Știm cu toții că ia românească reprezintă una dintre cele mai apreciate valori ale țării noastre. Ba chiar avem și o Zi Universală dedicată iei - 24 iunie. De-a lungul timpului, ia românească a avut parte de multe modificări în ceea ce privește modelul, croiul, simbolul. Acestea au evoluat în dependență de regiunea țării, astfel încât poți distinge o ie din Muntenia, Dobrogea sau Moldova. Spre marea noastră fericire, și astăzi iile sunt purtate cu mândrie.

Gina Joița din Pitești are un mic atelier de creație de ii. Ne-a spus că portul popular înseamnă mult mai mult decât un simbol al țării, reprezentând și legătura directă cu strămoșii noștri. De aceea, creațiile pe care le face în micul atelier sunt o adevărată artă. „Noi suntem un mic atelier popular de creație de ii populare românești. Ne numim «ie cu noroc» și ducem mai departe portul popular cu mare drag, multă răbdare și dăruire. Caut să readuc în actualitate modele vechi și autentice care nu se mai găsesc astăzi. Noi le coasem cu multă răbdare, astfel încât să păstrăm toate detaliile: pânză, cromatică, paiete, calitatea firului și, bineînțeles, croiul“, a subliniat Gina Joița.

Meșterul popular ne-a împărtășit faptul că dragostea pentru ia românească a moștenit-o de la străbunica sa atunci când i-a făcut cadou o ie care astăzi are peste 100 de ani. Ia originală este de culoare turcoaz, iar în micul atelier a încercat să croiască o copie păstrându-i toate detaliile. Reușind acest lucru, a observat că lucrările au început să devină apreciate și de ceilalți. Astfel a pornit la drum descoperind tot mai mult arta populară.

„Portul popular îți poate purta noroc“

Printre lucrările Ginei Joița am observat și o ie cu fir auriu și mărgele. „Este o ie prețioasă, la care s-a lucrat foarte mult. Modelul a fost inspirat din colecția Reginei Maria care, pe lângă modelul cusut cu arnici negru, are inserții de fir auriu și mărgele. Este o ie care se purta cu mare mândrie în zilele de sărbătoare de persoanele mai înstărite. Un astfel de model începe de la 1.000 de lei, iar durata de lucru poate dura câteva săptămâni. De cele mai multe ori, prețul variază în funcție de complexitatea și durata lucrării, dar avem și ii mai accesibile la preț. Iarna doamnele purtau ii din pânză mai groasă, în jos purtau fote sau vâlnice cu poale și pe deasupra ilice sau murea. Noi punem în prim-plan dragostea și iubirea pentru portul popular și apoi partea economică. Nu o pot numi cu totul o afacere, deoarece este mai mult un o pasiune și un hobby. Atunci când am puțin timp liber prefer să lucrez și să creez ceva frumos.“

Simbolurile iei românești

Ia tradițională românească este un element vestimentar care poartă o bogăție culturală. Ornamentele sale aduc semnificații complexe, de la cultură la pastrarea tradițiilor, frumusețe și superstiții. Toate aceste semnificații sunt în continuare de actualitate și piesele vestimentare fac o punte între bogata cultură românească și modernitate.

„Sunt încântată să observ că din ce în ce mai multă lume se îndreaptă către portul popular. Consider că orice doamnă trebuie să aibă în garderoba sa cel puțin o ie. Ia oferă o protecție și portul popular îți poate purta noroc. Multe dintre piesele vestimentare au în semne semnificații precum belșug, noroc, cruce, semnul trifoiului. Sunt simboluri lăsate din moși-strămoși și nu sunt aplicate întâmplător. Îi îndemn pe cei care încă nu au fost poate atenți sau interesați să ia o ie și să observe fiecare detaliu, îți pot spune multe“, a detaliat meșterul popular.

Mituri

Pe vremuri se spunea că ia protejează de spiritele rele. Ia era cusută cu forme și modele dispuse în zona pieptului și a mâinilor pentru a proteja de răul ce se putea abate asupra fetei care o purta. Se spune că acest lucru se poate întâmpla și în prezent, doamnele care poartă ii fiind ferite de necazuri sau blesteme.

Un alt mit spune că ia atrage pețitori. Acest lucru se datorează faptului că la horele de duminică cel mai important articol vestimentar era ia care divulga prin culori statutul femeii, personalitatea și atuurile trupului. De asemenea, și femeile care poartă ii în prezent sunt considerate mai atractive datorită semnificației profunde pe care o are croiul.

Liliana POSTICA

Mai ales în zilele importante, de sărbători sau atunci când vrem să ne arătăm identitatea, purtăm cu mândrie portul popular. Ce-i drept, această mândrie a fost o bună perioadă uitată undeva în momentul în care, după Revoluție, accesul la haine a devenit mai facil și posibilitatea de cumpărare a devenit mai mare. Însă, dacă pentru mulți români s-a observat o reorientare către ceea ce înseamnă costumul popular, președintele țării pare că nu este prea interesat de acest aspect. L-ați văzut dvs. purtând măcar o cămașă națională cândva, pe undeva ori într-o vizită oficială, așa cum fac mulți conducători de state?

Bun, să zicem că bărbații din funcții înalte renunță mai greu la protocol, deci la costumul clasic, deși ne putem aminti de câteva apariții ale domnului președinte Iohannis care au făcut vâlvă în presă, dar Prima Doamnă a României n-ar putea îmbrăca mai des costumul popular? Doamna Carmen Iohannis nu a susținut niciodată nici măcar vreo Zi Universală a Iei, atunci când bine știm că există tot felul de manifestări și mai ales în școli se celebrează această zi, iar dumneaei ca profesor ar putea să ne ofere tuturor un exemplu. Ce să presupunem: că dumnealor nu cunosc costumul popular sau că nu-l apreciază? Am putea crede și asta dacă ne uităm la alți conducători de stat care poartă cu mândrie costumul popular al țării natale. Mulți dintre ei renunță la regulile de protocol diplomatic chiar și în cadrul vizitelor oficiale, iar exemplele nu sunt puține.

De ce este important costumul popular? Pentru că ne identifică ca neam, iar dacă președintele țării nu-i un exemplu, ce pretenții să avem de la cei mai tineri? Din nou 1 Decembrie, din nou Ziua Națională, din nou parade și manifestări, din nou mii de oameni în costum popular și, probabil, din nou, o lipsă de reacție din partea celor mai sus menționați în ceea ce privește portul popular. N-ar fi frumos să ofere un exemplu, să poarte măcar o dată o cămașă națională, dacă nu un întreg costum?

Costumul național înseamnă o varietate de stiluri și simboluri, nimic altceva nu poate descrie mai bine istoria unei națiuni și specificul unei culturi decât costumul popular. Chiar dacă la origine portul popular este unul singur, există elemente definitorii pentru fiecare zonă geografică importantă a țării. Acest aspect arată multiculturalismul românesc, costumul popular fiind dovada unității spiritului național, în ciuda diferențelor.

Costumul popular reprezintă una dintre cele mai importante moșteniri lăsate de strămoșii noștri, încă de pe vremea geto-dacilor, o moștenire încă vie în lumea satului ce demonstrează dragostea de țară. O moștenire pentru care se lucrează constant, pentru că nu sunt importante doar costumele populare vechi, ci este necesară transmiterea meșteșugului generațiilor actuale. La fel de necesară este și recunoașterea mondială, motiv pentru care a fost depus un dosar de către Ministerul Culturii din România și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova care pledează pentru înscrierea cămășii cu altiță în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.

Vorbim despre susținerea satului românesc, dar acesta cuprinde și costumul popular, iar a ne păstra tradițiile înseamnă și a îmbrăca portul popular.

Să nu ne mai uităm peste gard, ci să dăm exemple și printre reprezentanții țării de la cel mai înalt nivel, pentru care costumul popular era sfânt. De exemplu, Regina Maria a iubit costumul popular, pasiune dobândită de la Regina Elisabeta, care a fost fascinată de tradițiile populare din țara ei de adopție și a iubit costumele populare. La rândul ei, Regina Maria a României a transmis această pasiune fiicelor sale, Elisabeta, Mărioara și Ileana. În prezent, multe dintre imaginile în care Regina Maria apare au devenit obiect de studiu pentru a păstra cele mai frumoase motive, simboluri și, implicit, cămăși cu adevărat unice.

Dacă ei au putut și vrut, Președintele sau Prima Doamnă de ce n-ar putea? N-ar fi frumos să susțină și dumnealor satul românesc și tradițiile prin puterea exemplului?

Larissa DINU

Acum 10 ani se înființa Semne Cusute, o comunitate formată din câteva doamne care redescopereau pasiunea de a coase cămăși naționale. Evoluția a fost spectaculoasă pentru că, în timp, aproximativ 42.000 de persoane au luat acul în mână și au început a coase, însă nu oricum, ci ținând cont de specificul cămășilor în funcție de zonă, tocmai pentru ca fiecare să fie executată cât mai corect. Au fost organizate diverse expoziții în țară și în străinătate, unde au fost prezentate cămășile cusute în această perioadă, iar la finalul lunii iunie a fost vernisată o altfel de expoziție, „Cos pentru o cauză“. Cămăși create doar din materiale naturale, care susțin un mesaj puternic: modul în care alegem să trăim, să mâncăm și chiar să ne îmbrăcăm va influența lumea în care trăim noi și copiii noștri.

Un exercițiu de imaginație

Expoziția „Cos pentru o cauză“ este despre modă și activism inspirat din tradiție, un exercițiu de imaginație propus de doamnele care și-au asumat un rol: acela de a arăta pe aceeași cămașă, în oglindă, pe de o parte lumea veche, echilibrată și cu rost, așa cum am moștenit-o și care a fost ilustrată de-a lungul timpului pe cămășile bunicilor, iar pe de cealaltă parte, în contrast, lumea de astăzi gri, superficială și cu foarte multe probleme cauzate de consum și de lipsa de empatie.

„Împlinim 10 ani de Semne Cusute și vrem să demonstrăm că am ajuns la un anumit nivel de maturitate. Noi nu suntem în stare doar să reproducem cusăturile de pe cămășile vechi, ci putem să gândim și să creăm propriile noastre mesaje pe care să le transmitem generațiilor viitoare. Considerăm că această cauză este una nobilă și vrem să tragem un semnal de alarmă. A avea o bunăstare nu înseamnă a avea un profit tot mai mare pe care să-l măsurăm în bani, ci trebuie să trăim într-o lume cu biodiversitate, cu echilibru, cu respect față de toate formele de viață. Acțiunile noastre de a produce, de a ne îmbrăca nu trebuie să aibă efecte asupra mediului pentru că vrem ca și generațiile viitoare să se bucure de fructe, de flori, de o copilărie fericită și produse sănătoase“, a declarat Ioana Corduneanu, fondatoarea Semne Cusute.

Cămăși unice, același mesaj

Fiecare cămașă din această expoziție este unică, începând de la tehnicile de cusut până la motivele alese, chiar și zonele din care provin sunt diferite, însă toate au fost create cu același scop.

Cămășile tradiționale ilustrează o lume completă. Cei care le admiră de la distanță sunt fascinați de culoare, de strălucire, de flori și de stele. Dar cei care le cos şi meditează asupra lor nu au cum să piardă din vedere importanță insectelor: fluturi, albine, furnici, buburuze, cărăbuși și alte gâzuțe. De exemplu, una dintre cămășile pe care nu ai cum să nu le observi este creația Ioanei, care a pus pe pânză simbolurile care descriu euro și dolarul. O inițiativă deloc întâmplătoare.

„Am ilustrat bogăția lumii vechi printr-o serie de simboluri, în contrast cu așa-zisa bogăție de astăzi care se vede doar prin măsura banilor. De aceea, în loc de izvoadele străvechi – fluturi și albine, pe cea de-a doua parte a cămășii apar euro și dolarul. Adică ce ar fi dacă am prețui, în loc de fluturi și albine, doar euro și dolarii? Este clar că lumea ar deveni tot mai palidă, mai ștearsă și la un moment dat s-ar destrăma“, a mai punctat fondatoarea Semne Cusute.

Ce impact! Ce asociere! Oare câți dintre noi ne gândim atunci când cumpărăm ceva la impactul pe care îl are gestul nostru asupra lumii întregi? Ne gândim câți oameni au muncit pentru noul tricou ori pentru noii blugi? Ori cum au fost create aceste obiecte vestimentare și cât timp le vom purta sau unde vor ajunge după ce ne vor fi de folos? Cred că prea puțini dintre noi și de mult prea puține ori ne gândim la consecințele alegerilor noastre.

„Am moștenit și am primit totul pe tavă și tot ce ne rămâne de făcut este să apreciem, să transmitem și să celebrăm creativitatea alor noștri. Atunci când profitul companiilor nu se va mai măsura în cifre și bani, ci în sănătate și fericire, vom înțelege ce înseamnă bunăstare. În lumea pe care mi-o doresc nu există formă de  viață mică și neînsemnată, specie mai mult sau mai puțin evoluată. Fiecare fărâmă de viață e sfântă și magică“, a argumentat Ioana Corduneanu în mesajul atașat cămășii din expoziție.

O altă cămașă ce mi-a atras atenția avea pe piept o mulțime de gâze.

„Această cămașă este cusută după un izvod vechi din colecția Muzeului Țăranului Român. Este vorba despre un izvod donat în anul 1906 de către Ecaterina Cantacuzino, soția nababului. Este un model de Ilfov, ce a plecat de la altițe, pentru că în colecția muzeului era doar o altiță, de la care am pornit, iar restul cămășii este așa cum mi l-am imaginat eu. Am cusut pe pânză de in, cu mătase, iar pe piept mi-am imaginat un stol de gâze“, a declarat Ștefania Atanasiu, membră a comunității Semne Cusute.

Cămașa a fost cusută în Luxemburg și deja și-a început periplul prin lume, iar la întrebarea „de ce este importat să fim mai atenți la ce purtăm și ce consumăm?“, creatoarea cămășii a răspuns cu o voce sugrumată de emoții: „Pentru că avem o datorie față de copiii noștri. Avem copii și trebuie să fim conștienți de lumea pe care le-o lăsăm.“

Munți de… haine

Fondatoarea Semne Cusute susține faptul că industria textilă a impus conceptul de fast fashion, adică de modă accelerată, iar producătorii au încercat să răspundă nevoilor false din mintea cumpărătorilor și au realizat obiecte vestimentare din materiale foarte ieftine și de proastă calitate. Și așa se creează munți de gunoaie ce nu se mai integrează în natură. Există în acest moment haine suficiente pentru a ne îmbrăca cu toții mulți ani de acum încolo. Pentru a combate acest concept există slow fashion care înseamnă, printre altele, a crea haine în timp mai lung, din materiale durabile. Iar pentru acest concept tradiția este sursă de inspirație. România nu are o tradiție în design, mai spune Ioana, dar regăsim foarte mult design în tradiție, iar expozițiile pe care comunitatea le organizează reprezintă validează spusele ei.

„În această industrie se folosesc materiale care nu se mai integrează în natură și chiar ne fac rău în timp ce le purtăm. Este foarte greu să ne întoarcem la materialele naturale, dar în țară încă se mai produc pânzeturi de in și cânepă și potențial există inclusiv în ceea ce înseamnă producerea mătăsii, ca să nu mai amintim de lână. Sunt convinsă că tot mai multă lume ar adera la această cauză, dacă ar fi în cunoștință de cauză! Nu suntem bine informați cu privire la efectele secundare ale produselor de fast fashion pe care le cumpărăm. Noi nu ne imaginăm că, din cauza blugilor pe care îi purtăm, zeci de mii de persoane din India se îmbolnăvesc, mor sau se sinucid. Trebuie să știm că industria blugilor este foarte poluantă. Ei sunt lucrați din bumbac, care consumă foarte multă apă și are nevoie de multe substanțe care dăunează, inclusiv cele folosite în procesul de colorare“, a mai spus fondatoarea Semne Cusute.

Și tot în cadrul expoziției găsim materiale de informare care „să ne deschidă ochii“. Și mai regăsim ceva, pantaloni de cânepă, asemănători blugilor. Iată că există soluții, dacă s-ar dori! S-ar putea produce materiale și s-ar putea purta pantaloni 100% din cânepă ce vor oferi un confort termic mai bun și care vor avea o durată cuprinsă între 5 și 10 ani. Bun, ne dăm seama de diferențe, însă magazinele în continuare ne vor oferi ceea ce marii producătorii aduc în piață, trebuie știut însă că putem cumpăra materialele inclusiv de pe site-ul asociației, iar mai apoi ne putem croi obiecte vestimentare care să ni se potrivească și pe care să le purtăm cu mândrie mult timp.

Câte semnale de alarmă într-o singură expoziție! Câtă etică uitată și cât bun gust exprimat în cămășile naționale! Nu doar bun gust, ci și un adevărat semnal de alarmă cu privire la tot ceea ce înseamnă alegerile noastre pornind chiar de la simplul gând ce ne-am face dacă polenizatorii n-ar mai exista. Cel mai probabil, așa cum spune un mare învățat, noi n-am mai exista!

Și pentru ca acest mesaj să ajungă la cât mai multe persoane, cămășile vor putea fi admirate în viitor și în cadrul altor expoziții organizate fie în țară, fie în străinătate, dar și în mediul online.

Larissa DINU

Liliana Dobrițoiu sau Lili cum îi spun prietenii, este unul dintre acei meșteri populari pe care i-am cunoscut cu ceva timp în urmă în cadrul târgurilor de profil. Comercializează ii cusute manual, dar și la mașină, precum și diverse alte obiecte de îmbrăcăminte ce au broderii inspirate din portul popular. Efectele pandemiei se resimt și în afacerea ei: a fost nevoită să reducă personalul, veniturile i-au scăzut dramatic, însă nu se dă bătută și speră să reușească să se mențină pe piață.

Debut entuziasmant

„În urmă cu 5 ani am început să lucrez ii; mama lucra ii încă din copilărie așa că pot spune că mi-au plăcut. Mie îmi place să creez, să inventez modele și nu țin neapărat să păstrez literă cu literă cum este un model în tradiție. Îmi place să combin, să mai vin cu ceva în plus și să dau culoare și eleganță produselor. Într-adevăr, am început cu ii cusute de mână și atunci am încercat să păstrez cât mai mult tradiția, dar apoi mi-am zis că ar trebui să creez și modele moderne ce pot fi purtate în viața de zi cu zi“, a declarat Lili.

Aceasta a achiziționat și mașini de brodat, însă nu s-a gândit că le va folosi pentru a crea ii. Cerințele din piață au condus și spre acest lucru, pentru că da, există diferență de preț între o ie făcută manual și una la mașină. Inventivă din fire, Lili a creat constant noi modele ce au putut fi transpuse pe ii, apoi pe pardesie, sacouri, fuste, veste și chiar bluze tip ie. Prima unealtă de promovare a fost Internetul, iar rețelele de socializare au contribuit semnificativ la creșterea numărului de comenzi.

„Nu oricine are încredere să comande un număr, o mărime pe Internet, de aceea vreau să punctez că nu există vreun dubiu că un client rămâne cu produsul dacă nu-i corespunde mărimea! Noi schimbăm produsul pentru a-i veni bine clientului, pentru a fi mulțumit deoarece înțelegem că a comanda de la distanță un produs nu este același lucru cu a proba și a ști pe loc cum vine un anumit obiect vestimentar“, a mai completat aceasta.

Este clar că cele mai iubite produse sunt iile și bluzele inspirate din portul popular, însă la fel de apreciate pot spune că sunt și pardesiele. Confecționate dintr-o stofă de calitate, care nu este 100% lână cum este în cazul sumanelor tradiționale, aceste obiecte vestimentare au atuul de a nu se șifona ori scămoșa și se pot spăla acasă, deci nu necesită o curățare profesională. Și, dacă vă gândiți că s-ar putea decolora broderia ori că ar putea ieși culorile, ei bine meșterul popular ne asigură că acest lucru nu este posibil, dovadă fiind pardesiul pe care îl purta. Unul alb, cu broderie în nuanțe de albastru pe care îl are deja de 3 ani și încă se prezintă într-o stare foarte bună.

Modelele pardesielor sunt diverse; drepte sau în cloș, cu broderie florală ori tradițională; acestea au prețuri pornind de la 550 lei până la 600 lei. Sunt și de damă și masculine, unele formând seturi speciale ce pot fi purtate cu drag la evenimente speciale. De altfel, nu de puține ori aceasta primește altfel de comenzi, iar fotografiile pe care le trimit apoi clienții sunt mai mult decât o dovadă a faptului că ceea ce creează în atelier este pe placul lor.

„Produsele pe care le fac se adaptează vieții diferitelor persoane, pentru că nu toată lumea este strâns legată de tradiție și de modul în care sunt alese simbolurile pe obiectele vestimentare, ci pur și simplu își aleg produse care le plac. De aceea avem și broderii florale, acestea sunt foarte iubite de copii, pentru care confecționez fel de fel de costume inspirate din portul popular“, spune meșterul popular

Și pentru acele domnișoare care vor să fie altfel de mirese, Lili creează rochii albe speciale, brodate, inspirate din tradiție ori cu elemente florale. Iar dacă fericitul eveniment are loc într-un anotimp mai rece, atunci există posibilitatea de a opta și pentru un pardesiu alb în acord cu rochia de mireasă.

Efectele pandemiei…

„Am mers și la târgurile de artă populară și meșteșuguri din zona noastră; între timp, am început să primesc comenzi de la diverse magazine din țară. În această perioadă este mai dificil, resimțim lipsa târgurilor, ne este dor de întâlnirea cu oamenii, de dialogul frumos pe care îl aveam cu cei care ne vizitau standul. Târgurile sunt foarte importante, nu mergeam neapărat să vând acolo; în funcție de eveniment existau și vânzări, preluam și comenzi, însă mergeam pentru a-mi putea prezenta produsele deoarece eu nu am un magazin unde cei interesați pot să le vadă oricând doresc și atunci târgurile ne ajutau foarte mult“, a mai afirmat aceasta.

Fiecare produs este special, însă clienții au posibilitatea de a combina modele de broderie, de a-și alege culoarea stofei sau chiar de a veni cu propriile idei pentru a-și crea haine unice.

2020 a fost un an dificil pentru acest gen de activități, iar Lili spune că afacerea ei a fost afectată în proporție de 30-40%, dar și în aceste condiții dificile a avut mereu de lucru și nu a închis atelierul. De asemenea, a fost nevoită să reducă personalul pentru a reduce cheltuielile. Însă, speranța moare ultima, a spus aceasta, pentru că indiferent de situație își dorește să mențină această afacere și să transpună în continuare tradiția românească pe obiecte vestimentare ce pot fi purtate zi de zi.

Larissa DINU

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Veșnicia s-a născut la sat și vrem ca asta să dăinuiască prin tradiții și obiceiuri nedenaturate de trecerea timpului sau de urbanizare. Acesta este mesajul principal al Alexandrei Negrilă și echipei sale pe care vor să-l transmită prin proiectul Etnotique. Plecând de la ideea că portul popular își pierde apartenența, protagoniștii proiectului au dorit să pună într-o altă lumină ansamblurile vestimentare autentice. Așa au ajuns să pozeze sute de costume populare și să le indexeze în mediul online. Rezultatul? O adevărată enciclopedie rurală.

Reporter: Ești pasionată de arta populară și iubești viața la țară. De unde provine dragostea ta nemărginită pentru folclor?

Alexandra Negrilă: Asemeni celorlalte sentimente, cred că ne naștem cu iubirea aceasta, în timp doar o dezvoltăm sau o punem

într-un colț de suflet. Am crescut la țară, am fost învățată cu tot ceea ce înseamnă țăranul român și gospodăria acestuia, cu bune și rele. Cu trecerea timpului, simplitatea satului și a locuitorilor a început să dispară. Poate de aceea m-am apucat să caut acele cătune și lucruri care mă apropie de copilăria mea și de poveștile bunicilor.

Rep.: Cum a luat naștere proiectul tău de suflet, Etnotique? Ce îți dorești să transmiți prin acesta?

A.N.: Forma actuală a proiectului a trecut prin mai multe etape. La început m-am concentrat pe acțiuni private, dorindu-mi ca acesta să ia forma unei mici afaceri în industria evenimentelor. Treptat, m-am trezit că toata munca mea se duce către promovarea costumelor populare cu tot ceea ce implică aceasta. Practic, eram un ONG pentru că toate fondurile erau cheltuite pentru indexarea costumelor pe site-ul  în secțiunea cultural fără alt ajutor extern.

În ultimii doi ani lucrurile s-au schimbat în totalitate, atât eu cât și colega mea Ileana Rădulescu, fotografa proiectului, ne-am dorit să facem mai mult în ceea ce privește promovarea costumelor populare, în felul acesta consideram că ne-am găsit rostul. Mai presus de toate celelalte, să-ți găsești menirea, oricât de mică este ea, este cel mai important.

Ne dorim să indexăm în mediul online cât mai multe costume populare aparținând majorității zonelor etnografice din țara noastră. Virtual, informația este la îndemâna oricui, dar vrem ca la un moment dat să se poată tipări un atlas etnografic cu toate acestea.

Rep.: Adori să spui că îți place să colecționezi piese cu suflet, care spun povești. De ce?

A.N.: Pentru că îmi place istoria, iar aceste piese de costum sunt martorii acesteia. Cu cât știu mai multe despre ele, cămăși, fote, zadii etc., cu atât valoarea lor este inestimabilă pentru mine. Să știi cine a cusut cămașa, câte eforturi a făcut creatoarea pentru ea, ce sentimente a trăit purtând acea cămașă… este de nedescris!

Rep.: Cum te simți în momentul în care porți un costum popular, care este sentimentul?

A.N.: Poate că te aștepți să zic ceva unic sau alte cuvinte pompoase. Pentru mine a devenit o parte din viață! Costumul este puțin complicat de îmbrăcat, şi de aceea devine o experiență memorabilă.

Rep.: Nimic nu este întâmplător în viață! Ai fost abordată pentru a da sfaturi cu privire la ținutele purtate de personajele în filmul Moromeții 2. Coincidență sau nu… și tu ai copilărit în satul Moromeților. Ce a însemnat acest lucru pentru tine? 

A.N.: O onoare și o experiență unică pentru că întotdeauna m-a fascinat industria cinematografiei. Am avut noroc să lucrez cu Dana Paparuz care a avut încredere în imaginea vizuală a țăranului teleormănean pe care eu voiam să o evidențiez prin propria experiență a copilăriei în sat. Mi-am dorit doar ca țăranul, așa cum era el în acele timpuri, să fie transpus în imaginea actorilor și să redea, și din punct de vedere vizual, greutățile acelor timpuri.

Rep.: Câte costume populare ați reușit să indexați până în momentul de față?

AN: Sincer, le-am pierdut șirul, cu siguranță câteva sute. Ele provin din mai multe colecții private și muzeale cu care colaborăm. În momentul actual am fotografiat aproximativ toate zonele etnografice. Urmează subzonele și cătunele. De la un sat la altul, costumele pot fi diferite. Sperăm că o să putem duce la capăt tot ce ne-am propus.

Rep.: Ce proiecte ți-ai propus în viitorul apropiat? Care este următorul pas în evoluția proiectului pentru reîmprospătarea tradițiilor românești?

AN: Avem active ca proiecte catalogul secției de etnografie a Muzeului Județean Teleorman și mai multe articole pentru care trebuie o cercetare amănunțită. În următoarea perioadă vreau să mă axez pe Muntenia pentru că se știu foarte puține lucruri și este destul de mult de cercetat. Sper să am deschiderea necesară pentru asta și să se înțeleagă importanța digitalizării acestor costume în secolul nostru. În contextul actual, nu știm când o să ne putem relua munca, mai ales că aceasta este strâns legată de puținele expoziții de costum din care veneau fondurile pentru demersurile noastre.

Ruxandra HĂBEANU

Credit foto: Ileana Rădulescu

Localitatea Voloca pe Derelui, întâlnită și sub forma Voloca (în ucraineană Волока, transliterat Voloka, și în germană Woloka am Derelui sau Woloka) este un sat reședință de comună în raionul Adâncata (actualmente raionul Hliboca) din regiunea Cernăuți – Ucraina. Satul este situat la o altitudine de 193 metri, în partea de nord a raionului Adâncata, la o distanță de 10 km de orașul Cernăuți. Începând din anul 1991, satul Voloca pe Derelui face parte din raionul Adâncata al regiunii Cernăuți, Ucraina. În prezent, are peste 3.035 de locuitori, preponderent români (97,56%). Locuitorii se ocupă aproape în exclusivitate cu crearea rochiilor de mireasă, o afacere care s-a dovedit foarte profitabilă în ultimul deceniu, satul făcându-și un nume în acest domeniu în toată lumea. Aici am cunoscut-o pe doamna Maria Bojescu, singura cusătoreasă de costume populare românești cu mărgele.

– Doamna Maria, de când ați început această muncă migăloasă?

– Când m-am căsătorit, cumnata mea cosea cu mărgele. Când au ajuns fetele mele mari le trebuiau costume și, din cauza lipsei banilor, m-am apucat să cos singură. Asta acum 20 de ani în urmă. De atunci și până acum am cusut 17 cămăși și 34 de catrințe, trăistuțe, icoane pe care le-am dăruit la biserică. Tradiția la Voloca e foarte veche, e din bătrâni moștenită. Înainte se coseau cămăși mai ușoare, mai simple. Cu trecerea timpului s-a început a coase cămăși mai grele, mai înflorate etc. Și eu am început a coase cămăși, catrințe cu diverse motive florale, dar cu mărgele. Fiecare sat are portul său, iar prin cusături își exprimă frumusețea locului. Eu am început a coase singură, din dragoste. Asta a fost chemarea mea, cum se zice. Prin ceea ce fac acum, și fac cu dragoste, am sufletul împăcat. Mulți ani am lucrat la bibliotecă. Acum, ocupația mea de bază e cusutul și compusul de poezii populare din această zonă. Am început a scrie poezii de prin clasa a VI-a.

– Felicitări, dar costumele pe care le faceți cine le mai cumpără ori le poartă și ce prețuri au?

– Fetele le poartă cel mai mult la nunți. Fetele căsătorite mai tinere, chiar și bătrânele, la diverse ocazii ori sărbători creștnie și populare. Un an și jumătate durează cusutul catrinței, cămașa 6-7 luni și are o greutate de cca 3 kg, iar prețul unui costum întreg e 4.000 de euro. Eu mai și închiriez asemenea costume pentru că nu toți își pot permite să cumpere. Cusutul unei traiste cu mărgele durează între 3-4 luni de zile, iar prețul e la 400 dolari. Fiecare mărgică e cusută în așa fel încât cu timpul să nu rupă ața. Fac și traiste mai simple, între 100 și 400 de dolari. Aici, în Voloca, fiecare fată trebuie să aibă două costume naționale. Unul în care predomină culorile roșu și verde și altul cu mai mult albastru și violet. Și atunci fiecare fată se străduiește să aibă până la nuntă câte două costume, nu neapărat de-ale mele. Dacă nu are așa ceva se pierde mândria de volocean în costumul popular. Am umblat pe la mai multe expoziții cu diverse tematici unde am prezentat portul popular românesc din Voloca atât prin Ucraina, Moldova, dar și în România.

– Cum vă descurcați în viața de zi cu zi?

– Cu o pensie de 70-80 dolari pe lună nu poți trăi și trebuie cumva să câștigi bani. Să faci o asemenea muncă te dor și ochii, dar și spatele. Nu-i ușor…

Dumnezeu ne ajută pe toți!

Text și foto: Clement LUPU

Nu cu mult timp în urmă, pe rețelele de socializare și în mass-media era semnalat faptul că portul popular românesc a devenit „sursă de inspirație“ pentru celebra creatoare de modă Tory Bruch. Sursă de inspirație spunem noi, pentru că designerul nu a recunoscut inițial faptul că noile creații nu îi aparțin în totalitate.

Totul a pornit pe pagina de Facebook a comunității La Blouse Roumaine a cărei fondatoare este Andreea Tănăsescu, cea care a lansat și manifestarea mondială Ziua Universală a Iei. De pe pagina comunității i s-a cerut creatoarei de modă să își asume faptul că întreaga colecție este inspirată din portul popular românesc, iar una dintre piese este expusă la Muzeul Metropolitan de Artă din New York și datată de la începutul secolului al XX-lea, obiectul vestimentar pe care ea îl propusese fiind copiat 1 la 1. Nemulțumirea a pornit și din faptul că, în dreptul colecției, sursă de inspirație era trecută cultura africană, deci nu era recunoscut nicăieri că portul nostru a fost cel care a inspirat-o, să nu spunem că de fapt a copiat integral. Nu puțini au fost cei care s-au alăturat comunității La Blouse Roumaine și au semnalat pe pagina creatoarei de modă acest lucru, însă comentariile lor erau imediat șterse. Abia după ce la nivel internațional această întâmplare a luat amploare, Tory Bruch a modificat descrierea din dreptul colecției, oferind explicațiile reale.

Totuși, nu este primul caz de acest gen și nici ultimul, după cum susțin mulți cunoscători din domeniu, pentru că, susțin ei, tradițiile populare și portul popular românesc vor fi întotdeauna de actualitate. Tot o astfel de întâmplare a fost semnalată de curând și în cazul unei colecții Dior. De această dată sumanul de Biniș a fost sursa de inspirație. Un tânăr din Bihor care locuiește în Indonezia a văzut în vitrina unui magazin de lux din Singapore cojocul pe care și el îl deține, în fapt copia unu la unu a acestuia. Așa s-a ajuns ca în mediul online să se creeze o întreagă revoltă Bihor, nu Dior! Radu Frentiu a semnalat faptul că prețul piesei Dior era de 35.000 de dolari, o sumă colosală mai ales dacă ne gândim că la noi în țară abia am reînceput să recunoaștem valoarea comorilor din lada bunicii.

Nici bundița de Bucovina nu a trecut neobservată, același brand copiind un model prezentat în cadrul unui proiect al școlii generale din comuna Ostra, județul Suceava.

Și uite așa, celebrii creatori de modă precum Christian Dior și Tory Bruch valorifică ceea ce noi nu apreciem la adevărata valoare, ba mai mult fac și bani frumoși din asta. Ce ar trebui făcut? Ar trebui să existe o lege care să protejeze ia românească și portul popular și chiar să se creeze un „brand cultural“. Această inițiativă a fost lansată de ceva vreme, mai insistent tot de comunitatea La Blouse Roumaine, dar rezultatele încă nu există!

Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 13, 1-15 iulie 2017 – pag. 52

Vorbind despre creatorii populari gândul ne duce la oameni în vârstă care sunt păstrători ai unor obiceiuri şi meşteşuguri străvechi şi care de obicei deplâng faptul că, luaţi de vălmăşagul civilizaţiei, cei tineri nu mai sunt interesaţi de ceea ce ar trebui să cunoască şi să păstreze ca moştenire cele venite de demult.

Iată însă şi, să spunem aşa, o excepţie de la regulă. Un tânăr de 30 de ani pe numele său Marian Lungu din Sănduleni – Bacău e cunoscut ca unul dintre vestiţii creatori de costume populare din această parte de ţară. L-am găsit lucrând la o bundiţă pe care o împodobea cu ornamente de diferite culori. „Când am început să lucrez la bundiţe, ne mărturiseşte tânărul creator, meşterii cojocari nu mai erau de mult şi pentru a aduce la lumină frumuseţea de altădată a acestei piese din costumul popular am vizitat muzee, am făcut sute de fotografii, am «cotrobăit», ca să zic aşa, prin lăzile de zestre ale bătrânelor şi am reuşit să aduc la lumină frumuseţea de altădată a bundei purtate de sărbători.“

Începutul a fost o mască

Marian Lungu s-a simţit atras de frumuseţea costumelor populare încă din liceu, când a devenit membru în ansamblul folcloric Doina Trotuşului.

„Aici am început să lucrez. Mă interesau tainele meşteşugului pe care, mărturisesc, l-am cam furat, cum se spune, de la puţinii meşteri care mai lucrau şi de la femeile pe care le-am întâlnit în satele Moldovei. La început am confecţionat măşti pentru obiceiurile de iarnă. Apoi, încetul cu încetul, am început să confecţionez piese ale costumului popular şi, văzând că plac, m-am hotărât să mă dedic acestei străvechi îndeletniciri.“

Meşteşug şi artă

Ca dansator, de data aceasta, în Ansamblul folcloric „Ca la noi“ din Bacău a reprezentat arta, dar şi portul românesc la manifestări folclorice din Portugalia, Cipru, Israel, la târguri de meşteri populari, cum ar fi cel din Toscana-Italia şi în multe alte locuri unde frumuseţea artei şi costumului românesc au stârnit admiraţia străinilor. A continuat să lucreze, având grijă să respecte caracteristicele costumului popular din zona Văii Trotuşului. „Vedeţi, cămăşile de aici sunt decorate cu grena, roşu, iar cele pentru bărbaţi, cu roşu, negru sau albastru, aşa cum se poartă pe la noi.“

Între timp a terminat şi Facultatea de Economia Turismului, ceea ce nu l-a împiedicat să dea curs comenzilor tot mai numeroase.

„E mult de lucru şi nu am timp mai ales că, pe lângă comenzile pe care le primesc din partea primăriilor, şcolilor şi organizaţiilor care dispun de ansambluri folclorice, multe din acestea sunt comenzi ale persoanelor particulare. Ceea ce mă bucură îndeosebi e faptul că s-a revenit parcă la purtatul unor piese de mare frumuseţe. Multe domnişoare solicită ii, iar pe străzile oraşelor noastre pot fi văzuţi tineri, şi nu numai ei, care poartă cămăşile cu motive naţionale.

Primesc comenzi şi din afară, în primul rând de la românii plecaţi peste mări şi ţări în nădejdea unui trai mai bun. Măcinaţi de dorul de ţară, ei vor să aibă obiecte care le aduc aminte de satul natal.“

Aşadar, ocupat din zori până în noapte, tânărul meşter popular Marian Lungu nu uită de cealaltă pasiune – dansul popular. Pentru elevii din liceul din comuna natală, „iubitori de joc şi cântec popular“, a înfiinţat Ansamblul „Siminocul“. Aici tânărul instructor le dezvăluie învăţăceilor săi şi câte ceva din tainele confecţionării portului popular.

Stelian Ciocoiu