reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Jul 2019

Trei plante minune din flora spontană

Se spune că nimic nu e mai bun ca pelinul de mai. Sau ca cimbrișorul cules din pășuni naturale. Ori ca sunătoarea culeasă din poienile neatinse de chimicale. Zestrea populară românească e nesecată chiar și atunci (sau mai ales) când vine vorba despre sănătate; ceea ce deseori noi numim, în explozia de azi a științei, empiric, s-ar putea dovedi, cu timpul (de altfel s-a mai întâmplat), remedii nesperate pentru diverse afecțiuni. De altfel, aceste mici adevăruri vin dintr-o experiență milenară a relației om-natură.

ceai pelin

Pelinul (Artemisia absinthium) este planta pe care o găsim în flora spontană oriunde pe teritoriul României. Atenție însă, vorbim despre pelinul alb sau pelinul de mai fiindcă la noi mai cresc și alte specii precum pelinul mic, de mături, negru sau de mare. Cel mai mare uz terapeutic îl are pelinul de mai, plantă erbacee perenă, cu frunze com­puse, păroase, spintecate, verzi-cenușii pe față, argintii-cenușii pe dos și flori galbene (înflorire în iulie-septembrie), grupate în capitule mici, aromate. Această plantă-medicament are nenumărate proprietăți terapeutice dezinfectante, diuretice, depurative, laxative, vermifuge, antiinflamatoare, stimulente gastric, tonic-amare și cicatrizante (intern și extern). De la pelin se utilizează frunzele și vârfurile înflorite, când planta are un miros puternic aromat și gust foarte amar. Atenție însă, este de preferat ca el să fie recoltat prin suprimarea vârfurilor, și nu prin smulgere! Asta ca să nu contribuim și noi la distrugerea lui din flora spontană.

ceai cimbrisor

Cimbrișorul (Thymus serpyllum) este o plantă perenă, erbacee, cu o tulpină ramificată, de cel mult 3-5 cm înălțime și care înflorește începând cu sfârșitul lunii mai și până toamna târziu. Florile sunt purpurii, roz sau violet, rar albe, grupate în capitule sau raceme, formând covoare în vatra de creștere, iar frunzele sunt mici, liniare, eliptic-ovate sau rotunjite, opuse și pubescente. Planta este bogată în ulei aromat, taninuri, substanțe amare, flavone și numeroși acizi organici. Cimbrișorul este mult folosit în medicina tradițională, în cazul afecțiunilor ORL, migrene, dureri de dinți, colici intestinali, tuse convulsivă. Infuzia de cimbrișor se prepară cu 1-2 lingurițe de plantă uscată la o cană cu apă; se bea îndulcit cu miere, de trei ori pe zi, înaintea meselor principale.

ceai sunatoare

Sunătoarea (Hyperium perforatum) este una dintre cele mai iubite plante din flora spontană, despre care se spune că ar avea remedii în 80 de afecțiuni, dar cel mai important, este antidot natural împotriva depresiei, motiv pentru care se mai numește „buruiana de năduf“ sau „planta sufletului“ ori „planta fericirii“. Specia este cunoscută popular sub o mulțime de denumiri: pojarniță, drobișor, fălcățea, harnică, închegătoare, zburătoare, şovârvariţă, crucea-voinicului, floarea-lui-loan, lemnie etc. Într-o descriere sumară, sunătoarea, pe care o găsim oriunde în țară, în fânețe și pășuni, este o plantă erbacee, perenă, cu tulpină ramificată în partea superioară, ușor lignificată în partea de jos, frunze dispuse opus și flori grupate în vârful tulpinii și a ramurilor, de culoare galben-aurie. Florile se culeg în zilele însorite, din iunie și până în septembrie, prin tăiere cu foarfeca (atenție, nu se smulg, asta pentru a proteja pe cât se poate populația naturală). Se usucă la umbră, în loc aerat, întinse în strat subțire, pe hârtie sau pânză. Se păstrează în pungi de hârtie ori săculeți de pânză. Dintre afecțiunile pentru care este recomandat ceaiul de sunătoare, în afară de stările depresive, anxietate și insomnii, enumerăm: dureri de stomac, probleme digestive, afecțiuni ale sistemului hepato-biliar, gripă și răceală, migrene etc.

Maria BOGDAN

Tehnologia viitorului: Înmulțirea in vitro a plantelor la Bistrița

Înmulțirea in vitro a plantelor are toate șansele să devină o tehnologie populară în viitor întrucât determină obținerea unui număr ridicat de plante sănătoase. Începând cu anul 2014, la Bistrița, această tehnică este implementată și perfecționată permanent de către Paul Basoc și specialiștii de la Laboratorul de Cercetare și Dezvoltare Agricolă „Agro Afaceri“, locul unde studiul se realizează pe diferite specii, de la arbuști fructiferi la flori și legume. Aici „lăstarii la borcan“ cresc repede, fiind rezistenți la diverse boli și dăunători.

În acest domeniu nu trebuie să fii un expert pentru a reuși, ne spune Basoc Paul. „O minimă experiență în domeniul agriculturii, precum și calitatea de a fi un bun administrator reprezintă un avantaj pentru cei care își propun să investească în acest sector“, precizează specialistul din cadrul stațiunii bistrițene.

Camere de creștere climatizate

Înmulțirea in vitro reprezintă metoda de înmulțire a plantelor prin utilizarea culturilor de celule in vitro, țesuturi și organe vegetale. De exemplu într-un an, prin multiplicări în cicluri succesive, se pot obține peste 1.000.000 de plante, ceea ce reprezintă un potențial de producție ridicat. Aceasta se realizează în condiții sterile, controlate artificial, în recipiente din sticlă sau material plastic închise etanș, pe medii care conțin apă și nutrienții necesari creșterii plantelor, ne spune tânărul. „Pot spune că înmulțirea plantelor in vitro are toate șansele să devină tehnologia viitorului în agricultură deoarece se obțin plante sănătoase, într-un număr foarte mare, crescând mult mai repede în comparație cu metoda de înmulțire clasică. Această tehnică este implementată și perfecționată de specialiștii Stațiunilor de Cercetare Horticole din România și Europa. În laboratoarele noastre lucrează doar personal specializat în domeniu, respectiv biologi și ingineri horticoli. Aici, multiplicarea plantelor in vitro se face cu aparatură corespunzătoare pentru a stabiliza planta și pentru a-i oferi un mediu steril. Plantele produse se păstrează în camere de creștere climatizate, indiferent de anotimp, și sunt produse în orice perioadă a anului, condițiile meteo nefiind un impediment în producerea de material săditor. Materialul produs in vitro poate fi conservat prin diferite metode și folosit doar în momentul în care este nevoie“, ne-a mai precizat specialistul Paul Basoc.

Avantajele și beneficiile plantelor multiplicate in vitro

inmultirea in vitro plante

Plantele produse in vitro au o rădăcină mult mai puternică, cu tulpina viguroasă, sănătoasă, rezistente la dăunători și boli (virus free), specifică Paul. „De altfel, micropropagarea plantelor produse in vitro sunt mai robuste, cu o creștere mai accelerată în comparație cu plantele produse prin metodele clasice, cum ar fi semințe sau butași. Totodată, aceste plante înmulțite in vitro nu necesită altoire deoarece își păstrează aceeași structură genetică ca și planta din care sunt multiplicate“.

Laboratorul de la Bistrița are o capacitate de a produce peste un milion de plante anual. În laboratorul acestuia se produc anual: afin, mur, pomi fructiferi, zmeur, nuc, alun, goji, paulownia, aronia, flori, portaltoi, plante melifere, legume, plante medicinale, plante bio și plante exotice. „La cerere, răsadurile sunt însoțite de certificat european pentru a putea beneficia clientul de fonduri europene. Pe bază de comandă producem orice tip de plantă sau specie care ne este cerută de către client“, încheie Paul Basoc, specialist al Laboratorului de Cercetare și Dezvoltare Agricolă „Agro Afaceri“, Bistrița.

Dintre speciile înmulțite cu succes la Laboratorul de Cercetare și Dezvoltare Agricolă „Agro Afaceri“ putem aminti:

  • răsaduri – butași fructe de pădure și de grădină;
  • răsaduri – butași arbori cu creștere rapidă, arbori și arbuști;
  • răsaduri – butași pomi fructiferi, nuci și aluni;
  • răsaduri – legume, pepeni;
  • răsaduri – butași plante medicinale și aromatice;
  • răsaduri – butași flori de grădină, apartament și florării;
  • răsaduri – butași plante exotice și palmieri;
  • răsaduri – plante de acvarii;
  • răsaduri – butași gard viu, tuia, brazi și conifere.

Beatrice Alexandra MODIGA

Peste 190 noi soiuri de plante vor fi înregistrate în Catalogul Oficial al Soiurilor

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că, în această perioadă, s-a întrunit la sediul ISTIS din București, Comisia de înregistrare a soiurilor de plante agricole și horticole, în conformitate cu legislația în vigoare.

Comisia a fost formată din reprezentanți din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ai Institutului de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor (ISTIS) și profesori universitari din cadrul USAMV București.

Soiurile propuse Comisiei pentru înregistrare și-au încheiat ciclul experimental în anul 2018 și corespund criteriilor stabilite de legislația în vigoare, sunt distincte, uniforme și stabile, iar soiurile din speciile de culturi de câmp posedă valoare agronomică și de utilizare satisfăcătoare.

Câteva dintre noile soiuri au fost testate pentru rezistența la boli, prin infecții artificiale (de exemplu lucerna) sau pentru rezistența la lupoaie la floarea-soarelui, stabilită în câmpul experimental static al ISTIS. La solicitarea aplicanților, s-a verificat rezistența la tratamentele cu erbicide pe bază de imidazolinone, cycloxydim și erbicidele sulfonilureice.

Discuțiile în cadrul ședinței s-au derulat pe baza documentației tehnice realizate de către ISTIS. Materialul a fost transmis membrilor comisiei înaintea reuniunii, pentru consultare.

Comisia a propus pentru înscriere în Catalogul oficial a unui număr de 198 soiuri noi, din care: 142 soiuri din specii de culturi de câmp, 34 soiuri de legume, 17 soiuri de pomi și arbuști fructiferi, 1 soi de viță de vie și 4 soiuri de plante ornamentale. Propunerile comisiei au fost aprobate de către ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.

În ultimii ani, în perioada de testare, la soiurile candidate s-a urmărit influența schimbărilor climatice asupra rezultatelor de producție și a însușirilor fiziologice, în vederea promovării unor soiuri cu mare adaptabilitate la condițiile de mediu existente.

Sursa: madr.ro

Curăță aerul din locuință cu ajutorul plantelor

În ziua de astăzi avem nenumărate posibilități și variante de odorizante pentru a împrospăta plăcut locuința, biroul sau mașina. Însă v-ați gândit măcar o clipă cât de periculoase sunt aceste produse pentru starea noastră de sănătate? De cele mai multe ori conținutul odorizantelor este toxic și nu face altceva decât să ne îmbolnăvească încet și sigur.

Fără odorizante

Vestea bună este că plantele pot înlocui cu succes rolul odorizantelor; în plus, ele au puterea de a purifica aerul din casă. Trebuie doar să învățăm să trăim într-un mediu sănătos, cu un aer curat și plin de arome diverse emanate de plantele pe care natura ni le-a oferit. Aceste minunăţii spectaculoase se comportă ca un plămân vegetal care aspiră noxele din locuinţă. Știați că în anul 1989 cercetătorii de la NASA au realizat un studiu pentru a depista care sunt cele mai harnice plante în curățarea mediului din cămin? Oamenii de știință au analizat compoziția aerului și au găsit numeroase substanțe nocive. Printre acestea se numără tricloretilena, care provine din adezivi, vopsea, mochete, parchet sau mobilă recent achiziționată. De asemenea, benzenul, xilenul și amoniacul sunt alte substanțe toxice care se găsesc în aproape orice locuință. În urma analizei efectuate, cercetătorii au fost uimiți să afle cât de eficiente pot fi  banalele flori de apartament deoarece acestea pot elimina până la 87% din cantitatea de toxine din aer. Printre florile studiate se numără fiscusul, aloe vera, clorophytum sau cactusul. Bineînțeles, lista micilor inamici ai substanțelor toxice poate continua.

Busuiocul, pe lista preferințelor

De asemenea, busuiocul este unul dintre cele mai îndrăgite plante aromatice și este nelipsit din bucătăria gospodinelor. Răspândește rapid un parfum plăcut, ține insectele la distanță și poate fi cultivat cu ușurință în ghivece sau în jardiniere. „Cred că busuiocul este cap de listă în privința purificării aerului. Un alt exemplu de plantă ce curăță aerul este valul miresei sau clorophytum. Planta absoarbe fumul de țigară și substanțele cancerigene pe care acesta îl conține. De asemenea, cactusul poate capta undele electromagnetice care împânzesc spațiul nostru și pe care nu le vedem, însă pot avea efecte nefaste. Această plantă este recomandată să fie așezată lângă televizor. Mai sunt și alte plante ca ficusul, Dracaena, iedera care absorb benzenul, formal­dehida, compuși toxici ce se ascund în mobilier, parchet, diferiți solvenți care sunt folosiți în industria mobilei. Totodată, pe lângă rolul de purificator, crizantema poate fi folosită ca plantă repelentă contra țânțarilor. Organele vegetative ale plantei emană substanțe ce alungă insectele și în special țânțarii“, spune dr. ing. Costel Vînătoru, cercetător la SCDL Buzău.  Este important să menţinem un contact cât mai strâns cu natura și nu să ne îndepărtăm de ea! Decorarea casei cu plante este un pas bun în acest sens şi o decizie inspirată nu numai din punct de vedere estetic, ci şi în ceea ce privește menţinerea unui grad bun de sănătate. De asemenea, pentru a ne bucura şi mai mult timp de florile din locuinţa noastră trebuie să le acordăm şi un pic de atenţie. Una dintre cele mai comune greşeli în privinţa plantelor de apartament este udatul excesiv. Vara florile se udă mai des, chiar zilnic, iar în sezonul rece acestea se udă mai rar pentru a face o corelaţie între temperatura din încăpere şi frecvenţa udărilor.

Ruxandra HĂBEANU

  • Publicat în Magazin

Ce plante cultivăm? Să valorificăm atuurile fiecărei zone

Mi-a făcut o mare plăcere să o revăd pe doamna Aurelia Diaconu, directorul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni, judeţul Dolj, promovând soiurile de cartofi mov şi dulci la Bucureşti, în cadrul unui eveniment organizat la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) ce sărbătorea 100 de ani de soiuri româneşti. Un moment prielnic pentru a o întreba de ce ar trebui să cultivăm, dar mai ales să consumăm aceşti cartofi de origine asiatică.

– Doamna Aurelia Diaconu, vă ocupaţi de ani buni de aceste soiuri de cartofi. Aţi elaborat deja o tehnologie de cultivare pentru fermierii interesaţi să încerce ceva nou. Ce i-ar putea motiva să adopte în structura de cultură aceste soiuri?

– Cartoful dulce este o altă specie, pe lângă cartoful timpuriu, de care ne ocupăm. În zona noastră, în urma unei colaborări pe care o avem cu instituții din Coreea de Sud, am introdus și am urmărit această cultură – cartoful dulce – pentru că, având în vedere schimbările climatice cărora trebuie să le facem față, această specie se comportă foarte bine, realizând producții importante. Să nu uităm că această cultură are nevoie de căldură, ceea ce noi avem din plin și nu este pretențioasă la apă, exact ce ne lipsește nouă în zonă.

– Așadar, este o alternativă pentru fermierii din zona de sud a țării...

– Sigur, pentru toți cei care cultivă cartof timpuriu, pepeni verzi și pepeni galbeni. Sunt convinsă că suprafețele cu acest gen de cartofi se vor extinde în viitor, pentru că fermierii au început să fie interesați în principal pentru consumul propriu, dar încet, încet și pentru piață.

– Din punct de vedere alimentar, ce am putea spune consumatorilor despre acești cartofi?

– Conțin mulți carbohidrați, zaharuri, dar și antioxidanți, betacaroten, aici vorbesc mai ales de soiul cu pulpă portocalie. Ei pot fi consumați direct, folosiți drept garnitură, dar și în compoziția unor creme. Cofetarii știu să facă tot felul de prăjituri cu acești cartofi, dar să nu uităm că la noi au început a fi consumați mai întâi de bebeluși, pentru că sunt considerați un aliment complex, un aliment medicament. Este recomandat în consumul diabeticilor.

– Pe ce suprafață se cultivă în acest moment?

– La noi în stațiune se cultivă experimental, pentru că avem un proiect în cadrul Programului Sectorial al Ministerului Agriculturii prin care ne-am propus și vom elabora la sfârșitul acestui an tehnologia de producere a răsadului (este o tehnologie diferită de cea a cartofului obișnuit), tehnologia de cultivare și de păstrare. Toate sunt diferite de tehnologia pe care o știam noi. Suprafața pe care o cultivăm este de 2-3 ha, suprafață de pe care reușim să valorificăm producția în supermarket-uri. Anul trecut am introdus, pentru prima oară în supermarket-uri cartof dulce produs în România și sper să facem acest lucru și în acest an.

– Știu că această realizare are la bază o colaborare cu specialiști din Coreea de  Sud. Cum se mai desfășoară aceasta?

– Avem 5 soiuri din Coreea de Sud și un soi, cel mov, din China, dar am sporit numărul varietăților pe care noi le cultivăm. Avem 9 varietăți cu soiuri, adică 4 varietăți și 5 soiuri.

– Știu că mai cultivați și arahide, există interes pentru această cultură?

– Da, avem 3 soiuri de arahide create la Dăbuleni – Viviana, De Dăbuleni și Viorica pe care le oferim fermierilor, dar din păcate în momentul de față nu se cultivă pe suprafețe mari, ci mai degrabă oamenii cumpără pentru grădina proprie. Totuși, vreau să le spun fermierilor că noi ne pregătim cu semințe certificate de arahide și nu numai. Putem vorbi și de fasoliță, care este o specie asemănătoare cu fasolea, dar mult mai rezistentă la secetă și la condițiile de ariditate din zona de sud. Dar, revenind la arahide, ele sunt originare din America de Sud, sunt iubitoare de căldură și pentru a obține producții mari trebuie să se țină cont de acest aspect. Ele s-ar cultiva foarte bine în zona de sud; pot fi cultivate și în alte zone ale țării, însă producția va fi mai mică.

– Se cultivă greu?

– Nu se cultivă greu, problema este că nu există gama de mașini și echipamente pentru a mecaniza această cultură. Noi ne propunem ca, prin proiectele pe care le accesăm în cadrul MADR și pentru care primim finanțare, să putem oferi fermierilor, pe lângă tehnologia cultivării arahidelor, și mecanizarea integrală a acestei culturi.

– Ce mesaj le-ați transmite fermierilor?

– Să valorificăm superior ceea ce avem. Am putea spune că zona de sud, zona solurilor nisipoase, este una vitregită și așa este încadrată, ca zonă defavorizată, dar ea are niște atuuri ale ei. Sunt solurile care se încălzesc primăvara devreme, este clima cu suma gradelor cea mai mare, ceea ce dă o savoare și o culoare deosebită legumelor și fructelor. Așa încât fermierii au în această parte de țară o resursă care trebuie valorificată cum trebuie, cu speciile și soiurile potrivite. Pentru că și soiul este o verigă extraordinar de importantă, cu un soi potrivit poți face o producție foarte mare sau nu poți face nimic.

– Spuneți-mi, vă rog, 3 obiective pe care le aveți pentru anul viitor.

– Aș vrea să văd că se ocupă cele 4 posturi de cercetător științific pe care le avem disponibile în cadrul unor proiecte complexe, aș vrea să continue finanțarea în cercetare și să reușim cu proiectele Orizont 2020 și altele, pe care le depunem pentru 2019.

Patricia Alexandra Pop

Învață cum să scoți profit cultivând două specii de plante pe aceeași suprafață

Are o experiență de peste 20 de ani în agricultura ecologică, inovează permanent, găsește soluții să-și mărească rentabilitatea și vinde 80% din recolte la export. Motive suficiente să aflați de la Aurel Petruș din Călărași (1.300 ha cultivate în sistem ecologic) cum face să asocieze mai multe plante pe aceeași suprafață, obținând o serie întreagă de beneficii.

pag14 AurelPetrus

– V-ați specializat pe culturi duble, dar și pe culturi asociate. Aș vrea să vorbim despre combinația mazăre cu camelină. Ce avantaje prezintă acest tip de tehnologie?

– În cazul nostru mazărea și camelina sunt culturi premergătoare, pentru că după ele vom semăna la începutul lunii iulie soia, în sistem irigat. Așadar, pe acest lot vom merge pe cultură dublă. Cultura de mazăre și camelină este pentru mulți dintre fermieri din agricultura convențională o noutate, dar ea se practică mult în sistemul ecologic și cei care practică acest tip de agricultură sunt convins că știu despre ce vorbesc.

– De ce ați ales această asociere?

– Sunt mai multe beneficii de care trebuie să profităm. Avem o mazăre de toamnă franțuzească, soiul Baltrap, de tip afilă, care stă în „picioare“ până la recoltare, dar am asociat-o cu camelina (camelina sativa sau inișorul) din mai multe motive. În primul rând inișorul are un efect repelent pentru gărgărița mazărei și în felul acesta profităm de o combatere biologică pentru cultura de mazăre. Al doilea beneficiu pe care îl urmărim de la camelină este susținerea pe care o poate oferi mazării. Camelina are o tulpină foarte rezistentă și poate susține mazărea chiar și când păstăile sunt formate. Fără această susținere mazărea spre maturitate, la formarea păstăilor, cade și e greu de recoltat. Cu ajutorul camelinei ea va rămâne în picioare, lanul va rămâne vertical și recoltarea se face foarte ușor. Al treilea beneficiu pe care îl avem de la camelină este că îi valorificăm și sămânța de camelină. Avem contract pe ea, în Germania se obține uleiul de camelină, care conține Omega 3 și Omega 6, motiv pentru care este adăugat în cantități mici în uleiul de floarea-soarelui sau rapiță. Tot la capitolul beneficii aș adăuga și faptul că prin această asociere reușim să valorificăm de două ori aceeași suprafață.

– Cum faceți separarea celor două plante după recoltare?

– Plantele ajung la maturitate în același timp, se recoltează împreună, iar separarea se face foarte ușor pentru că mărimea boabelor diferă foarte mult (camelina este un pic mai mică decât sămânța de lucernă). Banii pe care îi obținem de pe sămânța de camelină acoperă toate costurile pe care le facem cu întreaga cultură. Mazărea este deja „un bonus“.

– Mazărea o vindeți tot la export?

– Da, o mare parte pleacă în Germania, o altă parte merge către ferma de găini ouătoare pe care o avem.

– Ce ar trebui să știe fermierii despre culturile duble?

– În primul rând aceste culturi duble le putem face doar în condiții de irigare. Noi mergem pe această tehnolo­gie pentru că beneficiem de o climă extraordinară și există timp suficient (lunile iunie, iulie, august – 90 de zile) pentru a veni cu plante care au perioada de vegetație în acest interval.

– Dacă vorbim de culturi duble, ce ar merge cel mai bine?

– Avem la ora actuală trei culturi pe care le semănăm ca și culturi duble: soia, sfecla roșie, porumbul zaharat și meiul. Mai nou, avem o cerere de mei pentru con­sum uman și care ne garantează prin producțiile obținute un câștig destul de bun. Pentru acestea tehnologia de cultură este un pic diferită față de cultura obișnuită, dar noi facem doar pe sistemul de arătură. Și pentru cultura dublă arăm la o adâncime de 18-20 cm, cât mai repede, semănăm la fel de repede și apoi urmează irigatul care ne asigură răsărirea și dezvoltarea în condiții normale. Urmează pentru cultura de sfeclă și porumb lucrările de întreținere și combatere a buruienilor. Nici nu amintesc de combaterea bolilor și a dăunătorilor, pentru că în cultură dublă nu avem de-a face cu așa ceva. Și nu trebuie să uităm că zona în care ne aflăm este destul de lipsită de precipitații, cu vânt, ceea ce ne ajută ca plantele să rămână uscate și nu sunt predispuse la atacuri de boli și dăunători.

– Care este norma de irigare pe care o aplicați?

– Normele sunt diferite, se începe cu o normă mică, de răsărire, apoi eu recomand mai multe irigări cu norme mai mici. Nu recomand norme mari de udare, pentru că reprezintă o pierdere de apă.

– Ați încercat și alte asocieri între plante în afară de mazăre și camelină?

– Da, am mai încercat în primăvară cultura de linte cu camelină cu aceleași beneficii. În plus, mai avem în fermă o cultură de rapiță cu lucernă, despre care pot să spun, după al doilea an de experiență, că lucrurile stau foarte bine privind fertilizarea pe cale naturală a solului, cu cheltuieli foarte mici.

– Ce producții estimați la mazăre și camelină?

– Cu ajutorul lui Dumnezeu sperăm să obținem 2.500-3.500 kg/ha la mazăre și 500-700 kg/ha la camelină. Acest nivel de producție este foarte rentabil pentru noi.

– Anul trecut ați avut mai mult sau mai puțin?

– Anul trecut am avut mai puțin, pentru că nu am semănat în această asociere mazărea de toamnă și, deși estimasem peste 3.500 kg/ha, în preajma recoltatului a căzut și am reușit să recoltăm doar 2.500 kg/ha. În cazul nostru, pentru că suntem într-o zonă cu vânt puternic, fără susținere din partea altei culturi, pierderile la mazăre pot fi și de 20-30%.

– Aveți probleme cu păsările în perioada recoltării?

– Există o mare problemă cu păsările la nivelul fermei, dar nu la cultura de mazăre și camelină. Pot spune că este o situație alarmantă privind atacul ciorii de semănătură și nu suntem singurii. În ultimii doi ani am avut mari probleme la porumb, am fost nevoiți să întoarcem cultura, mai ales că sămânța este netratată. Trist este că nu se face nimic legat de răspândirea acestei păsări, care are și părțile ei bune, dar care prin înmulțirea ei devine un dușman al fermierilor.

– Nu ați găsit nicio soluție în acest sens?

– Lângă fermă am găsit o soluție pe care o pot recomanda și altora. Trebuie să știți că dacă nu este lăsată să stea în cuib dacă este deranjată timp de 10 zile, noaptea mai ales, și asta se face cu niște lanterne foarte puternice și zgomot, pleacă, își face cuib în altă parte. Asta este o metodă de combatere ecologică.

– Văd că aveți și rapiță în lanul cu mazăre și camelină. De ce și în ce proporție?

– Este o rapiță sălbatică, o putem considera buruiană în cultura de mazăre, infestarea este de 2-3%, dar de această dată pot spune că și rapița sălbatică are un efect pozitiv, ca și camelina – susține mazărea. Mai mult de atât, fiind și o sămânță foarte mică, se separă foarte ușor de boabele de mazăre.

– Dacă mergeți pe această asociere este clar că trebuie să aveți un utilaj care să separe cele 2-3 tipuri de semințe. Cam care este investiția într-un astfel de echipament?

– Vorbim de o investiție destul de mare, dar o masă gravimetrică nu costă mult, unii și-au confecționat-o singuri. Dacă ne gândim la o stație de sortare, investiția ajunge la 200.000 euro.

Patricia Alexandra Pop

Autoritatea Națională Fitosanitară, un fel de „Sanepid“ al plantelor

Produsele pentru protecția plantelor sunt indispensabile unei agriculturi moderne, eficente, rentabile. Fie că este vorba despre îngrășăminte, pesticide sau microelemente, toate se folosesc la ora actuală de către agricultori, mari sau mici, profesioniști sau amatori. Am dorit să aflăm și cine controlează, coordonează și supervizează utilizarea acestor substanțe. Și iată ce am aflat:

ANF se autofinanțează

Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) este înființată în temeiul art. 5 din Legea nr. 139/2014 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale și funcționează în subordinea acestuia.

Autoritatea Națională Fitosanitară este organizată și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, care coordonează și controlează aplicarea prevederilor legale specifice domeniului protecției plantelor, carantinei fitosanitare și al produselor de protecție a plantelor, în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Aceasta este finanțată din venituri proprii prin perceperea de tarife pentru serviciile prestate și subvenții acordate de la bugetul de stat.

Pentru realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate, Autoritatea exercită funcţia de control în domeniul fitosanitar conform prevederilor legale și de reprezentare, prin care se asigură, în numele MADR, reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul său de activitate şi în limitele de competenţă stabilite de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

O sumedenie de atribuții...

Având în vedere cele menţionate anterior, Autoritatea exercită o serie de atribuții, dintre care cele mai impornte sunt:

- organizează, coordonează și asigură asistența tehnică în domeniul fitosanitar;

- elaborează și propune spre aprobare MADR proiecte de acte normative în domeniu, în scopul îmbunătățirii și consolidării legislației naționale și armonizării acesteia cu legislația europeană, precum și strategia în domeniul fitosanitar în concordanță cu politicile, legislația și normele Uniunii Europene;

- efectuează analize fitopatologice și entomologice la plante și produse vegetale, fizico-chimice la produsele de protecție a plantelor și pentru determinarea reziduurilor de pesticide în plante și produse vegetale și participă la teste internaționale interlaboratoare/profesionale în domeniu;

  • coordonează elaborarea şi implementarea programelor de monitorizare a organismelor dăunătoare, produselor de protecție a plantelor și a reziduurilor de pesticide în plante și produse vegetale;
  • controlează aplicarea și respectarea tuturor dispozițiilor legale și a normelor tehnice în domeniul fitosanitar;
  • stabilește normele fitosanitare unice și obligatorii pentru toate persoanele fizice și juridice deținătoare de culturi agricole și alte forme de vegetație utilă, pentru cei care depozitează, transportă și comercializează plante și produse vegetale;
  • organizează, coordonează și controlează implementarea legislației privind importul, exportul, tranzitul, comerțul și circulația intracomunitară a plantelor, produselor vegetale și a altor obiecte reglementate;
  • organizează sistemul național de omologare/reomologare a produselor de protecție a plantelor;
  • asigură controlul postomologare privind comercializarea și utilizarea produselor de protecție a plantelor;
  • asigură respectarea legislației privind importul și circulația intracomunitară a produselor de protecție a plantelor;
  • asigură implementarea legislației, a măsurilor și a acțiunilor subsumate îndeplinirii obiectivelor generale și specifice din cadrul Planului național de acțiune privind diminuarea riscurilor asociate utilizării produselor de protecție a plantelor;
  • asigură dezvoltarea și implementarea sistemului de inspecție a echipamentelor de aplicare a produselor de protecție a plantelor, a sistemului de instruire și certificare în domeniul utilizării durabile a produselor de protecție a plantelor, precum și a sistemului de gestionare integrată a dăunătorilor;
  • coordonează activitatea de formare profesională, instruire și perfecționare a personalului implicat în domeniul său de activitate;
  • participă la activităţile şi întâlnirile desfăşurate în cadrul sistemului de siguranţă alimentară;
  • asigură participarea la întâlnirile și grupurile de lucru ale Comisiei Europene și ale Consiliului Uniunii Europene pentru domeniul său de competență;
  • asigură implementarea reglementărilor Uniunii Europene, specifice domeniului fitosanitar.

...și numai două structuri

Exercitarea de către Autoritate a acestor atribuții se realizează prin cele două structuri pe care le are în componența sa, respectiv Direcția Fitosanitară și Laboratorul Național Fitosanitar.

Direcția Fitosanitară are în structura sa la nivel central birouri organizate pe patru domenii de competență:

  • Biroul utilizare durabilă a produselor de protecție a plantelor;
  • Biroul controlul comercializării și utilizării produselor de protecție a plantelor;
  • Biroul protecția plantelor și carantină fitosanitară;
  • Biroul omologare produse de protecție a plantelor, iar la nivel teritorial.

Oficii fitosanitare, prin care este implementată legislația specifică domeniilor de competență.

Oficiile fitosanitare – interfața cu fermierii

Oficiile fitosanitare verifică respectarea legislației specifice prin efectuarea de controale în culturi agricole, plantații pomicole, viticole, floricole, la operatori econimici autorizați să producă plante pentru plantare, să efectueze tratamente termice la lemn sau să efectueze activități de import/export de plante sau produse vegetale, precum și la operatorii autorizați să importe, să comercializeze sau să utilizeze produse de protecție a plantelor. Când se constată neconformități în implementarea legislației, inspectorii fitosanitari prelevează probe de plante, produse vegetale, produse de protecție a plantelor, pe care le transmit la Laboratorul Național Fitosanitar, care este laboratorul național de referință prin care Autoritatea rezolvă operativ problemele privind carantina fitosanitară, controlul calității produselor de protecție a plantelor și controlul reziduurilor de pesticide în plante și produse vegetale.

Laboratoare superspecializate

Laboratorul Național Fitosanitar are în componența sa următoarele structuri pe care le coordonează:

  • Laboratorul pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante și Produse Vegetale;
  • Laboratorul pentru Controlul Calității Pesticidelor;
  • Laboratorul de Fitopatologie;
  • Laboratorul de Entomologie.

În baza rezultatelor analizelor de laborator, inspectorii fitosanitari aplică măsurile prevăzute în legislația specifică.

Autoritatea, în desfășurarea atribuțiilor sale, dispune de următoarele mijloace logistice: autoturisme destinate efectuării inspecțiilor, aparatură specifică de laborator în vederea realizării analizelor, mijloace de comunicare rapidă și calculatoare cu conexiune la Internet.

Ce nu am reușit să aflăm din surse oficiale este cât de suficiente sunt aceste dotări. Pentru că despre laboratoare știm că sunt doar două în toată țara!

Planuri pentru viitor

În viitorul apropiat, Autoritatea își propune dezvoltarea și perfecționarea prin:

  • acreditarea laboratoarelor regionale;
  • asigurarea sănătății publice, siguranței alimentelor, utilizatorilor și a mediului înconjurător prin implementarea programelor anuale de monitorizare a reziduurilor de pesticide în plante și produse vegetale ce provin din producția internă;
  • intensificarea controalelor în vederea depistării comerțului ilegal cu produse de protecție a plantelor sau cu produse de protecție a plantelor contrafacute și depozitate în locații neautorizate;
  • informarea publicului larg privind acțiunile între­prinse de Autoritatea Națională Fitosanitară la nivel național.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 12, 16-30 iunie 2017 – pag. 18-19

Fermierii români își doresc să cultive plante cu genomul editat însă CE nu permite!

Faptul că până în anul 2050 populația lumii se va dubla constituie cea mai mare provocare pentru cercetătorii din agricultură. Creșterea productivității culturilor reprezintă, în acest context, principalul obiectiv. Ca un factor suplimentar, care să complice chestiunea, se adaugă schimbările climatice, care răstoarnă, într-o măsură destul de mare, ceea ce știam despre agricultură. În consecință, și soluțiile găsite sunt unele revoluționare. Între ele, biotehnologiile, cu vârful lor de lance – tehnologiile de editare a genomului, reprezintă unul dintre cele mai dezbătute subiecte. Nici simpozionul „Alternative inovatoare în ameliorarea plantelor – fundamentul agriculturii durabile și eficiente“, care a avut loc în ultima zi a lunii mai la București, nu s-a abătut de la această tendință.

Europa riscă să nu-și mai atingă obiectivele de sustenabilitate

Organizat de către AgroBiotechRom și de către Alianța Industriei Semințelor din România, sub egida Academiei Române și a ASAS, manifestarea a reunit specialiști de cel mai înalt nivel din țară și străinătate. Au fost reprezentați atât membrii comunității științifice, cât și reprezentanții fermierilor. În Aula Magna a ASAS au fost prezenți, printre alții, Gheorghe Sin, președintele ASAS, Cristian Hera, vicepreședinte al Academiei Române, Valeriu Tabără, vicepreședinte ASAS, Lucian Buzdugan, directorul celei mai mari exploatații agricole din UE, Ion Cioroianu, președinte al Asociației Fermierilor Români, Maricel Dima, subsecretar de stat în MADR.

Întrunirea a fost moderată de prof. Doru Pamfil, rectorul USAMV Cluj. Seria prezentărilor a fost începută de către dna Petra Jorasch, vicepreședinte al Asociației Europene a Semințelor. În prezentarea sa, intitulată „Importanța inovației în ameliorarea plantelor pentru sectorul de semințe al UE“, domnia sa a menționat decalajul care s-a creat la ora actuală între producătorii de semințe din SUA și cei din UE. Motivul îl constituie, în opinia sa, inconsecvența politicilor UE în ansamblul său, ca și a statelor membre referitoare la reglementarea inovării cu ajutorul noilor tehnici de editare a genomului. Rezultatele sunt multe și grave pentru europeni, avertizează dna Jorasch. „Costurile de natură legislativă, procesele de autorizare complexe și termenele lungi împiedică procesul de dezvoltare a societăților mici și mijlocii și utilizarea acestor metode de către aceste entități. Erodarea competitivității conduce la reducerea diversității sectorului de ameliorare a plantelor și la exodul societăților de ameliorare inovatoare din Europa. Rezultatul este că avantajul competitiv este transferat industriilor de ameliorare a plantelor din afara Europei, iar fondul de competență științifică din Europa (atât din sectorul public, cât și din cel privat), locurile de muncă aferente, inovația și – deci – creșterea economică sunt «alungate» și ele de pe continent.“

Ca o consecință finală, agricultura Uniunii Europene riscă să nu își mai atingă obiectivele de creștere a sustenabilității, a considerat conferențiarul

ameliorarea plantelor

„Inovația merge dincolo de cercetare!“

„Noile tehnici de ameliorare a plantelor: inovații pentru o creștere durabilă și responsabilă“ a fost tema prezentării susținute de dr. Slawomir Slova, conducătorul Laboratorului OMG al Institutului de Ameliorare și Aclimatizare a Plantelor din Polonia. După ce a enumerat principalii factori care stau în calea creșterii productivității agricole din UE – schimbările climatice, degradarea solurilor, accesul redus al unor producători mici și mijlocii la inovație –, vorbitorul a trecut în revistă cele mai noi tehnici de editare a genomului. „Inovația merge dincolo de cercetare și dezvoltare!“, crede cercetătorul. De aceea avem nevoie de crearea unor punți între cercetare, tehnologie și „actori“ (inclusiv fermieri, industrie și ONG-uri). Știința, tehnologia și inovația promovează competitivitatea, productivitatea și dezvoltarea durabilă.

În concluzie, este momentul ca UE să aplice politici destinate intensificării inovației în agricultură și în industriile alimentare.

„Dacă aș ști să vă spun când și cum vor fi reglementate până la urmă de către UE tehnologiile de editare a genomului și rezultatele lor, atunci probabil că nu ar mai fi fost nevoie de acest simpozion. În orice caz, cred că mi-ar fi trebuit un glob de cristal“, au fost cuvintele cu care și-a început prezentarea prof. Joachim Schiemann, până de curând directorul prestigiosului Institut Julius Kühn pentru Biosecuritate și Biotehnologia Plantelor din Germania. Mai adăugăm și faptul că domnia sa a fost între 2006 și 2009 membru al panelului științific al EFSA (Agenția Europeană pentru Siguranța Alimentelor).

În viziunea sa, „ameliorarea plantelor poate fi privită ca un proces continuu, din ce în ce mai eficient și mai precis. Oamenii au realizat întotdeauna selecții pentru obținerea unor mutații“. Noile tehnici de edi­tare a genomului constituie doar un instrument modern și eficient pentru atingerea acestui scop. „Ingineria genomică este utilizată pentru a îmbunătăți reziliența în mediile supuse schimbării, prin ameliorarea caracterelor abiotice și rezistenței la boli – caracteristici valabile în cazul plantelor, animalelor și oamenilor.“

Reglementarea plantelor editate genetic, în grădina CEJ

ingineria genomica

În ceea ce privește chestiunea reglementării, profesorul Schiemann a prezentat situația actuală în stilul caracteristic cercetătorilor germani, punând față în față pozițiile a doi dintre actorii de care depinde decizia finală. Pe de o parte, l-a citat pe J.C. Juncker, care în discursul său despre starea Uniunii“, din 14 septembrie 2016, spunea: „[…] Fac apel la toate instituțiile europene și toate statele membre ale Uniunii să își asume responsabilitatea. Trebuie să terminăm cu vechea poveste potrivit căreia succesul este național, iar eșecul european. Altfel, proiectul nostru comun nu va rezista. [...] De asemenea, trebuie să ne asumăm responsabilitatea și să recunoaștem că există decizii pe care nu trebuie să le luăm noi. Nu este corect ca atunci când țările Uniunii Europene nu pot cădea de acord între ele asupra interzicerii sau aprobării utilizării glifosatului în ierbicide, Comisia Europeană să fie obligată de Parlament și de Consiliul European să ia o decizie. Așa că vom schimba aceste reguli pentru că aceasta nu este democrație. Comisia trebuie să își asume responsabilitatea acționând politic, și nu tehnocrat. O Comisie politică este una care ascultă Parlamentul European, statele membre și oamenii [...].“

Pe de altă parte, a citat și Sentința Preliminară a Curții Europene de Justiție: „Consiliul de Stat i-a solicitat Curții Europene de Justiție să se pronunțe în privința a patru chestiuni legate de noile tehnici de ameliorare (depuse pe 3 octombrie). Punctul declanșator a fost un proces intentat de organizațiile neguvernamentale franceze împotriva statului francez, în care s-a pus sub semnul întrebării transpunerea Directivei 2001/18/EC în legislația națională franceză.

După înregistrarea cazului de către CEJ și reținerea chestiunilor acceptate pe rol, vor fi necesare cca 15-24 de luni până la pronunțarea unei decizii/sentințe finale. Este cert că decizia finală va avea consecințe ample pentru regimul legislativ al plantelor obținute prin aplicarea noilor tehnici de ameliorare.“

Așadar, la ora actuală, decizia depinde de Curtea Europeană de Justiție“, consideră domnia sa. Iar în loc de concluzie, a folosit un alt citat: „Cei care vor ca lumea să continue așa cum este nu vor ca lumea să continue!“

Fermierii ar trebui implicați în decizie

Doamna Agnes Ricroch, secretara secției Științele Vieții din cadrul Academiei Agricole Franceze, a fost încă și mai tranșantă în cadrul prezentării sale intitulate „Reglementarea și eva­luarea riscurilor pentru biotehnologiile verzi. Editarea precisă a genomului și agricultura de precizie“. „În acest moment, Europa este blocată politic de propriul principiu al precauției și este incapabilă să abordeze pozitiv noile tehnici de editare a genomului și ingineria genetică“, a subliniat cercetătoarea. De aici rezultă incapacitatea de a valorifica posibilitățile nebănuite pe care aceste tehnologii le aduc la îndemâna fermierilor. Între alte avantaje importante se numără posibilitatea de obținere a unor noi hibrizi în doar câteva luni, față de minimum cinci – șase ani, cât durează acum.

Pentru a scoate Comisia Europeană din impasul în care se află acum în ceea ce privește reglementarea acestor tehnologii, dna Ricroch propune o nouă abordare. Aceasta se bazează pe produsul obținut și pe bunele practici agricole, și nu pe tehnologia folosită. Rezultatele, apreciază dna Ricroch, ar fi o mai eficientă și simplă reglementare și implicarea mai largă a fermierilor, care, până la urmă, sunt principalii beneficiari.

„Pierdem anual 1,5 miliarde euro“

„Nu cred că ne putem permite astăzi să nu luăm în considerare ce se întâmplă în SUA sau în Argentina, Brazilia și să ignorăm deficitul de competitivitate al UE“, a spus Emil Florian Dumitru, președintele Federației Naționale PRO AGRO. „România a înregistrat pierderi enorme la intrarea în UE, pentru că niște domni au promovat la rang de Directivă un document care ne spune să nu folosim soia modificată genetic. Eu vă spun că în fiecare dimineață mâncăm indirect soia modificată genetic, pentru că fiecare animal, fiecare pasăre este hrănită cu șrot de soia modificată genetic, importată din afara UE.“ Vorbitorul a mai arătat că fermierii membri ai organizației pe care o reprezintă doresc ca până în anul 2020 toate aceste bariere de ordin legislativ să fie îndepărtate, iar știința să-și poată spună cuvântul. „Una dintre prioritățile pe care Europa le impunea prin Tratatul din 1957, prin care se constituia Piața Comună, era dezvoltarea biotehnologiilor, ca factor al creșterii competitivității. Acum, în 2017, am involuat“, a subliniat Emil Dumitru. „Aș prefera ca MADR să ne sprijine ca în arealul din sudul țării, de cca un milion de hectare favorabil cultivării soiei nu cu sprijin cuplat, ci cu permisiunea de a cultiva soia modificată genetic. Eu nu cred că România își poate permite să piardă în jur de 1,5 mld euro în fiecare an, doar pentru că la Bruxelles niște funcționari ne explică cum nu se poate cultiva“, a pus punctul pe „i“ liderul PRO AGRO.

„Mergem la Bruxelles să ne cerem dreptul de a cultiva plante ameliorate genetic?“

Dl Valeriu Tabără s-a declarat, la rându-i, partizanul acestor tehnologii. „De trei ori, începând din 2010, eu personal am arătat la nivelul CE că avem nevoie de aceste tehnologii și am dus documente în acest sens!“ Pe de altă parte, domnia sa consideră că în primul rând cercetătorii sunt aceia care trebuie să își asume răspunderea pentru produsele pe care le creează, apoi să le prezinte fermierilor.

Dar concluzia simpozionului sub formă de întrebare a venit din partea dlui Lucian Buzdugan, unul dintre cei mai populari fermieri români. Conducătorul celei mai mari exploatații agricole din UE a dorit să știe care este poziția MADR în domeniul plantelor cu genomul editat. „Întreb acest lucru pentru că urmează trasarea noilor linii pentru Politicile Agricole Comune din 2020 și vreau să știu dacă noi, fermierii români, vom merge la Bruxelles să cerem cu toată tăria dreptul de a cultiva aceste plante cărora eu, după atâtea discuții, nu le mai spun decât ameliorate genetic“, a evidențiat dl Buzdugan

Răspunsul reprezentantului MADR, dl subsecretar de stat Maricel Dima, a venit scurt, dar nelămurit: „Subiect abordat, analizat, nedefinitivat!“

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 12, 16-30 iunie 2017 – pag. 46-48

Cum sunt influențate recoltele

Un sol cu grad de fertilitate ridicat presupune existența, în primul rând, a unei structuri glomerulare în care regimul aerohidric, termic și de nutriție al plantelor se găsește în optim. Aici procesele de mineralizare și de humificare a materiei organice se desfășoară în mod echilibrat. Solul respectiv conține 50% pori care sunt umpluți 30% cu apă și 20% cu aer.

Structura glomerulară se obține prin unirea particulelor elementare de sol în agregate stabile cu ajutorul coloizilor de argilă și de humus care are cationi de calciu (Ca++) absorbiți și care au rolul de liant (ciment) în unirea acestor particule de sol.

Procesul de formare a agregatelor structurale se desfășoară în trei faze:

  1. Îmbrăcarea particulelor elementare de sol cu o peliculă de substanțe organo-minerale și popularea ei cu microorganisme;
  2. Transformarea substanțelor coloidale în gel alcătuit din aglomerarea particulelor elementare și formarea de microagregate;
  3. Unirea microagregatelor datorită presiunii rădăcinilor și a fenomenelor de uscare-umezire în glomerule structurale. Sistemul radicular asigură o fragmentare a masei solului și totodată o presiune laterală pentru unirea microagregatelor de sol, iar după moartea lor, prin descompunere, se formează humusul.

Solul cu structură glomerulară contribuie la creșterea recoltelor deoarece:

  1. Asigură o ușoară infiltrare și înmagazinare a apei în sol și împiedică pierderea ei prin evaporare deoarece în spațiile dintre glomerule se găsesc vapori de apă care împiedică evaporarea apei din sol.

Permeabilitatea într-un sol slab structurat dintr-o monocultură de porumb este de 5 mm/oră, pe când în solul bine structurat, dintr-o rotație trifoi-grâu, este de 31 mm/oră, favorizând infiltrarea apei.

  1. Rădăcinile plantelor pătrund ușor și mai adânc în solul cu structură glomerulară, valorificând un volum mai mare din care își procură apa și hrana. S-a demonstrat experimental că, pătrunzând 30 cm mai adânc în sol, se pot aproviziona în plus cu 50 mm de apă.
  2. Au grad de afânare favorabil, cu densitatea aparentă (Da) în limitele 1,0-1,4 g/cm3, cu porozitatea capilară 30-36% și porozitatea necapilară (de aerație) 18-24% corespunzătoare activității în condiții optime a microorganismelor din sol și creșterii nestingherite a rădăcinilor. Ca urmare, se realizează și sporuri corespunzătoare de producție.

Astfel, producția de grâu în monocultură, cu sol slab structurat, a fost 100%, iar în rotația trifoi-grâu 153% și cu conținut ridicat de proteină. Producția de porumb în monocultură a fost 10.500 kg/ha, iar într-o rotație de patru ani, cu solă amelioratoare, a fost de 18.000 kg/ha.

Producția de sfeclă de zahăr într-un sol cu structură, având Da = 1,38 g/cm3, a fost 100% și cu conținut ridicat de zahăr, iar în solul cu structura deteriorată, cu Da = 1,50 g/cm3, a fost de numai 55%.

La fel, la floarea-soarelui, în solul structurat producția a fost 100% și cu un conținut ridicat de ulei, iar în solul slab structurat a scăzut la 77% și conținutul în ulei la 72%.

  1. În solul structurat aerul și apa se găsesc în raporturi optime (1/3 aer și 2/3 apă), asigurând o bună nutriție a plantelor, precum și activitatea microorganismelor din sol.
  2. Solul bine structurat se lucrează ușor, cu consum redus de carburanți și fără uzura utilajelor, nu se formează bolovani sau curele care necesită intervenții ulterioare prin care solul se pulverizează, rezultând praf care astupă porii solului și se formează crustă.
  3. Eroziunea pe solul structurat este evitată deoarece apa provenită din ploi și topirea zăpezii se infiltrează ușor și nu se scurge la vale.

Stabilitatea hidrică a structurii în monocultura de porumb a fost 33,7%, în rotația grâu-porumb 38,2%, iar după sola de lucernă 46,2%.

Factorii care contribuie la distrugerea structurii solului sunt:

– Ploaia cu efect mecanic și efect de levigare. Apa intră în interiorul agregatelor structurale prin capilare și elimină aerul cu presiune, provocând spargerea agregatelor.

– Prin tehnologii de cultură necorespunzătoare scade conținutul componentelor care formează liantul de unire a particulelor de sol în agregate și înlocuiesc calciul din complexul coloidal al solului.

– Prin lucrarea solului cu utilaje agresive și la grad de umiditate necorespunzător se formează distrugerea structurii solului.

Pentru menținerea și refacerea structurii solului se cere:

  • Executarea lucrărilor solului prin cât mai puține treceri, cu utilaje ușoare și numai la maturitatea fizică a solului (umiditate optimă), când agregatele structurale se desfac pe linia de minimă coeziune (brazda se varsă în urma plugului) și nu duc la prăfuirea solului, care astupă porii și împiedică circulația aerului și a apei.
  • Aplicarea de îngrășăminte organice și a tuturor resturilor vegetale, precum și a amendamentelor acolo unde este necesar.
  • Folosirea asolamentelor din care să nu lipsească sola amelioratoare de graminee și leguminoase perene.
  • Este necesar ca prin tehnologiile de cultură aplicate să nu se ajungă la deteriorarea structurii solului, ci în permanență să se urmărească menținerea și sporirea acestei însușiri importante a solului.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 11, 1-15 iunie 2017 – pag. 14-16

Importanța aminoacizilor în viața plantelor

Oferta de îngrășăminte organice a început să fie tot mai variată, motiv pentru care ne punem în pielea agricultorilor care trebuie să aleagă, însă de cele mai multe ori fără prea multe informații despre elementele pe care acestea le conțin. Aminoacizii prezenți în unele îngrășăminte organice ridică semne de întrebare mai ales pentru cei neavizați. Ce rol au, ce beneficii aduc plantelor sunt informații de bază care ar putea influența decizia de cumpărare.

Specialiștii spun că aminoacizii sunt substanțe organice specifice materiei vii, care se caracterizează prin prezența în aceeași moleculă a unei funcții acide și a unei funcții bazice și care intră în componența proteinelor, având o mare importanță în dezvoltarea plantelor. Deși toți aminoacizii sunt importanți și interdependenți, niciunul nu poate bloca sinteza altuia, iar plantele îi utilizează în diferite concentrații.

Necesarul de aminoacizi variază în funcție de starea fiziologică a plantei. În general, momentul optim de aplicare a substanțelor care îi conțin este în perioada de creștere, formare și dezvoltare, atunci când planta este în stres, din cauza temperaturilor scăzute, a secetei sau atunci când există deficiențe de altă natură care au modificat capacitatea de sinteză a plantei.

Să nu uităm că pe durata procesului de încolțire și răsărire a plantelor există mulți factori ce pot afecta potențialul lor maxim: temperatura, umiditatea, bolile și dăunătorii, spre exemplu. Ca urmare, încolțirea poate fi lentă și eterogenă, cu o dezvoltare mai slabă a rădăcinilor, ceea ce poate afecta creșterea plantei și reduce randamentul culturii.

Tratarea semințelor cu aminoacizi asigură un start bun, îmbunătățind și stimulând procesul de încolțire, răsărire și dezvoltarea inițială a plantelor. În plus, alături de macroelemente și microelemente, aminoacizii favorizează o încolțire uniformă, plante viguroase și rezistente la stres, ajutând planta să atingă maximul ei potențial productiv.

Tot specialiștii recomandă ca, în cazul în care se aplică aminoacizi sistemului radicular, să continuăm și în următoarele faze vegetative ale plantei cu produse pe bază de aminoacizi.

Prezența acestora în procesele chimice ale plantei ajută la evitarea și depășirea stresului de orice natură: fizică (frig, îngheț, ploi, căldură etc.), chimică (carențe, fitotoxicitate etc.), fiziologică (stres hidric) sau biologică (mane), având totodată rol de creștere a producției. În final, se vor obține plante mai sănătoase, mai eficiente și mai bine adaptate la condițiile de cultivare. Un alt beneficiu adus recoltelor de prezența aminoacizilor este faptul că aceștia vor îmbunătăți calitățile organoleptice.

Veți auzi probabil în activitatea dumneavoastră vorbindu-se despre anumite substanțe, motiv pentru care este bine să știți ce fac acestea și cum pot ele influența dezvoltarea plantelor.

Acidul Glutamic stimulează dezvoltarea plantelor și crește rezistența la condițiile climatice dificile. Acesta trebuie să fie în cantități mari și ajută la absorbția altor aminoacizi. Accelerează asimilarea de azot anorganic.

Lizina și Arginina sunt esențiale în stimularea fotosintezei și întârzie procesul de îmbătrânire.

Acidul Aspartic are un rol fundamental în procesele metabolice.

Metionina stimulează producția de fructe, ajutând la creșterea în dimensiune și calitate a acestora.

Triptofanul este un precursor esențial pentru sinteza de auxine.

Efecte asupra fotosintezei. Plantele sintetizează carbohidrații cu ajutorul fotosintezei. Nivelele scăzute ale acestei activități produc întârzierea creșterii și micșorează productivitatea. Clorofila este elementul molecular însărcinat cu absorbția energiei luminii. Glicina, alanina și acidul glutamic, printre altele, sunt metaboliți esențiali pentru formarea clorofilei în țesutul vegetal. Aceste substanțe fac să crească nivelele de clorofilă, ridicând nivelele de fotosinteză și contribuind la obținerea unor plante mai sănătoase și cu productivități mai ridicate.

Polenizarea, creșterea și legarea rodului. L-Prolina și acidul glutamic sunt hotărâtoare în procesul de polenizare. Valina, isoleucina și leucina sunt strâns legate de procesul de coacere a fructului.

Acțiune antistres. Serina și prolina sunt agenți osmoprotectori care protejează membranele celulare și proteinele împotriva denaturalizării acestora, provocată de concentrații ridicate de ioni anorganici și de temperaturile ridicate, de stresul salin sau hidric.

Așadar, scopurile pentru care se recomandă folosirea aminoacizilor sunt: favorizează activitatea culturii în momentele de dezvoltare maximă, în scopul obținerii unei productivități maxime, și ajută cultura să depășească situațiile de stres provocate de fitotoxicitate, secetă, mane, temperaturi extreme și boli.

Patricia Alexandra POP

Revista Lumea Satului nr. 3, 1-15 februarie 2017 – pag. 18-19

Cornul, planta ce poate aduce venituri pe soluri sărăcăcioase

Cornul sau Cornus mas, cum este cunoscut de specialiști, este un arbust întâlnit în România în special în pădurile de foioase sau în parcuri, însă deocamdată nu și în culturi, cu toate că din coarne se obțin produse apreciate încă de acum câțiva ani. Care este specificul cornului, cum poate fi plantat, dar și cum pot fi consumate fructele ne-a explicat domnul Marin Constantin, producător și distribuitor de material săditor din localitatea Dârza, județul Giurgiu.

Proveniență și specific

Cornul este un arbust deosebit prin inflorescență și este nativ din sudul Europei și sud vestul Asiei. Înflorește înainte să înfrunzească. Are frunzele de formă ovoidală, iar florile sunt galbene, au câte 4 petale și sunt grupate câte 10-15 în buchete. „Înflorirea la corn are loc la sfârșitul lunii februarie, sunt adesea cazuri în care este zăpadă pe plantă și totuși înflorește. De aceea noi îl vedem foarte des în parcurile din orașe“, a ținut să ne precizeze interlocutorul nostru.

Fructele, denumite coarne, sunt roșii și au lungimea de aproximativ 2 cm și diametrul de 1,5 cm. Acestea se coc la sfârșitul verii, iar gustul se aseamănă cu vișinele și merișoarele, sunt foarte cărnoase și au un singur sâmbure. „Fructele sunt deosebite. Se pot face din ele dulcețuri, siropuri și chiar lichioruri. Mulți le folosesc în bucătărie la sosuri, iar gospodinele îl apreciază pentru că dulceața sau compotul de coarne, fiind o specialitate, pot deveni automat vedeta din cămară“, a mai punctat Marin Constantin.

De-a lungul vremii, coarnele au fost consumate în diferite moduri, inclusiv ca medicament datorită cantității mari de vitamina C, calciu și potasiu, recomandate în cazul răcelii și gripei. În țările mediteraneene, dar și în România, coarnele sunt amestecate cu alcool și se obțin băuturi tradiționale. La noi, cel mai cunoscut produs este cornata, un lichior obținut din coarne, miere și alcool, dar există și vin de coarne, la fel de apreciat, dar care se regăsește la nivel gospodăresc deocamdată. Fructele sunt foarte căutate, în special în Europa, la noi în țară încă nu există culturi, ci sunt cultivate la nivel de test.

Soluția pentru valorificarea solurilor sărăcăcioase

Întrebat dacă această plantă ar putea fi o soluție pentru diversificarea pomiculturii românești, Marin Constantin a precizat faptul că reprezintă una dintre soluțiile optime pentru valorificarea solurilor mai puțin productive și asta mai ales datorită faptului că nu este o plantă care să necesite îngrijiri speciale. „Este un arbust care poate fi condus și ca arbore, dar în cultură se lasă ca arbust mediu, coroana acestuia variind între 2 și 5 m. Se recomandă ca plantarea să se facă la 5-6 m între plante. La noi există câteva soiuri, cele mai cunoscute sunt Pitești și Târgu Jiu 1. Noi l-am descoperit de curând, de aceea l-am importat din Bulgaria, dar începem să îl producem pentru că este păcat să nu îl valorificăm. Spun asta pentru că nu necesită întreținere specială, noi facem stropirile clasice cu zeamă bordeleză, ulei horticol, și apoi din 3 în 3 săptămâni aplicăm fungicide și insecticide“, a completat acesta.

corn floare

În ceea ce privește tăierile, ne-a precizat faptul că nu necesită foarte multe lucrări, deoarece este un arbust foarte stufos și nu permite multe tăieri. De aceea se recomandă doar înlăturarea crengilor uscate sau bolnave, în rest trebuie să fie lăsat să se dezvolte cum vrea el și acesta nu este un lucru rău, pentru că, cu cât este mai des, cu atât este mai frumos.

Tot de la domnul Constantin am aflat faptul că cei care îi vizitează standul la diverse târguri sau cei care merg la pepiniera din Dârza sunt interesați de corn pentru că îl cunoșteau încă din copilărie, dar nu s-au gândit să îl valorifice. Un alt atu al plantei este faptul că este trecut în rândul fructelor de pădure, asta pentru că la noi se regăsește cu precădere în flora spontană de deal și de munte, iar în ultimii ani cerința de astfel de fructe este în creștere.

Larissa SOFRON

Rolul și importanța aerului în viața plantelor

În perioada de toamnă-iarnă-primăvară apare fenomenul de băltire a apei provenite din ploi sau din topirea zăpezii. Acesta se întâlnește în special pe terenurile grele, argiloase, compactate, în care infiltrarea apei se face cu mare greutate. Băltirea mai poate avea loc la desprimăvărare, când se topește zăpada și nu se poate infiltra în solul care a fost puternic înghețat. Culturile care se găsesc sub stratul de apă mai mult de 48 ore, de regulă, sunt compromise din lipsă de aer. Tot așa se poate întâmpla iarna, când deasupra stratului de zăpadă s-a format o pojghiță de gheață care nu permite accesul aerului.

Aerul are rol important atât deasupra cât și în interiorul solului, cu mențiunea că aerul din interior este diferit, în ceea ce privește compoziția, de aerul atmosferic de deasupra solului, astfel:

                     În atmosferă    În stratul superior al solului

Oxigenul                    21%      10-20%

Azotul                       78%      78,5-80%

Dioxidul de carbon    0,03%    0,2-3,5%

Se mai găsesc urme de amoniac și vapori de apă.

Rolul oxigenului apare de la germinația seminței și în tot cursul vieții plantelor. Prin procesul de respirație în plante pătrunde oxigenul care realizează oxidarea hidraților de carbon din care rezultă energia necesară creșterii și dezvoltării plantelor.

În solul corect aerisit se dezvoltă microorganismele aerobe care descompun materia organică și rezultă substanțele nutritive pentru plante. Într-un teren afânat și aerisit sistemul radicular se dezvoltă mai bine, asigurând explorarea unui volum mai mare de sol din care își procură apa și substanțele nutritive, iar fenomenul de secetă este mai puțin resimțit.

Prezența oxigenului este benefică pentru bacteriile fixatoare de azot și simbiotice. Când proporția oxigenului în aerul din sol scade sub 5% activitatea rădăcinilor încetează.

Azotul din aer este un gaz inert și deasupra unui hectar de teren se găsesc 300.000 t de azot care nu poate fi folosit de plante decât după intervenția microorganismelor care îl transformă în săruri de azot.

De asemenea, bacteriile simbiotice (Rhizobium) fixează zilnic 10 cm3 azot/m2 sol, asigurând ca după cultura de mazăre să se găsească în sol 60 kg/ha de azot, iar după lucernă 280 kg/ha de azot.

Amoniacul (NH3) există în aer în cantităţi reduse. El este oxidat de bacteriile nitrificatoare şi transformat în nitraţi.

Dioxidul de carbon (CO2) este folosit în procesul de fotosinteză. Apa din sol încărcată cu CO2 are putere de solubilizare mai mare.

Vaporii de apă existenţi în aerul din sol pot condensa şi formează „roua interioară“ care poate constitui o sursă secundară de aprovizionare cu apă.

Din cele de mai sus rezultă importanţa afânării solului pentru accesul aerului.

Cel mai indicat este ca 1/3 din porii solului să fie ocupaţi cu aer şi 2/3 cu apă. La capacitatea de câmp pentru apă a solului, capacitatea de aer este:

  • 30-40% pe solul nisipos, când mineralizarea humusului este 2,5-3% anual;
  • 10-25% pe solul lutos, când mineralizarea humusului este 1,3-1,8% anual;
  • 5-15% pe solul argilos, când mineralizarea humusului este 0,8-1,3% anual.

Regimul aerohidric optim al solului se realizează atunci când densitatea aparentă (Da) este 1,1-1,4 g/cm3.

Porozitatea optimă de aeraţie a solului are următoarele valori:

  • porozitatea totală: 48-60%, din care:

– porozitate capilară 30-36%;

– porozitate de aeraţie 18-24%.

  • se consideră porozitate deficitară când are valori de 6-10%, moderată – 11-22% şi bună cu valori între 23-30%.

Aerul favorizează regimul termic al solului deoarece are conductibilitate termică scăzută. Primenirea aerului se realizează prin difuziune, prin variaţiile de temperatură, prin schimbarea presiunii atmosferice, prin vânt, cu apa de ploaie, prin galeriile realizate de râme, de cârtiţe.

Măsurile de dirijare a regimului de aer din sol sunt:

– menţinerea solului într-o stare optimă de afânare;

– distrugerea crustei ori de câte ori se formează;

– eliminarea excesului de apă prin şanţuri de scurgere, drenaj;

– aplicarea îngrăşămintelor organice care îmbunătăţesc însuşirile solului;

– irigaţia intermitentă – apa elimină aerul încărcat cu CO2 din sol şi după infiltrarea apei pătrunde aer oxigenat;

– asolamente cu sole înierbate care asigură îmbunătăţirea structurii solului şi deci reglarea regimului de aer;

– efectuarea praşilelor chiar dacă lipsesc buruienile;

– pe suprafeţele prea afânate se execută tăvălugirea;

– când se formează pojghiţă de gheaţă deasupra stratului de zăpadă se trece cu grape uşoare sau cu turme de oi.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 24

Influenţa substanţelor eco în dezvoltarea plantelor

Ziua Porţilor Deschise în Legumicultură a adunat la Bursuceni, judeţul Suceava, legumicultori şi specialişti din ţară. Cunoscut pentru pasiunea lui pentru legumicultură şi rezultatele obţinute la culturile sale în urma cercetării, Vasile Mătrăşoaie este ales de marile firme producătoare şi distribuitoare de material genetic, de noi tehnologii aplicabile în legumicultură şi de substanţe ecologice pentru tratarea plantelor când vine vorba de experienţe în teren.

Pentru a demonstra calitatea produselor obţinute în ferma sa şi influenţa substanţelor eco în dezvoltarea plantelor, Vasile Mătrăşoaie a organizat o întâlnire în câmpul experimental al familiei, cei prezenţi discutând despre tehnologie, seminţe, combaterea dăunătorilor, desfacerea produselor, accesarea proiectelor europene. Alături de fiul său Marius Mătrăşoaie, legumicultorul din Bursuceni a reuşit să se impună pe piaţa legumicolă, oferind consumatorilor peste 100 de soiuri de roşii, mai multe soiuri de cartofi, 40 de soiuri de ardei graşi, 11 soiuri de ardei capia, 42 de soiuri de vinete şi din acest an mai multe plante aromatice sau cu beneficii medicale.

Stimulatori şi fertilizanţi foliari prezentaţi în teren

La această manifestare a participat compania Aectra Agrochemicals, prezenţa firmei fiind legată de faptul că Vasile Mătrăşoaie foloseşte substanţele acestei companii, inclusiv pe cele noi, abia intrate pe piaţă anul acesta.

Aşa cum am aflat de la Lucian Cojoacă, director de vânzări pe partea de fito şi horticultură şi responsabil cu dezvoltarea de produse noi şi promovarea celor existente, „prezentăm tehnologia Aectra propusă de noi pentru acest an agricol pentru tot ciclul de cultură, începând cu refacerea solului, creşterea rădăcinilor, legarea fructelor dar şi noutăţile anului 2017. Pe terenul experimental din Bursuceni putem vedea avantajele şi dezavantajele fiecărui produs folosit, le descriem pe fiecare în parte. Folosirea acestor substanţe certificate ecologic în obţinerea de legume de calitate este foarte necesară pentru că aduce un plus de calitate, un plus de producţie. Sunt stimulatori care imprimă rezistenţă la îngheţul târziu de primăvară sau cel devreme de toamnă, dar şi care induc apariţia de flori şi ulterior legarea fructelor, stimulatori şi fertilizanţi foliari care cresc masa fructelor“, ne-a declarat ing. Lucian Cojoacă.

Produse care îmbunătăţesc calitatea legumelor

De mare interes pentru fermieri a fost prezentarea unui produs care măreşte toleranţa plantei la factorii de stres, cum ar fi frigul, căldura excesivă, seceta sau umezeala ridicată, Terra-Sorb Foliar, un ameliorator care reduce fitotoxicitatea plantei din cauza folosirii în exces a pesticidelor. Acest produs prelungeşte perioada de vegetaţie la culturile de legume cu o lună de zile în timpul toamnei târzii, mărind rezistenţa la frig a plantelor.

Pentru regenerarea solurilor îmbătrânite din cauza exploatării la maximum, pe terenul experimental de la Bursuceni a fost folosit Blackjak, un produs care ajută la îmbunătăţirea structurii solului, fiind în acelaşi timp un stimulator care ajută rădăcinile plantelor să absoarbă mai uşor cantităţi mari de nutrienţi.

„Am venit cu toţii în câmp pentru a vedea rezultatul folosirii biostimulatorilor. Folosirea acestora nu înlocuieşte fertilizarea de bază, însă sporeşte calitatea fructelor şi producţia. Am tratat cu Atonik de la Aectra sămânţa pentru 2 ha de orz şi grâu şi rezultatul a fost foarte bun, a răsărit cu 2 săptămâni mai devreme faţă de seminţele care nu au fost tratate, plantate experimental pe acelaşi teren. Loturile demonstrative se întind pe 1 ha şi 80 de ari. Am un solar în care am o varietate de legume la care am folosit numai produse de la Aectra şi alte solarii în care am folosit alte produse ecologice pentru a avea legume bune, curate, fără toxicitate. Este o diferenţă în ceea ce priveşte calitatea gustativă, vigurozitatea plantei, durata de maturizare. Am încercat la toate culturile diferite substanţe de la diferiţi producători, am folosit câte un pic din fiecare, iar de anul viitor folosesc pentru fiecare tip de cultură ce a mers bine“, ne-a spus Vasile Mătrăşoaie.

Tehnologie aplicată după carte pentru rezultate remarcabile

Specialiştii firmei clujene şi cei ai Direcţiei Agricole Suceava au reamintit celor prezenţi că, indiferent de compania producătoare, când se folosesc substanţe chimice în agricultură, fie că sunt eco sau nu, trebuie să ştie în primul rând ce substanţă se potriveşte cel mai bine la cultura existentă şi ce doreşte să obţină în urma aplicării, să ştie momentul optim de aplicare, să se respecte indicaţiile pe care specialiştii din domeniu le dau, să se aplice numai în dozele prescrise, să cunoască importanţa utilizării stimulatorilor şi fertilizanţilor foliari atunci când trebuie. „Dacă se face tehnologia după carte, se respectă indicaţiile şi recomandările producă­torilor, se cere sfatul specialiştilor şi prezenţa acestora în câmp pentru alegerea celei mai bune soluţii pentru o anumită cultură, întot­deauna vor fi rezultate foarte bune“, a precizat Lucian Cojoacă.

„Agricultura ecologică este practicată la scară mică la noi“

Costurile de producţie pentru legumele obţinute ecologic au fost un alt punct de interes, Vasile Mătrăşoaie precizând că, în primul rând să ai desfacerea asigurată presupune să ai o clientelă bine definită, care să cunoască ceea ce faci, pe care de cele mai multe ori să o inviţi să-şi recolteze produsele direct din câmp şi care să fie dispusă să plătească efortul de a obţine un astfel de produs.

„Agricultura ecologică este practicată la scară mică la noi. Problema este dacă noi, în calitate de consumatori, putem plăti preţul sau nu. Oamenii conştientizează şi fac distincţie între produsele eco şi celelalte, este o nişă care plăteşte şi va plăti, dar marea masă a populaţiei nu este dispusă să plătească preţul produsului eco. La momentul actual preţul mediu al unui kilogram de tomate standard este de 3-4 lei. Ca să ai o cultură ecologică la un profit minim pentru a relua producţia anul viitor şi a acoperi eventualele pierderi preţul nu trebuie să fie sub 10 lei. Cine plăteşte 10 lei? În oraşele mari sunt oameni care dau aceşti bani, dar marea masă a consumatorilor nu este dispusă să plătească“, a fost de părere ing. Lucian Cojoacă.

Selectarea celor mai bune produse

Ziua Porţilor Deschise în Legumicultură a fost un bun prilej pentru Vasile Mătrăşoaie să prezinte rezultatul cercetărilor din ultimul an agricol. „Am testat numeroase soiuri, sunt în retragere la roşii, din 104 soiuri cultivate pentru testare în ultimii ani, mă rezum la doar 10 soiuri, din 40 de soiuri de ardei graşi, în producţie vor fi maxim 8, din 11 soiuri de ardei capia vor rămâne mai puţin de jumătate, din 42 de soiuri de vinete vor rămâne în producţie mai puţin de 10, vinete spic, vinete tip gogoşari, vinete roşii, vinete mov, vinete albe cu capac mov. Mai sunt 9 soiuri de roşii care nu se copilesc deloc, se pun pe biloane la 80 de cm, au gust şi culoare“, ne-a spus Vasile Mătrăşoaie.

Pe lângă vestitele legume, pe terenurile de la Bursuceni se cultivă şi plante medicinale, suprafaţa ocupată de acestea urmând să crească în viitor. Busuiocul cu frunza mare pentru sarmale şi salată, ceaiul Mursalski, Kiwano – castravetele ţepos, castravetele amar pentru diabetici sau momordica, Lufa sau „burete vegetal“, Urzica – parfumată sau Agastache sunt doar câteva dintre noutăţile care de anul viitor vor ocupa suprafeţe mai mari de producţie în ferma familiei

GALERIE FOTO

Silviu Buculei

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 10-12

Meiul, o plantă cu valențe multiple

Face parte din familia Gramineae, fiind o plantă folosită îndeobște ca nutreț pentru vite, dar în ultima vreme i s-au găsit numeroase alte valențe, germenii de mei fiind incluși într-un top al superalimentelor naturale pentru întărirea sănătății, alături de orz, in, pătrunjel, aloe, algele marine etc. Se presupune că ar fi apărut în cultură acum 7.000 de ani, în China și Transcaucazia.

Utilizare: meiul este considerat o bună sursă de proteine și fibre. Conține complexul de vitamine B, vitamina C, magneziu, fier, potasiu și fosfor. Printre întrebuințări, îl regăsim ca remediu pentru conținutul ridicat de colesterol (rău), indigestia cronică, gaze, balonări, greață, ulcerații stomacale, hiperaciditate, probleme cardiace. În hrana animalelor, folosit ca furaj verde sau fân ori boabe (păsări), se remarcă prin valoarea nutritivă ridicată (10-11% substanțe proteice, 3-4% grăsimi, 8-10% celuloză).

cultura meiului

Descriere, soiuri: tulpina este erectă, înaltă de 70-90 cm, pubescentă; frunzele lineare sunt așezate alternativ, au limbul lat, de 10-20 mm; inflorescența este sub formă de panicul lung, răsfirat, cu fruct pseudocariopsă; rădăcina fasciculată are o capacitate slabă de a pătrunde în profunzimea solului. În cultură sunt recunoscute soiurile Marte, Matador, Mirel, Marius, Mărgărit, Raduga, Minerva, cele mai multe dintre acestea fiind produse la Fundulea.

Cerințele față de factorii de vegetație: temperatura medie de germinație a semințelor este de 10-12°C. Este o plantă iubitoare de căldură, nu are cerințe foarte ridicate față de umiditate, este rezistentă la secetă, preferă solurile bine aprovizionate. La noi se cultivă cel mai adesea în cultură succesivă sau dublă, în zonele de câmpie și, mai rar, în cele colinare.

Tehnologie de cultură, recoltare: cele mai bune premergătoare sunt cerealele de toamnă, rapița, cartofii timpurii, leguminoasele anuale. Terenurile, în prealabil fertilizate cu azot, în doze de 50-80 kg s.a./ha, se pregătesc mai rar prin arătură și mai des printr-o trecere cu combinatorul, concomitent cu semănatul. În cultură dublă, epoca ideală de semănat este 20 iulie în zonele de câmpie și 10 iulie, în cele colinare. Urmează o tăvălugire ușoară și o erbicidare sau două, pre și postemergent, pentru combaterea buruienilor. Folosit ca furaj masă verde sau ca fân, se recoltează în faza de lapte-ceară a boabelor. Pentru boabe, recoltarea se face când fructul s-a maturat complet. Producția de masă verde este de 15-25 t/ha, cea de fân, de 3-6 t/ha, iar de boabe, de 1.500-2.500 kg/ha.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 22

Rolul rotației culturilor în creșterea producției agricole

Fiecare plantă agricolă are propriu regim de hrană, de creștere și dezvoltare. Menținerea unei culturi pe același teren mai mulți ani duce la diminuarea continuă a nivelului producției.

Aceasta impune o rotație dirijată a culturilor agricole deoarece:

• Au consumuri diferite de substanțe nutritive: cerealele consumă mai mult azot și fosfor, leguminoasele consumă mai multe fosfor și calciu, floarea-soarelui și sfecla-de-zahăr consumă mai mult potasiu. Raportul N:P:K la diferitele culturi este: la porumb 2,8:1:2; la grâu 2,5:1:2,3; la floarea-soarelui 1,5:1:8,8; la sfecla-de-zahăr 2,8:1:3 etc.

• Au consumuri diferite de apă pe parcursul perioadei de vegetație. Exemplu: fasolea 4.000 m3/ha, porumbul 5.100 m3/ha, sfecla-de-zahăr 7.100 m3/ha. Recunoscute ca cele mai mari consumatoare de apă sunt porumbul, floarea-soarelui, sfecla-de-zahăr și lucerna.

pg14 figura1

• Au sistemul radicular dezvoltat la diferite adâncimi în sol, de unde își extrag substanțele nutritive și apa (fig. 1). Cerealele păioase au rădăcina fasciculată răspândită mai mult în stratul superior al solului. Porumbul își întinde rădăcina până la 2,4 m, explorând un volum mare de sol. Leguminoasele au rădăcini pivotante care pătrund mai adânc în sol (lucerna până la 10 m), de unde aduc la suprafață calciu și fosfor atât de necesare pentru refacerea structurii solului și pentru nutriția plantelor.

• După recoltare rămân cantități diferite de materie organică în sol și pe sol din care se obțin substanțele nutritive și humusul. Astfel, cerealele păioase (rădăcini + miriște) 1,5-2 t/ha, mazărea 1,5-2 t/ha, porumbul (cu tulpini) 4-6,5 t/ha, sfecla (colete + frunze) 5-6 t/ha, lucerna 10 t/ha.

• La unele culturi sistemul radicular are însușirea de a solubiliza substanțele minerale greu solubile din sol. Așa sunt ovăzul și secara, precum și culturile leguminoase.

pag14 Lan de porumb

• Fiecare cultură este invadată de anumite specii de buruieni care în cazul monoculturii se înmulțesc foarte repede. La grâu, în monocultură s-au găsit 525 de buruieni/m2, după porumb – 183 de buruieni/m2, iar în rotația de 3 ani 67 de buruieni/m2. La porumb, în monocultură – 163 de buruieni/m2, după grâu – 88 de buruieni, iar în rotația de 3 ani 45 de buruieni/m2. De regulă, culturile de secară și rapiță lasă terenul curat de buruieni. La fel, culturile prășitoare bine întreținute asigură terenuri curate.

• Culturi sau grupe de culturi au boli și dăunători specifici. Porumbul și grâul au cel puțin 10 boli comune. Tanymecus atacă porumbul, floarea-soarelui și sfecla-de-zahăr. Cercosporioza la sfecla-de-zahăr a înregistrat atac de 1,7-3,4 ori mai mare în monocultură.

• Lucrarea solului diferă la diferitele culturi. Dacă ne referim la lucrarea de bază a solului, cerealele păioase se pot însămânța într-un teren lucrat superficial cu grapa cu discuri sau în arătură la 15-18 cm, pe când cartoful și sfecla-de-zahăr pretind arătură la 28-30 cm.

pag14 sfecla zahar

• Erbicidarea este specifică fiecărei culturi deoarece și buruienile care trebuie combătute sunt diferite. Unele erbicide au un anumit grad de remanență și chiar persistență, care pot deveni fitotoxice pentru alte culturi.

• Îngrășămintele aplicate diferă atât ca doză cât și ca sortiment în funcție de cultura fertilizată, așa cum am văzut mai sus. O parte din efectul lor poate fi folosit de plantele postmergătoare.

• Diferitele culturi au acțiune diferită asupra însușirilor solului. Plantele prășitoare, prin diferitele lucrări asupra solului, contribuie la distrugerea structurii solului, pe când culturile perene (graminee + leguminoase) asigură o bună structurare a solului.

pag14 Lan de grau

Astfel, greutatea volumetrică în rotația grâu-porumb a fost 1,41 g/cm3, pe când după trifoi 1,25 g/cm3. Porozitatea totală a solului a fost 44,67% în rotația grâu-porumb și 50,65% după trifoi, iar porozitatea de aerație 12,67, respectiv 18,34%. Stabilitatea hidrică a structurii a fost 33,7% în monocultura de porumb și 46,2% după lucernă.

Din cele de mai sus rezultă paleta largă de deosebiri între diferitele culturi.

Practicarea monoculturii determină epuizarea diferitelor straturi de sol, de apă și elemente nutritive și înmulțirea anumitor specii de buruieni, boli și dăunători.

Folosind rotația culturilor se schimbă mediul natural de înmulțire a acestora și prin alternarea măsurilor agrotehnice se împiedică dezvoltarea nestânjenită a agenților dăunători. În acest fel se pot obține producții superioare la toate culturile.

La Institutul Fundulea, socotind 100% producția de porumb obținută în monocultură, a fost 108% în rotația grâu-porumb și 132% în rotația de 3 ani, iar producția de grâu socotită 100% în rotația porumb-grâu a fost 145% după soia și 219% după lucernă.

Prin urmare, există o multitudine de motive care ne determină să renunțăm la monocultură și să practicăm o rotație cât mai judicioasă a culturilor agricole.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 19, 1-15 octombrie 2016 – pag. 14-16

Condiții optime pentru germinarea semințelor și răsărirea plantelor

Începând cu luna august, când se însămânțează rapița, se declanșează campania însămânțărilor de toamnă care se desfășoară în continuare în septembrie-octombrie cu orzul, orzoaica, grâul, secara, triticale, unele plante furajere, legume etc.

Reușita culturilor respective este condiționată de asigurarea condițiilor optime pentru germinarea semințelor și răsărirea în totalitate a plantelor.

Pentru a înțelege mai bine procesele care au loc în sămânță în timpul germinării, prezentăm o secțiune longitudinală în bobul de grâu (fig. 1) din care se rețin două elemente importante:

graminee fig1

1. embrionul, care reprezintă, în stare latentă, viitoarea plantă;

2. endospermul, care constituie magazia cu substanțe de rezervă pentru hrănirea plantelor în timpul germinației.

La alte specii (fasolea, soia, sfecla ș.a.) substanțele de rezervă se găsesc în cotiledoane.

Semințele diferitelor specii de plante pot fi:

– amidonoase, când conțin 68-71% hidrați de carbon și 9-14% substanțe proteice;

– albuminoase, când conțin 25-28% hidrați de carbon și 35-40% substanțe proteice;

– oleaginoase, când conțin 46-55% grăsimi și 15-20% substanțe proteice.

Procesul de germinație începe cu îmbibarea seminței cu apă, la început de către substanțele coloidale din sămânță iar ulterior, după ce intervin enzimele și are loc hidrolizarea amidonului, în substanțe simple; absorbția apei are loc pe cale osmotică.

Cantitatea de apă absorbită de semințe în timpul germinației diferă de la o specie la alta și este de 40-60% din greutatea boabelor la cereale și ajunge la 150-180% la leguminoase.

Pentru declanșarea germinației semințelor este necesar să acționeze următorii factori:

– apa, care constituie mediul în care au loc reacțiile biochimice și diviziunea celulelor embrionului;

– oxigenul, care accelerează procesul de acționare a enzimelor care transformă substanțele cu molecula mare în substanțe simple care hrănesc embrionul;

– un prag minim de temperatură specific fiecărei specii de substanțe.

Când au fost realizate toate aceste condiții pentru germinarea semințelor începe activitatea enzimatică astfel:

– amilaza transformă amidonul în glucoză și maltoză și mai departe maltoza este transfor­mată în glucoză și levuloză;

– proteaza transformă substanțele proteice în aminoacizi și amoniac;

– lipaza transformă substanțele grase în acizi grași și glicerină.

În urma acestor transformări, în sămânță se formează un lichid lăptos foarte bun pentru hrănirea embrionului.

Din componentele seminței hidrații de carbon furnizează energia necesară proceselor biochimice, iar substanțele asigură materialul necesar pentru creșterea plantelor.

Celulele embrionului încep diviziunea, embrionul crește, scoate mai întâi radicule (protejate de coleoriză) care se fixează de sol, scoate apoi și tulpinița (protejată de coleoptil) care străbate stratul de sol și iese la suprafață (fig. 2). Din acest moment, beneficiind de lumină, începe procesul de fotosinteză prin care se produce hrana necesară creșterii tinerei plante și din acest moment procesul de germinație s-a încheiat.

graminee fig2

Germinația semințelor poate fi hipogeică, atunci când cotiledoanele rămân în pământ (la grâu, porumb, mazăre ș.a.) și epigeică, atunci când scoate cotiledoanele afară din sol (la fasole, sfeclă ș.a.)

Dacă la încorporarea seminței în sol au fost asigurați toți factorii care determină germinarea rapidă și uniformă, acum foarte important este ca toate plantele să străbată stratul de sol și să iasă uniform la suprafață pentru a începe fotosinteza.

Aceasta depinde de calitatea pregătirii patului germinativ care determină calitatea semănatului, germinarea și răsărirea plantelor, asigurarea densității și a uniformității de creștere și dezvoltare a plantelor.

Patul germinativ necorespunzător determină pierderi de apă prin evaporare, încorporarea seminței la adâncimi diferite și, implicit, germinarea și răsărirea eșalonată, cu goluri, cu plante debilitate ușor atacate de boli și dăunători și concurate de buruieni.

Prin urmare, reușita înființării culturilor agricole este determinată de buna pregătire a patului germinativ și semănatul în epoca optimă și de cea mai bună calitate, prin care se asigură germinarea rapidă a semințelor și răsărirea explozivă și uniformă a plantelor.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august 2016 – pag. 14-16

Aspecte ale șiștăvirii şi ofilirii la plantele agricole

Creșterea și dezvoltarea în condiții optime a plantelor agricole sunt condiționate de o multitudine de factori dar, în mod deosebit, de factorul APĂ.

Sunt cazuri când unii agricultori seamănă și așteaptă recoltarea fără adaosuri de alte inputuri (îngrășăminte, pesticide ș.a.).

În anii ploioși reușesc chiar în asemenea condiții să recolteze ceva. Însă, dacă este secetă, nu se obține nimic. Prin urmare, apa este hotărâtoare în obținerea de recolte.

Apa înmagazinată în sol trebuie să fie cât mai ușor accesibilă plantelor și pentru aceasta trebuie să se găsească în cantități suficiente. De exemplu, pentru grâu aprovizionarea optimă cu apă este de 1.200-1.500 mc/ha. La un conținut de 300-600 mc/ha este secetă puternică.

La coeficientul de ofilire (Co) solul mai conține 11-12% apă care este reținută cu forțe de peste 15 bari. Or, se știe că plantele au capacitatea de a absorbi apa din sol cu forțe de maximum 15 bari, ceea ce înseamnă că apa existentă în sol, la nivelul Co, este inaccesibilă plantelor, motiv pentru care se produce fenomenul de ofilire. S-a stabilit că grâul consumă în întreaga perioadă de vegetație cca 470 mm apă la soiurile tardive și 450 mm la soiurile timpurii. În faza de înspicare grâul consumă 4-4,5 mm apă/zi, având coeficientul de transpirație 350-550 mm.

(Coeficientul de transpirație reprezintă cantitatea de apă necesară pentru ca planta să formeze 1 kg de substanță uscată.)

Insuficiența apei în faza de înspicare – umplerea bobului, însoțită de arșiță, creează dezechilibre în circuitul apei în plante. Transpirația depășește capacitatea de absorbție a apei din sol, se dereglează metabolismul și transportul asimilatelor din frunze în bob.

În asemenea condiții are loc procesul de ofilire (veștejire) a plantelor.

Prin urmare, ofilirea are loc atunci când cantitatea de apă eliminată de plante prin transpirație depășește cantitatea de apă absorbită de sistemul radicular al plantelor din sol.

Acest fenomen poate avea loc:

– când conținutul solului în umiditate este scăzut, sub coeficientul de ofilire;

– deși solul are umiditate, pe timpul arșiței transpirația depășește capacitatea de absorbție a apei din sol;

– când solul, deși are umiditate, fiind tasat-compactat și în lipsa oxigenului, procesul de respirație al rădăcinilor este diminuat și deci nu se produce energia necesară procesului de absorbție a apei;

– la fel, pe solul tasat, se acumulează cantități mari de CO2 care este inhibitor.

De regulă, ofilirea are loc atunci când plantele pierd 20-30% din apă.

La plantele ofilite au loc următoarele transformări ale substanței organice:

– scăderea cantității de glucide din cauza scăderii fotosintezei;

– creșterea cantității de zaharoză pe seama polizaharidelor din frunzele inferioare;

– creșterea cantității de monozaharide pe seama dizaharidelor hidrolizate.

Ofilirea poate fi trecătoare și are loc în orele însorite de la mijlocul zilei, când transpirația este intensă și frunzele nu mai sunt aprovizionate cu suficientă apă, deși solul are umiditate. Dar seara și noaptea își revin.

Ofilirea poate și durabilă, când solul are umiditate scăzută și plantele nu-și mai pot acoperi pierderile de apă prin transpirație.

Șiștăvirea boabelor are loc când insuficiența de umiditate apare în perioada dintre înflorire și coacerea în ceară deoarece migrarea substanțelor către bob este diminuată și greutatea bobului scade cu până la 50%. Dacă deficitul de umiditate apare mai târziu, greutatea scade mai puțin, cu cca 10%.

În asemenea condiții bobul se oprește în dezvoltare, pierde din conținutul în apă, se încrețește (zbârcește), devine șiștav.

Boabele cu acest aspect nu sunt căutate nici la comercializare și nici pentru panificație sau pentru sămânță.

Porumbul în perioada de vară consumă 4 l apă/zi fiecare plantă.

La o densitate de 60.000 plante/ha rezultă un consum de 240.000 l/zi/ha.

Pe întreaga perioadă de vegetație o plantă poate transpira cca 200 l apă. După fecundare consumă 5-6 mm/ha, iar în zilele cu insolație puternică consumă 9-10 mm/ha, ceea ce înseamnă că o ploaie de 20 mm se consumă în 2 zile. S-a dovedit că radiațiile albastre-violet măresc de 1,5 ori intensitatea transpirației față de radiațiile roșii-galbene.

Apreciind gradul de rezistență la stresul hidric, se constată că:

– dacă se ia meiul ca martor, sorgul este mai sensibil cu 12%, iar porumbul cu 55-60%;

– dacă se ia mazărea ca martor, fasolea este mai sensibilă de 1,45 ori, iar soia de 1,75 ori.

Porumbul, în condiții de secetă, își reglează dezvoltarea știuleților, în sensul că boabele de la vârful știuleților nu se mai formează pe o porțiune mai mare sau mai mică conform deficitelor existente, iar boabele formate pe restul știuletelui au aspectul șiștav.

Prin urmare, trebuie găsite soluțiile în fiecare caz în parte pentru creșterea și dezvoltarea normală a plantelor agricole, evitându-se fenomenele de ofilire și șiștăvire.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 14, 16-31 iulie 2016 – pag. 14-15

Reacția plantelor la secetă

Se prognozează o vară 2016 secetoasă. Zile de secetă și arșiță sunt considerate cele cu temperatura de peste 32 de grade Celsius și umiditatea atmosferică sub 30%. Prin secetă se înțelege un interval de minimum 10 zile fără precipitații.

În perioada de secetă plantele se veștejesc, adică transpirația depășește capacitatea acestora de a absorbi apa din sol.

Veștejirea poate fi trecătoare și are loc în orele puternic însorite ale zilei, când plantele transpiră intens și frunzele nu sunt aprovizionate cu apă suficientă, deși solul are umiditate. Când se răcorește, spre seară, își revin la normal.

Dar veștejirea poate fi durabilă și apare la o umiditate scăzută a solului, din care plantele nu-și mai pot acoperi pierderile de apă prin transpirație, cu consecințe destul de grave pentru plante.

La porumb, de exemplu, veștejirea trecătoare apare când pierde 15,6% din apă, iar la veștejirea durabilă pierde 40% din apă.

În urma veștejirii la grâu are loc un transport masiv de substanțe proteice din plantă în boabe. Așa se explică de ce grâul crescut la umiditate mai redusă și temperaturi ridicate are un conținut de proteină mai mare în boabe. Aceasta deoarece scade fotosinteza producătoare de carbohidrați, în schimb se intensifică respirația când se consumă din rezerva de carbohidrați. Se scurtează perioada de formare a bobului, reducând timpul de depozitare a carbohidraților și în final conținutul în proteină este mai ridicat.

După o perioadă de veștejire plantele rezistă mai bine la secetă, însă cu influențe negative asupra nivelului recoltei.

La plantele veștejite stomatele se închid, frunzele se răsucesc (la porumb se fac sul) pentru a diminua transpirația și în aceste condiții se reduce fotosinteza. În schimb, respirația se intensifică și consumă din substanțele de rezervă, diminuându-se recolta.

Creșterea rezistenței la secetă are loc prin hidroliza amidonului în monozaharide, iar proteina în aminoacizi, prin aceasta împiedicându-se coagularea protoplasmei.

În condiții de secetă apare concurența între diferitele organe ale plantei pentru apă:

– frunzele tinere, cu forță de scurgere mai mare, absorb apa din frunzele bătrâne care se usucă și cad;

– frunzele tinere pot sustrage apa și din vârfurile de creștere și creșterea plantelor este oprită;

– pot sustrage apa din flori și ovarele avortează, iar fructele tinere cad.

La o fază mai avansată a secetei apar modificări în activitatea enzimelor din plante:

– se intensifică activitatea amilazei care transformă poliglucidele în glucide simple;

– substanțele proteice din frunzele bătrâne se descompun în aminoacizi liberi care sunt absorbiți de frunzele tinere;

– se acumulează acizi organici care neutrali­zează amoniacul rezultat din degradarea proteinelor.

Rezistența la secetă se datorează proprietăților protoplasmei celulelor care permit menținerea în viață a plantelor în timpul secetei și reluarea proceselor vitale, cu intensitate sporită, când din nou solul este aprovizionat cu apă.

Plantele evită supraîncălzirea printr-o transpirație activă deoarece la temperatura de peste 45 grade C protoplasma coagulează și planta moare. Prin urmare, rezistența la secetă este condiționată de proprietățile protoplasmei de a suporta deshidratarea cu minimum de periclitare a funcțiilor fiziologice ale acesteia.

La plantele veștejite au loc următoarele transformări de substanțe organice:

– scade conținutul de glucide din frunze deoarece scade fotosinteza;

– crește cantitatea de zahăr pe baza polizaharidelor din frunzele inferioare;

– crește conținutul de monozaharide pe baza zaharozei care se hidrolizează.

Plantele rezistente la secetă se caracterizează prin:

– au stomate și ostiole mai mici și în adâncitură pentru a reduce transpirația;

– au sistem radicular bine dezvoltat și în adâncime pentru a folosi apa freatică;

– au vase conducătoare cu diametrul mai mare, cu capacitate de absorbție ridicată;

– au frunze mici și suprafață foliară redusă, se pot răsuci, schimba poziția pentru a reduce din energia solară primită;

– frunzele au cuticula mai groasă, sunt prevăzute cu strat de ceară, cu peri;

– au presiune osmotică ridicată pentru a folosi apa reținută strâns de sol și au respirație redusă pentru a nu consuma mult din rezerve;

– posedă capacitate de translocare rapidă a hidraților de carbon rezultați din fotosinteză pentru a crea loc noilor carbohidrați.

Cu cât cantitatea de apă legată este mai mare față de apa liberă, celulele rezistă mai bine la temperaturi ridicate.

Dintre plantele de cultură, cu rezistență mai bună la secetă, menționăm: meiul, sorgul, porumbul, grâul, secara, orzul, floarea-soarelui, șofrănelul, năutul, sparceta, lucerna. Mai puțin rezistente sunt: cartoful, fasolea, sfecla, ovăzul, mazărea, soia, muștarul, trifoiul.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Cum poți înființa o cultură de garofițe

Garofițele (Dianthus spp.) aparțin familiei Caryophyllaceae, ce cuprinde aproximativ 300 de specii de plante, majoritatea fiind originare din Europa și Asia, apoi din Africa de Nord și doar una singură din America de Nord Arctică. (D. repens). Denumirea de Dianthus provine din grecescul Dios și înseamnă Dumnezeu, iar Anthos înseamnă floare. Prin urmare aceasta se poate traduce ca fiind floarea divină.

Specii și cultivaruri

D. alpinus (în imaginea de mai sus) este o specie perenă de talie mică, prezintă tulpină ușor ramificată și flori de culoare roz intens.

Dianthus caryophillus

D. caryophylus var. semperflorens este o specie perenă ce poate fi cultivată și ca plantă anuală sau bienală. Aceasta cuprinde mai multe varietăți, printre care garoafa de seră ce se înmulțește prin butași în spații protejate, garoafa de vară (Chabaud) care se înmulțește prin semințe și se cultivă ca plantă anuală înflorind atât vara, cât și toamna, garoafa de Viena ce se înmulțește prin semințe și se cultivă numai ca plantă bienală și garoafa Grenadin care poate fi cultivată ca plantă bienală.

D. chinensis sau garoafa chinezească se poate cultiva ca plantă anuală sau bienală. Prezintă o tulpină și ramificații mai scurte și viguroase cu noduri pronunțate și frunze linear lanceolate, de culoare verde deschis. Florile sunt simple sau involte cu petale cu marginea dințată. Pot fi unicolore sau în combinații de culori dispuse în cercuri sau striuri.

dianthus barbatus

D. barbatus sau garoafa turcească (în imaginea de mai sus) este o specie perenă cultivată ca bienală sau anuală. Frunzele de la bază sunt pețiolate, dispuse în rozetă, iar florile sunt numeroase, de dimensiuni mici, unite în cime corimbiforme. Petalele au marginea fin dințată și sunt de diferite nuanțe, de la alb-roz până la roșu și violet.

0 Dianthus deltoides

D. deltoides prezintă frunze fine și flori roz cu o pată purpurie de forma literei grecești delta.

dianthus plumarius

D. plumarius prezintă tulpini foarte ramificate, de 20-30 cm, ce formează o tufă densă. Frunzele sunt lanceolate, de culoare albăstruie. Florile sunt solitare, puternic parfumate, simple sau duble, de culoare cărămizie, violet, alb etc.

dianthus superbus

D. superbus prezintă lăstari numeroși cu înălțimi de 35-65 cm ce îi conferă un aspect de tufă ce poate fi cultivată ca plantă bienală. Culoarea frunzelor este verde deschis, iar forma acestora este liniar obtuză. Florile sunt așezate în panicule corimbiforme ce înfloresc în prima parte a verii, deosebit de parfumate, iar culoarea acestora variază de la alb, roz, lila sau violet.

Dianthus spp. s-a adaptat cu ușurință la condițiile pedoclimatice ale țării noastre și a căpătat tradiție, devenind o specie rustică. Este regăsită chiar și ca plantă endemică în munții Piatra Craiului și se numește Dianthus callizonus – garofița Pietrei Craiului.

Tehnologie de cultură și exigențe ecologice

În funcție de perioada de vegetație și cultivarul utilizat, planta poate avea caracter anual, bienal sau peren. Cultura speciilor anuale și bienale se realizează prin semințe, iar speciile perene se înmulțesc fie prin semințe, fie pe cale vegetativă (divizarea tufei, marcotaj, butășire).

În 1962, odată cu înființarea Laboratorului de Floricultură și Plante Rare la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, a fost luată în studiu specia de garofița Dianthus Chabaud, iar soiul cel mai apreciat și introdus în programul de selecție conservativă a fost soiul Feuer Koning, comercializat chiar și în prezent. Soiul poate fi cultivat ca plantă anuală sau perenă, în jardiniere sau ghivece, iar în câmp, prin protejare pe timpul iernii (folie de mulcire, paie). Soiul prezintă aspect de tufă cu înălțimea de 45-55 cm. Prezintă flori roșii, involte, deosebit de parfumate, cu o perioadă de înflorire din luna iunie până la căderea brumei.

Înființarea culturii debutează cu producerea răsadurilor. Semințele se seamănă în răsadnițe, solarii sau seră, începând cu prima decadă a lunii februarie. Pentru o răsărire uniformă în aproximativ o săptămână este necesară o temperatură de 18-21°C, cu mențiunea că după răsărire, pentru obținerea unei tufe bogate, viguroase, cu internoduri scurte, este necesară scăderea temperaturii la 13-16°C, dar să se asigure cât mai multă lumină. Dacă semănătura este prea deasă se recomandă repicarea la 2 frunze adevărate (aproximativ două săptămâni de la răsărire). Lucrările de îngrijire a răsadurilor constau în menținerea în optim a factorilor de vegetație, în special asigurarea necesarului de apă prin udări repetate și aerisirea zilnică a spațiilor de producere. Cu 10-12 zile înainte de plantat se recomandă călirea răsadurilor prin mărirea perioadei de aerisire, chiar și pe timpul nopții. Înființarea culturii se realizează în câmp în ultima decadă a lunii aprilie.

Specia suportă mai multe variante tehnologice în funcție de sistemul de irigare. Pe teren nemodelat se respectă distanțele de 25-30 cm între plante pe rând, iar între rânduri de la 50-70 cm. Irigarea se poate face prin microaspersie sau picurare. De asemenea, cultura se poate înființa și pe teren modelat la 70 cm între rânduri și 25-30 cm între plante/rând, folosindu-se irigarea pe rigole.

Lucrările de îngrijire sunt cele specifice, respectiv 2-3 prășile manuale și 1-2 mecanice pentru combaterea buruienilor și menținerea solului afânat, irigarea în timp optim a culturii, fertilizarea și aplicarea de tratamente pentru prevenirea și combaterea atacului principalilor agenți patogeni.

Specia manifestă cerințe ridicate față de lumină, necesită temperatură moderată pentru o creștere vegetativă și înflorire echilibrată. Preferă solurile calcaroase sau lutonisipoase, bine drenate, unde nu apare procesul de băltire.

Recoltarea florilor se realizează în faza de deschidere aproape completă a inflorescenței, prin rupere sau tăiere.

Bianca ZAMFIR, Camelia BRATU, cercetători științifici SCDL Buzău

Cinci plante care resping țânțarii

Gălbenelele

Aceste flori minunate au, pe lângă aspect, culoare, proprietăți medicinale, și o calitate deosebită – țin țânțarii la distanță. Prezența lor în grădină vă va feri familia și animalele de țânțari. Ceea ce este interesant este faptul că ele pot fi plantate atât primăvara, cât și toamna. Tot ce trebuie să faceți este să le asigurați o zonă însorită și un sol fertil. Pentru a vă păzi cât mai eficient plantați-le cât mai aproape de zona de luat masa sau unde stați mai mult în grădină. În acest sens, puteți folosi spațiul din grădină sau, și mai bine, le plantați într-un recipient, ghiveci, coș pe care să-l puteți muta apoi când și unde doriți.

planta galbenele

Roinița

Melisa sau „floarea stupului“, așa cum mai este numită această plantă, are o serie întreagă de proprietăți, nu doar curative, ci și repelente pentru fluturi și păsări, dacă doriți ca acestea să nu vă viziteze grădina. Plantați câteva tufe de roiniță pentru că vă poate oferi extrem de multe beneficii. Sub formă de ceai, tinctură băi sau chiar ca umplu­tură în realizarea unei pernițe aromatice, ea poate face minuni. Grație uleiurilor volatile, frunzele au efect ușor sedativ, oferind un somn liniștitor, o acțiune antivirală și antibiotică, dar este considerată și cea mai bună plantă împotriva bolilor de inimă. Nu are nevoie de prea multă îngrijire, în schimb mirosul ei va debusola țânțarii atunci când vor încerca să găsească gazdele lor obișnuite în grădină.

planta roinita

Busuiocul

Considerat la indieni planta lui Krishna și a lui Vishnu, iar la romani planta dragostei și a fertilității, busuiocul a avut întotdeauna o aură sacră. Dincolo de această dimensiune spirituală, busuiocul are incredibile proprietăți vindecătoare. El poate fi recoltat din iunie până toamna târziu și folosit proaspăt, sub formă de tinctură, ceai, băi sau ulei volatil. Pentru efectul repelent împotriva țânțarilor acesta se plantează în ghivece individuale pentru a fi mutate în spațiile unde doriți să aveți protecție împotriva insectelor înțepătoare.

planta busuioc

Lavanda

Dacă vreți să renunțați la spray-urile din comerț pline de chimicale, aflați că lavanda poate fi o soluție naturală, plăcut mirositoare și eficientă în a ține țânțarii departe de familie. De altfel, acest ulei este de multe ori folosit ca ingredient în substanțele repelente de pe piață, doar că în compoziția acestora mai apare și DEET (dietil toluamida), o substanță chimică despre care cercetările spun că până la 15% este absorbită prin piele direct în fluxul sanguin, afectând celulele nervoase și determinând schimbări comportamentale. De aceea, mult mai sănătos ar fi să apelăm la uleiul de lavandă pe care să îl diluăm într-un alt ulei cum ar fi cel din migdale dulci, nucă de cocos sau uleiul organic de soia care și el, aplicat pe piele, va avea același efect împotriva țânțarilor. Lavanda vă poate apăra înveselind totodată grădina sau poate fi o bună santinelă plantată într-un ghiveci și ținută în preajma membrilor familiei.

planta lavanda

Usturoiul

Dacă stați mai mult prin grădină și aveți zone umbroase sau mai umede în care știți că sălășluiesc țânțarii, vă puteți feri de ei cu ajutorul usturoiului. Pregătiți într-un blender un amestec din 4 căței de usturoi și câteva linguri de apă, treceți mujdeiul obținut printr-o strecurătoare, pentru că veți avea nevoie doar de uleiul din usturoi, nu și de pulpă, apoi amestecați totul cu 3,5 litri de apă. Turnați lichidul într-un recipient cu pulverizator și stropiți zonele în care își fac veacul țânțarii. În felul acesta veți scăpa nu doar de țânțari, ci prin efectul antibacterian al usturoiului veți feri și plantele de multe boli. Din păcate, metoda poate fi aplicată doar în grădină, pentru că în casă mirosul v-ar ține și pe dumneavoastră la distanță. În schimb, puteți folosi atât în casă cât și pe piele ulei de mentă. Va avea același efect împotriva țânțarilor.

usturoi capatana

Patricia Alexandra POP

Abonează-te la acest feed RSS