Decizia Curții Europene de Justiție privind încadrarea mutației în categoria modificărilor genetice, care a bulversat lumea științifică europeană din domeniul cercetării agricole, nu este o decizie sec-juridică, ci una cu un buchet de damfuri suculent-politice. Împărțirea comunității științifice în cel puțin două curente privind soluția posibilă nu rezolvă problema de fond, și anume aceea de a încadra/defini modificarea exogenă a moleculei informaționale din ADN-ul cromozomial. Astfel, orice schimbare a secvenței/poziției nucleotidelor este o modificare genetică „stricto sensu“. Modificarea unor secvențe nucleotidice din cromozomi poate avea loc în mai multe feluri, mutația fiind unul dintre acestea.

O definiție cu consecințe...

Definirea OMG (Organisme Modificate Genetic) prin excepție de la mutație este/a fost, probabil, o inabilitate a părinților Directivei 2001/18/CE a Parlamentului European deoarece nu i-au prevăzut consecințele din vremea nepoților ecologiști, vegani și creaționiști, ajunși juzi la diferite curți europene. Unul dintre curente susține schimbarea definiției OMG-urilor, altul susține interpretarea acesteia pornind de la faptul că în recentele tehnici de ameliorarea plantelor bazate pe biotehnologie nu se utilizează ADN din afara organismului (ca OGM, cf. definiției), ci rearanjează secvențele informaționale proprii organismului în vederea obținerii unor organisme, nu neapărat diferite (mutante), însă cu caracteristici augmentate în sensul acoperirii unor obiective dezirabile (toleranță ridicată la arșiță, la secetă, la boli, la metale grele, la sare, capacitate ridicată de stocare a unor aminoacizi, acizi grași, glicozizi, eliminarea/diminuarea conținutului în substanțe alergene, acumularea unor elemente chimice esențiale în lanțul de transformare a materiilor prime agricole cu destinație agricolă și furajeră, etc., etc), cu alte cuvinte să fie considerate OMG doar acele orga­nisme vii cărora li s-a inserat în secvența informațională proprie o informație genetică provenită STRICT de la ALT organism nespecific, noul organism având în principiu toate însușirile specifice gazdei, completate cu câteva însușiri provenind de la altă specie (înrudită sau nu).

O mutație majoră

În procesul de obținere a alimen­telor și furajelor de origine agricolă, implicit în cel de utilizare a semințelor, în ultimele două secole a apărut o mutație majoră, și anume aceea de îngrădire/limitare a utilizării seminței soiurilor și materialului săditor (care, istoric vorbind, era un drept natural și nerestricționat al agricultorului/fermierului recunoscut în dreptul agricol european ca drept de cultură). Cu alte cuvinte, fermierul putea să folosească sămânța oricărei specii/soi/populație pentru consumul propriu sau să comercializeze producția obținută fără niciun fel de îngrădire juridică. Deoarece reproductibilitatea semințelor unei specii este un dat natural, iar dreptul de cultură al agricultorului vine în întâmpinarea acesteia, ea a fost îngrădită juridic prin controlul comunității/statului asupra soiurilor derivate/obținute prin selecție și ameliorare din speciile agricole uzuale, precum și asupra semințelor și materialului săditor aferent acestora. Astfel au apărut instituții specializate în testarea și înregistrarea soiurilor și instituții pentru controlul calității semințelor, ambele controlând într-o manieră formală piața semințelor. La ele s-au adăugat, cam de pe la jumătatea secolului al XIX-lea, fermieri/societăți agricole  specializate în multiplicarea semințelor a căror activitate de bază a devenit/este multiplicarea semințelor soiurilor în vederea comercializării. În secolul acesta, niciun agricultor care produce pentru piață nu poate s-o facă fără ca semințele pe care le utilizează să fie majoritar achiziționate din piața de profil. Ce vrea să spună aceasta? Că fermierul nu poate reproduce și nici comercializa semințele achiziționate și multiplicate și nici nu poate exploata semințele unor soiuri performante (care maximizează în ultimă instanță profitabilitatea) FĂRĂ SĂ PLĂTEASCĂ o anumită sumă (neexplicită, ascunsă de cele mai multe ori în prețul de piață al seminței), cunoscută sub denumirea de „plant breeder right“ (PBR – dreptul amelioratorului/ creatorului de soi, de cele mai multe ori confundat cu proprietarul de soi).

Recunoașterea ca soi

În sistemul juridic pus în aplicare pentru controlul pieței seminței există restricția imposibilității comercializării seminței unui soi aparținând unei specii oarecare fără să fi fost recunoscut în prealabil de către o autoritate competentă, la care se adaugă recunoașterea anuală a calității culturale minimale a seminței multiplicate. Ce înseamnă recunoașterea ca soi? Problema este relativ simplă. Soiul (grup de plante sau de animale care aparțin aceleași specii ori varietăți, cu anumite însușiri morfologice și/sau fiziologice ereditare comune), din punctul de vedere al recunoașterii legale, este acea populație/grup de plante a cărei caracteristici (morfologice, fiziologice, de adaptabilitate etc.) diferă prin cel puțin una dintre aceste caracteristici în raport cu toate celelalte soiuri notoriu cunoscute. Cu alte cuvinte, un soi nou aparținând unei specii se deosebește de toate celelalte soiuri existente prin cel puțin un caracter care-l face distinct, fapt care duce la omologarea lui (procedură prin care comunitatea profesională îi recunoaște calitatea comercială, fără de care nu poate fi pus îi piață). Că, formal vorbind, mai trebuie să fie concomitent uniform și stabil are mai puțină relevanță, ambele însușiri fiind influențate de factorii ambientali. La acestea însușiri se mai adaugă valoare agricolă și tehnologică (VAT) pentru speciile de culturi de câmp, ca o garanție pentru fermier că soiul ofertat în piață poate să-i asigure un minim de profit corelat cu zona agroecoclimatică în care își desfășoară activitatea de producție. Discutabil, deoarece VAT, pentru a se exprima plenar, este în funcție directă de întrunirea în optim a tuturor cerințelor de agromediu și tehnologice.

Despre controverse politice

De la DISTINCTIBILITATEA soiurilor începe „controversa politică“ a soiurilor modificate genetic. Teoretic, noțiunea de distinctibilitate impune deosebirea prin cel puțin un caracter (cel introdus de la o altă specie, modificarea genetică în sine și care întrunește această condiție minimală) de suma însușirilor tuturor soiurilor provenind din aceeași specie. Doar că distinctibilitatea obținută prin modificare genetică nu este recunoscută ca atare de cea mai mare parte a statele europene (decizie politică), pe cale de consecință nu este nici purtătoare de PBR, în timp ce legislația americană/canadiană o recunoaște, cu toate consecințele juridice și, mai ales, economice care decurg din aceasta. Poziția europenilor se bazează pe ideea că o populație de plante este mai întâi definită ca soi, adică este distinctă și doar pe urmă i se reține diferența de exprimare obținută prin introducerea unuia sau mai multor caractere provenind de la altă specie, care nu ar modifica fundamental însușirile DUS și VAT ale acestuia, ci ar adăuga ceva la acestea. Cu alte cuvinte, sumei expresiilor fenotipice a unui soi este dedusă secvențial, deși ele se exprimă concomitent. Adică soiul, pentru a fi recunoscut ca atare, trebuie să fie distinct deosebit de toate celelalte soiuri aparținând speciei și numai pe urmă i se reține modificarea genetică, ca un fel de bonus. La limită, un astfel de punct de vedere ar putea fi valabil pentru soiurile a căror modificare genetică vizează toleranța/rezistența la acțiunea ierbicidelor utilizate în tehnologia de cultură, ca expresie a voinței agricultorului (care are și alte opțiuni tehnologice de combatere a buruienilor), însă nu poate fi valabil în ceea ce privește toleranța de secetă, arșiță, luminozitate, boli și dăunătorii endemici, fie și datorită simplului fapt că, în condițiile existenței acestor factori limitativi, plantele nu mai cresc, nu se mai dezvoltă de o manieră care să asigure veniturile minimale scontate de fermier în momentul declanșării procesului de producție.

O afacere fabuloasă

Afacerea cu semințe la nivel mondial este una fabuloasă prin profiturile anuale exorbitante aflate în continuă creștere. Câți bani se învârt în piața semințelor nu îndrăznesc să vă spun și nici să vă jignesc amintindu-vă de faptul că în piață sunt doar câteva multinaționale implicate în comerțul cu semințe, a căror venituri anuale provenite din comerțul cu semințe sunt superioare PIB-ului multor țări. Economic vorbind, orice blocare formală a utilizării seminței unui soi modificat genetic este generatoare de profituri în sistemul agricol al statului care nu-i blochează cultivarea, acesta putând exporta fără nicio restricție materia primă agricolă și/sau cea rezultată din transformarea acesteia (exemplul uleiului și al proteinei obținute din soia modificată genetic este de notorietate). Iar când valoarea acestor exporturi se cifrează la milioane de tone/an, parcă ai face orice să nu-ți pierzi piața de desfacere. De ce am readus în discuție o problemă deja arhicunoscută? Pentru simplul motiv că suntem în pragul unei noi programări financiare comunitare pentru agricultură. Pentru simplul motiv că „naționalizarea“ deciziei de cultură a soiurilor de plante modificate genetic adoptată la nivel comunitar în actuala perioadă de programare financiară PAC nu este nici măcar un paleativ. Formal vorbind, este o formă fără fond deoarece intervine „după și dacă“ organismele comunitare de control și de decizie au spus „da“, autorizând cultivarea lor. Or, după cum s-a demonstrat până acum, decizia în privința OMG a fost în permanență politică și nu bazată pe argumentele irefutabile ale științelor biologice în general și/sau ale științelor agricole în special (v. decizia Curții Europene de Justiție). Cerem clasei politice române să se angreneze în mecanismul politic european al deciziei de cultură pentru organismele modificate genetic și să pună fermierii români (printre puținii fermieri europeni care pot cultiva soia) în situația de a aproviziona piața națională și europeană cu proteină de soia modificată genetic, a cărei achiziție în momentul de față crește exponențial veniturile (și profiturile) fermierilor de aiurea. Planul Național Strategic în contextul Politicii Agricole Comune (PAC) 2021-2027 este un instrument politic, pe cale de consecință credem că unul dintre obiectivele politice ale acestuia ar trebui să fie reintroducerea în cultură a soiei modificate genetic pentru toleranță la erbicide.

Dr. ing. A-F. Badiu, MC – ASAS

„În ultima săptămână ați mâncat, probabil, alimente provenite din culturi care nu ar exista în mod normal în natură sau care s-au dezvoltat graţie unor gene suplimentare pentru a ajunge la dimensiuni convenabile. Ați mâncat, poate, alimente «clonate» și chiar plante ai căror strămoși au fost în mod deliberat iradiaţi. Ba chiar e posibil să fi cumpărat toate acestea fără a părăsi secțiunea «produse organice» din supermarket-ul local. Dogma anti-MG nu face decât să ascundă dezbaterea asupra nivelului de manipulare genetică (MG) pe care societatea îl consideră acceptabil. Pentru dogmatici, alimentele modificate genetic sunt adesea considerate ca fiind ceva cu care ești de acord sau contra, cu nicio cale de mijloc reală“, scria, în studiul său recent publicat, James Borrell, doctorand în Conservare Genetică la Universitatea Queen Mary din Londra.

Multe ţări europene preferă să arunce o basma peste aceste dezbateri şi să mimeze o decizie binară. Adevărul este că foarte puțin din mâncarea noastră e cu adevărat „naturală“, chiar și culturile cele mai vechi şi folosite fiind rezultatul unei forme de manipulare umană.

Între alimentele organice și tutunul fosforescent obţinut prin inginerie genetică se află un spectru larg de „modificări“ susceptibile ce merită a fi luate în considerare. Toate aceste tehnologii diferite sunt adesea concentrate împreună sub sigla „MG“. Dar, totuşi, unde ar fi cazul să tragem linia între ce acceptăm şi ce nu?

1. Selecția (ne)naturală

Gândiți-vă la morcovi, porumb sau pepeni verzi - toate alimente pe care le-aţi putea consuma fără prea multe îndoieli. Cu toate acestea, în comparație cu strămoșii lor sălbatici, chiar și soiurile „organice“ sunt aproape de nerecunoscut.

Domesticirea implică, în general, selectarea pentru trăsături benefice, cum ar fi un randament ridicat. De-a lungul timpului, selecția aplicată mai multor generații poate modifica în mod substanțial formula genetică a unei plante. Selecția făcută de om este capabilă să genereze forme care ar fi fost extrem de improbabil să apară în natură.

2. Duplicarea genomilor

Selecția neştiinţifică pe care strămoșii noștri o foloseau a implicat, de asemenea, un proces pe care genetica l-a descoperit relativ recent. Întrucât oamenii au câte o jumătate de set de cromozomi de la fiecare părinte, unele organisme pot avea două sau mai multe seturi de cromozomi complet duplicate. Această „poliploidie“ este larg răspândită la plante și de multe ori duce la trăsături exagerate, cum ar fi dimensiunea fructelor, considerată a fi rezultatul mai multor copii ale genei.

Multe culturi au fost neintenționat crescute la un nivel mai ridicat de ploidie (în întregime în mod natural), căci lucruri cum ar fi fructele mari sau cu o creștere viguroasă sunt dorite îndeobşte. Ghim­birul și merele sunt triploide, de exemplu, în timp ce cartofii și varza sunt tetraploide. Unele soiuri de căpșuni sunt chiar octoploide, ceea ce înseamnă că au opt seturi de cromozomi, comparativ cu doar doi, la om.

3. Clonarea plantelor

„Clonat“ este un cuvânt care tinde să inducă un disconfort - nimeni nu vrea cu adevărat să mănânce alimente „clonate“, spune autorul studiului. Cu toate acestea, reproducerea asexuată este strategia de bază pentru multe plante în natură, iar fermierii au folosit-o de secole pentru a-și perfecţiona culturile.

Odată ce o plantă cu caracteristicile dorite este găsită - o banană deosebit de gustoasă și care poate fi păstrată timp îndelungat, de exemplu - clonarea ne permite să obţinem repetări identice. Acest lucru ar putea fi obţinut în întregime natural, prin altoire, sau artificial, prin inducere cu ajutorul hormonilor vegetali. Bananele de cultură şi-au pierdut de mult timp semințele care au permis strămoșilor lor sălbatici să se reproducă. Deci, dacă azi mănânci o banană, mănânci o clonă.

4. Mutațiile induse

Selecția - atât cea umană, cât și cea naturală - operează bazându-se pe variația genetică în cadrul unei specii. Dacă o trăsătură sau caracteristică nu apare, atunci aceasta nu poate fi selectată. Pentru a genera o mai mare varietate de hibrizi pentru reproducere, oamenii de știință din anii '20 au început să expună unele seminţe la anumite produse chimice sau radiații.

Spre deosebire de tehnologiile moderne de modificare genetică, această „reproducere mutațională“ era, în cea mai mare parte, neorientată și genera mutații la întâmplare. Cele mai multe erau inutile şi doar unele erau dorite. Mai mult de 1.800 de soiuri de culturi și plante ornamentale, inclusiv soiuri de grâu, orez, bumbac și arahide au fost dezvoltate și cultivate în mai mult de 50 de țări. Multe alimente comune, cum ar fi grapefruitul, roșiile și unele tipuri de paste din grâu, rezultat al acestei abordări, mai pot fi vândute, în mod surprinzător, cu certificate de produse „organice“.

5. Screening-ul MG

Tehnologia MG nu trebuie neapărat să implice o manipulare directă a plantelor sau a speciilor. Aceasta poate fi folosită pentru identificarea unor trăsături, cum ar fi susceptibilitatea la anumite boli sau pentru a identifica potenţialul unui produs natural de a produce cel mai bun randament. Tehnologia genetică a permis cercetătorilor să identifice în avans care arbori de frasin sunt sensibili la cenuşare, de exemplu. Viitoarele păduri au putut fi cultivate doar cu arbori rezistenți.

6. Cisgenic și transgenic

La aceasta se gândesc majoritatea oamenilor atunci când se referă la organismele modificate genetic (OMG) - genele fiind inserate în mod artificial într-o plantă diferită, cu scopul de a îmbunătăți randamentul, toleranța la căldură sau secetă, pentru a produce medicamente mai bune sau chiar pentru a adăuga o vitamină. Folosind formele de reproducere convențională, astfel de modificări ar putea dura zeci de ani. Genele adăugate rezolvă rapid această problemă.

Cisgenic înseamnă că gena inserată (mutată sau duplicată) provine de la aceeași specie sau de la una foarte strâns înrudită.

Inserarea de gene de la specii care nu au legătură între ele (transgenice) este în mod substanțial mai dificilă - aceasta este singura tehnică în spectrul nostru de tehnologii MG care poate produce un organism care nu ar putea apărea în mod natural. Cu toate acestea, am putea găsi argumente convingătoare pentru utilizarea acestei tehnologii.

Începând cu anii 1990 mai multe plante au fost „îmbogăţite“ cu o genă din bacteriile din sol Bacillus thuringiensis. Rezultatul a constat în „porumb Bt“ și alte plante rezistente la anumiți dăunători, iar mutaţia acționează ca o alternativă atractivă la utilizarea pesticidelor.

Această tehnologie rămâne cea mai controversată deoarece există temeri că genele de rezistență ar putea „scăpa“ şi sări la alte specii sau să fie improprii pentru consumul uman.

Toate aceste metode continuă să fie utilizate. Chiar și hibrizii transgenici sunt acum cultivaţi pe scară largă în întreaga lume, de mai bine de un deceniu. Perspectivele acestei tehnologii o îndreptăţesc să fie supusă atenţiei publice, spre a o ajuta să îşi arate potenţialul uriaş. Numai că în prealabil e necesară o minimă „alfabetizare“ a publicului şi, mai ales, a factorilor de decizie.

„Este clar că, în condiţiile în care populația globală va atinge nouă miliarde până în 2050, iar presiunea asupra mediului este din ce în ce mai mare, OMG-urile au potențialul de a îmbunătăți sănătatea, de a crește randamentele și de a reduce impactul nostru asupra mediului. Indiferent cât de inconfortabil ne-ar putea face să ne simţim, merită o dezbatere rațională și în cunoştinţă de cauză“, conchide cercetătorul britanic.

Alexandru Grigoriev