reclama youtube lumeasatuluitv
update 24 Feb 2020

Riscul îmbolnăvirii oilor în perioada de iarnă-primăvară (II)

Enterotoxiemia anaerobă a oilor este o boală infecțioasă cauzată de bacterii anaerobe din genul Clostridium, care determină anumite entități infecțioase, în funcție de tipul bacteriei incriminate. Aceasta vizează atât infecția tubului digestiv, tradusă prin tulburări gastro-intestinale („enterotoxiemia oilor adulte“, „enterotoxiemia tineretului ovin“), cât și modificări ale unor organe interne („boala rinichiului moale“) la tineretul ovin. Boala apare la mieii și oile în stare bună de întreținere, care sunt hrănite cu multe concentrate sau pasc pe pășuni bogate, crescute luxuriant. Această alimentație duce la stagnarea alimentelor în diferitele segmente ale tubului digestiv, determinând multiplicarea clostridiilor care declanșează boala.

Semnele clinice se manifestă prin abatere, oboseală, mers clătinat și nesigur, de unde și denumirea populară a bolii de „bâjbâială“. Animalul cade în decubit, are privire speriată, scrâșnește din dinți și prezintă spumozități, uneori sangvinolente, la nivelul cavităților bucale și nazale. Animalele pot să prezinte diaree, uneori cu sânge, moartea survenind în general în câteva ore, fiind rare cazurile de vindecări.

Dizenterie anaerobă a mieilor este o toxiinfecție determinată de diferite tulpini de Clostridium perfringens, care apare în primele 10-14 zile de viață. Frecvența îmbolnăvirilor este favorizată de timpul rece și umed, de densitatea mare a oilor gestante într-un adăpost, de o igienă deficitară și o alimentație necorespunzătoare a mamelor în perioada de gestație și lactație.

Semne clinice.

În general boala debutează brusc, cu febră, abatere, diaree cu fecale galbene și spumoase, iar mai târziu, sangvinolente. Mielul nu mai suge, se deshidratează și moare.

Poliartrita streptococică a mieilor este o boală infecțioasă, produsă de o bacterie (Sreptococcus zooepidermicus), care apare la miei între 5-14 zile de viață, până la o lună, și se manifestă prin artrite purulente și șchiopături. Boala apare în urma unor infecții cu streptococi de portaj de la animalele adulte și are ca punct de plecare infecțiile ombilicale, digestive sau de la nivelul urechilor provocate cu ocazia aplicării crotaliilor.

Profilaxie şi combatere

Profilaxia generală, nespecifică, este foarte importantă în cazul tuturor acestor boli și constă în evitarea factorilor favorizanți: pășuni bogate și excesul de concentrate în rație. Schimbarea imediată a rației alimentare odată cu apariția primelor cazuri de îmbolnăviri și hrănirea animalelor cu fân pentru câteva zile vor reduce sau chiar opri îmbolnăvirile la oi. În această perioadă a anului, când oile sunt mai expuse la îmbolnăviri, se recomandă introducerea de antibiotice ca Oxitetraciclina 50%, pulvis.

De asemenea, în timpul iernii, când furajele verzi lipsesc, alimentația oilor trebuie suplimentată cu vitamine și minerale, în special cu BLOCURI PENTRU LINS care conțin, pe lângă sare, vitamine și minerale necesare organismului în această perioadă.

Se recomandă și vaccinarea oilor înaintea scoaterii lor la pășunat cu vaccin contra anaerobiozelor. Tratamentul, în cazul îmbolnăvirilor, este, în general, ineficient.

Igiena trebuie îmbunătățită mai ales în perioada fătărilor, prin aplicarea curățeniei mecanice și a dezinfecțiilor în saivane cu DECONTAMINOL, CATIOROM și PURSEPT.

Pentru prevenirea poliartritei streptococice trebuie să se dezinfecteze ombilicul mieilor la naștere cu TINCTURĂ DE IOD și să se facă tratamentul diferitelor plăgi cu unguente ca DERMO­GUARD.

Tratamentul mieilor bolnavi cu poliartrite streptococice se va institui rapid cu antibiotice precum AMOXILROM, OXITETRACICLINĂ etc.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale
Romvac Company SA

Rasa Dorper, rentabilă într-o ecuaţie economică fericită

Se spune că aşchia nu sare departe de trunchi. Un dicton care se aplică cu uşurinţă în cazul familiei Giurgiu retrasă pe dealurile Moeciului, acolo unde tatăl, fost director de bancă, s-a reîntors la casa părintească, iar fiul şi-a deschis o pensiune care valorifică foarte bine produsele realizate în propria stână. Dragostea pentru cifre, dar probabil şi pentru bani îi aseamănă foarte mult pe cei doi membri de parte bărbătească ai familiei Giurgiu – tată şi fiu.

Chiar dacă traseul celor mai mulţi tineri care termină ASE-ul se îndreaptă către un „job“ ca economist în cadrul unor companii sau bănci, există excepţii care ar putea da de gândit celor curajoşi, care vor să se avânte direct în antreprenoriat. Bogdan Giurgiu reprezintă aripa tânără a familiei, care vine acum nu doar cu informaţia dobândită în şcoală, ci şi cu inovaţia tehnologică, apanajul noilor generaţii.

Având deja pensiunea, elementul care asigură consumul de produse şi deci valorificarea materiei prime, tânărul economist s-a gândit să experimenteze şi postura de crescător de animale. Aşa se face că, după o amplă documentare pe Internet, şi-a adus din Germania 25 de oi Dorper. O rasă de carne care în viitor cu siguranţă se va regăsi în meniul pensiunii. Achiziţionate de curând, cu fonduri europene, pe Măsura 112, oile Dorper populează acum un mic saivan construit în satul Peştera, la peste 1.000 m altitudine, într-un peisaj de vis. Alegerea terenului şi amplasarea stânei fac şi ele parte din planul de afaceri, pentru că în curând grupurile de turişti, mai ales străini, vor avea un motiv în plus pentru a explora zone noi şi pentru a descoperi tradiţiile culinare româneşti, chiar acolo în vârf de munte.

Motivul care a stat la baza alegerii rasei ţine tot de un parametru economic – forţa de muncă. „Am ales o rasă de carne pentru că există o serie de avantaje. În primul rând, nu se mulg. Apoi, rasa Dorper nu se tunde, amestecul de lână şi păr le cade, năpârlind în fiecare an, ceea ce necesită mai puţină forţă de muncă. Într-un cuvânt, sunt mai uşor de ţinut“, explică Bogdan Giurgiu.

În plus, rasa Dorper nu este pretenţioasă atunci când vine vorba de furajare. Ceea ce înseamnă că, în cazul acestor oi, păşunatul este neselectiv, nu au nevoie de concentrate sau de furaje de bună calitate. Chiar şi aşa Bogdan Giurgiu s-a dotat cu cele mai performante utilaje pentru întreţinerea pajiştilor aduse şi ele tot din Germania, pentru ca meniul ovinelor să aducă plus valoare în viitor. „Iarna mănâncă doar fân. Au câte 3 fătări în 2 ani, mieii vin pe lume fără asistenţă, se ridică singuri să sugă, iar montele pot avea loc în orice lună din an“, adaugă tânărul fermier.

Fiind o rasă de carne, valoarea carcasei este dată de procentul de carne. „La maturitate, adică la vârsta de 3 ani, femelele ajung la greutatea de 70-80 kg, în timp ce berbecii ating 120-140 kg, o încărcătură musculară excepţională. După cum spun specialiştii, proporţia de muşchi pe carcasă este în medie de 64,7% şi doar 21,8% grăsime“, îşi laudă proprietarul oile.

Afacerea este încă la început, însă perspectivele sunt bune. O spune chiar proprietarul: „Acum am 25 de oi Dorper, însă vreau ca în scurt timp să ajung la 100-200 exemplare. Pe lângă ele mai am şi câteva zeci de ţurcane, preferatele tatălui meu, pe care le ţin pentru lapte.“

Pentru ca investiţia (500 euro per exemplar, cu tot cu transport) să se amortizeze, ba chiar să aducă profit, este bine păzită. Nu doar de ochiul stăpânului, ci şi de camere video conectate la Internet 24 de ore din 24, împrejmuite cu gard electric şi păzite de trei dulăi de Ciobănesc Mioritic.

Patricia Alexandra POP

Riscul îmbolnăvirii oilor în perioada de iarnă-primăvară (I)

În perioada de iarnă, când majoritatea oilor sunt gestante, există un risc crescut ca acestea să fie expuse la diferiți agenți infecțioși care cauzează pagube importante prin mortalitate, inclusiv prin avorturi.

După fătare, când glanda mamară este mai solicitată, iar traumatismele sunt mai frecvente, receptivitatea acesteia la infecții este mai mare.

Principalele boli infecțioase care apar la oi în această perioadă:

Avortul salmonelic este o boală infecțioasă specifică oilor, produsă de o bacterie (Salmonella abortus ovis) care are ca simptom principal avortul în a doua perioadă a gestației. Boala poate evolua singură sau asociată și cu alte infecții abortigene. În general, oile care avortează sunt aparent clinic sănătoase, unele putând avea febră ușoară, abatere, lipsa poftei de mâncare, diaree, scurgeri vaginale și edem mamar. Chiar dacă o parte din oi ajung la termen, acestea dau naștere la miei neviabili. Vaccinarea contra acestei boli nu are o eficiență prea mare.

Avortul campylobacterian este o boală infecțioasă (Campylo­bacter fetus), manifestată clinic în principal prin avorturi și fătări de miei neviabili. Avortul este total și survine în ultima parte a gestației, fără să fie precedat de alte semne de boală. Profilaxia prin vaccinare nu este folosită pe scară mare.

Avortul chlamidian (avortul enzootic al oilor) este o boală infecțioasă produsă de Chlamidya psitacii, bacterie cu afinitate pentru uterul gestant. Boala evoluează ca enzootie de efectiv și are ca exprimare clinică avortul și fătări premature cu produși neviabili sau subdezvoltați. Avortul are loc, de obicei, cu 2-3 săptămâni înainte de termenul fătării, fără niciun semn prodromal. Uneori, animalul prezintă scurgeri vaginale roșietice, colici, febră ușoară, iar, după puțin timp, avortează. Prevenția prin vaccinare nu și-a găsit o aplicabilitate largă în practică din cauza eficienței sale limitate.

Măsuri de prevenire

Toate aceste boli infecțioase pot fi prevenite prin măsuri de profilaxie specifice, adică prin vaccinare, metodă care nu întotdeauna este eficientă.

Măsurile generale de profilaxie sunt, din acest motiv, cele mai importante și constau în evitarea factorilor favorizanți: condițiile necorespunzătoare de întreținere și igienă, frigul, hrana dezechilibrată calitativ și cantitativ, furajele mucegăite și înghețate etc.

De aceea, în timpul iernii, când furajele verzi lipsesc, alimentația oilor trebuie suplimentată cu vitamine și minerale, în special cu BLOCURI PENTRU LINS care conțin, pe lângă sare și vitamine, și minerale necesare organismului în această perioadă. În plus, condițiile zooigienice necorespunzătoare favorizează apariția infecției și menținerea surselor de germeni în adăposturi.

De aceea, mai ales în perioada fătărilor, igiena trebuie îmbunătățită prin aplicarea curățeniei mecanice și a dezinfecțiilor în saivane cu DECONTAMINOL, CATIOROM și PURSEPT.

În cazul îmbolnăvirilor, animalele se izolează și se supun unui tratament antiinfecțios cu antibiotice, în funcție de afecțiune și antibiogramă: AMOXILROM, OXITETRACICLINĂ, ENROFLOXAROM sau DOXYCICLINĂ. În caz de metrite și retenții placentare, se va face tratament local cu METROSEPT.

La animalele bolnave se face și un tratament de susținere și stimulare a organismului cu GLUCOZĂ, VITAMINA B1-B6, MULTIVITAROM, COMPLEX POLI­VITAMINIC BUVABIL ROMVAC 3, CAVITROM, ROMZEOFORT etc..

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar, doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

După 4 ani în Spania doi tineri prind rădăcini la Clisura Dunării

Autorităţile se plâng că forţa de muncă pleacă spre alte meleaguri, dar nu fac nimic pentru a contracara această migraţie. Nici chiar atunci când tinerii români se întorc în ţară cu gândul de a porni o afacere. Chiar şi aşa, fără sprijin din partea statului, un român şi-a luat inima în dinţi şi a investit toată avuţia lui dobândită prin străini în creşterea animalelor. Cu un strop de curaj şi alături de familie s-a calificat ca „tânăr fermier“ pe Măsura 112, de unde a obţinut 24.000 de euro. Prea puţin pentru planul gândit de protagonistul articolului nostru, dar un start bun pentru a impulsiona afacerea.

Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara mea

L-am cunoscut pe Adrian Dogaru prin intermediul Grupului de Acţiune Locală „Poarta Almăjului“ al cărui reprezentant ne-a dus chiar în zona Zascoc, la 3 km de comuna Berzeasca, judeţul Caraş-Severin, pe dealurile unde păşunau oile şi caprele tânărului fermier. Am lăsat în urmă asfaltul şi am pornit pieziş pe un drum de pământ săpat probabil în deal chiar de cel care se instalase la câţiva zeci de metri altitudine deasupra nivelului Dunării. Urcând, mă şi gândeam că doar priveliştea sublimă şi măreţia Dunării ce curge lin la poalele dealurilor compensează sărăcia zonei şi neajunsurile celor care trăiesc aici. Mi-am rotit privirea. Cât vezi cu ochii, dealuri pe alocuri abrupte, cu vegetaţie spontană şi, în rest, linişte. Nici măcar oile pe care aşteptam să le văd nu se arătau. Am aflat mai târziu că mişunau mai sus, păstorite de un cioban. Singurele construcţii care lăsau totuşi să se vadă prezenţa umană în zonă erau saivanul şi stiva de lemne aduse pentru ridicarea vreunei construcţii. Ne-am apropiat şi am aflat povestea lui Adrian, un tânăr din Buzău, plecat la 18 ani în Spania să crească animale. Asta făcea şi acasă, însă acolo munca era recompensată mai bine. „A fost bine, aveam un salariu mai mare şi am reuşit să strâng ceva bani. Am avut noroc de oameni cumsecade care m-au plătit şi cu 900-1.100 de euro pe lună. Dar era muncă, trebuia să te trezeşti la patru şi jumătate dimineaţa, iar seara stăteam până la miezul nopţii“, îşi aminteşte Adrian. Probabil că ar mai fi rămas în Spania, însă viaţa i-a scos în cale viitoarea soţie, Geoalina Târloşan, cea care avea să-i aducă pe lume primul copil. După patru ani de stat în Spania s-au gândit că împreună ar putea muta munţii din loc, cum se spune, aşa că entuziasmul i-a adus înapoi acasă. „Ştiţi cum este, fiecare ne dorim o familie, iar eu nu am vrut să o întemeiez în străinătate. Voi avea un copil şi vreau să lucrez în ţara noastră. În străinătate degeaba iei bani mulţi, că te simţi ca un sclav. Atâta vreme cât munceai la ei te tratau bine, după aceea dacă se întâmpla ceva, făcea un român ceva, fura de exemplu, băteau apropouri. Asta nu te face să te simţi bine“, explică tânărul. Aşa s-a convins că vorba veche „fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n ţara mea“ este cât se poate de reală.

Instalarea tinerilor fermieri

În octombrie 2013 localitatea Berzeasca, unde se află casa părintească a Geoalinei, a devenit cămin adoptiv şi pentru Adrian. I-au aşteptat cu braţele deschise familiile, care le-au fost alături din primul moment. Mama fetei a demarat imediat procedura de întocmire a dosarului pentru accesarea Măsurii 112 – Instalarea tinerilor fermieri, tatăl băiatului a venit să dea o mână de ajutor la ridicarea saivanului, astfel încât tânăra familie să prindă rădăcini la malul Dunării.

La o lună de la aterizarea în România Adrian a cumpărat primele animale – 160 de oi şi 90 de capre. S-a înhămat la un efectiv mare din start, în care a investit aproape 80.000 de lei. Nu a fost uşor. Începuseră ploile, venise frigul. Timp de două săptămâni şi el şi soţia au dormit alături de animale sub cerul liber. Vremea, care ameninţa sănătatea animalelor, a im­pulsionat construirea saivanului. „Ne temeam pentru capre, care sunt mai sensibile, pentru că oile sunt rezistente la frig. Avem o rasă locală, un amestec de Ţurcană cu ceva sârbesc. Acum pot spune că este o rasă bună de lapte, cu producţii chiar şi de 800 ml la mulsoare“, afirmă Adrian.

Un atu important – tinereţea

Pe când era gata saivanul, tinerii au primit şi ei un adăpost. Chiar acolo lângă grajdul animalelor tatăl fetei a ridicat o „căbănuţă“, după cum spune Adrian. Eu i-aş spune totuşi nu mic adăpost cât o bucătărie de bloc, patru pereţi şi un acoperiş în care aveau un pat, o masă şi o sobă. Fără confort, dar aveau unde pune capul după o zi de muncă. Aşa au trăit mai mult de un an, chiar şi în situaţia când Geoalina era însărcinată. Optimismul, tenacitatea şi puterea de muncă m-au uimit la aceşti tineri.

Între timp efectivul de animale aproape că s-a dublat. „Astăzi avem 430 de oi şi capre, pentru că am mai cumpărat şi avem din efectivul nostru mieluţe şi ieduţe pentru a schimba animalele bătrâne“, explică Adrian.

Meseria de crescător de animale nu le era străină, aşa că nu le-a pus probleme nici în România, însă curiozitatea mea era legată de cum rezolvă valorificarea laptelui. Ei bine, au plecat totuşi cu ceva din Spania. „Ajutându-i pe spanioli să proceseze laptele, am învăţat multe. Ce-i drept, în alte condiţii. Ei erau mai bine dotaţi, aveau tanc de răcire, presă etc. Din păcate, noi nu avem încă aceste dotări, facem brânza ca în România, aşa cum o fac ciobanii dintotdeauna. Asta e, nu se pot face toate odată ca să ajungem la nivelul spaniolilor“, se destăinuie tânărul fermier.

Aşa este, au luat-o treptat şi au început cu Măsura 112 prin care au accesat 24.000 de euro cu care şi-au achiziţionat o motocositoare, însă ambiţia este aceea de a clădi un grajd după norme europene şi de a cumpăra utilaje performante care să le uşureze munca celor 86 de hectare concesionate de la primărie.

Cât am stat de vorbă cu Adrian, soţia şi-a făcut de treabă să aducă oile mai la vale, ca să se poată mândri cu avuţia lor. Deşi aflată în ultimele luni de sarcină, Geoalina nu găsea niciun motiv să se retragă în confortul oraşului, acolo unde au un apartament. Este tot timpul alături de soţul ei, iar el spune că „în munca asta trebuie să fii mereu lângă animale, mai ales că nu găsesc forţă de muncă. Sunt puţini cei care vor şi ştiu să muncească la stână. Trebuie să meargă cu oile, să nu le piardă şi să aibă grijă să nu se rănească“, spune Adrian. Temporar problema este rezolvată: de ajutor le este unchiul tânărului, un băiat venit tocmai de la Buzău şi un atu important – tinereţea. Cum se vor descurca de acum încolo, doar Dumnezeu ştie.

Patricia Alexandra POP

Campania de fătări la ovine

O etapă prioritară în tehnologia de creştere a ovinelor o constituie activitatea de reproducţie (monta şi obţinerea de miei prin fătări în campanii organizate) care asigură venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum şi creşterea efectivului sau înlocuirea animalelor reformate sau moarte.

Campania de fătări la ovine se desfăşoară în perioada februarie – martie, în funcţie de data introducerii berbecilor reproducători în turmele cu oile stabilite pentru reproducţie.

Pentru desfăşurarea în condiţii optime se vor asigura următoarele:

- Identificarea şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a ovinelor din exploataţie şi a mieilor nou-născuţi.

- Asigurarea unui personal suficient şi care are cunoştinţe de bunăstare, manipulare a animalelor,  mulgere, tehnici de dezinfectare şi tundere.

- Adăpostirea ovinelor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă, care să asigure în principal densitatea şi zooigiena la parametri normali (aşternut curat, spaţii dezinfectate şi văruite).

- Suprafaţa totală de adăpostire pentru toate animalele şi dimensiunea grupului se determină în funcţie de vârstă, mărime şi alte caracteristici biologice ale ovinelor. Densitatea trebuie să permită suficientă libertate de mişcare animalelor, respectiv 1,5 m² pe cap de oaie adultă şi 0,35 m² pe miel. Padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafaţa minimă de 2,5 m² pe cap de adult şi de 0,5 m² pe miel.

- Ovinelor care nu sunt ţinute în adăposturi închise trebuie să li se asigure protecţia necesară împotriva intemperiilor, contra animalelor de pradă, accesul la apă şi la hrană.

- Compartimentarea adăpostului în funcţie de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei).

- Asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatură de 18-20°C, coeficientul de luminozitate, 1:12, – 1:15, umiditatea să fie cuprinsă între 65-70% şi împrospătarea continuă a aerului prin ventilaţie naturală.

- Menţinerea în stare de igienă şi funcţionare a echipamentelor din adăposturi, respectiv echipamentele de muls (unde este cazul), sistemele de încălzire şi de ventilaţie.

- Hrana să fie echilibrată nutritiv şi furnizată în condiţii igienice, aditivată cu suplimente minerale adecvate, atunci când este necesar şi cu un aport mai mare pe bază de cereale în această perioadă.

- Să se asigure un front de furajare care să permită tuturor ovinelor să se hrănească simultan şi să aibă acces la o sursă de apă potabilă de bună calitate.

- Mieii trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru, furnizat la temperatura corpului, în decurs de 20-30 minute de la fătare. Hrănirea cu lapte trebuie să continue pentru cel puţin primele opt săptămâni de viaţă. De la sfârşitul primei săptămâni de viaţă, mieii să aibă acces treptat la alte produse alimentare proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate la discreţie.

- Protejarea surselor de apă şi furaje pentru a nu fi supuse îngheţului şi evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni grave.

- Inspectarea zilnică a efectivului de ovine, acordându-se o atenţie specială aspectului corporal în ansamblu, mişcărilor animalelor, rumegării, schimbărilor de comportament, existenţei unor diverse răni sau plăgi şi stării ongloanelor.

- Efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorilor fetale şi a straturilor de aşternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.

- Ovinele bolnave sau rănite să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu aşternut uscat şi confortabil şi să fie consultate de un medic veterinar.

Este necesar să existe o colaborare permanentă cu personalul sanitar-veterinar.

Dr. Ioan PENŢEA, DSVSA Sibiu

Îngrijirea oilor iarna

Având în vedere caracteristicile biologice ale speciei și condițiile de climă din țara noastră, în timpul celor 155-156 de zile cât durează stabulația se impun câteva măsuri privind adăpostirea, furajarea și îngrijirea tuturor categoriilor de ovine, astfel încât, prin condițiile create, animalele să-și poată exprima întreg potențial productiv.

Adăposturile pentru ovine (saivanele) sunt cu atât mai necesare cu cât în sistemul tradițional de creștere și exploatare reprezintă spațiile în care iarna se derulează o bună parte a perioadei de gestație, au loc fătarea și, parțial, alăptarea mieilor. Înainte de a fi populate, adăposturile se repară, se curăță și se dezinfectează cu soluții de sodă caustică sau formol, atât suprafețele acoperite cât și mobilierul specific pentru furajare și adăpare. După dezinfecție, adăposturile se închid și rămân goale 20 de zile. Apoi se văruiesc pereții și se introduce așternutul, alcătuit dintr-un strat de coceni – cu rol de filtru pentru apă și dejecțiile lichide –, peste care se pune un strat de paie curate de 10-15 cm. Nu se recomandă folosirea ca așternut rumegușul de lemn, cojile de floarea-soarelui sau paiele tocate, pentru a evita împâslirea lânii. Așternutul utilizat se scoate o dată pe an, la sfârșitul perioadei de stabulație.

Deoarece ovinele adulte și tineretul de reproducție se întrețin în cea mai mare parte a iernii în padocuri, în zilele fără ploi sau viscol ușile saivanelor rămân deschise, pentru ca oile să poată ieși sau intra după voie. Noaptea însă, ușile se închid, ceea ce face ca temperatura interioară să crească datorită respirației animalelor și a fermentației gunoiului. Din acest motiv, dimineața, obișnuirea cu temperatura exterioară trebuie făcută treptat, prin deschiderea ușilor și bararea ieșirii cu o poartă mobilă din scânduri. Scoaterea în padoc se face după 1-2 ore, în funcție de temperatura exterioară, timp în care se curăță grătarele și jgheaburile și se administrează furajele și apa. Pentru a evita aglomerația, un îngrijitor va sta la ușă și va dirija ieșirea oilor, pentru a se evita strivirile și eventualele avorturi.

Un adăpost bine amenajat trebuie să ofere condiții optime de microclimat și o suprafață optimă de cazare. În zilele foarte reci, temperatura interioară nu trebuie să scadă sub 8°C în spațiul oilor adulte, iar în compartimentul de fătare și cel pentru miei cruzi (în primele 10 zile de viață), prevă­zute cu tavan și ferestre luminoase, să fie de 14-15°Celsius.

Apa din jgheaburi, dejecțiile eliminate, respirația și transpirația animalelor – mai ales noaptea – sunt factorii ce creează umiditate în adăpost, ale cărei valori nu trebuie să depășească 70%.

În adăposturile neamenajate corespunzător, supraaglomerate, umiditatea depășește limita menționată, ceea ce face ca nici temperatura interioară de 8-15°C să nu poată fi asigurată.

Pentru buna desfășurare a fătărilor, pe 1/3 din suprafața acoperită se amenajează boxe de fătare individuale, cu dimensiuni de 1,20 x 0,8 m, iar pentru oile fătate cu miei zburați (20-30 de zile (boxe comune, asigurând 1,6 m2 pentru fiecare oaie cu mielul respectiv.

Administrarea furajelor de volum și suculente în adăpost și padocuri se va face în iesle-grătar, prevăzute la bază cu jgheaburi (tăvi) pentru colectarea frunzelor și a florii de fân ce se scutură în timpul consumului, dar și ca suport pentru bulgării de sare ce trebuie să fie în permanență la dispoziția animalelor. Tot în aceste jgheaburi se administrează suplimentul de concentrate.

Calității furajelor trebuie să i se acorde cea mai mare atenție. Nutrețurile cu început de muce­găire sau înghețate nu se vor administra în hrană, pentru a preîntâmpina îmbolnăvirile grave și avorturile. Atunci când rația cuprinde furaj murat și rădăcinoase, din cauza umidității mari, acestea îngheață foarte repede, ceea ce impune scoaterea din siloz numai a cantității necesare unui tain.

Adăpatul, ce trebuie făcut de cel puțin două ori pe zi, dimineața și seara, constituie o altă problemă importantă a întreținerii oilor în perioada de stabulație. Dacă sursa de apă este o fântână, înainte de a aduce oile la adăpat se va sparge gheața din jgheaburi, după care vor fi umplute cu apă scoasă atunci din fântână. Când adăpatul se face la râuri curgătoare sau lacuri, gheața de lângă mal se sparge și se înlătură. În ambele cazuri adăpatul trebuie făcut numai după administrarea prealabilă a unei porții de furaje fibroase sau concentrate. După adăpat, oile nu vor fi băgate direct în saivan, ci vor face o plimbare de cel puțin o jumătate de oră. Pentru asigurarea apei necesare adăpării oilor aflate în ultima parte a perioadei de gestație sau a celor proaspăt fătate, în adăpost vor fi instalate butoaie, din care se va pune apă în jgheaburi sau în gălețile din compartimente ori boxe. Aceste inconveniente pot fi înlăturate dacă în adăpost există o sursă de apă curentă, ce asigură în permanență cantitatea necesară adăpatului.

Îngrijirea corporală constă în curățirea ongloanelor, tratarea de padodermatită infecțioasă (sau necrobaciloza podală), ce apare la un picior sau la toate picioarele, atrăgând atenția prin șchiopătură.

Pentru a preveni infecțiile de fătare și a ușura suptul, oilor ges­tante li se va tunde lâna din zona ugerului și de pe coadă (codinit), cu două săptămâni înainte de fătare.

Ing. Bogdan MACOVSCHI

Oaia zootehniei românești, tot mai „neagră“ pe zi ce trece

Anul 2014 s-a încheiat, pentru agricultura românească, cu bune și cu rele. „Relele“ au fost mai ales în zootehnie, unde boala „limbii albastre“ a făcut numeroase „victime“ printre fermierii care-și vindeau animalele la export. Numeroase „victime“ în rândul crescătorilor autohtoni au făcut și importurile de carne din Occident redirecționate către România pe motiv de embargo impus Rusiei. Și asta în condițiile în care industria cărnii de la noi era deja amenințată de faliment, motivul fiind prețurile mai mari ca în Vest. Ce face statul? Mai nimic. Cel puțin așa cred trei crescători de oi și de capre care nu prevăd nimic bun nici pentru anul 2015.

„Iluzia“ abundenței

Până recent, presa din România spunea că fermele care au ca domeniu creșterea ovinelor și caprinelor sunt un real „succes“, în condițiile în care cererea de produse lactate este în creștere. Peste tot, în toate magazinele vedem tot felul de produse din lapte de oaie și capră. Numai că Marian Cîrnu, care deține o fermă de capre în județul Constanța, spune că această „avalanșă“ de produse ascunde ceva necurat. „Am tot văzut și eu în presă opinii de genul că afacerea cu capre este una de viitor, este ceva extraordinar. Nimic mai fals... Eu cred că lumea fabulează. În lumea «reală» este cu totul altfel. Caprele sunt, de fapt, o afacere medie. Dar atât timp cât ne confruntăm cu probleme grave din producția de brânzeturi și lactate – și aici mă refer la laptele praf care vine de la bulgari și care este folosit de anumiți procesatori în amestec cu lapte de vacă și scot așa-zisa brânză de capră la 13 lei kg – situația se agravează pe zi ce trece. Asta spune totul... Sărăcia ne îndeamnă să cumpărăm orice, oricum – adică ieftin, prost și toxic. De exemplu, eu am 40 de capre care dau în medie 120 de litri de lapte pe zi. Practic, în ceea ce mă privește, asta e cererea. Dacă ar fi fost mai mare aș fi avut mai multe capre! Și observ că încep să mă descurc din ce în ce mai prost“, explică Marian Cârnu. „În privința subvențiilor de la stat... e o formă a mea de a nu mă mai înscrie pe liste pentru acea subvenție... Pentru că este o bătaie de joc. Să dai câteva zeci de lei pe an ca să ții un animal este josnic... Și asta pentru că politicienii noștri negociază mult și prost la Bruxelles, de aceea nu sunt în stare să ne scoată o subvenție bună. Uitați-vă la situația cu fermele de porci. Ce mai poți să zici?“, conchide Cîrnu.

Pășunile, la marile companii

Iulian Vizoiu este antreprenor în sectorul ovin, din județul Argeș. „Pentru noi oieritul e o plăcere. În privința rasei de mioare am considerat că țurcanele s-ar potrivi cel mai bine cu nevoile noastre de produse – lapte, brânză, carne, iar în acest moment avem în stână cu totul 1.400 de bucăți. Marea noastră problemă e că statul nu prea ne ajută. De exemplu, de când cu povestea bolii «limbii albastre»“, statul a sistat toate exporturile și am rămas cu berbecuții nevânduți – o mare pagubă pentru noi. Și din această cauză a trebuit să să-i dăm cu prețuri foarte mici, aproape de pomană. Or, cred că statul ar fi trebuit să facă ceva ca noi, oierii, să nu ajungem în situația asta. Să acorde ajutoare așa cum s-a întâmplat prin alte țări, doar am văzut la televizor. Nu e posibil ca, de la 10 lei în viu, prețul berbecuților să scadă la jumătate și poate și mai mult... Pe noi boala nu ne-a afectat. Berbecuții sunt vioi, dar ne-a afectat prețul... Asta e... Iar în condițiile acestea nu o să-i mai putem ține. E trist... Mai mult decât atât și subvenția ne-a scăzut-o statul de la 38 de lei pe oaie la vreo 20 de lei. Deci autoritățile nu fac aproape nimic, mai ales în sectorul nostru, ovin. Dacă se continuă așa ne îndreptăm toți spre faliment, iar în 2015, dacă mai rămân jumătate din stâne, e mare lucru. Toți colegii cu care am stat de vorbă mi-au zis că în scurt timp li se vor înjumătăți efectivele pentru că nu mai fac față“, ne-a declarat Iulian Vizoiu. În opinia acestuia, „o altă mare problemă pe care o avem e cea cu pășunile. Pentru că aproape toate pășunile au fost luate de firmele mari și stăm mai mult la mâna lor. Toate islazurile sunt la ei și, dacă vor să ni le închirieze și nouă pentru pășunat e bine, dacă nu, ne chinuim prin alte părți. Toate aceste probleme au făcut ca afacerile să ne scadă cu circa 30%, ceea ce pentru noi e destul de mult.“

Frica de bani „străini“

Burlacu Costel, cioban la o stână al cărei patron este membru al Asociația Crescătorilor de Ovine „Plaiurile Bucovinei“, ne-a spus că banii de investiții sunt din ce în ce mai puțini. „Lucrez în domeniu de 7 ani ca cioban. Acum lucrez la un patron care se ocupă de rasa Bucălaie. Noi, în Suceava, avem o pășune de vreo 70 ha care este însămânțată cu iarbă ecologică, cum e moda acum, care ajunge la cele 1.800 de mioare, câte avem cu totul. În privința fondurilor europene... Da, cum să nu... Sunt mulți bani în aceste fonduri... Dar pentru cei care deja au bani... Nu sunt pentru noi, dragă domnule... Noi nu am reușit decât să «accesăm» propriile noastre fonduri. Nimeni nu ne-a ajutat cu nimic... Iar din cauza «limbii albastre», acum e rău cu afacerea asta...“. În privința lui Marian Cîrnu, acesta a destăinuit că nu crede că vreodată va fi „ajutat“ financiar de vreo instituție. „Nici măcar nu am încercat să accesez fondurile europene. Deși activez într-o zonă defavorizată, nu le-am accesat. De ce? Trebuie să spun un adevăr pe care nu îl spune nimeni. Legea spune că plătim consultanța și acea întocmire de plan de afaceri după ce primim banii din Fondurile Europene. Or, nicio firmă de consultanță nu muncește gratis, vrea banii înainte. Trebuie să ai 1.300 de euro pentru firma de consultanță, care se apucă să facă proiectul, în condițiile în care nimeni nu garantează că vei obține și finanțarea acelui proiect. Așa că nu-mi permit să arunc 1.300 de euro... În privința creditelor bancare, nici nu s-a pus problema, din motivele pe care le știe toată lumea.“

Concluzia?

O trage Iulian Vizoiu, cioban: „De unde să facem rost de bani pentru afacere, nu știu... Am încercat să accesăm inclusiv fonduri europene, dar sunt atâtea piedici, că ne-am lăsat păgubași. Cu creditele la bancă, la fel. Ne e frică să le luăm... Practic, nu am făcut decât să ne autofinanțăm. Noi ne-am ajutat pe noi. Atât...“

Bogdan PANȚURU

Oieritul, încotro?

Despre creşterea oilor aflăm, încă din rândurile lecturilor copilăriei, că ar fi una dintre ramurile importante ale agriculturii româneşti, astfel ajungem să identificam nu doar importanţa istorică ci şi importanţa economică pe care o are această îndeletnicire în spaţiul carpatin. Însă, după cum stau lucrurile, este din ce în ce mai grea păstrarea vie a oieritului, grea dar nu imposibilă. Soluții există, trebuie puse în practică.

O afacere nu tocmai profitabilă

Păstrarea tradițiilor reprezintă o condiție necesară păstrării identității unui neam, păstrarea oieritului pe potecile carpatine reprezentând unul dintre obiectivele fermierilor de la ferma Olimpia din localitatea Homorod, județul Brașov.

Înființată în anul 1992, ferma Olimpia s-a dezvoltat în timp, prin resurse proprii, ajungând să fie un important punct al sectorului zootehnic atât din punctul de vedere al menținerii vii a tradiției oieritului, cât și al dezvoltării creșterii mioarelor.

De cele mai multe ori, atunci când este vorba despre o nouă afacere, profitul este cel care dictează interesul, determinarea și munca depusă fiind direct proporționale cu câștigul obținut. Nu la fel par a sta lucrurile atunci când vine vorba despre oierit, cel puțin pentru cei care au în grijă ferma Olimpia. „Aș începe prin a spune ceva. Altceva decât despre a vorbi despre profit. Tot ce facem este din dragoste pentru animale, pentru pământ. Având în vedere ce se întâmplă în țară, nu pot să spun că este o afacere profitabilă. Avem probleme cu desfacerea materiei prime pe care o obţinem noi, laptele. Adesea avem probleme cu comercializarea cărnii și așa mai departe“, a declarat Ștefan Doru Şona, directorul fermei Olimpia.

Potențial există, trebuie voință!

Ameliorarea și reproducția în sectorul ovin reprezintă două dintre soluțiile unui domeniu parcă din ce în ce mai des uitat. La ferma din Homorod rasele autohtone de ovine sunt cele vizate pentru dezvoltarea efectivului. Întâlnim aici un nucleu de oaie germană cu cap negru care are rolul de a asigura berbecuţi care vor fi folosiți la infuziile ulterioare, atât la ţigaie, cât şi la ţurcană. Acest tip de nucleu este folosit pentru ameliorarea liniei de carne. „Țigaia este rasa cu care ameliorăm spre linia de carne. Facem acest lucru din dragoste și pasiune, zona ne ajută pentru păstoritul cu animale, iar performanța o cere piața, Comunitatea Europeană cerându-ne să concurăm cu ciobanii din alte state“, continuă Șona.

Demersurile dezvoltării sectorului zootehnic sunt mai laborioase decât pot părea la o prima vedere. Lucru susținut și de către reprezentantul fermei din Homorod: „Jumătate dintre lucrurile necesare le avem: dragostea pentru animale și nucleu genetic. Susţinere şi desfacere nu prea avem, dar sperăm să se schimbe ceva; ce depinde de noi, facem.“

Ce spun specialiștii

Dezvoltarea diverselor sectoare ale agriculturii depinde de mai mulți factori, începând de la fermieri și până la specialiștii din domeniu. Pentru a valida demersurile fermei din Homorod, dar și pentru a monitoriza bunul mers al lucrurilor, reprezentantul Agenției Naționale pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie (ANARZ), dr. Dan Bartolomeu, șeful Serviciului tehnic zonal Brașov, ne-a explicat care sunt pașii care au fost vizați și care este rolul autorităților în domeniu în proce­sul de ameliorare: „La această fermă din localitatea Homorod am folosit, pentru ameliorarea sectorului ovin, rasele autohtone omologate, mă refer la Țigaia cu cap negru de Teleorman, rasa de lapte Palas, dar şi rasa de carne Palas. Am folosit berbecii din rasa Palas ţinând cont de două considerente: avem puţine populaţii omologate şi am vrut să văd cum se pretează într-o populaţie autohtonă. Cel de-al doilea considerent este acela că a fost o rasă omologată de către Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie. Supervizăm, ca să zic aşa, controlul oficial al producțiilor, încercăm ca, din mers, să corectăm neregulile care se ivesc, dar aici este vorba despre o fermă care îşi doreşte să realizeze lucruri importante, pune în practică ceea ce îşi doreşte şi rezultatele se văd.“

Aceste încrucișări au rolul de a demonstra că există potențial folosind, pentru creșterea efectivului național de ovine, rasele autohtone. „Am vrut să dovedim că ţigaia, în special, se pretează foarte bine la ameliorarea în direcția de lapte, dar și în direcția de carne. În acelaşi timp, am ales să ameliorăm şi ţurcana. În acest scop am folosit ţigaia cu cap negru german şi avem deja miei care au un randament şi un spor foarte bun. Pentru producţia de lapte am folosit berbeci din rasa Țurcană Brează de Haţeg, care nu este încă omologată, dar care se pretează pentru mulsul mecanic“, a adăugat dr. Bartolomeu.

Selecția și ameliorarea ovinelor reprezintă o muncă laborioasă care ține cont de mai mulți factori, printre care factorul climatic este unul important: „Aici e o muncă de fineţe. Trebuie să ştii până unde mergi şi când trebuie să te întorci. Adică să aduci o infuzie, să aduci un aport dar, totodată, trebuie să te şi întorci. Trebuie făcut totul după un studiu bine aprofundat pentru a nu veni cu o rasă care să nu se adapteze condiţiilor de mediu. Trebuie să vii cu o rasă autohtonă, cu o infuzie, să metizezi până la un punct şi după aceea să faci o împerechere de întoarcere“, conchide reprezentantul ANARZ.

Nemulțumirile fermierilor

Contextul economic al ultimilor ani a condus spre un regres al efectivelor de ovine atât la nivel naţional, cât şi la nivel european. Scăderea interesului pentru lână, preţul laptelui sau al cărnii au fost principalele cauze ale regresului din sectorul ovin. „Activitatea noastră este foarte clară. Nu ne putem ocupa și de procesare, ne ocupăm doar de producție, avem laptele dar îl vindem către un procesator. Nemulțumirile noastre încep de la prețul laptelui, al cărnii, al motorinei, toate acestea raportate la prețul produselor de la raft. Cu toate că prețul materiei prime scade, pe rafturi ele tot cresc“, a adăugat Ștefan Doru Şona.

Loredana Larissa SOFRON

Târg de berbeci la Miercurea Ciuc

Peste 3000 fermieri, crescători de ovine, vor participa și aproximativ 300 de berbeci vor fi aduși la primul târg de berbeci organizat la nivel regional în Miercurea Ciuc sâmbătă, 26 iulie. La eveniment sunt așteptați crescători de animale din județele Brașov, Covasna, Sibiu, Hunedoara, Vrancea, Buzău, Mureș, Bistrița-Năsăud, și nu în ultimul rând din județul Harghita.
”Acest târg a luat naștere din inițiativa crescătorilor de ovine, și este un bun prilej pentru întâlnire, pentru schimbul de experiență, dar mai ales pentru ameliorarea rasei țigaie. În alte zone ale țării, mai ales în județele Sibiu și Bistrița-Năsăud, există deja târguri de acest gen, în această regiune însă este o premieră” – a declarat la conferința de presă organizată luni în Miercurea Ciuc senatorul UDMR, Barna Tanczos, care este și patronul târgului. La rândul său, organizatorul principal, Zoltan Marton a adăugat că la eveniment vor participa și crescători de ovine cunoscuți la nivel național, cum ar fi Dumitru Andreșoi, numit de presa română ”regele ciobanilor”.
Vorbind despre importanța târgului, fermierul Lorand Țăpuc, care face parte și el din echipa de organizatori, a subliniat că se apropie momentul în care animalele trebuie încrucișate pentru ca înaintea sărbătorilor pascale de anul viitor efectivul de miel să fie cât mai mare. ”Pentru ameliorarea genetică de ovine acest eveniment este un bun prilej” – a adăugat acesta.
La târgul de berbeci vor fi organizate și seminarii la care sunt așteptați profesori universitari, reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, respectiv ai asociațiilor crescătorilor de animale din diferitele județe ale țării.
Programul târgului începe la ora 9 după care se vor ține diferite programe: licitații de berbeci, prezentarea tehnologiilor de creștere și întreținere a ovinelor, prezentare de mânat turme sau a tehnicii ajustării unghiilor la ovine cu echipament modern.
Locul evenimentului este fostul poligon din Miercurea Ciuc, str. Progresului nr. 37. Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0743-198899 sau prin e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Ovinele şi bovinele produc mai multe gaze de seră decât maşinile

Agricultura, în întregul ei, este responsabilă de peste o cincime din cantitatea de gaze cu efect de seră produse la nivel planetar, iar 80% din această cantitate este produsă de creşterea ovinelor şi bovinelor. Procentul este asemănător industriei dar superior transporturilor, conform unui raport al Biroului Interguvernamental de Experţi în Evoluţia Climei din cadrul ONU (IPCC). Acelaşi raport susţine că, în ciuda eforturilor, gazele de seră ating niveluri record de la an la an.

Protoxidul de azot şi metanul, principalele gaze cu efect de seră produse de agricultură

Proporţia acestora este aproape egală, iar producerea lor este cauzată în principal de gestionarea deficitară a gunoiului de grajd. Dacă protoxidul de azot este eliminat în urma transformărilor microbiene ale îngrăşămintelor care conţin azot, metanul are ca principală sursă gunoiul de grajd provenit din digestia rumegătoarelor, dar şi flatulenţa şi regurgitarea bovinelor. Metanul este unul dintre cele mai toxice gaze cu efect de seră. Un kilogram de metan are acelaşi efect negativ cu echivalentul a 21 kg de dioxid de carbon eliberate în atmosferă. Efectul CH4 se menţine timp de aproape 100 de ani, susţin experţii ONU. Toate studiile de specialitate indică metanul drept responsabil de amplificarea cu 25% a procesului de încălzire globală.

Emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură, silvicultură şi pescuit s-au dublat în ultima jumătate de secol şi se previzionează o nouă creştere, de circa 30%, până în 2050, dacă nu se iau măsuri, arată noile estimări ale Organizaţiei ONU pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO). Potrivit aceluiaşi for, în 2011 44% din emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură au provenit din Asia. America cu 25%, Africa cu15%, Europa cu 12% şi Oceania cu 4% întregesc tabloul emisiilor de gaze cu efect de seră. Distribuţia regională a rămas la un nivel stabil în ultimii zece ani. Totuşi, Asia era sub nivelul din prezent (în jurul valorii de 38%), pe când în Europa procentul era mai mare (21%). 

Ce s-ar putea face pentru reducerea emisiilor datorate rumegătoarelor

Pe glob sunt circa 3,6 miliarde de animale crescute în sistem intensiv. Lumea caută soluţii mai ales că numărul animalelor rumegătoare a crescut cu 50% în ultimii 50 de ani. Una dintre soluţii, evident futuristă, ar fi ca Homo sapiens sapiens să devină vegetarian. E de înţeles că alimentaţia vegetariană are calităţile ei recunoscute, însă consumul de produse din carne şi lapte este adânc înrădăcinat în gena umană. Din păcate, pentru viitorul planetei, producerea acestor alimente este din ce în ce mai dăunătoare. Iată că pentru obţinerea unui kilogram de carne se eliberează în atmosferă gaze cu efect de seră echivalente cu 17 kg CO2, iar pentru un kg de brânză atmosfera se „îmbogăţeşte“ cu circa 15 kg de CO2. Cât priveşte producţia unui kg de fructe, cartofi, cereale sau pâine amprenta lăsată în atmosfera terestră este de doar 2 kg de CO2. Deci, alimentaţia strict vegetală ar fi mai mult decât benefică din punctul acesta de vedere.

Alte măsuri pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră se referă la managementul dejecţiilor. Aici se aduce în prim-plan argumentul instalaţiilor pentru producerea biogazului care, pe lângă obţinerea unei energii verzi, ar reduce şi stabiliza gunoiul de grajd.

Tudor CALOTESCU

În „Ţara Oilor şi a Brânzei“...

E criză mare nu numai de ciobani-mulgători, brânzari, tocănari şi mămăligari, dar şi de slugi pentru păscutul şi datul oile în strungă! Iar această criză acută se petrece tocmai în stânele oierilor din satele Mărginimii Sibiului, acolo unde se zice că stăpânii a mii şi mii de oi n-ar fi prea zgârciţi la pungă. Că-i aşa o dovedesc numeroasele anunţuri din presa sibiană. Doar un singur exemplu edificator: „Din lipsă de ciobani, vând, convenabil, 700 de oi-mamă, cu miei cu tot; ţarcurile şi stâna faianţată cu toate cele trebuincioase (apă curentă de izvor, generator de energie electrică, răcitor pentru lapte, putine de lemn pentru telemea şi brânză frământată, drobi de sare, două sobe şi trei ceaunuri de tuci, vase, tacâmuri şi ştergare de bucătărie, paturi, cojoace şi pături de dormit, dulapuri de haine, televizor şi aparat de radio, precum şi 500 de cărţi româneşti), 500 ha de păşune, fâneţe şi pădure, câini de pază şi de întorsul oilor, ca şi trei măgari pentru căratul poverilor şi o măgăriţă gestantă.“

Am făcut socoteala cât îl va costa pe oier acest elaborat şi stilizat anunţ, repetat în ziar de trei ori: 82 de cuvinte X 0,20 de bani cuvântul egal cu o nimica toată! Vinde un miel tăiat cu 20 de lei kilogramul de carne şi-i mai rămâne de o ladă de bere şi de un pachet de Kent!

Iar dacă astăzi apare cumpărătorul convenabil vinde tot, după care coboară din Munţii Cindrelului în elegantul lui palat din Poiana Sibiului, după care, cu pază plătită, merge iute în „Sighi“ să pună banii într-o bancă cât mai sigură cu putinţă. Nu înainte de a-şi umple şerparul cu euroi. Şi gata: de mâine, din slugă la oi, devine mare domn! Pentru că socotiţi şi dumneavoastră câtă dobândă anuală va obţine din cei aproape patru milioane de lei româneşti! Casă mare are, maşini elegante aşişderea; copiii şi nepoţii îs mari, fiecare cu casele şi averile lor. Nu tu stres că vin medicii veterinari, ecologiştii, finanţiştii şi hoţii; lupii şi urşii, ploile, trăsnetele, gerurile şi ninsorile! Mi-a şi spus că după sărbătorile de Paşti îşi ia muierea şi colindă ţara în lung şi-n lat, cu şofer-bodygard la scară, iar de la vară pleacă la dres reumatismele în cel mai elegant Complex Balnear din Staţiunea Bazna! Aşadar, trai pe vătrai!

Ioan Vulcan-Agniteanul

Sfaturi pentru crescătorii de ovine

Se apropie campania de fătări, o perioadă intensă atât pentru animale, cât şi pentru proprietarii de ovine. În acest sens Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu vine în întâmpinarea oierilor cu sfaturi practice pentru menţinerea unui efectiv de animale sănătoase, care se va reflecta mai târziu în producţii bune şi valorificare superioară.

Sibiul deţine 552.000 de oi

Creşterea ovinelor în judeţul Sibiu are tradiţie de secole, condiţionată în primul rând de faptul că această specie valorifică cel mai bine păşunile şi fâneţele din zonele de deal şi de munte, spaţiul acestui judeţ fiind generos atât ca relief, peisaj, accesibilitate cât şi prin producţia diversificată, care face din creşterea ovinelor o ramură foarte importantă a zootehniei judeţului. Avantajele economice (ma­teriale şi financiare) pe care le oferă această specie de animale au determinat ca în ultimii 10 ani dinamica efectivelor totale şi de oi mame să aibă o evoluţie constantă, cu unele creşteri naturale prin menţinerea în efectiv a mieluţelor pentru înlocuirea reformelor sau a animalelor vândute, sacrificate, moarte sau dispărute faţă de alte specii de animale care se cresc în judeţul nostru (bovine, cabaline, porcine).

În acest context, la 1 ianuarie 2014 în judeţul Sibiu se înregistrează un efectiv total de ovine de 552.205 capete, dintre care 471.720 de oi mame şi mioare, care sunt crescute în 25 de exploataţii comerciale de tip A şi 4.055 de exploataţii nonprofesionale la gospodăriile populaţiei, ponderea cea mai mare reprezentând-o gospodăriile în care se cresc efective de ovine cuprinse între 50 şi 500 de capete (64%), urmate de exploataţiile cu ovine până la 50 de capete, care reprezintă 23%, şi exploataţiile în care se cresc peste 500 capete ovine, ce reprezintă 13% din numărul total de ovine.

Începe campania de fătări

O etapă prioritară în tehnologia de creştere a ovinelor o constituie activitatea de reproducţie (monta şi obţinerea de miei prin fătări în campanii organizate), care asigură venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum şi creşterea numerică a efectivului.

Campania de fătări la ovine se desfăşoară, în sistemul tradiţional, în perioada februarie – martie, în funcţie de data introducerii berbecilor reproducători în turmele cu oile stabilite pentru reproducţie.

Pentru ca această activitate să se desfăşoare în condiţii optime şi să nu fie afectată starea de sănătate a oilor mame sau a mieilor, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimen­telor face unele recomandări crescătorilor de ovine, indiferent de dimensiunea efectivului.

În primul rând se impune identificarea şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a ovinelor din exploataţie şi a mieilor nou-născuţi şi asigurarea fermelor cu personal corespunzător din punct de vedere numeric şi al cunoştinţelor legate de bunăstare, manipularea oilor, a mieilor, mulgerea oilor, tehnici de dezinfectare şi tundere.

Adăposturi corespunzătoare

În această perioadă este de dorit adăpostirea ovinelor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă, care să asigure în principal densitatea şi zooigiena la parametrii normali (aşternut curat, spaţii dezinfectate şi văruite). Suprafaţa totală de adăpostire pentru toate animalele şi dimensiunea grupului trebuie stabilite în funcţie de vârstă, mărime şi alte caracteristici biologice ale ovinelor, densitatea trebuie să permită suficientă libertate de mişcare animalelor, respectiv de 1,5 m² pe cap de oaie adultă şi 0,35 m² pe miel. De asemenea, padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafaţă minimă de 2,5 m² pe cap de adult şi de 0,5 m² pe miel.

Ovinelor care nu sunt ţinute în adăposturi închise trebuie să li se asigure protecţia necesară împotriva intemperiilor, contra animalelor de pradă, accesul la apă şi la hrană.

La compartimentarea adăpostului ţineţi cont de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei) şi asiguraţi un microclimat optim, respectiv o temperatură de 18-20°C, un coeficient de luminozitate corespunzător (1:12-1:15), umiditate cuprinsă între 65-70% şi ventilaţie naturală pentru împrospătarea aerului.

Hrana mieilor în primele 8 săptămâni de viaţă

Pentru asigurarea sănătăţii animalelor menţineţi în stare de igienă şi funcţionare echipamentele din adăposturi, respectiv sistemele de iluminare, de încălzire şi de ventilaţie. Hrana administrată zilnic ovinelor trebuie să fie echilibrată nutritiv, fur­nizată în condiţii igienice, aditivată cu suplimente minerale adecvate, atunci când este necesar şi cu un aport mai mare pe bază de cereale în această perioadă.

Asiguraţi un front de furajare care să permită tuturor ovinelor să se hrănească simultan şi să aibă acces la o sursă de apă potabilă de bună calitate. Imediat după naştere, mieii trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, furnizat la temperatura corpului, în decurs de 20-30 minute de la fătare. Hrănirea cu lapte trebuie să continue pentru cel puţin primele opt săptămâni de viaţă. Se recomandă ca, la sfârşitul primei săptămâni de viaţă, mieii să aibă acces treptat, până la înţărcare, la alte produse alimentare proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate la discreţie.

În acest sens, protejaţi sursele de apă şi furaje pentru a nu fi supuse îngheţului şi evitaţi administrarea de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni grave.

Inspectarea zilnică a efectivului de ovine este o necesitate în această perioadă. Se va acorda o atenţie specială la aspectul corporal în ansamblu, la mişcările animalelor, la rumegare, la schimbările de comportament, la existenţa unor diverse răni sau plăgi şi starea adăposturilor. Toate aceste detalii se vor reflecta în productivitatea animalelor şi valorificarea în viitor. De asemenea, nu pierdeţi din vedere efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorilor fetale şi a straturilor de aşternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.

Ovinele bolnave sau rănite să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu aşternut uscat şi confortabil, şi să fie consultate de un medic veterinar.

Dr. Ioan Penţea,

medic veterinar Sibiu

Patricia Alexandra POP

Valorificarea mieilor subponderali „O adevărată tragedie economică“

În ultimul timp, anual, primăvara se comercializează pe piaţa internă şi externă un număr de circa 3-3,5 milioane de miei, subponderali în mare parte – cu o greutate de 8-10 kg –, de regulă proveniţi din fătările târzii (lunile martie, aprilie) sau subnutriţi din cauza cantităţii insuficiente de lapte matern şi a lipsei de furajare timpurie. Desigur, acest fapt atrage după sine pierderi de câteva mii de kg carne, pe lângă reducerea anuală a efectivelor de ovine. O adevărată tragedie economică!

La aceste cauze se mai adaugă lipsa de precocitate în general a raselor noastre locale şi incapacitatea tineretului ovin de a înregistra sporuri zilnice ridicate într-o perioadă de timp mai scurtă, cu un consum mai redus de furaje. Or, precocitatea reprezintă una dintre cele mai importante pârghii de sporire a efectivelor şi deci a producţiilor, deoarece permite aplicarea cu mai multă uşurinţă a intensivizării reproducţiei şi în mod deosebit a efectuării de fătări timpurii (decembrie-ianuarie) şi, bineînţeles, a sporirii producţiei de carne într-o perioadă de timp mai redusă, fiind strâns legată atât de influenţa factorilor genetici cât şi de cei manageriali de creştere şi îngrăşare. Exemplu de bună precocitate se întâlneşte însă la rasa Ţigaie capnegru de Teleorman – cea mai rentabilă rasă la ora actuală din ţara noastră –, a căror miei la naştere cântăresc 5-6 kg şi 18-22 kg la vârsta de 2,5 luni, la care se mai adaugă şi 55-65 kg greutate corporală a oilor mame, 130-140% prolificitate şi peste 200 litri lapte pe lactaţie în condiţii mediocre de întreţinere, pe lângă o foarte bună transmitere ereditară la descendenţi a acestor caractere. De aceea ar fi necesară înfiinţarea unei staţiuni speciale de selecţie şi testare pentru producerea de berbeci de reproducţie pentru împerechere cu toate rasele locale din ţară.

Până atunci se impune organizarea de fătări timpurii (ianuarie-februarie) şi chiar extratimpurii (noiembrie-decembrie). Asigurarea din timp a factorilor necesari de adăpostire şi hrănire ar conduce la înregistrarea greutăţii corporale a mieilor la peste 20-25 kg în luna aprilie, de regulă de Sf. Paşti, al căror raport de carne/oase poate ajunge la 3,5 kg la 1 kg oase, respectiv carcase cu o proporţie de 70-75% carne. În acest scop se impune efectuarea montei parţiale a oilor în lunile iunie şi iulie. Având în vedere că 15-20% din efectivele tuturor raselor de oi se află în aşa-numitele „călduri liniştite“, identificabile numai de berbecii încercători, se recomandă separarea lor în grupe diferite cu această însuşire ereditabilă. În anii următori, pe lângă aplicarea altor metode tehnologice ca cea a „fotoperiodismului“ şi a efectului berbec (sau ţap)“, se va proceda la însămânţarea naturală timpurie a acestora. În acest sens se impune o bună pregătire a montei timpurii propriu-zise, în special pe bază de masă verde cultivată (cu cca 60% graminee şi 40% amestec de leguminoase) cosită sau păşunată – deţinătoare în mod normal de substanţe fitoestrogene stimulative – şi cu un mic supliment de concentrate de cca 200-250 grame pe zi şi cap de animal.

Aplicarea metodei franceze a „efectului berbec (ţap)“ prin separarea lor totală de oi timp de 28-30 zile şi introducerea între cele identificate în călduri un timp de 10-15 zile. După acest termen, berbecii respectivi se retrag din turmă deoarece peste acest timp prelungirea montelor determină reducerea duratei estrului (căldurilor) cu 10 ore şi grăbirea ovulaţiilor cu 2-3 ore, diminuând ulterior principalii indici de reproducţie (fecunditate, fertilitate, prolificitate).

În ceea ce priveşte fotoperiodismul, respectiv aplicarea „toamnei simulate“ cu 10-11 ore pe zi/lumină, aceasta se poate realiza prin prelungirea păşunatului de seară şi dimineaţa de la orele 5, precum şi prin menţinerea lor în zilele călduroase în saivane, cu obloanele temporar închise şi, eventual, prin păşunare cu precădere în zonele umbrite.

Monta timpurie a oilor prezintă avantajul efectuării de noi pregătiri pentru alt ciclu de reproducţie. De menţionat că această metodă se bazează pe acţiunea fluxului luminos care duce la secreţia de melatonină pe cale hormonală şi deci la stimularea activităţii sexuale.

Folosirea unor substanţe hormonale specifice declanşării estrului nu prea este recomandabilă, fiind costisitoare, iar rezultatele nesatisfăcătoare, aşa cum arată unele experienţe în acest sens, pentru că oile intră în călduri fără însă a stimula şi ovulaţia. Mai importantă este însă acea „hrănire timpurie separată a mieilor“ care stimulează dezvoltarea atât a tubului digestiv cât şi a echipamentului lor enzimatic, faunei şi florei microbiene care descompun nutrienţii din furajele consumate şi duc la înregistrarea de sporuri de greutate corporală ridicate. În acest scop se pune bază pe aşa-zisul „amestec unic“ măcinat format din ovăz, porumb, orz, tărâţă, şrot, praf de cretă, administrate la discreţie începând cu vârsta de 6-8 zile de la naşterea mieilor. Totodată, este cunoscut faptul că, în faza de sugar a mielului, alimentaţia insuficientă sau carenţată afectează în primul rând zonele şi ţesuturile cele mai importante pentru producţia de carne, fapt pentru care este necesar a se ţine seama de cerinţele stadiale ale dezvoltării ulterioare a mielului.

Deşi aceste elemente au fost semnalate insistent şi cu diferite ocazii de către noi, totuşi, în urma constatărilor din teren, rezultă că puţini crescători le respectă, fapt care conduce şi la reducerea numărului de miei subponderali care se comercializează neeconomic şi la export.

În concluzie, din datele statistice existente, cele cca 3 milioane de miei în general subponderali nu sunt cauzate de sacrificările numai de Sf. Paşti, ci şi de comercializarea lor neeconomică pentru sporirea mulsului oilor-mame, care şi în acest caz nu produc o cantitate mai mare de lapte din lipsă de selecţie şi de hrană corespunzătoare.

În ceea ce priveşte sacrificarea sezonieră de Sf. Paşti a mieilor, trebuie să continue, având în vedere că este un simbol, o ofrandă a prinosului de recunoştinţă faţă de divinitate din cele mai vechi timpuri, precum şi o componentă străveche a păstoritului, simbol al vieţii, fertilităţii, puterii şi bogăţiei pe care moşii şi strămoşii noştri le considerau ca un indiciu al bunei lor stări materiale. Dar aceasta nu înseamnă ca aceste sacrificări să se facă cu miei născuţi târziu, şi anume în martie-aprilie, neavând posibilitatea să înregistreze greutatea comercială cerută de minimum 20 kg decât numai în cazul supunerii lor îngrăşării de tip semiintensiv în special cu furaje dominant fibroase.

Prof. V. TAFTĂ, membru de onoare ASAS 

Două noi rase de ovine româneşti ar „sătura“ piaţa europeană

Nu este o noutate că în România cercetarea a fost lăsată pe ultimul loc, deşi se spune că românii au un potenţial deosebit în acest domeniu. O mână de cercetători din Constanţa, cu multă ambiţie, au reuşit să facă performanţă din nimic. Şi asta după zeci de ani de muncă şi sacrificii mari. Rezultatele lor sunt cu atât mai remarcabile cu cât performanţa a fost obţinută într-o ţară pe care mulţi dintre cercetători preferă să o părăsească pentru alte meleaguri, unde munca este apreciată şi plătită la adevărata valoare. Este vorba despre cercetătorii de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor (ICDCOC) Palas – Constanţa, care au reuşit obţinerea a două noi rase de ovine: rasa de Lapte Palas şi cea de Carne Palas, net superioare celor existente în prezent.

Principalul domeniu de activitate a ICDCOC este realizarea progresului genetic la rasele de ovine şi caprine din România care înseamnă îmbunătăţirea însuşirilor morfoproductive la rasele româneşti de ovine. În general rasele istorice de ovine sunt rase cu producţie mixte, dar modeste. Astfel că cei câţiva cercetători de la Institutul Palas şi-au început munca la aceste două noi rase în urmă cu mai bine de 30 de ani. Directorul general al Institutului, Radu Răducu, spune că, ţinând cont de aceste aspecte şi având în vedere orientarea actuală de producţie a pieţei, care se axează pe rasele de ovine cu producţie mixtă de carne şi lapte, specialiştii Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Palas Constanţa au ieşit în întâmpinarea cerinţelor şi au creat şi omologat cele două rase. Rasa de carne Palas a fost omologată în 2012, iar cea de Lapte Palas în 2010. Crearea acestor rase a început în anul 1976 printr-o schemă de încrucişare complexă între rasele româneşti şi cele specializate din Franţa şi Germania. În România se poate vorbi de rasele Ţurcană şi Ţigaie, care sunt rase istorice româneşti cu producţie modestă. În schimb, rasa românească Merinos de Palas, faţă de alte rase de Merinos din lume, este rasă mixtă, de carne şi lână. „Noile performanţe s-au obţinut exploatând acest potenţial românesc prin încrucişarea cu Ile-de-France, după obţinerea unui număr important de metişi prin izolarea reproductivă, de peste opt generaţii, intervalul între generaţii fiind de aproape patru ani. Izolarea reproductivă înseamnă că niciun animal din exterior nu a pătruns în interiorul turmei. Recunoaşterea raselor se face în cinci generaţii, iar izolarea reproductivă este una dintre condiţiile esenţiale“, a precizat directorul Răducu Radu.

Rasa de Carne Palas

Rasa de Carne Palas a fost realizată prin încrucişarea femelelor din rasa Merinos de Palas cu berbecii Ile-de-France, urmată de izolare reproductivă şi selecţie în direcţia sporirii producţiei de carne. Directorul ştiinţific al Institutului, Gabriel-Petru Vicovan, spune că această rasă se aseamănă genetic, în proporţie de 55,47%, cu rasa Ile-de-France şi 39,83% cu rasa Merinos de Palas. De asemenea, ea este competitivă în plan internaţional. Potrivit cercetătorilor, sporul mediu zilnic de îngrăşare intensivă este de 300-320 grame, iar greutatea la vârsta de 150 zile este de 38-48 kg, în timp ce randamentul la sacrificare este de 50%. Diferenţierea creşterii în greutate la Rasa de Carne – Palas faţă de alte rase autohtone de ovine (Ţigaie şi Ţurcană) este de aproape 17% la un spor mediu zilnic de la naştere până la 5 luni. Aceasta poate fi folosită pentru producerea berbecilor terminali necesari în programele de hibridare care au ca obiectiv principal obţinerea de miei îngrăşaţi, competitivi pe piaţa Uniunii Europene. Din această linie se livrează anual reproducători şi material seminal celor interesaţi de creşterea producţiei de carne la ovine.

Consumul în UE şi potenţialul României

Cu rasa de ovine omologată pentru o producţie semnificativă de carne, există o mare posibilitate ca România să completeze necesarul de carne de ovine al Uniunii Europene, având în vedere că în comunitatea europeană consumul este de 850.000 tone de carne de oaie şi există o cerere pen­tru 1.100.000 de tone, ţinând cont că aproape 250 de mii de tone sunt importate anual. Prin dezvoltarea unui program naţional de producţie de carne de ovine în România, care să fie finanţat de Ministerul Agriculturii sau Uniunea Europeană, ţara noastră are capacitatea ca, până în 2030, să completeze necesarul de import al comunităţii europene. În prezent, UE importă carne de oaie din Australia, Brazilia, Noua Zeelandă şi Argentina pentru necesarul de consum, mai ales că şi necesarul de carne de ovine este în creştere ca urmare a faptului că în multe dintre ţările Europei trăiesc milioane de musulmani. Un român consumă în medie 1,6 kg de carne de oaie pe an, iar în Uniunea Europeană se consumă 2 kg în medie pe an, de persoană. Prin dezvoltarea unui astfel de program, care să asi­gure necesarul de carne de ovine al UE, va fi nevoie ca activitatea de creştere a acestor rase să fie susţinută prin subvenţionarea de către bugetul de stat cu subvenţii mai mari decât cele de până acum, dar şi prin facilităţi de genul înlesnirilor pentru utilizarea păşunilor. Specialiştii în zootehnie spun că România poate creşte efectivul de ovine de la 9 milioane de capete, cât este în prezent, la 13 milioane în 2020 şi la 15 milioane de capete în anul 2030. Creşterea producţiei de ovine pentru producţia de carne va duce la acoperirea nevoilor de import ale Uniunii Europene şi implicit la creşterea producţiei.

Rasa de Lapte Palas

În ceea ce priveşte rasa de Lapte Palas, aceasta a fost creată la ICDCOC Palas prin încrucişarea raselor Ostfriză şi Awassi cu rase de tip Merinos, urmată de izolare reproductivă şi selecţie în direcţia sporirii producţiei de lapte. Şi aceasta este competitivă pe plan internaţional prin caracteristicile sale. Astfel, producţia totală de lapte de la această rasă este de aproape 215 litri/cap, durata lactaţiei este de peste 264 de zile, iar diferenţa producţiei de lapte este mai mare decât a Merinosului de Palas cu 95 de litri/cap. Linia poate fi folosită pentru producerea de berbeci taţi de oi hibride de lapte sau poate fi exploatată pentru producţiile de lapte şi carne. Din această linie se livrează anual berbeci şi material seminal în crescătoriile din Dobrogea şi judeţele învecinate: Brăila, Călăraşi şi Ialomiţa pentru ameliorarea producţiei de lapte la rasele locale. De menţionat este faptul că de foarte mulţi ani crescătorii de ovine din ţară utilizează reproducători masculi şi femele preluaţi de la Palas, iar rezultatele obţinute îi mulţumesc pe crescători, care, în multe cazuri, obţin performanţe superioare faţă de cele obţinute de Institutul Palas pentru că au condiţii mult mai bune.

Performanţă din resurse proprii

Aproape 400 de capete de oi mame din rasa de lapte se află acum în cadrul Institutului de Cercetări Palas şi alte aproape 400 din rasa de carne. Anual Institutul Palas a reuşit să vândă către crescătorii de ovine din rasele de carne şi de lapte în jur de 200-250 de reproducători masculi şi femele. Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor, prin Legea nr. 45/2009, este în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti“ (ASAS) Bucureşti, iar, potrivit prevederilor legale, activitatea de cercetare este finanţată de la bugetul de stat prin Ministerul Agriculturii. Trebuie menţionat că toate realizările s-au obţinut numai din surse proprii şi pentru crearea acestor rase unicat în România Institutul a alocat aproximativ 70% din fonduri, însemnând reducerea cheltuielilor de personal pentru investiţii, neplata salariilor şi întârzieri la depunerea contribuţiilor la bugetul de stat. Cercetătorii declară cu modestie că este vorba despre un bun naţional, care stă la baza creşterii calităţii producţiei la ovine.

Marieta IORGA

APIA eliberează adeverinţe pentru cei care intenţionează sa acceseze credite, beneficiari CNDP, la speciile ovine şi caprine

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, la speciile ovine/caprine, că eliberează adeverinţe pentru cei care intenţionează sa acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente, de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia. Creditele oferă producătorilor agricoli posibilitatea utilizării de resurse financiare, necesare activităţilor curente, pâna la efectuarea, de către APIA, a plăţii primelor pe exploataţie şi pe cap de animal la care sunt îndreptăţiţi potrivit prevederilor legale.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

Toate conventiile încheiate între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Banca şi Fondul de Garantare sunt postate pe site-ul APIA la adresa www.apia.org.ro.

Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o Adeverinţă de înregistrare a fermierului prin care confirmă ca Beneficiarul a depus cererea de plată pentru PNDC sectorul zootehnic la speciile ovine/caprine, pentru anul 2013, că s-au efectuat controalele şi verificările administrative asupra Cererii de solicitare a plăţii naţionale complementare sector zootehnic, până la data emiterii Adeverinţei, conform reglementarilor în vigoare, precum şi numărul de animale eligibile pentru prima pe cap de animal. De asemenea, în adeverinţă se precizează că Beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii Adeverinţei şi că Beneficiarul îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite în cadrul PNDC sectorul zootehnic la speciile ovine/caprine, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Conform Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 732/31.07.2013, cuantumului de plată înscris în adeverinţă este de 30 de lei pe cap de animal.

În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 703/ 23.07.2013 privind aprobarea condițiilor în care se vor încheia Convențiile dintre instituțiile financiare bancare și nebancare și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate prin APIA, Banca trebuie să respecte nivelurile costurilor aferente acordării creditelor pentru beneficiarii plăților directe, astfel încât dobânda finală aplicată beneficiarului nu poate depăși ROBOR 6M + 4%, iar comisioanele aferente creditului să fie în limita de 1%.

Totodată, potrivit aceluiaşi act normativ, Banca trebuie să facă dovada ca în perioada 2008-2012 a acordat credite beneficiarilor axei I - Creșterea competitivității sectoarelor agricol și forestier, axei III - Calitatea vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale și axei IV Leader din Programul Naşional de Dezvolare Rurală 2007-2013.

Exportatorii români de animale vor practici fiscale corecte

Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România (ACEBOP) a organizat la Mizil, la sediul uneia dintre companiile fondatoare, o întâlnire cu ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, la care au participat oficialii judeţului Prahova şi directorii principalelor structuri deconcentrate agrare ale statului.

Fondată în 2013 şi afiliată la Federaţia Naţională PRO AGRO, asociaţia reprezintă circa 120 de mari fermieri din România. Preşedintele acesteia, Iustin Paraschiv, deţinătorul unei importante companii de profil din România, a declarat cu ocazia vizitei oficialilor MADR că principala menire a asociaţiei este să lupte împotriva practicilor fiscale incorecte şi incoerente din sector. Asociaţia a identificat mai multe probleme punctuale, pe care le-a prezentat ministrului Daniel Constantin, fiecare dintre acestea venind la pachet şi cu posibilitatea de rezolvare: plata impozitului aferent subvenţiei după încasarea efectivă a acesteia; revizuirea sistemului de rambursare a TVA; susţinerea investiţiilor din sectorul de reproducţie a porcinelor prin crearea unui program special de finanţare a acestui tip de ferme; eliminarea disfuncţionalităţilor privind crotalierea animalelor în segmentul micilor crescători; exceptarea transporturilor de animale vii de la restricţia de circulaţie pe DN1 a camioanelor cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone; reînfiinţarea unităţilor şcolare şi a acelor profile de învăţământ care să formeze muncitori în agricultură; comasarea terenurilor.

Deblocarea exportului de ovine către Turcia şi Israel

Membrii ACEBOP i-au cerut ministrului să rediscute condiţiile de certificare a exportului de ovine către Israel, pentru a elimina din conţinutul documentelor sanitar-veterinare testele pentru o serie de boli care nu mai există în România. În fapt, cele două ţări şi-au dat acordul oficial pentru acest schimb comercial şi au convenit asupra setului de analize care trebuie să însoţească anima­lele. Numai că, deşi a semnat acest parteneriat, România, din diferite motive, nu are capacitatea să efectueze toate analizele, motiv pentru care exportul către Israel este ţinut pe loc. Şi în cazul în care laboratoarele ar dispune de condiţiile tehnice necesare, exportatorii cred că preţul cerut de către ANSVSA este „astronomic“, 100 lei/cap de animal. De asemenea, fermierii i-au solicitat oficialului de la MADR să reia ori să intensifice discuţiile cu Turcia pentru a ridica interdicţia comerţului cu animale vii provenite din România. Crescătorii de oi au recunoscut că Turcia este partenerul cel mai profitabil pentru ei, preţurile oferite fiind mai mari cu 30% decât cele rezultate din comerţul cu restul ţărilor mari consumatoare de carne de oaie.

Bursele europene, soluţia în combaterea evaziunii fiscale

Dar cea mai mare problemă a fermelor zootehnice este cea a evaziunii fiscale. Şi nu oricare evaziune, ci cea practicată de firmele importatoare româneşti cu acţionariat din afara UE. Producătorii autohtoni susţin că, chiar şi în condiţiile unei pieţe reglementate, ei sunt dezavantajaţi de nivelul ridicat de TVA. Iar la acesta se mai adaugă şi practicile speculative, inclusiv în comerţul intracomunitar, cu produse care intră pe piaţa neagră ori care sunt declarate la preţuri foarte mici, fraudând astfel bugetul statului. Iustin Paraschiv susţine că „apar situaţii în care importatorii declară preţuri mai mici de import, plătesc deci taxe reduse corespunzătoare unor preţuri de bază subevaluate şi introduc sute sau chiar mii de tone de produse agroalimentare în perioade scurte de timp, fapt ce conduce la dezechilibrul pieţei în ceea ce priveşte preţul de desfacere şi mai departe la falimentul producătorilor interni“. Pe lângă măsurile luate de Ministerul de Finanţe privind introducerea sistemului de urmărire a achiziţiilor, ACEBOP propune instituirea obligativităţii publicării preţului lunar la principalele burse europene care să fie luate în considerare ca etalon în cazul comerţului în interiorul UE.

Vizite în ferme

Daniel Constantin n-a avut cum să găsească răspunsuri la toate aceste probleme, dar a promis că le va studia, în vederea unei eventuale includeri ale lor în politica agrară viitoare. Întâlnirea a fost urmată de două vizite, una la ferma deţinută de Pajo Holding, cu acţionariat 100% românesc, profilată pe creşterea taurinelor pentru carne, cu un volum al afacerilor de 15 milioane de euro, şi cealaltă – la olandezii de la Dutch Trading, axaţi pe creşterea şi ex­portul viţeilor de lapte şi al tineretului ovin, cu o cifră de afaceri, în 2012, de 20 milioane de euro.

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.15, 1-15 AUGUST 2013

Primul semnal de alarmă pentru crescătorii de oi

Fânul, mai scump decât grâul

Oierii se tem de falimente în acest an pentru că, în 2012, pentru prima dată în ultima jumătate de secol, preţul fânului l-a depăşit pe cel al grâului, pe fondul secetei. La aceasta se adaugă restrângerea pieţelor tradiţionale de export, precum Turcia şi ţările arabe, dar şi subvenţiile mici.

„Acum doi ani prețul porumbului era de 0,65 lei pe kilogram, iar anul trecut porumbul a ajuns la un leu. Unde mai pui că în 2012 kilogramul de fân a fost mai scump decât kilogramul de porumb, lucru care nu s-a întâmplat în 25 de ani de când mă ocup de creșterea oilor“, spune Nicu Cioranu, unul dintre cei mai mari crescători de ovine din România, care deține și funcția de vicepreşedinte al Federaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Romovis.

Anul trecut, oierii și-au coborât turmele cu mult înainte de termen, pentru că animalele riscau să moară de foame.

„Fânul a fost mai scump decât grâul anul trecut. Am făcut un mic stagiu la o stână, două săptămâni, în luna iulie, iar în 15 iulie am coborât cu oile de pe munte pentru că nu mai aveau ce mânca din cauza secetei. Nu-mi aduc aminte să mai fi existat vreun an ca cel precedent“, declară Tiberiu Ștef, președintele Asociației Agrorom Ro din Mureș.

Pe lângă condițiile climatice, au existat și ceva probleme de mentalitate și de optimizare a efectivelor.

„A fost un an secetos, cu o producție de fân la o treime din cea normală. N-ar fi trebuit să fim atât de afectați dacă cei care dețineau animale ar fi avut și fânețe suficiente sau dacă s-ar fi coordonat mai bine cu cei care dețineau fânețe, dar nu aveau animale. Până la urmă, această criză a condus și la o optimizare a șeptelului“, este de părere Ioan Agapi, directorul executiv al Federației Agricultorilor de Munte Dorna din Suceava.

Ministerul Agriculturii, la curent

Aparent, ministerul Agriculturii este pe deplin conștient de problemele grave cu care se confruntă crescătorii de oi.

„În sectorul ovinelor se simte o nevoie de a avea un sprijin mai mare. Preţul furajelor a crescut și pentru ovine și pentru bovine din cauza secetei generalizate la nivel global – Rusia, Statele Unite, Europa și atunci sigur că activitatea a fost afectată“, declara recent ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

„Necazul este că, fiind secetă în 2012, din toamnă n-au rămas resturi vegetale pe câmp. Așa că fermierii sunt obligați să cumpere toate materialele, dar la prețuri duble față de anul trecut. Din acest motiv, acum mulți fermieri sunt în pragul falimentului. Cea mai mare parte din crescători au lipsă de furaje, unii încercând să-și vândă animalele“, explică și Marcel Andrei, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine Sibiu, citat de Agerpres.

Și, cum un necaz nu vine niciodată singur, nici piețele nu mai sunt ce au fost, mai ales că s-a pierdut piața turcă.

Crescătorii de oi cred că, pentru a compensa creșterea prețului furajelor, carnea de miel ar trebui să se scumpească cu aproximativ 40%, lucru care n-ar putea fi susținut de piață. Cu toate acestea, fermierii sperau ca de Paște să obțină un preț de circa 15 lei pe kilogram în viu, față de 12 lei pe kilogram, cât a fost anul trecut.

Scumpirea cărnii, măsură de recuperare a pierderilor

Nici anul 2013 nu dă semne că ar fi ferit de secetă. Crescătorii de oi se tem că se va repeta scenariul de anul trecut.

„Se pare că și anul ăsta va fi la fel: lunile iulie și august, când plantele au cea mai mare nevoie de apă în zona de munte, vor fi la fel ca anul trecut. În zona montană, la peste 900 de metri altitudine, plantele au un ciclu de vegetație mai lung, faza de îmbobocire începe mai târziu, iar în lunile iulie și august plantele au nevoie de 40% din apa necesară întregului ciclu de vegetație“, avertizează președintele Asociației Agrorom Ro din Mureș.

Furajele reprezintă aproximativ 60% din prețul final al cărnii, așa că fermierii vor fi nevoiți să crească prețurile în acest an pentru a mai reduce din pierderi. De altfel, crescătorii de animale apreciază că în acest an vor fi scumpiri de circa 10% la toate sortimentele de carne – pui, vită, oaie, porc. Singurul sortiment ceva mai stabil cu privire la creșterile de prețuri este cel al cărnii de vită, pentru că oferta este mare.

Seceta a scăzut dramatic producţia de cereale anul trecut, așa încât prețul cerealelor s-a dublat. Dacă porumbul şi grâul s-au vândut cu peste 1 leu kilogramul, la furaje preţul a sărit de 740 de dolari/tonă. Cei mai afectați de aceste creșteri au fost crescătorii care lucrează în sistem industrial și care nu dispun de fânețe sau de suprafețe de teren proprii pe care să cultive cereale, fiind nevoiți, astfel, să ia toate furajele de pe piață.

Chiar dacă prețurile pentru fân și paie s-au mai redus în ultima vreme, au rămas totuși la cote ridicate. Potrivit ofertelor din piață, baloții de fân de 15 kilograme se vând cu 14-15 lei bucata, iar baloții de paie la 0,55 lei kilogramul, cu transportul inclus în preț.

România s-a confruntat anul trecut cu una dintre cele mai severe secete din ultimii 60 de ani. Temperaturile din luna iunie 2012 au înregistrat un nivel cu 3,7-5,1°C mai mari decât media naţională. Precipitaţiile au reprezentant doar 15-60% din medie, iar temperaturile solului au atins un nivel record. Zone întinse din țară s-au confruntat cu insuficienţă de apă, respectiv cu o reducere cu 5% în comparaţie cu mediile nivelelor minime de apă înregistrate în ultimii 32 de ani.

Marius ŞERBAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2013

Sibienii şi-au vândut oile eco la licitaţie

Cu exact o săptămână înainte de Paştele ortodox, oierii din judeţul Sibiu, împreună cu autorităţile locale, au organizat la Vurpăr a doua ediţie a expoziţiei de oi crescute ecologic cu vânzare prin licitaţie. A fost momentul oportun pentru vânzarea de miei, dar şi pentru prezentarea şi vânzarea celor mai valoroase exemplare de berbeci şi oi pentru prăsilă din rasele româneşti.

83 de capete adjudecate prin licitaţie

Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Sibiu, alături de Grupul de Producători din Regiunea Hârtibaciului „Eco Mioriţa“, Primăria Comunei Vurpăr, Consiliul Judeţean Sibiu şi Camera Agricolă a judeţului Sibiu au reunit în duminica Floriilor peste 20 de oieri dispuşi să-şi prezinte şi să-şi vândă o parte din animale în cadrul expoziţiei cu vânzare prin licitaţie. Aceştia au introdus în ţarcul de prezentare atât berbeci, oi, cât şi miei din rasele Carabaşă Sârbească, Ţigaie şi Ţurcană Românească, Carabaşă de Teleorman, Suffolk şi Lacaune. Înainte de a ajunge în faţa licitatorilor, animalele au fost examinate sanitar-veterinar şi le-au fost verificate documentele de însoţire. Cei prezenţi au avut ocazia să admire cele mai productive exemplare şi să evalueze aspectele reprezentative ale raselor. Dintr-un efectiv de peste 100 de ovine participante la licitaţie, 83 de capete şi-au găsit alţi stăpâni, fiind adjudecate de cei mai generoşi cumpărători.

Cel mai frumos berbec din rasa Ţurcană Românească, aparţinând domnului Cornel Dobrin din Vurpăr, membru al Asociaţiei „Eco Mioriţa“, s-a vândut cu 2.000 de lei, în timp ce confraţii acestuia aparţinând altor rase au fost vânduţi cu 1.400 lei. Unul dintre expozanţi, George Traian din Vurpăr, venit la licitaţie cu 12 oi şi 12 miei din rasa Ţigaie, se declară mulţumit de ceea ce a reuşit să vândă. „Am dat 1 oaie cu 600 de lei, 1 berbec cu 500 de lei şi 3 mieluţe cu câte 480 lei fiecare. Aş fi vrut să obţin mai mult pe ele, dar tot e bine“, a declarat George Traian.

Deşi unii dintre crescătorii de oi şi-ar fi dorit să plece cu buzunarele mai pline cu bani, în unele cazuri preţul de pornire a fost negociat în minus, vânzătorul fiind nevoit să dea animalul sub preţul cerut. Au fost şi cazuri în care oierii şi-au prezentat animalele în faţa licitatorilor, însă au anunţat că nu sunt dispuşi să le vândă, scopul prezenţei lor la expoziţie fiind prezentarea rasei, pentru ca doritorii să-i poată contacta în viitor, după înţărcarea mieilor.

Oi certificate ecologic şi crescute tradiţional

Evenimentul de la Vurpăr a fost dedicat în principal oilor crescute după tradiţia oieritului moştenit din moşi-strămoşi, pe plaiuri mioritice nepoluate.

După spusele organizatorilor, evenimentul a avut ca scop nu doar crearea unui spaţiu în care cererea să se întâlnească cu oferta, ci mai ales promovarea animalelor cu valoare biologică ridicată şi certificate ecologic. „Mă bucur că aceşti oameni minunaţi au înţeles rolul acestei expoziţii cu vânzare prin licitaţie, acela de a îmbunătăţi rasa de animale cumpărând exemplare cu valoare biologică ridicată. Expoziţia îşi va continua parcursul şi anul viitor, încercând să aducă cât mai mulţi crescători de ovine, nu doar certificate ecologic, ci şi crescute tradiţional“, a declarat Georgeta Purima, director al Camerei Agricole Sibiu.

Un rol important în astfel de acţiuni îl are şi Asociaţia „Eco Mioriţa“ care deţine un efectiv de 14.000 oi ecologice şi un număr de 36 de membri. „Animalele noastre sunt crescute cu fân, pe păşuni care nu au fost tratate cu erbicid, cu azot, iar porumbul este la fel, produs de noi, fără pesticide. Oaia, mielul sunt crescute natural, nu sunt forţate cu nimic“, a subliniat Florin Dragomir, preşedintele Asociaţiei „Eco Mioriţa“.

Pentru alţi fermieri veniţi în vizită la expoziţie a fost un prilej de a-şi cunoaşte mai bine breasla şi a face schimb de impresii şi experienţe. „Am venit să văd oferta de animale şi să cumpăr o Carabaşă. M-am informat destul de bine despre această rasă şi consider că poate ameliora rasele din zona noastră. Mă gândesc că o încrucişare dintre un berbec Carabaşă şi o Ţurcană ar da un produs care poate prelua foarte bine din rezistenţa rasei Ţurcane şi din productivitatea rasei Carabaşă. Eu am 220 de oi, majoritatea Ţurcane, şi vreau să fac nişte încrucişări să văd ce rezultate obţin“, a declarat unul dintre vizitatorii expoziţiei.

După încheierea licitaţiei, manifestarea a continuat în ritmuri de cântec şi voie bună, asigurate de Nelu Albu şi Mariana Anghel, doi rapsozi de muzică populară, pe parcursul unei alte expoziţii, de data aceasta cu produse tradiţionale şi ecologice realizate cu măiestrie de artizanii zonei Hârtibaciului.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2013

Cele mai faine oi din Hunedoara

Am răspuns pozitiv invitaţiei de a vedea cele mai frumoase oi din Hunedoara şi am descoperit nu doar cele mai apreciate oi, ci şi o fascinantă poveste de viaţă a familiei Bodea, care de patru generaţii se ocupă doar de creşterea animalelor. Oieritul este viaţa lor, rostul lor, hrana şi satisfacţia acestor oameni. Nu au lucrat nicio zi pentru alţii, nu au datorii şi tot ce au obţinut în viaţă este mulţumită oilor pe care le cresc.

Plecând din comuna Boșorod, ultima localitate așezată la poalele Munților Șureanu, lăsăm în urmă asfaltul civilizației și pătrundem pe meleagurile străbunilor daci. Parcurgem 12 km pe un drum de pământ șerpuit, abrupt și alunecos, ca după ploaie, și punem la încercare toate încheieturile mașinii. Trecem de indicatorul ce îndrumă spre vestigiile antice ale cetății Piatra Roșie, parte a sistemului de fortificații care apăra capitala regatului dac de la Sarmizegetusa Regia, și ajungem pe platoul Luncani, a cărui deschidere și peisaj răsfață mintea obosită a oricărui orășean. Între munții Orăștiei și Retezat, pe platoul Luncani, aflat la vreo mie de metri altitudine, stă așezat în vatra dacică satul Târsa. Imaginea acestuia scăldată în liniștea munților, cu câteva case răzlețe înconjurate de mesteceni și turmele de oi păscând alene pe coama dealurilor, dezvăluie un decor magic, al cărui timp pulsează parcă după alte repere, ce te fac să simți vibrația ancestrală a dacilor. Un colț de lume care nu a fost atins de colectivizare, dar care cunoaște azi primele semne ale europenizării, semn că nu este chiar rupt de spectacolul colorat al lumii moderne. Autoturismele de teren cu motoare puternice, utilajele agricole salvează timp și ușurează de câțiva ani viața celor 200 de oameni care populează aceste meleaguri. Din primul moment ne-au întâmpinat mult premiatele țurcane ale domnului Gheorghe Bodea, masive, lățoase, care ne-au privit nepăsătoare doar un moment, pentru ca apoi să-și continue „siesta“. Am înțeles imediat ce anume le face demne de orice concurs de frumusețe. Capul negru cu breton blond, picioare subțiri dar puternice ce duc cojocul gros de lână fină dau aspectul grațios al rasei.

Vizita noastră a picat în momentul în care întreaga gospodărie era cuprinsă de febra fătărilor. Atât oile, cât și vaca, scroafa și cățelușa familiei aduceau pe lume o altă generație de suflete care să anime locul și viața stăpânilor. Deși vizibil preocupată de acest moment, familia Bodea și-a făcut timp să ne primească, să depene cu noi fragmente din lunga istorie a locului, a strămoșilor, a vieții alături de animale, lăsându-ne să întrezărim și o parte din planurile lor de viitor.

Cei mai valoroşi berbeci, 5.000 lei

Membrii familiei își împart zilnic atribuțiile, astfel încât să îngrijească și să întrețină bine cele 180 de oi, 2 vaci, 2 scroafe cu purcei, 1 cal, 1 măgar, 3 câini, 16 ha de fâneață și 20 ha de pășune. E toată avuția lor și sunt mândri de ceea ce gospodăresc. Nici nu e de mirare. Țurcana Bucălaie de Luncani, rasa omologată cu certificat de origine pe care o păstoresc, le-a adus numai satisfacții peste tot pe unde au prezentat-o, fiind premiată ani la rând cu locul I, atât la târgurile locale, cât și la renumita expoziție IndAgra de la București. „Pe vremuri aici nu au fost CAP-uri și s-a păstrat rasa autentică a zonei, crescută de străbuni. Se pretează foarte bine la transhumanță, au multă lână, fată câte 2 miei, dau mult lapte, sunt rezistente la boli, ușor de întreținut pentru că sunt blânde și parcă mai înțelegătoare“, spune domnul Gheorghe (tatăl). Faptul că deține certificat de origine la animale l-a ajutat să le valorifice mai bine. „Anul trecut, în perioada aprilie-septembrie, am vândut berbecuții cu 2.000 de lei, berbecii de montă cu 3.000-3.500 lei, iar mieluțele de 3-4 luni le-am vândut după înțărcare, cu 500-700 lei. Chiar acum am un berbec frumos pe care îl vând cu 5.000 lei. Și pot spune că nu am ce să vând, după cât e cererea. Sunt oameni care vin din toate colțurile țării, deja ne cunosc și dacă le-a mers bine cu rasa asta se întorc după câțiva ani și mai cumpără. Am cei mai frumoși berbeci din Europa“, mai adaugă domnul Gheorghe.

Vara se strâng 24 kg de brânză de la o oaie

Dacă vă întrebați ce se valorifică cel mai bine de la această rasă aflați că răspunsul oierului din Luncani a fost „cam tot“. În momentul vizitei noastre, familia Bodea avea 180 de oi, dintre care 120 oi mamă, de la care erau așteptați 115 miei, dacă nu mai mulți. După fătări strategia va fi următoarea: „O să-i cresc până în toamnă și, în funcție de câte mieluțe și câți miei vor fi, îmi opresc ce este mai bun și restul îi dau. Am o regulă, țin întotdeauna berbecul cel mai bun și mama cea mai bună, pentru că din cele mai bune exemplare am garanția că vor ieși produși cu talie mare, cu lână frumoasă și producție bună de lapte“, ne dezvăluie Bodea. Oierii își direcționează acțiunile în funcție de ceea ce vor să valorifice de la animale. În cazul familiei Bodea, anul acesta oile vor fi ținute pentru reproducție și în curând vor ajunge pe cele mai frumoase pășuni, aflate la 2.500 m altitudine în munții Retezat, pentru ca toamna să le coboare grase și sănătoase. Anii trecuți însă, imediat după încheierea fătărilor, oile erau „puse pe brânză“, adică erau mulse, iar din lapte se pregătea brânza, pe care o valorificau pentru a-și recupera cheltuielile cu iernatul. Doar se spune că „tot ciobanul are caș dulce de Paște, dacă nu, nu-i cioban“. Vara ciobanii „măsoară oile“, cum spun ei și, în funcție de cantitatea de lapte pe care o dă animalul, proprietarii primesc o anumită cantitate de brânză. De obicei, producția de lapte depinde de modul de furajare, dar și de rasă. Țurcanele familiei Bodea au dat vara trecută câte 24 kg de brânză fiecare, din aprilie până în septembrie. Și aceasta pentru că, vorba domnului Gheorghe, „masa, rasa și ochiul stăpânului îngrașă animalul“. Totuși, oricât de performantă ar fi rasa, „au trecut vremurile când cu banii obținuți din lâna de pe 70 de oi tata ținea un om la cosit toată vara și reușea să plătească și ciobanii care stăteau cu oile la munte. Acum plătim pe vară 6.000 lei pentru un om care stă de pază la oi.“

Oieritul – viaţă aspră, cu multe peripeţii

Stilul de viață stă brăzdat pe chipul acestor oameni. Duc o viață simplă, sănătoasă, dar aspră și asta se vede pe obrajii rumeni, înroșiți de vânturile tăioase, ploile sau iernile aprige. Privită din afară, viața acestor suflete pare lipsită de griji, cuvântul stres neavând rezonanță în lumea lor. Însă realitatea confirmă o viață anevoioasă, presărată cu peripeții. „Iarna uneori ne cucerește, sunt ani în care zăpada ține din octombrie până în mai.“ Pentru școală sau alte urgențe locuitorii străbat păduri, dealuri, poteci anevoioase ca să ajungă la un mijloc de transport care să-i ducă la Boșorod sau în Călan. „Aici tot timpul trebuie să fii atent la animalele sălbatice. Lupii și urșii sunt protejați, nu ai voie să le faci rău, trebuie doar să te ferești. Într-o seară veneam spre casă cu oile și ursul era în urma turmei, după mine, să atace oile. Nu am pățit niciodată nimic, pentru că am doi câini buni, unul care știe să bată oile și să le adune și altul care simte ursul, lupul și apără turma. Am văzut urși destui, dar niciodată nu mi-a luat oaia. Dacă nu ești atent, dacă lași oile să scape după un dâmb, atunci atacă ursul. Cu lupul am pățit-o, dar cu ursul nu. Lupul stă la pândă, dacă ai ciopor (turmă) mare și nu le-ai supra­vegheat atent, face minciună la câine și imediat înhață oaia“, povestește oierul.

Familia, la trecut, prezent şi viitor

Cei cinci membri ai familiei Bodea întruchipează perfect trecutul, prezentul și viitorul. Bunicul Gheorghe, zis Sufletul, poreclă moștenită de la mama sa luată de suflet de o familie din zonă și care a păstorit și ea cândva oi, este, la cei 85 de ani, încă senin și luminos, aleargă după oi, vorbește puțin, dar cu tâlc și cosește cot la cot cu tinerii. Gheorghe, tatăl, este cel mai ancorat în prezentul tumultos plin de griji și probleme pe care îl înfruntă bărbătește, cum a făcut-o în toți cei 45 de ani de viață. Îi stă alături soția sa, Maria, și cei doi fii, Gheorghe și Ioan. Cel mic stă toată ziua printre animale și e nădejdea seniorilor, care speră să ducă ferma mai departe. Băiatul cel mare e fascinat de utilaje, „exact ce ne trebuie“, spune zâmbind cu înțeles tatăl, gândindu-se la planurile de viitor. Și-au propus ca de anul acesta să înmulțească oile și să mărească turma. Fiul cel mare a depus deja un proiect pe Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri, cu care speră să obțină 40.000 euro din fonduri europene. Cu ei vrea să construiască un saivan, să refacă gardurile care țin închise animalele peste noapte și să cumpere un tractor. Privind retrospectiv, tatăl spune că „de când mă știu nu am întors banii cu lopata, dar întotdeauna am avut pe ce pune mâna, pentru că am și muncit“.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.9, 1-15 MAI 2013

Oaia - istoric şi legendă

În cadrul dezvoltării creşterii animalelor domestice, ovinele prezintă o importanţă economică deosebită. De aceea, încă din cele mai îndepărtate timpuri, atenţia omului a fost atrasă către această specie, punând bazele unei tradiţionale îndeletniciri la multe popoare.

La noi, creşterea ovinelor reprezintă una dintre cele mai vechi şi importante ocupaţii, datând încă de la începuturile formării poporului nostru. Conformaţia geografică, suprafeţele întinse de păşuni bogate în vegetaţie, climatul temperat, precum şi interesul şi ataşamentul poporului român faţă de această specie au permis răspândirea ei pe întreg teritoriul ţării, de la munte la şes.

Asupra originii ovinelor opiniile sunt împărţite, deoarece specia a suferit de-a lungul timpului o serie de dislocări, amestecuri şi încrucişări întâmplătoare, la care ulterior se mai adaugă şi intervenţia omului. Din această cauză au apărut o diversitate de transformări somatice şi fiziologice şi ca urmare o diversitate de rase şi varietăţi de oi. Elementele care au stat la baza stabilirii strămoşilor din care au derivat rasele de oi domestice se referă la anumite caractere comune ca: forma şi mărimea cozii, forma şi mărimea coarnelor, însuşirile învelişului pilos, anumite particularităţi economice. În cele din urmă, în funcţie de caracteristicile acestor elemente, s-a tras concluzia că ovinele au origine polifiletică (provin din mai mulţi strămoşi diferiţi), respectiv în principal din Muflon, Arkar şi Argal. Speciile sălbatice care au afinitate reproductivă atât între ele cât şi cu actualele rase de ovine sunt reprezentate de: Muflon, Arkar, Argal şi Ovis montana. Pentru acest fapt s-a considerat că acestea sunt formele sălbatice, respectiv strămoşii raselor de oi domestice. În stare sălbatică, aceste forme mai trăiesc şi astăzi şi preferă de obicei regiunile muntoase până în zonele cu zăpadă perma­nentă, cu excepţia Ovis vignei Arkar, care preferă zonele de şes.

Odată cu trecerea omului de la îndeletnicirea de vânător la păstor, oile prinse au fost îmblânzite şi domesticite simultan, în mai multe locuri în scop utilitar, apoi folosite ca unitate de schimb în natură contra cerealelor sau altor produse.

Primul şi cel mai vechi centru de domesticire se presupune că a fost în sud-vestul Asiei, în actualul Irak şi în Turkmenistan. Aici a fost domesticit Arkarul, din care au derivat oile cu coadă lungă şi cele cu coadă groasă, care s-au răspândit apoi în Europa şi Asia. Al doilea centru se consideră sudul Europei, unde s-a domesticit Muflonul şi din care au derivat oile cu coadă scurtă, care, odată cu migraţia popoarelor, au ajuns în nordul Europei, locul lor în sud fiind luat de alte rase mai productive. Al treilea centru îl constituie Asia Centrală, unde s-a domesticit Argalul, din care au derivat oile cu fesă grasă răspândite în aceeaşi zonă geografică.

În mitologia populară, oaia este considerată un animal sfânt, căci cine se ocupă de creşterea oilor şi a albinelor va avea noroc la toate. Tot în popor se spune că atunci când nu vor mai fi oi şi albine va fi sfârşitul lumii. Sacralitatea acestui animal derivă din utilitatea lui: oaia oferă lapte şi, implicit, brânză, carne, lână şi piele. Ea hrăneşte şi îmbracă omul, îl „îndulceşte“ şi îl „încălzeşte“; în plus, pe lângă rostul alimentar şi vestimentar, oaia are şi o anumită eficienţă de natură agrară. În zonele deluroase şi de munte s-au crescut multe oi nu numai pentru avantaje economice, cât şi pentru gunoirea terenurilor arabile de pe înălţimi, lucru foarte important în zonele muntoase. O bună parte din terenurile în pantă trasate de răzoare înalte au fost menţinute în culturi, secole în şir, numai datorită unei astfel de gunoiri.

Fiind nu numai extrem de folositoare, dar şi foarte blândă, oaia a fost considerată ca o vietate pură, curată, de unde şi asocierea cu albina. Legendele o prezintă ca pe o creaţie divină: oile le-a făcut Dumnezeu şi umbla cu ele la păşunat cu fluierul. El era îndestulat şi tare fericit. Caprele le-a făcut dracul, cu picioare lungi-lungi, după care tot fugea şi trudea şi umbla necăjit cu cetera după ele. De altfel, oile se bucură întotdeauna de dragostea şi protecţia figurilor divine, Dumnezeu fiind nu numai creatorul lor, ci şi păstorul care le creşte şi le păzeşte de duşmani.

Credinţele şi imaginile străvechi legate de sacralitatea oii au generat unul dintre cele mai cunoscute motive ale literaturii folclorice: acela al „mioarei năzdrăvane“. Ea apare ca un „ajutor destoinic al ciobanului“, care conduce turma şi după care se iau, orbeşte, toate celelalte mioare.

Ing. Bogdan MACOVSCHI
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.9, 1-15 MAI 2013

Abonează-te la acest feed RSS