tăiat pentru Paște, pentru o mare parte din clienții noștri.“

S-a deschis lista pentru rezervări...

Anul acesta mieii de la ferma tânărului din Dumești ajung în țările arabe, plus că ieșeanul renunță să mai vândă mielul în carcasă. „În acest moment am foarte multe cerințe cu privire la vânzarea mieilor, dar eu personal nu cred că voi tăia așa de mulți miei în perioada Paștelui, cum am făcut anul trecut, din cauză că atunci este perioada când se fac bani, dar se câștigă puțin în comparație cu efectivul pe care o să-l am de dat. Să sacrific câțiva miei dintr-un efectiv atât de mare nu înseamnă foarte mult pentru mine. Nu mai fac ca anii trecuți. Încarc în camion cât o să fie în viu, și asta este; fac banii grămadă, apoi pot să mă apuc de mulsul oilor, să vând brânza și să merg mai departe; dar o să îmi mai opresc pentru reproducție în jur de 60 de mieluțe, plus berbecuți. Am o cunoștință la Sibiu care are o îngrășătorie de miei, el îi ia de la mine, îi finisează, după care merg la export către țările arabe. În prezent am o mare cerere atât pentru mieii de reproducție și berbecuți, cât și pentru Paște; chiar dacă este prea devreme“, mulți își fac rezervări, încheie Marius Traian Mindirigiu.

Beatrice Alexandra MODIGA

Vasile Grusea, un tânăr gospodar fără pereche de doar 28 de ani din satul Noiștat, comuna Iacobeni, județul Sibiu, are 1.000 de oi împreună cu frații săi. Vă spunem doar atât: este pasionat de tot ce înseamnă gospodărie de când avea 13 ani și apreciază tot ce-l înconjoară̆.

Țurcane și Țigaie, după preferințe…

Ferma de la Iacobeni este una de familie şi este compusă din 1.000 de oi, 6 bivoli, 2 vaci, 5 cai, măgari, capre, porci, păsări, câini, ne spune tânărul crescător. „Este o fermă de familie, suntem trei frați, plus părinții. Povestea acestei ferme începe de pe vremea când tatăl meu, la vârsta de 7 ani a văzut «cu ce se mănâncă ciobănitul». Astfel, timp de 45 de ani, el a ţinut de oi până când am crescut noi, de am apucat să îl ajutăm la animale, iar, când a văzut că ne place ceea ce facem, a început să mărească efectivul de animale. Fraţii mei au vrut Ţurcane pentru că sunt frumoase şi mai ales pentru producţia de lapte, iar eu am mers pe oile din rasa Ţigaie pentru producţia de carne. În legătură cu furajarea, noi cultivăm fân, lucernă şi porumb şi pot spune că ne descurcăm cu utilajele pe care le avem aici, la gospodărie, pentru adunarea furajelor pentru animale. Dar, în viitorul apropiat dorim să accesăm şi fonduri europene pentru achiziţionarea de utilaje agricole noi“, adaugă sibianul.

În ceea ce privește produsele, primăvara membrii familiei Grusea face caş şi îl vând pe unde pot, ne spune tânărul. „După ce vindem mieii avem acasă răcitor, iar în perioada de toamnă facem caş, telemea şi tot aşa le vindem pe unde putem. «Lăptăria» pe care o avem acasă pot spune că este un centru de colectare a laptelui de oaie, pe care îl preia o fabrică din Braşov.“

Despre valorificarea lânii, la fel ca și în cazul altor crescători, și acesta ne mărturisește că este un dezastru. „O avem de doi ani în sat la un vecin într-un grajd, îmi este şi teamă să dau ochii cu el, să nu îmi dea de lucru şi să o scot de acolo. Practic, e un dezastru; în urmă cu trei ani am dat în jur de 500 kg pe o sticlă de suc. I-am zis tatălui meu să o aruncăm, dar a zis că îi este milă, cred că a şi plâns când i-am zis; el ştia că se căuta pe vremea lui Ceauşescu.“

Casetă

„Mergem înainte, aşa cum merg treburile. Noi de animale nu ne lăsăm că ne sunt dragi, noi le ţinem pe ele şi ele pe noi!“

Beatrice Alexandra MODIGA

Ferma familială de ovine este un model pe care îl pot urma crescătorii pentru a rezista în fața problemelor din acest sector. Un exemplu de o astfel de fermă care funcționează prin performanță este cea a lui Răzvan Drăgan, din comuna Vințu de Jos, județul Alba.

Creșterea oilor din rasa Țurcană are cea mai mare răspândire în rândul oierilor din România. Rasa mai este cunoscută ca „Regina Munților“ și este stabilă, rezistentă, cu producții mixte de lapte, carne și lână. Varietatea Oacheșă este una dintre cele mai frumoase specii de oi de pe la noi, cu o armonie corporală aparte, de culoare albă cu un contur închis în jurul ochilor și are rădăcinile în Loman-Şugag, județul Alba.

Selecția și performanța produșilor pentru un profit maxim

Turcana Oachesa

În familia Drăgan, creșterea acestei rase este mai mult o pasiune care durează de trei generații, ne spune mezinul familiei. „Este o fermă de familie cu un efectiv de aproximativ 500 de capete ovine rasă Țurcană Oacheșă (albă cu pete negre la ochi, urechi și în jurul gurii). Suntem a treia generație de oieri, având în spate munca de zeci de ani a familiei. Pentru noi oieritul este în primul rând pasiune și în al doilea rând afacere. Putem spune că din pasiune facem selecție de câțiva ani buni și mai este loc. Ca produse comercializăm brânza pe care o producem în fermă și o parte din miei, cca 30%. Cel mai consistent venit îl obținem din comercializarea berbecilor de reproducere și a oilor de prăsilă.“

În ferma de la Vințu de Jos furajarea se face pe pășune în timpul verii, iar iarna stabulație închisă cu furaje la discreție pentru oile mame și rație pentru tineretul de reproducere, mai adaugă oierul. „Rația este compusă din 1 kg de porumb pe zi și două mese de fân. Oile de reproducere primesc înainte de fătare 1 kg de cereale pe zi și fân la discreție, iar după fătare cereale și nutreț de cea mai bună calitate. Ca orice afacere, necesită foarte multă implicare.“

Oi Turcana Oachesa

Pe viitor, familia Drăgan își dorește continuarea selecției și performanța produșilor. „Nu este necesar să ai o fermă foarte mare, este important să poți obține profit maxim. Animalele care nu fac performanță vor fi abatorizate pentru că nu pot justifica consumul și sunt ținute pe pierdere, de aceea trebuie monitorizate de la naștere până la prima lactație. Dacă femelele tinere nu au cel puțin 70% din greutatea unei femele adulte nu se dau la montă pentru că nu sunt suficient de dezvoltate și vor întâmpina probleme la fătare. Cei ce vor să înceapă o astfel de afacere ar fi indicat să își achiziționeze animale de valoare indiferent din ce rasă, pentru a putea obține profit“, încheie Răzvan Drăgan din comuna Vințu de Jos, județul Alba.

Beatrice Alexandra MODIGA

În comuna Dumeşti, satul Hoiseşti, judeţul Iaşi, tânărul Marius Traian Mindirigiu împreună cu fratele său Radu se ocupă de mici cu creşterea animalelor. În anul 2012 au început cu 50 de oi, iar acum au ajuns la un efectiv de 400 de capete, rasa Țurcană cu varietatea Oacheşă. Cei doi tineri spun că produsele ajung la clienţii formaţi în timp sau la samsari, în lipsă de personal.

– Cum aţi ajuns să aveţi o fermă de oi? De la ce efectiv aţi pornit şi ce efectiv aveţi în prezent?

– Ferma a luat viaţă în anul 2012. Încă de mic împreună cu fratele meu Radu m-am ocupat de creşterea animalelor, doar că aveam un efectiv mai mic. Dar, în urmă cu şapte ani am dorit să ne extindem ferma, din dragoste şi pasiune pentru animale. Am pornit de la 50 de oi şi am ajuns la un efectiv de 400 de oi, rasa Ţurcană cu varietatea Oacheşă.

– Ne puteți oferi câteva detalii despre rasă, sistemul de furajare şi tratamentele aplicate?

– Rasa Ţurcană este o rasă de oaie mixtă. Aceasta se adaptează la orice relief din ţară deoarece este rezistentă şi nu necesită îngrijiri costisitoare. Furajarea se face pe timp de vară pe păşune şi pe timp de iarnă cu fân, lucernă şi ca supliment cu porumb.  Totodată, aplicăm tratamente în cazul apariţiei fasciolozei (gălbează), antraxului şi scabiei.

– La un astfel de efectiv ce produse valorificaţi şi unde?

– Produsele pe care le valorificăm sunt caşul, urda, mei în viu şi oi reformă. Distribuţia produselor noastre are loc de acasă, la clienţii formaţi în timp. Când avem prea multă brânză pe perioada verii o mai dăm şi la samsari deoarece nu avem personal şi nu putem merge să stăm cu produsele în piaţă, mai ales că obţinem undeva la 50 l de lapte pe cap de animal.

– Legat de problema lânii, aveţi cum să o valorificaţi?

– Lâna este încă o problemă mare cu care ne confruntăm deoarece în ultimii ani nu a venit nimeni să ne întrebe sau să o ia degeaba.

– La cât ajunge o astfel de investiţie şi ce sfaturi recomandaţi celor care doresc să se apuce de o astfel de fermă?

– Nu aş putea să dau un preţ estimativ acestei investiţii deoarece variază în funcţie de efectiv, rasă, zonă şi altele. Sfatul meu pentru cei care vor să investească într-o fermă zootehnică este să nu se apuce dacă nu au forţa de muncă sau nu fac această activitate în cadrul familiei.

Beatrice Alexandra MODIGA

Statisticile spun că sectorul românesc de creştere a ovinelor este printre primii lideri europeni. Totuşi, oierii invocă lipsa unei viziuni clare în ultimii 25 de ani, a unor programe pe termen lung şi a unor legi care să îi ajute. Concluzia lor este că, deşi oieritul poate scoate România din unele situaţii de criză, deocamdată sunt multe lipsuri. Asta nu a împiedicat însă realizarea unor performanţe extraordinare în materie de progres genetic. Ciobanii români au motive de mândrie. Ştiaţi, spre exemplu, că Breaza de Haţeg, o varietate a Ţurcanei, „bate“ la producţia de lapte rasa franceză de oi Lacaune, renumită pentru recordurile sale? Pentru a da şi mai multă greutate acestei realizări, Pavel Iovăneasă şi Mircea Petresc, preşedinte şi vicepreşedinte ai Asociaţiei Zonale a Crescătorilor de Ovine „Retezatul Haţeg“, vor să obţină omologarea acestei varietăţi.

Regina Ţurcanelor

Asociaţia Zonală a Crescătorilor de Ovine „Retezatul Haţeg“ a fost înfiinţată în 2008 şi a pornit la drum doar cu 12 oieri. Cei doi reprezentanţi ai ei spun că şi-au dorit înfiinţarea asociaţiei în primul rând pentru a avea un cuvânt de spus la nivelul federaţiilor şi chiar la nivelul ministerului. „Haiduceşte nu poţi face faţă, de aceea sper să înţeleagă toată lumea cât de importantă este asocierea. Unirea înseamnă putere, un loc pe piaţă şi la masa discuţiilor.“ Mesajul lor a prins, pentru că astăzi asociaţia are aproximativ 20.000 de exemplare de Ţurcană Brează. O rasă despre care dl Petresc şi dl Iovăneasă spun că este regina Ţurcanelor. Lucru confirmat în parte şi de faptul că în turmele oilor din Haţeg ponderea acestei varietăţi este de peste 90%. Genealogia Brezei de Haţeg arată că este o varietate ce s-a format de-a lungul anilor prin izolare reproductivă, având în descendenţă Ţurcana Românească. Rezultatul acestei selecţii a fost obţinerea unor exemplare foarte rezistente, adaptate foarte bine pentru zona montană, submontană şi de deal. O varietate a cărei faimă a făcut ca şi ciobanii de la câmpie să o aducă în turmele lor.

O varietate care va rezista în faţa raselor străine

În opinia preşedintelui şi vicepreşedintelui Asociaţiei Zonale a Crescătorilor de Ovine „Retezatul Haţeg“, Breaza de Haţeg este una dintre cele mai bune oi autohtone pentru lapte, nu doar pentru că se obţine o cantitate mare de lapte pe zi, ci şi pentru că are o lactaţie prelungită. În plus, din fătări se obţin mulţi miei gemeni, iar în cazul furajării de calitate sporul lor zilnic de creştere este foarte bun.

„Dacă vom reuşi să omologăm această varietate a Ţurcanei, Breaza de Haţeg, va fi o realizare importantă, pentru că la nivel de ţară nu avem încă o rasă autohtonă de lapte. Sperăm să obţinem cât mai repede omologarea, pentru că în momentul în care avem un certificat de origine vom şti exact ce trebuie făcut pe viitor“, spune dl Iovăneasă. Dar tot domnia sa completează spunând că există un interes, altul decât cel promovat oficial, de a se aduce în ţară rase străine. Fervoarea cu care sunt prezentate aceste rase, spune dl Iovăneasă, nu înseamnă însă neapărat că sunt atât de bune pe cât sunt de lăudate.

În consecinţă, ciobanii din Haţeg, naţionalişti convinşi, vor păstra această rasă din moşi-strămoşi. Mai mult decât atât, vicepreşedintele asociaţiei, dl Mircea Petresc, se declară optimist cu privire la viitorul acestei varietăţi. Breaza de Haţeg nu doar că va rezista în faţa raselor importate, dar în momentul de faţă poate concura cu succes chiar şi cu rasa franceză specializată pe lapte, Lacaune. Afirmaţia nu este una forţată, ci are în spate semnalele pozitive transmise de tot mai mulţi străini care şi-au manifestat dorinţa de a cumpăra exemplare din această varietate. Experimentele acestor transferuri au arătat că, practic, nu există nicio diferenţă între Breaza de Haţeg şi Lacaune. Oaia românească a fost furajată după modelul intensiv în care sunt crescute oile Lacaune, a fost mulsă mecanic şi a dat o producţie de lapte mai mare decât oaia franceză.

Interviu crescatori de oi

Mircea Petresc: „Ar trebui ca în funcţiile de conducere, poate nu ca secretari de stat, dar cel puţin consilieri să fie aleşi şi reprezentanţi ai clasei muncitoare, în cazul de faţă ai oierilor. Atunci am avea într-adevăr o viziune obiectivă şi pe termen lung pentru acest sector.“

Pavel Iovăneasă: „Un om care vine din sector cunoaşte foarte bine problemele şi nevoile celor care cresc ovine. Sunt tineri cu pasiune pentru oi, care au studii superioare şi sunt bine pregătiţi pentru funcţii de conducere, dar care, din diferite motive, încă nu au ajuns acolo. Sper, totuşi, că acest lucru se va întâmpla şi că aceștia vor contribui la dezvoltarea sectorului.“

Mircea Petresc: „Din păcate, Ministerul Agriculturii nu ne solicită des punctul de vedere. Într-adevăr, au loc nişte întrevederi periodice, dar concluzia noastră este că nu prea se ţine cont de ele. Cel puţin în anii trecuţi, când erau probleme cu boala limbii Albastră, am propus nişte soluţii, dar am constatat, chiar la întoarcerea spre casă, deci la scurt timp de la întâlnire, că în cadrul legislativ stabilit de ministru nu se ţinuse cont de absolut nimic din ce spusesem noi la acea întâlnire.“

Pavel Iovăneasă: „În opinia mea, preţul pe produs este mai important decât subvenţia. Aceasta din urmă ar trebui să fie un bonus. Singura care ne mulţumeşte este producţia de lapte şi derivatele ei. Deocamdată, preţurile de valorificare la miei sunt scăzute, lâna şi pieile fiind cumpărate la un preţ derizoriu. Pentru că în Europa a început să se folosească lâna la termoizolaţii, asociaţia noastră s-a implicat într-un proiect euro­pean prin care se vrea înfiinţarea unor centre de colectare, spălare, uscare şi sortare lână care apoi să fie folosită la termoizolaţii. Astfel sectorul ovinelor va fi salvat în ceea ce priveşte lâna. Sperăm ca acest proiect multinaţional să obţină finanţare europeană, asociaţia va suporta partea de cofinanţare şi, dacă vom reuşi, va fi primul de acest fel în România.“

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 24, 16-31 decembrie 2016 – pag. 34-35

I s-a dus vestea că este oierul cu cele mai multe oi de reproducţie din această parte de lume. A avut ambiţia să pornească o afacere în domeniul creşterii oilor când vremurile erau tulburi în zootehnie şi când toată lumea îi prevestea eşecul. A început cu 80 de mioare, cu scopul de a-şi întreţine familia. Astăzi, când turmele sale depăşesc 20.000 de capete, oamenii îşi ridică pălăria în faţa acestei performanţe obţinute de domnul Dumitru Andreşoi, cel care în prezent are un cuvânt important de spus în breasla sa. Când vorbeşte de viitor, spune doar atât: „Am resurse şi nu mă opresc aici.“

Îi cresc turmele într-un an cât altele-n zece!

– De când creşteţi oi?

– Pe la vârsta de 9 ani mergeam vara câte 3 luni la munte, la oi, în timp ce alţi copii mergeau la scăldat. Asta pentru că mi-a fost drag de ele, de mic. Dar am început să le cresc din 2001, când aveam 8 capete, apoi am mai cumpărat alte 80 dintr-un târg organizat în comuna Pui, judeţul Hunedoara. Toate erau din rasa Ţurcană Bucălaie cu cap negru. Anul următor am mai cumpărat 100 şi de atunci tot cumpăr în fiecare an, iar anul acesta am mai achiziţionat 3.000 de capete.

– Doar prin achiziţie aţi ajuns la un efectiv de 20.000 de oi?

– În fiecare an am cumpărat oi, iar banii obţinuţi din oierit i-am investit în alte şi alte achiziţii. Sigur că am oprit şi mieluţele în fiecare an şi astfel am ajuns la acest efectiv. Până în 2007 a fost mai greu, pentru că nu aveam subvenţii şi preţurile fluctuau mult de la un an la altul. Dar când au venit subvenţiile mi-au fost de mare ajutor, pentru că am putut să mă dezvolt.

– A fost o întâmplare că aţi ajuns la un număr atât de mare de oi sau a fost o strategie?

– Am avut o strategie. În 2004-2005 am vrut să dezvolt afacerea ca să îmi pot întreţine familia. E adevărat că atunci nu mă gândeam că voi ajunge la un număr atât de mare de oi. Totuşi, prin 2007-2008 mi-am propus să ajung la 10.000 de capete, deşi era un obiectiv destul de greu de atins. Toată lumea spunea că nu se poate aşa ceva, dar după ce am atins acest număr am văzut că se poate şi am mers mai departe, am înmulţit 12.000-15.000 de oi, iar acum am 20.000 de oi mame. La 43 de ani simt că mai am resurse şi nu mă opresc aici.

– Ca-n poveste, turma creşte într-un an cât altele-n zece! Nu-i uşor să „duci“ o astfel de fermă. Cum reuşiţi?

– Păi nu-i uşor. Am luat mai întâi oi, apoi teren. Dacă mă întrebaţi cât teren, nici nu ştiu exact, pentru că achiziţionăm continuu, luăm teren în arendă, cumpărăm, închiriem de la persoane fizice. În proprietate avem 3.000 ha distribuite în mai multe judeţe: Mehedinţi, Gorj, Caraş-Severin, Hunedoara, Arad, Satu-Mare, Alba, Cluj.

– Să înţeleg că şi oile sunt dispersate în toate aceste judeţe?

– Da. Acum suntem în perioada de fătări, turmele sunt mai mici, pentru că la începutul fătărilor nu putem face turmele mari. În toamnă aveam 16 turme cu până la 1.500 de oi. Cea mai mare turmă este la Satu-Mare.

În acest an, 19.000 de miei

– Pe câţi miei contaţi anul acesta?

– Dacă Dumnezeu ne ajută, sper să obţin 19.000-19.500 de miei. Anul trecut, de pildă, s-au vândut cu 6-6,5 lei/kg, un preţ foarte mic, ţinând cont de secetă şi de preţul furajelor. Dacă ne gândim că porumbul a fost 1 leu – 1,5 lei/kg, preţul la un miel de 6 lei/kg nu avea cum să acopere costurile. Eu am avut noroc, pentru că i-am dat în toamnă, când am venit de la munte, la 10 lei/kg în viu. Având un număr mai mare de animale, am putut negocia şi am obţinut preţul maxim.

– Anul acesta cu cât se va vinde mielul de Paşti?

– Nu am idee cât va ajunge în pieţe, dar dacă fermierii nu vor vinde carcasa la 22 lei/kg minim şi în viu cu 11-12 lei/kg, atunci vor avea o problemă cu achiziţia de furaje în vară şi toamnă.

Ţurcana Bucălaie ajunge în Orient

– Aveţi un efectiv impresionant. Unde valorificaţi, de regulă, mieii?

– Pe piaţa liberă. Sunt firme de carantină care vin, îi iau şi de aici Dumnezeu ştie unde ajung. Ei spun că ajung în Iordania, Turcia, Libia, Siria, dar exact nu ştiu unde ajung, pentru că eu nu vând direct.

– Anul trecut câte animale aţi trimis la export?

– În jur de 7.500 de miei de 4-5 luni. Mi-am oprit totuşi 3.500 de mieluţe şi 400 de berbecuţi pentru reproducţie. De obicei dau animalele care nu întrunesc condiţiile pe care eu le doresc.

– Ce condiţii trebuie să îndeplinească animalele pentru a rămâne în turmă?

– E important să se dezvolte bine, talia să fie mare, să aibă botul negru, lâna să aibă firul mai gros. Aşa trebuie să arate animalele pe care le opresc eu. La export merge orice. În zona noastră fiecare cioban ştie cum vrea să arate turma lui şi, în funcţie de asta, selectează animalele.

– După carne ar trebui valorificată şi lâna. Reuşiţi această performanţă?

– Lâna se vinde şi ea, însă la un preţ care nu acoperă nici măcar costul tunsului. Din păcate, niciuna dintre fabricile cu tradiţie în prelucrarea lânii nu mai există în România. De aceea toată lâna pleacă la export, spre Turcia sau alte ţări, la un preţ de nimic pentru noi.

– Laptele, brânza le valorificaţi?

– Eu nu, pentru că nu mulg animalele. Las mieii să sugă până toamna, să se îngraşe. Deci merg doar pe valorificarea cărnii. Dar colegii mei care mulg oile au primit anul trecut un preţ corect, între 15-20 lei/kg de telemea.

Asocierea – mai mult decât necesitate

– Sunteţi şi preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de oi „Dacia“ din Hunedoara. Câţi membri numără?

– Asociaţia are în acest moment circa 800 de membri şi un efectiv de 170.000 de oi, ceea ce ne situează în partea superioară în topul asociaţiilor din ţară. Nu suntem printre primii, pentru că sunt înaintea noastră cei de la Arad, Timiş, Sibiu, care au peste 400.000 de oi.

– Cum îşi ajută asociaţia membrii?

– Asociaţia s-a dovedit a fi nu doar o necesitate. I-am ajutat pe fermieri în achiziţionarea de crotalii, pentru că le-am luat prin asociaţie la un preţ mai bun, apoi controlul oficial la producţie l-am luat prin asociaţie şi, în plus, îi reprezentăm din 2004, de la înfiinţare, atât în relaţia cu ministerul, cât şi cu primăriile.

În 2001, când am început cu creşterea oilor, erau puţini tineri dornici să se ocupe de această meserie. Chiar eu eram privit cu multă neîncredere, pentru că nu era un moment prielnic în zootehnie, nu era o piaţă stabilă, preţurile erau foarte mici, faţă de ultimii 2 ani, când au fost cât de cât constante. Nu spun că sunt un model, dar sunt un exemplu bun de urmat pentru tinerii care vor să crească oi şi chiar pot spune că de câţiva ani mulţi tineri din judeţ au ales să continue tradiţia din familie sau pur şi simplu au început să înveţe meseria.

– Ce le-aţi spune celor care vor să intre în această breaslă şi să crească oi?

– Am o vorbă: „Dacă te apuci de oi trebuie să fugi de somn.“ E o meserie grea, dar frumoasă. Şi mai spun că o fermă, pentru a fi rentabilă, trebuie să aibă cel puţin 250 de oi mame şi terenul aferent.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2013

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti